Un an de îndurare

DSCN0748Teofil Gravil

Astăzi nu voi scrie mult. Nu e mult de scris pentru că e mult de meditat. Dumnezeu a fost tare bun cu mine şi cu cei dragi mie, atât de bun încât mi-e teamă să nu-i greşesc. Deşi am trecut teste grele mâna Lui m-a purtat şi mi-a dat izbândă. Deşi a fost un an greu, am primit putere de la El pentru tot ce trebuia să fac. Deşi nu am meritat, am fost iubit mult de El şi de oamenii pe care El i-a trimis în viaţa mea. Deşi în alte părţi creştinii au suferit pe mine m-a ferit. Bunătatea lui Dumnezeu a fost uriaşă pentru mine şi casa mea anul acesta. La o asemenea bunătate nu poţi găsi cuvinte de mulţumire suficiente ca să poţi fi recunoscător. El face infinit mai mult decât merităm noi şi face asta pentru că e bun şi noi nu vom putea niciodată să plătim bunătatea aceasta însă vom putea să trăim în supunere şi ascultare de El şi eu voi face acest lucru pentru că e tare bine în mâna Tatălui. Da, poate sunt egoist, dar vreau să-mi fie bine aşa că voi sta eu şi casa mea ascunşi în mâna celui Atotputernic. Doamne ai milă de mine şi de ai mei.

Ce a fost o să mai fie. Nimic nu e nou sub soare spune înţeleptul Solomon, toate au mai fost deja. Una peste alta anul care a trecut prin intervenţia lui Dumnezeu a fost un an de mare har şi prin puterea lui am realizat lucrări de care nu mă credem în stare. De departe cea mai mare realizare a anului trecut a fost relaţia mea cu oameni deosebiţi. Nu sunt eu prea „prietenar” dar oamenii care există în viaţa mea mi-au făcut viaţa mai frumoasă, mi-au dat speranţă, m-au încurajat, m-au sprijinit şi am încercat la rândul meu să fac la fel cu ceilalţi, sper să fi reuşit. Dincolo de tot ce poate realiza sau face omul relaţiile sunt partea cea mai bună în care poate lucra şi investi. Probabil la începutul anului voi scrie mai pe larg despre oamenii din viaţa mea.

Proiectul acesta numit „Jurnal de călătorie prin viaţă” care se găseşte la adresele http://www.filedinjurnal.ro si http://www.pocăitu.ro este vechi de un an. Anul 2012 am hotărât ca, la ceea ce meditez dimineaţa să şi sumarizez în câteva rânduri aşa că odată cu proiectul acesta am pornit şi obiceiul de a mă trezi la ora 5 dimineaţa ca până la 7 când plec să am timp de citit şi meditat. Dumnezeu a dat putere şi şi-a revărsat harul asupra mea. Nu mă aşteptam ca acest proiect să stârnească interes mare, dar când mă uit la câţi dintre dumneavoastră îmi citiţi scrierile mă bucur dar mă şi tem pentru că nu sunt nici pastor, nici vreun teolog, nici autor, nici vedetă ci un simplu om, tată, soţ, angajat, slujitor. Nu pot concepe cuvinte senzaţionale sau încărcate de semnificaţii, nu pot concepe texte filosofice sau idei doctrinare avansate, eu scriu simplu, mult prea simplu ca să merit să fiu citit.

Mulţumesc celor care sunteţi abonaţi pe site, mulţumesc şi celor care apreciază pagina pe Facebook şi celor de pe Twitter etc.

În cifre anul acesta:
Am scris 395 de postări
Blog-ul a primit: 2070 aprecieri pe facebook
Am avut: 1927 greşeli în scriere pe care Mariana le-a depistat imediat
Blog-ul a fost citit de aproape 40 000 de ori.

Sunt bucuros că pot fi de folos şi sunt gata să învăţ sau să abordez şi alte teme care sunt de interes pentru dumneavoastră.

Cititi continuarea în JURNAL DE CĂLĂTORIE 

Sursa: http://www.filedinjurnal.ro/2013-un-an-de-indurare/

Advertisement

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.