. Tatiana Scurtu-Munteanu
Ca o lacrimă
Ca o lacrimă – rochia mea
cade smerită pe coapse,
Frunze încolțite de toamnă
macină buzele arse.
Pe catalige urcă o stea
la tâmpla unsă cu rouă,
Racoarea mă strânge în brațe
si-mi frânge cerul în doua.
Nemistuite în fesnicar,
brațele prinse-n răscruce,
Seamănă păsari la orizont
si nebuloase caduce.
Solzi de lumină pe trandafiri
taie timpul în fluturi,
Ploile se rănesc la genunchi,
noi le topim în saruturi.