.                       [Boris Marian]

 

În întuneric, un câine negru,

Hoinar flămând trece pe lângă mine,

O umbră de diavol exilat,

Nopțile copilăriei mele au fost dominate

De lătrături neliniștitoare,

O locomotivă, la mari distanțe,

șuiera disperată,

bețivani se opreau lângă fereastra mea,

învățându-mă argourile pușcăriașilor,

iar eu închideam ochii,

îl zăream pe căpitanul Ahab

gonind după Balena Albă.

Apoi se făcea ziuă,

Eram matur și foarte trist.

……………………………………………….

Melancolică trece democrația,

Ca o femeie abandonată,

Nici prieteni, nici dușmani,

„Nu fiți familiari, tovarăși”, zbiară

La megafon un nebun, este frig afară,

Toate trenurile sunt în întârziere,

Otrăvurile sunt prea dulci, nici câinii

Nu le culeg de pe stradă,

Dar iubirea nu cunoaște opreliști,

Nici eșecuri, nici trădări,

veniți la Clubul Orolologiul,

se vor cânta liturgii lugubre

pentru morții din viață .

Călătorul, care sunt eu,

voi lăsa umbra să se odihnească,

o fi monstrul atât de puternic?

Trebuie să ne gândim și la asta,

Da, cu rețeta în mână.

Copiii fac educație părinților, bunicilor, străbunicilor,

Dar degeaba. Este nevoie de o mare demolare.

Eu iau harfa din cui și cânt,

Strunele ei sunt rupte, precum în alt cântec,

Dar cânt, un șarpe mi-aruncă dinții

La picioare. Cânt.

 

Boris Marian