TANȚA ȘI COSTEL, EMIGRANȚI

– Costele, cum îl cheamă pe tatăl tău?

– Democrație, bă Tanțo!

– Si pe mama ta, cum o cheamă?

– Libertate, bă Tanțo!

– Costele, daca stii cum îi mai cheamă în ziua de azi, pe părintii tăi, e zi mare! Că eu pe toate crucile din cimitir văd scris numai: “In veci nu va vor uita copiii si nepotii”.

– Asta e foarte bine, bă Tanțo, bă! Ce e rău în asta?

– Este, Costele, ca una scrie pe cruci, da’ de trecut pe acolo, copiii si nepotii nu mai trec nici de ziua Americii!

Tanța isi sterge un ochi.

– Da ce faci acolo, bă Tanțo?

– Ce să fac, Costele… Vărs si eu o lacrimă pentru America. Că am emigrat din ea de 23 de ani, si am venit cu tine aici, in gară la Lehliu…

– Si ce, Tanto, nu e bine aici? N-avem si noi un standard de viață la nivel de un țap si de un mititel? Măcar de ziua Americii?

– Degeaba, Costele. Era mai bine in America. Aia ne munceau, si noi îi țineam. Aici, noi îi ținem, si ăia ne muncesc. Si de atâta standard de viață, de cand n-am mai făcut noi o tratație, în gară la Lehliu, cu țapi si mititei?

– Bă, Tanto, tu stii ce era scris pe poarta de intrare cand am emigrat noi aici?

– Ce, Costele?

– “Lasati orice speranță, voi cei care intrați.”

Si mai stii ce ni s-a spus cand am venit aici?

– Ce, Costele?

– Ni s-a spus: Copii, se spune că țara aceasta este pavată cu aur. Dar adevărul este că voi trebuie să o pavați. Iti aduci aminte, Tanțo?

– Imi aduc aminte, Costele!

– Si atunci, imi poti spune câti kilometri de autostrada ai pavat tu cu aur, Tanto?

– Costele, zău dacă inteleg. Eu am pavat aici, si kilometrii pe care i-am pavat cu aur au ajuns tot in America, si Europa.

– Tanto, vorba goala, săracia omului! Tu pavează in continuare, si mai vedem… Că dacă nu ajungem nicăieri, ne intoarcem in America si Europa, de unde am emigrat, si iti dai seama că acolo, până si WC-urile vor fi de aur?

Tanța chicoteste.

– Costele, mă emotionez. Capăt noi elanuri stahanoviste. Uite, azi, de ziua Americii, imi propun sa mai pavez 100 de kilometri cu aur pentru America. Internetul merge?

– Merge, Tanto, da de ce intrebi?

– Pai, Costele, in cinstea succesului, ziceam să mă inviti si pe mine pe internet, la un țap si la un mic virtual.

– Te invit, Tanțo, de ce sa nu te invit? Sa vezi ce bine o sa ne distram! Că altceva ce avem de facut? Să mâncăm si să bem virtual, si să ducem pe noi culmi viitorul de aur al Lumii Noi!

– Costele, da iti mai aduci aminte de ce am plecat noi din America?

– Eram prea stresati, bă Tanto, bă, de sedintele alea care nu se mai terminau despre Democratie, Libertate, si Drepturile Omului. Inteleg că se legau de Democratie, tatăl meu. De Libertate, mama mea. Dar cu ăl bătrân, Drepturile Omului, care paveaza Raiul cu aur, de o viata de creator, ce aveau?

– Asa e, Costele. Si aici nu mai iesim din sedinte despre copiii nostri, Eficienta si Productivitate. Chelner, mai adu-ne câte o tratatie virtuală! Da să fie două reci, si una caldă!

3 iulie 2013

Jianu Liviu-Florian