Visuri si amintiri, spuse cu nostalgie, si asternute cu dibacie, într-un testament de suflet-recenzie la „EXILUL ROMÂNESC LA SFÂRSIT DE SECOL XX – Pasoptistii români în Franta Canada si Statele Unite”, autor Octavian Curpas. Editura Anthem, Arizona, 2011

Dibacia unui scriitor se „simte” din primele pagini ale unei carti. Nu-i vezi „sudoarea fruntii”, dar îi simti daruirea. Patrunzi în adâncul ei, asemenea unui ocean de cuvinte si citesti cu nesat frumoasele buchii asternute acolo. Lumea lor se afla în fata ta, a scriitorului si a personajelor. Traiesti odata cu ele evenimentele din perioada parcursa, „vizitezi” locurile batute de pasii lui Dumitru Sinu, în cazul nostru, si respiri aerul american. Da, ai patruns pe „Pamântul fagaduintei”, asa cum a facut odinioara personajul. Dar, înainte de a-l cunoaste pe veritabilul personaj Dumitru Sinu, trebuie sa-ti îndrepti atentia asupra scriitorului.

Distinsul domn Octavian D. Curpas este autorul acestui „testament de amintiri”. Asa cum spuneam la început, numai daruirea, pasiunea, dorul de locul natal, si binenteles oportunitatea cunoasterii lui Dumitru Sinu, l-a facut sa scrie aceasta minunata carte. Profesionalismul si-a spus cuvântul si astfel într-un timp relativ scurt, cartea a vazut lumina tiparului. Munca sa de jurnalist înfocat al diasporei românesti din America, a contribuit la frumusetea cartii. Atunci când ai în fata ta, o astfel de „comoara”, nu-ti ramâne altceva de facut decât sa o citesti cu nesat. As putea spune ca cei doi domni, Octavian Curpas, autorul si personajul Dumitru Sinu, se aseamana, deoarece mâna destinului i-a facut sa se cunoasca departe de tara, însa amândoi provin din acelasi „leagan” stramosesc, minunatul Ardeal.

Nu pot trece mai departe fara a spune ca scriitorul, i-a ascultat povestile spuse cu atâta farmec, notându-le ca într-un fel de jurnal si apoi mai târziu sa prinda contur intr-o carte. Nu degeaba am numit-o eu „testament de suflet”, acolo nu ai voie sa intri în graba, ci mai degraba cu sfiala, pentru a respecta tot ce a daruit autorul „din prea plinul sau”, iar personajul din „oceanul de amintiri”. Asadar, tu, cititorule deschide-ti sufletul si savureaza din dulceata cartii, vei constata ca am avut dreptate, ca te-am ghidat catre un munte de visuri traite, visate, uitate apoi reînnodate si dictate pentru a fi cunoscute de mine, de tine, de toti cei care viseaza la o clipa înaltatore.

Viata ne surprinde uneori, cu „lectiile” ei. Indiferent cât ne este de greu, apelam la ajutorul divinitatii asa cum domnul Dumitru Sinu, a apelat de multe ori, în copilarie, când a ramas orfan, la 3 ani. Mama cea mai minunata fiinta de pe pamânt, a trecut în lumea cea vesnica, la cei 27 de ani. Copilaria, nu i-a fost darnica, însa cei doi bunici Ioan Stanila si nenea Niculita cum era numit se sateni, bunicul din partea mamei, i-au facut sa accepte mai usor vitregiile vietii. O amintire impregnata în adâncul sufletului este aceea a „bocetului” cântat la moartea fiicei fostului primar Ioan Vulc. Apoi mai târziu când a trebuit sa parcurga atâta drum, prin atâtea tari, sa se împrieteneasca cu oameni straini, sa suporte dorul de tara visând la o viata mai buna. Nu i-a fost usor nici când ajuns în Iugoslavia ajutat de legionari, în vremea lui Iosip Broz Tito. Numai protectia divina l-a ajutat sa îndure totul, sa mearga mai departe, sa înfrunte cu tot curajul. În fata unui astfel de om, îti scoti palaria, si te întrebi daca este real sau nu? Certitudinea autorului te asigura ca personajul este real si nu fictiune! Drumul a fost continuat mai departe, parca nu era destul, cu Triest-Cinecitta-Torino-Paris. Ajunsese la destinatie? Aflati ca nu! Înca mai avea sa strabata alte drumuri, alte greutati, marcându-l pentru totdeauna.

Stimate cititorule, daca în coltul ochiului tau va apare o lacrima, sa nu-mi porti pica deoarece eu am sa-ti împartasesc în câteva cuvinte, frumoasa poveste de dragoste a lui Dumitru Sinu, ajuns acum pe pamânt canadian. Restul, te voi lasa pe tine, sa descoperi! Da, ajuns în Canada, soarta i-a scos în cale o frumoasa domnisoara frantuzoaica, Nicole, care îi va deveni sotie. Chiar daca au existat „voci” împotriva lor, ei au spus „da” vietii împreuna, facând sa rodeasca din exemplarul lor mariaj doi copii minunati. Acum când se privesc în ochi, simt acelasi fior al tineretii, stiut doar de ei, chiar daca diferenta de vârsta a fost destul de mare, când s-au întâlnit. El 37, ea 19. Surprinzator, nu? Indiferent ce vor spune unii despre monotonia vietii in doi, viata pentru ei a fost oaza de fericire din care au gustat, fericiti, iar astazi sunt doi bunici minunati. „Viata le-a brazdat chipurile, dar lumina din privirile lor nu s-a stins. Ea straluceste si a acum la fel de puternic, precum în ziua când s-au cunoscut.”

Nu pot sa trec nepasatoare peste înca un aspect, pe care l-am remarcat, dragostea doamnei Nicole pentru muzica româneasca si de asemenea râvna dumneaei de a sti limba româna, pe care si-a însusit-o în sase luni, învatând simple propozitii si apoi trecând la fraze mai complicate. Ceva care l-a amuzat pe domnul Sinu o perioada mare de timp, a fost confuzia pe care o facea tânara lui sotie între: „Drum bun!” si „Noapte buna!”, aceste doua urari fiind folosite invers.

Oamenii întâlniti de acest domn, în drumurile lui sunt multi, n-am sa-i enumar eu, a facut-o scriitorul cu multa pricepere, povestind toate întâmplarile lor cu bune si rele, dar eu voi preciza ca oportunitatile vietii l-au facut sa se bucure mai mult de viata, sa o pretuiasca în adevarata ei valoare si sa priveasca cu nostalgie peste umar. Bagajul de cunostinte l-a transformat într-un om de afaceri, si prin acestea a învatat sa cunoasca oamenii si sufletele lor, poate si caractere. Sunt situatii în care ai parte de dezamagiri din partea celor apropiati, dar la fel sunt situatii când legi prietenii pe viata, si tu, te miri de împrejurari! Astfel s-a întâmplat si în cazul lui nea Mitica, a legat prietenii ce au tinut o viata. Viata lui care poate fi, dupa umila mea parere, un scenariu de film. As vrea sa mai adaug ca în sufletul acestui om exista o mare pasiune pentru carte. Marturie stau volumele din living-ul acestui domn, asa cum povesteste autorul. Ele sunt ordonate frumos si ai ocazia sa spui ca, pretioasa carte este hotarul dintre întuneric si lumina, este poate puntea care duce spre alte tarâmuri imaginare sau reale asa cum traiesti experienta de aici. Visezi, speri… si apoi închizi în tainicul tau suflet, un gând, o amintire, a lui Dumitru Sinu, asternute în paginile acestei carti de domnul scriitor Curpas.

Prof. Carmen MARIN

16 august 2012

Buzau