„Biblioteca este cea mai democratica institutie, e simbol al democratiei americane” Mrs. Toni Garvey (director „Phoenix Public Library”)

Am trecut de mai multe ori pe Central Avenue, bulevardul central din inima capitalei Arizonei si nu o data mi-a atras atentia o cladire impozanta, care se distinge nu numai prin maiestuozitatea ei dar mai ales prin destinatia pe care o are: biblioteca centrala, adica „Phoenix Public Library”. Ultima data când am avut un impact cu prestigioasa institutie de cultura, eram în compania prietenului meu, Dumitru Sinu – sibian de origine, plecat din România în anul 1948, pe care îl însoteam de la resedinta sa la hotelul pe care îl detine pe First Street, în downtown-ul Phoenixului. Vazând-o, dialogurile noastre au fost canalizate imediat spre lumea cartilor… Atunci mi-a venit ideea sa scriu despre acest edificiu cultural! Am solicitat o întrevedere cu directorul institutiei, doamna Toni Garvey, cu care am avut placerea sa port un dialog interesant.

Doamna Garvey este un specialist remarcabil în biblioteconomie, recunoscuta ca fiind cea care a „reinventat” bibliotecile din Phoenix, si pe buna dreptate, pentru ca a realizat lucruri minunate pentru cele 17 institutii de informare si documentare care functioneaza aici si pe care le conduce. Orasele din împrejurimile capitalei Arizonei au, fiecare dintre ele, sistemul lor de biblioteci, absolut independente de Biblioteca Centrala din Phoenix. Toate aceste biblioteci sunt finantate de catre Primaria orasului Phoenix si din diferite donatii.

„Biblioteca este cea mai democratica institutie, e simbol al democratiei americane” – afirma doamna Garvey la începutul discutiei noastre. Am fost placut surprins sa aflu ca Mrs. Toni Garvey a vizitat cu doi ani în urma România. Surpriza a fost cu atât mai mare, cu cât, majoritatea americanilor pe care i-am întâlnit nu au fost niciodata în România; extrem de rar întâlnesti vreunul care sa stie ceva despre tara noastra, d-apoi sa mai fi fost acolo! Domnia Sa a fost implicata într-un program initiat de „Fundatia Bill si Melinda Gates” cu scopul informatizarii a 800 de biblioteci românesti. Cu aceasta ocazie, în anul 2010 a vizitat tara noastra si a participat, la Sinaia, la o ampla manifestare unde a întâlnit bibliotecari din toata România. „Am fost placut impresionata de interesul manifestat de catre bibliotecarii români si de receptivitatea acestora. Nu e simplu sa treci de la un sistem de operare clasic la unul computerizat; cu toate acestea am simtit deschiderea spre nou, spre modernizare si asimilarea rapida a noului sistem de lucru” – mi-a relatat Toni Garvey.

Biblioteca Centrala din Phoenix este cea mai mare biblioteca din metropola, având în subordine alte 16 biblioteci din capitala Statului Marelui Canion. În momentul de fata, patrimoniul celor 17 bibioteci cuprinde 1.660.337 de repere, un fond de carte relevator, respectiv 1.182.197 de carti puse în circulatie, 120.293 DVD-uri, 79.658 compact discuri cu texte înregistrate si 55.431 de compact discuri cu muzica. De asemenea, Biblioteca Centrala Phoenix detine un numar de 181.570 de carti de referinta (care nu sunt puse în circulatie), incluzând colectia de literatura pentru copii, o colectie de literatura rara si colectia „Arizona”, 25.609 înregistrari în formate electronice catalogate (în care pot exista mai mult de un articol în fiecare, functie de cum au fost primite de la furnizori), 11.973 de ziare si reviste. Colectiile mici cuprind 4.186 carti (regasite în mare parte doar la sediul central sau la partenerul din South Mountain). „Avem si o colectie mica de 54 de carti românesti, proprii, selectionate de catre personalul bibliotecii si achizitionate ulterior si care au circulat destul de bine, de peste 800 de ori”, mi-a mai marturisit doamna Garvey.

Gazduita de o cladire impunatoare cu cinci nivele, având o suprafata de circa 28.000 de metri patrati (300,000 square feet), biblioteca de pe Central Avenue (Burton Barr Library) este cea mai mare dintre cele 17 institutii similare din Phoenix. Statisticile reflecta grandoarea Burton Barr Library prin cifre impresionante, având în patrimoniul sau 338.890 de carti puse în circulatie. De asemenea detine un numar de 162.087 de materiale de referinta si colectii speciale, 20.817 DVD-uri, 16.791 compact discuri cu texte înregistrate, 20.168 compact discuri cu muzica, 6.563 reviste si 520 de colectii mai mici. Este biblioteca cea mai mare dintre cele 17 care functioneaza sub egida Bibliotecii Centrale Phoenix, restul institutiilor partenere din grup fiind cam de zece ori mai mici (spatiile în care functioneaza au suprafete care variaza între 1.600 si 3.500 metri patrati, respectiv, cam între 17,000 si 37,000 square feet).

Serviciile din oferta acestor institutii de informare permanenta a publicului cititor sunt de calitate ireprosabila. Afluenta de citiori în bibliotecile din Phoenix este considerabila, oricând poti cauta, de-acasa, pe internet, o carte pe site-urile oricareia dintre cele 17 unitati, si apoi sa o ridici de la sediul central sau de la una din bibliotecile din grup. Daca articolul cerut, fie carte sau orice alt fel de material nu se gaseste în biblioteca la care apeleaza un cititor, solicitarea nu ramâne nerezolvata, si în câteva zile comanda îi este onorata, la una din bibliotecile din grup. Astfel circula zilnic câteva mii de carti în acest sistem.

Doamna Garvey mi-a facut cunoscut programul bibilotecilor din subordine, acestea functionând în fiecare zi din saptamâna, inclusiv duminica. Discutia purtata cu distinsa anfitrioana, alaturi de ceea ce am putut observa pe timpul vizitei în acest adevarat izvor de cunoastere, mi-a confirmat faptul ca titlul de „Bibliotecar al anului” care i-a fost conferit în 2004 de catre „Library Journal Magazine” si prin care s-a evidentiat ca cel mai bun bibliotecar din Statele Unite, este unul pe deplin meritat. Modul de organizare a institutiei, tinuta profesionala distincta si distinsa a staff-ului, oferta acesteia, actiunile organizate si cele în care se implica nu dovedesc altceva decât profesionalism de înalta clasa, pasiune si dedicare. Covorbirea noastra a urmat traiectorii aleatoare, încercând o arie cât mai cuprinzatoare a domeniului.

Foarte interesant, si totodata un exemplu pentru domeniu, este modul în care se asigura finantarea suplimentara a unitatilor biblioteconomice si dezvoltarea lor prin actiunile organizate de catre „The friends of the public library” – organizatie nonprofit care se ocupa cu strângerea de fonduri pentru bibliotecile arizoniene din Phoenix. Sunt atrasi membri, prieteni ai cartii, care cotizeaza doar cu 25 de dolari anual si participa nemijlocit la activitatile si evenimentele speciale ce se desfasoara cu scopul strângerii de fonduri, înca din 1977.

„Nu e usor sa lucrezi în timpuri ca acestea, când economia este în deriva, deoarece tocmai acum, oamenii au nevoie mai mare de informare, apelând la unitatile noastre mai mult ca niciodata; în primul rând, ei folosesc bazele de date de la biblioteca pentru a-si cauta de lucru si apoi, pentru ca au mai mult timp la dispozitie. Asadar, ceea ce facem noi acum este o lupta permanenta cu bugetul. Fara sprijinul organizatiilor nonprofit «The friends of The Public Library» si «Phoenix Public Library Foundation», bibliotecile din Phoenix nu ar fi putut fi ceea ce sunt azi si nu ar putea progresa pentru a deveni ceea ce vor fi mâine” – declara doamna Garvey.

În discutia cu doamna director am abordat falsul concept de “demodare” a bibliotecilor în prezent, când sursa de informare cea mai la îndemâna este internetul. „Bibliotecile si bibliotecarii vor fi întotdeauna la moda, în pofida existentei altor sisteme moderne de informare, cum este internetul – afirma doamna Toni Garvey. La ora actuala exista programe extinse în universitati care pregatesc intens studentii pentru a deveni «bibliotecari», termen care, de altfel, nici macar nu mai este utilizat. De pilda, acesti viitori specialisti sunt denumiti «information specialists» – specialisti în informare, iar programul academic care-i formeaza este «Information science and technology» – stiinta si tehnologia informatiei sau informarii, sau alte denumiri aditionale. Mie îmi place termenul de «bibliotecar» iar titlul meu este «City Librarian», titlu de care sunt, realmente, mândra. Cum sa fie un «bibliotecar» demodat? (se întreaba retoric distinsa doamna); de exemplu, internetul, desi contine extrem de multa informatie poate fi, în acelasi timp, si foarte confuz. Noi ne consiliem cititorii, inclusiv în informarea de pe internet, indicându-le bazele de date serioase sau domeniile care trebuie accesate pentru a obtine informatii de valoare, pentru ca simpla postare pe internet nu trece printr-un proces editorial, deci nimeni nu poate sustine argumentat afirmatia «din moment ce materialul este pe internet, trebuie sa fie credibil!»

Am vorbit mult despre ce înseamna, practic, munca bibliotecarului care nu este un simplu asistent într-un spatiu garnisit cu carti: „Exista foarte multe lucruri care se întâmpla «în spatele cortinei» – relateaza Toni Garvey – pe care publicul larg nu le cunoaste. Clientii nostri vin la biblioteca si au asteptari sa gaseasca aici absolut tot ce cauta. Multi dintre ei nici nu gândesc ca cineva trebuie sa achizitioneze acele materiale, ca o echipa întreaga munceste intens si continuu la completarea si îmbunatatirea colectiilor, ca se actualizeaza în permanenta baza de date, etc. Zilnic are loc un întreg proces de transfer de carte si materiale de profil de la o biblioteca la alta: la noi poti comanda azi o carte pe internet, de exemplu, dar doresti sa o ridici de la o alta, apropiata de domiciliu sau de locul de munca. Mii de carti, CD-uri si DVD-uri circula în fiecare zi în acest sistem, de la o biblioteca la alta, pentru a onora comenzile cititorilor metropolei.

Sunt situatii când se solicita carti pe care nu le avem în patrimoniu caz în care, pentru a veni în sprijinul cititorilor si a le asigura informarea, specialistii nostri apeleaza la alte biblioteci din Arizona sau din celelalte state, uneori chiar din afara tarii, pentru simplul motiv ca dorim sa satisfacem doleantele celor interesati.

Rezervarile de carte se pot face pe internet, iar noi le anuntam disponibilitatea prin mesaj electronic sau telefonic si facem tot posibilul, prin mijloacele expuse anterior, sa fim fermi în onorarea comenzii. Oricine este interesat în domeniu, apeleaza la web site-ul nostru, unde se gasesc toate informatiile si procedurile de lucru ale sistemului, iar noi încercam sa fim cât mai prompti în rezolvarea tuturor solicitarilor.” Onorarea comenzilor difera functie de material: pentru carti, termenul este de aproximativ trei saptamâni, iar pentru alte tipuri de materiale difera, de la caz la caz.

Actiunile institutiei conduse de catre doamna Toni Garvey se adreseaza inclusiv tinerilor cititori, mai ales în timpul vacantelor scolare, când se desfasoara o sumedenie de programe sub egida „The Phoenix Public Library”. La nivelul tuturor bibliotecilor exista programe de citit si programe educative pentru toate vârstele, programe de computere, de învatare a limbii engleze ca a doua limba vorbita (ESL classes), completând astfel gama de servicii din portofoliul institutiei.

Si daca tot am avut o discutie despre carti si biblioteci cu distinsa doamna Garvey, la întrebarea referitoare la preferintele Domniei Sale în domeniu, mi-a raspuns: „Citesc „Money Ball”, „The Life of Pi”, „Biblia”, diverse enciclopedii, multe ziare si reviste”.

Ca în orice profesie, mai ales în cele legate de informare, jurnalism, cultura, exista mituri create si în jurul celei de bibliotecar. Parerea doamnei Toni Garvey, o fiinta pragmatica, fina si de o elocinta evidenta, este ca unul dintre miturile despre bibliotecari este acela care-i situeaza printre cei mai sobri dintre semenii nostri, care, de obicei, nu prea stiu sa zâmbeasca. „Bibliotecarii sunt preocupati sa rezolve probleme si sa ofere raspunsuri, nu prea au timp de glume” – a încheiat doamna director cu un zâmbet fin în coltul buzelor.

Octavian D. CURPAS
Phoenix, Arizona
iunie 2012

 

Leave a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.