Rodica BOTAN

In fiecare an ma bucur si ma minunez de frumusetea toamnei.

Imi plac primaverile, cu tabloul de prospetime si culoare în care ni se prezinta de fiecare data, dar toamna mi se pare fantastic de frumoasa. Culorile toamnei ma farmeca. Si anul asta îmi pare ca m-am gândit si mai mult la maiestria si talentul Creatorului. Am si vorbit cu sora mea sâmbata trecuta si ca un copil aratam cu mâna la diferiti copaci  în aramiu si încercam din mersul masinii sa fac câte o poza. Asa ca sora mea a oprit masina si am facut câteva poze.

Cu Deb am avut recent aceeasi discutie si chiar am gândit împreuna ca daca un copac moare si se usca, în timpul verii, nu trece prin transformarile atât de placute si nu produce feeria si frumusetea pe care i-o face toamna când treptat frunzele se vestejesc si-i fura frunzele una câte una. Toamna o face cu atâta maiestrie!

Ceva asemanator se întâmpla parca cu unii oameni ajunsi la anii tomnatici, Dumnezeu ne mai da sansa ca si la batrânete sa îmbracam “culori”, statura sau înfatisare care sa mai faca placere ochilor privitorilor. Inainte de plecare în lumea de dincolo ne da sansa sa avem o anumita frumusete pe care numai maturitatea o poate da. Si, da, formula este aceeasi “ceea ce face frumusetea unui om este bunatatea lui”. In toamna vietii este timpul cel mai potrivit sa aratam culoarea asta.

In drum spre casa, când plec din Merced este înca ziua, pe când ajung acasa în Modesto este deja întuneric; dar în intervalul asta de timp si de spatiu, saptamânile astea de toamna târzie am avut timp sa-mi exprim, singura în masina, cu voce tare, multumirea fata de Dumnezeu pentru splendorile pe care mi le ofera sa le vad în timp ce fac naveta. Si de fiecare data când tabloul s-a cerut admirat, am exclamat cu voce tare:

– Doamne, tare-ti multumesc ca mi-ai încântat ochii!

Ascultati numai ce va spun. Un lucru interesant mi s-a întâmplat alaltaieri. Am iesit din masina, în parcarea companiei, la ora 6 dimineata. In ultimele câteva zile au fost niste vânturi puternice aici in Vale si când este furtuna, vântul smulge niste buruieni care cresc ca niste mingi uriase de scaieti si le vântura pe freeway cauzând nu de putine ori accidente. Toate frunzele care au fost mai afectate de “batrânete” au cazut si ele pe jos …si vântul le-a luat si le-a gramadit prin coluri si prin cotloane.

In curtea companiei avem câtiva copaci cu frunze care au ajuns sa aiba toate culorile toamnei. In dimineata de care vorbesc toate erau duse. Ma dau jos din masina si în fata mea ce vad? Uitati-va si voi, ca aveam aparatul la mine si am facut poze. Asa sa stiti ca n-am atins si n-am mutat nici macar o frunza. Era ora 6 dimineata si înca nu-mi bausem cafeaua si cred ca eram singura care am ajuns la lucru în dimineata aceea, ca lucrez OT si lumea începe la 7, asa ca nu a avut cine sa aranjeze frunzele …

Ce ziceti? Este pura întâmplare sau…un mesaj sublim? Nu credeti cumva ca Dumnezeu îmi aminteste, în felul Lui deosebit, ca ma iubeste? Eu stiu ca ma iubeste, dar modul acesta creativ în care mi-a spus-o mi s-a parut atât de minunat si de tandru. Uitati-va si voi…si va minunati!

(Preluat cu acordul dnei Rodica Botan, PE GÂNDURI)

Rodica Botan, http://www.peginduri.com/2011/12/scrisoare-de-dragoste.html