Pe timp de criză, Credința ta trebuie să rămână în picioare

Paul DAN

(http://ioan8.wordpress.com/)

În aceeaş zi, seara, Isus le -a zis: ,,Să trecem în partea cealaltă.” Dupăce au dat drumul norodului, ucenicii L-au luat în corabia în care se afla, şi aşa cum era. Împreună cu El mai erau şi alte corăbii. S’a stîrnit o mare furtună de vînt, care arunca valurile în corabie, aşa că mai că se umplea corabia. Şi El dormea la cîrmă pe căpătîi. Ucenicii L-au deşteptat, şi I-au zis: ,,Învăţătorule, nu-Ţi pasă că pierim?” El S’a sculat, a certat vîntul, şi a zis mării: ,,Taci! Fără gură!“ Vîntul a stat, şi s’a făcut o linişte mare. Apoi le -a zis: ,,Pentruce sînteţi aşa de fricoşi? Tot n’aveţi credinţă?”                                                                                                                                                                     I -a apucat o mare frică, şi ziceau unii către alţii: ,,Cine este acesta de Îl ascultă chiar şi vîntul şi marea? (Marcu 4:35-41)


Credința – busola creștinului

Atât ziarele românești cât și cotidianele din vest vorbesc de o iminentă cădere a monedei euro. In caz ca se va intâmpla asa, consecintele vor fi foarte grave, spun analistii, in special pentru economia europeana. Desigur ca România e prinsă in situatia aceasta impotriva vointei ei, chiar dacă incă nu a aderat la zona euro.

Deci, in caz ca euro va cădea, si această furtună economică se va intâmpla, credința ta trebuie să ramână in picioare. Haideti să ne uităm puțin la textul din Marcu 4:35-41 si să observăm câteva lucruri deosebit de incurajatoare.

1. Ambarcatiunea in care se afla Domnul Cristos cu ucenicii a fost prinsa intr-o furtuna extrem de puternica. o mare furtună de vînt, care arunca valurile în corabie, aşa că mai că se umplea corabia.

Aplicatie: Furtuna euro, daca va aparea, va ineca pe multi, iar pe altii ii va destabiliza complet.

2. Ucenicii intră in panică si il scoală pe Domnul Cristos din somn cu cuvinte de reproș. ,,Învăţătorule, nu-Ţi pasă că pierim?”

Aplicatie: In incercari capitale credinciosii se mai răzvrătesc față de Dumnezeu.

3. Domnul Cristos, dupa ce linisteste furtuna, le intoarce reprosul. ,,Pentruce sînteţi aşa de fricoşi? Tot n’aveţi credinţă?”

Aplicatie: Domnul Cristos nu trece cu vederea atitudinea noastra de razvratire, dar dojana Lui contine cea mai puternica imbarbatare. Iata cum stau lucrurile in partea finala a textului de fata: când Mantuitorul le spune pentru ce sunteti asa de fricosi, aceasta propozitie ar putea fi tradusa in felul urmator, pentru ce sunteti asa de lași. Termenul original pentru cuvântul fricos este laș (deilos). Cuvântul “deilos” in scrierile clasicilor greci, mai avea si sensul de “mizerabil” sau “nenorocit”. Ce ziceti de varianta aceasta: “Pentru ce sunteti asa de mizerabili?”. Domnul Cristos apostrofeaza puternic pe ucenici, cât si pe noi.

Acelas cuvânt este folosit si in Apocalipsa 21:8 Dar cît despre fricoşi, necredincioşi, scîrboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinătorii la idoli, şi toţi mincinoşii, partea lor este în iazul, care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua. Termenul fricosi, din acest verset are acelas cuvânt in limbajul original ca in Marcu 4, si anume, deilos.

Ce invatam de aici? Domnul Cristos este intolerant cu lașitatea. Ce este lașitatea? Este o frica paralizanta in pofida prezentei reale a Mântuitorului in situatia in care te afli. Mai este un alt detaliu ajutator in urmatorul verset: I-a apucat o mare frică, şi ziceau unii către alţii: ,,Cine este acesta de Îl ascultă chiar şi vîntul şi marea?”. In textul original cuvântul “frica” (phobos) aici este tradus corect, si este diferit de frica plina de lașitate din versetul pe care l-am vazut.

Este nevoie de frica de Dumnezeu, dar nu de lașitate in fata furtunilor unde esti insotit de Domnul Cristos.

Inchei prin câteva intrebari provocatoare:

Esti sigur că esti născut(a) din nou?

Esti un credincios materialist?

Trăiesti prin euro/dolari/lei si nu prin credință?

Te temi de posibila furtună euro?

Investesti in imparatia lui Dumnezeu?

Ai vrea să ai pace in mijlocul furtunii?

Nu crezi că ar fi bine să te pocăiesti incă odata?

Astepti venirea Domnului Cristos?

Să ne rugam ca Domnul să protejeze România in caz că euro se va prăbuși. Să fim gata să ajutăm pe aproapele nostru. Să nu lăsăm să ne invingă lașitatea.

 Pastor Paul Dan, http://ioan8.wordpress.com/

Leave a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.