Sorin Sabou

Calauzirea Domnului este unul dintre cele mai importante aspecte ale vietii spirituale. În acelasi timp este unul dintre cele mai dificil de conceptualizat. Cu toate acestea, în contextul citirii Scripturii si umblarii cu Dumnezeu, putem desprinde câteva linii directoare.

Omul se crede foarte usor stapân pe propria viata. Chiar daca este credincios si îsi pune darurile în slujba celorlalti, în inima lui se naste usor atitudinea autosuficientei. Nu trebuie pierdut niciodata din vedere ca cel neprihanit traieste prin credinta, nu prin vedere. Desigur, noi vom cauta permanent sa conceptualizam totul si sa ne urmam logica, dar în lumea lui Dumnezeu nici logica, nici vederea nu sunt primordiale, ci credinta si ascultarea. De fiecare data când ni „se deface cuibul“ trebuie sa ne vedem ca pe niste oameni care trebuie învatati în continuare aceste lectii. Crizele financiare, noile slujbe, noile locatii sunt doar împrejurari care ne forteaza sa iesim din zona de comfort (de slujire zicem noi). Omul e tot om, diavolul tot diavol, ispitele tot ispite, indiferent de ce facem si unde am fi.

Dependenta de Domnul este cea mai nestatornica virtute. În familie, la lucru tindem aproape inconstient sa credem ca mergem pe picioarele noastre. Domnul, în mila lui, ne desprinde de toate acestea si ne trezeste la adevar. Datoria noastra este ca, indiferent de bunastare, de saracie, de sanatate, de boala, sa ne desprindem de tot ce este pamântesc si sa ne legam de cele de sus.

Perioadele de ceata sunt cele mai formatoare. Daca este nevoie sa avem grija de oi patruzeci de ani înainte de a putea conduce poporul din robie asa se va întâmpla. Asteptarea trebuie sa duca la sensibilitate spirituala, la curatirea sufletului, a gândurilor, pentru a fi gata pentru ziua continuarii lucrarii pe care Domnul o are pentru noi. Cresterea în statornicie si în dragoste fata de Dumnezeu este ceea ce se asteapta de la noi când e ceata, când nu pricepem mai nimic din ce ni se întâmpla. S-ar putea ca ceata sa nu se ridice niciodata, iar daca va fi asa ceea ce se asteapta de la noi este sa-l iubim crescând, si acolo, în ceata, sa fim puncte de reper pentru toti cei ce au de a face cu noi. Folosirea darurilor în vreme de ceata este un subiect care depinde de creativitatea si de disponibilitatea noastra. Iesirea din comunitate cu darurile pe care le-am primit este una dintre cele mai fascinante lucrari posibile. Noi suntem chemati sa proclamam permanent puterea mântuitoare si înnoitoare a evangheliei, iar uneori sa si vorbim.

Sorin Sabou, http://www.sorinsabou.com/