CORNEL POPA – Silvicultor în padurile canadiene – Revista ARMONIA

A fost legionar si a parasit România în vremuri tulburi. Pe drumul pribegiei, nimanui nu i-a fost usor! Dar Cornel Popa a fost un curajos si, totodata, foarte ambitios: ajunge în Canada, studiaza, se-aventureaza, investeste în terenuri împadurite, si-aduna prietenii, se straduieste, munceste si doreste sa prospere.
   “Pe Cornel Popa l-am întâlnit în Canada, la Vancouver, British Columbia” – începe nea Mitica, povestea lui Cornel Popa. Fiecare dintre cei pe care i-a cunoscut si apreciat, a avut locul si bucatica lui de vina în sufletul si viata lui Mitica Sinu.
Astazi, la ora destainuirilor, timpul îi tese în fire nevazute cuvintele, dar retraieste, cu toata stradania de a-si masca emotia, fiecare întâmplare în parte.
     Învatatorul din Cugir – silvicultor în Canada!
   Cornel Popa era prietenul lui Eugen Stefanescu – amândoi silvicultori, scoliti, cu diplome în regula în buzunare, diferind doar locurile în care studiasera: ugen – la Paris iar Cornel Popa – în Canada.
„Mi l-a prezentat Eugen Stefanescu” – afirma nea Mitica continuându-si povestirea. Urmau sa formeze mai târziu un trio reusit, tintind spre aceleasi idealuri, având în suflete aceleasi doruri si fiind fideli unei prietenii frumoase si sincere.
   Cornel Popa provenea din Cugir, oraselul de pe meleaguri transilvane pline de legenda, cu Dealul Cetatii aproape si vocile istoriei razbatând spre lume; situat în zona de contact a culoarului depresionar al Orastiei cu muntii Sureanu, într-un cadru natural deosebit de pitoresc, Cugirul este înconjurat de dealuri împadurite ce ating înaltimi de peste 700 m si cu panorama deosebita a muntilor Sureanu, apartinând lantului carpatic meridional – în sud, deschizându-se apoi spre nord, ca un evantai, spre minunata lunca a râului cu acelasi nume si terasele sale.
   În tara profesase ca învatator si ajunsese apoi în Canada. Ce ti-e si cu viata aceasta, uneori se întâmpla lucruri care leaga într-un fel sau altul chiar si continentele între ele: asa era si în cazul lui Cornel Popa, românul caruia îi fusese sortit sa traverseze Atlanticul pentru a-si continua studiile într-un domeniu care mereu sa-i aminteasca de freamatul codrilor de-acasa, de cântecul si poezia lor, terminase facultatea de silvicultura în Canada. Si cum în codrii arborii sunt frati tot asa si acest om îsi adunase pe lânga sufletul sau, semeni cu aceeasi vibratie sufleteasca si carora dorul de obârsie li se alina în acelasi fel…
     „Banii se fac la padure, din firez si din secure!”
    Cum nu i-a fost frica niciodata de munca si nici nu a fost lipsit de curaj, în plus, fiind stapânit de o ambitie de invidiat, Cornel Popa si-a cumparat în Canada un teren împadurit, în munti, pe care urma sa-l defriseze, iar lemnul rezultat putând fi comecializat în scopul folosirii lui pentru stâlpi de telegraf. Parea a fi afacerea vietii lui si pornise cu mare elan în aceasta initiativa privata. „Nu a fost însa prea norocos, deoarece unii copaci erau putrezi, fie la radacina, fie la vârf – îmi zice nea Mitica -. Am lucrat si eu cu el la taiat lemne, împreuna cu Radu Bumbaru si Titi Filip”.
Nu aveau o viata usoara, dar toti erau oameni harnici si munceau cu sârg, erau prieteni si erau plini de zel. Nici spiritul nu le lipsea, însotindu-i mereu si la munca de la padure. Facând haz de situatia în care erau când munceau la padure, Cornel Popa spunea mereu:” De-ar fi faina precum nu-i slanina! / Ca apa de mamaliga ne da nasu’!”, pentru ca munca nu era usoara si rezultatele nu întotdeauna asa cum le doreau si faceau ca si tiganu’ când se trezea flamând dând fuga la nasu’…Sau mai avea o vorba: “Numa’ o târa îi rau si iar nu-i bine!”. Încercau astfel sa depasesca acele momente în care vedeau ca muncesc si roadele nu erau pe masura asteptarilor. Mai venea si nea Mitica cu completarile de rigoare: începea sa cânte o melodie pe care tatal sau o fredona adesea atunci când muncea si care cadra cu taiatul lemnelor: „Banii nu se fac asa / Stând în cârciuma si-a bea / Banii se fac la padure / Din firez si din secure”. Când începeau cu cântece si versuri nu-i mai putea opri nimeni, curgea versul si cântecul din sufletele lor în ritmul în care mâinile lor batatorite si îndemânatice nu stateau locului: „Bate vântul, viscoleste / Stânjenarul gramadeste”. Stânjenarul era cel care aduna lemnele taiate si le „gramadea”, le facea gramezi, le stivuia.
„Mai, Mitica, ce-au învatat astia în Franta, nici nu se compara cu ce-am învatat la facultate în Canada”– îi spunea Cornel Popa lui Dumitru Sinu, facând comparatie între scoala franceza si cea canadiana, pentru ca era uimit de cunostintele lui Eugen Stefanescu în domeniul silviculturii, desi facusera aceeasi facultate.
       „Cornel Popa era legionar!”
    „Cornel Popa era legionar” – îmi spune nea Mitica – si asa cum „la padure rupea arborele cu dintii”, ideile miscarii legionare erau de neclintit din mintea si sufletul lui, si cu dintii tinea de ele.
Miscarea legionara, înfiintata în România interbelica la 24 iunie 1927 de Corneliu Zelea Codreanu purta denumirea de Legiunea Arhanghelului Mihail, fiind o legiune paramilitara terorista de orientare national fascista, creata dupa modelul organizatiilor fasciste SA si SS, cu un puternic caracter mistic religios, violent, anticomunist si antimasonic. „Capitanul” era denumit Zelea Codreanu de catre ortacii sai si alaturi de el, membrii fondatori ai miscarii legionare au mai fost si altii, ca de exemplu: Ion Mota, Radu Mironovici, Corneliu Georgescu si Ilie Gârneata.
   La 3 ani de la înfiintare, în 1930, Zelea Codreanu decide sa transforme miscarea în partid politic care poarta numele Garda de Fier, intentionând sa atraga si alte partide si împreuna sa lupte împotriva expansiunii comunismului dinspre URSS spre restul Europei.
   „Sa nu crede?i, cum spun adversarii Mi?carii Legionare, ca a fost o copie a nazismului sau a fascismului. Mi?carea Legionara a fost o mi?care autohtona, nascuta din grupari studen?e?ti anticomuniste” – afirma Neagu Djuvara, pe care nea Mitica avusese ocazia sa-l cunoasca la Paris – facând referire la originile acestei miscari; dar, “…legionarii s-au pregatit de alegerile din tara cu un program atât de violent fascist, antisemit si antioccidental, încât liberalul I.G. Duca, însarcinat de rege sa organizeze alegerile, a crezut de cuviin?a sa interzica participarea la alegeri a Garzii de Fier” – era vorba de alegerile parlamentare din 1933.
Uniformele legionarilor erau asemanatoare celor militare, verzi – simbolizând reînnoirea, de aici si denumirea de „camasile verzi”, salutându-se folosind salutul fascist. Simbolul miscarii era crucea tripla, o retea de zabrele de închisoare reprezentând martiriul si cunoscuta ca si „crucea arhanghelului Mihail”. Fata de alte miscari similare europene de sorginte fascista, miscarea legionara din România se distingea prin importanta acordata religiei ortodoxe. Miscarea legionara din România era sustinuta cu precadere de catre studenti si tarani.
   Lider plin de carisma, inteligent si foarte agresiv, Zelea Codreanu reuseste sa-si faca o propaganda de succes, transformând miscarea într-un adevarat spectacol la scena deschisa.
O data cu chemarea generalului Antonescu la putere în 4 septembrie 1940, Legiunea a încheiat o alianta cu Antonescu si astfel a luat nastere un guvern cunoscut în istorie ca fiind guvernului asa-zisului „stat national legionar”, partidele politice istorice refuzând sa participe oficial la guvernare. În ziua urmatoare formarii acestui guvern, Antonescu a cerut anularea Constitutiei si a Parlamentului, fortându-l printr-un puci pe regele Carol al II-lea sa abdice în favoarea fiului sau în vârsta de numai 18 ani, Mihai I.
Ajunsa la putere, legiunea a trecut la represalii împotriva comunitatii evreiesti si nu numai, înfaptuind cele mai cumplite asasinate si împotriva românilor neevrei care nu agreau principiile legionare. Sunt cunocute actiunile antisemite ale Garzii de Fier, cel mai mare pogrom din istoria Munteniei, pogromul din Bucuresti si masacrul de la Jilava.
   Nea Mitica îsi aminteste câteva versuri din imnurile legionare, care erau în mare majoritate compuse pe versurile lui Radu Gyr: „În laturi serpi nu scoateti capul / Caci apucam sacurea-n mâini / Destul ne-ati omorât copiii / Destul si înca n-ati plecat” sau „Pentru tradatori si misei si tradare / Azi vrem gloante si vrem streang –razbunare!” A simpatizat dintotdeauna cu miscarea legionara, desi n-a facut parte din aceasta grupare niciodata. Când a reusit sa treaca granitele României în 1948, sa nu uitam ca Dumitru Sinu a fost ajutat de catre legionari.
            Românii si nevestele lor canadience
    Majoritatea prietenilor lui nea Mitica si-au luat sotii canadience de origine engleza sau franceza. Având o abilitate deosebita în învatarea limbilor straine, aproape toti stiau mai multe limbi, în special engleza, franceza, germana si italiana. Unul dintre ei, Titi Filip stia si greaca si cu o grecoaica s-a casatorit.
Cornel Popa s-a casatorit cu o canadianca din British Columbia, pe nume Eunice, o femeie de exceptie, dupa cum îmi spune nea Mitica. Vorbeste din când în când cu ea la telefon, este înca în viata.
    „Si Cornel Popa a fost plecat în Franta o perioada” – ma surprinde la un moment dat nea Mitica – a mers sa lucreze la padure, unul dintre copiii lor s-a nascut în Franta”. În amintirea lui nea Mitica, prietenul sau Cornel Popa a ramas ca un simbol al ambitiei si harniciei. Îsi aminteste cum i-a spus la plecarea în Franta: „Eu daca am o drujba, îmi câstig pâinea oriunde în lume!”
Ca un facut, dupa ce a revenit în Canada, urmatoarea destinatie înscrisa pe traiectul vietii lui Cornel Popa a fost SUA, unde s-a stabilit în statul Michigan. Exact ca si în cazul lui nea Mitica!
În Michigan si-a cumparat 400 de acri de teren pe care a plantat nuci pentru lemn de mobila. Era pasionat de ceea ce facea si muncea cu placere în livada lui de nuci.
Mergea acolo destul de des si uda copaceii. La plantatia de nuci se simtea în largul lui. Adesea, când venea vremea sa plece acasa, mai zabovea chiar si dupa lasarea serii, în mijlocul naturii . Într-o zi, pe când se afla în aceasta plantatie, si-a amânat plecarea cu înca o ora si apoi înca una…”Nu stiu daca glasul pamântului din acea livada îl chemase si-l îndemnase sa mai ramâna, dar în aceeasi seara, în drum spre casa a fost lovit de o masina si a trecut în eternitate…Cornel a fost înmormântat la Manastirea “Adormirea Maicii Domnului” din Michigan”- încheie nostalgic Dumitru Sinu povestea prieteniei sale cu Cornel Popa. Fusese prietenul cu care rezonase foarte bine, pentru care munca si spiritul se regaseau într-o combinatie reusita, iar dragostea si dorul de locurile natale erau alinate cu dulcele cântec al plaiului românesc si farmecul poeziilor sale.