SCHITA DE PORTRET – OCTAVIAN CURPAS, reporter în patria din suflet si cuvinte

Cautator de sine si de noi frumuseti prin lumea cea mare, mai tânarul meu prieten si coleg de breasla Octavian Curpas s-a nascut în România, în august 1972, la Oradea. Scriitor, publicist de vocatie si jurnalist (cu studii superioare în jurnalism, stiinte juridice si business international), a profesat o vreme la un cotidian din tara, apoi, în 1997, a ajuns în California, unde a ramas vreme de opt ani. Din martie 2005, casatorit cu Roxana, o frumoasa românca, asistent medical, s-a stabilit în orasul Surprise, din Arizona, SUA, unde familia – care, între timp, s-a marit, prin sosirea pe lume a micutei Janice – si-a deschis propriul bussines în domeniul imobiliar.
„Octavian Curpas este un nume important al presei zilelor noastre” – apreciaza scriitoarea Vavila Popovici, din Raleigh – North Carolina (o venerabila românca a carei biografie este legata inclusiv de Liceul de fete – actualmente „Unirea” – din Târgu-Mures). –  „Scrie cu har si daruire la multe publicatii din Statele Unite, dar si din România; este redactor la «Gândacul de Colorado» si «Phoenix Magazine». Întotdeauna mi-am imaginat jurnalistul ca un iubitor de literatura si oameni, cu un caracter frumos, cu dragoste de meserie, acea emulatie scriitoriceasca, chemare, talent, spirit de observatie si de dreptate, dragoste pentru tot ce este în jurul sau. Am crezut si cred ca jurnalistul nu trebuie sa se lase pacalit de aparente sau de interventii – continua doamna Vavila Popovici -,  sa aiba discernamânt în ceea ce vede, aude si scrie; sa fie cinstit fata de sine, adica fata de gândirea si judecata sa, cinstit si fata de cel care greseste, si caruia îi sare în ajutor cu deschiderea judecatii sale, expusa în cuvinte, pe pagina unui ziar; sa-i lipseasca îngâmfarea, aroganta, dar sa fie integru, transant; sa aiba demnitate, sa nu se lase ispitit de provocari, insulte; sa aiba umor, desigur numai în situatii posibile, acel umor specific spiritului românesc, cu care poate descreti fruntile cititorilor, încruntate din cauza provocarilor cotidiene ale vietii; sa nu fie ranchiunos, ci prietenos, si sa admita cu seninatate ca si el poate gresi; sa stie sa-si ceara, în aceasta situatie, scuzele necesare; sa fie îndraznet, curajos si cu iubire de Dumnezeu; articolul lui sa fie concis, adica sa aiba maximum de informatie cu minimum de cuvinte. Cam multe cerinte, si, totusi, pentru o atât de frumoasa cariera, merita sa cauti aceste calitati în sufletul tau si sa le scoti la suprafata, sa le cizelezi, pentru binele oamenilor, al societatii în care traim. Toate aceste calitati le-am descoperit la Octavian Curpas.”
Recent, Octavian Curpas – Tavi, cum îi spunem noi, prietenii, mi-a trimis online cea mai recenta carte a sa: „EXILUL ROMÂNESC LA MIJLOC DE SECOL XX. Un altfel de «pasoptisti» români în Franta, Canada si Statele Unite”, Editura „Anthem”, Arizona, SUA, octombrie 2011.
O adevarata „saga”, tulburatoare, a exilului românesc, scrisa cu talent, forta, emotie, cu un condei viguros, de gazetar experimentat, care a vazut si a patimit multe, care a scris si scrie despre oameni, fapte, întâmplari cu acea atât de rara, exemplara, principialitate, cu fair-play fata de subiecti, dar mai ales, cu vizibila, infinita iubire fata de… aproapele sau. Cartea este prefatata de un om al literelor „pe masura” – nici nu se putea altfel! –  nimeni alta decât Cezarina Adamescu, exceptional cronicar literar, sensibila poeta, prozatoare si dramaturg. „Un mozaic de trairi autentice rasfrânte în amintiri” – îsi intituleaza prietena mea rândurile ce deschid cartea acestui reporter în patria din suflet si cuvinte.
„Când începi sa rasfoiesti o carte – scrie Cezarina -, o lume fascinanta ti se dezvaluie treptat si tu esti poftit sa patrunzi în ea, pe masura ce filele se întorc parca singure. Ochiul atent al scriitorului surprinde instantaneu fatetele realitatii. (…) Autorul este un documentarist de elita, furnizând cu minutie, amanunte spatio-temporale, despre locurile descrise si contextul istoric în care s-au dezvoltat. Intertextualitatea este o modalitate intrinseca acestui fel de scriere. Ineditul povestirilor este, de asemenea, specific acestui autor, necautat cu tot dinadinsul, dar care decurge firesc din arta si din crezul sau artistic. Cadrul este, desigur, lumea noua, unde viata este atât de trepidanta si unde primeaza aspectul material al existentei. Nu numai oameni si locuri descrie Octavian Curpas – având ca pretext amintirile lui Nea Mitica, – de fapt, Dumitru Sinu, octogenar stabilit în America,  dar si evenimente de exceptie de la mijlocul veacului trecut, petrecute în Orasul Luminilor si care au avut ca participanti figuri ilustre ale diasporei românesti, integrate perfect în atmosfera pariziana. Astfel a fost Festival românesc de ziua mamei – sala Odeon din Paris. Iata cum evoca, Octavian Curpas prin vocea personajului sau, nea Mitica, acest eveniment deosebit: „Comunitatea româneasca din Parisul anului 1950 a avut parte de un eveniment deosebit de emotionant: într-un cadru festiv, sala Odeon a reunit de Ziua Mamei un mare numar de emigranti români aflati la Paris: personalitati de marca ale diasporei române, ca Mircea Eliade, Neagu Djuvara si alti învatati si fosti oameni politici, români din toate sferele sociale, de toate categoriile si toate confesiunile religioase: „Dar cine n-a fost? – si-a reluat sirul amintirilor Dumitru Sinu -. Toti! Catolici, ortodocsi, taranisti, liberali, fosti legionari – o adunare impresionanta de români aflati în afara granitelor si care, în acea zi memorabila, au petrecut împreuna momente de neuitat”. Nea Mitica, „român hotarât si descurcaret”, este un personaj foarte interesant si convorbirile cu el iau aspectul unor calatorii de agrement .prin lume, cu lume pestrita si locuri pitoresti. (…) Personajul Nea Mitica este un pretext pentru prezentarea unor aspecte ale vietii economice, sociale si culturale ale vietii occidentale. Prozele sunt fragmentate în mici capitole, carora autorul le-a dat câte un subtitlu pentru a sublinia esentialul, mesajul transmis cititorului.  E un procedeu jurnalistic destul de raspândit. Simplele pretexte de conversatie, devin, sub pana  autorului, povesti de viata inedite, foarte interesante, aproape emblematice, despre viata si experienta celor care se hotarasc sa plece în exil si sa-si faureasca alt destin. Desprinderea de «gradina dulce»  în care a vazut lumina, este pentru fiecare, destul de dureroasa. Ca element comun pentru cei din diaspora (nici nu se putea altfel!) – este dorul macinator de suflet, care provoaca arsite mai usturatoare decât sulitele de pe cer. (…) Dar ranile launtrice nu se vad. Ele transpar însa, uneori, în chip neasteptat, de regula în fata unor necunoscuti, unor trecatori grabiti, care slujesc drept duhovnici, confesori sau prieteni ocazionali în fata carora, e mai lesne sa-ti radiografiezi sufletul. Cei care le primesc le iau cu ei ca pe un bagaj strain, ajuns niciodata la destinatie. Povesti în poveste. Povesti de viata. Frânturi, crâmpeie de soarta. Averi neimpozitabile, comori de suflet. Împartasite, înjumatatite, frânte precum pâinea la  Cina din urma,  neorânduite, nestivuite, întâmplari de-a valma, care-ti populeaza sufletul. Relatându-le, îti usurezi inima si trupul. Statura ti se îndreapta, umerii nu mai par încovoiati. (…) Rasfoind aceste file de trecut, observi ca ele, pe undeva se aseamana, au aproximativ,  aceleasi elemente: nasterea într-un sat, loc neaparat mioritic, zbaterea pentru a-si fauri un destin, hotarârea (grea) de a parasi locul, casa, oamenii (lucrul cel mai dureros!) – înstrainarea, dorul, închegarea unui alt destin si – de cele mai multe ori – reîntoarcerea – atunci când nu mai e chip de trait din pricina mrejelor dorului. (…) Cu toate inconvenientele unui regim auster de viata, cum s-ar mai reîntoarce, sa-si afle sfârsitul –  lânga oasele strabunilor! Nu sunt vorbe în vânt. Sunt marturii. Marturii zguduitoare, pilduitoare. Puse în gura personajelor reale, povestile, întâmplarile, subiective, desigur, capata o aura tragica, pentru ca protagonistii nu se pot detasa. Aici e nevoie de iscusinta autorului canalizata pe subiect, la care se mai adauga si travaliul fanteziei acestuia, ori al altor personaje care intervin în poveste, fie direct, fie prin însemnari scrise demult si oferite cu generozitate, pentru a ramâne în istorie ca pagini ale exilului românesc. Pe aceasta plaja uneori însorita, alteori mohorâta, dar niciodata pustie de oameni, Octavian Curpas nu face altceva decât radiografiaza destine pornind de la fapte reale în stil reportericesc, adaugând caratele talentului sau de neîntrecut povestitor si interlocutor iscusit care stie sa „smulga” extraordinarul din faptul banal, fantasticul din real si chintesenta din orice întâmplare, nu fara tâlc,  pentru cei care citesc ori asculta. Istorisirile sunt antrenante, bine întocmite, iar cadrul de desfasurare este narat cu tot dichisul marilor romancieri. Personajele sunt, de asemenea, bine creionate, din ele desprinzându-se prototipuri, caractere – cum ar zice americanul. (…) Un adevar despre mentalitatea emigrantilor este rostit de autor, fara a neglija realitatea imediata a României, în felul urmator: «Trecutul reprezinta pentru fiecare emigrant tineretea, o Românie pe care si-a construit-o în suflet – putin utopica, putin idilica…, specifica oamenilor cu doua patrii». Cartea constituie si o provocare spre cunoastere, spre asimilarea unor noi culturi, spre aventura, deschidere spre univers unde poti întâlni sansa pe urmele pasilor tai, ori pe dinaintea privirilor. Depinde doar de felul cum stii sa întinzi mâna sa o atingi, sa o prinzi din zbor, sau sa ramâi cu ochii tintiti spre ea, ca spre o Fata Morgana.”
*Cartea lui Octavian Curpas i-a atras atentia si conationalei noastre Aura Imbarus, nominalizata la Premiul Pulitzer pentru cartea autobiografica  „Out of the Transylvania Night”: „Uitati într-un apus de soare, rasfirati pe tot globul, românii tot îsi amintesc cu drag de obârsia lor, chiar daca le-a fost greu în tara natala.  Suspendat într-un tarâm al inocentei este Mitica, sau sub numele lui adevarat Dumitru Sinu, indiferent pe ce meleaguri s-a ratacit, pentru putin sau mai mult timp. Calatoria lui în timp si spatiu este a celor cutezatori si dornici de a încerca soarta pe toate fatetele si a-i smulge chinului un zâmbet timid. Autorul cartii „Exilul românesc la mijloc de secol XX – Un alt fel de pasoptisti români în Franta, Canada si Statele Unite” – Octavian Curpas – surprinde cu maiestrie în condeiul sau zbuciumul sufletesc al celor dezradacinati dar netematori de un viitor mai putin clar. Tragedia românilor  se transcrie în învingerea sinelui, oriunde s-ar afla.”
MARIANA CRISTESCU
Cotidianul „Cuvântul liber”, Târgu-Mures,  sâmbata, 15 octombrie, pag. 3 – „Cultura si Arta”

 

 

Filme documentare despre pastorul Richard Wurmbrand

RICHARD WURMBRAND

 

Articol preluat de pe http://www.richard-wurmbrand.ro/

 

Pastorul si Sa învingi prin iubire sunt titlurile a doua DVD-uri care contin documentare despre Richard Wurmbrand, aparute sub egida Forumului Civic Crestin. Realizate de Lucia Hossu Longin, documentarele acopera atât latura biografica a omului Richard Wurmbrand, cât si misiunea sa spirituala.

Pastorul este axat pe prezentarea fascinantei biografii a lui Richard Wurmbrand, începând cu copilaria si tineretea furtunoasa, cu perioada de comunism militant si dezamagirea crunta în privinta idealurilor politice, urmata de îmbratisarea credintei si a caii pastorale.

Arestarea si anii grei de temnita ocupa cea mai mare parte a filmului. Prin imagini de arhiva si declaratii ale camarazilor de suferinta (Gheorghe Calciu Dumitreasa, Tertulian Langa s.a.) este prezentat calvarul concentrationar pe care pastorul Richard Wurmbrand l-a înfruntat cu demnitate si credinta. Deosebit de emotionante sunt cadrele în care supravietuitorii închisorilor comuniste viziteaza Fortul Jilava si Memorialul de la Sighet. Interviurile cu membrii familiei (sotia Sabina, la rândul ei arestata de autoritatile comuniste, si fiul Mihai) si evocarea realizata de profesorul Ioan Panican vin sa întregeasca portretul lui Richard Wurmbrand.

Sa învingi prin iubire prezinta istoria si activitatea Vocii Martirilor, organizatia initiata în America de familia Wurmbrand pentru a-i ajuta pe crestinii persecutati de regimurile comuniste. Documentarul cuprinde un dialog cu Mihai Wurmbrand, care povesteste episoade din viata tatalui sau, începând cu arestarea si confiscarea averii si trecând prin avertismentele FBI, conform carora comunistii intentionau sa-l omoare în exil. De asemenea, este intervievat si Tom White, actualul lider al Vocii Martirilor, care vorbeste despre exemplul pe care l-a dat Richard Wurmbrand în rândul celor dornici sa-i sprijine pe credinciosii din tarile comuniste din întreaga lume, fiind supranumit „omul care a reusit sa strapunga Cortina de Fier cu Evanghelia“. (R.B.)

 

Nota: In fotografie este Richard Wurmbrand in Ierusalim, 1973

"DOCUMENTARE" – Pastorul luteran Richard Wurmbrand

RICHARD WURMBRAND

Articol preluat de pe http://www.richard-wurmbrand.ro/

Pastorul si Sa învingi prin iubire sunt titlurile a doua DVD-uri care contin documentare despre Richard Wurmbrand, aparute sub egida Forumului Civic Crestin. Realizate de Lucia Hossu Longin, documentarele acopera atât latura biografica a omului Richard Wurmbrand, cât si misiunea sa spirituala. Continue reading “"DOCUMENTARE" – Pastorul luteran Richard Wurmbrand”

Pastorul german Hans Martin Braun despre Richard Wurmbrand

Pastorul Richard Wurmbrand

Articol preluat de pe http://www.richard-wurmbrand.ro/

Marturia lui a fost marcanta si autentica, venea din inima lui si toti ascultatorii de buna credinta l-au crezut. Erau însa si unii care nu voiau sa stie nimic despre aceste lucruri si nu voiau sa-si modifice modul de a gândi. Ei mergeau cu spiritul vremii si credeau despre comunism ca ar fi ceva bun, ca nu ar avea numai parti rele. Ei admiteau ca exista si unele laturi mai putin bune, dar credeau ca totusi comunismul duce la ceva bun. Ei nu credeau ca, în realitate, lupta sa distruga crestinismul.

În tezele lor, Marx si Engels spun foarte clar ca, în societatea comunista, crestinismul nu trebuie încurajat, ci, dimpotriva, distrus, anihilat.

Prin literatura lui, Richard Wurmbrand a luptat tocmai împotriva acestui fapt si l-a împiedicat.

Richard Wurmbrand a fost consecvent în lupta sa împotriva comunismului. Aceasta a fost tema pe care Richard Wurmbrand a urmarit-o consecvent în scrierile sale: comunism si crestinism. Le-a pus fata în fata si tot ce a scris merge în aceasta directie.
A scris si literatura pentru zidire sufleteasca, pentru zidirea si întarirea sufletelor crestinesti. El cunostea o sumedenie de întâmplari pe care le-a povestit în cartile sale, întâmplari prin care i-a convins pe cititori.

Literatura lui Richard Wurmbrand a jucat un rol hotarâtor în lumea crestina pe întreg pamântul.“

Pastorul Hans Martin Braun despre Richard Wurmbrand

PASTORUL RICHARD WURMBRAND

Articol preluat de pe http://www.richard-wurmbrand.ro/

Marturia lui a fost marcanta si autentica, venea din inima lui si toti ascultatorii de buna credinta l-au crezut. Erau însa si unii care nu voiau sa stie nimic despre aceste lucruri si nu voiau sa-si modifice modul de a gândi. Ei mergeau cu spiritul vremii si credeau despre comunism ca ar fi ceva bun, ca nu ar avea numai parti rele. Ei admiteau ca exista si unele laturi mai putin bune, dar credeau ca totusi comunismul duce la ceva bun. Ei nu credeau ca, în realitate, lupta Continue reading “Pastorul Hans Martin Braun despre Richard Wurmbrand”

O frântura din istoria emigratiei românesti înainte de 1950

Recenzie de Simona Botezan

O frântura din istoria emigratiei românesti – „EXILUL ROMÂNESC LA MIJLOC DE SECOL XX”

de Octavian D. Curpas

Cartea lui Octavian D. Curpas „EXILUL ROMÂNESC LA MIJLOC DE SECOL XX” este o frântura din istoria emigratiei românesti înainte de 1950. Subtitlul ales de autor „Un altfel de “pasoptisti” români în Franta, Canada si Statele Unite” este doar vârful icebergului, deoarece evadarea din lagarul comunist este descrisa cu mult talent si responsabilitate în paginile cartii si va reprezenta o valoroasa sursa de inspiratie pentru istoricii dornici sa reconstituie istoria exilului românesc. Adaptarea emigrantilor, cautarea continua a paradisului terestru si a linistii sufletesti, completeaza în mod fericit ideea centrala a cartii.

Personajele din cartea lui Octavian Curpas prind viata înca din primele pagini si reprezinta pentru generatia mea – legende vii, modele, repere pentru minte, imaginatie si suflet. Cartea aduce în atentia cititorului o lume inedita, complet straina, întâmplari si caractere umane uimitoare! O cascada de informatii, succese rasunatoare si esecuri devastatoare capteaza atentia cititorului de la prima, pâna la ultima pagina. Sunt redate cu talent, sensibilitate si acuratete momente din viata temerarilor care au strapuns zidul comunist si si-au desenat viitorul pe alte meridiane.

Amintirile lui Mitica Sinu – personajul principal al cartii – sunt surprinzatoare si extrem de vii! Amintiri frumoase, dar mai ales valoroase, atât sub aspect informativ, cât si prin profunzimea detaliilor. Este uimitor drumul strabatut timp de 63 de ani de octogenarul stabilit astazi la Phoenix Arizona. Din marginimea Sibiului pâna în capitala Arizonei, aventura lui nea Mitica trece prin supliciile lagarului iugoslav, prin muntii Italiei, spre libertate. Orasul luminilor – fastuoasa capitala a Frantei – este pentru Mitica Sinu o tinta intermediara, un ragaz înainte de aventura peste Atlantic. Anii petrecuti în Canada, la Montreal, întoarcerea la Paris si în final cei 30 de ani în Statele Unite, reprezinta fiecare o treapta în evolutia globe-trotterului Mitica Sinu si capitole tot mai interesante în cartea lui Octavian Curpas.

Fiul unor tarani din Sebes, orfan de mama la o vârsta frageda, pleaca devreme de acasa si vede cu ochii lui o jumatate de planeta. Se stabileste în diverse tari, supravietuieste si se adapteaza unor sisteme si culturi diferite; traieste la maxim cei mai frumosi ani si învata sa extraga esenta din tot ceea ce vede, aude sau i se întâmpla. Mitica Sinu creste continuu din punct de vedere profesional si uman, paraseste o lume deja descifrata, pentru a descoperi alte lumi noi. Tinta lui finala este bunastarea materiala si linistea spirituala. Calauzit de idealuri marete si sustinut de energia specifica tineretii, Mitica Sinu calatoreste zeci de ani prin necunoscut, într-o lupta neobosita cu confortul de moment sau inertia.

Cartea lui Octavian Curpas surprinde cele mai importante momente si „intersectii umane” de-a lungul a 63 de ani de exil. Personalitatile marcante pe care soarta i le-a scos în cale, oameni obisnuiti si VIP-uri, l-au ajutat si l-au modelat în lunga sa calatorie prin lume si prin viata, transformându-l în omul fascinant care este acum. Mitica Sinu este dovada vie ca cel putin un proverb românesc este veridic 100% – „Cine n-are batrâni sa-si cumpere!” La 85 de ani, Mitica Sinu este un român fericit, însetat de cunoastere si pasionat de carti. De la fiecare dintre personajele cartilor, Mitica s-a ales cu ceva. M-au surprins placut lectiile de viata, tipologiile si comportamentele umane, prezentate de Octavian Curpas în cartea sa – un izvor de întelepciune pentru noua generatie.

Pornind de la amintirile, scrisorile si notitele lui Mitica Sinu, scriitorul Octavian Curpas reuseste sa transpuna în cuvinte tabloul emigratiei românesti în a doua jumatate a secolului XX. Rezultatul este o carte captivanta si extrem de valoroasa! Talentul si pasiunea autorului, combinate într-un mod fericit cu patina vremurilor evocate de nea Mitica, dau cartii forta, actiune si culoare. Este o poveste minunata despre o Românie pe care generatia mea nu o recunoaste, despre o Europa stralucitoare, la care noua ne-a fost interzis sa visam în regimul comunist; despre acea America la care au aspirat bunicii si parintii nostri; despre economiile înfloritoare ale lumii si oportunitatile planetei albastre în anii ’50, ’60 sau ‘70. Toate acestea reprezinta pentru generatia mea, motive de fascinatie, mituri si pagini de istorie. Octavian Curpas are dibacia de a prezenta cititorilor o avalansa de informatii utile, de a aduce lumina în mintea aspirantilor la „American Dream”. Cartea lui Octavian Curpas ne prezinta o America straina chiar si noua, generatia de emigranti sositi pe tarâmul fagaduintei dupa Revolutia din 1989. Este o America pe care noi nu o vom întâlni niciodata, dar despre care, datorita lui Octavian Curpas, avem de unde sa citim si de la cine sa învatam!

Amintirile lui Mitica Sinu sunt despre sanse si oportunitati, despre un „American dream” care astazi nu mai este actual. Experientele de pe batrânul continent se îmbina armonios cu educatia primita într-un satuc din Transilvania si cu lumea noua pe care a întâlnit-o peste ocean.

Personajele lui Octavian Curpas – exemple de tenacitate si perseverenta într-o lupta continua pentru adaptarea la lumi straine traditiilor si datinilor stramosesti – rezoneaza deopotriva cu tara lor de bastina si cu tarile care i-au adoptat. Despartiri, revederi, scrisori si evenimente care se succed cu repeziciune, dau un ritm alert, care te tine cufundat între paginile cartii. Transformarile din viata acestor oameni sunt ca un torent, ca o lupta interminabila între ratiune si simtire.

Citind cartea lui Octavian Curpas am avut senzatia ca America din sufletul meu nu mai are relevanta si ca America lui Mitica Sinu este, de fapt, lumea ideala pentru care au emigrat românii în SUA. Între paginile cartii lui Octavian Curpas am descoperit un batrânel simpatic, inteligent si perseverent, pe care îti doresti sa-l asculti si sa-l cunosti tot mai bine. Viata lui este asemeni unui munte cu urcusul greu, iar urcarea i-a dat ocazia sa-si largeasca orizontul. Cu cât a ajuns mai sus, cu atât privelistea a devenit mai încântatoare! La 85 de ani, Mitica Sinu lasa impresia ca spre destinatia finala a vietii, partea cea mai frumoasa este însusi drumul pe care-l parcurgi. Chiar daca viata lui a fost o continua lupta pentru existenta, lupta a fost placuta, a avut teluri nobile, a facut gesturi altruiste, iar în final a gasit acel „acasa” dupa care tânjesc majoritatea dezradacinatilor.

Povestea lui Mitica Sinu ne îndeamna ca oricât de sus vom ajunge, sa nu uitam de unde am plecat; sa nu ne uitam originile si traditiile; sa întelegem ca indiferent ce limba vorbesc, toti oamenii se bucura sau sufera la fel; sa oferim iubirea, ajutorul si sfaturile semenilor nostri, iar Dumnezeu va avea grija ca noi sa primim înapoi înzecit.

Cartea lui Octavian Curpas este o definitie a fericirii. Personajele traiesc într-o conjunctura economica deosebita; actiunea se petrece într-o perioada de timp favorabila, în care fiecare emigrant primeste cel putin o sansa. Sunt oameni ambitiosi, animati de teluri marete, ajutati de noroc, intuitie si încredere în fortele proprii. Sunt caractere puternice, pe care cunostintele acumulate si energia tineretii i-au calauzit în final spre succes.

I-am regasit cu placere printre cunoscutii lui Mitica Sinu pe Paul Getty, magnatul petrolului care a revolutionat lumea afacerilor americane în a doua jumatate a secolului XX; profesori universitari, multe alte elite ale intelectualitatii românesti din exil, despre care auzisem doar la radio Europa Libera sau Vocea Americii; i-am cunoscut pe Eliade, Cioran si Bratianu.

Timpul reprezinta resursa noastra cea mai de pret, iar tineretea trece repede. La a treia tinerete, Mitica Sinu a înteles ca nu exista locuri perfecte pe planeta si ca experientele sale de viata trebuie sa ramâna scrise pentru aceia care vor începe aventura americana, dupa ce dumnealui nu va mai exista fizic printre noi. În acest punct, viziunea mea s-a contopit cu cea a autorului si cu cea a personajului sau principal si m-a condus la concluzia ca locul cel mai frumos si cel mai placut de pe Pamânt este acela în care te simti „acasa”.

Am avut surpriza sa descopar un autor inteligent, cu un suflet imens si amintirile unui bunic erudit, ale carui aventuri constituie motorul fericirii, un balsam pentru tonus, minte si spirit. Din intersectia si dialogul lui Octavian cu nea Mitica s-a nascut o carte plina de substanta, educativa, pe care o recomand calduros tuturor românilor, indiferent de vârsta si locatie. Oameni deosebiti, personaje spectaculoase, povesti de viata cutremuratoare… „EXILUL ROMÂNESC LA MIJLOC DE SECOL XX” este o carte remarcabila, pe care o voi pastra cu drag în biblioteca si o voi reciti cu mare placere oricând.

Simona M. Botezan

Washington D.C.

DIVORTUL EREDITAR – COPIII DIVORTATILOR

ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA

Str. Cetatea Ciceiului nr. 23, sector 6, Bucuresti

Tel. 0745.783.125 Fax 0318.153.082

http://www.alianta-familiilor.ro

contact@alianta-familiilor.ro

13 octombrie 2011

A trecut mai bine de un an de când nu am mai dedicat o editie speciala divortului. Revenim astazi, fiind determinati sa o facem de aparitia in vara a unui bestseller, The Divorce Generation (“Generatia Divortului”), a lui Susan Gregory Thomas, fosta jurnalista la US News & World Report. Carti despre divort si efectul lui asupra copiilor apar des. Neobisnuit despre aceasta carte insa este autoarea si perspectiva din care scrie. Susan a fost ea insasi victima divortului parintilor ei cind era mica iar cind s-a casatorit a jurat ca nu va divorta nici o data. Si totusi a facut-o. Cartea ei e vocea copiilor celor divortati dar care la rindul lor au divortat si ei. Este o carte despre parintii victimizati in copilarie de divortul parintilor lor si care la rindul lor isi victimizeaza proprii copii tot prin divort. E vorba de divortul in lant, divortul ereditar cum il numesc sociologii, divortul care trece de la o generatie la alta la fel ca o boala ereditara. Despre aceasta categorie sociala scrie Thomas in Generatia Divortului, o generatie a divortului ereditar.

In mare parte, cartea descrie experientele de care a avut parte autoarea ca victima a divortului, apoi intemeierea unei familii proprii, copiii proveniti din casatorie, divortul pe care nu si l-a putut imagina nici o data, si impactul lui asupra propriilor ei copii. Cum de a ajuns Thomas, o victima a divortului, sa-si victimizeze proprii copii printr-un divort al ei?

Thomas apartine Generatiei X, asa fiind numita de sociologi generatia nascuta intre 1965 si 1980 a carei parinti au divortat. Una din intrebarile inevitabile pentru cei nascuti in acea perioada e “cind au divortat parintii tai?”` Toti isi amintesc de parca ar fi fost ieri data exacta si circumstantele precise când parintii le-au spus “divortam.” Iar efectul a fost acelasi pentru toti – devastant. Thomas este imaginea perfecta a consecintelor divortulului asupra Generatiei X. Tatal ei plecase de acasa cu secretara, lasindu-si in urma sotia, pe Susan si pe fratele ei. Asta a fost in 1981 cind ea avea doar 12 ani. In urmatorii ani, fara un tata in casa, Susan a luat-o razna si s-a aventurat in tot felul de stiluri de viata alternative in Philadelphia unde isi traise anii adolescentei. S-a apucat de fumat, apoi de droguri, a fost exmatriculata din scoala, a fost chiar si internata intr-un spital de boli mintale vreme de aproape un an. Fratele ei nu s-a lasat nici el mai prejos luând-o si el razna.

Nomazi

Susan si fratele ei insa nu erau exceptia cartierului in care locuiau. Erau regula. O multime de copii de virsta lor traiau doar cu un singur parinte, fie mama sau tata, si se comportau la fel. Formau grupuri sa-si tina companie unii altora si se deplasau in grupuri pentru ca le lipsea confidenta de sine. Se incurajau unii pe altii la lucruri rele si isi aminteau unii altora despre ziua cind parintii le-au spus ca divorteaza si sentimentele care le simtisera cind au primit vestea. O zi care nu puteau s-o uite. Susan si copiii din cartierul ei erau mereu pe duca. O saptamina cu mama, una cu tata. O vacanta aici, alta la sute sau chiar mii de kilometri departare. Psihologic trebuiau sa se ajusteze si sa se reajusteze mereu. Sa se obisnuiasca cu tati sau mame noi, frati si surori noi, obiceiuri si reguli de familie noi, rudenii noi, prieteni noi. Constant formau sau se dezlipeau de ceea ce sociologii numesc “blended families”, adica familii amestecate. Traiau, spune Susan, o viata de “nomazi”. Un baiat pe care Susan il cunoscuse in cartierul ei a fost pus de parintii lui sa locuiasca, singur, intr-un apartament la mijlocul distantei dintre parintii lui divortati. Parintii veneau sa-l viziteze, nu invers, cind doreau ei sau cind le era lor convenient. Nu a rezistat mult. A devenit betiv, a falimentat moral, nu a ajuns sa se casatoreasca si a murit, invins de betie, fara sa ajunga varsta de 30 de ani.

Casatoria

La o vârsta mai târzie Susan s-a casatorit si ea. In cei 16 ani de casnicie a avut copii, insistând ca nu va divorta nici o data. Pe vremea aceea statistica divortului in America incepuse sa de-a semne incurajatoare. Dupa ce si-a atins apogeul in jurul anului 1980, rata divortului in America a inceput sa scada lent. In 1990, 77% dintre casatoritii americani trecusera cu succes de primii 10 ani de casnicie – un palmares namaintâlnit in America de zeci de ani. Statisticile astea o incurajau pe Susan si-i dadeau confidenta ca nimic nu s-ar fi putut intimpla in familia ei sa o faca sa divorteze si sa-si treaca copiii prin aceasi tortura a divortului prin care a trecut ea. Perspectiva ei insa inca apartinea anilor 60 când jumatate din femeile americane inca afirmau ca divortul nu se poate justifica sub nici o forma, oricât de rau ar merge lucrurile intre soti. Pina in 1980, insa, optica s-a schimbat radical, doar 20% dintre ele mai impartasind opinia asta.

Primul semn dupa casatorie care i-a amintit lui Susan cât de traumatizata a fost de divortul parintilor ei s-a ivit la 32 de ani când a nascut primul copil, o fetita. Dintr-o data a intrat intr-o depresie, fetita neaducându-i bucurie ci reamintindu-i de trauma suferita dupa divortul parintilor ei. Dupa câteva sesiuni de terapie doctorul i-a pronuntat sentinta. “Tu,” a spus el, “esti un orfan de razboi.” Al razboiul dintre parinti. Un orfan cu ambii parinti inca in viata. Un orfan al sufletului. Crescând fara ambii parinti in familie, spune Susan, ne face sa investim tot ce avem in copiii proprii, dorind sa le oferim, cu orice pret, un camin stabil si linistit. Curios, insa, relatiile cu propriile mame se deterioreaza. Mamele care provin din familii divortate nu-si privesc propriile mame ca modele de crescut copiii, ci ca pe niste femei falimentare. Ce ai de invatat de la ele, intreaba Susan?

Divortul

Cum a ajuns Susan sa divorteze? Invatase si ea de la altii ca o casatorie are mai multe sanse de reusita daca viitorii soti traiesc laolalta inainte de a-si spune reciproc “Da!” Dupa acest model a trait si ea cu viitorul ei sot opt ani inainte de casatorie. Nu au ascultat de parintii lui, amândoi crestini, care i-au sfatuit sa nu traiasca impreuna inainte de casatorie. Pentru o vreme lucrurile au mers bine. Amândoi câstigau bine. Susan devenise un jurnalist proeminent la o publicatie foarte importanta americana. Viitorii soti erau “cei mai buni prieteni” si se conformasera din plin noilor doctrine ale casatoriei in voga atunci care priveau normele traditionale ale casniciei ca “invechite”. Cei doi devenisera “parteneri” de viata, asa cum fusesera invatati pe bancile universitatii la cursurile moderne de sociologie si antropologie. Erau “egali”, lipsiti de “prejudecati” si viata era minutata. Viitorul sot era “perfect” si facea pe lânga casa si in bucatarie mai multa treaba decât generatia de barbati de dinaintea lui. Susan era fericita. Avea un “partener” de viata perfect.

Ceva insa a intervenit – adulterul, un virus cu care nici familia nici casatoria “moderna” nu se pot obisnui. Cum de au ajuns aici? Susan pune punctul pe “i”. Barbatii moderni sunt crescuti si invatati ca dragostea in relatii e secundara relatiilor sexuale. De aceea sunt in cautare de satisfactie sexuala iar infidelitatea si adulterul sunt consecinta acestei cautari. Infidelitatea si respingerea monogamiei devin cauzele tot mai des citate pentru divort. In timp, sotul Susanei si-a pierdut interesul pentru ea si a cautat sa-si satisfaca viata intima in alta parte. La rândul ei Susan si-a abandonat instinctele casnice, lasând pe altii sa spele rufele sau vasele, ori sa faca cumparaturi. Vreme de doi ani nu au mai dormit in aceasi camera, si au incetat sa mai vorbeasca. Comunicau doar când copiii erau la masa, si doar de dragul lor, nu de dragul unuia fata de altul. Asa, durerea prin care Susan a trecut când parintii ei au divortat a dat-o mai departe celor doi copii carora le-a dat viata. Asemenea unei boli ereditare.

Concluzia lui Susan e zdrobitoare. In cuvintele proprii “I have yet to meet the divorced mother or father who feels like a good parent, who professes to being happy with how their children are now being raised. Many of us have ended up inflicting pain on our children, which we did everything to avoid.” (“Inca nu am intilnit o mama sau un tata divortat care sa se simta ca fiind un parinte bun, sau sa spuna ca sunt multumiti de cresterea copiilor lor. Multi dintre noi am ajuns sa cauzam durere in copiii nostri, un lucru care ne-am spus ca nu-l vom face nici o data.”)

AFR Va Recomanda: Pe 9 iulie Wall Street Journal a publicat un capitol din cartea lui Thomas pe care-l puteti citi aici: http://click.icptrack.com/icp/relay.php?r=19727470&msgid=1675393&act=F9ZM&c=585695&destination=http%3A%2F%2Fonline.wsj.com%2Farticle_email%2FSB10001424052702303544604576430341393583056-lMyQjAxMTAxMDEwNDExNDQyWj.html

Iar aici va recomandam un studiu publicat in mai 2004 de fundatia americana The Heritage Foundation si intitulat The Impact of Marriage and Divorce on Children (“Impactul Casatoriei si a Divortului asupra Copiilor) http://click.icptrack.com/icp/relay.php?r=19727470&msgid=1675393&act=F9ZM&c=585695&destination=http%3A%2F%2Fwww.heritage.org%2Fresearch%2Ftestimony%2Fthe-impact-of-marriage-and-divorce-on-children

Divortialitateaun fenomen demografic cu implicatii majore in viata societatii

Tot pe tema divortului va recomandam si blogul urmator postat de dna Niculina Ciuperca, psiholog, membru AFR Bucuresti. Blogul poate fi citit in intregime aici: http://click.icptrack.com/icp/relay.php?r=19727470&msgid=1675393&act=F9ZM&c=585695&destination=http%3A%2F%2Fciupercaniculina.blogspot.com%2F2008%2F11%2Fdivortialitatea-un-fenomen-demografic.html iar mai jos redam o versiune abreviata.

In calitate de consilier si psihoterapeut de familie, aceasta tema mi s-a parut de o importanta majora. Si asta pentru faptul ca tot mai des vin cupluri la consiliere afirmand ca sunt la un pas de divort. Fie ca este un act unilateral sau bilateral, in ambele cazuri se produce un sindrom traumatic, care, in functie de robustetea psihica a persoanelor implicate, poate avea efecte majore. Divortul este o despartire de trecut, un fel de declaratie de razboi la adresa propriei memorii, este un moment de pierdere pentru fiecare din persoanele implicate.

Incepand cu secolul al XIX–lea s-a constatat o sporire a ratei de divortialitate, mai cu seama dupa cel de-al doilea razboi mondial, continuind sa creasca pana in zilele noastre. Astfel in S.U.A., la 1000 de casatorii numarul de divorturi era in 1890 de 55,6 , in 1910 de 87,4, in 1930 de 173,9, in 1950 de 231,7, in 1959 de 259. Daca in 1960 la 1.500.000 de casatorii s-a ajuns la 350.000 de divorturi, din 1998 , jumatate din casatoriile din SUA ajungeau la divort. Numarul divorturilor a crescut considerabil si in Franta, Anglia, ca si in toate tarile Europei. In Romania, rata divortialitatii era de 1,8% inainte de 1960 , in 1960 de 2%, in 1965 de 1,1% si dupa 1975 peste 1,5%, rata care cu mici fluctuatii s-a mentinut aceiasi. In explicarea acestor procente trebuie sa se tina cont de faptul ca romanii sunt implicati in migratie definitiva si pendulatorie ce duce la micsorarea numarului casatoriilor si in consecinta a divorturilor, apoi sa se faca o analiza a structurii populatiei din punct de vedere demografic.

Desi divortul are implicatii psihosociale semnificative, mai ales atunci cand exista copii, in ultimii ani exista o facilitate a divortului la nivelul intregii planete (mai ales in occident) motivele ajungerii la divort fiind multiple: de la cauze « obiective » (adulter, boala psihica, inchisoare pe viata, etc ), din vina unuia dintre soti («nu se ocupa de gospodarie», «lipseste mult de acasa», «nu aduce bani», etc), din vina ambilor soti (nu se mai inteleg ), culminand cu asa-numitul divort «fara vina», in care nu trebuie dovedita nici o vina de catre nici o parte.

Divortul «fara vina» adoptat in SUA incepand cu 1970 desi este obiectul multor dispute este sustinut de sociologi si psihologi sociali care argumenteaza ca liberalizarea divortului prin neculpabilizarea nici unuia dintre soti este un castig social si individual – uman datorita faptului ca scurteaza durata procesului, economisindu-se astfel timp si bani si se elimina stresul celor doua parti care nu mai sunt nevoite sa-si dovedeasca reciproc vinovatia. Dezavantajele acestui tip de divort constau in faptul ca femeile pierd practic economic, deoarece sunt dezavantajate ca posibilitati materiale (centrarea pe viata casnica, in loc de cea profesionala, inegalitati la salarizare, sanse mai mici la angajare dupa divort).

Cauzele generale ale divorturilor

Din materialele studiate si din sedintele de consiliere familiala, am ajuns la concluzia ca se ajunge la divort din urmatoarele cauze (le-am numit generale, pentru ca fiecare cuplu in parte poate avea si motivatii specifice, care tin numai de personalitatea lor, de nevoile lor, etc.):

* Pe cat ar parea de paradoxal, viata a dovedit ca in situatia in care cineva se casatoreste din dragoste, fara alte interese, convietuirea nu poate continua cand aceasta a disparut. Sistemul marital fundamentat pe nevoi expresive conduce la o mai mare libertate de dizolvare a cuplurilor decat cele bazate pe nevoi instrumentale (economico – productive, instruirea si profesionalizarea copiilor, etc). Schimbarile macro-sociale au dus la crearea independentei individului fata de familie, socializarea si educatia sunt asigurate acum de institutii publice, ca de altfel si sanatatea, iar functia de suport emotional si afectivitate este preluata de grupuri de similaritate, prieteni, colegi, cele necesare traiului nu se mai produc in gospodarie.

* Emanciparea economica a femeii constitue o cauza majora a ridicarii ratei divortialitatii. Femeile angajate in munca au venituri care le ofera mai mare independenta si drept urmare nu mai suporta orice de la sotii lor, iar atunci cand casnicia lor «nu mai merge», ea este cea care intenteaza divortul. Industrializarea, modernizarea si urbanizarea a oferit ambilor parteneri posibilitati de a cunoste si alti indivizi si a stabili legaturi de afectiune, iar in tarile avansate a rezolvat si problema locuintei, care era un impediment in divortialitate.

* Democratizarea si liberalizarea vietii sociale de ansamblu au dus la cresterea divortialitatii pentru ca in aceasta faza a avut loc scaderea influentei bisericii si a religiei, «indulcirea legislatiei», normele si obiceiurile traditionale nu mai preseaza ca alta data.

* Mecanismul contaminarii: cuplurile divortate fiind un exemplu pentru ceilalti prin faptul ca si-au rezolvat dificultatile maritale prin despartire legala. Modelul suferintei intr-o casnicie nefericita este inlocuit cu cel de incepere a unei noi vieti dupa dizolvarea mariajului. In zilele noastre s-a schimbat mentalitatea despre divort, care nu mai este vazut ca un esec ci ca o solutie la o situatie critica.

* Marirea considerabila a sperantei de viata face ca partenerii sa se intrebe daca merita sa mai duca multi ani povara unei casnicii cu probleme.

Factori explicativi specifici ai divortalitatii

Variabile de ordin premarital: Scolaritatea: cand scolaritatea sotilor este egala decreste disolutia maritala. In cazul femeilor exista o legatura nonliniara intre scolaritate si divort: femeile cu studii superioare divorteaza in mai mare masura decat celelalte, dar si cele care nu au reusit sa termine un anumit nivel scolar au o posibilitate mare de divort. Statutul socio-economic ( in particular venitul ) si rata divortialitatii sunt invers proportionale. G. Becker (1991) explica acest lucru prin faptul ca cei din clasele de mijloc si superioare se casatoresc mai tarziu, cand isi fac o cariera. Satutul social al parintilor si mediul de provenienta influenteaza chiar daca cei doi au instructie egala, distanta dintre medii sociale de provenienta producand instabilitate maritala. Varsta de casatorie: cu cat este mai mica, cu atat posibilitatea de divort este mai mare. Rasa si etnia: exista tendinta ca mariajele interetnice sa fie mai putin stabile. Religia: divortul in cadrul celor care frecventeaza aceste servicii, este diminuat.

Efectul variabilelor de investitie. S-a constatat ca locuinta, bunurile, copiii si investitiile de ordin psihologic au influenta supra ratei divorturilor. Investitiile psihologice (atasament, sentimente, grija fata de ceilalti membri ai familiei) au mecanisme si efecte asemenatoare investitiilor economice. Pe cei care sunt anagajati mai mult intelectual si emotional ii costa mai mult despartirea, de aceea atunci cand se percep neintelegeri grave si o eventuala ruptura, cuplurile nu se angajeaza psihic in prea mare masura. Atitudinea fata de divort: cei cu atitudine negativa vor divorta mai greu. Atitudinea fata de divort este corelata cu religia si socializarea: de exemplu la americani rata divortialitatii este mai scazuta la catolici decat la protestanti. Factorii pietii (fortei de munca si maritale) sunt reflectate in statutul socio -economic al sotilor. Daca sotia este angajata in munca apar determinatii multiple: independenta data de castig, schimbarea rolurilor traditionale in familie, orele de munca ale sotiei pot afecta nivelul de satisfactie al sotului. In ceea ce priveste statul socio-economic al sotului, studiile efectuate au relevat ca nu nivelul absolut al statutului afecteaza divortul, cat schimbarile lui rapide. Sunt predispuse la divort cuplurile in care sotul este somer sau castiga mai putin, castigurile mai mari ale acestuia consolidand familia. Integrarea sociala: vizeaza rezidenta, gradul de implicare in retelele de parentalitate (rude), de prieteni si colegi, in comunitate in general. Asupra indivizilor puternic integrati social se exercita presiuni sociale si morale in favoarea familiei integrate, franandu-se astfel divortialitatea.

Consecinte ale divortialitatii

Consecintele negative pot fi atat la nivelor celor doi parteneri, cat si asupra copiilor. La nivelul celor doi parteneri, acestea depind de mai multi factori: daca exista sau nu copii, de investitiile facute in casnicie, de cine si din ce motiv a fost intentat divortul, de valoarea partenerilor pe piata erotica si maritala, de densitatea retelei de rude si de prietenii celor doi soti. De obicei prin divort copii raman la mama, costurile materiale fiind mai mari pentru aceasta, in timp ce costurile psihologice fiind mai mari pentru tata (cei care au un simt moral ridicat). Femeile ramase singure cu copiii dupa divort decad economic. Mama se simte mai totdeauna incarcata de responsabilitati, pentru ca rolul sau prescris social este sa fie prima persoana care sa dea socoteala de educatia si buna purtare a copiilor. Interesant este ca in acelasi registru al mentalitatii colective, tatal pare a nu avea prea multe responsabilitati, atata vreme cat se admite ca pensia alimentara (atata cata este in raport cu salariul minim ) este suficienta pentru a-l suplini in responsabilitate. Am constatat cu durere comportamentul standard al parintilor: mama se sacrifica, tatal o tuleste spre urmatoarea halta a vietii sale. Mama nu are de ales, tatal alege mai totdeauna libertatea.

Consecintele asupra copilului: Cele mai importante consecinte s-ar putea sintetiza in tendinta de stigmatizare a copilului cu parinti divortati (mai mare in societatile traditionale); efecte psihologice in legatura cu identificarea de rol de sex si formarea unor atitudini fata de familie si munca; fenomenul de supraprotectie materna la baiatul ramas cu mama. Investigand efectele divortului asupra copilului s-a ajuns la urmatoarele concluzii: In cazul in care dupa divort copilul continua sistematic si pozitiv sa interactioneze cu celalalt parinte nu exista diferente pentru profilul psihocomportamental al copilului cu un parinte si cel din familia biparentala. Stima de sine a copilului este afectata mai mult (negativ) la familiile cu conflicte decat la cele comportamentale. Ca familia monoparentala sa functioneze bine, intre parintii divortati nu mai trebuie sa existe conflicte. Comportamentul social (antisocial) al copilului si performantele sale scolare nu sunt afectate radical de lipsa unui parinte, in particular a tatalui. Facand insa comparatie intre copii biparentali si monoparentali se observa ca ultimii au performante scolare mai slabe, in cazul lor existand si cazuri mai multe de devianta.

Factori ce favorizeza stabilitatea cuplului: Diferenta de varsta dintre soti in limite normale – 4 ani. Perioada de cunostinta dinainte de casatorie, minim 2 ani. Prezenta copiilor si un ajutor adecvat din partea statului ar duce la ameliorarea a doua probleme sociale: prabusirea natalitatii si cresterea divortialitatii. Interactiunea din cadrul cuplului, reprezinta un factor cheie al stabilitatii familiei. Abilitatea relationala permite sotilor sa gestioneze conflictele, fara a afecta stabilitatea familiei.

Urmatorii factori predispun la instabilitatea cuplului: Venituri mai mari obtinute de sotie, in comparatie cu sotul. Modelul familiei de origine -conflictual sau protector. Relatiile sexuale premaritale pot genera mai usor insatisfactie sexuala. Relatii tensionate cu familiile de origine. Primii doi ani de casatorie constituie o perioada de risc daca abilitatile relationale nu sunt consolidate. Recasatoririle au o probabilitate redusa de supravietuire. Standardul economic redus. Gelozia. Adulterul. Consumul exagerat de alcool. Distributia inechitabila a responsabilitatilor in gospodarie.

Niculina Ciuperca, psiholog consilier Familie -Cuplu

 

APARITIE EDITORIALA DESPRE DIVORT

 

Editura si libraria Sofia din Bucuresti ne informeaza despre aparitia unei carti despre divort in limba romana: Divortul – Cum il prevenim – cum il depasim, o carte din Colectia Psihoterapia Ortodoxa, si ne transmite urmatorul anunt. Aflându-ne în Anul Omagial al Sfântului Botez si Sfintei Cununii, continuam seria lansarilor cu o carte care trateaza un subiect despre care putini dintre noi îsi doresc sa vorbeasca si sa-l alature tainei sfintei cununii, ajuns, din pacate, deja obisnuit în societatea moderna: divortul. Cartea pe care v-o aducem în atentie cuprinde marturii ale unor persoane care au trecut prin experienta traumatizanta a divortului. Acestea, desi marcate mai mult sau mai putin de slabiciuni omenesti si subiectivisme, au însa în comun nazuinta sincera spre o în­­t­e­legere si traire ortodoxa a acestei experiente si a urmarilor ei. În cea de-a doua parte a ei, cartea reuneste pareri si sfaturi ale unor preoti si psihologi ortodocsi cu o bogata experienta în domeniu. Materialele incluse în aceasta lucrare au fost selectate în asa fel încât sa acopere un spectru cât mai larg de situatii, probleme si perspective, oferind solutii concrete la diversele probleme particulare de care se lovesc cei care se confrunta, sub o forma sau alta, cu tragedia divortului. Lansarea cartii a avut loc pe 6 octombrie, cu care prilej a vorbit parintele Tudor Ciocan, preot slujitor si duhovnic la capela Spitalului de Ortopedie “Foisorul de foc”, d-na dr. Livia Caciuloiu, consilier psihologic si psihoterapeut, specializat în consilierea adultilor, adolescentilor si familiilor cu diverse probleme. Adresa librariei Sophia este str. Bibescu Voda, nr. 19 (lânga Facultatea de Teologie Ortodoxa).Cartea poate fi comandata la pr.librariasophia.ro@gmail.com.

BAZA DE DATE PRIVIND CONSILIEREA DE FAMILIE

De mai mult timp AFR alcatuieste o baza de date a specialistilor in consilierea de familie si casatorie. Am fost motivati sa o facem de ocazionalele mesaje pe care le primim din partea d-tra dorind sa va conectam cu consilieri si specialisti crestini in probleme de familie. Va rugam deci pe toti care doriti sa fiti inclusi in aceasta baza de date sa ne contactati contact@alianta-familiilor.ro si sa ne dati datele de contact.

Rugaminte: Recent am primit o nota din partea unei cititoare care cauta un consilier ortodox in probleme de familie (divort) la Timisoara. Cine cunoaste un astfel de consilier, va rugm sa ne scrieti.

60.000 DE ROMANI MORTI IN CEHIA

Recent a fost comemorata in Cehia moartea celor peste 60.000 de romani care si-au jertfit viata in razboiul pentru eliberarea Cehoslovaciei de sub ocupatia nazista. http://click.icptrack.com/icp/relay.php?r=19727470&msgid=1675393&act=F9ZM&c=585695&destination=http%3A%2F%2Fwww.rgnpress.ro%2Fcategorii%2Freportaj%2F3429-memorialul-curajului-romanesc-in-cehia.html

Ce are acest eveniment de a face cu noi? Am scris de citeva ori pina acuma despre implicarea Ambasadei Cehiei de la Bucuresti in marsul homosexual de la Bucuresti din 2010 cit si sprijinul pe care Institutul Cultural Ceh il acorda miscarii homosexuale din Romania. Este un lucru murdar la care nu ne asteptam de la prietenii nostrii cehi. AFR a facut un demers de protest pe linga Ambasada Cehiei de la Bucuresti si pe linga Ministerul de Externe al Cehiei. Raspunsul oficial al autoritatilor cehe a for iresponsabil si l-am publicat acum un an. Ne amintim din nou astazi de acesti zeci de mii de tineri romani care au murit pentru eliberarea Cehiei. In contrast, nu stim de nici un soldat ceh care sa-si fi jertfit viata pentru Romania. Protestam din nou implicarea oficialilor cehi in promovarea antivalorilor in Romania si inca asteptam scuzele de rigoare.

DECLARATIA DE LA TIMISOARA

Din motive tehnice Declaratia de la Timisoara nu a fost disponibila sa fie semnata de duminica incoace. O data ce rezolvam malfunctionarea o relansam, nadajduim saptamina viotoare. Am ajuns la 7.400 de semnaturi dar dorim neaparat sa ajungem la cel putin 7.500. Va multumim.

O NOUA MISCARE PROVALORI IN ROMANIA?

In ultimele saptamani am luat nota de o initiativa pornita de la firul ierbii, intitulata Noua Republica, ce propune o noua modalitate de a face politica in Romania. Miscarea este initiata de domnul Mihail Neamtu, un intelectual tanar neconectat la actuala clasa politica, care spera sa devina un partid politic care sa le ofere romanilor „altceva” decat ce au vazut in ultimii 20 de ani. Desi nu este afiliata politic, AFR se implica in politica nationala si unionala in dorinta de influentare a actului legislativ dupa principii pro-valori. La fiecare campanie electorala, AFR emite Ghidul Alegatorului cu recomandari de vot pentru candidatii care au o pozitie (relativ) pro-valori. In acest sens, vom urmari activitatea Noii Republici, sperand ca vom regasi in programul si principiile acesteia valorile familiei si vietii. Am depistat mai multe articole in presa romana despre Noua Republica, dintre care vi-l recomandam pe acesta din Romania Libera: http://click.icptrack.com/icp/relay.php?r=19727470&msgid=1675393&act=F9ZM&c=585695&destination=http%3A%2F%2Fwww.romanialibera.ro%2Fopinii%2Fcomentarii%2Fnoua-republica-un-vis-implinit-240192.html Intelegem ca d-l Neamtu detine vederi pro-valori crestine si traditionale. Le dorim succes.

NOUL COD CIVIL

Pe 1 octombie a intrat in vigoare Noul Cod Civil al Romaniei. S-a lucrat mult la el in primavara lui 2009. AFR a facut atunci mult lobbying pentru inserarea in Noul Cod Civil a unor articole esentiale pentru protejarea casatoriei si a familie. Multumim parlamentarilor care ne-au acordat atentia cuvenita si au inserat in Noul Cod Civil articolele pe care le-am desemnat cât si modificarile pe care le-am propus la textul noului cod. La vremea potrivita vom scrie mai detaliat depre acest subiect.

Ca urmare a demersurilor noastre casatoria barbat-femeie e inscrisa in termeni clari in Noul Cod Civil, casatoriile intre persoane de acelasi sex sunt intersize, cele facute in strainatate nu sunt recunoscute in Romania, parteneriatele civile nu sunt recunoscute nici ele, adoptiile copiilor de cupluri homosexuale (romane sau straine) nu sunt ingaduie, experimentele ne-etice asupra fiitei umane sunt interzise, si alte prevederi similare care protejaza familia si casatoria. In pledoariile noastre ne-am bazat mult pe d-tra, cei care ne scrieti si cei care ati dat cele 650.000 de semnaturi in 2006 in sprijinul unui amendament constitutional de protejare a casatoriei in Romania. Nu, nu ne oprim aici. Mergem inainte cu si mai multa vigilenta pentru protejarea tezaurului nostru national – familia romana si casatoria crestina.

 

SIMPOZION DESPRE FAMILIE LA CLUJ

Va recomandam tuturor sa participati la simpozionul international “Familia ?i binele comun” care se va tine la Cluj pe 14 si 15 octombrie 2011 incepind de la ora 9. Locul de desfasurare este: Universitatea Babe?-Bolyai, Cluj – Aula Magna. La simpozion vor participa conferentiari prestigiosi din Romania, Italia, Ungaria, Franta, Austria. Printre ei vor fi si personalitati proeminente ale cultelor religioase din Romania, iar conferinta in sine se incadreaza in evenimentul “Casatoria si Botezul 2011” lansat de Biserica Ortodoxa Romana si a evenimentului “Familia 2011” lansat de Biserica Romana-Catolica din Romania. Cei interesati in mai multe detalii sunt rugati sa o contecteze pe d-na Oana Gotia la gotia@istitutogp2.it.

VRETI SA FITI INFORMATI?

Buletinul informativ AFR apare in fiecare Marti si e dedicat mai mult stirilor de ultima ora, iar publicatia AFR online apare in fiecare Joi si e dedicata mai mult comentariilor si opiniilor. Cei care doriti sa primiti saptaminal stiri si comentarii la zi privind valorile si evenimentele legislative, politice si sociale care va afecteaza familiile, atit la nivel national cit si la nivel unional si international, sunteti invitati sa va abonati la buletinul informativ saptaminal AFR. Cum? Inregistrindu-va numele si adresa electronica pe pagina home a sitului nostru electronic http://www.alianta-familiilor.ro.

FACETI-NE CUNOSCUTI!

Faceti-ne cunoscuti familiilor si prietenilor d-tra. Dati mai departe mesajele noastre si incurajati-i sa se aboneze. Va multumim.

ANUNTURI

Cei care doriti sa faceti anunturi prin intermediul AFR privind evenimente legate de familie si valori va rugam sa ni le transmiteti la contact@alianta-familiilor.ro.

Alianta Familiilor din Romania

http://www.alianta-familiilor.ro

Si inca ne rugam pentru iertarea…

Jianu Liviu Florian

 

Si inca ne rugam pentru iertarea

Prostiei noastre, care ne si place –

Ne e dejun, si pranz, si cina-n care

Mancam Planeta asta care tace –

 

Si inca ne rugam pentru iertarea

Aceleasi prostii cu doua trepte –

Prostia celor mici, ce-si maresc starea,

Si-a celor mari, scarbiti de mari concepte –

 

Si inca ne rugam pentru iertarea

Celor demult iertati – un rest de vina

Apasa-ntotdeuna pe cararea

De carne, care duce spre lumina –

 

Si inca ne rugam pentru iertarea

Celor ce au facut atat pacat

Cand au cules din lume doar mancarea –

Ca niciodata nu va fi iertat –

 

Si inca ne rugam pentru iertarea

Pacatelor atat de mari si mici,

Ca nici in temple n-au gasit uitarea,

Si nici in adaposturi de chirpici –

 

Si inca ne rugam pentru iertare –

Iertati sa fie cei ce au gresit,

Iertat si cel ce iarta – caci e mare

Greseala tuturor, de-a fi trait…

Marturia fiului lui Richard Wurmbrand

Scrisoarea lui Mihai Wurmbrand, fiul pastorului luteran R.WURMBRAND

– 30.01.2009 -Articol preluat de pe http://www.richard-wurmbrand.ro/

Unul dintre subiectele fierbinti legate de persoana pastorului Richard Wurmbrand este acela legat de zvonul prezentat drept “certitudine” în anumite medii, cum ca spre sfârsitul vietii acesta s-ar fi convertit la ortodoxie.

Acest zvon a aparut imediat dupa clasarea lui pe locul cinci în cadrul concursului MARI ROMANI, situatie care imediat a trezit se pare dorinta multora de a si-l revendica pe surprinzatorul evreu crestin.

Am primit din partea domnului MIHAI WURMBRAND un material prin care acesta aduce lumina asupra multor “mituri” false referitoare la tatal sau, raspândite de altii cu buna stiinta.

Va prezentam mai jos acest material, nu fara a-i multumi domnului Mihai Wurmbrand pentru eforturile domniei sale in cunoasterea adevarului de catre români.

(1) In poza de sus, alaturi de familia Regala (Regele Mihai si regina Ana), e Richard Wurmbrand

Continue reading “Marturia fiului lui Richard Wurmbrand”

Adevarul despre pastorul Richard Wurmbrand

Scrisoarea lui Mihai Wurmbrand, fiul pastorului luteran R.WURMBRAND

– 30.01.2009 -Articol preluat de pe http://www.richard-wurmbrand.ro/


Unul dintre subiectele fierbinti legate de persoana pastorului Richard Wurmbrand este acela legat de zvonul prezentat drept “certitudine” în anumite medii, cum ca spre sfârsitul vietii acesta s-ar fi convertit la ortodoxie.

Acest zvon a aparut imediat dupa clasarea lui pe locul cinci în cadrul concursului MARI ROMANI, situatie care imediat a trezit se pare dorinta multora de a si-l revendica pe surprinzatorul evreu crestin.

Am primit din partea domnului MIHAI WURMBRAND un material prin care acesta aduce lumina asupra multor “mituri” false referitoare la tatal sau, raspândite de altii cu buna stiinta.

Va prezentam mai jos acest material, nu fara a-i multumi domnului Mihai Wurmbrand pentru eforturile domniei sale in cunoasterea adevarului de catre români.

(1) In poza de sus, alaturi de familia Regala (Regele Mihai si regina Ana), e Richard  Wurmbrand

(2) In poza de mai jos e Mihai Wurmbrand, fiul celebrului pastor R.W.

 

Despre o presupusa convertire la ortodoxie a Pastorului Luteran Richard Wurmbrand

Fiind singurul fiu al lui Richard Wurmbrand si, ajungând prin bunavointa Providentei la vârsta de 70 de ani, desi parintii mei si cu mine am trecut prin multe peripetii unice, ramân totusi înca uimit de zvonurile despre o presupusa convertire sau trecere la ortodoxie a lui Richard Wurmbrand, care înca apar pe tot felul de publicatii din Romania, dupa alegerea sa printre primele zece personalitati ale istoriei României, în cadrul concursului Mari Români din 2006. Exista persoane în România care nu se pot împaca cu gândul ca un evreu-crestin, nascut în România, a putut deveni o personalitate marcanta a acestei tari.

Richard Wurmbrand, decedat în 2001 a locuit în ultimii 10+ ani ai vietii în casa mea proprietate personala si a zacut la pat sub îngrijirea mea si a unor ajutoare 24 de ore din 24 în ultimii patru ani din viata. Motivul pentru care i-am pus casa la dispozitie si m-am mutat în alt apartament cu chirie a fost ca sa fiu cu parintii mei o buna parte din zi, casa oferind nu numai conditii pentru multii vizitatori pe care parintii mei îi primeau înainte de a cadea bolnavi dar si facilitati de birou pentru mine. Am colaborat zilnic cu tatal meu în aceeasi organizatie, numita în prezent Voice of the Martyrs (Vocea Martirilor) initiata de familia noastra, fara întrerupere de la venirea sa în America si pâna la îmbolnavirea care l-a rapus la pat, deci vreme de peste 30 de ani. Richard Wurmbrand care a fost un om animat de o profunda întelegere si dragoste crestina interconfesionala, nici în acesti ani si nici înainte nu s-a declarat vreodata interesat sa devina ortodox. El a fost initial hirotonisit în confesiunea Anglicana si mai târziu în confesiunea Luterana, ramânând un pastor luteran pâna la sfârsitul vietii.

[pullquote]

Exista în Biblie, în Cartea Geneza, o povestire despre Avraam, stramosul poporului evreu, aducând un sacrificiu lui Dumnezeu si petrecându-si o zi întreaga, alungând pasarile rapitoare care doreau sa se înfrupte din carnea jertfita. Chiar si acest om primitiv a înteles ca sacrificiul facut a fost pentru Dumnezeu si nu de dragul unor pasari, ce gaseau oportun sa se hraneasca cu ce era la îndemâna pe altar. Acesta este felul în care simte cineva care a trait alaturi de o personalitate care s-a sacrificat nu numai pe el dar si întreaga sa familie. Acest sacrificiu, un exemplu demn de urmat, a fost facut pentru Dumnezeu si nu pentru a servi o cauza oportunista, politica sau culturala.

Mihai Wurmbrand

[/pullquote]

Zvonul despre o presupusa convertire la ortodoxie, petrecându-si ultimile zile într-o manastire ortodoxa din America, a aparut mai întâi întrun forum al publicatiei Formula AS. În ultimii 6 ani de viata, tatal meu nu a calatorit nicaieri în alta parte decât cu ambulanta la un spital din apropiere. Când am dovedit imposibilitatea acestei gogorite, iata ca o alta publicatie notorie, anume Academia Catavencu, a schimbat circumstantele si a “plasat” convertirea la închisoarea Târgu Ocna prin anii 1951-52. Nici aceasta nu a avut loc.

Am raspuns publicatiei Academia Catavencu precum urmeaza:

În Rezistenta din Minti, A.C., nr. 822, ziaristul Alexandru Cautis face afirmatii, obtinute din auzite, eronate sau nedocumentate judicios despre pastorul luteran Richard Wurmbrand, un evreu-crestin închis timp de 14 ani în închisorile comuniste române si decedat în anul 2001. Neavând dreptul la replica, fiind singurul sau fiu, am cumparat acest spatiu limitat. Conform autorului, Richard Wurmbrand s-ar fi clasat pe locul 3 la concursul “Mari Români.” E o alta eroare. De fapt s-a clasat pe locul 5! Autorul descrie ca ar fi iesit din închisorile comuniste “crestin ortodox” cerând, pe când se afla într-o celula din închisoarea comunista Târgu Ocna, conform unui “martor” înca în viata, doctorul Lefa, care era închis ca legionar, sa fie botezat, “dupa religia ortodoxa.” Ortodoxia nu este o religie ci numai o confesiune din cadrul religiei crestine.

Richard Wurmbrand, o persoana publica în România pre-comunista, dupa ce a ajuns în Vest în 1965 si pâna la moartea sa, timp de 36 de ani, a predicat Evanghelia, fiind o personalitate cunoscuta pe 5 continente, publicând carti care au fost traduse în 85 de limbi.

Multi “colegi” de puscarie au publicat în strainatate sau chiar în România amanunte despre el.

Înaintea acestui concurs din 2006 nu a aparut nimic în scris despre o asemenea presupusa convertire si botez la ortodoxie.

Lamuriri vis a vis de dr.Aristide Lefa

Cea mai buna dovada totusi de cât de neverosimila este aceasta “noutate” provenita conform autorului de la dr.Lefa, este chiar cartea autobiografica a dr.Aristide Lefa, tiparita în 1998: Fericiti Cei Ce Plâng, aparuta la Editura Eminescu, unde îsi descrie activitatea ca doctor-puscarias la Târgu Ocna. Desi Richard Wurmbrand este mentionat pe larg si nu necesar pozitiv, absolut nimic despre o presupusa convertire la ortodoxie. Mihai Wurmbrand

Din pacate Academia Catavencu a refuzat sa-mi permita cumpararea unui spatiu sa public acest raspuns. De aceea, textul de mai sus l-am publicat într-un spatiu publicitar din Evenimentul Zilei. Nu-l învinuiesc pe dr.Lefa pentru primitivismul din frageda tinerete când credea în gogoritele miscarii legionare, cea care urma sa faca România “precum soarele sfânt de pe cer” prin eliminarea “jidanilor.” Îmi pare bine ca în mod consecvent si curajos a supravietuit torturilor comuniste si ca este sanatos. Dar iata ca are 84 de ani si scrie articole pe web din care reproduc mai jos.

Iata doar câteva afirmatii ale dr.Aristide Lefa, preluate de pe pagina de internet http://www.miscarea.net/1-cine-au-fost-victimele.htm:

Citându-l pe Mota: “Declaram în fata lui Dumnezeu si a Istoriei ca violentele noastre au fost totdeauna de aparare si legitim raspuns împotriva ilegalitatilor si a violentelor ce revin în întregime inamicilor nostri”

Iar la http://pages.prodigy.net/nnita/permanente.html gasim:

Cea mai mare parte a evreilor de astazi nu au sânge semit, cu exceptia evreilor sefarzi, foarte redusi numeric. Restul sunt chazarii aschenazi, un trib turco-mongol din regiunea dintre Marea Neagra si Marea Caspica.”

Nationalismul autentic în România a fost cel al Miscarii Legionare. Înca de la aparitia ei în anul 1927, s-a pus de bunavoie sub ascultarea si trairea credintei în Iisus Hristos si sub ocrotirea Sfantului Arhanghel Mihail, conducatorul ostilor ceresti si învingatorul asupra lui Lucifer. Doctrina legionara si-a propus sa creeze un nou tip de om care sa traiasca în spiritul crestin si sa jertfeasca pentru neamul sau tot ce are mai de pret.”

La vârsta de 84 de ani dr.Lefa a ramas la aceleasi convingeri ca atunci când era un pusti, fara cel mai mic simt critic în fata criminalitatii dovedita de istorie a acestei doctrine si miscari antisemite. Las cititorul sa judece logic daca este cazul sa dea crezare cuiva care crede în originea turco-mongola a evreilor si în relatia sa directa cu Arhanghelul Mihail, înger despre care scrie Biblia, spre nefericirea tuturor antisemitilor, s-a aratat evreului Daniel.

În plus, eu nu am fost si nu sunt ortodox, ci timp de 40 de ani locuind în America, am fost membru în diverse biserici luterane. Sotia sau copii mei nu au fost si nu sunt ortodocsi. Pe preotul Calciu l-am cunoscut bine, am corespondat si am fost prezent la fiecare vizita facuta tatalui meu. Preotul Calciu, în timpul vietii sale, nu a facut niciodata vreo afirmatie despre o posibila convertire a tatalui meu.

Lamuriri vis a vis de legionarul Gafencu si streptomicina

O alta anecdota falsa despre tatal meu, aparuta prin presa româna, are ca subiect o presupusa daruire de streptomicina, în închisoarea din Târgu Ocna, din partea legionarului Gafencu catre tatal meu, cadou care i-ar fi salvat viata. Adevarul îl cunosc înedeaproape si este exact contrariu, cele scrise mai jos fiind probate gratie documentelor din fosta securitate comunista, recent facute publice.

Asa se întâmpla ca în mod neasteptat cunosc din prima mâna si foarte personal circumstantele primirii de catre tatal meu a 4-5 flacoane de streptomicina, dar nicidecum din partea lui Gafencu sau oricarei alte persoane dinlauntrul închisorii Târgu Ocna. Acest medicament tatal meu l-a primit direct de la mine. Iata cum stau faptele: În anul 1951 pe când mama mea era închisa la canal iar tatal meu la Târgu Ocna eu aveam 12 ani. Locuiam în casa care înca nu fusese confiscata si câteva persoane se organizasera si aveau oarecum grija de mine în timp ce eram la o scoala elementara. Aceste persoane erau fosti colaboratori intimi ai parintilor mei în lucrarea misionara facuta cu sprijin din Norvegia si Elvetia între 1945-1947. În foametea din 1946, de exemplu, tatal meu organizase o cantina unde primeau macar o masa pe zi un numar de 1000 de persoane. Doua dintre aceste persoane din jurul meu ramasesera pastori în biserica luterana fondata de tatal meu pe strada Olteni, în prezent strada este aproape în întregime demolata. De la doi detinuti care au fost cu el într-o duba cu care fusese luat la proces în 1950 stiam ca este în ultimul stadiu de tuberculoza si nu va avea mult de trait. Persoanele din jurul meu, bineînteles în numele meu au facut cerere catre Ministerul de Interne ca sa-i pot trimite tatalui meu medicamente precum streptomicina si Pas.

Neasteptat, prin iarna, la sfârsitul lui 1953 sau începutul lui 1954, tatalui meu i s-a permis singurul vorbitor pe care l-a avut în 14 ani de puscarie comunista. Aceste vorbitoare, am aflat mai târziu, au fost permise se pare numai pentru ca sotia fostului presedinte Roosevelt a vizitat România. Ea era o socialista activa în cauza drepturilor omului din închisori si cine stie ce le-o fi spus autoritatilor. Tatal meu a avut permisiunea sa scrie o carte postala de 10 rânduri familiei, în care, profitând de anafalbetismul gardienilor a semnat “Richard Wurmbrand Acrostih.” Noi, adica si eu, dar si persoanele mature din jurul meu, când am primit cartea postala ne-am prins ca în acrostih se putea citi “medicament.”

Mama mea, având domiciliu obligatoriu în Bucuresti dupa ce fusese închisa la Canal, nu avea cum sa mearga ea, asa ca eu am calatorit noaptea, cred ca prin gara Adjud, pâna la Târgu Ocna, împreuna cu o prietena de-a mamei mele, aducând câteva sticlute cu streptomicina, poate si cu pilule Pas, obtinute cu greu sacrificiu prin cunostinte, cât si un pachet cu marmelada, unt, pâine. Am intrat singur în incinta închisorii, o curte cu un caldarâm cu pietre mari, între doua porti enorme, precum la un castel medieval, unde erau cam 10 gardieni-militieni. Între aceste doua porti si doua rânduri de mese, de la distanta am vazut capul tatei prin vizeta. Tata a întrebat unde este mama, cum de n-a venit? Înainte de a putea da vreun raspuns, gardianul a strigat, “n-ai voie sa întrebi de familie!” Chiar daca as fi putut raspunde fusesem instruit bineînteles sa nu spun ca mama a fost arestata sau ca are domiciliu obligatoriu. Am îngânat ca mama te iubeste sau asa ceva. Tata m-a întrebat daca stiu daca a fost condamnat si la cât? Din nou gardianul a strigat, “nu poti întreba despre caz!” Tatal meu a început sa-mi spuna, “sa stii Mihai ca avem în cer un Dumnezeu care ne iubeste, sa crezi în El” la care din nou gardianul a strigat: “n-ai voie sa vorbesti religie aici” si a închis vizeta. Tot “vorbitorul” a durat mai putin de 2-3 minute. Bineînteles, eu fiind un copil prost îmbracat, fiind si iarna, dârdâiam incontrolabil. Apoi au luat tot continutul pachetului si l-au varsat într-o hârtie de ambalaj, au amestecat marmelada, untul, pâinea, brânza, nucile, sticlutele de streptomicina, pilulele de Pas sau aspirina si au facut un fel de terci si l-au luat. Streptomicina a ajuns la tatal meu dar nu a folosit-o,  ci, asa cum am aflat ulterior (nu dela tatal meu ci mai întâi dela un legionar care ne-a vizitat dupa eliberare, al carui nume daca-mi amintesc corect era Samoila), a dat-o altora. Nu lui Gafencu ci unui tânar legionar. În aceeasi zi am luat trenul si m-am întors la Bucuresti. Deci aceasta streptomicina eu personal am dus-o la Târgu Ocna, eu am fost sursa imediata a acestui medicament, considerat pe vremea aceea un medicament miraculos, bun la orisice.

Pâna de curând pentru povestea de mai sus în afara de mine a mai existat o alta persoana martora care a descris oarecum aceste întâmplari. Doamna care m-a însotit la Târgu Ocna, dupa ce a plecat din România a scris o carte în Franta în care, putin înainte de moartea ei prin 1979, descrie într-o pagina eforturile depuse de catre prietenii parintilor mei de a obtine aceasta streptomicina. Ceilalti care au participat la aceasta sunt decedati. Totusi mirabile mirabilis, datorita kilometrilor de dosare ale fostei securitati care au fost mai mult sau mai putin deschise, fara ca eu sa cer macar, am obtinut copia unui document pe care l-am primit dela cineva care a studiat dosarele din Ministerul Afacerilor Interne care arata cum în 1951, oamenii din jurul meu, bineînteles în numele meu, într-adevar facusera cerere sa parvina medicamentul acesta tatalui meu.

Exista o alta poveste despre un cadou din partea lui Gafencu catre tatal meu, constând în doua cuburi de zahar, povestire care apare în cartea tatalui meu, Cu Dumnezeu in Subterana, o carte pe care a scris-o si publicat-o în Anglia, în primul an dupa ce a iesit din România. Nu este vorba de nici o streptomicina.

Apelez la logica cititorilor. Majoritatea legionarilor erau în puscarii înca dinainte de 1941. Când au venit comunistii în 1948 au mai arestat toate rudele lor pâna la al treilea grad.

Tatal meu datorita activitatii sale, cunoasterii atâtor limbi straine, a avut incredibil de multe conectii solide în tara si strainatate, conectii care au rezistat la toate intemperiile sociale pâna la moartea sa si aceasta dovedeste ca nu a dezamagit oamenii cu schimbari bruste de caracter sau reprezentari neadevarate. Cei din jurul sau chiar si dupa câtiva ani de comunism înca aveau conectii cu crestini din tarile scandinave mai ales, cât si acces la surse de bani. De unde ar fi avut bietul Gafencu sau vreun alt legionar pe careva sa-i poarte înca de grija? Din povestile mamei mele stiu ca a stat închisa la canal cu o doamna Gafencu dar nu stiu daca si ce fel de rude erau. Deci este extrem de îndoielnic ca legionarul Gafencu sa fi avut o sursa independenta de streptomicina.

Lamuriri vis a vis de legionarul Ianolide

Un alt legionar, Ianolide, în scrieri care au aparut postmortem de origine nedocumentabila, de asemeni publicate de un grup cu un program ultranationalist, dupa concursul Mari Români, descrie pe larg presupuse discutii teologice între Gafencu si tatal meu, discutii care l-ar fi facut pe Richard Wurmbrand sa recunoasca superioritatea doctrinei ortodoxe si mai mult chiar sa se dezica de originea sa evreiasca. Din nou las cititorul sa judece logic asupra posibilitatii ca un tânar legionar, ajuns în puscarie la o vârsta frageda, fara sa fi avut acces la vreo educatie teologica, sa mentina o discutie pe teme doctrinare cu pastorul Richard Wurmbrand, cunoscator fluent al unui numar de 14 limbi straine, cu cunostinte teologice recunoscute ca fiind uimitoare de catre multi autori care l-au descris in multe carti.

Fiind de mic copil si ramânând de-a lungul vietii, volens nolens o persoana publica, adresa mea nu este un secret, PO Box 5161, Torrance, Ca. 90510, USA pentru orisicine are nevoie de informatii serioase si credibile despre tatal meu, pastorul decedat Richard Wurmbrand.

Pe internet exista multe pagini dedicate personalitatii Pastorului Richard Wurmbrand. Aproape fara exceptie mai niciuna nu m-a contactat înainte de a publica diverse materiale chiar în numele meu.

Exista în Biblie, în Cartea Geneza, o povestire despre Avraam, stramosul poporului evreu, aducând un sacrificiu lui Dumnezeu si petrecându-si o zi întreaga, alungând pasarile rapitoare care doreau sa se înfrupte din carnea jertfita. Chiar si acest om primitiv a înteles ca sacrificiul facut a fost pentru Dumnezeu si nu de dragul unor pasari, ce gaseau oportun sa se hraneasca cu ce era la îndemâna pe altar. Acesta este felul în care simte cineva care a trait alaturi de o personalitate care s-a sacrificat nu numai pe el dar si întreaga sa familie. Acest sacrificiu, un exemplu demn de urmat, a fost facut pentru Dumnezeu si nu pentru a servi o cauza oportunista, politica sau culturala.

Mihai Wurmbrand

Karl Marx, un demon in istorie

Karl Marx, geniu si demon

 

Irina Manea, sub titlul generic Karl Marx, geniu si demon, in Revista online historia.ro, ni-l reprezinta pe celebrul filozof german al secolului XIX!

Nu-i cunosc varsta scriitoarei de care vorbim, dar, folosind in documnetare  materiale importante  care-i sustin ideile, folosindu-le, ne mira faptul ca nu a inteles ceea ce e esential si ne parvine ca “rezultat” al tezelor marxiste.

Nu vom  analiza in intregime  textul amintit, fiind doar un pretext si  baza a discutiei, fara sa cautam sa aducem intr-un fel sau altul atingere personalitatii autoarei Irina Manea, dimpotriva.

De ce? Pentru ca eseul e bine incondeiat, desi nu prea reiese clar opinia domniei sale sau n-am reusit s-o identific.

[pullquote]

Drept raspuns, Isus le-a zis: „Va rataciti! Pentru ca nu cunoasteti nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu.”

Evanghelia lui Matei, 22.29

[/pullquote]

Oricine cu bun simt poate  vedea unde a dus omenirea teoria materialista despre lume si viata, a lui  Marx, cu tezele sale care nu-L pun in centrul creatiei pe Dumnezeu. Le-a folosit ambele societati, atat comunismul, cat si capitalismul. Si, dupa cum vedem, amandoua au falimentat. E drept, mai sunt pe picioare (proptele) unele tari, ca China sau SUA, de care vom afla cat de curand ca s-au prabusit si ele!

De ce? Pentru ca urmeaza teze ale “evolutiei” care te duc un timp si, mai repede sau mai tarziu, ajungi la capatul drumului, in  fata prapastiei si a deznadejdii,  fara solutii!

Sa ne referim totusi la cateva pasaje:

Pentru Marx însa subiectul istoriei sunt oamenii, nu realitatea divina care pentru el este un misticism. Realitatea concreta trebuie sa primeze si pornind de aici trebuie sa se elaboreze o filosofie a existentei umane care recunoaste radacina omului în om. Departe de idealismul Hegelian , pentru Marx, adeptul pragmatismului, omul îsi demonstreaza puterea si realitatea în convietuirea cu altii. Existenta sociala determina constiinta umana si nu invers. Societatea nu înseamna în primul rand constiinta colectiva, ci munca colectiva, omul fiind mai înainte de toate un animal economic care îsi dezvolta gândirea pe baza fortelor de productie si relatiilor economice. Exista desigur si o suprastructura ideologica ce cuprinde ideile, statul, familia, morala, religia, dar legile istoriei nu sunt aici, ci în baza economica, o baza în care functioneaza dialectica relatiilor prin conflictul dintre clasele sociale. Se întrevede aici si marea înrâurire a darwinismului: omul este un animal, lupta pentru supravietuire, supravietuieste cel mai adaptabil, progresul se realizeaza doar pe calea conflictului.

Teoria lui Marx nu ramâne doar în stadiul de teorie, pentru ca Marx aspira sa schimbe lumea. El observa ca omul s-a îndepartat de sine, s-a alienat, dar motiveaza devalorizarea sa doar prin prisma economica: omul este separat de produsul muncii sale, care devine marfa în capitalism si îl face pe om dependent de sistem.

Si acum iau doar aceste idei si fac acele sublinieri:

….Pentru Marx însa subiectul istoriei sunt oamenii, nu realitatea divina care pentru el este un misticism. (… ) Se întrevede aici si marea înrâurire a darwinismului: omul este un animal, lupta pentru supravietuire, supravietuieste cel mai adaptabil, progresul se realizeaza doar pe calea conflictului. (…) Teoria lui Marx nu ramâne doar în stadiul de teorie, pentru ca Marx aspira sa schimbe lumea. El observa ca omul s-a îndepartat de sine, s-a alienat, dar motiveaza devalorizarea sa doar prin prisma economica: omul este separat de produsul muncii sale, care devine marfa în capitalism si îl face pe om dependent de sistem.”

Deci pentru Marx realitatea divina e misticism!

Marx a fost coplesit de darwinism!

Marx aspira sa schimbe lumea!

De fapt de ce sa ne miram, ca, fara sa dorim, am extras  esentiaul  tezelor marxiste, binecunoscute:

a) ateu-materialist;

b) darwinist-evolutionist, se trage din maimuta;

c) dorinta expresa de a schimba lumea.

Apoi, totusi, se pare ca distinsa autoare doreste sa nu ne lasa fara nimic, si ne da unle mici concluzii (sublinierile ne apartin):

Marx a vrut sa-l elibereze pe om de conditia sa, dorind fericirea pentru cei multi, asemenea unui Prometeu. Viziunea sa revolutionara a dorit nu sa schimbe o stare sociala sau un regim , ci politica însasi, sa schimbe temeliile lumii din care trebuie sa dispara religia, statul, clasele, omul depinzând doar de el însusi si de legile sociale pe care le va constientiza. Paradoxal, partidele si statele socialiste care se revendica de la doctrina marxista au produs un stat omnipotent care a urmarit totala absorbtie a societatii civile. Dupa cum îl descrie si Orwell, este sistemul capabil sa transforme oamenii în roboti lipsiti de doza minimala de constiinta. Este Marx autorul moral al experimentului înfiorator numit comunism? În aceeasi masura în care Nietzsche este vinovat de genocidul nazist. (…) Prin faptul ca sistemul sau a fost izvor de argumentare si credinta oarba pentru dictatori. Cu toate acestea, Marx a ramas un om al ideii. A cautat un adevar în onestitate intelectuala, dupa cum opineaza Karl Popper, iar ca savant a fost un economist remarcabil. În universitatile occidentale este vazut ca unul dintre marii cugetatori ai lumii, textele sale fiind recunoscute ca parte din mostenirea noastra culturala. Poate chiar si-a dorit fericirea semenilor, doar ca utopia sa, numita de Popper romantism, nu a reusit decât sa transforme raiul visat într-un iad materializat. Dar materializat nu de Marx.

Vedeti dumneavoastra ca dupa ce l-a numit pe Marx, in titlu, “geniu”, fara sa comentam, admitem ca posibil faptul in sine, insa foloseste sintagma “geniu si demon”, ceea ce nu demonstreaza prin argumentatia prin care ea insasi ne da raspunsul la intrebare (e demon?), bazandu-se pe ideile lui Karl Popper , citindu-le, le percep ca fara nici o greutate si valoare comunicativa. Si, pentru ca neclaritatea sa fie fara dubii isi incheie pasajul asa: “Poate chiar si-a dorit fericirea semenilor, doar ca utopia sa, numita de Popper romantism, nu a reusit decât sa transforme raiul visat într-un iad materializat. Dar materializat nu de Marx.

De fapt articolul de care vorbim incepe cu aceasta scurta disertatie:

Astazi este greu sa te pronunti în privinta lui Marx fara sa cazi în capcana de a-l considera autorul moral al crimelor comunismului. Marx a polarizat admiratia si furia tuturor, fiind în acelasi timp eliberatorul celor asupriti si profetul mincinos.

Ca unul care am trait si am cunoscut bine societatea comunista, am tras concluzia care se impune, aceea ca Marx are tezele bazate pe o doctrina nesanatoasa, egoista, materialista-darwinista; nu-si extrage seva din invatatura divina a lui Dumnezeu; lumea nu e creatia lui Dumnezeu;

Insa, orice om cu bun simt isi da seama de contrariul afirmatiilor expuse de Karl Marx, mai ales ca au fost indelung experimentate!

Sa trecem acum si la alte idei care incep sa  lamureasca problema mai bine, citind din cartea MARX si SATAN, de Richard Wurmbrand:

Marx scrie:

 Pentru o reala fericire a maselor, este necesara nimicirea religiei ca fericire iluzorie a omului. Chemarea adresata maselor de a nu-si mai face iluzii cu privire la conditiile lor este o chemare la abandonarea conditiei care necesita iluzii. Ca atare, critica religiei este critica acestei vai a plângerii a carei aureola este religia.” 1

 Se spune ca Marx s-ar fi pronuntat împotriva religiei din pricina ca aceasta ar impiedica realizarea idealului comunist, pe care el îl considera ca singura solutie viabila pentru problemele acestei lumi.

Cine a fost Marx? La începutul tineretii sale, Karl Marx îsi facuse o profesiune de credinta din a fi si a trai ca un crestin.

Prima sa lucrare se numeste “Unirea credinciosului cu Hristos“.

În aceasta carte citim urmatoarele cuvinte frumoase:

 „Prin dragostea lui Hristos ne întoarcem inimile totodata catre fratii nostri care sunt legati de noi în chip launtric si pentru care El S-a dat pe Sine însusi ca jertfa.

Asadar, Marx cunoscuse calea care trebuie urmata pentru ca oamenii sa poata fraterniza si sa se iubeasca unii pe altii – si anume crestinismul.

El continua:

Unirea cu Hristos confera înaltare spirituala, mângâiere în necazuri, pace sufleteasca si o inima capabila de dragoste pentru aproapele tau, capabila de orice fapta buna si nobila – nu de dragul ambitiei si al gloriei, ci numai de dragul lui Hristos.3

Cam în aceeasi vreme, Marx scrie în dizertatia sa intitulata “Gândurile unui tânar la alegerea carierei sale”:

Religia însasi ne învata ca Idealul catre Care nazuim cu totii, S-a jertfit pe Sine însusi pentru omenire. Cine ar îndrazni sa tagaduiasca aceasta învatatura? Daca am ales postura în care putem înfaptui maximum pentru El nu vom fi niciodata coplesiti de greutatea poverilor, deoarece acestea nu sunt decât sacrificii facute pentru binele tuturor.4

La început, Marx a avut convingeri crestine. Când a terminat liceul, în certificatul sau de absolvent, în dreptul rubricii „Cunostinte de religie” erau scrise urmatoarele cuvinte:

Cunostintele sale despre credinta si morala crestina sunt destul de clare si bine asimilate. El cunoaste într-o oarecare masura si istoria Bisericii crestine5

Cu toate acestea, într-o teza scrisa în aceeasi perioada, Marx repeta de sase ori cuvântul „a distruge”, cuvânt pe care colegii sai nu l-au folosit nici macar o singura data în decursul acestui examen.

De aceea, el a si fost poreclit „Distruge“.

Era normal ca el sa vrea sa distruga, de vreme ce numea omenirea „gunoi omenesc”, afirmând: „Pe mine nu ma viziteaza nimeni – ceea ce îmi convine – pentru ca oamenii de astazi pot sa ma… (expresie obscena). Toti sunt niste ticalosi.6

Primele scrieri contra lui Dumnezeu

La putin timp dupa ce Marx a obtinut acest certificat, ceva misterios s-a petrecut în viata lui: a devenit un spirit fervent antireligios. Un cu totul alt Marx a început sa se contureze.

El scrie într-una din poeziile sale:

Vreau sa ma razbun pe Acela Care domneste deasupra tuturor.6

Asadar, el era convins ca exista Unul care domneste deasupra tuturor, dar îl dusmanea, desi Cel de Sus nu-i facuse nici un rau.

Marx apartinea unei familii relativ bogate. Nu suferise de foame în timpul copilariei sale. Era mult mai înstarit decât multi dintre colegii sai.

Ce anume a facut sa se nasca în el aceasta ura îngrozitoare fata de Dumnezeu? Nu se cunoaste nici un motiv personal. Sau sa nu fi rostit oare altcineva aceste cuvinte prin gura lui Marx?

La vârsta la care majoritatea tinerilor sunt însufletiti de idealuri altruiste, pregatindu-se pentru viitoarea lor cariera, tânarul Marx scrie urmatoarele versuri (poemul Strigatul unui deznadajduit):

“Astfel, un Dumnezeu mi-a smuls totul,

în blestemul si tortura destinului.

Toate lumile Lui s-au dus fara întoarcere!

Nimic altceva nu mi-a mai ramas decât razbunarea.

Imi voi cladi tronul în inaltul cerului,

vârful lui va fi rece si înspaimântator.

Groaza superstitioasa – îi va fi fortareata.

Agonia cea mai neagra – îi va fi capatâi.

Cel ce-l va privi cu un ochi sanatos,

se va întoarce palid ca moartea si mut,

cuprins de morbul mortii oarbe si înghetate.

Fie ca fericirea lui sa-i pregateasca moartea”.7

 

Marx visa sa distruga lumea creata de Dumnezeu, într-un alt poem, el a spus:

“Atunci voi fi în stare sa merg triumfator,

ca un zeu, printre ruinele împaratiilor.

Fiecare din cuvintele mele este foc si actiune.

Pieptul meu este la fel ca cel al Creatorului…” 8

Cuvintele „imi voi cladi tronul în înaltul cerului” precum si marturisirea ca cel ce sta pe acest tron va emana numai groaza si agonie, amintesc de laudele îngâmfate ale lui Lucifer: „Ma voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu” (Isaia 14: 43).

Poate ca nu este o simpla coincidenta faptul ca Bakunin, care a fost mult timp unul dintre cei mai apropiati prieteni ai lui Marx, scria:

Trebuie sa-l adori pe Marx ca sa fii iubit de el. Trebuie cel putin sa-ti fie frica de el ca sa te tolereze în preajma lui… Marx este atât de mândru, pâna la ticalosie si nebunie9

Am inteles nu numai din aceasta opera exceptionala, ca Marx nu iubea oamenii. Sotia sa il „alinta” folsind ca diminutiv, o expresie bine meritata: „Micul meu diavol”.

Cercetati si vedeti ca satanistii se intalnesc anual la mormantul lui Marx din Londra!

Savantul adulat de multi, il adora pe Satan, si este adorat la randu-i de satanistii timpului nostru!

Doamne apara si pazeste!

Toata inchinarea si toata adorarea fie-I adusa Singurului Dumnezeu, Atotputernic Creator si Mantuitor!

GLORIE!  ALELUIA!  Amin!

(George Danciu, 12.x.2011)

TURCII NOSTRI – TURCII LOR…

…Nu ne ajungeau „turcii nostri”, care ne jefuiesc si ne umilesc:

a) -generali si colonei ai Armatei Regale, veterani de razboi, care si-au câstigat medaliile cu sânge, pe fronturile de Est si de Vest, ale celui de-al doilea razboi mondial (…au mai ramas, în viata, câteva zeci sau sute…) – sunt „blagosloviti” de Traian Boc cu pensii de …222 DE LEI!!! – …iar când meschinii ipochimeni din Senatul României propun sa li se mareasca, acestor eroi, pensia cu…0,6 din propria lor pensie mizerabila, macelarul României si al Demnitatii Românilor, numitul TRAIAN BASESCU (pretins „presedinte” al României!!!) – respinge proiectul de lege, pe motiv ca „aceasta marire ar dezechilibra bugetul României” (!!!!!),

b) -în timp ce 147 dintre lingaii de la Cotroceni (alde Turcanii, Lazaroii, Sever-Cotoii-Voinestii, Plesii nostri „cei de toate zilele” si, mai ales, ai noptilor cosmaresti ale Românilor…etc. etc.), pentru ca au limbile lungi si catifelate, au parte de…35.000 DE MEDALII, ECHIVALÂND CU 2,4 MILIOANE DE EURO! Si, vezi bine, bugetul României, pentru alde Turcanii si Lazaroii (cei catifelati la limba…) nu cade palanca, la pamânt…!!!

…Zic, deci: nu erau de ajuns „turcii nostri”, jefuitorii si navalitorii nostri, dinspre Cotroceni, Parlament, Guvern… – ci mai apar si alti navalitori si jefuitori (de data asta, de Duh Românesc, cica…!), despre care nu stim a preciza: sunt tot „turcii nostri”, sau sunt…”turcii lor”, platiti, adica, de Uniunea Europeana Iudeo-Masonica?! – …de ajung sa ne ponegresca Martirii si Sfintii Voievozi, sa ne înnegreasca istoria noastra de sânge si lacrimi, cu scârna lor „globalisto-masonica”, mâzgâlind pe adresa electronica: www.historia.ro.

Si semneaza (limbricii astia post-boianici, ucenicii iudeo-masonului Lucian Boia, autorul blasfemiilor din coprografiile, anti-românesti si globalisto-anti-nationale, numite “Mituri istorice românesti”, “Istorie si mit în constiinta româneasca” etc.), cu nume de brotaci si de sopârle si de cameleoni bolsevici: Florentina Tone (Din scrisorile soldatilor de pe Frontul de Est: „Omul aici nu conteaza nimic, un Proces Verbal ca a murit sigur si gata”), Irina Manea (Dacomania sau cum mai falsificãm istoria – articol în care, iar, este “luat de guler” istoricul savant Napoleon Savescu, pentru ca nu accepta sa se recunoasca “urmasul unor killeri mondiali”, romanii…URMASII NOSTRI CEI DEGENERATI SPIRITUAL!!! – si nu accepta pentru ca, LOGIC, nu putem fi urmasii unor indivizi care au ocupat abia 14% din teritoriul Daciei “decebalice!), “Redactia” (zau? care anume sunteti atât de revoltator de mincinoso-lasi, încât nici nu îndrazniti sa va semnati nimicnicia… – …si care ziceti ca este…“redactia” asta, mai, sconcsilor?!): “Cum a fost posibil? 70 de ani de la Pogromul din Iasi” – Expozitie la Iasi, Bogdan Murgescu (De unde avea Stefan cel mare bani pentru razboaie?), Marius Diaconescu (De ce s-a luptat Stefan cel Mare cu turcii? – …de ce? – …probabil, pentru ca ti-a vazut slutu-ti chip de mercenar iudeo-masonic, printre turci…nemernicule!), Ciprian Plaiasu (Stefan cel Mare pe întelesul PCR ), Virgil Pâslariuc (numele lui de basarabeano-ucrainet nu-l scuteste de “defectiuni” logice grave!): Stefan cel Mare în batalia politica din Republica Moldova etc. 

Boia si “pitigoii” lui nu mai admit sa ne iubim Patria-Pamântul Sfânt si Neamul! – …ca nu e “modern” si nu e “în pas cu Uniunea Europeana” si, deci, pentru ca…”istoria ne trage înapoi” (cf. Istorie si mit în constiinta românesca”, Humanitas (“carte editata cu sprijinul Fundatiei Sörös, pentru o Societate Deschisa”…- deschisa la ce? – LA MANCURTIZARE SI LA GENOCID SI TERRACID!!!), 1997, p. 295 –…atunci, SA NE AZVÂRLIM ISTORIA ÎN FOC SI SA DEVENIM SCLAVII “SOCIETATII DESCHISE A STAPÂNILOR DE SCLAVI MONDIALISTI!!!

Dar francezii, englezii, grecii…, maghiarii! – îsi învata SI-SI FALSIFICA (în detrimentul popoarelor “stigmatizate” de voi, Complotistilor Mondialisti!) istoria, “în draci”! Noi, românii, n-avem dreptul nici macar sa ne amintim “radacinile” noastre cele ADEVARATE?! Sa uitam ca ne tragem din singurul si ultimul neam CREDINCIOS/SPIRITUALIZAT al Europei – Dacii-Tracii? Sa uitam ca ne tragem din ÎMPARATII ROMÂNI/VALAHI, DIN DIANASTIA ASANESTILOR?! Sa uitam ca am avut, în Evul Mediu, Voievozi Sfinti si Voievozi Martiri, DATORITA CARORA MAI EXISTAM, MAI AVEM PE CE CALCA… – …MAI AVEM PATRIE SI NEAM?! – …si, înca, n-ati reusit sa ne stergeti de pe harta si din memoria celorlalte neamuri?

DE CE?! De ce se face aceasta segregare ticaloasa, între

I.  -NEAMURI CARE TREBUIE SA-SI UITE IDENTITATEA – si

II.  -NEAMURI CARE AU DREPTUL LA MAI MULT DECÂT ADEVARUL…ADICA, LA O IDENTITATE MINCINOASA, CREATA PE SPINAREA CELOR PE CARE ÎI SILITI SA-SI UITE ISTORIA?!

Sunteti, cumva, asa-zisilor “istorici” (de serviciu, în slujba “mondialistului” VITEL DE AUR!), în solda ungurilor, pentru ca sa ne uitam Ardealul cu Sarmizegetusa Sacra? Sunteti în cârdasie cu grecii, cu bulgarii, cu croatii…de am ajuns sa ne uitam si sa ne parasim, în bratele mortii, pe fratii nostri din Sudul Dunarii: AROMÂNII, MEGLENO-ROMÂNII, ISTRO-ROMÂNII…?!

Aveti nevoie de pamânturile noastre, de Gradina Maicii Domnului, pentru lacomia voastra negustoreasca, ce-si are obârsia în “revolutiile” macelarilor burtosi (auto-intitulati “iluministi”!!!), din 1648-Anglia, din 1789-Franta etc.?! Ati “comemorat” 200 de ani de la Victoria ateismului de cretini si de fiare crude, a masacrului anti-national, din biata Franta (“Sora mai Mare a Bisericii Catolice”), a anului 1789 – …prin macelaria din România anului 1989?! – …si prin saracirea si îndobitocirea, progresiv-acelerata a românilor acestor ani de început de mileniu XXI?! Sunteti, de fapt, CEI MAI AUTENTICI SI MAI PERICULOSI BOLSEVICI AI LUMII, BURTOSILOR SPURCATI, DE MINCIUNA SI DE CRIMA NEÎNTRERUPTA, DE ATENTAT FARA ISTOV, LA DUHUL SFÂNT AL NEAMURILOR PAMÂNTULUI!!!

Ati ramas în urma, spurcatilor masoni (afurisiti/excomunicati, înca din 1937, de B.O.R., prin vocea Patriarhului Miron Cristea!) cu Planuirile/”Protocoalele” voastre “sionistice” si “torontice” – …si, ca urmare, acum va platiti mercenari, din rândul “cozilor de topor” românesti (…dintre cei cu ifose de “savanti”, dar cu gusa plina de otravurile Minciunii voastre Ne-Majestuoase, “Neagra Regina a Burtosilor Lumii VITELULUI DE AUR”!), sa ne împlânte cutitul macelaresc în spate?!

Nu ajunge, “turcilor” de la Historia.ro, ca-l spurcati pe savantul Nicolae Densusianu (pritenul bun al Aminului-Eminescu, pe care l-a initiat în LOGICA INFAILIBILA A TRACOLOGIEI!), apoi, pe cel care ne ridica, în ultimii cumpliti ani, fruntea spre cerurile luminii sfinte zalmoxiano-crestine, pe dr. Napoleon Savescu, numindu-l (tocmai VOI, pe el!!!) : “maniac” si “falsificator” si…nu mai stiti unde sa-l plasati: lânga comunisti (“Tot despre balast politic si ideologic este vorba, despre un fel de ‘revolutie culturalã’ despre care dacologii presupun cã ne va schimba perceptia asupra a ceea ce suntem. De dragul unui patriotism desuet, care nu va îmbunãtãti nici viata stiintificã, nici personalã”), ori lânga…legionari: “Dacismul, care citeazã autori precum Iosif C. Drãgan, fost legionar, apoi comunist, cu lucrãri pseudo-istorice care propovãduiesc ideea existentei acum 100.000 de ani a populatiei dace” (legionarii erau SINGURII anti-comunisti convinsi, PÂNA LA JERTFA SUPREMA, din România!) – …AVETI, “STIMABILILOR” SI “VENERABILILOR”, O LOGICA A URII, CARE VA FACE CARAGHIOSI, DE-A DREPTUL!…

Nu! Nu va ajunge, ca la pupeze, doar atâta scârna! Nu: voi trebuie sa ne repetati, din trei în trei minute, ca suntem handicapatii Europei si ai Lumii…- iar nu NEAM DE ÎNTEMEIETORI AI LUMII UMANO-TERESTRE SI NEAM DE ÎMPARATI TRACICI SI DE ÎMPARATI ASANESTI/VALAHI… – …toate acestea, pentru ca sa uitam, pâna la urma, precum în Experimentul BOLSEVIC de la Pitesti – si de mama, si de tata, si de Patrie, Neam ori Dumnezeu – si sa ne credem tâmpitii si trogloditii Lumii, TOCMAI NOI, TRACO-VALAHII, CARORA VOI NE DATORATI DUHUL CRESTIN SI FIINTA VOASTRA BIOLOGICA, DE LA EST LA VEST SI DE LA NORD LA SUD!!!

Mai trebuie sa veniti si cu…”Redactia” voastra, sa spurcati întreg neamul nostru, cu o vina inexistenta, aceea a “POGROMURILOR” si a “HOLOCAUSTULUI” – din România, cica! Sa spurcati, astfel, SINGURUL neam est-european care si-a protejat, ascunzându-i, de furia trupelor germane, în pivnitele proprii, cu riscul vietii (EU POT STA MARTOR, PRIN CEI DIN NEAMUL MEU!!!), pe evreii cei nerecunoscatori nici de Hristos, nici de vreo binefacere omeneasca…!!!

Mai trebuie sa ne spucati si Sfintii si Martirii Voievozi: articolul De unde avea Stefan cel mare bani pentru razboaie? – de Bogdan Murgescu: “Desi circulatia monetara nu era cu totul absenta, economia Moldovei si puterea domnului nu se bazau însa atâta pe bani, cât pe controlul asupra pamântului si asupra oamenilor. Atunci când Stefan avea de construit o cetate sau o manastire, el nu aloca bani pentru proiectul respectiv, ci punea pe locuitori sa munceasca în contul obligatiilor lor fata de domnie.

Materialele folosite erau si ele obtinute gratuit, cu exceptia, desigur, a celor care nu se puteau gasi la nivel local. Asa au fost construite cetati precum cele de la Chilia si Roman, asa au fost construite multele manastiri ctitorite de Stefan. Asa ne putem explica cum a putut Stefan sa se si lupte si sa si construiasca de-a lungul domniei sale, desi cele doua activitati nu s-au suprapus, ci mai degraba au alternat” – …de parca Regii Frantei, Angliei, Spaniei etc. îsi dadeau salariile lor de …salahori, platiti cu ziua, de catre bogatii si umflatii si dezmatatii/desfrânatii lor tarani…miliardari (în “euroi” de … AUR!)! – pentru a-si construi palate…catedrale…cetati de aparare…pentru a purta razboaie!!! Mai, Istoricul lui Peste Prajit!

Acest rahitic la minte uita, însa, ca Moldova lui Stefan era, pe atunci, învidiata pâna si de Venetia, pentru bogatia ei: prin Moldova treceau si se întretaiau toate drumurile comerciale, dinspre Asia spre Europa si invers, pentru ca…STEFAN REDUSESE TAXELE VAMALE!!!Asa ca, în materie de toalete, jupânesele si jupânitele moldovence rivalizau cu italiencele si frantuzoaicele vremii…!!!

Istoricul cel cu mintea în colturi îi reproseaza lui Stefan razboaiele…de parca exista vreun om, cât de cât normal, pe fata Pamântului, care, daca este lasat sa huzureasca în belsug… – …el, nu, el sa-si doreasca moartea, pe câmpul de bataie! Haida-de! Nebun este numai cel ce-si închipuie ca Stefan era un sadic si maniaco-depresiv, cu porniri sinucigase, pentru care nu exista placere mai mare decât sa vada câmpiile si muntii “ocinei stramosesti”, pline de cadavrele supusilor sai! Dar cine, oare, l-a lasat în pace pe Stefan, dintre vecinii sai – polonezi/”lesi”, unguri, tatari, turci…chiar munteni?! Si ai fi vrut, domnule “ucenic vrajitor/prajitor” à la Boia, ca Stefan, din spita sfânta a Musatinilor, sa înceapa, deja, ceea ce numai ne-Musatinii au facut: sa pupe papucii, cu canaf ori fara, ai …”vecinilor”, nu?!Razboaiele au costat destul de mult societatea moldoveneasca. Daca stam sa socotim, din cei 47 de ani de domnie, în 34 Moldova a fost angrenata în razboaie cu diversii vecini, numai 13 ani putând fi considerati „de pace“. Costul razboiului nu era atât banesc, cât uman si, de asemenea, economic în sens larg. Mobilizarea barbatilor afecta activitatile productive, iar atacurile adversarilor cauzau si ele destule pagube (…)NU PREA STIM DACA MOLDOVA A DUS-O BINE DIN PUNCT DE VEDERE ECONOMIC SAU NU ÎN TIMPUL DOMNIEI LUI STEFAN (n.mea: daca tu nu stii, Nicolae Iorga o stia – cf. Istoria lui Stefan cel Mare, EPL, 1966, despre ultimii ani de domniei ai lui Stefan cel Mare, adica dupa toate razboaiele lui cele cumplite si viforoase: “ (…) an de an se înaltau falnicele lanuri, si mii de mii de oi si vite strabateau pasunile grase ale Moldovei. Orasele fusesera împdobite pe rand cu frumoasele biserici de piatra sapata, înflorite cu fluturi de smalt verde si galben, de maistrii lui Stefan, care totdeauna aveau de lucru undeva. În ele se întâlneau nemtii, armenii din Lemberg, sasii din Ardeal, grecii si turcii cari veneau de la miazazi, lasând bogatie în urma lor” – p. 214 – dar nici strainii nu-s nestiutori Harul si Autoritatea Înteleapta ale Marelui Gospodar al Moldovei: “Un om foarte cuminte, pe care nu-l poti lauda îndeajuns, foarte iubit de supusii sai, fiindca e plin de îndurare si judecator drept; e foarte ager si darnic si, daca n-ar fi boala lui, pentru vârsta ce are, e înca puternic” – cf. J. Miechowski, p. 276).

…”Pe care nu-l poti lauda îndeajuns…Uite ca poti, daca te cheama IUDA – sinonimul lui Bogdan Murgescu, var primar cu Scaraotchi si cu… Boia!!! Ce v-ar mai scurta de cap, Maria Sa, pentru Marturia voastra mincinoasa si pentru prigonirea voastra, contra Neamului pentru care El si-a dat Sanatatea si Sfânta Lui Viata! Ma-a-aaare noroc pe voi ca nu mai traieste Vlad Draculea…ca ati fi fost “înaltati în rang”, repede si degraba, drept printre bucile voastre exagerat de grase/groase, precum obrazu-va, nemernici pigmei ce sunteti voi!!!

…”Pro-unGURISTUL” nostru, dl Murgescu, zice asa, cu respect fata de “dindaratul” lui Matias Corvinul, regele Ungariei, care-l ataca miseleste, pe Stefan, la 1467, si…”o ia pe coaja” , tare de tot, de la Sfântul Voievod : “Succesul lui Stefan cel Mare la Baia l-a umilit pe regele Ungariei, care a plecat pe targa de pe câmpul de lupta”. Nu-nu-nu: nu “ a plecat pe targa”, DELOC! – pentru ca n-avea cum: statea PE BURTA, dupa ce o zdravana sageata ciobanesc-moldoveneasca îi strapunsese ambele emisfere dorsale, dintr-o parte în cealalta, încât ajungea de-i rânjea vârful sagetii, tradatorului de sânge corvinesc, dar… rege: “Mai vrei, maria ta ungureasca?! Îti mai dam, ca Muntii nostri Sfinti au lemn cacalau, pentru astfel de mesterii ascutite, numai bune de vârât în dosurile nepoftitilor!!!”

Mathias Corvin, regele Ungariei, se declara si el aparator al crestinatatii. Iar el era mult mai îndreptatit, deoarece prima tara vizata de turci în drumul spre centrul Europei era Ungaria”. Daaaa??? N-as “preas” crede: ce “aparator al crestinatatii” – … si înca, cica, “îndreptatit” ! – …mai putea fi acel riga “ungurit”, strâmbat pe spate, de… “împunsatura” dorsalo-buc(lucas)o-moldava…?!

Si mai zice cazatura asta valaho-masonica, ce-si zice “Murgescu”: “Razboiul cu turcii a fost un razboi defensiv, de aparare, este exclus deci orice plan de cruciada conceput de Stefan cel Mare. Nici pe departe actiunile sale antiotomane nu prelungesc cruciadele lui Iancu de Hunedoara, care au fost actiuni ofensive. Si nici macar cu luptele lui Vlad Tepes nu sufera comparatie, acesta preluând initiativa si atacând garnizoanele turcesti în sudul Dunarii” …Asta se crede la concursul “Zece pentru România”, oare, de încearca a-i învrajbi, între ei (si întru ne-memoria noastra!), pe TREI dintre cei mai Sfinti Voievozi ai VALAHILOR ?! “Razboi defensiv”, pe dracu’! Stefan cel Mare a luat-o de nevasta pe ciuma aceea de Maria de Mangop, “fecioara”cu nasul la barbie… – nu de mândra si “musata” ce era ea, CI PENTRU CA ERA DIN SPITA PALEOLOGILOR, CU DREPT, DECI, LA TRONUL IMPERIULUI ROMAN DE RASARIT! Iar visul (neîmplinit!) al Lui Stefan – ERA REFACEREA IMPERIULUI BIZANTIN!!! – …cazut sub turci, cu tot cu Catedrala Sfânta Sofia, în 1453…!!!

Halal…”defensiva”, buhaiule de balta!!! Nu esti tu “murg”, cum nu-s eu popa! – …ci doar ti-au “a-murgit” mintile!

Alt “turc de-al lor”, mai obraznic si struntat decât toti turcii, din toate vremurile – Marius Diaconescu se cheama Iuda asta! îl trage la raspundere, pe Sfântul Stefan: “De ce s-a luptat Stefan cel Mare cu turcii?”. De aia, desteptule! Crezi tu, urecheatule, ca “oastea cea mare” a Moldovei, s-ar fi grabit sa vina la Podul Înalt, daca razboiul cu turcii nu ar fi fost ceva iminent, “ursit” – …dar si ceva folositor fiecarui moldovean, fie el cât de redus mintal…exceptându-i pe cei din neamul lui… Marius Diaconescu?! Crezi tu, limbricul lui Dumnezeu, ca “norodul” (NU boierii!) l-ar fi numit pe Stefan, cu vorbele pe care tu si altii ca tine, va faceti ca le uitati: “SVETI/SFÂNTUL STEFAN VODA”?!

Pentru ca priviti, dragi cititori, ce fariseu se ascunde, sub rantia mucegaita de…”istoric”, a altui tradator …“boit”, dl Ciprian Plaiasu (Stefan cel Mare pe întelesul PCR): “În plus, afirmarea comunismului nationalist aduce în prim-plan un Stefan cel Mare care se manifesta ca un filozof nationalist, constitutional si iertator, nu asa cum îl descrie Ureche în letopisetul sau: „Fost-au acestu Stefan voda om nu mare de statu, mânios si de graba varsatoriu de sânge nevinovat; de multe ori la ospeti omorâea fara judetu (judecata n.r.). Amintrilea era om întreg la fire, nelenesu, si lucrul sau îl stiia a-l acoperi si unde nu gândiiai, acolo îl aflai. La lucruri de razboaie mester, unde era nevoie însusi se vârâea, ca vazându-l ai sai, sa nu sa îndaraptieze si pentru aceaia raru razboiu de nu biruia. Si unde biruia altii, nu perdea nadeajdea, ca stiindu-sa cazut jos, sa radica deasupra biruitorilor.

SI RESTUL DE TEXT, IUDA NEMERNICA?????!!!!!

Adica: „Iara pre Stefan voda l-au îngropat tara cu multa jale si plângere în manastire în Putna care, era zidita de dânsul. ATÂTA JALE ERA, DE PLÂNGEA TOTI CA DUPA UN PARINTE AL SAU, CA CUNOSTIIA TOTI CA S-AU SCAPATU DE MULT BINE SI DE MULTA APARATURA.CE DUPA MOARTEA LUI, PÂNA ASTAZI ÎI ZICU SVETI STEFAN VODA, NU PENTRU SUFLETU, CE ESTE ÎN MÂNA LUI DUMNEZEU,CA EL ÎNCA AU FOSTU OM CU PACATE, CI PENTRU LUCRURILE LUI CÉLE VITEJESTI, CARILE NIMINEA DIN DOMNI, NICI MAI NAINTE, NICI DUPA ACÉIA L-AU AJUNSU”…

 

Secatura “BOITA”!!!

…Prea ne credeti adormiti si prostiti, de toate panglicariile voastre, de hipnotizatori de doi bani!

Si Stefan cel Mare si Sfânt n-a fost numit de mine asa…”SVETI/SFÂNTUL”… – …ci de “norod”!!! Iar opinia norodului, despre turci, o avem exprimata chiar de un mare mason de-al vostru, dar acesta, CU ADEVARAT SAVANT!!! – DIMITRIE CANTEMIR:

Fata de cei învinsi se arata când blânzi, când cruzi, dupa firea lor cea nestatornica. Ei socotesc ca este o datorie crestineasca sa ia viata unui turc sau tatar si pe acela care se arata bland cu acestia îl socotesc ca nu este bun crestin” – cf. Dimitrie Cantemir, Descrirerea Moldovei, Partea a II-a, cap. XVII, p. 188 – Ed. Litera, Chisinau, 1998.

 

Deci, nu trebuia sa le zica nimeni, nimeni nu era nevoie sa faca ore de învatamânt politico-ideologic bolsevico-marxist (sau, azi, se cheama: ore de “political correctness”!!!) cu moldo-valahii – …nici Stefan, nici Vlad, nici Mircea etc. (nici macar dl Murgescu!), pentru ca sa apere (au ba!) valahii, crestinatatea! Era în…ADN-ul lor! Era RELIGIA LOR, de fiece clipa!!!

 

Virgil Pâslariuc, desi bagat, si el, în aceeasi gasca de coprografomani (…fraza “boita”: “Personalitate complexa si iesita din comun, Stefan cel Mare a ajuns sa monopolizeze imaginarul politic din Republica Moldova, deoarece mitul sau s-a aratat extrem de proteiform, alimentând atât discursul pro-occidental românesc, cât si pe cel al „moldovenistilor“ pro-rusi), auto-intitulati “istorici”, este silit, de catre o realitate “ce-ti scoate ochii”, a recunoaste: “Dupa evenimentele din Ungaria (1956), autoritatile sovietice au început o lupta acerba contra surselor nationalismului local „moldovenesc“, în centrul caruia se afla figura lui Stefan. Spre exemplu, una dintre cele mai cunoscute organizatii clandestine anti-comuniste a luat chiar numele domnului român – „Arcasii lui Stefan“ (Soroca). De aceea, s-au purtat discutii privind evacuarea monumentului din centrul Chisinaului sau chiar distrugerea acestuia. Doar gratie interventiilor intelectualitatii s-a reusit pastrarea operei lui Plamadeala. Totusi, în 1971 s-a decis mutarea statuii mai în dosul parcului, cu aproximativ 18 metri, interpretata atunci ca o simbolica „mutare spre uitare“ – …deci, Stefan cel Mare, ca si Eminescu, ca si toate Marile Duhuri ale Neamului Românesc, nu huzuresc si nu se lafaiesc într-un soi de Rai mahomedan, ci …LUPTA DE ACOLO, DIN CERURI, ALATURI DE CEI RAMASI TREJI SI RAZBOINICI, ÎN ACEST NEAM SFÂNT – NEAMUL DUHULUI ROMÂNESC, CARE FI-VA, “LA PLINIREA VREMII”, CANDELA PENTRU TOATE NEAMURILE PAMÂNTULUI!!! – … CONFORMAPOCALIPSEI DUPA EMINESCU” (cf. art. “Misiunea noastra ca stat”, publicat în ziarul “Timpul”, la 2 noiembrie 1879).

Si, asa cum zice Corneliu Zelea Codreanu, în lucrarea sa alchimico-vizionara, Pentru legionari – …VOIEVOZII, Calauzele Autentice ale Neamului – NU TREBUIA/TREBUIE DECÂT SA URMEZE “LINIA NATIONALA/LINIA VIETII NEAMULUI: ““Un popor în întregimea lui ajunge la constiinta de sine, la constiinta rostului sau si a destinului sau în lume.”

(…) În acest caz, seful (Conducatorul) nu mai este un “stapân”, un “dictator”, care face <<ce vrea>>, care conduce dupa <<bunul plac>>.

El este expresia acestei STARI DE SPIRIT NEVAZUTE (s.CZC).

(…)El nu mai face <<ce vrea>>. El face <<ce trebuie>>. Si este condus: nu de interesele individuale, nici de cele colective, ci de interesele NATIUNII ETERNE (s.CZC), la a carei constiinta au ajuns popoarele.(…)

Exista o Linie a Vietii Neamului. Un monarh e mare si bun, atunci când se mentine pe aceasta linie. E mic sau rau, în masura în care se îndeparteaza de aceasta linie a vietii neamului sau i se opune. Iata legea monarhiei. Sunt si alte linii care pot ispiti un monarh: linia intereselor personale, linia intereselor unei clase, linia intereselor unui grup, linia intereselor straine (dinauntru sau din afara hotarelor).

El trebuie sa le înlature pe toate si sa urmeze linia neamului.

STEFAN CEL MARE, DE O JUMATATE DE MIE DE ANI, STRALUCESTE ÎN ISTORIE SI ROMÂNII NU-L MAI UITA, PENTRU CA S-A CONFUNDAT PERFECT CU LINIA DE VIATA A NEAMULUI.

Regele Ferdinand, împotriva oricaror legaturi si interese, s-a plasat pe linia neamului, a îndurat cu el, a facut jertfa alaturi de el, a izbândit cu el. Prin aceasta, el este mare si nemuritor”.

 

Asta este, racatetilor! Si, de veti mai încerca sa mai ponegriti Neamul nostru si pe Sfintii si pe Martirii lui Voievozi, amintiti-va, rog tare frumos, de ceea ce va sfatuieste, cu asprime (eu cred ca va si pregateste, acolo, din Raiul Neamului Românesc, “salasul” de cazna si pedepsirea voastra divina!)… – …dar sa nu uitati nici de amenintarile lui, contra celor ce se înstraineaza de Neam si-si tradeaza, cu nerusinare si maxima inconstienta si iresponsabilitate, NEAMUL lor SFÂNT! – …amintiti-va, în fiecare clipa a vietii voastre de-aici, de pe Pamânt, GLASUL DE TUNET al aceluia pe care Petre Tutea l-a numit “suma lirica de voievozi” – MIHAI EMINESCU:

 

Dar lasati macar stramosii ca sa doarma-n colb de cronici;
Din trecutul de marire v-ar privi cel mult ironici.
Cum nu vii tu, Tepes doamne, ca punând mâna pe ei,
Sa-i împarti în doua cete: în smintiti si în misei,
Si în doua temniti large cu de-a sila sa-i aduni,
Sa dai foc la puscarie si la casa de nebuni! (…)

Stefane, Maria Ta,
Tu la Putna nu mai sta,
Las’ Archimandritului
Toata grija schitului,
Lasa grija Sfintilor
În seama parintilor,
Clopotele sa le traga,
Ziua ‘ntreaga, noaptea ‘ntreaga,
Doar s’a ‘ndura Dumnezeu,
Ca sa ‘ti mântui neamul tau!
Tu te ‘nalta din mormânt,
Sa te-aud din corn sunând
Si Moldova adunând.
De-i suna din corn o data,
Ai s’aduni Moldova toata,
De-i suna de doua ori,
Îti vin codri ‘n ajutori,
De-i suna a treia oara,
Toti dusmanii or sa piara
Din hotara în hotara –
Îndragi-i-ar ciorile
Si spânzuratorile!

…”dusmanii” fiind si “turcii” lor, cât si “turcii” nostri… – adica, atât negreata asta masonico-mondialisto-globalista a Închinatorilor Vitelului de Aur, cât si “cozile noastre de topor”, numite, uneori, si…”istorici”…”BOITI”, vezi, Doamne!!!

 

Priceput-ati?! Sau …sunteti la fel de analfabeti, precum generatia pe care (ziceti voi!) ati “demascat-o” (prin “lingvistul” nostru national, Daniel Funeriu…!), la modul strâmb si bolsevic, în cadrul bacalaureatului din 2011 – …când nu s-a aratat, de fapt, “cât de slab sunt pregatiti, de catre profesori, elevii Scolii Românesti” – ci s-a dezvaluit, cât se poate de clar, CEEA CE VOI, MASONII MONDIALISTI, VRETI SA OBTINETI, DIN BIETII NOSTRI TINERI, AFLATI ÎN CONTEMPORANEITARTE CU VOI! – SI NEVEGHEATI DE TRIMISII SFÂNTULUI ARHANGHEL MIKAËL/ARHANGHELUL DUHULUI/SPIRITULUI: adica, o TURMA DE SARMANE SI NEAJUTORATE NECUVÂNTATOARE, extrem de usor manevrabila/manipulabila, de/conform cu poftele voastre, nesatioase si criminale…! – …si, deci, aveti nevoie de o re-alfabetizare, într-o NOUA CONSTELATIE DE DUH, cu adevarat Dumnezeiasca!!!

 

Voi, însa (“s-o zicem pe cea dreapta”!), nu sunteti ne-alfabetizati, ci sunteti alfabetizati cu “literele dracului”: SUNTETI TERIBIL DE PROSTI SI DE RAI…SI RAI, SI PROSTI!

CATASTROFA PAMÂNTULUI!

 

MAI BINE LIPSA DE VOI, DECÂT BELSUG CU VOI…!

 

prof. dr. Adrian Botez

Mihai Ciuca deschide seria articolelor "WURMBRAND"

                         RICHARD WURMBRAND

Articol preluat de pe http://www.richard-wurmbrand.ro/

Mihai Ciuca este din Braila. Cocheteaza cu jurnalismul chiar de dupa revolutie, publicând sporadic sau consecvent în diverse publicatii, unele dintre ele doar cu aparitie electronica. Este membru fondator al organizatiei BIG Impact si intiator al proiectului Mersul Vremurilor

(In poza de mai jos este Mihai Ciuca, autorul articolului)

La 24 martie 1909 s-a nascut la Bucuresti, într-o familie de evrei, cel care mai târziu a fost gratulat cu titlul de “Apostolul Pavel al Cortinei de Fier”. Personalitate marcanta a secolului XX, un lider crestin atipic care nu poate fi asociat unei denominatiuni sau vreunui curent doctrinar, un evreu mesianic ajuns la Hristos dupa ce i-a fost ucenic lui Marx, un om torturat pentru credinta care a avut numai cuvinte de mila si dragoste fata de tortionarii sai, un luptator neînfricat pentru drepturile bisericii prigonite de pretutindeni, fondator al unei organizatii respectate – Vocea Martirilor, un predicator extrem de apreciat, poliglot, dar si un scriitor prolific ale carui carti au fost traduse si multiplicate mai mult decât cele ale oricarui alt român, un om care alaturi de Alexandr Soljenitîn a jucat un rol crucial în atragerea atentiei opiniei publice internationale asupra ororilor din spatele Cortinei de Fier – acestea sunt doar câteva fatete ale personalitatii sale complexe care au cucerit pe cei care au avut sansa sa vina în contact cu el.

Impactul sau a fost atât de mare ca i-a speriat pe organizatorii concursului “Mari Români”, ajungând la un moment dat în fruntea ierarhiei, situându-se în final, dupa obisnuitele jocuri de culise balcanice, pe un extrem de onorant loc cinci, devansând multe personalitati galonate ale neamului românesc.

La initiativa sitului Libertate Religioasa, crestinii români îl celebreaza de-a lungul întregului an 2009, an declarat “Anul Wurmbrand”, în semn de omagiu la comemorarea centenarului nasterii sale.

Acest site îi este dedicat în întregime si este dezvoltat cu scopul de a recupera cât mai mult din bogatiile mostenirii sale spirituale. Datorita contextului în care a trait, Richard Wurmbrand este mult mai bine cunoscut în afara granitelor decât de compatriotii sai, asa ca noi consideram ca un gest de reparatie morala acest demers care doreste sa ajute pe conationalii nostri sa-l descopere pe acest titan al credintei crestine.

Facem totodata apel la toti cei care detin documente scrise, audio, video, fotografii precum si orice informatii autentice legate de viata si activitatea lui Richard Wurmbrand, în mod special cei care l-au cunoscut si i-au fost colaboratori, sa ia legatura cu realizatorii acestui site, folosind pagina de contact, pentru a explora modalitati de împartasire a acestora prin intermediul acestui site.

Ne dorim prin intermediul acestui demers sa-l aducem pe Richard Wurmbrand mai aproape de tânara generatie, cea care are atâta nevoie de modele de traire autentica împreuna cu Hristos.

03.12.2008