EXILUL ROMÂNESC LA MIJLOC DE SECOL XX
Un alt fel de “pasoptisti” români în Franta, Canada si Statele Unite
autor, OCTAVIAN CURPAS

Arareori am parcurs cu asemenea usurinta aproape trei sute de pagini dense si pline de neprevazut. Impresionantul volum de informatie, prelucrat cu vadit talent gazetaresc de autorul Octavian Curpas, nu poate trezi decât admiratie si respect. Curiozitatea e oricum gâdilata din start, odata cu citirea titlului, care spulbera orice îndoiala cu privire la dimensiunile respectabile ale acestui proiect ambitios.
Nimic din toate acestea nu ar fi fost posibil fara aportul domnului Dumitru Sinu – Mitica –, exponent al unei generatii întregi de români care au parasit România la mijlocul secolului trecut. Gratie notitelor sale si memoriei prodigioase exista de pe acum acest adevarat „catalog de români destoinici” care se citeste cu sufletul la gura. Responsabil pentru stilul jurnalistic antrenant, inconfundabil, Octavian Curpas pune accentele la locul potrivit si ne transpune într-o lume pestrita, populata de personaje din cele mai interesante. Amanuntele biografice din viata numerosilor români emigranti pomeniti aici sunt intercalate cu anecdote din vietile lor, totul relatat în fraze clare si curate, în eficientul stil specific reporterilor de calitate. „Portionata” în capitole scurte, purtând titluri cu impact maxim, informatia se succede în cascade care creeaza dependenta, îndemnând la citirea mai departe: un text fluid.
Desi sesizam ades tragismul unor situatii fara iesire, atotprezentul umor relativizeaza impactul, punctând cu sare si piper si descretind fruntile. Întregul volum e o marturie de optimism si încredere în talentul înnascut de supravietuire al inimosilor protagonisti. Nu-i de mirare ca un irlandez din anturaj declara la un moment dat ca: „Daca ar fi sa ma mai nasc o data, m-as naste român!” Dintre toti, admiratia deosebita o merita Mitica Sinu, cel care „avea si tupeu, dar mai mult decât atât, stia când, cum si unde sa se foloseasca de el”. Învatatura de baza pe care ne-o lasa mostenire, dupa o viata plina de lectii interesante este aceea ca „Pe toate nu poti sa le ai, ca n-ai unde le pune!”
Treizeci de capitole se succed ca un adevarat tablou al puternicului exod de refugiati spre Occident înregistrat în anul 1948, acest adevarat pasoptism al secolului XX. Nu doar experienta personala, ci si imensul volum de informatii adunate din carti dau greutate celor relatate. Octogenarul Mitica Sinu iubeste atât de mult cartile încât pâna si sotia lui e descumpanita, pentru ca aprindea lumina de 30 de ori pe noapte si citea cam sapte ore pe zi. Lucru care nu stirbeste cu nimic dragostea si devotamentul de care da dovada canadianca Nicole Sinu, „cea mai românca dintre canadience”, o femeie de exceptie.
Pâna si hotelului pe care îl poseda în Phoenix, Arizona i-au ales un nume cu tâlc: CORONADO; citit de la coada la cap suna pe româneste tonic: O DA NOROC! Dar norocul e doar o parte din darurile care i-au fost propice lui Dumitru Sinu în viata.
Fidel motto-ului corectitudinii si acuratetei desavârsite, ramânând nepartinitor, autorul Octavian Curpas lasa totusi sa transpara printre rânduri afectiunea si admiratia pe care i-o poarta prietenului drag de pe acum. Poate cele mai miscatoare pasaje în acest sens sunt cele dedicate satului si meleagurilor natale din preajma Sebesului de Sus. „Locurile de la poalele Moasei n-ar fi fost însa atât de frumoase fara însufletirea pe care le-o dadea o comunitate de oameni cinstiti si harnici si care au învatat de la strabunii lor ca omenia, munca, respectul fata de sine si fata de ceilalti sunt caracteristicile ce stau la baza caracterului unui om adevarat.” Rapusi de dor, unii chiar s-au întors înapoi din exil. Declaratia plina de patos a unuia dintre ei este mai elocventa decât orice demonstratie stiintifica: „Când te apuca dorul de vatrar, de troaca în care framânta mama pâinea si de scârtâitul fântânii nu mai rezisti si-atunci te întorci acasa”.
Dupa cum remarca autorul, trecutul reprezinta pentru fiecare emigrant tineretea, o Românie pe care si-a construit-o în suflet – putin utopica, putin idilica… specifica oamenilor cu doua patrii. „Cu toate acestea, am remarcat la nea Mitica o imagine realista asupra României zilelor noastre”, spune Octavian Curpas.
Revenit într-o vizita în România în anul 2001, octogenarul Mitica Sinu remarca lucid: „…Erau toti straini, si eu eram strain pentru ei. Nu mai era nici România ce-a fost odata…”
Si exact aici, în fraza care încheie cartea, se afla miezul si ratiunea de a fi a acestei antrenante aventuri literare: nevoia de a completa o lacuna istorica în sensul continuitatii memoriei noastre de neam. O placuta lectura!

Gabriela Calutiu- Sonnenberg, Spania, Octombrie 2011