MARCOULE – CONTINUAREA RAZBUNARII PAPALE?!

                                         prof. dr. Adrian Botez

…Luni, 12 septembrie 2011, estompata de „începutul anului scolar” (deci, de gafele grotesti si de agramatismele revoltatoare ale lui Funeriu si, în general, ale întregii gasti pedeliste!) – a aparut, pe canalele de stiri (Antena 3 si Realitatea TV), o veste (care s-a stins în aceeasi seara…!), pe care o consideram ciudata: în orasul Marcoule, din sudul Frantei, ar fi avut loc o explozie:

1-întâi, s-a spus ca „la un depozit de deseuri radioactive”, apoi, ca

2-„la CENTRALA NUCLEARA” din Marcoule.

Ziarul Gândul da stirea mai pe larg, pe 13 septembrie 2011(dupa care tace si el…!): „O explozie s-a înregistrat luni la uzina nucleara Marcoule, situata în sudul Frantei, într-un centru de tratare a deseurilor care apartine unei filiale a EDF (Electricite de France), generând un risc de scurgere radioactiva, au anuntat pompierii si prefectura, citati de AFP.

“Pentru moment, nu au existat scurgeri în exterior”, a precizat un purtator de cuvânt al Comisariatului pentru Energie Atomica (CEA).

O purtatoare de cuvânt a Ministerului francez al Energiei a confirmat ca explozia “nu a ocazionat scurgeri radioactive”.

Explozia unui furnal folosit la reciclarea deseurilor slab radioactive s-a soldat cu un mort si patru raniti, dintre care unul grav, au informat Autoritatea pentru Siguranta Nucleara (ASN) si EDF.

Accidentul nu a provocat nici o scurgere radioactiva sau chimica în exteriorul instalatiei, subliniaza ASN si EDF în comunicate distincte.

“Conform primelor informatii, este vorba despre o explozie într-un furnal care serveste la topirea deseurilor radioactive metalice de slaba si foarte slaba activitate”, precizeaza ASN, care si-a activat centrul de urgenta în urma accidentului.

Potrivit unui purtator de cuvânt al EDF, societate a carei filiala Socodei exploateaza centrul situat la Marcoule, “acesta este un accident industrial, nu un accident nuclear”.

“În acest tip de furnal, exista doua tipuri de deseuri: deseuri metalice (vane, pompe, unelte) si deseuri combustibile precum manusile sau salopete de lucru ale tehnicienilor”, a declarat el.

“Incendiul declansat de explozie a fost controlat”, a adaugat EDF.

Centrul de tratare si conditionare a deseurilor de slaba activitate (Centraco) este situat în localitatea Codolet, dar depinde de uzina nucleara Marcoule” – cf. Gândul online, 13 septembrie 2011 – …dupa care se produc câteva contradictii informationale flagrante – urmate, fireste, de…TACERE: “PREFECTURA A ANUNTAT CA EXPLOZIA A GENERAT UN RISC DE SCURGERE RADIOACTIVA. DAR COMISARIATUL PENTRU ENERGIE ATOMICA (CEA) A DAT ASIGURARI CA DEOCAMDATA NU A MASURAT RADIOACTIVITATE ÎN EXTERIORUL UZINEI, relateaza Europe 1 în pagina online (…)O explozie s-a înregistrat luni la uzina nucleara Marcoule din Gard (Franta), au anuntat pompierii si prefectura, citati de AFP.

Explozia a generat un risc de scurgere radioactiva, potrivit surselor citate.

Vom reveni cu amanunte” – …dar revenirea nu s-a mai produs…!

Agentia Mediafax, din 14 septembrie 2011, spune: “Midi Libre informeaza la rândul sau ca în urma exploziei a murit o persoana, gasita carbonizata, si alte patru au fost ranite, dintre care una foarte grav. Aceasta a fost transportata de urgenta, cu elicopterul, la Centrul medical universitar Lapeyronnie, din Montpellier. Cele trei persoane ranite usor au fost transportate la centrul medical din Bagnols-sur-Ceze”.

Marcoule este o localitate din Occitania/Languedoc, situata la 30 de km de Avignon, la 40 de km de Nîmes si cam la tot atâtia kilometri de… Montpellier!

Si, atunci, întrebarea este nu “De ce s-a produs explozia de la Marcoule?” – ci: “DE CE A FOST CONSTRUITA O CENTRALA ATOMICA TOCMAI LA MARCOULE?

Carcassone, Toulouse, Avignon, Béziers, Nîmes… – au fost, în Evul Mediu, centre ale CATHARILOR – adversarii cei mai redutabili ai papalitatii: “Catarii isi spuneau <<oameni buni>> sau <<buni crestini>> si erau numiti de clerul catolic <<catari>> (de la gr. Kataros/kataroi / care inseamna pur, imaculat, neprihanit).
Adversarii lor sustin insa o alta etimologie a cuvantului: din germ.
katte (pisica). In iconografia biblica, in secolul XI, ereticii erau intotdeauna reprezentati alaturi de o pisica, considerata in Evul Mediu un simbol al diavolului.

Catarii se numeau pe ei insisi <<buni crestini>>, deoarece incercau sa traiasca in mod efectiv ideile extrase din Biblie, considerand ca numai prin punerea acestor idei in practica omul poate deveni mai bun si poate fi un adevarat crestin. O semnificatie asemanatoare cu aceasta are si denumirea lor de <<prieteni ai lui Dumnezeu>>, deoarece toata aceasta traire in practica a ideilor inscria fiinta intr-un traseu evolutiv ce urmarea o apropiere treptata de Dumnezeu, o inaltare a fiintei umane cat mai aproape de conditia divina.
Biserica catara mai era numita si <<Biserica Iubirii>>
(…) – cf. avenir.ro

dar avem si informatii cu privire la dogma cathara (nu prea “simpatica”, semanând izbitor de mult cu aceea a asa-zisilor “Martori ai lui Yehova”, buimacii de azi, din România!) : “Secta catara a aparut la sfârsitul secolului al XI-lea, în regiunea Languedoc din sud-vestul Frantei, si era caracterizata prin credinta într-un dualism absolut. În interpretarea maniheista catara, existenta este caracterizata prin lupta continua dintre doua principii eterne: principiul bun (ce a dat nastere sufletelor si Binelui) si principiul rau (care se afla la originea Raului, a materiei si a corpului uman). Adoptând punctul de vedere al ereticilor marcionisti, ALBINGENZII SUSTIN CA DUMNEZEUL VECHIULUI TESTAMENT NU ESTE ACELASI CU CEL AL NOULUI TESTAMENT, dar ei merg chiar mai departe: îmbinarea catara dintre marcionism si maniheism are ca rezultat o viziune asupra istoriei care consacra crearea lumii ca actiune a lui Satana.

Materia fiind în esenta rea, întruparea lui Isus nu are loc. Acceptia catara este docetista: Isus, ca si Fecioara Maria, e doar un spirit cu infatisare umana. Prin urmare, Hristos nu sufera pe cruce, nu moare si nu învie, iar pacatele omenirii nu sunt rascumparate prin sacrificiul Fiului lui Dumnezeu. De altfel, viziunea catara despre moarte este cu totul diferita de cea crestina: catarii cred ca prin moarte sufletul scapa din împaratia raului si revine în împaratia binelui. Moartea este, prin esenta, eliberare dintr-o lume demonica.

Ierarhia catara este secreta, iar promovarea se face în urma unor rituri speciale. Din punct de vedere social, catarii se împart în doua categorii de adepti: credinciosii si desavârsitii. Credinciosii încearca sa mai pastreze aparentele unei vieti normale, dar nu si desavârsitii. Acestia din urma sunt modelul existentei catare si reprezinta punctul final al rationamentului catar. Îmbracati în negru si respectati de credinciosi, ei se separa de familii si traiesc în comunitate. PROPRIETATEA PRIVATA ESTE STRICT INTERZISA, IAR OSTILITATEA FATA DE BISERICA ESTE TOTALA. Pentru a deveni unul asemenea lor, este necesara primirea unei binecuvântari; un alt desavârsit o acorda prin punerea mâinii în cadrul ceremoniei de consolamentum.

Consecintele sociale ale unei Weltanschaung care respinge lumea ca lucrare satanica sunt greu acceptabile. Carnea este impura, asa ca multi desavârsiti refuza sa consume produse animale si se hranesc vegetarian si cât mai putin posibil. Pentru catari, procrearea este odioasa – nasterea unui copil înseamna nici mai mult, nici mai putin decât aruncarea unui suflet în împaratia lui Satana. În practica, aceasta oroare fata de procreare duce de cele mai multe ori la o abstinenta totala; întrucât scopul principal al casatoriei este fondarea unei familii (parinti si copii), casatoria este condamnata. Uneori, desavârsitii chiar îsi parasesc sotii” – cf. Mitul exterminarii albigenzilor, în revista online inliniedreapta.net

Iata ce zice istoria, despre pamântul însângerat de maceluri („cruciato”-papale, se zice…) din aceste locuri:

Carcassonne a devenit faimos în istorie pentru rolul sau crucial în sângeroasa represiune catolica soldata cu exterminarea populatiei locale adepte a catarismului, religia unei secte crestine cu multe influente gnostice si chiar maniheiste. Deranjati la cume de existenta unei populatii care se sustragea cultului romano-catolic, deci implicit eretica în viziunea Vaticanului, scaunul papal a lansat teribila Cruciada Albigenziana, iar Carcassonne a devenit o fortareata pentru catarii vorbitori de occitana. În trista luna august a anului 1209, dupa cum mentioneaza cronicile, o armata aflata sub comanda lui Simon de Montfort (sau Arnaud Amaury, dup alte surse) a cucerit Carcassonne, izgonindu-i pe locuitorii sai.

(Cu doar cîteva saptamâni înainte, acelasi Simon de Montfort cucerise, în fruntea armatei cruciate, orasul Béziers, unde traia o importante comunitate catara, si îi macelarise pe toti locuitorii sai. A ramas în istorie scurtul, dar edificatorul dialog, dintre un cavaler cruciat – îngrijorat de soarta celor câtorva catolici din cetate – si conducatorul cruciatilor, înainte de macelul final:

<< -SIRE, DAR SUNT SI CREDINCIOSI CATOLICI PRINTRE EI, CE SA FACEM ?>>
<< – OMORÂTI-I PE TOTI, DOMNUL O SA-I RECUNOASCA PE AI LUI…!>> )

Raimond-Roger de Trencavel, seniorul de atunci al cetatii Carcassonne, a fost capturat viu de catre Simon de Montfort si ulterior condamnat sa moara de foame într-o temnita a castelului. Grabit, contele de Montfort s-a instaurat, cu de la sine putere, viconte al întregii regiuni. A purces la ridicarea de noi fortificatii, facând astfel din Carcassonne o cetate de granita între regatul francez si regatul de Aragon” – cf. Carcassonne – calatorie în cetatea catarilor.

Vom oferi cititorilor si varianta OPUSA celei despre masacrarea “totala” a catarilor, de catre “cruciatii” papalitatii (noi NU suntem de acord cu mai nimic din doctrina catara, mult prea pe placul iudeo-masoneriei mondiale…!!! – dar modul de viata al catharilor medioevici este, credem, REMARCABIL…: deci, o medie între dogma si mod de viata-existenta/ontologie, poate ar oferi cititorului o viziune mai aproape de Sfintele Evanghelii HRISTICE – si mai departe de mult prea multele erezii ale “bisericii de zid”, care, în tot mai mare masura si pe zi ce trece, înceteaza de a mai fi, cu adevarat, Biserica Mântuitorului HRISTOS!):

Este adevarat ca în anul 1209 locuitorii din Beziers au fost masacrati de cruciati, dar la fel de adevarat este ca acelasi lucru s-a întâmplat la Pujols, 4 ani mai târziu, din ordinul liderul catarilor, contele de Toulouse: victimele au fost catolice. Intoleranta a fost comuna. Se uita si ca albigenzii, mereu minoritari, nu au ezitat sa recurga la teroare pentru a-si impune punctul de vedere. Oamenii Buni nu era pe atât de buni pe cât s-ar crede, citind operele celor ce cauta sa puna sub semnul întrebarii crestinismul.

Acestea fiind zise, trebuie evidentiat ca toate aceste evenimente faceau parte din practica vremii. Cavalerismul si crestinismul au putut impune niste limite razboiului, dar alunecarile în barbarie erau inevitabile. Totusi, chiar si asa, ele palesc în comparatie cu razboaiele „civilizate” si a-religioase ale secolului al XX-lea.

Nu este lipsit de importanta nici faptul ca la originea cruciadei împotriva albigenzilor se afla complicatii de natura seculara. Contele de Toulouse, Raimond al VI-lea, era un oportunist care îsi propusese sa profite prezenta catara pentru a-si însusi bunurile Bisericii. În acest sens, a promovat o atitudine conciliatoare fata de albigenzi. Cererea expresa a Bisericii ca Raimond sa combata erezia a facut ca relatiile dintre conte si Vatican sa fie oscilante, marcate de excomunicari urmate îndeaproape de promisiuni din partea lui Raimond si absolviri din partea Bisericii. Abia dupa ce trimisul papal, Pierre de Castelnau, a fost ucis din ordinul lui Raimond, papa Inocentiu al III-lea a îndemnat la cruciada împotriva razvratitilor.

Cruciatii sunt cavaleri francezi ce vin atât din Nord, cât si din Languedoc. În cele din urma, cruciada s-a încheiat cu semnarea tratatului de la Meaux prin care Raimond al VII-lea, noul conte de Toulouse, cedeaza regelul Frantei Languedoc-ul de jos. Dar pacea nu a fost de durata: Raimond al VII-lea, asemenea predecesorului sau, era un adversar al Bisericii Catolice si al regelui francez. Intrat într-un nou conflict cu suveranul Frantei, Raimond a instigat la asasinarea a doi inchizitori, crima ce a fost comisa cu participarea conducatorului cetatii catare Montsegur, Pierre-Roger Mirepoix. În sudul tarii au izbucnit alte rebeliuni antiregale si anticatolice.

Reactia suveranului a fost prompta. Rebeliunile au fost înfrânte, iar Raimond s-a trezit pus la respect. Montsegur a fost încercuit si cucerit dupa un asediu de 10 luni (1224). Învingatoare, fortele monarhiste au permis mercenarilor care au luptat de partea catara sa paraseasca cetatea ca oameni liberi. Toti catarii care renuntau la erezie urmau sa fie crutati, dar fideli crezului lor ce considera lumea materiala o creatie a Raului, cei mai multi desavârsiti au refuzat sa o faca, ceea ce a dus, implicit, la arderea lor pe rug de catre soldati. Astfel s-a încheiat conflictul militar cu catarii.

(…)Dar victoria finala împotriva ereziei catare nu a fost de natura militara. Albigenzii nu au fost exterminati, ci reconvertiti la crestinism. Actiunea calugarilor dominicani, cuplata cu activitatea inchizitorilor, a fost cea care a eliminat, în cele din urma, secta albigenzilor, nu campaniile de natura militara duse de nobilii francezi. De altfel, Inchizitia nu este, oricât de incredibil ar putea fi, un tribunal stalinist care lucra pentru un tiran divin. Aceasta imagine de domnie a arbitrariului si fanatismului este falsa, rezultat al ostilitatii unei lumi care vâneaza orice greseala a Bisericii si îi neaga orice virtute” – cf. Vlad M., Mitul exterminarii albigenzilor, în revista online În linie dreapta, 11 februarie 2011.

Si, pentru ca bizarul „abate” Saunière (cel care construise, la Rennes-le-Château, o bazilica înafara oricaror canoane arhitecturale romano-catolice, dar ascunzând, în schimb, în constructia ei, mistere catharo-albigenze! – de aceea, „bisericii” lui i se zice, si azi, „CONTRA-BISERICA”!) traia, înca, la începutul secolului XX (a murit, se pare, prin 1917… – cf. Jean Blum, Staretia Sionului si Conspiratia Graalului – vizigotii, catharii, templierii si abatele Saunière – secretul ereticilor, Antet, Buc., 2003) – avem vaga banuiala ca o continuare a razbunarii „cruciato”-papale, pe acesti redutabili adversari (catharii, ale caror mistere supravietuind, înseamna ca supravietuiesc si cei care mai cred într-însele!) – ar putea avea obiect!

…O centrala nucleara, plasata/construita, parca special, nu? – într-o zona catharo-albigenza (dupa ce, toti, am trait „lectia Fukushima”!) – miroase urât si destul de pronuntat…: „Simon de Montfort”-macelarul „cruciato”-papal nu a murit, se pare, nici el – ci „traieste” astral, cu Duhul trecut în avatarul „centrala nuclearo-apocaliptica”!

…Este o supozitie, nimic mai mult. Dar, zicem noi, în aceste vremuri atât de întunecate de monstrii crimei mondialiste, nimic nu trebuie neglijat… – NICI MACAR IPOTEZA CONTINUARII RAZBUNARII PAPALE, ÎNCEPUTA, VIJELIOS, ÎN VEACUL AL XIII-LEA!!!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.