Ioan Lila – Un parfum cunoscut venit de departe sau Viata ca o guma

 

 

Draga Ioane,

Nici eu nu sunt critic literar dar, asta nu înseamna sa nu-mi spun parerea despre un volum, o carte sau despre poeziile tale. Aceasta lucrare am început-o de când te cunosc si am tot pierdut timpul sa mi-o sedimentez în creier. Nu ne-am scris prea multe, am lasat sa vorbeasca creatiile noastre, asa cum sunt ele, marunte, nesemnificative, însa eu le consider îndeajuns de inspirate, ca sa treaca prin prisma unui cititor si chiar prin patrimoniul national si, de ce nu, mondial.

A aparut computerizarea care, cu puterea unei turme de elefanti, înregistreaza cele mai nesemnificative idei si le baga într-o memorie colectiva, selectiva si universala, pastrându-le într-un aparat de marimea unui ac de gamalie.

Am citit amuzat-amar un fragment, o perioada din framântarile vietii tale. Amar ca asa e viata, are suisuri si coborâsuri asa cum este urcatul pe dealul Golgotei unde i-ai dus odata pe Licurica si Mancuse de au ramas oamenii cu gura cascata si sufletul suspendat. Exista si în tara asta frumuseti pe care nu le uiti niciodata, chiar locuri palide … asa si noi… suntem stersi, dar ramâne câte o sclipire în urma noastra.

Limbajul are alternanta… când dulce literar, când academic, când mistocaresc si lasa un gust imperfect, derutând cititorul… de fapt e singurul repros pe care îl fac acestui roman. De fapt reprosul nu este un repros… alta cale de a marturisi ceva, de a spune niste adevaruri, nu cunosc nici eu! În rest, încarcaturi normale, picturi de o banalitate care te covârseste, scene tari si umpluturi de o frumusete epica uluitoare. Arta scrisului traverseaza pagini antologice de jurnal sau, scene fierbinti ale caror trairi nu le poti omite decât intentionat.

Râsul subtil sau nu, tragi-comic sau cum vrei sa îl reconsideri, dar sanatos tâsnind din inspiratiile scriitorului obosit sa caute în framântarile sufletesti aidoma pajistilor prelungi si molcome ale femeii coborâte din vitralii. Întâlnim numeroase introspectii interioare, cu multele gânduri care tranziteaza viata unui om cinstit cu el însasi, obisnuit pâna la urma, descriind întâmplarile din ,”vagauna” pline de un farmec stiut de noi toti.

Calitatea nebanuita a cartii… din orice parte o începi, te captiveaza, fiecare povestire e antrenanta si o citesti nerabdator sa o termini mai repede ca s-o începi pe urmatoarea. Distingem tot felul de idei nastrusnice despre economia de piata dar pline de adevar prin absurditatea lor si mai ales umorul este tinut bine în frâu.

Daca vrei sa te bagi în spiritul cartii este cum îmi place mie viata… aglomerata. Bineînteles, sunt personaje care nu agreeaza acest stil, însa nu ne proptim în ele. Povestea împartita nareaza pe mai multe fronturi, dar unul e de baza… comentariul povestitorului propriu zis. Dialogul la coada maturii, pe punti, peste ape, prin poieni este spumos, bogat, imaginativ, e mai bun decât gasesti în multe bodegi de lux (pentru mine etalonul suprem unde se duc, seduc, multe idei savante demne de premii în natura)… la cât ma duce pe mine capul e perfect.

Dar sa mergi în permanenta pe acelasi drum e obositor si trebuiesc momente de respiro. Le oferi cu generozitate, alte povestioare amoroase si delicioase cu Mancuse sau cu ceilalti!

Deci te înteleg când iei viata într-o gluma dulce-amara… viata ca o guma de care tot întindem! Ramân insesizabile urme, dar cine sta sa le sesizeze?

Câteva citate din carte – dar sa nu le socotiti cele mai semnificative…

Marile adevaruri stateau zavorîte în adîncul sufletelor lor de femei tinere, ca greierii în iarba.

Fericirea este, pîna la urma, atît de simpla… Incercam sa supravietuim, eram tîrîti de conjunctura sociala prin mlastinile vietii, dar ea, spre diferenta de mine, era optimista.

Adevarul este ca jumatatea femeii este mai mare decît jumatatea barbatului!

Ca sa-ti iei singura portia de orgasm.

Iata ca realitatea îi confirma teoria si îl arunca în acel haos inform al gîndirii, ce nu se poate separa de bunul simt elevat-artistic, riguros-îmbufnat si categoric-ipocrit.

Ma miram si i-am si spus-o, ca o femeie ca ea avusese atîtea sperante prabusite în haul cel fara de fund al deziluziilor, si ea ma privea, parca fara sa ma vada, si cuvintele mele treceau pe lînga ea ca niste libelule cu elitrele stralucitoare.

Dragoste fara scop, fara resentimente, fara ratiune, fara explicatie, mai ales. gata, la gunoi cu gîndurile negre, negative, corozive, consolatoare

Speculatii: real, transcendent, homo sapiens, sacerdot, magie, placere, rationalism, sinergie, metafora, misticism, credinta, adevar si moarte. Ce-ai înteles?

Cu genunchii rotunzi, cu muschii pe coapse bine reliefati, de dansatoare, pastorita din Amarylis, Anna Pavlovna Pofta si placerea, închipuirea si uimirea, spatiul si spiritul, simbolismul, modernismul si civilizatia: cuvinte, pur si simplu, care îsi pierdusera, brusc, înclinarile, întelesurile, simbolurile si sensurile, devenind iluzorii.

Idealul ei de iubire este sa te tina în brate, sa se încolaceasca pe tine si sa radieze de fericire. Licurisca este ca peisajul asta, este ca o pictura de Ingres sau ca o Tanagra de Gérôme. Gîndul materializat în frumusete.

Gata cu discutiile astea lirice, a zis Thomas; treceti la epica, admirati fluturii, dormiti si visati cai albastri, iubiti-va în iarba, stii tabloul lui Signorelli, “L’Éducation de Pan”? Pan sta pe un jilt, gol cum l-a facut ma-sa; un tînar efeb, în picioare, tot gol, cu spatele la noi, cu piciorul stîng flexat din genunchi, îi cînta o melodie la fluier, doi batrîni stau sprijiniti în toiege, iar în plin plan, în partea stînga, este o fata nuda, cu sexul bine reliefat si cu sînii ca doua mere, care priveste sfioasa spre un barbat întins la picioarele ei. Mai sînt o mie de amanunte, pe care n-am cum sa ti le redau, pictura nu se poate povesti, la fel cum nu se poate povesti muzica, sau nu se pot descrie baletul, Elizabeth Arden sau Phillip-Moris.

O fantezie a mintii mele, pentru ca eu eram genul ala de barbat plin de sine, care avea orgoliul ca îsi face singur rost de femei cînd are nevoie si nu accepta nici un compromis. De altfel, zicea CrisLi, starea de normalitate a prostilor este imoralitatea în toate gîndurile si faptele lor!

 În concluzie… vreti sa cititi ceva teribil de amuzant cu gustul si taria pelinului si sa ajungeti la aceleasi concluzii despre viata? Cititi cartile si poeziile lui Ioan Lila… „Parfumul papusilor de portelan” iar pentru mine este clar… m-am procopsit cu un prieten!

Stanescu Aurel Avram