Adalbert GYURIS

in

DIALOG CU OANA PELLEA

.

Doamna Oana Pellea s-a nascut la 29 ianuarie 1962 în Bucuresti. A absolvit Academia de Arta Teatrala si Cinematografica – Bucuresti, sectia arta actorului, promotia 1984, la clasa profesoarei Sanda Manu. Este fiica Domnicai Mihaela, nascuta Policrat, si a actorului român, Amza Pellea (7 aprilie 1931 -12 decembrie 1983).

Dupa terminarea studiilor, în perioada 1984-1987, a fost actrita la Teatrul de stat din Piatra Neamt, dupa care, între 1987-1999, a facut parte din prestigioasa trupa a Teatrului „Lucia Sturdza Bulandra” din Bucuresti. Din 1999 a devenit liber-profesionista.

A participat la numeroase turnee din America de Nord, America de Sud, Japonia si Europa. Joaca în limba româna, franceza, italiana si engleza. A primit de doua ori titlul de „Cea mai buna actrita de teatru din România”. A interpretat 30 de roluri importante în teatru si 20 în film.

Am vazut la televizor o discutie cu Oana Pellea si am fost fermecat. Apoi am vazut un film cu dânsa si m-am convins ca are aura. Este un OM de exceptie, o femeie frumoasa, cu suflet curat si o actrita de mare clasa.

***

Adalbert GYURIS: Cum a fost copilaria cu doi oameni minunati alaturi, parintii dumneavoastra?

Oana PELLEA: Binecuvântarea vietii mele sunt parintii mei. Cum sa fie copilaria? Rai, cu râsete multe, multa iubire, multa caldura, soare si cu bunici si parinti ideali. Coplilaria mea e contul meu de fericire.

Adalbert GYURIS: Dragostea pentru actorie a fost un impuls sau a venit pe parcurs?

Oana PELLEA: Am mai povestit despre asta si cine vrea sa afle poate gasi în multe interviuri povestea apropierii mele de meseria de actor. Dragoste pentru actorie? Nu stiu daca „sufar” de asa ceva. Mie mi-e drag sa daruiesc fie pe scena, fie în cuvânt, fie în zâmbet, fie în privire. De drag mi-e drag de viata, nu neaparat de actorie.

Adalbert GYURIS: Când v-ati dat seama cât de mare actor este Amza Pellea si ce forta este?

Oana PELLEA: Tata a fost tata pentru mine. Nu actor. Tata! L-am iubit ca pe un tot. Dintotdeauna pentru totdeauna. Cu cât trece vremea cu atât îmi dau seama cât de exceptional artist a fost. Admiratia mea fata de el creste odata cu scurgerea anilor. Ca artist a fost exceptional dar ca OM a avut Geniu. Geniu de a fi om de-adevaratelea e ceva foarte rar.

Adalbert GYURIS: Când ati realizat ca sunteti pe urmele tatalui?

Oana PELLEA: N-am realizat…, fiecare avem drumul nostru. Nici nu pot pretinde vreodata ca sunt pe urmele lui. Nici nu vreau si nici el n-ar fi vrut. Din când în când oamenii se uita la mine cu mare drag. Sunt bucuroasa ca îmbatrânind îmi regasesc parintii în mine din ce în ce mai des… si asta îmi place. Iata ce lipsita de modestie sunt… noroc ca mai am mult, mult de muncit cu mine.

Adalbert GYURIS: Când si cum l-ati descoperit pe Dumnezeu?

Oana PELLEA: Din nou e vorba de regasire si nu de gasire. De readucere aminte. Am povestit în „Jurnal”… Fiecare cred ca avem o clipa de readucere aminte, de regasire. Dumnezeu – e un cuvânt doar! Fiecare are reprezentarea lui despre ce înseamna Dumnezeu. Important cred e sa-ti recunosti limita si sa te minunezi ca exista CEVA care te contine. E mult de discutat dar si mai mult de cunoscut…

Adalbert GYURIS: Cum a reusit mama dumneavoastra sa va schimbe viata?

Oana PELLEA: Mama mi-a dat viata. Dar prin felul cum a stiut sa traiasca si prin felul cum a stiut sa moara mi-a schimbat viata. Pare complicat dar nu e. Exista o stiinta de a trai frumos si o alta în a muri superb. Drumul acesta numit viata se poate parcurge exceptional de frumos. Mama asa l-a parcurs. Si a parasit lumea împacata, zâmbind si într-o explozie de spiritualitate. Asa am aflat ca se poate si muri superb.

Adalbert GYURIS: Sunteti o femeie frumoasa, credeti ca pentru un actor în general si o actrita în special frumusetea joaca un oarecare rol?

Oana PELLEA: Nu sunt frumoasa în canoanele modei… dar pot deveni superba si pot deveni foarte urâta. Ca fiecare dintre noi. Depinde de ce am pe dinauntrul meu. Interiorul unui om modifica „ambalajul”. De foarte multe ori frumusetea unei actrite devine handicap în meserie. Nu am cunoscut aceasta stare.

Adalbert GYURIS: Credeti ca trebuie un loc anume pentru realizarea idealurilor artistice sau arta se poate face oriunde?

Oana PELLEA: Arta e universul pe care îl poarta cu sine un artist. Câteodata ai locul perfect de manifestare dar nu e timpul. Altadata e timpul dar nu ai locul. Câteodata le ai pe amândoua dar nu esti tu pregatit. Si atunci? Ce ramâne important? Cred ca important e sa realizezi ca talentul e un dar si ca el trebuie slujit cum se cuvine. Realizarea idealurilor artistice depinde de determinarea fiecarui artist. Unora le prieste sa creeze atunci când toate conditiile sunt perfecte. Altora nu. „Câte bordeie atâtea obiceiuri”. Shakespeare a început sa scrie – actor fiind – pentru ca textele pe care le juca împreuna cu trupa din care facea parte, îi nemultumeau… A început sa creeze din nemultumire. Atâta timp cât cineva are de daruit din preaplinul spiritualitatii sale si altcineva e dispus sa primeasca darul – arta poate exista oriunde. Si apoi copacii înfloresc oriunde e putin soare. Da.

Adalbert GYURIS: Cum va simtiti când jucati/lucrati în strainatate?

Oana PELLEA: Ma simt excelent oriunde sunt primita cu respect. Îmi place foarte tare sa joc în alta limba pentru ca e greu. Si asta îmi place. Si pentru ca ador sa cunosc alte culturi si orizonturi umane. Iar când revin acasa voluptatea limbii române îmi încalzeste sufletul. Limba româna este atât de frumoasa, atât de frumoasa…

Adalbert GYURIS: Dupa parerea mea cea mai frumoasa meserie dintre toate este actoria. E grea aceasta profesie si ce consum implica? Este rasplatit actorul român pentru munca sa?

Oana PELLEA: E o profesiune frumoasa. Grea? Atâta timp cât ceva îti place nu cred ca simti ca ceea ce faci e greu. Consum? Da! Pâna la nivel celular. Se modifica tensiunea arteriala unui actor când e pe scena. De esti racit… pe parcursul spectacolului numai ai nici un simptom de boala, se modifica pulsul, etc. Nu se poate contoriza consumul unui artist. Rasplata materiala a unui artist în România arata asa cum arata economia României. La pamânt. Sigur ca drumul spre creatie e important pentru un creator. Numai ca satisfactiile spirituale pe care le poate avea un creator nu tin nici de foame nici de cald. Altii spun ca modul în care un popor îsi cultiva si sustine valorile ar arata gradul de civilizatie …

Adalbert GYURIS: În România filmul a facut ca actorii sa fie cunoscuti, acum e la „moda” televiziunea. Ce parere aveti?

Oana PELLEA: Nu m-a interesat niciodata moda. Eu traiesc declarat în afara ei. Televiziunea e un instrument de comunicare. Ca si radioul. E normal ca artistii sa faca televiziune. Eu de un an nu ma uit la televizor. Am auzit ca se reia programul de teatru tv. Atunci îl voi deschide cu mare drag. Problema e ca programele tv au prea putini actori sau artisti… Din pacate au alte „specii”…

Adalbert GYURIS: Care a fost motivatia de a scrie „Jurnalul”?

Oana PELLEA: Jurnalul l-am scris pentru mine. Sa nu uit. Sa nu ma uit. Sau sa uit ca traiam ce traiam adica starea de martor neputincios la boala cumplita a mamei mele si moartea ei. Mult mai târziu a venit din partea doamnei Ioana Pârvulescu si a editurii Humanitas propunerea de publicare.

Adalbert GYURIS: Un OM ca dumneavoastra poate fi umilit?

Oana PELLEA: Frumoasa întrebare. M-am simtit de multe ori umilita… Pâna în ziua în care am înteles. Viul nu poate fi umilit. Doar Eul. Între viu si eu – eu aleg viul fara eu. Se poate umili o pasare sau un arbore? Raspunsul e prea complicat… Raspuns simplu – nu stiu: dar cred ca raspunsul complicat nu e departe de adevar.

Adalbert GYURIS: Stimata Oana Pellea ma bucur ca ne-am întâlnit si va multumesc ca ati binevoit a-mi acorda acest interviu. Va doresc sa aveti roluri care sa va aduca doar bucurii si multe satisfactii! Eu va stimez si va iubesc enorm!

Cu mare drag a consemnat,

Adalbert GYURIS

München, Germania

iulie 2011

Sursa foto: ww.anchetatorul.ro