Sub cerul meu brazdat de curcubeie
Vrajita sunt si-ascult suspinul ierbii
Sperantele-mi renasc, caci sunt femeie…
Spre râu privesc unde se-adapa cerbii
Si port în mine-a fericirii cheie.
În râul tainelor îmi scald privirea
Spalând tristeti în albastrimea-i lina
Din toporasi firavi culeg iubirea
În ochi cu lacrimi calde de lumina
Straina mi-e de-a pururi ratacirea!
Suspina iarba când îmi simte pasii
Si firele se frâng sub bobi de roua
Ma mângâie în treacat fluturasii
Pe-aripi pictati cu praf de luna noua
Când cânta-n coruri sfinte îngerasii.
Suspinul ierbii-l mai aud în mine
Când valurile noptii de matase
Astern iluzii…iar în zari senine
Stelele-si fauresc din vise case
Si gândul meu e-atât de plin de tine.
Georgeta Resteman
“Suspinul ierbii” – poem care nu putea fi scris atat de gingas decat de o femeie. Minunata alcatuirea metaforelor ce imbraca atat de frumos versurile. Felicitari poetei sensibile!
Multumesc frumos, Luisa! Da, pentru ca numai o femeie poate patrunde cu gandurile si sensibilitatea ei tainele cele mai ascunse, fie ele si in…suspinul ierbii…