Din firida noptii noastre
in uitare ma arunc,
de la talpi ma-ncearca frigul,
timpul doarme ca un un prunc,
Visele se-mputineaza
pe cearsaful indecent,
lumea nu mai are nume,
nici culoare, nici prezent!
Muza mea, te strig la lupta,
trupul sa ti-l simt sub pleoape,
sa te secer dimineata,
si la pranz, si mai aproape.
Tu sa cazi ranita-n dunga
Si sa-ti despletesti surasul,
Sa ma scoti din minti, fluido,
Sa-mi innec cu tine plansul.
Si de-o fi sa cad in lupta,
Tu, zaludo, sa nu plangi,
Sa pui Luna la fereastra
Si-ntunericu-s-alungi,
Sa te vad cum razi, perfido,
Cand din sani iti beau cucuta,
Cum obraznicele-ti coapse
Spun poveste ne-nceputa!
Abia spre dimineasa
De-o fi sa mai fiu soldat
O dau focului de lume
Si statutul de barbat!
Dar cum sa te las , iubito,
De curajul meu ma tem,
Mai e vreme de iubire,
Mai e vreme de blestem!
Marin Trasca
Revista ARMONIA - Saltmin Media 
VIS DE VARA
Ochii tai in neagra noapte
ma priveau iscoditor,
un zambet in coltul gurii
te facea fermecator.
Cunosteam acea privire
si imi inspira iubire
cand in brate m-ai luat
si prelung m-ai sarutat.
Era cald si era vara
si ieseam in parc spre seara,
ne plimbam inlantuiti,
uneori chiar fericiti.
Depanam din amintiri
petrecutele iubiri,
si din nou in toamna vietii,
traiam anii tineretii.
Pepeni rosii, dulci si reci,
incercau sa domoleasca
setea ce ne chinuia,
flacara care ardea.
Pe cearsafuri racoroase
ne iubeam in noapte,
arzand vechile amintiri
si uitand de toate.
Dar n-a fost sa fie asa,
totul s-a sfarsit
si o lunga vreme,
nici n-am mai iubit.
Au trecut zile si nopti,
luni si ani in care
ma-ntrebam uneori:
o fi uitat oare?
Soarta ne-a zambit din nou,
tot in plina vara,
cu-n suras m-ai cucerit
ca in prima seara.
In cenusa vietii
mai mocneste jarul
si speranta-n dragoste
alunga amarul.
Iata cum in iarna vietii
ne iubim sub Soare
mi-as dori si noaptea
cand Luna rasare.
Din pacate,
noptile nu sunt ale mele,
desi-n fiecare seara
eu privesc spre stele.
fluxul reprobabil l memoriei