Menut Maximinian
PE ARIPA CERULUI
Editura Karuna
Bistrita, 2008
O carte excelenta a timpurilor noastre. Sursa de inspiratie a fost, cred, variatia in timp a momentului, atat din imprejurimile localitatii Bistrita cat si cele din tara in general. Autorul este un condeier nemaipomenit si cu o nemarginire care si-a exprimat opinia asupra evenimentelor de pe meleagurile noastre, din ultimi douazeci de ani. Licentiat, inteligent, jurnalist de marca, Menut Maximinian incadreaza de o asa maniera cuvintele-faptele vietii de astazi – in haina intelepciuni cu atata sensibilitate, cu atata durere, cu atata gravitate, zbuciumul sunetelor adancind scrierea pana pe aripa cerului.
Reflexia gandirii, alearga intre cer si pamant, zicand: „A fi poet este fara doar si poate, ochiul care soarbe profunzimea ideii adaptand-o in timp si spatiu”. Dar Menut Maximinian, a taxat acest timp si spatiu, de douazeci de ani, fara sa ne dea insa nici o speranta. Ne-a relatat situatia existentiala… doar, „Veselia se impletea cu bunastarea” odata… „O biserica construita cu suflet pe meleagurile nemuriri” era odata… pe aripa cerului. Acum: „Satul populat in cea mai mare parte de batrani isi asteapta cu nerabdare fii si nepotii. La porti babele si mosii se uita lung dupa postas, care nu mai aduce nici un semn…”.
Cele treisprezece episoade care compun cartea, dezbat fiecare cate o durere, cate un dor, cate o grea imprejurare, dar evenimente care s-au petrecut si se mai petrec si acum la noi. A ilustrat realitatea faptelor. Textele aluneca in zone care pe vremuri erau sate cu intinderi vaste, cu obiceiuri autentice si atmosfera calda. Astazi si arhitectura satului este diferita. Panorama lui este alta acum. Doar cate un preot a mai facut vreun muzeu, in casa unde locuia, care sa adaposteasca colectii de antichitati, cate o biblioteca si cateva obiecte religioase.
„Pe meleaguri de cant si dor, unde doinesc a jale si frunzele codrilor” a mai ramas doina strabuna – muzica ce-l caracterizeaza pe roman – „Muzica a fost de-a lungul timpului balsam de mangaiere pentru cei care erau nelipsiti la jocul satului in zile de sarbatoare”. Daca oamenii erau intelepti putea sa fie balsam de bucurie!
Cartea este o sursa de informatii care ofera cititorului faptele traditionale, obiceiurile romanesti, precum o baza de date in imagini! Dorim sa citeasca cartea multe, multe persoane, pentruca, cititorul este vectorul nostru de reclama, iar aceasta lucrare acest lucru il ilustreaza!
Doina DRAGAN
Timisoara
21 ianuarie 2011
satul de alta data…
HORA-N SAT
Inainte de culcare,
spre zile de sarbatoare,
toti flacaii satului
se aduna-n vatra,
matura si uda locul
ring de dans sa-l faca…
Duminica dupa masa
rand pe rand s-aduna
sa gaseasca muzicanti
de hora sa puna.
O armonica micuta,
uneori o muzicuta
sau chiar un acordeon
se posteaza lang-un fluier
sau o toba,
ca intr-un salon.
Sosesc fete-n fuste albe,
fote negre cu margele,
ii cusute cu arnici si
marame stravezii,
insotite de-a lor mame
si de tati cheflii.
Se avanta-n dans baietii
si incing o sarba
praful sa-l batatoreasca
fetele sa cucereasca.
Se prind apoi iute-n hora
fetele subtiri
si danseaza-n centrul horei
viitorii miri.
Scaune cu trei picioare
asezate-n semicerc
oihnesc batrani si mame
ce-n comentarii se-ntrec.
Noi copiii profitam
si le cerem bani
sa cumparam inghetata,
floricele, acadele, secherasi
din zahar tras in siropuri aromate,
roz, albi, galbeni, verzi si rosii,
– o paleta de culoare –
indicand gustul ce-l are…
Catre seara fiecare,
multumit in felul lui,
fura sau da sarutare
frumoasei sau junelui.
Se retrag incet spre case
doar cand intra Luna-n nori
ca-i asteapta a lor mame
uneori pana spre zori…