Traim intr-o lume atinsa serios de febra nimicirii. Ici dezlantuiri catastrofale ale naturii (cutremure, eruptii vulcanice, ploi torentiale), dincolo dezlantuiri ale cruzimii si bestialitatii umane, cu zeci de morti si enorme pagube materiale; intr-un loc razboaie cauzate de orgoliu si intoleranta, in alt loc accidente de proportii, la auzul carora ti se face pielea de gaina.
Acesta sa fie mult-laudatul progres care onoreaza cartea de vizita a noului secol si mileniu?! Chiar daca progresul tehnic este evident, totusi, pana si el devine grozav de discutabil, atata timp cat, aidoma unui bumerang, se intoarce impotriva omului prin reactiile violente ale naturii si prin bolile provocate de neinfranare. Ce sa mai spunem de celelalte componente umane, ca de pilda morala si afectivitatea, unde realitatea a depasit cu mult cota de alarma, in pofida falselor note de optimism ce razbat din declaratiile unor oficiali.
Dar adevarul nu poate fi ascuns in spatele unor vorbe mestesugite, caci – asa cum cu justete afirma Sfintele Scripturi -, Veritas vos liberabit (Adevarul te face liber), lucru intru totul valabil chiar in momentele de rascruce ale istoriei (precum cea actuala), cand adevarul naste ura (Veritas odium parit).
Ori adevarul adevarat este ca omul hipercivilizat al zilelor noastre este tarat la vale de torentul patimilor si ambitiilor necugetate. Intrucat aluneca cu capul inainte, pozitie de care a ajuns sa fie mandru, omului i se pare ca urca. Insa este cat se poate de clar ca noua pozitie de adaptare la mediu, i-a impus omului un sistem conceptual rasturnat, in care susul s-a vazut jos, raul a ajuns bine, iar minciuna s-a impus ca adevar. Doar din cand in cand, atunci cand toboganul rostogolirii sale se intersecteaza cu cararea pierduta a ratiunii, omul se poate propti in pietroaiele si radacinile ce-i strajuiesc istoria, pentru a-si inalta capul si a privi sus de tot, acolo unde straluceste crucea de pe Golgota…

In acest talmes-balmes al lumii dominata de ura, minciuna, cruzime si necumpatare, apar totusi anumite gesturi incarcate de semnificatii, adevarate barometre ale apocalipsei ce ne pandeste. Astfel, citeam mai deunazi ca primul ministru al Norvegiei a luat parte in nordul polar la un ceremonial cu totul si cu totul special: Ingroparea unei urne cu diverse seminte si soiuri de plante, unele dintre ele fiind amenintate cu disparitia! Fireste, gestul se constituie intr-un emotionant mesaj adresat generatiilor viitorului si intr-un avertisment fara echivoc adresat generatiilor de azi. Totodata el se vrea, asa firav cum apare, cordonul ombilical al naturii pasnice si testamentul vegetal al omenirii rationale, prin care aceasta isi recunoaste esecurile si-si marturiseste excesele sinucigase.
Dar iata o alta dovada peremptorie a ingrijorarii starnita in mediile academice de actuala civilizatie. Citeam in urma cu ceva timp ca un grup de savanti americani a inchis intr-o sfera confectionata dintr-un material inoxidabil, mostre graitoare apartinand actualei civilizatii. Apoi sfera, cu binecuvantarea oficialitatilor, a fost ingropata la mare adancime. Semnificatia acestui gest este cat se poate de limpede pentru cel care vrea sa inteleaga: Viata de pe Pamant este serios amenintata cu disparitia, iar omul o poate salva, implicit se poate salva pe sine, doar atunci cand va iesi din cusca trufiei sale si se va lasa purtat de curentul inepuizabil si etern linistitor al dragostei de Dumnezeu si semeni!

George Petrovai