De Sarbatori…

Suntem obisnuiti ca de Sarbatori sa avem in minte familiile unite, vesele, sanatoase, de la bunici la nepoti, stand la mese imbelsugate ori cantand colinde la gura sobei… ori copiii nazdravani, alergand spre ciubotelele pline de dulciuri ori in jurul bradului impodobit…
O sa va povestesc…si altfel de Sarbatori…
Demult…undeva in Oltenia, intr-un sat numit Cezieni (nu departe de Caracal, in actualul judet Olt), pe vremea cand localitatea facea parte din mosia Principesei Brancoveanu, o mama (principesa) isi astepta fiul, sa vina de la studii, de la Paris, in vacanta. Aceasta femeie distinsa, bucuresteanca stilata, obisnuia sa-si petreaca sarbatorile de iarna, la tara.
Intr-un an, de Mos Nicolae, vechilul de la conac veni insotit de tanarul principe, abia sosit, la casa unor oameni sarmani (bunicii mei paterni).
Tache, barbatul casei, inlemni. Se gandea cu groaza la ce nazdravanii or mai fi facut vreunul din cei sapte copii (atatia avea atunci…trei baieti si patru fete). El era lautar, canta la cobza cantece batranesti, vechi, oltenesti. Era dintr-o familie saraca, dar cu carte. Toti fratii lui erau invatatori, iar surorile moase comunale. El, fiind miop, fu respins la vizita medicala. Avea insa o voce de neegalat si o memorie imbatabila (si inainte de a muri le spusese celor de fata, pe de rost, cateva schite de-ale lui Caragiale, audiate, in tinerete, in lecturile copiilor sai).
Stela, femeie frumoasa si mai invatata cu lumea, isi intampina oaspetii cu un zambet larg si ii pofti in casa. In junete, fusese furata de la casa parinteasca, de un vanator de zestre, care, dupa doua saptamani de negocieri cu parintii zgarciti ai fetei, ii dete drumul. Fara zestre si cu onoarea…dusa, doar Tache o mai voi. Asa de tare o batusera si rapitorii si parintii, ca ramase toata viata cu grave deficiente de auz. Citea pe buze.
Casa era compusa din trei incaperi: o camera spre strada, camera de intrare (unde isi lasau incaltamintea) si camera in care stateau toti (cea care era dormitor si bucatarie si camera de zi…toate, la un loc).
“Dada Stela, vreau diseara sa ma petrec, cu prietenii mei…aici! Cate pasari ai?”
“Paisprezece puicute, conasule! Dar sunt pe toata iarna la copilasii astia.”
„Malai?”
“Zece banicioare.”
“Lemne de foc?”
“Cat sa ajunga pana pe la Sf.Ion”
“Vin? Ia adu sa gust. Mmmmm…bun! Curat! Sa pregatesti cam pentru 20 de persoane.”
Atata fu vorba…si conasul pleca.
In camera mare…de la strada, era mereu curat. Covoare tesute de Stela, stergare oltenesti pe pereti, 4-5 masute mici, cu scaunele in jurul lor…si miros de busuioc.
“Of, Stelo, fata tatii, o sa ne mutam din sat de afla principesa. Dar daca nu vin? Si daca vin, cat ne poate da, ca lasaram copiii fara pic de mancare pe Sarbatori?”se tanguia Tache.
“Taci, omule, nu vorbi asa, hai de ma ajuta, sa terminam treaba. O face D-zeu cu noi ce o sti. In mainile Lui ne e viata.”
La ceasul inserarii, cand luminile de la conac s-au stins, iata vin tiptil tinerii. Erau fete si baieti din sat, “negrarii” (adica de cei care erau mai cu scoala…pe la licee), dar si doua masini venite de la Bucuresti. Nu erau zgomotosi. Au salutat respectuos si au intrat in casa.
In camera mare, la lumina de opait, cu o lampa mare la mijloc, Stela le servi pui cu mujdei, mamaliga de taiat cu ata si vin rosu ca sangele. Tache isi incepu cantecele. Cu cat vinul era mai mult, cu atat tinerii se inveseleau. Au devenit mai liberi. Comandau ce cantece voiau, ba s-au prins si la joc. Tanarul principe radea din toata inima. Isi tinea tovarasii de hora de dupa gat si chiuia, mai tare decat toti la un loc.
Usa se deschise…si in cadrul ei aparu principesa Brancoveanu, insotita de vechil. Acesta avea fata sfartecata de biciusca fara gres a principesei.
“Ce se petrece aici?
Am organizat cea mai frumoasa masa de Sarbatori, am adus cei mai buni maestri bucatari…si nu ai mancat nimic, toata seara”se rasti ea la tanarul principe.
Toti erau incremeniti. Principesa se apropie de o strachina cu pui cu mujdei si gusta dintr-o bucata.
“Nu lua de la Domnisoru! Iti dau eu! Noi nu ne-am apucat inca sa mancam”, zise o copila desculta, cu coditele impletite si camasuta alba, lunga. Era Dina, cea mai mica dintre fetitele familiei.
Principesa o urma in camera plina de copii. Toti erau la masa, in camasi albe, zornaind farfuriile de tabla, in care bateau cu lingurile de lemn. Pe masa era asezata doar mamaliga. Dina aduse castronul cu…gaturi, picioare, tartite.
“Voi nu papati si cotoaile de la pasari? Ori pieptul?”
“Acum le mananca conasul, cu prietenii lui, dar mama zice ca, la primavara, daca om fi sanatosi, cand om avea iar pasari prin curte, om manca si noi. Sa nu ne para rau, ca el e singur, printre straini, tot anul…acu ce se mai veseleste si el.”
Ochii principesei se aprinsera. In casa se auzeau doar ritmuri accelerate de batai de inima ori rasuflari adanci. Si tancii tacura, cu lingurile de lemn in gura.
“Marine!” isi striga principesa vechilul, cu obrazul sfartecat. Ii sopti ceva si acesta disparu in noapte. Apoi zise linistita :„Tache, ce te uiti asa? Sau ai uitat cuvintele din cantec? Si tu, Stelo, da mancare copiilor, ca-s in crestere!” Lua stachina cu cotoaie din fata conasului si dete cate unul fiecarui copil. Apoi iesi.
Stela, dupa ea. Ii facu semn din mers lui Tache sa cante. Acesta incepu o melodie…si-i zise de doua ori refrenul.
“Nea Tache, noi bauram si mata te imbatasi?”
Toti izbucnira in ras. Petrecerea reincepu…mai domolit, dar se aprinse ca un foc de artificii cand intra vechilul cu trei slugi, aducand platourile de la conac. Pentru “negrari”, dar si pentru copii. Principesa radea din masina, auzind chiutul fiului drag.
Dimineata, cand copiii s-au trezit, curtea era plina de pasari: motate, pestrite, cu gulere albe, cu pantaloni…de toate felurile si de toate culorile.
“Vezi?… si ai zis ca nu exista Mos Nicolae!” radea Dina catre tata (copil si el pe-atunci), cu o puicuta alba in brate.