CAMPANIA SUFLET PENTRU ROMANIA

COMUNICAT DE PRESA

Mihaela Serban, Mirco Maschio si Rodica Elena Lupu au trimis daruri copiilor orfani
 
Oameni cu suflet, celebri, cu o cariera de succes si cu numeroase implicari umanitare, cunoscuta realizatoare TV a galelor, Mihaela Serban si Mirco Maschio, au implementat impreuna campania SUFLET PENTRU ROMANIA, care a venit in sprijinul  copiilor orfani si abandonati in maternitati. Astfel, dupa prima editie de strangere de fonduri, au fost trimise cadouri de sarbatori, copiilor orfani din judetul ARAD.

Mos Craciun a venit incarcat cu dulciuri alese, cu carti de poezii pentru copii semnate de scriitoarea Rodica Elena Lupu, cu multe alte surprize pentru impodobirea bradutilor si pentru bucuria copiilor.

Serbarea de colinde si daruri, a avut loc la Primaria din Chisineu Cris, judetul ARAD, unde, in prezenta  Primarului GHEORGHE BURDAN, copiii orfani, in numar de cateva sute, au asteptat bucurosi darurile care au sosit din partea campaniei.

Primul pas al campaniei a fost facut catre copiii de varste mici si catre o casa de copii deja existenta in oras. Al doilea pas al campaniei va fi facut in primavara, cand va incepe constructia primului centru de tip rezidential pentru copiii abandonati in maternitati pe terenul oferit de Mirco Maschio, urmand a se face o conferinta de presa oficiala,  care va lansa arhitectura finala a contructiei.

Un lucru esential este faptul ca in urma campaniei SUFLET PENTRU ROMANIA, s-au strans materialele de constructii necesare primului centru.

Campania va continua si in anul 2011 pentru donatii.

Amintiri, realizari si perspective, la final de 2010, cu Daniel Ganea (Phoenix, Arizona), actor roman la Hollywood

By Alina Ilioi

Te-as ruga sa ne povestesti putin despre copilaria ta.
M-am nascut in anul 1972 la 29 iulie, in orasul Cluj-Napoca. Am copilarit la Cluj si mergeam foarte mult la bunici si la alte rude de la Brasov, mama fiind brasoveanca. Pot sa spun din toata inima ca perioada copilariei si a adolescentei a fost cea mai frumoasa perioada din viata mea, care nu se poate uita niciodata. Si acum viata este destul de frumoasa, dar parca atunci avea o culoare deosebita.

Ai vrea sa ne spui cate ceva si despre familia ta?
Suntem in viata cinci frati, dintre care eu si cel mai mic, impreuna cu parintii, suntem in S. U. A. Sora cea mare locuieste de multa vreme in Austria, celalalt frate este la Londra si mai am unul, care este in Romania. El este cel mai fericit, nu-i prea place strainatatea si, totodata, fiind multumit de toate cadourile trimise de noi, ne transmite mereu ca, pana o tinem asa, treaba e buna…
La Cluj, fiind, la un moment dat, foarte indragostit, m-am casatorit de tanar cu Anita. Suntem casatoriti de 19 ani, ne bucuram de o viata frumoasa impreuna, avem 2 baieti – pe Jacob si pe Joseph. Lui Jacob ii place mult baschetul, joaca in echipa de baschet din orasul in care locuim acum, iar lui Joseph ii place actoria: el ma urmeaza pe mine. Anita lucreaza in domeniul medical.

Cum ai hotarat sa pleci din Romania?
Terminasem scoala la Cluj, si ma apucasem, prin ani ’90 de actorie si model. Imi placea mult arta, eram o fiinta cu adevarat visatoare si foarte romantica. Pentru mine actoria inseamna modul de a ma exprima. Indiferent de natura personajului pe care il am de interpretat, incerc sa caut esentele. Si cele mai bune sunt cele gasite in viata noastra, pentru ca fiecare suntem inzestrati cu bune sau rele.. Nu apucasem sa fac multe in Cluj, deoarece parasisem Romania foarte de tanar, cand aveam doar 20 de ani. Stiam ca plec si nu am sa ma mai intorc, poate, niciodata, altfel decat in vizita. Si asa a fost. Plecasem sa imi implinesc visul. Cum spuneam, eram foarte visator. Iubesc foarte mult Clujul si Tara, si simt ca ma leaga ceva acolo care nu se poate uita niciodata, oriunde as fi pe aceasta planeta. Dar, cum spuneam, a trebuit sa mi implinesc visul, si multumesc lui Dumnezeu care m-a ajutat. Ii sunt foarte recunoscator caci, daca El nu ma ajuta, nu puteam reusi singur, pentru ca nu a fost usor. Si nici chiar acum nu este usor, dimpotriva, este destul de greu. Important este insa, pentru a-ti implini visul, sa-ti placa munca, chiar daca ai de infruntat greutati.

Tii legatura cu cei din Tara?
In ce priveste Tara, ma alatur celor care sunt plecati si spun din toata inima ca sunt gata sa ajut Tara cu orice imi sta in putinta si oricand e nevoie. Chiar fusesem cu sotia anul trecut in vizita prin Tara. Ne am simtit foarte bine, fuseseram invitati la Sighetu Marmatiei, sa asistam la datini, traditii romanesti. Am fost invitat de doamna primar sa ramanem si la spectacolele din sala, sa realizam impreuna un spectacol romano-american, cu traditii romanesti si „tricuri” din Hollywood. Apoi ne-au uimit mult manastirile si traditiile locale. Si mancarea a fost nemaipomenit de buna. Am petrecut extraordinar, am uitat de orice. Imi amintesc mereu de Cimitirul Vesel. A fost superb. Cei cu organizarea au fost foarte primitori, explicandu-ne totul, pana si ce inseamna bataia clopotelor singure, de bunavoie, dupa ce ele sunt oprite total de dansii. (Este putin infricosator… dar e ok). Cei care sunt interesati, vor putea gasi in scurt timp pe youtube, facebook, etc. filmul intitulat „Vizita facuta de Daniel Ganea la Cimitirul Vesel Romania”. Intentionam sa mergem din nou, la anul, in vizita, daca nu ne va sufoca prea tare munca.
La ce ai lucrat in ultimul timp?
Anul acesta am avut privilegiul sa lucrez la mai multe reclame, printari si in cinci filme importante pe care le-a facut Hollywoodul. Ele vor putea fi vizionate in viitorul apropiat la cinematografe sau pe unele site-uri ca: youtube, IMDB, flixter, face book, twitter etc. Se intituleaza: „King’s Man”, eu avand, aici, rolul de mafiot; „Love a la carte”, de producatorul si directorul Tim MC Spaden, eu interpretand rolul Doctorului; „Star Trek”, comedie de Lara Huston, in care am rolul ofiterului Sulu. Alt film se cheama „Everything must go”, regizat de directorul Dan Rush, starul principal fiind Will Ferrell, care la ora actuala este unul dintre cei mai buni actori comedieni ai Hollywoodului. Eu am rolul de vecin al lui. Filmul trebuie sa apara pe marile ecrane de aici si, in difuzare internationala, prin 2011. Apoi, am avut privilegiul de a fi contactat de catre casting directorul din Los Angeles, de la „It’a a Laugh Production”, fiind selectionat pentru a juca in episodul 4, alaturi de tanara adolescenta, iubita de majoritatea: Hannah Montana (Miley Cyrus). A fost o experienta placuta de a lucra (juca) impreuna cu dansa. Este o fata superba. Am avut ocazia sa-l intalnesc si pe tatal ei, Billy Ray Cyrus, si pe bunica ei, la KT LA Studio Hollywood NR. 9 pe set (scena de filmare). Agentia mea si eu, personal, nu solicitaseram niciodata acest rol, pentru ca nu ma gandeam ca mi-ar fi potrivit, din cauza diferentei de varsta etc. Dupa ce mi-am validat acceptul si am fost scrinuit (verificat) a doua oara, in totalitate, pentru rolul respectiv, ma imprietenisem si mai mult cu casting directorul si ma gandisem oarecum sa imi permit sa-l intreb de ce am fost eu distribuit in rolul acesta, pentru ca nu ma asteptam la asa ceva. In Los Angeles, la Hollywood, este foarte mare profesionalism. Directorii sunt foarte ocupati si duri, daca ai spus un cuvant nepotrivit, vorba romanului nostru, ai pus-o de mamaliga cu Hollywoodul. Am stiut asta, dar mi-am zis ca acum e momentul sa-l intreb, daca nu, cred ca am sa plesnesc. M-am gandit ca, daca aflu adevarul, o sa incerc sa intrebuintez metoda aceea si la alte roluri, pentru a le putea lua. Nu aveam de la cine sa aflu, decat de la dansul si numai atunci. Asa am si facut. L-am intrebat, si mi-a raspuns respectuos, zicandu-mi: „Ceea ce ne-a facut sa te sunam pentru rolul acesta si sa il iei dintre sutele de actori care au aplicat pentru acest rol este zambetul real de pe fata ta”. Sunt o fiinta care nu poate sa planga din orice, dar cand am auzit acele cuvinte, mi-au jucat lacrimile in ochi. Si mi-am zis: am mai invatat o lectie si am s-o impartasesc cu oricine voi putea. Toti avem un zambet frumos pe fata noastra, pentru ca asa am fost creati, dar depinde de noi cum il dam si daca vrem sa-l impartasim cu cei din jurul nostru. Trebuie sa ne gandim ca am fost creati si pentru bucuria celor din jurul nostru, nu numai pentru noi insine. Sa nu ne fie greu sa dam un zambet adevarat, acel zambet al tau poate aduce fericire unei inimi posomorate si implinirea zilei cuiva din apropierea ta.

Ce iti place sa faci in timpul liber?
Locuind in una dintre cele mai calde regiuni ale pamantului, Arizona, vara imi place sa-mi petrec timpul langa apa (piscine, Ocean, facand croaziere). La fel, imi place sa admir natura, imi plac drumetiile la munte (Grand Canion, Flagstaff, Sequoia, CA etc.), merg iarna la schi, cu familia. Obisnuiesc sa fac vizite pe la prieteni si rude, frecventez restaurante de seara, cazinouri, particip la jocuri, Disneyland California etc. Si, desigur, merg la Biserica.

Ce hobby-uri ai?
Ascult muzica, dansez, joc fotbal, baschet, biliard, cu prieteni, si copii. Imi place si sa stau sa meditez.

Ce recomandare ai dori sa le faci celor care intentioneaza sa devina actori?
Inainte de a incepe aceasta profesie, sa fie foarte siguri ca aceasta este singura pasiune din viata lor. Este o profesie frumoasa, dar nu poti sa iti permiti sa o inseli, pentru ca risti sa te insele ea pe tine.

Ai un mesaj pentru cititorii nostri?
Le multumesc tuturor pentru interesul de a citi aceste randuri, in special clujenilor mei, si sper sa fi fost de folos. Mi-ar face mare placere, pe viitor, sa ne intalnim personal. Pana atunci, le doresc tuturor mult noroc, sanatate si binecuvantarea lui Dumnezeu sa se reverse peste toti. Si pentru ca suntem in preajma sarbatorilor de iarna, le urez tuturor „Sarbatori fericite” (Nasterea lui Christos sa ne fie de folos) si traditionalul „LA MULTI ANI!
Cu drag si respect, Daniel Ganea

Traditii culinare si cutume belgiene de Craciun

By Tatiana Scurtu-Munteanu

E bine cunoscut ca sezonul sarbatorilor de iarna in Belgia incepe pe 6 decembrie, odata cu sarbatoarea Sfantului Nicolae – patronul elevilor si se termina cu Revelionul sau Anul Nou.
Ajunul Craciunului se petrece in familie, se merge la Liturghia de la miezul noptii sau iluminand piata orasului cu lumanari in timp ce bat clopotele de la 12 noaptea. Traditiile variaza in functie de oras si de particularitatile fiecarei familii. Copiii primesc cadouri impartite, evident, de Mos Craciun. In Nivelle si Andenne, de exemplu, cei mici au posibilitatea de a descoperi deliciile din regiune, cum ar fi „cougnous” – biscuiti care il infatiseaza pe micul Isus sau pe Sfantul Nicolae. Toata lumea se poate bucura, de asemenea, de o alta specialitate: „boukètes” – un desert insotit de vinul fiert. Urarea obisnuita de Craciun in Belgia este „Zalig Kertfeest”.
Indreptandu-ne atentia spre orasul Liege, descoperim acolo organizarea unui festival cu ocazia sarbatorilor de iarna, iar in a doua zi de Craciun a unui concurs la care candidatii pot castiga titlul de cel mai rapid mancator al placintei Gaumais, o placinta cu carne care trebuie mancata in 20 de minute. O specialitate, care duce la multe alte feluri de mancare oferite pe tot parcursul lunii decembrie in tara este vanatul. Budinca facuta din varza creata si mezeluri se bucura de popularitate in sudul Belgiei. Gama meniurilor este foarte variata, putem intalni pe mesele de Craciun de la carnea de strut pana la carnea de cangur, iar in ziua de Anul Nou, nelipsita varza murata.
Targurile de Craciun au o veche traditie in orasele belgiene, acestea se organizeaza cu mare fast in Bruxelles, Liege, Bruges si alte mari orase, unele mai fermecatoare decat altele. Acestea sunt caracterizate de sclipirile miilor de luminite si concerte in aer liber, patinoare in inima oraselor si o oportunitate unica de a face turism pentru comerciantii din zona care isi expun obiectele artizanale, bijuterii si decoratiuni.
Cei trei magi reprezinta un simbol al sarbatorii Nasterii lui Isus. Povestea lor provine din Evanghelia dupa Matei, care i-a portretizat ca pelerini nobili ghidati de o stea, in cautarea nou-nascutului Isus. Acestia ajung la Betleem in ziua de Boboteaza, conform versiunii lui Jacques de Voragine si ofera pruncului daruri ce constau in aur, smirna si tamaie.
Impodobirea pomilor de Craciun reprezinta un obicei relativ nou pentru belgieni. Ei aleg ca decoratiuni biscuitii pe care ii atarna de ramurelele bradului, in timp ce la Muzeul de Stiinta si Industrie pomul e impodobit cu fructe, in semn de recompensa bogata a agriculturii belgiene.
Piesele de teatru si scenetele care descriu Nasterea Mantuitorului sunt foarte populare in Belgia. In satele mai mici „cei trei regi” canta colinde din usa in usa pe 6 ianuarie.
Ziua de Anul nou este numita Nieuwjaarsdag. La miezul noptii din ajunul Anului Nou oamenii din Belgia se saruta si isi fac urari pentru noul an, sa fie plin de bucurie si surprize.

Traditie si Sarbatoare

Fiecare popor isi are traditiile lui, fiecare familie isi cunoaste obiceiurile ei, fiecare om rutina lui, fiecare credinta datinile ei si fiecare lucrare uzantele ei. Functionam mai usor pe baza de stereotipuri stabilite cu multa vreme in urma, cu care ne-am obisnuit atat de mult, incat le executam mecanic, fara a mai gandi, fara a dori sa le schimbam, fara chiar a fi constienti ca o facem. Odata intrati in relatie de simbioza cu obisnuinta, acest mecanism mental atotprezent in lume, ii cedam treptat controlul, acordandu-i putere asupra actiunilor noastre si rang de a doua natura.
Luam mare parte din decizii in virtutea obisnuintei, unele din ele fiind doar reflexe declansate de necesitatile vietii zilnice, de circumstante, sau de alti factori exteriori. Ne traim viata sub imperiul obisnuintei si ne supunem schimbarilor inevitabile cu tot mai multa dificultate. De schimbarile evitabile ne ferim.
Traditia este memoria colectiva a unui grup, care o respecta, avand incredere ca istoria a verificat-o si validat-o ca atare. Traditia este obisnuinta ridicata la rang de noblete.
Cu cat fagasele sunt mai adanc sapate, cu atat mai confortabil calatorim pe drumul vietii, impingand carul spre o destinatie definita candva in trecut. Prin constrangerile pe care le impune inaintarii, fagasul garanteaza si destinatia ei, dar ramane mai fidel trecutului decat viitorului. In cuvintele lui Elbert Hubbard, traditia este ca un ceas care ne arata ce ora a fost candva in trecut.
Fara indoiala, traditia poate juca un rol pozitiv in istorie si credinta, ca factor stabilizator. Dar un accent exagerat pus pe traditie, in dauna altor factori, care contribuie la echilibrul necesar, poate preface traditia in frana a istoriei si a credintei personale. Venerata fara discernamant, traditia devine reflectarea in prezent a unui context istoric disparut, un anacronism tinut in viata prin mijloace artificiale. ”Traditionalistii sunt pesimisti cu privire la viitor si optimisti cu privire la trecut”, ne spune Lewis Mumford pe sub mustata.
Cat priveste religia, traditia cauta sa perpetueze in prezent credinta celor disparuti de multa vreme. Scriptura isi pierde treptat autoritatea ca singurul izvor al adevarului (revelat), in timp ce parerile inaintasilor castiga tot mai multa putere. Acumularile succesive de erori, interpretari date Scripturii de reprezentanti proeminenti ai traditiei si un bagaj de scrieri apocrife adunat de-a lungul secolelor, inlocuiesc treptat credinta inspirata din Cuvant. Rezultatul inevitabil va fi o credinta moarta a celor vii.
William Poteet relata in The Pentecostal Minister cum, in 1903, tarul Rusiei a observat o santinela postata undeva intre zidurile Kremlinului, fara ca locul respectiv sa justifice in vreun fel nevoia unui ostas. Nu era nimic de pazit acolo. Punand sa se faca cercetari, afla ca in 1776 tarina Ecaterina cea Mare, plimbandu-se intr-o zi pe domeniul palatului regal, a zarit acolo prima floare a primaverii.
– ”Pune-ti aici o santinela; nu cumva sa calce careva pe ea”, a poruncit tarina.
Nimeni n-a indraznit ulterior sa revoce ordinul tarinei si astfel, vreme de peste o suta de ani, fara intrerupere, mii de soldati au facut de straja pe mormantul anonim al unei flori de primavara.
De obicei, traditiile nu se nasc intentionat, ci cresc din seminte aruncate ca din intamplare, de multe ori fara a se mai sti de catre cine, dar odata ajunse la rod, ne uimesc prin vitalitatea lor. Este nevoie de un spirit treaz, chiar eroic, pentru a avea curajul sa introduca o modificare in traditie si uneori de un set de circumstante favorabile pentru ca schimbarea sa fie implementata.
Gelu Arcadie Murariu,
Oregon City, Oregon

"TARGUL VINTAGE & HANDMADE DE CRACIUN"

Echipa “MADAME VINTAGE”   implineste 1 AN de Targuri Vintage & handmade si va multumeste tuturor acelora ce au fost si sunt aproape.
Pentru a sarbatori impreuna, va invita alaturi de echipa de la Club “Zod!ar” si agentia “fel.de.fel” sa ne bucuram de o noua editie a  “TARGULUI VINTAGE & HANDMADE DE CRACIUN” 18 – 19 decembrie 2010, orele 11 – 18, club “Zod!ar” (fostul Cinema “Popular”) Galati. Fiecare dintre artistele noastre va vor pregati daruri-surpriza, cei ce vor intra primii la targ vor primi suveniruri, veti fi incantati sa vedeti accesorii, bijuterii si obiecte vintage, accesorii handmade create special cu tema Craciunului, minunate decoratiuni de brad, de impodobirea casei si a meselor de Craciun si Revelion, carti vechi, felicitari, poeme de iarna, dar si produse contempoane si indiene la cele mai mici preturi.

Ca de fiecare data va fi prezent un make-up artist ce va face demonstratii de machiaj pentru serile speciale de sarbatori si nu numai. Pentru doritori, se pot realiza la comanda daruri, bijuterii, accesorii, impletituri de iarna, prajituri si multe altele. Colaboratorul si prietenul nostru Cristian NASTASE – fotograf profesionist va fi din nou prezent si va realiza pentru Dumneavoastra cele mai frumoase portrete si fotografii de targ.

Din program:

In ziua de sambata 18.12, ora 14.00, in deschidere vom pregati un spectacol special de colinde.

Veti fi colindati de artistii: Catalin CRISTESCU si Daniel BUSILA ce au pregatit: “Zori de ziua”, “Deschide usa, crestine”, “Linu-i lin”, “Afara ninge linistit” si multe altele.

Duminica 19.12  la ora 15.00 pregatim un alt program-surpriza: recital extraordinar de dans in interpretarea cunoscutului Ansamblu “Tinere talente” de la Casa de Cultura a Sindicatelor Galati si coregrafa Andreea IGNAT – veti putea viziona in avanpremiera momente inedite ce vor face parte din spectacolul “CRACIUN DE VIS” organizat de Casa de Cultura a Sindicatelor Galati” & Teatrul Dramatic “Fani Tardini” in data de 22 decembrie, ora 17 pe scena Teatrului Dramatic “Fani Tardini”.

Targul nostru de Craciun va asteapta cu mic – cu mare sa va bucurati de clinchetul de clopotei si atmosfera special creata in Club “Zod!ar”, de muzica buna si un ceai fierbinte cu miros de scortisoara.

 Echipa “Madame Vintage” alcatuita din Constance VINTILA – artist decorator si Angela BACIU – scriitor/promotor cultural va ureaza tuturor

                        “LA MULTI ANI!” si va asteapta si la urmatoarele  noastre editii.

De sarbatori

De sarbatori, ma asez cu gandul la masa,
Il servesc cu tacam de argint si fin portelan,
Il poftesc sa guste bucata aleasa,
Din tava vietii umpluta iar.

De sarbatori, colind pe la case uitate,
De amintiri si sperante ce mor,
Sunt primita cu colaci si cu cupe de vin varsate,
De batrani tremurand,de anii cei grei.

De sarbatori il astept, pe Hristos sa vina,
Asa cum vine in fiecare an,
Steaua Sa va fi pe cer din nou senina,
Vazuta iar de Melcheor, Gaspar si Baltazar.

De sarbatori astept dimineti mai senine,
Cu zapezi si cu roua de gheata,
Voi culege in palmele pline,
Visuri, ganduri si pofta de viata.

Carmen Marin

De Sarbatori…

Suntem obisnuiti ca de Sarbatori sa avem in minte familiile unite, vesele, sanatoase, de la bunici la nepoti, stand la mese imbelsugate ori cantand colinde la gura sobei… ori copiii nazdravani, alergand spre ciubotelele pline de dulciuri ori in jurul bradului impodobit…
 O sa va povestesc…si altfel de Sarbatori…
 Demult…undeva in Oltenia, intr-un sat numit Cezieni (nu departe de Caracal, in actualul judet Olt), pe vremea cand localitatea facea parte din mosia Principesei Brancoveanu, o mama (principesa) isi astepta fiul, sa vina de la studii, de la Paris, in vacanta. Aceasta femeie distinsa, bucuresteanca stilata, obisnuia sa-si petreaca sarbatorile de iarna, la tara.
Intr-un an, de Mos Nicolae, vechilul de la conac veni insotit de tanarul principe, abia sosit, la casa unor oameni sarmani (bunicii mei paterni).
Tache, barbatul casei, inlemni. Se gandea cu groaza la ce nazdravanii or mai fi facut vreunul din cei sapte copii (atatia avea atunci…trei baieti si patru fete). El era lautar, canta la cobza cantece batranesti, vechi, oltenesti. Era dintr-o familie saraca, dar cu carte. Toti fratii lui erau invatatori, iar surorile moase comunale. El, fiind miop, fu respins la vizita medicala. Avea insa o voce de neegalat si o memorie imbatabila (si inainte de a muri le spusese celor de fata, pe de rost, cateva schite de-ale lui Caragiale, audiate, in tinerete, in lecturile copiilor sai).
 Stela, femeie frumoasa si mai invatata cu lumea, isi intampina oaspetii cu un zambet larg si ii pofti in casa. In junete, fusese furata de la casa parinteasca, de un vanator de zestre, care, dupa doua saptamani de negocieri cu parintii zgarciti ai fetei, ii dete drumul. Fara zestre si cu onoarea…dusa, doar Tache o mai voi. Asa de tare o batusera si rapitorii si parintii, ca ramase toata viata cu grave deficiente de auz. Citea pe buze.
 Casa era compusa din trei incaperi: o camera spre strada, camera de intrare (unde isi lasau incaltamintea) si camera in care stateau toti (cea care era dormitor si bucatarie si camera de zi…toate, la un loc).
 “Dada Stela, vreau diseara sa ma petrec, cu prietenii mei…aici! Cate pasari ai?”
 “Paisprezece puicute, conasule! Dar sunt pe toata iarna la copilasii astia.”
 „Malai?”
 “Zece banicioare.”
 “Lemne de foc?”
 “Cat sa ajunga pana pe la Sf.Ion”
 “Vin? Ia adu sa gust. Mmmmm…bun! Curat! Sa pregatesti cam pentru 20 de persoane.”
 Atata fu vorba…si conasul pleca.
 In camera mare…de la strada, era mereu curat. Covoare tesute de Stela, stergare oltenesti pe pereti, 4-5 masute mici, cu scaunele in jurul lor…si miros de busuioc.
 “Of, Stelo, fata tatii, o sa ne mutam din sat de afla principesa. Dar daca nu vin? Si daca vin, cat ne poate da, ca lasaram copiii fara pic de mancare pe Sarbatori?”se tanguia Tache.
 “Taci, omule, nu vorbi asa, hai de ma ajuta, sa terminam treaba. O face D-zeu cu noi ce o sti. In mainile Lui ne e viata.”
 La ceasul inserarii, cand luminile de la conac s-au stins, iata vin tiptil tinerii. Erau fete si baieti din sat, “negrarii” (adica de cei care erau mai cu scoala…pe la licee), dar si doua masini venite de la Bucuresti. Nu erau zgomotosi. Au salutat respectuos si au intrat in casa.
 In camera mare, la lumina de opait, cu o lampa mare la mijloc, Stela le servi pui cu mujdei, mamaliga de taiat cu ata si vin rosu ca sangele. Tache isi incepu cantecele. Cu cat vinul era mai mult, cu atat tinerii se inveseleau. Au devenit mai liberi. Comandau ce cantece voiau, ba s-au prins si la joc. Tanarul principe radea din toata inima. Isi tinea tovarasii de hora de dupa gat si chiuia, mai tare decat toti la un loc.
 Usa se deschise…si in cadrul ei aparu principesa Brancoveanu, insotita de vechil. Acesta avea fata sfartecata de biciusca fara gres a principesei.
 “Ce se petrece aici?
Am organizat cea mai frumoasa masa de Sarbatori, am adus cei mai buni maestri bucatari…si nu ai mancat nimic, toata seara”se rasti ea la tanarul principe.
Toti erau incremeniti. Principesa se apropie de o strachina cu pui cu mujdei si gusta dintr-o bucata.
“Nu lua de la Domnisoru! Iti dau eu! Noi nu ne-am apucat inca sa mancam”, zise o copila desculta, cu coditele impletite si camasuta alba, lunga. Era Dina, cea mai mica dintre fetitele familiei.
Principesa o urma in camera plina de copii. Toti erau la masa, in camasi albe, zornaind farfuriile de tabla, in care bateau cu lingurile de lemn. Pe masa era asezata doar mamaliga. Dina aduse castronul cu…gaturi, picioare, tartite.
 “Voi nu papati si cotoaile de la pasari? Ori pieptul?”
 “Acum le mananca conasul, cu prietenii lui, dar mama zice ca, la primavara, daca om fi sanatosi, cand om avea iar pasari prin curte, om manca si noi. Sa nu ne para rau, ca el e singur, printre straini, tot anul…acu ce se mai veseleste si el.”
 Ochii principesei se aprinsera. In casa se auzeau doar ritmuri accelerate de batai de inima ori rasuflari adanci. Si tancii tacura, cu lingurile de lemn in gura.
 “Marine!” isi striga principesa vechilul, cu obrazul sfartecat. Ii sopti ceva si acesta disparu in noapte. Apoi zise linistita :„Tache, ce te uiti asa? Sau ai uitat cuvintele din cantec? Si tu, Stelo, da mancare copiilor, ca-s in crestere!” Lua stachina cu cotoaie din fata conasului si dete cate unul fiecarui copil. Apoi iesi.
 Stela, dupa ea. Ii facu semn din mers lui Tache sa cante. Acesta incepu o melodie…si-i zise de doua ori refrenul.
 “Nea Tache, noi bauram si mata te imbatasi?”
 Toti izbucnira in ras. Petrecerea reincepu…mai domolit, dar se aprinse ca un foc de artificii cand intra vechilul cu trei slugi, aducand platourile de la conac. Pentru “negrari”, dar si pentru copii. Principesa radea din masina, auzind chiutul fiului drag.
 Dimineata, cand copiii s-au trezit, curtea era plina de pasari: motate, pestrite, cu gulere albe, cu pantaloni…de toate felurile si de toate culorile.
 “Vezi?… si ai zis ca nu exista Mos Nicolae!” radea Dina catre tata (copil si el pe-atunci), cu o puicuta alba in brate.

Timisoara,05.12.1010                                                                      Corina-Lucia Costea

Un marketing al fericirii – luna cadourilor

By Psychologist Mstrd. Ilie Marinescu

Nu ti-ar placea sa stii o formula magica care sa iti aduca buna dispozitie, sa iti creeze un confort si o atmosfera care sa te faca fericita? Sunt convins ca da, si nu ai nicio vina pentru ca simti astfel, pentru ca si eu as reactiona, fara indoiala, la fel daca m-ai intreba asa ceva. Toti tanjim in aceasta perioada a anului dupa o stare de fericire care sa radieze din suflet catre cei dragi. Daca ar fi sa ne ghidam dupa gluma lui Woody Allen ca „viata este un restaurant mic, prost si scump si-n plus, nici nu ne satura”, ar trebui sa renuntam la toate placerile pe care aceasta ni le ofera. Cum insa in aceasta luna starile emotionale va sunt puse la grea incercare alternand intre bucuria primirii cadoului mult ravnit, sau tristetea ca ceea ce v-ati dorit de o bucata buna de vreme nu vi s-a indeplinit, este bine sa va pastrati cumpatul si sa va bucurati din plin chiar si pentru cel mai neinsemnat cadou, fiindca de cele mai multe ori gestul celui care-l ofera conteaza mai mult decat valoarea lui. Sa devina oare un pericol al fericirii voastre aceasta luna in care va puneti toate asteptarile de peste an? Daca veti cauta fericirea in rafturile magazinelor, s-ar putea sa descoperiti, cand oferiti cadourile, sursa nefericirii fiindca nu ati intuit pe deplin asteptarile persoanei dragi, sau ati intuit-o, dar… este prea putin.
Darurile pot inlocui fericirea?
Oamenii fericiti ar trebui sa nu consume, pentru ca ei au de toate. Atunci, comertul inseamna ca este stimulat de suferinta voastra, de dorinta de a avea sau a primi cat mai mult. Cu cateva zile inaintea unei sarbatori religioase, cand multe persoane alergau dupa cadouri, eram intr-un magazin si m-am trezit in fata unui raion de jucarii. Langa mine, doua persoane bine imbracate alegeau cu nervozitate cadouri, fiecare in coltul sau, probabil pentru copiii lor. Fara indoiala ca spusesera vanzatoarei varsta copiilor pentru ca aceasta sa le dea ultimul cadou la moda pe care acestia nu-l posedau inca. Cei doi cumparatori pareau ca sunt grabiti si indispusi. M-am simtit deodata intristat de scena aceea, fiindca aveam impresia ca vor sa cumpere cadouri pentru a-si compensa absenta, se simteau vinovati ca nu stateau destul cu copiii acasa si se rascumparau rasfatandu-si copiii cu munti de cadouri. Mi-l inchipuiam pe copil primind cadoul cu o vaga incantare, iar apoi, brusc, intorcand spatele parintelui vinovat ca nu sta destul acasa, si, deodata, magazinul mi s-a parut sinistru.
Cadourile produc obiceiuri proaste?
Daca odinioara darurile erau rare si pretioase pentru majoritatea oamenilor, care aveau mare grija de ele, in zilele noastre sunt complet devalorizate, aruncate sau uitate foarte curand dupa ce au fost primite, mai ales daca nu au fost pe masura asteptarilor tale. Intr-un fel, toti ne dorim ceva care sa ne scoata in evidenta personalitatea, mai ales daca vecina ta va primi de Craciun o masina noua, pentru ca cea de anul trecut nu ii mai place, iar tu o banala geanta de vinilin. Pentru persoanele invidiate de tine exista totusi teama ca acele repetate si „banalizate” „promisiuni de fericire” pot duce la aparitia unor proaste obiceiuri si la pierderea capacitatii de a se bucura de cadouri mai firesti, desprinse de materialitate, despre care cel putin poti spera ca sunt mai satisfacatoare si mai durabile in timp. Un dar foarte scump inlocuieste, oare, fericirea si iubirea dintre doi oameni?
Fericire sau aparenta?
Fericirea inseamna sa fii fericit cu adevarat, nu sa te prefaci ca esti fericit. Este luna cadourilor in care toate frustrarile trebuie date uitarii si e momentul in care sa te bucuri din plin de fiecare clipa petrecuta alaturi de cei dragi, indiferent de cadoul primit. Este luna sau ziua in care aceste gesturi iti incarca pozitiv sufletul de bucuria ca, din putinul sau preaplinul celui de langa tine, el a facut un alt suflet fericit, asa cum tu insati doresti – sa fii fericita. Nu incerca insa sa profiti de pe urma acestor gesturi, ia-le ca atare, deoarece s-ar putea ca dincolo de semnificatia lor sa fie un cal troian.

Darul iubirii…

Vin Sarbatorile…vin!
 Cel mai mult imi place dintotdeauna Ajunul Craciunului. E normal…atunci vine Mosul…cu daruri si intreaga familie e acasa.
 Era seara cand mama ne spunea “povestea”. Da, ii pot spune la singular, caci, ca o contabila ce se respecta, mama stia o singura poveste. Ce schimba de la an la an erau doar animalutele: cand erau ursi albi, albi, albi…cand iepurasi albi, albi, albi.
 Povestea incepea asa:
 “Intr-o zi de vara, Ionel si Marioara, copiii padurarului, adunau surcele prin padure, cu o trasurica. La un moment dat, auzira niste plansete… S-au indreptat inspre acolo…Intr-o scorbura, gasira doi ursuleti albi, albi, albi. Mama lor, ursoaica, fusese impuscata de braconieri…si ei erau singuri si mici.
 Copiii luara ursuletii, si, cu acordul tatalui lor, ii adapostira intr-o anexa a locuintei. Ii hranira, la inceput, cu lapte…apoi, cu paine si graunte. Ursuletii erau cuminti si jucausi. Cresteau repede, vazand cu ochii. In toamna, in zilele insorite, asa, de joaca, Ionel si Marioara ii inhamau la trasurica si alergau veseli. Deja ii mutasera in grajd. Erau mari. Chiar puteau sa aduca o trasurica plina de lemne, ca sa-si ajute si ei prietenii, oameni.
 Dar, veni iarna geroasa. Ca sa nu iesa de atatea ori din casa, copiii se planificara cand e unul si cand e altul de serviciu la hranit ursii. Intr-o seara cu viscol, usa grajdului nu mai rezista si se deschise larg, invinsa de urgia de afara.
 Dimineata, cand veni Ionel sa le dea de mancare…ursii nu mai erau. Zadarnic i-au strigat, i-au chemat…viscolul le acoperise si urmele. Copiii si-au petrecut Sarbatorile inlacrimati. Oricate daruri le-a adus Mos Craciun, niciunul nu egala bucuria de a fi impreuna cu „copiii lor” (caci asa ii alintau Ionel si Marioara pe ursuleti…cu toate ca se facusera si ei niste ursi adevarati…tot „copiii”erau).
 Timpul nu sta…se ivi din nou soarele. Aparura primii ghiocei…apoi brandusele. Ionel si Marioara isi incepura si ei „munca”lor: sa adune, pentru foc, vreascuri, cu trasurica.
 Intr-una din zile, Marioara avu ideea sa caute scorbura in care gasisera in urma cu un an ursuletii. Surpriza! Acolo dormeau linistiti alti doi ursuleti albi, albi, albi. Copiii se apropiara sfiosi. Ii mangaiara, se jucara putin cu ei. Doar cand au vrut sa-i scoata din scorbura, au auzit in spatele lor, un marait cunoscut. Era ursoaica pe care ei o crescura. Se bucurau de revedere, dar s-au si speriat de maraitul ei. Atunci aparu si ursul. El intotdeauna a fost mai bland. Se strecura intre ursoica si Marioara si ii atinse acesteia bratul, ca si cum o indemna sa lase jos povara.
 “Lasa jos ursuletul!” zise Ionel. Marioara aseza cu grija in scorbura mica vietate pufoasa, care se intinse rasfatata. Abia atunci, ursoaica cea mare se cobori in patru labe si se gudura ca un catel pe langa Marioara, lingandu-i mana care odata o hranise.
 “E si ea mama!” intelesese acum Marioara si o saruta pe ursoica inlacrimata. „Prostuto, ai crezut ca-ti luam puii?”
 “Taci, nu o mai pacali, sopti aspru Ionel, ca voiai sa-i iei…ca sa te joci! Pentru tine, sunt jucarii…pentru ea, sunt copiii ei!”
 …lumina ochilor ei, asa cum sunteti voi, pentru mine, adauga intotdeauna mama si ne saruta pe frunte. Asta era momentul pe care il asteptam in fiecare an. Era cel mai frumos dar…mai frumos decat orice ne putea aduce Mos Craciun.
Timisoara, 02.12.2010                                                                      Corina-Lucia Costea

ORIGINEA CUVÂNTULUI CRACIUN SI SEMNIFICATIA ORIGINARA A SARBATORILOR DE CRACIUN

by George Liviu Teleoaca
liviuteleoaca@yahoo.com

Cu putin înainte de Sfintele Sarbatori ale Craciunului, câteva lucrari publicate în presa româneasca din tara si din afara tarii au repus în discutie vechimea precrestina a acestei mari sarbatori crestine. În revista AGERO (www.agero-stuttgart.de) doamna Dr. Valerica Draica semneaza articolul Prezenta Divinitatii în colindele românesti, doamna Camelia Tripon ne propune anumite explicatii sub titlul In asteptarea lui Mos Craciun, iar doamna Julia Maria Cristea (Christea) într-un mai amplu studiu de istorie si etnografie, intitulat Sarbatorile Craciunului descopera si ne descopera ca la germanici si la scandinavi sarbatoarea de la sfârsitul lunii decembrie fusese un prilej de cinstire a marelui zeu Odhin, desi pornise de la ideea ca radacinile adânci ale sarbatorii se afla în Cultul soarelui.
În revista FORMULA AS Nr. 748, doamna Aurora Petan, ca buna cunoscatoare a ceea ce s-a mai putut salva din placutele de plumb de la Sinaia, prezinta în premiera absoluta o asemenea placuta în care Sacrificiul dacic al porcului bine atestat pentru sfârsitul neoliticului, este consacrat învierii zeului. Urmând firul dovezilor pe care le scoate la lumina, si doamna Aurora Petan regaseste, la originea sarbatorii, existenta unei mari divinitati despre care arata ca „oamenii acelor vremi credeau intr-o divinitate a învierii si a vietii de dincolo care guverna ritmul vietii lor pamântene.”, desi nu ezita sa vehiculeze, alaturi de celelalte autoare, aceasta idee a zeificarii soarelui aparuta mult mai târziu prin erodarea credintei originare, idee conform careia soarele era invocat pentru a se întrema ca un nou nascut odata cu cresterea zilei.
Prin teoretizarea acestei forme de sarbatorire, târzie sub aspect mitic, cunoscuta sub denumirea de Sol Invictus, care pune accentul pe renasterea puterii solare, nu s-a ajuns si nici nu se putea ajunge la o întelegere corecta a sarbatorii, din moment ce Craciunul fusese celebrat si la solstitiul de vara, adica atunci când puterea soarelui începe sa scada, asa cum arata mai ales domnul Mihai Vinereanu în manuscrisul dictionarului sau etimologic (netiparit, de mai multi ani, din lipsa de fonduri). Dar chiar si în lipsa acestei importante informatii, doamna Aurora Petan, ca specialist de marca în lingvistica, stabileste cu fermitate ca denumirea sarbatorii Craciun este straveche, „iar cei care se caznesc sa-i gaseasca o origine latina uita ca aceasta sarbatoare este prea veche si prea importanta pentru a fi numita cu un cuvânt luat dupa venirea romanilor.”, realitate bine sustinuta si de faptul constatat de aceeasi remarcabila cercetatoare ca 75% dintre colinde sunt de origine precrestina, în care se aduc laude Craciunului si lui Dumnezeu fara a se face referire si la Fiul.
Preluam din articolul doamnei Dr. Valerica Draica o asemenea colinda precrestina, convingatoare si prin maiestria cu care este sugerata omniprezenta lui Dumnezeu în cer si pe pamânt, acolo unde colindatorii traiesc intens sentimentul ca sunt trimisi Sai nemijlociti.

„Iesiti, iesiti, boieri mari

Colindam Doamne, colinda

De vedeti pe Dumnezeu,

Cum coboara de frumos,

Cu-n hojmânt pâna-n pamânt,

Da de larg jur pre pamânt.

Scris în pieptul Domnului,

Scris-e raza soarelui.

Iar în dosul soarelui

Scrisa-i luna si lumnina,

Dar în brazii umerei

Scris-îsi doi  luceferei,

Mai în jos pe mânecile

Scrise-s stele maruntele,

Dar în poala Domnului

Scris îsi juni colindatori.”

În legatura cu un posibil cult solar, important este faptul ca versurile acestui colind indica în mod explicit ca Soarele si Luna nu sunt zeitati ci componente ale creatiei pe care Marele Dumnezeu Atoatecreatorul le tine la piept, asa dupa cum se vede si pe placuta de plumb din figura alaturata în care astrul zilei si astrul noptii nu reprezinta decât ornamente pentru Marea Zeitate care poarta mitra. De aici si convingerea ca stravechile sarbatori precrestine ale Craciunului, desi aveau loc la solstitiile de vara sau de iarna, ele nu au pornit de la un presupus cult al soarelui, ci chiar de la proslavirea Marelui Dumnezeu, asa dupa se întâmpla si în cazul lui Odhin la germanici.
Pentru a consolida aceasta convingere Victor Kernbach arata ca „De un cult solar în miturile folclorice ale românilor nu se poate vorbi”, pentru ca în acelasi DICTIONAR DE MITOLOGIE GENERALA sa faca referire la un document ecleziastic din secolul XVII care condamna la românii din Transilvania persistenta stravechilor colinde pagâne (precrestine) consacrate Craciunului. Aceeasi origine precrestina a Craciunului este bine pusa în evidenta si de domnul Mihai Vinereanu, care utilizând legitatile lingvisticii comparate ajunge la concluzia ca „sarbatoarea Craciunului are radacini vechi indo-europene, întâlnita într-o forma sau alta la mai multe popoare indo-europene, fiind în esenta o celebrare la solstitiu, iar denumirea însasi a Craciunului este de origine traco-daca, preluata apoi de celelalte popoare din Europa Centrala si de Rasarit.”
În acest caz special, al cuvântului Craciun, domnul Mihai Vinereanu trece dincolo de caracterul strict tehnicist al palierului indoeuropean si, la unison cu doamna A. Petan, preconizeaza originea traco-daca a denumirii, care în cele din urma poate fi dedusa, tocmai datorita faptului ca denumirea de Craciun este bine reprezentata nu numai în unul ci în trei domenii lingvistice majore: în teonimie, în hidronimie, dar si în antroponimie. Aflata cu totul în afara unui proces de contaminare, imposibil în cazul teonimelor, existenta denumirii de Craciun în cele trei domenii lingvistice nu poate fi explicata altfel decât pornind de la unul si acelasi cuvânt arhetipal care supus în cele trei domenii lingvistice unor transformari fonetice similare, dar autonome a produs o aceeasi forma „Craciun” si pentru teonim, si pentru hidronime si pentru antroponime.
Având în vedere postulatul lui Ernst Cassirer care a aratat ca aceleasi procese mentale genereaza forma cuvintelor atât în domeniul teonimelor cât si în celelalte domenii lingvistice, se poate accepta ca hidronimele de vecinatate Valc(hid)?Avrig?Vârghis?Hârghis?Cârtis(oara) din bazinul Oltului reflecta acele etape care, în toate cele trei domenii lingvistice, au condus la radacina Carc-Crac pornind de la marele arhetip valac sau valc. În ceea ce ne priveste, concludent este faptul ca alaturi de râul Cârtisoara exista comuna Cârta, denumire care face legatura directa cu denumirea de Cartun asa cum rostesc megleno-români cuvântul Craciun. În acelasi bazin hidrografic exista alaturi de râul Hârghis si râul Hârta care sustine odata în plus forma Cârta, În bazinul alaturat al Muresului, dar în aceeasi zona comuna dinspre izvoare exista si râurile Craca, Crac sau Cracului care împreuna cu râurile Cricau, Curciu si Craciuneasca exemplifica modul în care sintagma teonimica arhetipala Vilac-Vilac devenita ulterior Valac-Valac a generat în cele din urma teonimul Craciun.
Remarcabil este faptul ca si mitologia ofera puncte de sprijin pentru lantul acestor transformari fonetice asa dupa cum am aratat în eseul intitulat Stindardul dacic sau heraldica Stramosului Vârcolac – Întemeietorul publicat si în revista AGERO. Reluând fragmentul respectiv se constata ca radacina mitonimica Herc (din Vârc), bine ilustrata de nume ca Baba Hârca sau Hercule, conduce la radacina Karc, care sustine formarea numelui de Craciun.
Resfintite de religia crestina prin praznuirea la 25 decembrie a Nasterii Fiului, Cel întrupat nu pentru a strica ci pentru a plini prin jertfa Legea si proorocii (Matei 5, 16-17), Sarbatorile Craciunului au proslavit de-a lungul a mii de ani numai pe Dumnezeul arhetipal, pe Mosul-Stramosul Vilah-Vilah sau Valac-Valac numit de laici si Vârcolac. Dar pentru Dumnezeu Tatal Atoatefauritorul ca Existenta fara de început, momentul aniversar nu putea fi decât de natura cosmica, asa încât a fost praznuit ca Ziditor al Universului în ipostasul sau de creator al luminatorilor lumii, soarele si luna (Facerea 1, 14-18), mai ales la solstitiul de iarna (uneori si la solstitiul de vara) atunci când soarele se reîntoarce (renaste) în emisfera boreala si lumina creste, eveniment cosmic natural, usor de observat si usor de prognozat pentru oricine.
Simbolismul busteanului arzând toata noaptea, al rotilor de foc sau al colacului special, numit Craciun, evoca în mod evident soarele ca furnizor de energie pentru viata de pe pamânt, dar ofrandele si întregul ritual erau consacrate Dumnezeului Transcendental, adica Celui care crease totul, inclusiv, soarele. Faptul ca Fiul Sau se întrupeaza în chip minunat în apropiere de ziua Tatalui, tot asa dupa cum în aceeasi luna (Tisri) s-au nascut patriarhii din tata în fiu Avraam, Isac si Iacov, reprezinta marele motiv de bucurie pentru acel moment în care dumnezeirea ni s-a revelat plenar în Treime. Iar daca omul este cel care se desavârseste, aceste coincidente înceteaza de a mai fi sincretisme sau suprapuneri, considerându-le minuni care consolideaza relatia reala om-Dumnezeu. Ca popor consacrat slujirii acestei relatii, purtând adânc genetic, în subconstient, începuturile edenice ale revelatiei divine, dar si nadejdea mântuirii promise de la cadere (Facerea 3.15), vlahii de sub curcubeul tricolor al primului mare legamânt (Facerea 9,12-17) sunt cei care la Craciun preamaresc atât pe Tatal prin colindele de sorginte precrestina cât si miracolul nasterii Fiului Sau prin colindele cu continut cristic.
Ca sarbatoare primordiala precrestina devenita crestina în momentul întruparii Logosului Crestin, Craciunul îsi conserva semnificatia originara, dar si originea denumirii sale în succesiunea radacinilor Vârc?Hârc?Cârc pornind de la Vârcolac, a carui etimon arhetipal Vilah-Vilah, în mod evident precrestin, sustine în plan lingvistic si denumirile Craciunului din ceha si slovaca, adica pe cele de Vanoci si, respectiv, Vianoci, ca si pe cea din germana Weihnacht, dar si cuvântul ucrainian Visciun pentru numele lupului mutant.
Tot pe baza aceluiasi arhetip teonimic Vilah-Vilah poate fi explicat si numele vâscului numit de G.J. Frazer Creanga de Aur. Mereu verde si cu remarcabile proprietati terapeutice, vâscul a patruns în recuzita obiceiurilor de Craciun, motiv pentru care i s-a si atribuit o denumire asociata sarbatorii urmând succesiunea Vilk?vik?visk?vâsc.
Pastrând mereu semnificatia originara a sintagmei teonimice arhetipale Vilah-Vilah, prin lantul fonetic Volk?Vârc?Hârc?Karc,Crac limba româna a mai creat si expresivul concept de Mos Craciun cu sensul de Craciun Întemeietorul de mostenire. Ca înca o dovada ca Sarbatorile Craciunului fusesera de la început consacrate Dumnezeului numit initial Vilah-Vilah [a carui esenta teologica este cuprinsa în întelesul tetragramei sacre YHWH] Cel care a dat si iar a dat oamenilor spre mostenire pamântul cu toate bunatatile si cerul cu soarele si luna (Facere 1,27-31;9,1-3), cehii si letonii desemneaza luna decembrie ca luna în care este praznuit Marele Vilak-Vilak, motiv pentru care o si denumesc Vilk Menesis, gresit denumita astazi luna lupului datorita omonimiei.
În amintirea faptului ca sarbatorirea solstitiului de iarna a fost instituita pe acest pamânt românesc, limba latina denumeste solstitiul ca moment cosmic prin cuvântul dacic bruma, tot asa dupa cum limba Vedelor denumeste solstitiul de iarna si ceremoniile aferente lui prin cuvântul d?ksa, pregatirile care se fac pentru întâmpinarea ceremoniilor religioase prin cuvântul d?ksa, iar procesiunea prin cuvântul valaka.
Aici vom mai arata ca maiestos si oferind conditii excelente pentru vâscul ce creste în simbioza cu el, stejarul ca arbore sacru consacrat aceluiasi Unic Dumnezeu înca din perioada druidica precrestina, poarta în celtica si în latina denumiri care confirma lantul etimologic indicat mai sus. Astfel lucus, us (a se citi Vulcus) înseamna padure sacra, Hercynia silva înseamna padure de stejari în limba celta, iar quercus, us înseamna stejar, cuvânt de la care deriva în italiana quercino sinonim cu vischio pentru întelesul de vâsc.
Ca termeni extremi ai lantului etimologic Vâlc-Vârc-Herc-Karc,Crac exista în latina cuvintele viscum,i – vâsc si cracca, ae – boabe de vâsc, tandem semantic care nu putea sa apara întâmplator. Ca act de vointa a marilor preoti, acest tandem conserva sub forma enigmistica faptul ca sarbatoarea, dar si cuvântul Craciun îsi regasesc originea în sintagma teonimica arhetipala Vilah-Vilah sau Valac-Valac. Celelalte cuvinte referitoare la vâsc care provin de la radacina mel ca în limbile slave sau de la radacina mistel ca în limbile germana si engleza se afla în corespondenta cu mitonimele Melqart, Meilichios si Melchisedec ca semn al legaturii lor prin alt lant fonetic cu aceeasi magnifica sintagma teonimica arhetipala Vilah-Vilah sau Valac-Valac.
Inclusiv ca dovada ca sarbatorile de la solstitiul de iarna, numite ale Craciunului, durau mai multe zile, românii, mai ales cei din Transilvania, au pastrat pâna nu demult pentru noaptea Anului Nou datina profetirii norocului de peste an numita Vergelat sau Vergel, denumiri care prin intermediul verigii Vârcolac evoca înca odata arhetipul teonimic Valac-Valac ca origine a Sarbatorilor Craciunului si a numelui de Craciun.
Lasând la o parte imaginile sale comerciale de astazi, vom arata ca Mos Craciun a fost imaginat ca personaj tainic înca din perioada de început a sarbatorii precrestine din moment ce în colinde îi se recunosc drepturi de judecator stând alaturi de Dumnezeu si de Ion-Sânt-Ion reprezentat pe placuta de plumb din figura sub forma lui Ianus Bifrons „socotit principiul initial al tuturor lucrurilor” si având aceasta dubla fata ca expresie grafica pentru dublul cuvânt Vilah-Vilah al sintagmei teonimice arhetipale, care de asemenea poate fi considerata principiul initial al tuturor lucrurilor. Interesant este faptul ca Cel judecat de dumnezeirea care îsi reuneste diferitele sale ipostasuri este chiar Sivo-Ilio, Vasileo-Ilio, nume care evoca aceeasi sintagma arhetipala, dar sub alte doua forme.
Aceeasi imagine tainica transpare si din unele denumiri enumerate de doamna Julia Maria Cristea (Christea) pentru Mos Craciun. Dintre ele atrag atentia cele de Baba Chaghaloo din Afganistan, Gaghant Baba din Armenia, Kal?d? Senelis din Lituania, sau Dyado Koleda din Bulgaria care împreuna cu numele românesc de calindau si cu cele celtice de chalendal, chalendaou, calignaou, calnos (M. Vinereanu) atribuite busteanului care se aprinde în noaptea de sarbatoare, alcatuiesc un grup de cuvinte a caror forma provine tot de la sintagma teonimica arhetipala.

În încheiere vom arata ca prin coroborarea obiceiurilor si elementelor de vocabular specifice Sarbatorilor Craciunului cu caracterul special al hidronimelor din Transilvania, s-a putut dovedi ca arhaicul cuvânt traco-dac Craciun îsi are originea în sintagma teonimica arhetipala Valac-Valac, numele primordial al lui Dumnezeu celebrat ca Unic Ziditor al Universului mai ales la solstitiul de iarna. Odata cu întruparea Logosului Divin tot în aceasta perioada, Craciunul devine si sarbatoarea crestina a Nasterii Mântuitorului. Desi, de mii de ani, Sarbatorile Craciunului au avut loc, asa cum au loc si astazi la momentul solstitiului de iarna, ele nu pot fi puse în legatura cu un presupus cult al soarelui din moment ce de la bun început au reprezentat marele praznic anual al acelui monoteism funciar numit Urmonotheismus, tocmai fiindca s-a aflat la originea societatilor civilizate, asa dupa cum au demonstrat Wilhelm Schmidt si scoala sa vieneza.