Din stana-mi de piatra, da-mi, Doamne, atat,
Da-mi lacrimi cu care sa-ti tin de urat –

Da-mi lacrimi in loc de credinta, si crez,
O lume intreaga, in plans, s-o botez –

Pe lumea cea cruda, semeata, si rece,
Da-mi lacrimi cu care nimic nu se-ntrece,

Doar lasa in urma o pace in care
Cu marea de lacrimi Te spal pe picioare –

Pe plansu-mi, de calci, am sa plang cu sfiala,
si piatra ce sunt, va fi lacrima goala

Tocita o viata, de tot ce am strans:
Cu lacrimi de aur, comoara de plans –

si Tu, Cel ce este, nu ma intreba
Ce rost are-n lume, si lacrima mea –

Ce poate sa faca, cand n-are putere,
Ce munte sa mute, cand cade, si piere –

Cand ea, de mi-e data, Tu stii, nu-i asa?
Ca plang, Doamne Sfinte, cu lacrima Ta…

LIVIU-FLORIAN JIANU