Pentru artistul Cornel T. Durgheu aniversarea a 65 de ani a avut o dubla si profunda semnificatie: o varsta rotunda care se cuvine petrecuta intre prieteni si care i-a dat, totodata, prilejul editarii unui album aniversar de exceptie. Vineri seara s-au adunat in jurul sau, asemenea vietatilor padurii sub umbra unui gorun secular, prietenii care i-au stat aproape in cele peste patru decenii de munca trudnica in slujba artei pentru care l-au inzestrat ursitoarele in leagan.

Cu ceva vreme in urma, sculptorul Cornel Durgheu mi-a marturisit cu onestitatea celui care isi cunoaste propria valoare: „Eu stiu ca nu sunt un sculptor de talia lui Brancusi, dar uite, domnule, ca las ceva in urma mea. Am umplut Tara Crisanei, si nu numai, cu sculpturi si m-am batut sa fac o Facultate de Arte Vizuale la Oradea. Am facut ceva”, mi-a spus artistul intr-un moment in care autoritatile locale au inceput prigonirea sa si izgonirea din atelierul din Cetatea Oradea.

La lansarea Albumului Omagial „Durgheu” i-au fost alaturi toti cei care l-au pretuit si ii sunt alaturi. Mircea Bradu, cel care l-a determinat pe sculptorul oradean sa-si adune in album toate lucrarile sale reprezentative, a facut oficiile de moderator al intalnirii. Profesorul universitar dr. Negoita Laptoiu, cel care a realizat, de altfel, partea critica a lucrarii omagiale, a vorbit apoi despre sculptorul Durgheu, cariera sa si impactul pe care opera lui il are si il va avea in viitor in monumentalistica romaneasca. Pentru ca sculptorul Durgheu a dovedit ca principala sa vocatie este cea de sculptor monumentalist. Iar opera lui, presarata cu figuri legendare, de la nobili daci, luptatori comati, Burebista, miticul Zamolxis, Decebal si pana la Mihai Viteazul, Horea sau Avram Iancu, palpita de cel mai autentic patriotism si nationalism curat. „Intr-o vreme a proliferarii tendintelor globalizante suna ciudat o astfel de indarjita ancorare in specificul unei identitati nationale. Constient de impedimente, Cornel T. Durgheu a preferat sinceritatea si naturaletea gestului sintetizator de trairi in consonanta cu rezonantele cele mai autentice ale spiritului autohton”, arata profesorul Negoita Laptoiu.

In pofida criticilor, Durgheu a mers mai departe, a inotat impotriva curentului si a reusit. Nu demult, carturarul Nicolae Manolescu spunea la Oradea ca singura cale de a reusi, de a progresa si a inova este sa inoti impotriva curentului: „Daca te lasi purtat de curent, de fapt, stai pe loc. Singura varianta de a realiza ceva remarcabil este sa te pui impotriva curentului.” Iar sculptorul Durgheu a reusit… Pentru ca nu intamplator, in deschiderea albumului omagial, are trecute cuvintele mentorului sau, Constantin Brancusi: „Sa gandesti ca un demiurg, sa poruncesti ca un rege, sa muncesti ca un sclav.” O povata pe care a urmat-o intreaga viata, daltuind piatra dura si sangerand deasupra ei, modeland lutul in frigul atelierului, turnand beton, cioplind inima de nuc pana la caderea bratelor, slefuind bronzul cu migala, „o munca de sclav in conditii mizerabile, cum nici nu v-ati inchipui vreodata”, dar toate se duc asemenea unui fum la dezvelirea lucrarii si fixarea ei in posteritate.
Si tot maestrul Constantin Brancusi spunea ca „trebuie sa incerci necontenit sa urci foarte sus, daca vrei sa poti sa vezi foarte departe.” Nu stiu cat de sus a urcat sculptorul Cornel Durgheu, dar stiu sigur ca a urcat toata viata cu ravna si ca, acum, este vazut tare de departe.

Daniel Man