RECITAL DE PIAN LA PATRU MAINI

By Vavila Popovici
Raleigh, North Carolina
„In muzica instrumentele joaca rolul culorilor folosite de pictor.”
(Honoré de Balzac)
E toamna. Noiembrie. Luna ce pare fara inceput si fara sfarsit, un timp trecator. Luna a culorilor ce alcatuiesc superbe tablouri puse in evidenta de lumina calda, blanda dar puternica a soarelui. Coroanele copacilor au diferite nuante. Rosul se amesteca cu galbenul, cu maroul si verdele, cel pe cale de disparitie. Lumina zilei scade vazand cu ochii. Toata bucuria din suflete existenta pana acum, trece fara sa vrem in acordul unor game minore, privind cum se desprind frunzele din copaci. Vorba poetului: „Proasta mai e toamna!/ Spus-am totdeauna./ Frunzele le pierde/ una cate una…”
Strabatand drumul cu masina, printre copacii care strajuiesc soseaua, vedem lumini ce se aprind, intunericul serii cuprinzand in bratele sale toata aceasta superba natura, spre a o odihni, a-i pastra culorile peste noapte. Si cineva spunea ca pictura cere spatiu, muzica – timp „si cu toate acestea actul vederii este temporal, iar conceptul muzicii este spatial.”
Si daca este toamna, ne vom ascunde intr-o sala de concerte, sa simtim acel „concept spatial”, in sala Reynolds Industries Theater a Universitatii Duke din Durham – Carolina de Nord. Vom asculta Recitalul de pian la patru maini a doi pianisti.
Inainte de aparitia celor doi pianisti pe scena, am privit pianul si gandul mi-a fugit pentru cateva clipe la cel mai indepartat stramos al sau, monocordul, instrument folosit de filosoful si matematicianul grec Pitagora, pentru masurarea intervalelor si pentru a demonstra faptului ca inaltimea sunetului este invers proportionala cu lungimea coardei. Asemenea oamenilor, instrumentele au stramosi si au cunoscut evolutia in timp. Astfel a aparut in final pianul, iar omul cu ajutorul lui a putut sa-si exprime frumusetile sufletului, fanteziile imaginative. A aparut si a cunoscut doua forme de utilizare: cea in care ambii instrumentisti folosesc un singur instrument si cea in care fiecare pianist are propriul instrument. Punctul de plecare in seria recitalurilor de pian la patru maini este considerat acela in care Wolfgang Amadeus Mozart impreuna cu sora sa, au interpretat pentru prima data in public la Londra o Sonata. Seria de recitaluri a continuat cu lucrari pentru pian la patru maini compuse si interpretate de Johann Christian Bach, Mutio Clementi si Ludwig van Beethoven.
Suntem in ziua de 14 noiembrie 2010.
Pianistul brazilian Arnaldo Cohen locuieste acum in Statele Unite, are o reputatie bine meritata, uimind audientele cu autoritatea si virtuozitate sa muzicala. Aflam ca este deseori invitat ca solist al marilor orchestre precum cea din Philadelphia, Cleveland si Filarmonica din Los Angeles.
Tanara solista Nareh Arghamanyan, in varsta de numai 21 de ani este nascuta in Armenia, a studiat la „?coala de muzica Ceaikovski” din Erevan, urmand apoi studiile la Universitatea de muzica si Arte performante din Viena.
Prima parte a concertului Duo-ul pianistic la patru maini a cuprins Sonata in D Major de Wolfgang Amadeus Mozart: Allegro, Andante, Alegro molto si Fantezia in F Minor, Op.103 de Franz Schubert: Allegro molto moderato, Largo, Allegro vivace.
A doua parte a recitalului a cuprins Suvenirs, Op. 28 de Samuel Barber: Hesitation tango, Galop; Ma mère L’oye de Maurice Ravel; Doua dansuri slave de Antonin Dvorak.s
Wolfgang Amadeus Mozart, muzician austriac din secolul XVIII, violonist, pianist, dirijor si compozitor austriac, reprezentant al clasicismului vienez a scris concerte pentru vioara si pentru pian, opere: La Finta Giardiniera, Rapirea din Serai, Nunta lui Figaro, Don Giovanni, Cosi fan tutte, Flautul fermecat. Dar si simfonii, cvartete de coarde, sonate pentru vioara si pian, muzica religioasa. Piesa interpretata de cei doi pianisti – Sonata in D Major – a stralucit, ca de altfel toate lucrarile lui prin sentimentul pasionant al dragostei de viata, de oameni. Entuziasmul sufletului insetat de dragoste, de fericire si lumina, invesmantand tristetea in frumusetea sonora a gamei majore, a fost redata cu maiestrie in dialog si sincronizare, de catre cei doi pianisti.
Franz Schubert, compozitor austriac din secolul XVIII, straluceste prin romantismul sau. Creator al liedului modern (600 de lieduri), a mai scris simfonii, uverturi, opere, lucrari pentru diverse formatii, printre care si piese pentru pian, la doua si patru maini. Mi-a placut in mod deosebit aceasta piesa – Fantezia in F Minor, Op.103, toate cele trei parti avand ca tema a sufletului melancolia. Mainile celor doi pianisti se ridicau precum aripile unor pasari pregatite pentru avantul zborului, urmand un puternic, generos  Largo si in cele din urma –  Scherzo-ul clocotitor cu caracter dramatic. Superb!
Samuel Barber, compozitor american al secolului  trecut  are o muzica melodica, bogata in textura si libera in ritm. Suvenirs, Op. 28, cele doua dansuri au fost intr-adevar melodioase, cu ritmuri diferite, primul de tangou si al doilea de galop.
Maurice Ravel – reprezentant al muzicii franceze din secolul XX, compozitor  indeosebi al pieselor pentru pian, cu indraznelile lui inovatoare, a reusit cu piesa Ma mère L’oye sa ne faca sa ascultam o muzica ritmica, plina de colorit muzical divers, scrisa pentru si despre copii.
Antonin Dvorak, compozitor ceh al secolului XIX a scris piese vocale, instrumentale, corale, concerte, dansuri slave, uverturi, serenade, suite, poeme simfonice, opere, simfonii.  Superbe cele Doua dansuri slave, cu ritm de mazurca, dar si cu elemente dumka (dans melancolic Ucrainian). Continutul liric al acestei muzici a fost bine ales pentru final, impresionand auditorii, iubitori ai muzicii clasice.
Cei doi pianisti au demonstrat o interpretare plina de virtuozitate. Pianistul Arnaldo Cohen, din sufletul sau, prin degetele sale, ne-a transmis emotia partilor lirice ale pieselor, dar si virtuozitatea – usurinta tehnica a executiei interpretative a partilor care au necesitat maiestrie. Pe drept cuvant, tanarul regizor Steve Smith l-a caracterizat ca fiind „Un model de echilibru si imaginatie”. Am apreciat de asemenea tenacitatea si daruirea tinerei pianiste. Pianistii au fost indelung aplaudati.
Am iesit din cladire entuziasmati, intampinati de mirosul toamnei, de linistea si melancolia ei blanda. Priveam copacii si ma gandeam la cateva fraze scrise de cineva: „Daca n-ai vazut niciodata copacii batand din palme si muntii cantand, nu este pentru ca asa ceva nu se intampla. Roaga-L pe Dumnezeu sa-ti deschida urechile si ochii si atunci vei putea reintra in simfonia creatiei.” Frumoasa toamna in Carolina de Nord! ?i ma mai gandeam la toamna vietii. Daca… ar fi lipsita de furtuni, ar putea fi placuta, lunga, chiar fermecatoare.

Leave a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.