by Elena Buica- Toronto

Ce va vine în minte daca v-ar întreaba cineva ce e iubirea?
Inefabilul iubirii ne face sa dam fiecare raspunsuri diferite, caci iubirea nu poate fi explicata pe de-a-ntregul. Poate sa spuna cineva ca a patruns în esenta ce este iubirea? E un mister pe care îl purtam în noi, e o minune, nu stii de unde vine si nu stii unde o sa te duca. Iubirea se naste în tine, o simti ca pe ceva unic, e ca o flacara, un fel de combustie interna. Când iubesti, perceptia din jurul tau se schimba, iar starea aceasta curge prin tine. Dispare totul, nu mai exista decât dorinta ca celalalt sa te iubeasca la fel de mult si îl vrei numai pentru tine. Nevoia de iubire este atât de mare, încat, si atunci când crezi ca esti mintit, îti vine sa strigi: “Minte-ma, dar minte-ma frumos!”
Se spune ca iubirea nu este de esenta umana si ca poarta în ea ceva din puritatea dumnezeiasca. Nici un om nu se poate lauda ca a inventat iubirea, nici nu se poate transmite din generatie în generatie, nici nu se poate Învata de la cineva, ori prin maturizare sau vointa si nici nu depinde de caracterul omului sau de vârsta, chiar daca la vârsta a treia e mai domoala, caci este compensata de lumina experientei. Oamenii au nevoie de dovezi de iubire pâna în ultima clipa de viata. Acolo unde dispare, sufletul e pârjolit.
Toate religiile lumii propovaduiestc iubirea ca fiind cel mai înalt mesaj, cea mai desavârsita conditie umana. Cele mai mari sacrificii omenesti s-au facut din iubire, asa cum s-a sacrificat Iisus din iubire pentru oameni. Literatura abunda de creatii pe aceasta tema.
Sensul cuvantului A-MOR (fara moarte) este iubirea. El arata ca iubirea poate sa treaca dincolo de moarte. Se spune chiar ca dragostea poate sa mute muntii din loc, caci la urma urmelor, tot ce conteaza în viata în mod deplin, este iubirea.
Iubirea este o sarbatoare a firii, este ceva armonios, blând, fascinant, cald. Caldura sufleteasca data de iubire da viata infinitelor entitati ce alcatuiesc universul, creaza forme, învie, lumineaza. Iluminarea, întelepciunea, vin pe calea iubirii, tine de bucuria de a trai iluzia.
Se întâmpla ca uneori iubirea sa-ti aduca si suferinta, sa mai încurce itele sau sa dea nastere unor situatii mai deosebite. Mai zilele trecute, un tânar îmi spunea: “iubesc doua fete în acelasi timp si nu ma pot hotarî pe care sa o aleg pentru casatorie. As putea împartasi fericirea cu oricare dintre ele.” ?i când i-am zis: “Tu ce-ai raspunde la întrebarea: Dar necazurile, cu care le-ai putea împarti mai bine?” a cazut pe gânduri.
Nu exista o reteta pentru iubire, exista doar acea chimie care se întâmpla între oameni, singura valabila. E foarte diferita la fiecare cuplu de îndragostiti, un unicat indescifrabil.
O amintire din perioada adolescentei care îmi flutura si acum prin minte, mi-o explic doar prin aceasta misterioasa chimie.
Cam pe la 15-16 ani, Iuliei, prietena si colega mea de banca, îi sfârâiau calcâiele dupa Dragos cu care se întâlnea adeseori în Cismigiu, caci pe acolo le era drumul spre casa. La început, conversatia lor era foarte sumara. Se întâlneau, se salutau scurt: El: “Buna!”, ea: “Buna!”. Dupa un timp: ”Ce mai faci?” “Bine, dar tu?” “?i eu bine.” Dragos o lua de mâna si se plimbau tacând, lasând doar inimile sa vorbeasca în graiul lor. La plecare îi înmâna o scrisoare de dragoste. Iulia raspundea întotdeauna prompt cu scrisori frumoase pe care eu i le ticluiam cum ma pricepeam mai bine. Mi-amintesc cum îi spuneam cu deplina convingere ca numele Dragos s-a nascut din cuvântul dragoste. Dupa un timp, Dragos i-a facut urmatoarea declaratie de dragoste: “?tii ce-mi place la tine cel mai mult? Cât de frumoase scrisori îmi scrii. Noaptea nu pot dormi pâna nu citesc scrisorile tale, încat le stiu pe dinafara. N-as putea sa traiesc fara ele.” Cu vremea, Dragos a aflat cine scria acele “minunate” scrisori de dragoste. Credeti ca între ei s-a schimbat ceva? Nici vorba. Dupa terminarea scolii s-au casatorit si eu le-am botezat copilul. Ce dovada mai mare trebuie pentru felul cum lucreaza chimia? Nu este nimic mai frumos si mai tulburator ca privirile ochilor de îndragostit care spun povesti de iubire pe care cuvintele nu le pot îngâna sau asterne pe hârtie.
?i pentru ca iubirea ocupa un loc atât de importat în viata oamenilor, i s-a închinat o zi din cele mai vechi timpuri, chiar înainte de crestinism, asa cum este sarbatoarea Dragobetele. E celebrata în ziua de 24 februarie, în anotimpul rece, dar tine inimile calde, caci “Dragobetele saruta fetele”, cum este vechea zicala româneasca. Se spune ca Dragobetele, feciorul chipes si puternic al Babei Dochii, aduce iubirea în casa si în suflete. Acest tânar neastâmparat si navalnic este fratele mai viril al mai firavului Sf. Valentin, Cupidonul american, care îsi arata amorul cu inimioare rosii strapunse de sageti si ravase parfumate. Virilitatea Dragobetelui este o creatie în spiritul locului, tipic unei culturi dionisiace. Balcanicii sunt mai înfocati, mai întarâtati, mai puternici, mai voluptosi decat fratii lor de peste ocean. Zona Carpato-Dunareana duduie de forta si barbatie.
Pentru omul arhaic, ziua de Dragobete era semnul sosirii primaverii. Era prima zi când se vorbea despre pasari si plante, semne ale înnoirii naturii, când pasarile presarau bucurie, iar plantele si florile încântau simturile pe plaiurile mioritice. În aceasta zi se “logodesc” pasarile. Datorita vechimii, aceasta zi a dat nastere la multe si frumoase obiceiuri care s-au pastrat la sate si care nu merita epitetul de “rasuflate”.
În ultimii ani, la oras, tinerii dornici de înnoire, încurajati si de comert, îi fac tot mai mult loc zilei de 14 februarie, Valentine`s Day, zi închinata iubirii în amintirea Sf. Valentin. Românii stiu destul de putin despre acest Sfânt care a fost executat în anul 269 la 14 februarie pentru ca a favorizat casatoriile interzise de împaratul roman Claudius. Acesta nu îsi putea aduna ostasi pentru prea multele razboaie purtate. Socotind ca barbatii nu doreau sa îsi paraseasca sotiile, a interis casatoriile. Preotul Valentin, a cununat în secret perechi de îndragostiti, si-a atras moartea si a devenit martir.
Va puteti închipui cum ar arata omenirea daca ar fi lipsita de acest sentiment de rotunjire a propriei fiinte, care sta la baza vietii, refugiul celor asupriti, acoperamântul celor dezgoliti, speranta celor deznadajduiti, hrana celor înfometati, apa celor însetati ?
Dar cum ar fi daca, macar numai pentru o zi, iubirea ar fi stapâna pe toate inimile, iar oamenii s-ar îmbratisa si ar cânta “Toti pe lume frati noi suntem”?