„Iti las cerul”, Mi-ai soptit si ai plecat

Luceafar al zorilor, cu negru suflet-

Te-ai pogorat într-un pamant uscat,

Si îngeri te-au urmat in al tau umblet.

In haul noptii grele, adanc tu ai cazut,

Piciorul tau s-a-mpiedicat pe stanca –

Esti fiul Meu, ce mort Mi S-a nascut,

Si dupa tine, inima-Mi mai plange inca.

In blid cu El, tu painea ti-ai intins,

Erai pribeag, strain fugit de-acasa

Cu suflet alb de lepra, cu ochi stins,

I-ai sfasiat cu ura, steaua-I luminoasa.

Chipu-ti frumos si parul des si greu,

De ramuri ucigase au fost prinse –

Te chem pe nume, Absalom, tu, fiul Meu,

Cu buze rosii – de pacat si sange-atinse.

Cine-ar putea sa-Mi stie mistuirea,

Cand în Eden, întai am blestemat –

Asa a fost sa-ti fie la-nceputuri rostuirea:

„Iti las cerul”, Mi-ai soptit si ai plecat.

Corina Diamanta Lupu

www.phoenixmission.org