Marina Glodici – Din volumul de poezii aflat în lucru: “NETĂCERE”

Picture1

.

  Netăcere

.

Poate ar fi mai bine să tac, să nu spun

Gândului meu să se-opreacă în drum.

Să-l las să se ducă, să spere, să plângă,

Să nu aducă niciodată tristeţea în luncă.

Dar toamna nu-i modru să nu îl ajungă!

Chipuri de oameni tresar în privire,

Şi tac…

Vreau să mai uit şi să duc povara cea dulce

Împletind-o cu speranţa cerească ce curmă

Tristeţea în iz poetic şi naşte izvorul

De versuri, de dragoste, chemare şi rugă.

Poate ar fi mai bine să uit, să nu iubesc

Ignoranţii celor mai sacre poveşti.

Dar în buze, cuvinte şi glas am pecetea

Unor flăcări venite din astre, cereşti.

Ce-ndoiala şi teama mereu o topesc…

Şi nu tac..

.

  Simfonia vieţii

Versul ţese cu fuiorul, azi o muzică mai vie

Parcă viaţa-ntreagă pare doar o scurtă parodie.

E atâta pace-n stihul bucuriilor din astre

Că şi pânza de iubire e mai albă, mai albastră.

Chiar oftând culoarea lunii nu se schimbă…

Noaptea tot aşa păleşte-n faţa zorilor de ziuă.

Şoapta sacră ce colindă ochii, buzele, făptura

E ca zâna din poveste ce-ţi aduce mângâierea.

Şi cu haina luminoasă, versul îmbrăcat arată,

Ca un Făt Frumos cu vise şi cu trenă diafană.

Şi cu gingăşie bate la o uşă de poet

Ca să-l facă autorul unui nou portret.

Şi să-nchege împreună simfonia cea mai dragă…

Să vestească-ntruna viaţa şi a ei veşnică paradă.

2 thoughts on “Marina Glodici – Din volumul de poezii aflat în lucru: “NETĂCERE”

  1. Pingback: “NETĂCERE” – de Marina Glodici | ARMONIA MAGAZINE - USA

  2. Zora Pascu's avatar Zora Pascu

    cand tacerea e rupta de o simfonie de versuri izvorate dintr-o dragoste profunda de frumos, de Dumnezeu care te duce intr-o lume plina de culoare…. da, nu pot decat sa admir si sa respect acel moment.

Leave a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.