Elena BUICA

 

                                                                         Motto:

„Acolo unde sunt mai multe femei

si flori, nu sunt razboaie!”

 

 

La mii de kilometri distanta si înconjurati de nameti de zapada, simtim totusi un suflu al primaverii ce ne vine din anii frumoaselor amintiri din tara. În Canada ziua de 8 Martie n-are farmec decât pentru noi, românii, plecati de acasa cu bagajele pline de luminoase si calde aduceri-aminte. Pe continentul american se sarbatoreste Ziua Mamei în luna aprilie, dar femeile au multe alte roluri pe pamânt decat cea de mana, ele sunt sotii, iubite, femei de cariera, femei de casâ, aprope tot, încât este mai potrivita sarbatorirea femeii fixata de europeni în fapt de primavara, în ziua de 8 Martie. Aceasta zi este precedata de Ziua Martisorului, ca o avanpremiera, în care se împletesc prin simbolul snurului, albul puritatii, cu rosul, simbolul dragostei pâna la jertfa. Batrânii nostri au mai numit aceasta luna si Martisor.

Scriu aceste rânduri pentru a aduce pe fata tuturor cititorilor special pentru aceasta zi lumina zâmbetelor, nobletea vorbelor si caldura inimii. I se cuvin toate acestea, femeii – “eterna poveste” , “a vietii cheie” – asa cum rasuna în urechile noastre romantele cu parfum. Sunt tulburatoare romantele, cântecele, poeziile, romanele, dedicate misterului feminin, nesecatului sentiment matern, bunicilor sau surorilor care ne-au înflorit viata. De fapt, cele mai frumoase creatii ale lumii sunt pe aceasta tema, adevarate dezlegari de taine. Ele ne duc într-o calatorie interioara cu o multitudine de valente revelatoare care trezesc în noi gânduri si sentimente ce ne înalta într-o alta ordine, cea a curateniei si frumusetii sufletesti. Femeia a fost caântata din cele mai vechi timpuri si acest subiect nu va fi epuizat niciodata, caci fiecare femeie este unica si nicio iubire nu seamana una cu alta.

Iubirea strabate nestingherita prin timp. Primii fiori treziti de chipul fetei îndragite în adolescenta, peste ani aduce surâsul cald pe buze, îngânarea soaptelor nespuse, freamatul respiratiei întretaiate, lumina ai caldura ochilor, farmecul graitor al tacerilor si al stragerilor de mâna.

Cu gândul la frumusetea femeii, îmi vin în minte imagini de altadata ale Bucurestiului în plina înflorire, din perioada interbelica, numit cu mândrie “Micul Paris”. Strazile pareau înflorite de siluetele elegante ale femeilor, cu rochii dupa moda timpului, cu palarii pline de fantezie, dupa moda pariziana, cu umbrelute cochete, cu aer de aleasa distinctie. Îti dai seama imediat ca acolo nu putea încapea vulgaritatea vorbelor si a gesturilor, cu atat mai putin mitocania si mârlania.

Imaginea femeii este adesea suprapusa cu cea iubirii. Toata lumea are nevoie de atingerea blânda si buna, plina de caldura a femeii înzestrata de Dumnezeu cu stele de iubire. Ea este împlinirea în viata prin iubire si daruire. Fiecare femeie poarta în ea visul de dragoste care nu se stinge niciodata. Daruind, femeia este si ea însetata de gesturi de tandrete si de mângâieri izvorâte din dragoste care sunt esenta vietii de familie si fara de care viata nu ar mai avea niciun farmec. Barbatul trebuie sa îi ofere locul binemeritat în viata, acela de a fi iubita, sotie si mama. Numai prin barbat, femeia devine deplina asa cum barbatul este un tot numai prin femeie. În casa în care salasluieste iubirea, salasluieste si Dumnezeu, spune o vorbs din batrâni, iar o alta zicala ne aminteste ca dragostea muta muntii din loc.

Dintre toate ipostazele femeii, cea mai de sus ramâne, incontestabil, cea de mama, asa cum mai presus de toate este Fecioara–Mama, Femeia între Femei. Femeia este chivotul vietii, este pasnica rodire a omenirii, fara de care lumea n-ar mai fi.

Femeile dau împlinirea zilei, dau mireazma si culoarea vietii, paveaza drumul vietii cu dale de suflet. Barbatii trebuie sa le iubeasca si pentru ca ele sunt mai frumoase decât ei. Lor le ajunge sa fie doar putin mai frumosi ca Dracu`, cum zice o alta vorba din batrâni. Femeile, prin frumusetea si gingasia lor sunt florile vietii, flori cu care sunt adesea comparate. Nu putine sunt cele care poarta nume de flori, mai ales ale florilor de primavara: Violeta, Viorica, Lacrimoara, Narcisa, Brândusa, Micsunica, Iris, Crina, Margareta, Camelia, Gherghina… Cele mai multe din aceasta categorie poarta numele Floarea sau Florica, asa cum o chema si pe mama mea, pe care o port în inima ca pe o floare.

Pe lânga faptul ca femeile acopera o arie mai larga decat cea a barbatilor, fiind sotii, iubite, mame, avand servicii si muncind si în gospodarie, deci sunt mai mult decat jumatatea barbatului, în acelasi timp, ele sunt înzestrate si cu tenacitate, care le situeaza deasupra barbatilor. Aceste cuvinte nu pica prea bine orgoliului masculin, dar este înca un motiv de consideratie si de admiratie pentru ele. Suferintele prin nastere le calesc, le fac mai rezistente. La nevoie îsi pot purta singure de grija, îsi pot purta singure bataliile pentru viata. Sadoveanu a ilustrat stralucit un asemenea chip prin întruchiparea Vitoriei Lipan, în romanul “Baltagul”. Iubirea ce i-a purtat-o barbatului disparut, i-a dat taria sa porneasca în cautarea lui, iar prin tenacitate si inteligenta a reusit sa-l gaseasca, sa descopere ucigasii si sa îsi faca singura dreptatea, fara ajutorul autoritatilor.

Asadar, pe lânga rolul social substantial, femeia ramâne mereu un cântec de lumina, la care mai adaug doar frumoasele cuvinte spuse de poetul Grigore Vieru: “Femeia este al cincilea anotimp, în care Natura se odihneste, amintindu-si toate florile primaverii, toate privighetorile verii, toate poamele toamnei si toate ninsorile iernii”.

 

Elena BUICA

Pickering, Toronto, Canada

8 Martie 2012