Robert Turcescu – un exemplu al securismului din presă

Iureş mare că s-a deconspirat Robert Turcescu. Nimeni nu se întreabă care sunt dedesubturile acestei deconspirări benevole. Mecanismul este acelaşi ca şi în cazul altor ofiţeri ai serviciilor secrete care activează în alte domenii de activitate decât cel de obârşie. La fel cum Dan Puric s-a repezit să îşi „amintească” că a colaborat şi el de câteva ori, şi Turcescu a făcut pasul către deconspirare doar forţat de împrejurări. Continue reading “Robert Turcescu – un exemplu al securismului din presă”

CORNELIU FLOREA – POLEMOS: REMUS DIN CUIBUL VULPII

corneliu_florea_1411695859Remus Pricopie este ministrul educaţiei naţionale române în guvernul prim-ministrului Victor Ponta şi cum e prim-ministrul aşa trebuie să fie şi miniştri lui: manechine logoreice pe ecrane. Pe lângă faptul constatat că, de când sunt la guvernare, nu au făcut nimic bun pentru România, pe ecranele de plasmă des le scapă şi porumbeii nulităţii lor intelectuale.

De curând, pe postul TV Digi 24, domn ministru Remus – legendar nume roman – a fost întrebat de către interlocutoarea Elena Vijlie.: „În ce oraş s-a născut Romulus şi Remus?”. Fără sa clipească, Remus, care a trecut prin universităţile lumii – Bucureşti, Washington, Cambridge, Buffalo, Londra – a răspuns: „Nu ştiu dacă s-au născut într-un oraş anume, pentru că ei au fost găsiţi de cineva în pădure, într-un cuib, cred că vulpea nu era cetăţean … ” Elena Vijlie, îl întrerupe brusc, corectându-l: „Nu este vorba de o vulpe, ci despre lupoaică!”. Continue reading “CORNELIU FLOREA – POLEMOS: REMUS DIN CUIBUL VULPII”

Neagu Djuvara: Cu mândria de a fi român și ortodox “ne întoarcem la epoca legionară”

5329513-mediafax-foto-ovidiu-micsikIstoricul Neagu Djuvara a afirmat, la Interviurile Gândul, că accentul pus de un partid politic pe mândria de a fi român şi pe cea de a fi ortodox îi aduce aminte de legionari.

Da, ne întoarcem la epoca legionară. E un anacronism într-o epocă în care încercăm să nu mai fim atât de naţionalişti fiecare, ci să fim europeni şi să ne înţelegem cu vecinii noştri europeni pentru a face un vot comun împotriva celor neeuropeni. Lucrul acesta nu mai este actual acum“, a afirmat istoricul Neagu Djuvara. Continue reading “Neagu Djuvara: Cu mândria de a fi român și ortodox “ne întoarcem la epoca legionară””

Unul din doi crestini vizualizeaza pornografie?!

Pasi dependenti de sex54% dintre creștini vizualizează pornografie

by AFR, Alianța Familiilor din România

Săptamâna trecuta am scris despre pornografie. Astazi scriem din nou. Nu pentru ca asa ne-a fost planul ci pentru ca recent ne-a parvenit o stire incredibila si foarte tristă. Conform unui studiu emis săptămâna trecuta, 54% dintre barbatii crestini americani vizualizeaza pornografie cel putin odata pe luna. Studiul a fost facut de una dintre cele mai prestigioase agentii de sondaje de opinie din Statele Unite, The Barna Group.

Continue reading “Unul din doi crestini vizualizeaza pornografie?!”

Mirel Palada despre Andrei Pleșu

mirel-palada.s13tc4uqigNu ştiu dacă e bine, domnule minima moralia

by Mirel Palada

Prin anii ’80, tatăl meu îmi punea letconul în mînă, chinuindu-se să-mi stîrnească interesul pentru electronică. Era simplu: tatăl meu era inginer automatician / electronist şi spera probabil să-mi dea mai departe patima rece, inginerească pentru tranzistoare, tiristoare, circuite integrate şi logica plină de sîrme a curentului electric.

N-a fost să fie. Încet-încet, adică incremental, băiatul său s-a făcut intelectual de-ăla moale, din secta ştiinţelor sociale, din ce în ce mai departe de ştiinţele exacte ori de verişoarele lor aplicate, ştiinţele inginereşti. Continue reading “Mirel Palada despre Andrei Pleșu”

Cronologia Codurilor Penale şi cine le-a scris

becali-celulaIntrarea în vigoare a noului Cod Penal şi a noului Cod de Procedură Penală chiar şi pentru o oră are cel puţin cinci efecte ireversibile, în ciuda promisiunii făcute de premierul Victor Ponta că va opera ”mici ajustări” în şedinţa de guvern de miercurea viitoare.  Indiferent de modificări, cele şase zile cât noile coduri vor fi în vigoare în forma actuală sunt suficiente pentru a se aplica principiul legii penale mai favorabile. Mai exact, chiar dacă, după cele şase zile, Codul Penal va fi modificat radical, în instanţă judecătorul va fi obligat să ţină cont în judecarea cauzei de prevederile legale care avantajează inculpatul sau, după caz, condamnatul atunci când cere eliberarea. Continue reading “Cronologia Codurilor Penale şi cine le-a scris”

Rusine !?

rusine-sa-va-fieby Vavila Popovici

 

A nu fi cuprins de rușine atunci când ai greșit e cea mai mare depravare.” – Aristotel

În luna iulie 2012 am scris eseul intitulat „Obrăznicie și cinism”, specificând faptul că în societăţile răvășite de comunism, nu se putea vorbi de buna-cuviinţă, copiii erau educați exact opus acestui comportament, adică în cel al lipsei bunei cuviințe, al tupeului, al obrăzniciei, golăniei, cameleonismului, și că, astăzi culegem ceea ce s-a semănat, moștenitorii comunismului nelăsându-se învinși de cerințele unei vieți morale. Mai aminteam cum proverbul Obraznicul mănâncă praznicul”, în trei cuvinte, exprimă plastic, situaţia în care o persoană impertinentă obţine ceea ce dorește, deşi nu merită, de multe ori prin minciună, nepăsându-i ce gândesc sau spun alții. Aminteam de asemenea că Nicolae Iorga adăugase proverbului: …dar plăteşte cu obrazul”. Continue reading “Rusine !?”

Andrei Pleşu – ochiul vigilent al curţii

Cinci menţiuni pentru clientul tuturor guvernelor

de Andrei Marga

L-am tratat mereu pe Andrei Pleşu cu un amestec de colegialitate şi condescendenţă. Fiind împreună în guvernul Radu Vasile, l-am pus alături de cei pe care i-am tratat cu respect. Devenind între timp, se pare, ochiul curţii, Andrei Pleşu mă atacă, înăuntrul unei ofensive mai largi împotriva a tot ceea ce este viu şi promiţător în ţară, după aprilie 2012, când a început schimbarea regimului din România. Crin Antonescu, Victor Ponta, Cristina Anghel, Ioan Ghişe, Petre Roman sunt, de asemenea, ţintele sale. Nu merită să comentez sfătoşeniile unui frustrat în faţa istoriei. Cu toate acestea, fac cinci menţiuni. Continue reading “Andrei Pleşu – ochiul vigilent al curţii”

România, la multi ani!

ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMÂNIA 

1 Decembrie 2012

 
ROMÂNIA, LA MULTI ANI!
.
Sâmbata Romania implineste 94 de ani! Ii spunem la Multi Ani si cerem binecuvântarile lui Dumnezeu peste ea! E bine pentru o natiune sa-si puna soarta în mâna lui Dumnezeu si sa-I ceara calauzirea. Mai ales în aceste vremuri tulburi cind natiunea se framânta cu alegerile. E bine ca România sa-si aminteasca ca bunastarea ei depinde de Dumnezeu nu de omul muritor. Politicienii, Executivul, legiuitorii nu i-o pot da. Daca România a ajuns la 94 de ani si azi e mai libera, mai in siguranta si mai prospera ca nici o data in istoria ei, asta se datoreaza doar dragostei si milei lui Dumnezeu. Si a faptului ca generatiile de dinaintea noastra, cu mult mai simple si sarace ca noi, au fost credincioase lui Dumnezeu si au pastrat si pretuit valorile crestine.

E  frumos, deci, sa ne indreptam gândurile catre Dumnezeu in aceste zile. Zilele trecute Uganda a sarbatorit 50 de ani de independenta. A implinit 50 de ani. In 1962 si-a obtinut independenta de sub tutela britanica. La a 50-a aniversare Uganda si-a intors fata spre Dumnezeu, i-a multumit pentru libertate si i-a cerut calauzirea spre viitor. Nu a celebrat cu festivaluri ori celebrari destrabalate. Dimpotriva, presedintele ei, un crestin, a cerut natiunii sa celebreze cei 50 de ani de libertate cu post si rugaciune, marturisirea pacatele, si sa ceara iertarea lui Dumnezeu. Presedintele si-a marturist propriile pacate in public si a dedicat viitorul natiunii lui Dumnezeu. http://www.wnd.com/2012/11/ugandan-president-repents-of-personal-national-sins/print/

 Si România are nevoie de astfel de lideri politici. In loc de vulgaritate si murdarie morala, curatenie de inima si moralitate. In loc de murdarie in Parlament, sfintenie si motivarea natiunii la curatie morala. In loc de alergare dupa lucrurile materiale, cautarea si alergarea dupa valorile spirituale crestine.

 Ne-am gindit potrivit ocaziei sa publicam din nou, asa cum am facut-o acum un an, o Proclamatie rostita de primul presedinte american George Washington in 1789. Este un mesaj spiritual in care Presedintele aminteste Americii ca isi datoreaza libertatea si bunastarea doar lui Dumnezeu, “dadatorul tuturor lucrurilor bune.” Proclamatia din 1789 a stabilit in mod oficial ultima zi de joi a lui noiembrie ca Zi a Multumirii pentru intreaga natiune americana. Uram si noi Romaniei binecuvintarile lui Dumnezeu, amintindu-i ca fara El nu se poate astepta la un viitor binecuvintat. Supravietuirea multiseculara cu care ne mindrim se datoreaza in primul rind credintei pe care noi si cei de dinaintea noastra au avut-o in Dumnezeu, si respectului deosebit pe care l-au avut fata de valori, in primul rind viata, familia si casatoria. Doar aceste institutii ne pot asigura supravietuirea si in viitor. Bizuinta pe lucrurile trecatoare ori structurile europene nu se pot substitui acestor garantii incercate de timp.

 Proclamatia Prezidentiala a Multumirii (1789)

CONSIDERIND ca este datoria fiecarei natiuni sa recunoasca providenta Dumnezeului celui Atotputernic, sa asculte de voia Lui, sa-I fie multumitoare pentru binecuvintarile Lui, si sa ii implore in umilinta protectia si bunavointa; si avind in vedere ca ambele Camere ale Congresului, prin comitetele lor comune, mi-au cerut sa “recomand poporului Statelor Unite o Zi Publica a Multumirii si Rugaciunii, sa fie tinuta prin rugaciuni din inimi multumitoare pentru multele si evidentele binecuvintari ale Dumnezeului Celui Atotputernic, in special dindu-le oportunitatea sa-si stabileasca in pace o forma de guvernamint pentru siguranta si fericirea proprie;”

 Recomand si desemnez ca Joi, Noiembrie DouaZecisiSase, sa fie devotata de cetatenii acestui Stat in onorarea marei si glorioase Fiinte care este Creatorul binevoitor al tuturor lucrurilor bune care au fost, sunt, si vor fi; ca toti sa ne unim in acea zi sa-I dam rugaciunile noastre sincere si umile pentru purtarea de grija plina de dragoste si protectia oamenilor acestei tari inainte de a deveni o natiune; pentru harul mult si evident si interventiile facute de el in razboiul care tocmai s-a terminat; pentru linistea, unitatea, si bunastarea de care toti am avut parte de atunci incoace; pentru ca am putut in liniste si intelegere sa formam Constitutii pentru guvernare in siguranta si fericire, cit si pentru Constitutia nationala care am adaopta-o recent; pentru libertatea civila si religioasa cu care suntem binecuvintati; pentru mijloacele de care dispunem sa obtinem si sa transmitem invataturi folositoare; si, in general pentru toate binecuvintarile, multe si diferite care El in bunavointa Lui a socotit de bine sa ni le dea.

 Iar apoi, ca sa ne unim si in umilinta sa facem rugaciuni si cereri cu reverenta catre marele Domn si Stapin al Natiunilor si sa-L rugam sa ierte pacatele natiunii si altele; sa ne imputerniceasca pe toti, in public sau in casele noastre, sa ne facem datoria fata de societate; sa facem din Guvernul National o binecuvintare pentru toti oamenii, fiind in permanenta un Guvern intelep, drept, si de drept, cu legi drepte care sa fie aplicate in intregime si de buna credinta; sa protejeze si sa calauzeasca toate natiunile (in special pe cele care ne-au aratat bunavointa); si sa le binecuvinteze cu stapiniri bune, pace, si intelegere; sa promoveze cunosterea si practicarea adevaratei religii si virtuti, si sa creasca cunostinta intre ele si noi; si, in general, sa acorde intregii umanitati o prosperitate paminteaca cum El o socoteste mai potrivita.

 Data si semnata de mine, in orasul New York, in ziua de Trei Octombrie, in Anul Domnului Nostru, O Mie Sapte Sute Optzeci si Noua.

Gaorge Washington, Presedinte
Statele Unite ale Americii
.
Versiunea Engleza

 WHEREAS it is the duty of all nations to acknowledge the providence of Almighty God, to obey His will, to be grateful for His benefits, and humbly to implore His protection and favor; and Whereas both Houses of Congress have, by their joint committee, requested me “to recommend to the people of the United States a DAY OF PUBLIC THANKSGIVING and PRAYER, to be observed by acknowledging with grateful hearts the many and signal favors of Almighty God, especially by affording them an opportunity peaceably to establish a form of government for their safety and happiness:”

 NOW THEREFORE, I do recommend and assign THURSDAY, the TWENTY-SIXTH DAY of NOVEMBER next, to be devoted by the people of these States to the service of that great and glorious Being who is the beneficent author of all the good that was, that is, or that will be; that we may then all unite in rendering unto Him our sincere and humble thanks for His kind care and protection of the people of this country previous to their becoming a nation; for the signal and manifold mercies and the favorable interpositions of His providence in the course and conclusion of the late war; for the great degree of tranquility, union, and plenty which we have since enjoyed; for the peaceable and rational manner in which we have been enable to establish Constitutions of government for our safety and happiness, and particularly the national one now lately instituted;- for the civil and religious liberty with which we are blessed, and the means we have of acquiring and diffusing useful knowledge;- and, in general, for all the great and various favors which He has been pleased to confer upon us.
 And also, that we may then unite in most humbly offering our prayers and supplications to the great Lord and Ruler of Nations and beseech Him to pardon our national and other transgressions; – to enable us all, whether in public or private stations, to perform our several and relative duties properly and punctually; to render our National Government a blessing to all the people by constantly being a Government of wise, just, and constitutional laws, discreetly and faithfully executed and obeyed; to protect and guide all sovereigns and nations (especially such as have shown kindness unto us); and to bless them with good governments, peace, and concord; to promote the knowledge and practice of true religion and virtue, and the increase of science among them and us; and, generally to grant unto all mankind such a degree of temporal prosperity as he alone knows to be best.
GIVEN under my hand, at the city of New York, the third day of October, in the year of our Lord, one thousand seven hundred and eighty-nine.

 Signed: George Washington
Source: The Massachusetts Centinel, Wednesday, October 14, 1789

RUGAMINTE AFR SI PRO-VITA PRIVIND CAMPANIA ELECTORALA
.
Continuam sa facem apel la toti cititorii sa ne sprijine in campania electorala in curs. In mai putin de 2 saptamini votam un nou Parlament. Campania electorala e in plina desfasurare si dorim sa va facem vocea si doleantele auzite in noul Parlament. Pentru asta insa avem nevoie urgenta de ajutorul fiercaruia dintre dtra. Apelul care-l facem astazi deja l-am facut de mai multe ori. Deja avem voluntari din partea dtra care ne ajuta, dar inca avem nevoie de altii pe aceasta ultima suta de metri.

 In primul rând: Va rugam sa ne informati pe cine recomandati sa fie alesi ori respinsi in colegiile, judetele, ori orasele in care locuiti si de ce. Singurul criteriu pentru recomandarea ori respingerea candidatului trebuie sa fie pozitiile candidatului privind valorile. Va rugam sa identificati fiecare candidat cu numele, pozitia pentru care candideaza (Camera Deputatilor ori Senat), numarul colegiului in care candideaza, partidul prin care candideaza, si justificarea recomandarii dtre. [Nota AFR: Va dam aici un exemplu foarte bun in care o cititoare ne-a atentionat asupra unui candidat anti-familie. Va rugam sa-i urmati exemplul si sa ne transmitei informatii similare: “Buna ziua, Va multumesc pentru lucrarea pe care o faceti sustinand valorile crestine in Romania. Doresc sa va transmit si eu o informatie cu privire la un candidat, pe care l-au auzit astazi la Digi24. Este vorba de domnul avocat Gheorghe Piperea, care candideaza ca independent in Colegiul 16 din Bucuresti, la Camera Deputatilor. Dansul este un profesionist foarte bun si are unele idei excelente. Insa, din pacate, nu sustine valorile morale crestine cu privire la familie. L-am auzit spunand ca doreste legalizarea concubinajului si acordarea dreptului de a adopta copii cuplurilor homosexuale. Este foarte trist. Cu nadejde in Hristos pentru mantuirea poporului roman, C.T.”]

 În al doilea rând: Avem nevoie de voluntari in fiecare judet care sa distribuie la candidati chestionarele AFR. AFR si Pro Vita (Bucuresti) deja au finalizat un chestionar de 17 intrebari pentru candidati, fiecare intrebare solicitind candidatului sa-si exprime pozitia asupra unor chestiuni concrete privind valorile, de exemplu: indeminzatii pentru familii cu copii multi. Este candidatul pro-viata ori pro-avort? Este candidatul pentru sau impotriva finantarii serviciilor de avort din fondurile publice? Este candidatul pentru sau impotriva unor masuri de restrictionare a difuzarii pornografiei in Romania? Este candidatul pentru sau impotriva protejarii familiei si a casatoriei crestine in Constitutia Romaniei? Sunt si alte intrebari importante pentru familie si valori. Pina in prezent am primit citeva raspunsuri la chestionarele noastre din partea unor candidati. Le vom publica inainte de alegeri. (Chestionarul AFR-Pro-Vita il aflati aici: http://www.alianta-familiilor.ro/chestionar2012.pdf)

 Intrebare: Ati dori sa cunoasteti pozitiile liderilor politicii romane contemporane privind valorile? Facem referinta la dl Victor Ponta, dl. Vasile Blaga, dl Crin Antonescu si dl Traian Basescu. Cu siguranta ca da. Rugam deci pe cei care doresc sa fie voluntari sa ne contacteze urgent la office@alianta-familiilor.ro. Alternativ, puteti suna direct pe dl Bogdan Mateciuc, Director Executiv AFR, la 0745 783 125. Dl Mateciuc supravegheaza acest proiect. Informatiile care le primim vor fi folosite pentru intocmirea unor liste de candidati acceptabili ori inacceptabili din perspectiva valorilor. Declaratia de la Timisoara, pe care majoritatea dintre dtra ati semnat-o este mentionata in mesajul adresat candidatilor. [Nota AFR: cei care auziti pentru prima data de Declaratia de la Timisoara ori doriti sa o semnati, va rugam sa intrati pe acest link: http://www.alianta-familiilor.ro/decl_timisoara.php]

 Atentionare: Va rugam nu intirziati cu raspunsurile dtre. Trebuie sa finalizam listele recomandarilor si sa le distribuim in toata tara cit mai repede. Ne intrebati mereu pe cine recomandam sa fie alesi si pe cine nu. Dorim sa o facem si sa avem impact in aceste alegeri, dar nu o putem face singuri. Fiecare dintre dtra trebuie sa se implice. In iunie multi ne-ati scris dupa alegeri de ce nu am recomandat pe unii candidati pe care dtra i-ati considerat pro-valori. Motivul a fost ca ne-ati informat prea tirziu. Haideti de data asta sa o facem mai din timp si mai bine.

 Rugaminte: Actiunea noastra nu este de loc politica nici partinica. Nu luam partea nici unui partid politic. Nadajduim, deci, sa putem continua sa purtam un dialog cuviincios cu un ton crestin cu fiecare persoana de buna credinta.

 Interviu: Saptamina trecuta dl Bogdan Mateciuc a dat un interviu pentru Radio Maria in care explica implicarea AFR in pregatirea electoratului pentru alegerile din 9 decembrie. Interviul il puteti audia aici: https://dl.transfer.ro/transfer_ro-15nov-e7ee4caedae1.zip

  RECOMANDARI ALEGERI

Deja suntem in pozitia de a recomanda unii candidati. I-am clasificat in listele albe (candidatii care credem merita sa fie votati), si listele negre (candidati care nu trebuie votati). Listele finale vor fi emise in curind. Ceea ce redam astazi este lista partiala.

 Listele Albe: Claudia Boghicevici (PDL Arad); Mihail Neamtu (PDL Arad); Lucia Varga (PNL Bihor); Florica Chereches (PNL Bihor); Adrian Papahagi (PDL Cluj); Mircea Giurgiu (USL Cluj); Elena Ramona Uioreanu (PNL Cluj); Gheorghe Funar (PRM Cluj); Carmen Axenie (PDL Galati); Iosif Blaga (PDL Hunedoara); Petru Movila (PDL Iasi); Teodor Baconshi (PDL Iasi); Titus Pasca (PNL Maramures); Vlad Onet (ARD Maramures); Raluca Turcan (PDL Sibiu); Sanda-Maria Ardeleanu (PDL Suceava); Onofrei Orest (PDL Suceava); Sulfina Barbu (PDL Bucuresti); Ben-Oni Ardelean (PNL Timisoara); Gheorghe David (PDL Timisoara); Marius Dugulescu (PPDDTimisoara); Ovidiu Ciuhandru (PDL Timisoara); Petru Andea (PSD Timisoara); Mihai Bojin (PDL Timisoara); Doina Silistru (PSD Vaslui); Titus Corlatean (PSD Bucuresti); Mircea Lubanovici (PDL Diaspora America de Nord); Eugen Roventa (PDL Diaspora America de Nord); Marilena Lacatus (PNTCD Bucuresti).

 istele Negre: Toti candidatii Partidului Ecologist (Remus Cernea – Constanta; Ovidiu Iane –Suceava; George Sangeorzan – Diaspora America de Nord; Dorel Sangeorzan – Diaspora America de Nord si Australia); Peter Eckstein Kovacs (UDM Diaspora America de Nord); Ionela Tanase (PSD Diaspora America de Nord); Alexandru Mazare (USL Constanta); Alin Trasculescu (PDL Vrancea); Titi Holban (PNL Buzau); Cristian Rizea (PSD Braila); Theodor Paleologu (PDL Bucuresti); Alin Popoviciu (PDL-Timisoara); Mihaela Ioana Sandru (PDL Ilfov); Gheorghe Piperea (Independent Bucuresti); Ionel Paler (PNL Bacau).

 DUPA TREI ANI

Saptamina aceasta celebram trei ani de la lansarea editiei de joi a notei saptaminale AFR. Nadajduim sa va fie de folos, si stim ca va este. Ne amintiti mereu de asta si va apreciem. Multumim tuturor voluntarilor si celor implicati in editarea scrisorii.

 SONDAJ DE OPINIE IN MAREA BRITANIE

Publicatia britanica Telegraph face un sondaj de opinie privind casatoriile intre persoane de acelasi sex. Va rugam intrati pe linkul alaturat si bifati bulina NO indicindu-va opozitia. Va multumim. http://www.telegraph.co.uk/news/politics/9694947/Gay-marriage-could-be-approved-within-weeks.html
VRETI SA FITI INFORMATI?
Buletinul informativ AFR apare in fiecare Marti si e dedicat mai mult stirilor de ultima ora, iar publicatia AFR online apare in fiecare Joi si e dedicata mai mult comentariilor si opiniilor. Cei care doriti sa primiti saptaminal stiri si comentarii la zi privind valorile si evenimentele legislative, politice si sociale care va afecteaza familiile, atit la nivel national cit si la nivel unional si international, sunteti invitati sa va abonati la buletinul informativ saptaminal AFR. Cum? Inregistrindu-va numele si adresa electronica pe pagina home a sitului nostru electronic www.alianta-familiilor.ro.
FACETI-NE CUNOSCUTI
Faceti-ne cunoscuti familiilor si prietenilor d-tra. Dati mai departe mesajele noastre si incurajati-i sa se aboneze. Va multumim.

 ANUNTURI

Cei care doriti sa faceti anunturi prin intermediul AFR privind evenimente legate de familie si valori va rugam sa ni le transmiteti la office@alianta-familiilor.ro.

 Alianta Familiilor din Romania

Moartea institutiei casatoriei

ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA 

22 noiembrie 2012

MOARTEA INSTITUTIEI CASATORIEI
.
Acum doar 10 ani un astfel de titlu pentru un comentariu parea ireal, dar la finele lui 2012 este cit se poate de real. In lumea occidentala casatoria ca institutie sociala si umana e pe moarte. Si aparent fara ca multora sa le pese ori sa-i duca lipsa. Si cu toate ca peste tot oamenii de buna credinta atrag atentia asupra eforturilor deliberate pe care parlamentarii, acedemicienii, sociologii, judecatorii, mass media, marile corporatii multinationale, si marile vedete o fac in tarile occidentale sa desfinteze cea mai veche si importanta institutie umana – familia si casatoria. Doar duminica sute de mii de francezi au demonstrat in intreaga Franta impotriva acestor eforturi, scadind ca Franta are nevoie de „familie,” adica de „tata + mama + copil”. Au protestat impotriva planurilor socialistilor francezi de a redefini casatoria naturala barbat-femeie si de a o face „neutra” din punct de vedere al sexului sotilor. Au demonstrat impotriva planurilor de a permite homosexualilor sa adopte copii si de a elimina din actele oficiale franceze cuvintele „mama si tata” cind e vorba de parinti. .
    .
Stânga distruge familia

 Dar realitatea aceasta nu se limiteaza doar la Franta socialista. Peste tot in lume socialistii, si in general stinga, cer cu agresivitate desfintarea celor mai vechi instituii umane. Socialistii europeni deja au facut-o in Suedia, Spania, Olanda, Daneramca, Belgia, Portugalia. Socialistii argentinieni au facut-o in Argentina, iar socialistii mexicani in Mexico City, capitala Mexicului. Cei din Uruguay se pregatesc sa faca la fel. Democratii americani, si ei de orientare de stinga, au legalizat casatoriile unisex in mai multe state americane. Iar pe 6 noiembrie cetatenii americani au validat referenduri legislative care au legiferat casatoriile homosexuale in Maryland, Maine si Washington.

.

Companiile distrug familia
Sume enorme de bani sunt investite in promovarea unei culturi anti-familie si anti-casatorie. In referendul de redefinire a casatoriei in statul Washington promotorii casatoriilor homosexuale au investit 9.5 milioane de dolari si au folosit 4.000 de voluntari care au mers de la casa la casa sa convinga oamenii sa voteze pentru casatoriile homosexuale. Au mobilizat si sindicatele. In contrast, crestinii au investit doar 2.1 milioane de dolari pentru pastrarea familiei traditionale. Unul din fondatorii lui Amazon.com, Jeff Bezos si sotia lui, au sprijinit demersurile de redefinire a casatoriei cu 2.5 milioane de dolari. Brad Pitt a donat si el $100.000. Din nefericire chiar si unele grupuri protestante si iudaice au sprijint acest efort. Companii internationale bine cunoscute chiar si in Romania au sprijinit si ele efortul de destramare a familiei, printre ele Starbucks si Hard Rock Cafe.
.
Criza economica mondiala a distorsionat prioritatile societatilor occidentale. Ce ar trebui sa dea de gindit legiuitorilor si parlamentarilor este declinul vertiginos al institutiei familiei si casatoriei. Acest declin are consecinte sociale inestimabile, cu mult mai mari si drastice decit declinul economic. Declinul familiei si declinul social nu figureaza in dezbaterile parlamentare, nici in campaniile electorale ale celor care doresc sa ne reprezinte in Parlament. Destramarea familiei nu figureaza in preocuparile politicienilor. Declinul familiei inseamna declinul clasei mijlocii, atit de vitala progresului social si economic al oricarei societati. In contrast, divortul inseamna alunecarea instantanee a ambilor soti din clasa mijlocie in clasa saracilor. Studiile sociologice si economice arata ca de fapt casatoria imbogateste pe soti si familia, pe cind divortul ii saraceste pe ambii soti si pe copiii lor. Statul asistential, cu care stanga politica ne ademeneste mereu, a fost dovedit ca un factor de destramare, nu edificare, a familiei si casatoriei. .
.
O ideologie care distruge familia
Suntem deci confruntati cu „moartea institutiei casatoriei”? E prea devreme sa raspundem acestei intrebari afirmativ. Putem spune insa, cu certitudine, ca pe orizont deja se reliefeaza aceasta posibilitate. Editoriale, comentarii, proiecte legislative tot mai numeroase vorbesc explicit despre „moartea casatoriei.” Unele cu semnul intrebarii iar altele fara. Apar cu tot mai multa frecventa in marile ziare nord-americane (Toronto Sun, New York Times, Los Angeles Times, the Dallas Morning News) si cele europene (The Telegraph, Le Monde, Le Figaro, International Herald Tribune, The Financial Times). Sunt scrise, poate nu surprinzator, de autori mai tineri, majoritatea necasatoriti, ori fosti casatoriti, feministe, exponenti ai miscarii homosexuale radicale. Si toate au in comun atacuri acerbe la adresa casatoriei naturale. Doresc sa-i vada si sa-i celebreze moartea, cit mai curind. Pe 4 noiembrie New York Times a publicat comentariul de peste 4 pagini a lui Laurie Shrage, The End of Marriage, („Sfirsitul casatoriei”). Profesoara de filosofie si studii feministe (philosophy and women’s studies) la Florida International University, teza ei e una deja la moda – casatoria traditionala promoveaza sexismul, heteronormativitatea, procrearea, inegalitatea intre soti, dependenta sotilor unul de altul, in loc de independenta lor, patriarhatul, exploatarea femeii de catre barbat, etc. In consecinta, relatiile de casatorie si familie, zice ea, si cei care gindesc ca ea, trebuie „reformate” pentru a impune egalitate intre soti si a asigura emanciparea femeii de sub tutela acestei institutii sociale care ii ingradeste libertatea – casatoria si familia. [Nota AFR: comentariul poate fi citit aici: http://opinionator.blogs.nytimes.com/2012/11/04/the-end-of-marriage/?src=rechp] .
.
Iar recentele aparitii editoriale fac la fel – insista asupra abolirii casatoriei. Ori daca nu chiar abolirea ei, atunci relegarea ei la un rang inferior in ierarhia valorilor sociale. Recent Oxford University Press a publicat o carte tocmai pe aceasta tema, cartea lui Elizabeth Brake,
.
Minimazing Marriage („Minimalizarea casatoriei”), o carte pe care nadajduim sa o recenzam pentru dtra dupa anul nou. Feminista si profesoara de relatii de familie la Arizona State University, Brake provine dintr-o familie traditionala si crestina din sudul Statelor Unite. In cele peste 200 de pagini ale cartii ei, ea ataca fara mila familia si casatoria. Nu sugereaza abolirea casatoriei, ci doar „minimalizarea” rolului ei in societate, si transformarea ei intr-o institutie cu idealuri mai putin obligatorii si sublime. [Nota AFR: o recenzie in engleza a cartii o puteti citi aici: http://www.thepublicdiscourse.com/2012/10/6203/?utm_source=RTA]
.
In final, insa, ideile au consecinte. Ideile anti-casatorie si familie care au fost semanate in anii 50 si 60 ai secolului trecut acum devin legi, politici de guvernare, si fundamentele ideologice ale unei epoci noi in lumea occidentala. O epoca in care pentru prima data in istoria omenirii societatea doreste sa progreseze, si crede ca va progresa, fara a avea ca si fundament social familia si casatoria. Perspectiva aceasta infricosaza, deoarece e mult mai probabil ca in absenta lor societatea va regresa nu inainta. .
.
Statul asistential distruge familia
Astazi ne focalizam asupra experientei statului asistential. O perspectiva unica si putin observata ori discutata, cel putin in Romania, este ca statul asistential cauzeaza colapsul familiei si al casatoriei. La inceput intentiile aistentei sociale („welfare assistance”) au fost bune – ajutorarea tinerelor necasatorite cu minori. In timp, insa, asistenta sociala a generat o intreaga subclasa sociala care in loc sa iasa din saracie a intrat si mai adinc in ea. Asistenta publica a diluat dorinta de casatorie la tineri iar statul s-a substituit casatoriei ca garantor al bunstarii economice a familiei. In loc de progres, statul asistential a cauzat, de fapt, chiar feminizarea saraciei in America, majoritatea covirsitoare a clasei sarace americane fiind constituita din tinere necasatorite cu copii, ori cupluri tinere cu copii care traiesc in concubinaj. Concluzia, insa, este logica si doar una: in timp statul asistential se va prabusi din lipsa de bani si va cauza, ironic spun sociologii, restaurarea casatoriei si familiei traditonale. Dar pâna atunci va mai trece mult timp si societatea va avea de suferit..

 Asupra acestei perspective unice am depistat un comentariu publicat pe 9 octombrie de Wilfred M. McClay, profesor la University of Chattanooga din Tennessee. A fost tradus de parintele Emil Ember, AFR Baia – Mare. Textul englez al articolului se afla aici: http://americanexperiment.org/publications/commentaries/free-societies-as-schools-of-the-soul

.

 Moartea institutiei casatoriei

de Winfred M. McCay, 9 octombrie 2012

 Viziunea mea personala asupra acestui subiect este atat pesimista cat si optimista – pesimista pe termen scurt, dar precaut optimista pe termen lung. Mai intâi despre pesimism. Viitorul familiei este de o importanta enorma si trainicia, sanatatea si integritatea casatoriei si a vietii de familie constituie o conditie primordiala, absoluta si esentiala pentru binele social, economic si politic. Familia in America s-a dovedit a fi o institutie foarte durabila, supravietuind numeroaselor lovituri venite din partea revolutiilor culturale si economice din ultimii 50 de ani, fara ca sa sucumbe in intregime. De fiecare data, insa , a platit un pret si s-a erodat constant. Autoritatea si coeziunea familiei a fost profund slabita de schimbarile in comportament si valori – schimbari care se consolideaza reciproc si da doar cateva semne convingatoare de revenire la normal.

 .

Familiei i se schimba infatisarea, dar nimic nu o poate inlocui. Nici un sistem educational, oricat de bine sustinut financiar ar fi el, nici o multime de agentii de servicii sociale, oricat de compatimitoare si de intelegatoare ar fi ele, nici un sistem de aplicare a legii, oricat de constiincios si disciplinat ar fi el, nici o reforma a mass mediei, oricat de inteligenta sau senzitiva din punct de vedere moral ar fi ea, si nici o legislatie emanta de la Washington sau de la St. Paul [Nota AFR: St. Paul este capitala statului american Minnesota] nu poate sa inlocuiasca familia ca fundatie moral obligatorie pentru o societate libera. Ca atare, nimeni nu poate repara stricaciunile pe care le-am vazut sau sa ne salveze de ploile grele care vor veni.
Deci, da, vedem slabe perspective in viitorul apropiat pentru cei cu venituri mici. Nu mai este niciun mister privind relatia intre familiile intacte cu doi parinti si realizarea academica, cum nu mai este niciun mister privind relatia dintre realizarea academica si perspectivele de angajare si, in consecinta, mobilitatea personala. Nu exista scapare de consecintele acestor realitati, care au fost demult pregatite prin programe sociale. Daca politica noastra pare urata acum, asteptati pana cand guvernele locale si de stat vor incepe sa renegocieze multe din cele mai elementare angajamente ale lor, dupa cum cu siguranta o vor face.
.
 Clasa mijlocie
Pentru clasa de mijloc situatia a fost foarte bine descrisa de Charles Murray in noua sa carte Coming Apart. Paradoxal, argumenteaza el, aceasta este clasa care traieste un joc mai bun decat vorbeste, aratand mult mai putine disfunctionalitati care mutileaza clasele mai vulnerabile din societatea noastra, dar lipsindu-le convingerea de a afirma explicit si public atuurile si obisnuintele care ii calauzesc in viata. Aceasta clasa nu este dispusa sa se comporte ca o elita reala sau sa declare ca normative valorile care sustin ordinea vietii lor – valori care sunt toate esentiale acelora care cauta sa se ridice si care trebuie sa faca fata unui set de circumstante ori conditii neiertatoare. Cultura noastra populara – una din aleile prin care elita curenta ar putea sa se comporte ca o adevarata elita – este, in schimb, incompetenta in transmiterea mesajelor potrivite tinerei generatii privind casatoria si familia. Institutiile care ar putea emite asemenea mesaje, de exemplu formele traditionale de religie organizata, au fost slabite si au ajuns sa valoreze putin in acest domeniu.
.

  Deci ce este de facut? Clar, exista pasi concreti care pot fi urmati in arena politicii publice pentru a transforma divortul, nelegitimitatea si destramarea familiei. Reformele sistemului de asistenta sociala ale anilor 90 au fost cele mai admirabile si efective etape de urmat in trecutul recent. Asemenea masuri pot fi decisive pentru a face divortul si fragmentarea familiei mai dificile. Dar totusi, pachetul acesta atent orchestrat de stimulente si masuri disuasive nu poate inlocui cecea ce e necesar – un profund consens despre demnitatea si necesitatea fundamentala a familiei si a obligatiilor sacre pe care apartenenta noastra la familii le plaseaza in dreptul fiecaruia dintre noi.

Si atunci de unde vine optimismul meu? Din faptul ca am facut greseli serioase si vom plati pretul pentru ele. Aceasta este o perspectiva sumbra, dar platind acel pret, vom fi obligati sa recuperam un sens al lucrurilor pe care l-am sacrificat voluntar, si care este poate cel mai necesar lucru. Cand spun ca nimic nu poate lua locul familiei, afirmatia asta trebuie luata la adevarata ei valoare. Sunt din aceia care se tem ca „despotismul” statului asistential va altera insasi natura umana toropindu-ne in pasivitate. Asemenea observatori se tem ca nu exista cale de intoarcere dintr-un asemenea declin. Eu nu cred asta. Starea de bine nu va putea sa se mentina pentru mult timp, pentru ca nu va avea echilibrul necesar. O societate libera in care fiecare este considerat responsabil de faptele sale se va dovedi a fi, in timp, o scoala a sufletului – un context in care virtutile pierdute pot fi regenerate. Oamenii vor recupera semnificatia familiei incercand dar esuand sa traiasca fara ea. In masura in care noi reusim sa restauram libertatea si responsabilitatea in societate, familia va reveni la viata. Se va dovedi din nou ca cel mai bun si natural vehicul pentru implinirea celor mai inalte cerinte ale naturii noastre morale ca fiinte create pentru a fi fericite si implinite prin bucurie si munca de daruire.

 .

ANUNT – INVITATIE: Serbeaza Ziua Persoanelor cu dizabilitati în Club A!
.
Patronatul Medicinei Integrative, prin intermediul Centrului Teritorial Bucure?ti – Ilfov va invita sa participati la evenimentul de socializare organizat în cadrul Subactivitatii 5.5. Desfasurarea activitatilor de mentorat si tutoriat din cadrul proiectului „Retea regionala pentru promovarea si aplicarea conceptelor economiei sociale în vederea cresterii sanselor de reinsertie sociala a persoanelor cu dizabilitati”. Evenimentul va avea loc luni, 3 decembrie 2012, de la ora 14:30, în Club A situat în Strada Blanari, Nr. 14 (Centrul Vechi) sector 3, Bucure?ti.Locatia nu dispune de rampa pentru persoanele in scaun rulant, evenimentul dedicat acestor persoane va avea loc in data de 27 noiembrie 2012. Programul evenimentului va cuprinde: Activitati interactive de socializare între participanti; Activitate de mentorat “Prima impresie conteaza”’; Un spectacol oferit de reprezentanti ai altor ONG-uri si de persoane care si-au învins dizabilitatile; Activitati distractive, concursuri cu premii, dans si muzica buna; Invitat special: solistul Tudor Man. Parteneri: Club A si Primaria Municipiului Bucuresti, Directia de Cultura, Învatamânt, Turism.
Va asteptam! Irina Cioroba, Coordonator Centrul Teritorial Bucuresti-Ilfov, Pentru confirmare prezenta: irina.cioroba@patmedin.ro, Tel. 021/269 32 44, Telefon: 0372.770.125; Str. C-tin Dobrogeanu Gherea, nr 150, et 4 ap 8, sector 1, Bucuresti.
RUGAMINTE AFR SI PRO-VITA PRIVIND CAMPANIA ELECTORALA
Contimuam sa facem apel la toti cititorii sa ne sprijine in campania electorala in curs. In mai putin de 3 saptamini votam un nou Parlament. Campania electorala deja a inceput si dorim sa va facem vocea si doleantele auzite in noul Parlament. Pentru asta insa avem nevoie urgenta de ajutorul fiercaruia dintre dtra.
In primul rând: Va rugam sa ne informati pe cine recomandati sa fie alesi ori respinsi in colegiile, judetele, ori orasele in care locuiti si de ce. Singurul criteriu pentru recomandarea ori respingerea candidatului trebuie sa fie pozitiile candidatului privind valorile. Va rugam sa identificati fiecare candidat cu numele, pozitia pentru care candideaza (Camera Deputatilor ori Senat), numarul colegiului in care candideaza, partidul prin care candideaza, si justificarea recomandarii dtre.
In al doilea rând: Avem nevoie de voluntari in fiecare judet care sa distribuie la candidati chestionarele AFR. AFR si Pro Vita (Bucuresti) deja au finalizat un chestionar de 17 intrebari pentru candidati, fiecare intrebare solicitind candidatului sa-si exprime pozitia asupra unor chestiuni concrete privind valorile, de exemplu: indeminzatii pentru familii cu copii multi. Este candidatul pro-viata ori pro-avort? Este candidatul pentru sau impotriva finantarii serviciilor de avort din fondurile publice? Este candidatul pentru sau impotriva unor masuri de restrictionare a difuzarii pornografiei in Romania? Este candidatul pentru sau impotriva protejarii familiei si a casatoriei crestine in Constitutia Romaniei? Sunt si alte intrebari importante pentru familie si valori. Pina in prezent am primit citeva raspunsuri la chestionarele noastre din partea unor candidati. Le vom publica inainte de alegeri. (Chestionarul AFR-Pro-Vita il aflati aici: http://www.alianta-familiilor.ro/chestionar2012.pdf)
Intrebare: Ati dori sa cunoasteti pozitiile liderilor politicii romane contemporane privind valorile? Facem referinta la dl Victor Ponta, dl. Vasile Blaga, dl Crin Antonescu si dl Traian Basescu. Cu siguranta ca da. Rugam deci pe cei care doresc sa fie voluntari sa ne contacteze urgent la office@alianta-familiilor.ro. Alternativ, puteti suna direct pe dl Bogdan Mateciuc, Director Executiv AFR, la 075 783 125. Dl Mateciuc supravegheaza acest proiect. Informatiile care le primim vor fi folosite pentru intocmirea unor liste de candidati acceptabili ori inacceptabili din perspectiva valorilor. Declaratia de la Timisoara, pe cara majoritatea dintre dtra ati semnat-o este mentionata in mesajul adresat candidatilor.
Atentionare: Va rugam nu intirziati cu raspunsurile dtre. Trebuie sa finalizam listele recomandarilor si sa le distribuim in toata tara cit mai repede. Ne intrebati mereu pe cine recomandam sa fie alesi si pe cine nu. Dorim sa o facem si sa avem impact in aceste alegeri, dar nu o putem face singuri. Fiecare dintre dtra trebuie sa se implice. In iunie multi ne-ati scris dupa alegeri de ce nu am recomandat pe unii candidati pe care dtra i-ati considerat pro-valori. Motivul a fost ca ne-ati informat prea tirziu. Haideti de data asta sa o facem mai din timp si mai bine.
Rugaminte: Actiunea noastra nu este de loc politica nici partinica. Nu luam partea nici unui partid politic. Nadajduim, deci, sa putem purta un dialog cuviincios cu un ton crestin cu fiecare persoana de buna credinta.
Reactii: La apelul facut luni am primit o sumedenie de mesaje. Multumim tuturor care ne scrieti. Deja avem persoane care doresc sa fie voluntari, dar mai avem nevoie si de multi altii, in toate judetele tarii. Redam aici un mesaj primit de la Oradea, unul care ne-a miscat: “Bun? ziua, sunt profesoar? într-un liceu din Oradea. A? dori ca împreun? cu elevii mei s? ne implic?m ca voluntari în acest proiect. V? rog s? îmi transmite?i astfel de chestionare. Va mul?umesc! prof. L. I.” Impresionat! Un proiect civic, un model de abrodare al candidatilor care ar trebui sa se impaminteneasca in democratia romana, un model de angajament democratic demn de imitat la generatia tinara. E bine pentru ei, pentru noi, si pentru democratia romana.
Interviu: Saptamina trecuta dl Bogdan Mateciuc a dat un interviu pentru Radio Maria in care explica implicarea AFR in pregatirea electoratului pentru alegerile din 9 iunie. Interviul il puteti audia aici: https://dl.transfer.ro/transfer_ro-15nov-e7ee4caedae1.zip
RECOMANDARI ALEGERI
Deja suntem in pozitia de a recomanda unii candidati. I-am clasificat in listele albe (candidatii care credem merita sa fie votati), si listele negre (candidati care nu trebuie votati). Listele finale vor fi emise in curind. Ceea ce redam astazi este lista partiala.
Listele Albe: Claudia Boghicevici (PDL Arad); Mihail Neamtu (PDL Arad); Lucia Varga (PNL Bihor); Florica Chereches (PNL Bihor); Adrian Papahagi (PDL Cluj); Mircea Giurgiu (USL Cluj); Elena Ramona Uioreanu (PNL Cluj); Carmen Axenie (PDL Galati); Iosif Blaga (PDL Hunedoara); Petru Movila (PDL Iasi); Teodor Baconshi (PDL Iasi); Titus Pasca (PNL Maramures); Vlad Onet (ARD Maramures); Raluca Turcan (PDL Sibiu); Sanda-Maria Ardeleanu (PDL Suceava); Onofrei Orest (PDL Suceava); Sulfina Barbu (PDL Bucuresti); Ben-Oni Ardelean (PNL Timisoara); Gheorghe David (PDL Timisoara); Marius Dugulescu (PPDDTimisoara); Ovidiu Ciuhandru (PDL Timisoara); Petru Andea (PSD Timisoara); Mihai Bojin (PDL Timisoara); Doina Silistru (PSD Vaslui); Titus Corlatean (PSD Bucuresti); Mircea Lubanovici (PDL Diaspora America de Nord); Eugen Roventa (PDL Diaspora America de Nord); Marilena Lacatus (PNTCD Bucuresti).
Listele Negre: Toti candidatii Partidului Ecologist (Remus Cernea – Constanta; Ovidiu Iane –Suceava; George Sangeorzan – Diaspora America de Nord; Dorel Sangeorzan – Diaspora America de Nord); Peter Eckstein Kovacs (UDM Diaspora America de Nord); Ionela Tanase (PSD Diaspora America de Nord); Alexandru Mazare (USL Constanta); Alin Trasculescu (PDL Vrancea); Titi Holban (PNL Buzau); Cristian Rizea (PSD Braila); Theodor Paleologu (PDL Bucuresti)
VOLUNTARI PENTRU PROIECTUL onorabili.ro.
Redam deasemenea si apelul unor cititori din Oradea care au initiat si ei un proiect unic privind alegerile parlamentare pe care-l gasim foarte potrivit si il recomandam. Este vorba de proiectul onorabili.ro. Apelul lor este urmatorul: Ma numesc Cosmin Cosma, locuiesc în Oradea. M-am gândit sa fac un site care sa ne arate cât se tin de cuvânt politicienii români. Sa fie ca un fel de baza de date cu politicieni, cu promisiunile lor si cu faptele lor. Pentru ca acest demers sa poata influenta în bine viata politica din România ar fi nevoie de implicarea cât mai multor cetateni de buna credinta. Pentru a gasi si alti oameni dornici sa se implice în acest proiect am luat legatura cu un mai vechi prieten care mi-a recomandat sa iau legatura cu dvs. Ne-am bucura daca dvs. sau alti oameni pe care ni-i recomandati dvs. s-ar implica în acest proiect. Pâna acum sunt numai din Bihor, Iasi, poate Timisoara si Constanta. Ne-ar place sa fie macar câte o persoana sau doua din fiecare judet. Bineînteles cu cât mai multe cu atât mai bine. Implicarea la care ne gândim consta în notarea pe site a vorbelor/promisiunilor, voturilor in parlament si faptelor politicienilor. Pentru a avea astfel un track-record clar al fiecaruia. Site-ul se numeste onorabili.ro [Nota AFR: suntem informati ca situl onorabili.ro va fi finalizat si activat saptamina aceasta]
Contacte: Va rugam sa va implicati ca si voluntari si in acest proiect. Ne puteti contacta fie pe noi, la AFR la office@alianta-familiilor.ro, fie, poate chiar si mai bine, direct pe initiatori, dl Cosmin Cosma la cosmingcosma@gmail.com ori Tel. 0745 983 229. Va multumim.
VRETI SA FITI INFORMATI?
Buletinul informativ AFR apare in fiecare Marti si e dedicat mai mult stirilor de ultima ora, iar publicatia AFR online apare in fiecare Joi si e dedicata mai mult comentariilor si opiniilor. Cei care doriti sa primiti saptaminal stiri si comentarii la zi privind valorile si evenimentele legislative, politice si sociale care va afecteaza familiile, atit la nivel national cit si la nivel unional si international, sunteti invitati sa va abonati la buletinul informativ saptaminal AFR. Cum? Inregistrindu-va numele si adresa electronica pe pagina home a sitului nostru electronic www.alianta-familiilor.ro.
FACETI-NE CUNOSCUTI!
Faceti-ne cunoscuti familiilor si prietenilor d-tra. Dati mai departe mesajele noastre si incurajati-i sa se aboneze. Va multumim.
ANUNTURI
Cei care doriti sa faceti anunturi prin intermediul AFR privind evenimente legate de familie si valori va rugam sa ni le transmiteti la office@alianta-familiilor.ro.
Alianta Familiilor din Romania

România, ai nevoie de Dumnezeu!

Plagiatul, un stil si o regulă de viată!

Ce  părere avem de fapt despre ceea ce tot auzim de câteva luni? Despre  plagiat si “judecata” Parlamentului sau a Curtii Constitutionale. Sau despre atitudinea Presedintelui care judeca, practic, cum il taie capul?

Câti dintre cei care ar vota intr-un fel sau altul, ar face-o in cunostintă de cauză? Continue reading “România, ai nevoie de Dumnezeu!”

PROSTII”, DE LIVIU REBREANU…!!!

…Românii (ma refer la acea parte, tot mai rarefiata, a românilor care nu dorm, înca, de-a-mpicioarelea!) „ascultatori”, azi, de Traian Basesc’, la conferinta de presa, în care (în linii mari) „el jefe”/the Boss of Romania” ”deplângea” (cu lacrimi de ciuda, rau… „perdeluite”!) faptul ca Victor Ponta-premierul României „l-a lasat acasa” (tocmai pe EL, „el presidente”/el caudillo”: EL, si nu alt muritor, ar fi trebuit sa fie la sedinta Consiliului European de la Bruxelles, de azi, 28 iunie 2012 – iar nu „mister” Ponta-Naum…), ar fi trebuit sa simta, TOTI, aceleasi lucruri jalnice, precum personajul lui Liviu Rebreanu, Nicolae Tabara (dimpreuna cu feciorul sau si…o baba „de ocazie”), din povestirea „Prostii”, când conductorul trenului (tren pe care ei, taranii „prosti”, s-au sculat, de cu noapte – „noapte de pacura”, sa …NU-l prinda!) le striga , cu o aroganta triumfatoare: „ -Sa va sculati mai devreme, putregaiule, si sa nu mocositi, fire-ati ai dracului sa fiti, racni conductorul, disparând într-un vagon”.

NU l-au prins trenul nu pentru ca n-au avut maxima grija si bunavointa, ci pentru ca el, conductorul, CARE NU (MAI) ERA TARAN, CI…STAPÂNUL „TAINEI” TRENULUI „MISTICO-URBANO-DEMONIC” – l-a îmbrâncit, „pe scari la vale” („îl înhata de dupa cap, îi trânti un pumn în ceafa si-l îmbrânci pe scari la vale”), pe „prostul” de taran, neobisnuit cu/neadaptat la violenta demonica a orasului „cu bondoci” („Conductorul striga si zâmbea multumit în sine ca a spus o gluma minunata. CÂND SI CÂND, ARUNCA PRIVIRI PLINE DE ÎNTELES UNUI DOMN BONDOC, CARE SE UITA LA DÂNSUL SI-L ASCULTA CU UN SURÂS DE ADMIRATIE PE BUZE…): „Nicolae Tabara se pravali gramada cu obrazul în prundis si sângele îl prididi pe gura si pe nas. Si asa ramase un dram de vreme, neclintit ca un mort. Creierii îi vuiau, iar sufletul îi sângera si-l durea mai strasnic ca ranile fetei”.

Dar acest taran, Nicolae Tabara, macar reactioneaza verbal si „în Duh”, fata de mârlania orasenilor-bondoci, „destepto-smecheri”: „Apoi se ridica încetinel, clatinându-se pe picioare, îsi sterse sângele cu poala camasii si arunca o privire muta în urma trenului, care se pierdea în ceata zorilor. Un val amar de vorbe îi rasari în suflet, dar buzele lui crâmpotite de-abia  putura rosti oftând:
— Nu v-ajute Dumnezeu sfântul!”
Din pacate, taranul român, Nicolae Tabara, de la început de veac XX, dupa ce blestema…, se supune, definitiv (ca un Hristos învins!) – …se supune, parca, unei fatalitati de deasupra tuturor divinitatilor cerului (…si cerul îl sfideaza, imperial, parca, pe Tabara-taranul: „Din noianul negru de nouri, însa, soarele scaldat în sânge îsi înalta biruitor capul si împrosca în fetele drumetilor o beteala de raze purpurii…) – cu care fatalitate-realitate nu se poate lupta un om, un…român, mai ales: „Tabara îsi avânta povara în spinare si PORNI ÎNCET ÎNAINTE PE O CARARE SPINOASA, CU CAPUL PLECAT”.

…Da, ca niste „prosti” ar fi trebuit sa se simta românii (ramasi „treji”, cu constiintele!), atunci când Basescu, Golanul-SEF, „CONDUCTORUL” si „BONDOCUL-SEF”, le-a aruncat, azi, în fata…”prostia” lor, nestiinta întru ale ticalosiei europeano-masonice (noi, subsemnatul, am tot scris, am tot vestit, de …”ani buni”-TARE RAI ANI…dar cine s-a îngrijit sa asculte, fie si o vorba, spusa de un „NE-SEF”, de un „NE-GOLAN” al României? – …nimeni, fireste!) :

„<<As vrea sa mai stiti un lucru, agenda UE de astazi este mult mai subtila decît pare. Aduceti-va aminte ca, de mai bine de un an si jumatate, si probabil trebuie sa ma scuzati ca îmi arog acest drept de a sustine ca am fost unul dintre liderii UE care au spus ca solutia noastra pentru viitor este crearea STATELOR UNITE ALE EUROPEI. În mod subtil, documentul care se va discuta astazi si NU VA APAREA ÎN CONCLUZII este despre CEDARE DE SUVERANITATE. Este, de fapt, cel mai important subiect, care nu este parte a concluziilor. Sigur, el nu este asa intitulat, dar se va vorbi despre control bugetar, se va vorbi despre UNIFICAREA FISCALITATII, SE VA VORBI DESPRE PRIORITIZAREA LA NIVEL EUROPEAN A INVESTITIILOR, SE VA VORBI DE CRESTEREA AUTORITATII BANCII CENTRALE EUROPENE, DECI SUNTEM ÎN SFERA PE CARE ARTICOLUL 80 O ATRIBUIE INDISCUTABIL PRESEDINTELUI, ACEEA CARE VIZEAZA SUVERANITATEA>> (…)El a subliniat ca desi nu va aparea scris în documente subiectul legat de suveranitate, la Bruxelles se vor pune bazele discutiilor despre o mai puternica integrare. <<Practic, asta înseamna o mai puternica integrare a statelor. Este posibil sa se lanseze în discutie si posibilitatea alegerii directe de catre cetatenii europeni a unui lider al Uniunii. Sigur, discutiile sunt incipiente, dar este clar ca ideea unei integrari tot mai rapide, tot mai puternice, a unei integrari economice, fiscale, bugetare, bancare, politice, este în substratul acestei agende si trebuie sa ai experienta necesara sa o întelegi si sa o abordezi>>” – cf. Faclia, ziar independent de Cluj, pe http://www.ziarulfaclia.ro.
…De ce “agenda UE de astazi este mult mai subtila decît pare”…?! – si de ce nu va aparea, în Concluzii, problema “CEDARII DE SUVERANITATE”?Deh, mistere “adânci”, pentru …”prosti”! Pentru ca, de fapt, se anuntasera, înca din 2007, “binefacerile” SIGURE/CERTE (singurele…) pe care România le va avea, din partea UE/Statelor UNITE ale Europei (masonii n-au deloc imaginatie, ci doar o feroce tenacitate: USA, USE…!):
1-fiecare membru al UE (si membrii “sclavizato-jefuito-asasinati” din EST, în primul rând!), vor “ceda” (“de bunavoie si nesiliti de nimeni”!) 1% din PIB-ul lor, catre UE…;
2-si…tocmai ceea ce-i mira, pe unii, azi: “CEDAREA DE SUVERANITATE”, catre iudeo-masonerie!!!

…La Antena 3, azi dupa-amiaza, bortosul ziarist (versatil si…ofiter de securitate!), Bogdan Chireac, spunea: “NOI salutam aceasta cedare de suveranitate!” La fel zicea si liberalul Voicu, si ceilalti din studio…
Dar…CINE  sunteti “VOI”, cei care “salutati” tradarea de Neam, nerusinata, “pe fata”?!
Da, ÎNAFARA  UNUI REFERENDUM NATIONAL – orice “salutare” a lipsirii României de SUVERANITATE – ESTE TRADARE DE STAT SI DE ISTORIE A NEAMULUI ROMÂNESC!!!)
Caci, în definitiv, problema SUVERANITATII nu-i apartine unui ziarist sau unui politician, nici macar unui …Golan-SEF! Nu ziaristii, nu politicienii, nu Golanii-Sefi au varsat sânge, pentru SUVERANITATEA ROMÂNEASCA!!! – …ci mosii si stramosii lui…Nicolae Tabara!
Când erau principatele medio-evice valahe, lupta pentru mentinerea suveranitatii (si turcii ne-au lasat-o, dupa lupte cumplit de sângeroase, dar si prin onoarea respectarii tratatelor cu principii valahi! – ceea ce nu e cazul, cu pidosnicii iudeo-masoni atei, de la UE-ul de azi!) o asigurau voievozii-martiri, de tipul lui Mircea cel Batrân, Stefan cel Mare si Sfânt, Vlad Tepes…sustinuti de catre “oastea cea mare”, format din tarani…”prostii”!
…Si tot taranii-dorobanti au dobândit, cu pretul sângelui si-al vietii, SUVERANITATEA STATULUI UNIFICAT-ROMÂNIA, cea din 1877, prin miracolele de vitejie ale “prostilor”, de la Plevna! “Deosebit de semnificativ este faptul ca guvernul Statelor Unite, cu prilejul numirii noului lui reprezentantdiplomatic, declara ca STATELE UNITE RECUNOSC ÎN CHIPUL CEL MAI DEPLIN SUVERANITATEADESAVÂRSITA SI INDEPENDENTA A ROMÂNIEI , noul agent diplomatic fiind acreditat <<direct pe lânga suveranul României>> – cf. prof. Dragomir Laurentiu Marius, art. Diplomatia si problema recunoasterii internationale a independenteidepline a României, publicat în „Revista de stiinte politice. Revue des sciences politiques”, nr. 3 / 2004.
…Nu ne scoateti mortii din morminte, sa nu cumva sa intrati în locul lor, voi, toti, tradatorilor de Neam si Patrie! Ne vom trezi, prin Înalta Mila a Lui Hristos, înainte ca “smecherii”, din tara si dinafara, sa ne pacaleasca si desfiinteze! Si, atunci, va fi VAI DE… “VOI”!!!
A desfiinta România (de ieri, de azi, din veci spre veci!) – înseamna a-l nega pe IISUS HRISTOS!!!

…Voi, tradatorilor politicieni, de toate zdrentele si culorile (negre si vinete, “în mare”! – ca STEAGUL PIRATILOR!), tradatorilor ziaristi, lingai si santajisti si oportunisti, traficând pâna si cu cadavrul Mumei voastre…voi, tradatorilor prin somn si prin supunere oarba, animalica si tembela, veti plati, în fata Neamului (prin streang ieftin, de cânepa zdravana, de nadejde!) si-n fata Tronului Judecatii Dumnezeiesti (cu mult mai înfricosatoare, decât ne-ar ajuta imaginatia noastra, impotenta si schioapa!), pentru TACEREA VOASTRA VINOVATA, FATA CU SÂNGELE STRAMOSILOR VOSTRI, SÂNGE MARTIRIC, PE CARE-L SCUIPATI, CU NEPASAREA VOASTRA DE VIPERE, ORI DE MOLUSTE!!!
…”Nu veti scapa, nici în mormânt!”
  prof. dr. Adrian Botez

Studiu – familia conteaza (30 de concluzii)

ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA Str. Cetatea Ciceiului nr. 23, sector 6, Bucuresti Tel. 0745.783.125 Fax 0318.153.082 http://www.alianta-familiilor.ro office@alianta-familiilor.ro 5 iulie 2012

STUDIU – FAMILIA CONTEAZA (30 DE CONCLUZII)

La inceputul Mileniului ne confruntam cu un cosmar care cu doar 10 ani in urma ar fi fost de neconceput– eliminarea familiei ca institutie sociala. Parca toti “puternicii” zilei de azi s-au revoltat si conspira impotriva ei, cautindu-i moartea. Incepind cu politicienii, academicienii, vedetele cinematografice, intelectualii, scriitorii, sociologii, “minoritatile sexuale,” judecatorii, jurnalistii, si chiar unele culte religioase asa numite crestine. O fact in numele drepturilor omului, a libertatii si egalitatii. Miscarea feminista radicala demarata in anii 50 o priveste, aidoma fondatorilor comunismului, ca o exploatare a femeii de catre barbat. Ca atare, dezinstitutionalizarea familiei inseamna eliberarea femeii de sub tutela barbatului si a patriarhatului, iar pentru “minoritatile sexuale” dobindirea “egaliatatii” cu majoritatea societatii. Iar oamenii de buna credinta se mira si intreaba – de ce e pornita societatea atit de mult si de rau impotriva celei mai fundamentale institutii umane? A celei mai vechi si stabile? A institutiei care a existat inainte de aparitia statului, a politicii, a drepturilor omului, a notiunii de egalitate intre fiintele umane, a institutiei care a facut posibila civilizatia si perpetuarea in mod ordonat si fara incidente a speciei umane? Sa fie oare familia demodata si incompatibila cu societatea “post-moderna”, “post-crestina”, seculara si supra-tehnologizata? Nu, afirma ultimul studiu sociologic, publicat in August 2011 de Institute for American Values. Periodic, Institutul publica o brosura care listeaza un numar crescind de motive pentru care familia si casatoria conteaza. Motivele sunt extrase din studii sociologice facute in trecut, dar mai ales din cele facute in doar ultimele decenii si ultimii ani. Datele statistice care sunt disponibile tot mai mult in intreaga lume, inclusiv cele obtinute din recensaminte sau studii ale organizatiilor internationale, denota o imagine tot mai incontestabila despre cea mai veche institutie sociala a umanitatii – familia si casatoria conteaza. La inceputul Mileniului III familia si casatoria sunt institutii sociale viabile, relevante si indispensabile fericii individuale si bunastarii colective. In 2002, cind Institute for American Values a publicat primul raport privind relevanta si importanta familiei in societatea contemporana, raportul identifica 20 de motive in sprijinul acestei concluzii. In 2005 raportul a identificat 26 de motive, iar cel din 2011 identifica 30. Intitulat, Why Marriage Matters? 30 Conclusions from the Social Sciences? (“De ce casatoria conteaza? 30 de concluzii ale stiintelor sociale”), studiul a fost compilat de 18 academicieni, sociologi si profesori universitari din diferite si prestigioase universitati si think-tank(uri) americane. E bazat pe cele mai recente studii publicate in reviste de specialitate si aclamate de colegii de breasla ca fiind bine investigate. (Procesul acesta e numit, in domeniile de specialitate internationale, “peer review”.)

Care sunt concluziile? Redam pe scurt cele 30 de concluzii, urmind ca cei interesati in intregul studiu sa-l acceseze aici: http://americanvalues.org/bookstore/pub.php?pub=81 Studiul isi enunta cele 30 de concluzii in 5 categorii distincte. O concluzie care trebuie sa ne dea de gindit tuturor, si mai ales generatiei tinere, este ca in prezent inamicul numarul unu al familiei este concubinajul sau coabitatia, adica convietuirea impreuna in afara casatoriei legale. Pina recent era divortul. Aproape jumatate din copiii nascuti in America se nasc in familii in care parintii biologici nu sunt casatoriti.

Familia: 1. Casatoria creste probabilitatea ca tatii si mamele sa aibe relatii bune cu copiii lor 2. Copiii au probabilitatea cea mai mare de a se bucura de stabilitate in viata de familie cind se nasc in familii casatorite 3. Copiii se confrunta cu dificultati mari de ajustare in familiile complexe 4. Coabitarea (concubinajul) nu este echivalentul functional al casatoriei 5. Cresterea copiilor in afara unei casatorii intacte creste probabilitatea ca si copiii lor la rindul lor sa divorteze sau sa traiasca in concubinaj 6. Casatoria este o institutie umana virtual universala 7. Casatoria si obligatitivatea normativa a casatoriei genereaza relatii de inalta calitate, atit intre adulti cit si intre parinti si copii 8. Casatoria are consecinte biosociale importante si pozitive atit pentru adulti cit si pentru copii

Aspecte Economice 9. Divortul si copiii nascuti in afara casatoriei rezulta in mai multa saracie pentru copii si mamele lor, iar concubinajul ofera posibilitati mai mici de reducere a saraciei decit casatoria 10. Cuplurile casatorite par sa acumuleze mai multa bogatie decit cei necasatoriti sau cei care doar convietuiesc 11. Casatoria reduce saracia si dificultatile materiale pentru femeile dezavantajate si copiii lor 12. Minoritatile sociale si rasiale sunt avantajate economic prin casatorie 13. Barbatii casatoriti cistiga mai bine decit barbatii necasatoriti cu un nivel de educatie similar 14. Divortul parintilor (ori concubinajul) par sa creasca riscul copiilor de a falimenta in scoala 15. Divortul parintilor reduce probabilitatea copiilor lor de a absolvi universitatea si de a atinge un nivel profesional inalt

Sanatatea Fizica si Longetivatea Vietii 16. Copiii care traiesc cu ambii parintii biologici casatoriti se bucura de o sanatate fizica mai buna decit copiii crescuti in alte forme de convietuire 17. Casatoria parintilor e asociata cu un risc de mortalitate infantila mult mai redus 18. Casatoria e asociata cu rate reduse de consum de alcool sau droguri la adulti si adolescenti 19. Persoanele casatorite, in special barbatii casatori, au o medie a vietii mai lunga decit a barbatilor necasatoriti 20. Casatoria e asociata cu sanatate mai buna si riscuri de accidente mai mici, boli sau dizabilitati, la barbati si femei 21. Casatoria pare sa fie asociata cu omai buna sanatate printre minoritati si saraci

Sanatatea Mintala si Emotionala 22. Copiii ale caror parinti divorteaza au rate mai ridicate de depresie psihologica si boli mintale 23. Concubinajul e asociat cu probleme psihologice mai ridicate la copii 24. Destramarea familiei pare sa creasca considerabil riscul de sinicidere la adulti, copii si adolescenti 25. Mamele casatorite au rate mai mici de depresie decit mamele necasatorite sau in relatii de concubinaj

Criminalitatea si Violenta Domestica 26. Baietii crescuti in familii ne-intacte au o preponderenta mai mare de a se implica in comportamente delincvente sau criminale 27. Casatoria pare sa reduca riscul ca adultii sa se implice in activitati criminale 28. Femeile casatorite par a avea un risc mai redus de a fi victime a violentei domestice decit femeile care traiesc in concubinaj 29. Un copil care nu traieste cu parintii lui biologici casatoriti e expus unui risc mai mare de abuz 30. Decalajul casatoriei intre cei cu studii universitare si cei fara este in crestere AFR Recomanda: In linkul care vi-l recomandam puteti accesa: (1) un rezumat al studiului; (2) citeva comentarii video; si (3) instructiuni pentru cumpararea studiului contra cost la $6.50. http://americanvalues.org/bookstore/pub.php?pub=81 Va recomendam deasemenea un articol din presa, publicat luna trecuta, asupra studiului: http://www.deseretnews.com/top/727/0/Thirty-reasons-marriage-matters-more-than-ever.html Studiul a fost publicat si in spaniola si poate fi citit aici: http://www.forofamilia.org/noticias/el-matrimonio-tan-estimado-tan-aplazado

MARSUL “DIVERSITATII” LA BUCURESTI

Simbata a avut loc la Bucuresti marsul “diversitatii”. Ajuns la al 8-lea an, acest eveniment isi schimba culorile si denumirea de la an la an. Stim cu totii de ce. Initial numit marsul homosexualilor, a devenit marsul mindriei homosexualilor (parada “gay pride”), iar apoi marsul “diversitatii”. Cu toate acestea marsul e incapabil sa atraga publicul roman, cu toate ca Uniunea Europeana cheltuie zeci de mii de euro pentru organizarea lui. Participantii sunt, in marea lor majoritate, persoane heterosexuale, iar “minoritatile sexuale” sunt “minoritare”. Ei parvin din rindurile angajatilor ambasadelor straine acreditate la Bucuresti, oaspeti si parlamentari straini, si tineri care doresc sa fie, pentru o zi, “diferiti”. La marsul acestui an a participat si Ambasadorul SUA, asa cum a facut-o si in anii trecuti, din ordinele Departamentului de Stat. Iar daca numarul participantilor a fost mic, noutatea a fost participarea la mars a dlui Remus Cernea, consilier al Primului Ministru Victor Ponta. Ne exprimam dezaprobarea fata de participarea dlui Cernea la mars si nadajduim in demiterea lui imediata din functia pe care o detine. La marsurile profamilie sau proviata reprezentantii Guvernului nu participa, ba chiar iau in deridere demersurile profamilie si provita ale organizatiilor profamilie si proviata din Romania. Ca si in anii trecuti, 18 ambasade straine au semant un comunicat comun de sprijin al marsului homosexualitatii. Spre surprinderea noastra, comunicatul a fost semnat si de vecinii nostri, Ambasada Bulgariei si Ambasada Croatiei. Pe linga ele, ambasadele care promoveaza imperialismul antivaloric la nivel international, au semant si ele comunicatul, printre ele Administratia Obama, Suedia, Australia, Elvetia, etc. Ne bucuram insa sa va informam ca printre semnatarii declaratiei acestui an nu se afla doi dintre semnatarii din 2010: Cehia si Africa de Sud. Probabil va amintiti ca in 2010 AFR a purtat discutii cu ambasadele si ministerele de externe ale acestor tari pentru a-si retrage semnatura. Dupa citeva luni de negocieri, ambasadorul Africii de Sud si-a retras semnatura. In schimb Ministerul de Externe al Cehiei ne-a raspuns cu o insolenta de neimaginat, iar ca urmare am declansat, in vara anului 2010, un boicot al Cehiei. Am informat Ministerul Cehiei de boicotul initiat de AFR. Am facut demersuri similare si pe linga Institutul Cultural Ceh din Romania care in 2010 a derulat materiale obscene de promovare a homosexualitatii. Raspunsul primit de AFR din partea Institutului Cultural Ceh a fost la fel de insolent ca si cel al Ministerului de Externe Ceh. Ne exprimam totusi multumirea ca din 2010 incoace nici Africa de Sud nici Cehia nu s-au mai implicat in marsurile homosexualitatii din Romania. Stimati ambasadori – va rugam respectati-ne valorile si suveratinatea nationala asa cum o facem si noi!

AFR LA STRASBOURG In primavara AFR a fost invitata la o conferinta organizata de Parlamentul European privind secularismul si religia in contextul european actual. AFR a raspuns invitatiei, iar la conferinta care s-a tinut saptamina trecuta am fost reprezentati de parintele Emil Ember (AFR Baia Mare). Redam impresiile lui.

Participarea la doua conferinte ale proiectului european RELIGARE

Pr. Emil-Marian Ember

„Alianta Familiilor din Romania” a fost invitata sa ia parte la lucrarile proiectului de cercetare Religare cu ocazia a doua zile de conferinte, care au fost expresia muncii depuse si a rezultatelor obtinute pana in prezent, la sediul Parlamentului European din Strasbourg, in 27-28 iunie. Titlul ales este foarte semnificativ: Negocieri intre pluralismul religios si secularismul european. Au participat teologi, reprezentanti ai Bisericii catolice, protestante, musulmani, evrei, scientologi si atei. Au fost aproximativ o suta de participanti din diverse tari europene si americane. Au fost multe luari de pozitie, cel mai adesea liberale, subliniind necesitatea ruperii relatiilor financiare dintre stat si Biserica. Toleranta si pluralismul religios fac casa buna, dar situatia europeana este mult mai complexa, fiind accentuata si de secularism. Prezentarea modelului francez privind Biserica este semnificativa pentru proiect si pentru alegerea lectorilor conferintei. Pe de o parte, este legea din 1905, care prevede retragerea ajutorului statului pentru Biserica. Iar pe de alta parte, exista cazul exceptional al regiunii alsaciene, Strasbourg, care beneficiaza de protectia concordatului napolionean, adica Biserica este intretinuta de stat. Erling Tiedemann, reprezentantul Bisericii Catolice din Danemarca, sublinia ca trebuie sa existe autonomie si transparenta privind Biserica, fara doar si poate. Au mai fost prezentate situatii si confesiuni crestine ca adventisti, luterani sau alte religii, precum islamul si iudaismul in tarile proiectului (Franta, Italia, Turcia). Pentru a submina puterea Bisericii, statul nu se da inapoi de la a alimenta / intretine conflictele privind valorile traditionale. De exemplu, in Danemarca, scandalul casatoriilor unisex a creat o ruptura in Biserica luterana, pe care statul o alimenteaza pentru a-i slabi autoritatea Bisericii reformate, potrivit episcopului Peter Fischer-Moeller. A urmat prezentarea complexa a situatiei cultului musulman si relatia lui cu statul in Franta, Italia si Turcia. Iar in cele din urma, a fost descris si iudaismul cu particularitatile si dificultatile sale in Franta si in Turcia. Juliane Kokott, avocat la Curtea de Justitie a Uniunii Europene, a vorbit despre libertatea religioasa cu provocarile si realizarile ei in institutia amintita. Curtea de Justitie elimina discriminarea prin masuri decizionale, in materie de religie, orientare sexuala etc. Vladimiro Zagrebelsky, fost judecator la Curtea Europeana a Drepturilor Omului, aminteste ca titularul libertatii religioase este individul. Au fost studiate indeaproape cazuri care au ajuns la Strasbourg, privind religia, practicarea cultului sau libertatea religioasa. Perspectivele sunt ingrijoratoare, fiindca se pare ca exista un mare interes pentru stoparea influentei religioase in societatea europeana. Simbolurile religioase deranjeaza din ce in ce mai mult spatiul public. Impresia cu care am ramas este ca acest proiect este un mod oficial, dar superficial de a promova toleranta religioasa. Acesta este profund ancorat in atitudinea secularizata a insitutiilor europene. A lipsit printre altele si perspectiva ortodoxa din tarile Uniunii Europene, care ar fi imbogatit proiectul si discutiile din jurul lui.

CAUTAM UN WEB DESIGNER Se apropie alegerile parlamentare din toamna. Confuzia politica din Romania e in toi, dar dorim sa fiti bine informati pentru cine votati si care sunt pozitiile valorice ale candidatilor. In acest scop, AFR si Pro-Vita cauta un web designer care sa aclatuiasca pentru noi un site electronic special privind alegerile si candidatii. Rugam persoanele interesate sa ne contacteze imediat la office@alianta-familiilor.ro.

SEMNATI DECLARATIA DE LA TIMISOARA http://www.alianta-familiilor.ro/decl_timisoara.php Apreciem foarte mult fiecare semnatura data Declaratiei de la Timisoara. Cum spuneam saptaminile trecute, dorim sa ajungem la 10.000 de semnaturi pina la a doua aniversare a Declaratiei care va avea loc pe 21 august. Atunci se vor implini 2 ani de la lansarea Declaratiei cind a fost data si prima semnatura. Pe 24 iunie a fost data semnatura 9.000 si de atunci am trecut de 9.100. Deci mai avem nevoie de mai putin de 900 de semnaturi pentru a atinge numarul magic de 10.000. Va rugam deci, semnati! Declaratia proclama si promoveaza sanctitatea vietii, a casatoriei, si acorda un loc central si libertatii religioase. Semnarea Declaratiei se face in doua etape. Bifati linkul http://www.alianta-familiilor.ro/decl_timisoara.php si semnati Declaratia. Dupa aceea veti primi un mesaj care va va cere sa confirmati semnatura apasind pe un link de confirmare. Fara confirmarea semnaturii, numele si semnatura dvs. nu vor apare in lista semnatarilor. Linkul de confirmare a semnaturii apare in limba englaza cu urmatorul text: “Thanks for filling out our petition, you’re almost done! Please confirm your signature by clicking on the link below:” (Adica: “Multumim pentru ca ati completat formularul petitiei. Semnarea petitiei e aproape gata. Va rugam confirmati-va semnatura apasind pe linkul de mai jos.”) Important: Declaratia accepta doar o singura semnatura de adresa electronica. Ca atare, sugeram ca in situatiile unde doua persoane folosesc aceeasi adresa electronica, de exemplu sotul si sotia, semnatura sa fie data in numele ambilor soti, de exemplu “Ioan si Maria Ionescu.”

Rugaminte: Va rugam semnati Declaratia cu numele intreg nu doar cu initiale. Va multumim.

SEMNATI PETITIA DE SOLIDARITATE CU CRESTINII DIN NIGERIA! Saptamina trecuta am lansat o petitie de solidaritate cu crestinii din Nigeria. V-am rugat sa o semnati. De atunci s-au strins peste 500 de semnaturi la nivel european, dintre care o mare parte au fost date de d-tra. Ati dat curs rugamintii noastre si va multumim. Foarte mult. Felicitari! Va rugam continuati sa semnati petitia. Auzim sau citim des despre masacrele extremistilor islamici impotriva crestinilor in Nigeria. Mai in fiecare saptamina o biserica este bombardata, crestinii sunt atacati si masacrati in biserici, in locasurile de inchinaciune, sau in procesiunile religioase publice. Destul, spune europarlamentarul italian crestin Mario Mauro! Pe 22 iunie a lansat petitia de solidaritate cu crestinii Nigeriei. Ne-a fost transmisa si noua si am fost invitati sa o lansam in Romania. Dragi crestini romani – va rugam semnati petitia cu miile. Se merita. Des ni se cere sa semnam petitii, dar unele au o prioritate si seriozitate mai mare ca altele. Asta este una dintre ele. Semnaturile se pot da foarte usor intrind pe linkul alaturat: http://www.gopetition.com/petitions/we-defend-the-christians-in-nigeria.html

VRETI SA FITI INFORMATI?

Buletinul informativ AFR apare in fiecare Marti si e dedicat mai mult stirilor de ultima ora, iar publicatia AFR online apare in fiecare Joi si e dedicata mai mult comentariilor si opiniilor. Cei care doriti sa primiti saptaminal stiri si comentarii la zi privind valorile si evenimentele legislative, politice si sociale care va afecteaza familiile, atit la nivel national cit si la nivel unional si international, sunteti invitati sa va abonati la buletinul informativ saptaminal AFR. Cum? Inregistrindu-va numele si adresa electronica pe pagina home a sitului nostru electronic http://www.alianta-familiilor.ro.

FACETI-NE CUNOSCUTI!

Faceti-ne cunoscuti familiilor si prietenilor d-tra. Dati mai departe mesajele noastre si incurajati-i sa se aboneze. Va multumim.

ANUNTURI

Cei care doriti sa faceti anunturi prin intermediul AFR privind evenimente legate de familie si valori va rugam sa ni le transmiteti la office@alianta-familiilor.ro. Alianta Familiilor din Romania http://www.alianta-familiilor.ro