Seminar despre iubire (5)

On November 7, 2012 By nelursIn Biblia, Credinta, Educatie, Familia, Mantuire, Miracole, Natura UmanaLeave a comment

Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi.

Sfântul apostol Pavel

Puterea caracterului stă în iubire. – Simion Mehedinți
Iubirea nu face rău aproapelui; iubirea este deci împlinirea legii. – Sfântul apostol Pavel
Toate lucrurile lucrează împreună spe binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu. – Sfântul apostol Pavel
Nici un alt sentiment nu-l face pe om să-si schimbe opiniile ca iubirea; căci noile păreri sunt de cele mai multe ori noi emotii. Ele nu sunt rezultatul gandirii, ci al pasiunii. – Somerset Maugham
Dragostea nu este doar un zambet, nu este doar o floare, dragostea este un suflet rănit si apoi vindecat de altul. – Octavian Paler
Iubesti pentru că iubesti. Nu există ratiune pentru a iubi. – Antoine de Saint-Exupery
Din iubire a fost creat Universul, iubirea îl miscă, îl ţine legat şi îi asigură echilibrul atât de necesar. – Vavila Popovici Continue reading “Seminar despre iubire (5)” →

Seminar despre iubire (4)

On October 19, 2012 By nelursIn Biblia, Credinta, Educatie, Incurajare, Mantuire, Natura Umana1 Comment

Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.

Evanghelia lui Ioan, 3.16

Dumnezeu este iubire. – Sfântul apostol Ioan
Dragostea este cea mai puternică forță din univers. – Moliere
Iertare si iubire! Iubire si iertare! – Vavila Popovici
Dragostea îi face pe oameni să se simtă egali. – F.M. Dostoievski
A iubi inseamnă, poate, a lumina partea cea mai frumoasă din noi. – Octavian Paler
Dragostea, flacără divină, este asemeni unei raze a asfintitului care luminează un munte intunecat. – Victor Hugo
Spiritual, iubirea te îmbogățește, în timp ce bogăția materială, adesea, te sărăcește. – George Danciu Continue reading “Seminar despre iubire (4)” →

Cum Elena Ceausescu a lasat-o pe Vavila Popovici fara dreptul de a-si tipari propriul volum de versuri

On October 5, 2012 By nelursIn literatureLeave a comment

by Octavian Curpas

Poetei si prozatoarei Vavila Popovici stiinta i-a dat multe cunostinte, însa literatura a încercat sa o învete cum sa le foloseasca.

Stiinta i-a exersat si i-a ordonat mintea, iar preocuparile artistice si literare i-au slefuit-o, atât cât s-a putut. Nascuta la Sulita, în judetul Hotin, în nordica Bucovina (actualmente Ucraina), Vavila Popovici a deprins periodic sensul cuvântului adaptare, pentru ca a copilarit în diferite orase, a schimbat mereu scolile, a pierdut si a câstigat prieteni. Pentru ea, cea mai frumoasa amintire din vremea începutului este alegata de natura, de parcul din Tg. Jiu, unde alerga dupa orele de scoala, pe lânga Poarta Sarutului si Masa Tacerii. În adolescenta scria versuri, citea mult, în paralel cu liceul teoretic avea zilnic, ore de pian si balet la Conservatorul din Tg. Mures, iar în vacante facea sport, vara tenis si înot, iarna – patinaj. Cu toate ca visa sa îmbratiseze o cariera artistica, acest lucru nu a fost posibil din mai multe motive. Problemele de sanatate, lipsa unui dosar bun, dezacordul parintilor ca fiica lor sa se orienteze spre un asemenea domeniu, precum si pledoaria profesoarei de fizica si chimie, care a convins-o sa mearga pe drumul stiintei, au facut ca destinul sa o poarte la doar saptesprezece ani, în 1952, în toiul unor vremuri tulburi, în Iasiul lui Eminescu, unde sustine si promoveaza examenul de admitere la Facultatea de Chimie, Institutul Politehnic. Diploma de inginer o dobândeste la Institutul Politehnic din Gala?i.
I-a placut sa lucreze în fabrica si muncea adesea, peste program; era destul de obositor, dar credea în profesia pe care o facea, pâna acolo încât viata de familie si cariera au avut prioritate în fata scrisului si aceasta din dragoste si simt al datoriei. Si-a iubit sotul si pe cele doua fiice, pentru care si-a dorit dintotdeauna sa fie sanatoase si destepte, si la fel de mult îsi iubeste si nepoata pe care a crescut-o pâna la vârsta de doisprezece ani si pe care o considera ca fiind al treilea copil al ei. Ea însasi afirma ca nu a avut o viata usoara, mai ales ca adesea tânjea dupa clipe de liniste, în care sa poata scrie. Cu timpul, s-a consolat cu învatatura crestina care spune ca esential este ca timpul sa nu-l petreci în inactivitate, ci lucrând cu zel si sârguinta, cu harnicie, într-o directie în care te dirijeaza inima. Asa a si facut, astfel ca din acelasi preaplin de dragoste au aparut în timp, douasprezece volume de versuri si alte treisprezece de proza. Vavila Popovici este în prezent, pensionara si locuieste în Statele Unite ale Americii.

O.C. – „Poezia e aura unei piese a lui Shakespeare./ E melodia cântata/ pe strunele viorii Stradivarius./ E culoarea si lumina/ dintr-un tablou a lui Rembrandt./ E marmura de Carara/ daltuita de Michelangelo./ E o pirueta a Anei Pavlova.” Citind aceasta definitie pe care ati dat-o poeziei, am înteles ca sunteti un om pentru care arta reprezinta un alter ego, o a doua natura. Cât din Shakespeare, din Rembrandt, din Michelangelo, din Ana Pavlova se regaseste în poezia dvs.?

– Da, poezia este prietenul meu nedespartit! Împreuna cu ea m-am bucurat, alteori am plâns, ea m-a consolat. A fost si ramâne refugiul meu sufletesc! Nu este super egoul, ci alter egoul meu. Subliniez acest lucru, fiindca Jung si alti psihologi se grabesc sa afirme ca în domeniul creatiilor si al hobby-urilor se produce un dezechilibru între sine, ego si super ego. Poate ca exista si aceste dezechilibre, dar atunci când te nasti cu acest har, el nu poate fi decât, asa cum spuneti, un alter ego.
Cred ca poezia trebuie sa aiba din toate acestea, adica din perenitatea pieselor lui Shakespeare, din lumina lui Rembrandt, din taria si puritatea marmorei cautata si slefuita de Michelangelo, din gratia unei piruete… Ne straduim noi, poetii, dar asta nu înseamna ca si reusim.

O.C. – Ati debutat în revista „Chimistul” din Onesti, în anul 1965, pe vremea când lucrati ca inginera la Combinatul Chimic din Borzesti, însa debutul absolut a fost în revista „Ramuri”, din Craiova, în 1982. Ce imagine îi pastrati lui Marin Sorescu, în conexiune cu momentul dvs. de debut?

– La revista „Chimistul” lucrau doi redactori foarte buni, le pastrez o amintire frumoasa. Combinatul Chimic, pe atunci, era cea mai mare întreprindere din tara. M-au descoperit ca scriu versuri, desi ascundeam pe cât posibil aceasta preocupare si mi-au publicat câteva poezii. Pe Marin Sorescu regret, dar nu l-am cunoscut personal. I-am trimis doua poezii si mi le-a publicat. Înseamna ca a citit si i-a placut ce am scris.

O.C. – De ce „13 poeti” si nu un volum de versuri semnat de Vavila Popovici, mai ales ca erati câstigatoarea unui important premiu pentru poezie, premiul Editurii Eminescu, în 1988? Cine erau ceilalti doisprezece?

– Editura era în cladirea „Casa Scânteii”. Când m-am dus prima oara sa întreb de premiul de care aflasem dintr-o scrisoare trimisa pe adresa mea, mi s-a comunicat ca din motive de economie de hârtie, Elena Ceausescu a dispus sa se editeze un volum colectiv. Ceilalti 12 erau: Paul Androne, Diana Barbu, Claudiu Bazalt, Octavian Berindei, Gheorghe Dinica, Petru Dunca, Liliana Gradinaru, Claudiu Iordache, Vasile Morar, Ioana Pârvulescu, Teodor Purice, Ion Ruset. În 1990, cei care s-au perindat la directia editurii, toti, pe rând, mi-au promis ca-mi vor publica volumul de versuri si au plecat tot pe rând, foarte curând de la editura: Mircea Ciobanu, Eugen Negrici, Valeriu Râpeanu. Poeta Virginia Carianopol îmi facuse referat pentru volumul „Oglinda lumii” (acesta ar fi fost titlul primului volum), întrucât ea fusese lectorul volumului. Mi s-a comunicat ca volumul a fost predat unei tipografii, nu am putut sa-l recuperez, s-a pierdut. Acelasi lucru mi s-a întâmplat si cu primul roman, predat unei edituri din Bucuresti. Cu mari insistente l-am recuperat, dupa ce a fost refuzat spre editare.

Redactorul care mi l-a înapoiat, m-a condus pe scarile editurii, spre iesire si m-a întrebat: „De ce nu mi-ati spus ca sotul a fost condamnat politic?” Am ramas stupefiata, nu i-am raspuns, m-am uitat insistent în ochii lui, i-am întins mâna si am plecat.

Repet ceea ce am mai spus cu ocazia unui alt interviu: nici nu se putea edita înainte de 1989 ceea ce scrisesem în cartile mele; nu puteai marturisi gândurile si întâmplarile în acea perioada a comunismului; sinceritatea nu putea fi pretuita, ci speculata si pedepsita, tristetea era un pacat. ?i oricum, pâna la acea data, sa poti edita o carte, ori erai un mare talent, ori aveai relatii, ori faceai compromisuri. Sa nu-mi spuna cineva ca mai exista o alta cale! Mare talent nu eram, relatii nu aveam (poate mai curând piedici!), iar compromisuri nu am acceptat sa fac. Unchiul nostru care era Episcop pe vremea aceea si caruia m-am plâns, mi-a spus, mai în gluma, mai în serios: „Astazi la putere este banul, politica si femeia.” Ma gândesc acum, ce radacini adânci avem…

O.C. – Ce a urmat dupa 1989, atât în versuri, cât si în proza?

– Imediat dupa acele întâmplari am hotarât sa-mi public volumele pe cont propriu si le-am publicat pe rând, cu greutate, fiindca între timp aparuse „cenzura economica”. Au fost si oameni buni care m-au sponsorizat.

O.C. – „Te-ai aratat în ceasca de cafea / dimineata, în balconul plin cu flori. / Soarele stralucea pe marginea cestii / si tu erai piticul negru / din ceasca de cafea.” Stihurile dvs. m-au trimis cu gândul la mitologia scandinava, dar si la literatura fantastica a evului mediu. În ce masura se regasesc aceste accente în volumul „Piticul din ceasca de cafea”, ca un „semn ca sufletul nu cere odihna”?

– Un critic literar din Iasi a scris despre aceasta poezie: „Cine poate fi acest pitic din ceasca de cafea? Decât daimonul creatiei, care staruie în mintea si sufletul creatorului….” Alt critic a scris: „Poemul «Piticul din ceasca de cafea» care da titlul volumului, are un efect aproape straniu, în care dorinta de reînviere te duce la mitul lui Horus si totusi cea mai puternica realitate este cea din puterea visului, pentru ca aceasta dezvolta, transforma, educa transcendenta traita, este adevar, o ontologie de care, de altfel, poeta nu se poate desparti.”
Dumneavoastra v-ati gândit probabil, la cosmogonia scandinava, despre care se spune ca da frisoane cititorilor, frisoane metafizice desigur, întrucât viata cu toate bucuriile si suferintele ei, nu este decât amânarea unui sfârsit… V-ati gândit la „Frasinul cosmic”, din mitologia europeana: Frasinul si Stejarul. Da! Sufletul ascuns de frunzele stejarului si iarna venind si vântul scuturând frunzele si ramânând doar sufletul fara haina… Da, el, sufletul care nu cere niciodata „odihna”!

O.C. – „În zilele de vara / când caldura / îmi învaluia trupul, / închideam ochii / si ma rugam soarelui. / Din prea multa iubire / ma rugam” („Anotimp interior”). Vi s-a spus vreodata ca o paralela între aceste versuri ale Vavilei Popovici si cele ale lui Ion Barbu din „Riga Crypto si lapona Enigel” (Ma-închin la soarele-ntelept,/ Ca sufletu-i fântâna-n piept/ ?i roata alba mi-e stapâna/ Ce zace-n sufletul fântâna./ La soare, roata se mareste,/ La umbra, numai carnea creste/ ?i somn e carnea, se dezumfla,/ Dar vânt si umbra iar o umfla…”) este absolut normala? Cum se autodefineste lumea spirituala a Vavilei Popovici în lumina soarelui, adepta al carui tip de cunoastere filosofica sunteti?

– Nu m-am gândit pâna acum la aceasta paralela si comparatia ma onoreaza; acolo este o drama lirica puternica, în lumea Laponiei, în drumul lui Crypto cu renii sai, o dragoste fulgeratoare fata de Enigel care iubea soarele: „Eu de umbra mult ma tem/ Ca daca-n iarna sunt facuta/ ?i ursul alb mi-e varul drept,/ Din umbra deasa desfacuta,/ Ma-nchin la soarele-ntelept…” Este reluata oarecum tema din Luceafarul lui Eminescu, tot atât de liric redata imposibilitatea dragostei, cu inversare de roluri…

Referitor la a doua întrebare, legata oarecum de prima, nu pot sa afirm ca ma încadrez strict într-o cunoastere filosofica. Pot aminti doar cuvintele lui Constantin Noica pentru ca m-au obsedat multa vreme: „Daca iubiti poezia sau muzica, pierderile, cresterile, curgerile, daca va plac geometria si rigoarea fara sa vi se împietreasca inima, daca sunteti în stare de un dram de nebunie si un munte de masura, veti întâlni filosofia.” ?i cred ca am întâlnit-o si nu am ocolit-o. Dar este doar o întâlnire! Metafizica nascuta din mirare în fata rânduirii acestei lumi… Asa se întâmpla, cu cât omul dobândeste mai multe cunostinte, cu atât are mai multe lucruri nelamurite, îsi pune mai multe întrebari. Mirarea aceasta filosofica rezulta si din perceperea intensa a durerii, în urma careia vin întrebarile. M-am convins cu timpul ca prin acumulare de cunostinte, de experiente mai placute sau mai triste, vine momentul când începi sa ordonezi raspunsurile si îti construiesti o filozofie asupra vietii care este numai a ta si pe care o poti pastra în tine sau poti s-o faci cunoscuta semenilor, prin una din formele artei. În ce cred? Cred în Dumnezeu si în Împaratia Lui, cred în dreptate, adevar, iubire; în libertate, în fericire, în lumina – spirit viu care coboara din soare si intra în contact cu spiritul nostru, cred!

Aristotel spunea la vremea sa ca oamenii au început sa filosofeze mânati fiind de „mirare”. ?i asa este! Daca ai ochi sa privesti cu atentie aceasta lume, începi sa te miri. ?i te miri si te miri si te întrebi si raspunsurile vin, alteori nu vin… Dar în tot ce facem si gândim trebuie sa-l avem pe Dumnezeu în viata noastra. Libertatea si fericirea spre care tindem nu se pot obtine decât prin iubire si daruire; iubire fata de aproapele nostru; iubirea care ne este însamântata în suflet si pe care trebuie s-o îngrijim, ca aceasta samânta sa ajunga sa rodeasca. Cred ca trebuie sa ne straduim pentru a înlatura animalitatea, egoismul si barbaria din noi, ceea ce ar duce la o convietuire normala de care avem atâta nevoie, iata în ce cred! Mai cred ca trebuie sa ne debarasam de teama care ne-a însotit si ne însoteste înca. Sa devenim încrezatori în fortele binelui, sa fim curajosi, cu compasiune fata de aproapele nostru, dar si fata de departe-le nostru, de ce nu? si cu spirit de sacrificiu, asa cum ne învata Hristos, iar sacrificiul înseamna renuntare în favoarea semenului tau, izvorâta din preaplinul dragostei.

O.C. – “Sus – un cer îndepartat, albastru./ Sub mine un astru./ În mine – universul reflectat./ Infinitul – mister plin de mistere./ Moartea – printre ere,/ În mine – universul reflectat.” Cum explicati aceasta înclinatie specifica simbolismului, spre nostalgie si spre valentele fonice ale cuvântului, cu valoare terapeutica ce va caracterizeaza?

– Simbolurile în general, ne sunt necesare exprimarii lucrurilor spirituale. Un poet simbolist pe care-l ador este Bacovia. Dupa mine este un mare poet! Am gasit într-o revista un articol în care se spune despre Bacovia ca este „un ins epuizat prematur, ca percepe timpul ca un batrân, îmbatrânit de esecuri si celibat prelungit, locuitor al unui târg de provincie dintr-o regiune cu clima aspra… pentru batrâni, provinciali, « nordici » timpul trece greu, monoton si chinuit”. M-a durut si m-a revoltat cumplit acest articol, acest mod de a gândi si a blama un mare poet român, simbolist. M-am consolat însa, cu caracterizarea lui Ion Caraion: „Bacovia are un instinct al poeziei mai puternic decât poezia lui, cu care obtine arta.” Cred ca m-a influentat în scrierea unor poezii. Am scris cândva o poezie intitulata „Dragoste de Bacovia” care se termina cam asa: „Privea în sus si-mi arata/ „corbii poetului Tradem”./ Corbi ce se duceau „pe pustii”, în amurg, „pe zari argintii”./ Râdea emotionat, vibrau în el “scântei de vis”/ sub cerul gri, deschis./ Am cazut în genunchi si-am început a-l implora:/ Maestre, atinge-ma cu pana ta!”

Cât priveste nostalgia, melancolia versurilor mele, îmi permiteti a cita cuvintele lui Constantin Noica: „Melancolia este fericirea ce se hraneste din absente.” ?i aceasta absenta a persoanei iubite, pierduta pentru totdeauna, face loc momentelor de inspiratie, de exaltare, de fericire a scrisului, ca o compensatie a absentei, cu iluzia transformarii ei în prezenta. Andrei Plesu spune ca melancolia este un moment de înstrainare, de izolare: „Privesti ceva, ai vrea sa-l iubesti, dar nu poti, simti ca între tine si el este o distanta pe care n-o poti diminua.” Câta dreptate are!

O.C. – A aparut cu ceva timp în urma, „Jurnalul unei fete greu de multumit”, o carte scrisa de Jeni Acterian. În literatura româna, jurnalul se întâlneste la Mircea Eliade („Jurnalul adolescentului miop”), Camil Petrescu, Nicolae Steinhardt („Jurnalul fericirii”). Vavila Popovici ne propune „File de jurnal”, „Jurnalul unei veri”, dar si „Jurnal american”. Va considerati o continuatoare a scriitorilor anterior mentionati, în ceea ce priveste marturisirea de sine, transpunerea imaginii propriei personalitati reflectate ca o confesiune generata de anumite împrejurari de viata?

– Unii si-au pus întrebarea daca un jurnal al unui om anodin poate interesa cititorul. Ei bine, eu cred ca da! Îmi place sa scriu jurnale deoarece în jurnal ideile nu sunt expuse conform unui plan, ci ele sunt evocate de un peisaj, de o întâlnire cu un om, de o convorbire, de o lectura, etc. Contemplu, gândesc si reflectez. Reflectia deci, însoteste contemplatia. Îti exprimi propriile gânduri si pareri si stârnesti gândurile cititorului care intra într-un dialog al undelor cu scriitorul. Parerea lui Mircea Eliade era ca cel ce scrie un jurnal, în masura în care el încearca sa capteze macar o parte din ceea ce vede si simte, trebuie sa accepte riscul de a fi confundat cu un caiet de note sau cu fragmente autobiografice. ?i totusi, a scris jurnale. Tolstoi spunea ca jurnalul este o redare a realitatii. Eu accept ideea de a fi o redare a realitatii, dar ca sa fie si literatura, cred ca trebuie depasita într-un mod aceasta realitate, trebuie transcendentalizata, daca se reuseste, bineînteles…
Un jurnal se scrie dintr-o nevoie de destainuire, de sinceritate. Exista poate si o sete de comunicare pe care o are orice om, unii o fac verbal, altii în scris. Calinescu spunea ca este o prostie sa scrii un jurnal, actualul critic Ion Simut spune (am gasit un articol în „România literara”) ca jurnalele ar trebui sa stea în raftul doi sau trei, acolo unde le este locul. Sunt pareri si pareri, dar jurnalele se vând si se citesc cu mult interes. Ion Caraion spunea ca Jurnalul poate avea capricii, lejeritati, copilarii, confesiuni si chiar indiscretii. Asa si este! Jurnale s-au scris si se scriu si rezista si chiar au mare succes în comparatie cu literatura de fictiune. Consimt spuselor lui Marquez: „Nimeni nu-si va aduce aminte de tine pentru gândurile tale secrete. Cere-I Domnului taria si întelepciunea pentru a le exprima”.

O.C. – Suntem la capitolul memorialistica, „Albumul cu fotografii”. Ce a stat la baza realizarii acestei cercetari a societatii românesti? Cât si cum v-ati documentat pentru a realiza un studiu atent prin care prezentati viata în complexitatea ei sociala si psihologica?

– „Albumul cu fotografii” este o carte editata în 1999, în care am folosit ca pretext literar fotografiile albumului de familie si este o lucrare memorialistica alcatuita din amintiri dragi, dureroase majoritatea, purtate în mintea si inima mea. Singura fictiune este cel de al treilea copil (baiatul), spre a scoate în evidenta mentalitatea tinerelor mame din acea vreme de a nu face copii (redata în romanul „Binele si Raul”). Scriind toate cartile la persoana întâia, am fost întrebata dupa citirea fiecarei carti daca este viata mea si am subliniat ca m-am inspirat din realitate, dar am introdus si elemente fictive, spre a da o continuitate actiunii. Aceasta carte însa, nu este fictiune, ci realitatea vietii pe care am trait-o.

O.C. – De unde provine dramatismul scrierii de fata? Daca ar fi sa ne întoarcem în timp, care este fotografia ce va este cea mai draga din acest album?

– De unde provine dramatismul? Din viata pe care am trait-o. Fotografia cea mai draga este a sotului pe care l-am pierdut.

O.C. – La ce lucrati în prezent ?

– Acum definitivez un nou volum de versuri, fiindca a tâsnit ca un izvor din sufletul meu. Am baut repede din apa lui, sa nu sece cumva. Dupa ce îl termin, voi lucra la un volum bilingv – englez-român – pentru care am si pregatit o selec?ie de poeme din volumele publicate pâna acum.

O.C. – Cum arata viitorul?

– Hm! Mult a fost, putin a ramas! Pentru mine vorbind. Timpul vietii nu l-am chemat, mi s-a dat, nu-l alung, dar simt cum pleaca… Îmi pare rau, fiindca va fi plin de evenimente. Cred ca nu trebuie sa ne speriem, fiecare generatie a avut probleme noi, mai grele, mai usoare, dar le-au trecut. Fiecare om trebuie sa poarte în suflet credinta în Dumnezeu. Cu ea va depasi mai usor greutatile.

O.C. – Ce recomandare ati dori sa le faceti celor care abia acum încep sa scrie?

– Sa iubeasca mult si sa viseze mult, ori de câte ori realitatea din jur îi va obosi. Sa citeasca mult si sistematic. Sa caute valoarea în viata. Sa-si faca biblioteca si fise pentru cartile citite. Sa scrie, dar sa nu se grabeasca sa publice. Eu m-am grabit, fiindca am pierdut din timpul scrierii si acum îmi dau seama ca ar fi trebuit sa revizuiesc cu atentie textele si sa fiu mai exigenta cu editarea lor.

O.C. – Ce hobby-uri aveti?

– Am avut destul de multe în viata. Acum mi-a ramas doar muzica.

O.C. – Cât de multa poezie exista într-o reactie chimica?

– O reactie chimica se prezinta ca un fenomen în urma caruia doua sau mai multe substante puse în contact în anumite conditii, formeaza substante diferite, altele decât cele initiale. Te minunezi când vezi ca una pui si alta iese. În poezie, folosim cuvinte din bogatia limbii, dupa gradul de afectivitate pe care-l avem fiecare, le alaturam într-un mod, ele se atrag, se amesteca, explodeaza, uneori (ce mult asteptata este explozia cuvintelor!), formând idei si imagini pe care cititorul le gusta… Ne minunam, uneori, pentru ce a iesit. Se întâmpla sa nu-ti mai recunosti gândurile care te-au însotit. Poezia este, da, o alchimie, o modelare în cuvinte, în fraze, în metafore a unei lumi care întocmai ca o reactie chimica, ne tulbura, ne misca, ne fascineaza.

Octavian D. Curpas
Phoenix, Arizona

* * * * * * * * * * * * * * *

OFERTA DE CARTE A SCRIITOAREI VAVILA POPOVICI

CARTI TIPARITE :

– Noapte de iarna (versuri) Pitesti 1993;

– Nopti albe (versuri) Pitesti 1995);

– Binele si Raul (proza) Pitesti 1998);

– Dragostea mea cea mare (versuri) Pitesti 1998;

– Albumul cu fotografii (proza) Pitesti 1999;

– Dincolo de noapte (versuri) Bucuresti 2000; postfata – Ion Papuc.

– Piticul din ceasca de cafea (versuri) Bucuresti 2000;

– Mai sunt barbati buni (proza) Bucuresti 2001;

– File de jurnal (proza) Bucuresti 2002;

– Insomniile unei veri (versuri) Bucuresti 2002;

– Ultima pirueta (proza) Pitesti 2003;

– Îngerul scrie poemul (versuri) Pitesti 2003; (prefata – prof. dr. Simion Barbulescu)

– Între spaima si vis (versuri) Pitesti 2004; prefata – S. Barbulescu.

– Jurnalul unei veri (proza) Bucuresti 2005;

– Suspine strigate (versuri) Pitesti 2005; prefata – Simion Barbulescu.

– Cartea mamei (proza) Pitesti 2006;

– Jurnal American (proza) Pitesti 2007;

– Singuratatea clipelor târzii (versuri) Iasi 2008;

– Gânduri (proza) Iasi 2009; prefata – Vasile Filip.

– Scrisori de departe (versuri) SUA 2010;

– Articole, eseuri, vol. I (proza) SUA 2010;

– Preaplinul tacerilor (proza) SUA 2010;

– Poemele iubirii (versuri) SUA 2011;

– Articole, eseuri, vol. II (proz?) SUA 2012;

– Fulguratii (proza) SUA 2012

Detaliile pentru cei care doresc sa comande cartile:

Adresele de la care se pot comanda ultimele carti (faceti click pe link-uri):

„Fulguratii” (https://www.createspace.com/3958608)

„Articole, Eseuri (vol. II)” (https://www.createspace.com/3801524)

„Scrisori de departe” (https://www.createspace.com/3456668)

„Articole, Eseuri” (https://www.createspace.com/3479381)

„Preaplinul Tacerilor” (https://www.createspace.com/3513737)

„Poemele iubirii” (https://www.createspace.com/3698730)

Daca este pentru prima data când comandati de la Amazon CreateSpace, va trebui mai întâi sa va creati un cont (desi CreateSpace face parte din grupul Amazon, conturile sunt separate, deci chiar daca aveti deja un cont deschis la Amazon, pentru CreateSpace trebuie sa va creati unul nou, separat). Veti stabili un nume de identificare si o parola. Apoi vi se va cere sa va introduceti câteva date personale (adresa de email, numele personal, adresa unde locuiti, etc.) si datele unei carti de credit (Visa, MasterCard, etc.). Fara carte de credit nu se poate comanda. Tot acest proces trebuie facut numai la prima vizita, la vizitele ulterioare doar faceti sign-in cu numele de identificare si parola.
Odata încheiata deschiderea contului, precizati numarul de exemplare dorite si plata se va face automat de pe cardul înscris anterior, iar expedierea se va face la domiciliul personal (la adresa pe care ati introdus-o deja la deschiderea contului).

Vorbe de duh despre iubire (1)

On October 1, 2012 By nelursIn Bible, Christian PerspectiveLeave a comment

Iubirea este legea spirituala a universului.
Vavila Popovici

Seminar

despre iubire …

Daca dragoste nu e, nimic nu e. – Marin Preda
Nu piroanele L-au rastignit pe Hristos, ci iubirea. – F.M. Dostoievski
Nu conteaza atât de mult ceea ce faci, ci câta dragoste pui în ceea ce faci. – Maica Tereza
Vocatia mea este iubirea. – Tereza de Lisieux
Dragostea este bunul cel mai de pret al sufletului. – Vavila Popovici
Iubirea deschide portile cetatii sufletului. – Vavila Popovici
Iubirea este cea mai frumoasa muzica din partitura vietii. Fara ea, ai fi un etern afon în corul imens al omenirii. – Roque Schneider
Iubirea este cel mai frumos resentiment. – Victor Mar Manuel
Iubesti pe cineva atunci când ajungi sa vrei sa-i dai ce ai mai bun si hotarasti sa i te dai pe tine însuti… – Octavian Paler
Dragostea e speranta si fara speranta lumea nu ar exista… – Octavian Paler
Fara iubire, nu valorezi nimic. – George Danciu
Iubirea este “a darui” la infinit. – Ioan Gyuri Pascu
Eu îmi iau hrana de la iubire; când iubirea va muri, voi muri si eu; firea mea, cu iubire se hraneste… – Nezami Ganjavi
Dragostea consta în dorinta de a da ce este al tau altuia si de a simti fericirea acestuia ca si cum ar fi a ta. – Emanuel Swedenborg
Este mai greu sa învingem pasiunile invizibile decât sa cucerim lumea cu arme vizibile. Este legea iubirii ceea ce conduce omenirea. In focul iubirii si fierul cel mai tare se înmoaie. – Mahatma Gandhi
Nu iubesc cei ce nu-si arata iubirea. – William Shakespeare
Eu m-am nascut ca sa iubesc. – Sofocle
Ah, ce usor ne lasam convinsi de persoanele pe care le iubim! – Moliere
Iubirea este aripa daruita de Dumnezeu sufletului, pentru a se urca pâna la El. – Michelangelo Buonarroti
O iubire adevarata inseamna sa ajungi sa nu poti gândi contrariul ei. – Camil Petrescu
Iubirea noastra se va hrani din dureri si greseli, asa cum focul se hraneste din tot ce-i sta în cale. – Camil Petrescu
Iubirea este arhitectul universului. – Hesiod
Iubirea este suprema lege a universului: lege misterioasa care guverneaza si orânduieste totul, de la atomul neinsufletit pâna la fiintele rationale: de la ea pleaca si spre ea converg, ca spre un centru de irezistibila atractie, toate gândurile si actiunile noastre. – G.A.Becquer
In iubire nimeni nu-i mic. (…) Un fir de iarba devine punctul de sprijin al cedrului. – Victor Hugo
Sunt oameni care nu pot iubi pe unii fara sa urasca pe altii. – Victor Hugo

Seminar despre iubire (3)

On September 29, 2012 By nelursIn Biblia, Credinta, Educatie, Incurajare, Mantuire, Miracole, Natura Umana, Tineri1 Comment

Iubirea este viața. Și, dacă-ți lipsește iubirea, îți lipseste viața. Leo Buscaglia

25 de vorbe de duh despre IUBIRE

Dacă n-ar fi iubirea, m-as teme de viată. – Grigore Vieru
Nu-i un imperativ mai categoric decât al iubirii. – Simion Mehedinti
Iubirea este elixirul vital, izvorul sănătătii, al puterii si al energiei pentru fiecare om. – Prentice Mulford
Puterea pe care o au cei pe care îi iubim, asupra noastră, este intotdeauna mai mare decât aceea pe care o avem noi insine. – F. de La Rochefoucauld
Iubirea se aseamănă intrucâtva cu focul: doar că cei dinafară văd mai degrabă fumul, iar cei dinlăuntru, flacăra. – Jacinto Benavente
Iubirea, care este cu adevărat iubire si nu numai un trecător capriciu, nu se opreste pe ce e menit pieirii, ci se desteaptă, se aprinde, sălăsluieste numai în ceea ce este vesnic. – Johann Gottlieb Fichte Continue reading “Seminar despre iubire (3)” →

Seminar despre iertare (1)

On September 27, 2012 By nelursIn Biblia, Credinta, Educatie, Familia, Incurajare, Mantuire, Natura Umana1 Comment

Iertare și iubire! Iubire și iertare!

Vavila Popovici

SĂ NE IUBIM UNII PE ALȚII, CĂCI DRAGOSTEA ESTE DE LA DUMNEZEU

(Epistola lui Ioan, 1 Ioan 1:4.7)

Dacă iertaţi oamenilor greşelile lor, şi Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greşelile voastre. Dar dacă nu iertaţi oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre. – EVANGHELIA LUI MATEI (6.14-15)
Oamenii cu pumnii strânsi nu-si pot da mâna. – Autor necunoscut
Iertând altora, vouă insivă vă iertati. – Ioan Gură de Aur
Partea cea mai nobilă a rațiunii este împotriva furiei mele. Ea îmi spune că este lucru mai prețios să ierți decât sa te răzbuni. – William Shakespeare Continue reading “Seminar despre iertare (1)” →

Seminar despre iubire (2)

On September 24, 2012 By nelursIn Biblia, Credinta, Educatie, Familia, Incurajare, Mantuire, Miracole, Natura Umana, Tineri1 Comment

Iertare și iubire! Iubire și iertare!

Vavila Popovici

25 de vorbe de duh despre IUBIRE

Tot ce pot să inteleg, înțeleg doar din cauză că te iubesc. – Lev Tolstoi
Ce e pentru inima noastră lumea fără iubire? E ca o lanternă magică fără lumină. – J.W. von Goethe
Vrei un mijloc care să te conducă la perfecțiune? Numai un singur mijloc cunosc, și acesta este iubirea. – Tereza de Lisieux
Întâmplător, oricine poate iubi. – F.M. Dostoievski
Iubirea este un act de iertare nesfârsită, o privire tandră care devine un obicei. – Peter Ustinov
Dragostea – rădăcina si izvorul binelui. – Ioan Gură de Aur Continue reading “Seminar despre iubire (2)” →

Seminar despre iubire (1)

On September 22, 2012 By nelursIn Biblia, Credinta, Educatie, Incurajare, Mantuire, Natura Umana2 Comments

Iubirea este legea spirituală a universului.
Vavila Popovici

25 de vorbe de duh despre

IUBIRE

Dacă dragoste nu e, nimic nu e. – Marin Preda
Nu piroanele L-au răstignit pe Hristos, ci iubirea. – F.M. Dostoievski
Nu contează atât de mult ceea ce faci, ci câtă dragoste pui în ceea ce faci. – Maica Tereza.
Vocatia mea este iubirea. – Tereza de Lisieux
Dragostea este bunul cel mai de preţ al sufletului. – Vavila Popovici
Iubirea deschide portile cetăţii sufletului. – Vavila Popovici
Iubirea este cea mai frumoasă muzică din partitura vieţii. Fără ea, ai fi un etern afon în corul imens al omenirii. – Roque Schneider Continue reading “Seminar despre iubire (1)” →

POLITETEA

On September 20, 2012 By nelursIn EssaysLeave a comment

„Politetea este pentru spirit ceea ce gratia este pentru trup”.

Voltaire

În aceste zile frumoase ale lunii septembrie, când vara si-a facut ultimele bagaje si a plecat tot „în calduri” fiind, iar nori nervosi viziteaza cerul dupa atâtea zile secetoase, iata ca evenimentele politice se succed, lumea se agita. Lupta politica devenita acerba în ultimele luni ale acestei veri fierbinti, a agitat spiritele si în Parlamentul European întrunit zilele acestea. Jurnalistii au catalogat atmosfera în diferite moduri, precum: „USL a exportat balacareala în Parlamentul European – Politica”, „Gâlceava de Dâmbovita la Strasbourg” etc. Mândria exagerata, lipsa de politete, si-au aratat fetele în luarile de cuvânt ale unor politicieni. Dupa tot bâlciul referendumului, minciunile si fariseismul multora, ar fi fost cazul sa se fi schimbat comportamentul într-unul de atentie cuvenita, analiza, dialog cuviincios, întelegere a situatiei si a se auzi, poate, eventuale scuze, pentru greselile pe care unii le-au facut. Sau asa cum se pomeneste în jargon stradal – definit ca „drog cu trimitere în realitatea paralela” -, sa fi avut „ciocul mai mic!” Dar, dimpotriva, s-au auzit învinuiri, ofense, buricari, din partea unor persoane care înteleg libertatea în felul lor, calcând în picioare parerile opuse dar si sfaturile celor care s-au integrat în conducerea destinului unei Europe unite, pentru care am optat si noi. Poate ar fi fost cazul ca naravul recent, cel al dezbinarii, sa nu-l fi dus acolo, departe de tara, sa fi spalat rufele întâi în familie. Poate mai multa politete nu ne-ar fi stricat? Vorba lui Nicolae Steinhardt: „Daca nu putem sa fim buni, sa încercam macar sa fim politicosi.”

Politetea este o atitudine, o disciplina a vietii care se învata. Un om politicos este un om demn. Politetea nu este fandoseala, ipocrizie, cum afirma unii, ci este o datorie; datoria omului de a-si slefui caracterul, de a adopta un comportament civilizat dictat de constiinta, care înclina balanta spre dreptate. Un om nepoliticos este un om murdarit, se manifesta grosolan, uneori chiar agresiv, în vorbe sau gesturi. Politetea trebuie sa redevina un imperativ al societatii moderne, pentru ca regulile de convietuire sociala, principiile si normele de munca si comportare într-o societate libera, sa poata fi respectate. Un om politicos este un altruist; el sacrifica uneori câte ceva de la sine, în favoarea aproapelui sau.

Corectitudinea este un element necesar politetii, dar este în primul rând o manifestare de respect fata de celalalt. Omul care a învatat politetea devine sincer, calm, senin, luminos. deschis, atent, dar totodata încrezator în fortele proprii si în buna-credinta a celorlalti.

Politetea se impune omului civilizat, prin întelegerea necesitatii de a gasi un limbaj comun cu alti oameni. Ea implica controlul instinctului barbar care salasluieste în fiecare dintre noi. Octavian Paler marturisea sincer: „Cautam sa ascund noaptea din mine (banuiesc ca toti introvertitii au o noapte interioara, prin care bâjbâie si pe care o ascund de altii, deoarece nici ei nu stiu ce ascunde ea)…” Dar ce ne facem cu extrovertitii care nu au probleme în a-si ascunde ceva? Autodisciplinarea se poate transforma, cu timpul, în a doua natura a omului; deprinderea devine reflex, reactiile devin automatisme binefacatoare.

În aceasta idee, filozofii greci propovaduiau pretuirea esentialului din interiorul nostru, nu înselatoarea aparenta, ci stapânirea de sine ce duce la adevarata forta si fericire; conducerea vietii potrivit bunului simt si ratiunii, nu atitudinea ambigua dictata de instinct. „La orice ademenire exterioara raspunde cu o virtute interioara”, sfatuia Epictet. Omul trebuie sa-si fixeze un model de conduita, adica o regula si un comportament ideal, carora sa se conformeze atât în singuratatea lui, cât si între oameni. Este necesar sa cautam în jurul nostru atmosfera de întelegere, de civilitate, de solidaritate cu cei corecti. Dar, fata de cei care manifesta rea vointa cu privire la politete, fermitatea este justificata si chiar necesara.

Un om politicos este un om stapân pe purtarea si pe reactiile sale, sigur de el, miscându-se liber, dezinvolt. Necunoasterea regulilor de politete se poate manifesta si prin nesiguranta, bâjbâiala, lipsa de fermitate sau dimpotriva – excesul ei. Sa ne gândim la iesirile neasteptate ale oamenilor timizi, la replicile ironice ale unora; nu sunt ele motivate de lipsa factorului educational, cel al politetii?

Politetea trebuie aplicata în toate locurile si momentele vietii noastre, pe cât posibil, ea tinând seama si de cunoscutul proverb: „Ce tie nu-ti place, altuia nu-i face.”

Trist este când privim si pe ecranele televizoarelor oameni care ne dau lectii nu de politete, ci de lipsa ei, de neobrazare, oameni care, asa cum spunea tot Octavian Paler, se manifesta instinctual, îndemnând la calcarea în picioare a politetii, adica la nerespectarea regulilor de convietuire avute pâna acum de poporul nostru. Cu îngusta lor minte, dar cu insistenta, vor sa schimbe în rau principiile care au condus societatea româneasca, pretuita cândva nu numai pentru însusirile sufletesti cu care oamenii din aceasta tara vin pe lume, ci si dupa nivelul spiritualitatii la care poporul nostru a izbutit sa se ridice de-a lungul veacurilor. Constantin Noica, în mod sagalnic spunea: „Eram si noi, ca animalele, fiinte sigure pe noi si pe instinctele noastre, si-a venit sa ne zapaceasca spiritul, cu problemele lui, cu ispravile lui.”

Se stie bine ca din fire românul este în primul rând credincios si cuviincios, are o fire blânda, este darnic, rabdator si încrezator în soarta lui si a tarii în care s-a nascut.

Credinta profunda a poporului nostru în menirea sa istorica trebuie sa reînvie din acele însusiri sufletesti, cu care a fost daruit de la natura. Ce i-a însufletit pe acei oameni traitori cândva, sa îndure oboseala, jertfele, lipsurile si suferintele, de care pomenea si Mihai Eminescu? Credinta ce o aveau în eternitatea tarii! Si credinta nu i-a înselat, caci ceea ce era vesnic în tara noastra, „viaza si astazi si va via si în viitor”; lucrurile bune trebuie sa se întâmple, iar oamenii sa se bucure de ele.

Trebuie gasite mijloacele prin care se poate realiza pacea interna. Vor fi preferate legile care sa decurga din idealuri frumoase. Gasirea de idealuri cât mai frumoase trebuie sa fie ocupatia cea mai nobila harazita omului pe pamânt; „Ea constituie prestigiul parlamentarismului”, dupa cum se exprima un filozof român. Acolo, în parlament, trebuie sa-si gaseasca locul oamenii care respecta idealurile poporului si care au credinta în Dumnezeu, oameni curajosi, cu judecata dreapta, caci orice judecata gresita ne poate compromite. Si mai este ceva foarte important si anume, sa se înteleaga cine din exterior ne vrea binele si cine doreste a ne pune piedici în atingerea acestui bine.

Sa nu ne iluzionam cu calitati exagerate, dar sa fim încrezatori în cele pe care le avem. Nu este bine nici sa ne deceptionam – se aud destule glasuri în prezent -, desi aceste momente nu pot lipsi cu desavârsire din viata noastra. La ora actuala, oamenii obisnuiti sunt deceptionati de conducatori si conducatorii de oamenii pe care-i conduc. Deceptia a depasit pragul si a trecut în mizerabilul spatiu al urii. Se urasc oamenii, clanurile, pentru interesele lor meschine, materiale. Sunt destui oameni „fara Dumnezeu” cum se spune la noi, cei traiti în comunism si tinerii nascuti si educati în mod ateist.

Avem nevoie de o spiritualitate care sa scoata la lumina virtutile adevarate ale sufletului românesc, sa nu le îngroape printr-o vesnica blamare. Spiritualitatea este cea care poate pune în valoare sufletul nostru, cunoscutele sale calitati. Hegel într-o lucrare a sa atentiona: „…orice spiritualitate, orice continut al constiintei, este produs si obiect al gândirii; religia si moralitatea, în primul rând trebuie sa fie date omului si pe calea sentimentului – si ele sunt în realitate asa.”

Unul dintre filozofii nostri, vorbind despre începutul secolului XX, spunea: „Vremea maimutarelilor a trecut, fiecare popor ramâne sa-si realizeze prin însusirile sale proprii, menirea pe care i-a dat-o Dumnezeu.” Iata ca aceasta „vreme a maimutarelilor” a reaparut si asistam la un joc periculos pe scena vietii noastre politice. Snobismul, lipsa de politete si ignoranta se manifesta în toate domeniile, la toate nivelele, exemplul cel mai sugestiv fiind gusturile si alegerile deviate de la bunul simt.

Credinta trebuie sa înfloreasca în sufletele generatiei noi. Oamenii care ne conduc trebuie sa fie si ei condusi de Dumnezeu, adica, atunci când iau o hotarâre, ea sa fie pe placul celui de Sus si al poporului pe care îl conduc. Un comportament moral ar face ca sufletul sa se elibereze de angoase, ajungând la liniste, întelegere, la un singur scop nobil pentru tara, iar „razboaiele” dintre indivizi s-ar potoli. Avem nevoie de coeziune sociala bazata pe respect, politete, pe spiritualitatea care, repet, defineste fondul nostru sufletesc comun. Iata ce am putea exporta si nu comportamentul opus, al celor putini, dar care, din nefericire, astazi ne conduc destinele. Dezbinarea continua nu poate aduce decât raul, degradarea.

Europa ne cerea si ne cere în continuare sa fim ceea ce suntem: „pe radacinile noastre proprii; cu destinul nostru propriu”, dar sa respectam angajamentele facute, pentru a se putea auzi în final o frumoasa „simfonie”. Armonia porneste de la cetatenii fiecarei tari.

Nu este usor a construi o cladire dupa un proiect nou! Radacinile nu ni se vor putea smulge niciodata, fiindca ele sunt prea bine înfipte în pamântul tarii! Suntem la noi acasa! Un scriitor scria într-un articol de revista: „…Radacina actualei porniri antioccidentale se gaseste în mlastina national-comunismului…” Da, comunismul s-a naruit, dar mostenirea sa a ramas! Mai sunt, de ce sa nu recunoastem, cei în a caror minte sclerozata, mai fâlfâie lozinca: „Lumina ne vine de la rasarit!” Unde ne este gândirea clara, unde ne sunt aparatele de masura?

Starea de saracie nu ne da dreptul la degradarea comportamentului, a moralei. Pe morala si pe credinta trebuie sa se sprijine gândirea, gesturile si actiunile noastre; adevarurile morale de origine divina fiind, ramân eterne, imuabile.

Si sa nu uitam nici proverbul românesc: „Politetea este cheia de aur care deschide toate usile!”

Vavila Popovici – Raleigh, Carolina de Nord

* * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * *

OFERTA DE CARTE A SCRIITOAREI VAVILA POPOVICI

CARTI TIPARITE :

– Noapte de iarna (versuri) Pitesti 1993;

– Nopti albe (versuri) Pitesti 1995);

– Binele si Raul (proza) Pitesti 1998);

– Dragostea mea cea mare (versuri) Pitesti 1998;

– Albumul cu fotografii (proza) Pitesti 1999;

– Dincolo de noapte (versuri) Bucuresti 2000; postfata – Ion Papuc.

– Piticul din ceasca de cafea (versuri) Bucuresti 2000;

– Mai sunt barbati buni (proza) Bucuresti 2001;

– File de jurnal (proza) Bucuresti 2002;

– Insomniile unei veri (versuri) Bucuresti 2002;

– Ultima pirueta (proza) Pitesti 2003;

– Îngerul scrie poemul (versuri) Pitesti 2003; (prefata – prof. dr. Simion Barbulescu)

– Între spaima si vis (versuri) Pitesti 2004; prefata – S. B?rbulescu.

– Jurnalul unei veri (proza) Bucuresti 2005;

– Suspine strigate (versuri) Pitesti 2005; prefata – Simion Barbulescu.

– Cartea mamei (proza) Pitesti 2006;

– Jurnal American (proza) Pitesti 2007;

– Singuratatea clipelor târzii (versuri) Iasi 2008;

– Gânduri (proza) Iasi 2009; prefata – Vasile Filip.

– Scrisori de departe (versuri) SUA 2010;

– Articole, eseuri, vol. I (proza) SUA 2010;

– Preaplinul tacerilor (proza) SUA 2010;

– Poemele iubirii (versuri) SUA 2011;

– Articole, eseuri, vol. II (proza) SUA 2012;

– Fulguratii (proza) SUA 2012

Detaliile pentru cei care doresc sa comande cartile:

Adresele de la care se pot comanda ultimele carti (faceti click pe link-uri):

„Fulguratii” (https://www.createspace.com/3958608)

„Articole, Eseuri (vol. II)” (https://www.createspace.com/3801524)

„Scrisori de departe” (https://www.createspace.com/3456668)

„Articole, Eseuri” (https://www.createspace.com/3479381)

„Preaplinul Tacerilor” (https://www.createspace.com/3513737)

„Poemele iubirii” (https://www.createspace.com/3698730)

PILOBOLUS

On July 25, 2012 By nelursIn EssaysLeave a comment

ALTA PAGINA A FESTIVALULUI DE DANS AMERICAN – 2012

„Orice gratie este un avânt, o bucurie a înaltarii.”

Emil Cioran

Despre Pilobolus am mai scris anii trecuti, cu ocazia desfasurarii Festivalului de Dans American – ADF 2010 si 2011, ca despre o Companie remarcabila prin programele sale stralucitoare si provocatoare, pline de imaginatie, spirit, de explorare atletica si colaborare creativa. Dansatorii se arunca în aer, cad, executa fascinante piruete, totul facut cu precizie, dovada a exercitiului intens si al talentului. De fapt, toti dansatorii îsi daruiesc întreaga tinerete acestei obositoare dar fascinante arte.

Spuneam mai demult ca dansul este o arta veche. Pentru omul primitiv dansul exprima un mod de gândire, precum si un stil de viata. Prin dans omul transmitea celor din jur ceea ce simtea cu ajutorul „limbii universale a corpului”. Toate evenimentele din viata omului primitiv: nasterea, moartea, razboiul, alegerea conducatorilor, însanatosirea bolnavilor etc., erau sarbatorite prin dans. De la figuri simple si gândire simpla, dansul a ajuns în zilele noastre sa exprime o gândire complexa prin figuri variate si pline de expresie ale trupului, prin starea exuberanta a dansatorilor. Emil Cioran spunea: „A simti ca poti totul, ca absolutul e în mâna ta, ca exuberanta ta este exuberanta acestei lumi, ca ritmul universal palpita în tine frenetic si intens, ca tu esti lumea, ca existenta nu e conceptibila decât în masura în care trece prin tine… este desigur a realiza o forma de bucurie greu de banuit si care este un monopol al celor dotati cu sensibilitate magica.”
Sa ne amintim ca denumirea Companiei vine de la un fung caruia îi place soarele, având o remarcabila abilitate de a se orienta spre sursa de lumina si care creste prin pasuni, dar nu numai. Acest fapt ni se aminteste în prezentarea spectacolului, prin imagini sugestive, fungii fiind prezenti peste tot, înmultindu-se si raspândindu-se prin si peste tot ce alcatuieste viata omului.

Compania Pilobolus are sediul în Washington Depot, Connecticut. Si-a început activitatea în 1971 ca o companie de dans de grup si a dobândit curând un renume, pentru calitatile extraordinare, obtinute evolutiv în acest secol al 21-lea, având trei nuclee de activitate: Teatrul de dans Pilobolus, Serviciul de Creatie Pilobolus si pretiosul Institut de dans Pilobolus.

În data de 7 iulie a.c., în sala Centrului Artelor performante din Durham (Durham Performing Arts Center), Carolina de Nord, am putut viziona spectacolul acestei companii. Compania s-a prezentat într-un mod nou în aceasta stagiune a Festivalului de Dans Modern.
În prima parte au fost dansurile intitulate: AZIMUTH, SKYSCRAPERS si SWEET PURGATORY. În a doua parte, dupa pauza: THE TRANSFORMATION si AUTOMATON.
Azimuth ne-a fascinat privirile. Dar si gândurile. Pe fundalul scenei a aparut un cerc având în mijloc un astru, iar pe scena fiecare dansator cu câte un segment de cerc, simbolizând parti ale pamântului (azimut – curbura, arc de orizont), executând superbe miscari de dans, cu miscari de jonglerie, într-un univers geometric si artistic frumos alcatuit, dansatorii fiind mereu în cautarea unui echilibru cu bolta cereasca, desprinzându-se de sol prin minunate sarituri si torsionari ale trupului, în dorinta de a sfida gravitatea si de a gasi cât mai curând armonia dintre cer si pamânt. Aici, jongleria practicata în aria circului, a fost ridicata cu maiestrie la rangul de arta.

Dansul este cel care uzeaza întotdeauna legile fizicii. În teoria einsteiniana, gravitatia nu mai este efectul interactiunii unor corpuri materiale, ci al curburii continue spatiu-timp; corpurile nu se atrag unele pe altele, ci pur si simplu urmeaza liniile geodezice ale spatiu-timpului; miscarile nu mai sunt cauzate de forte, ci de constrângeri de ordin geometric. Gravitatia, sustinea Einstein, este o „unda” care se propaga local, din aproape în aproape. Coregrafia se pare ca a urmarit aceasta idee în realizarea dansului.
În Skyscrapers perechile de dansatori au avut o frumoasa costumatie în ton cu coloritul fundalului cu imagini urbane, în asa fel încât privirile ne-au fost fascinate de aparitia fiecarei perechi care exprima un altfel de moment al întâlnirii a doi îndragostiti. La sfârsitul dansului, dansatorii cu costumele divers colorate au reaparut dansând într-un ritm alert, pe fundalul ecranului care se perinda cu viteza accelerata, însotind coloritul corespunzator al costumatiei dansatorilor veseli, fericiti.

Sweet purgatory a fost un superb poem pe muzica inconfundabila a lui Dmitri Sostakovici, compozitor si pianist rus al secolului XX-lea, Simfonia de camera Opus 110a. Adevarat balet modernizat, desfasurat pe un ecran cu pasari migratoare în zbor! A fost partea care mi-a placut cel mai mult. „De gustibus non est disputandum!”

The Transformation a constituit partea amuzanta a acestui spectacol, sugerând modul în care poate fi manipulat un om, transformarea lui facându-se din om în animal.
Automation a fost un dans al oglinzilor, desfasurat ca o calatorie spre o lume viitoare, necunoscuta. Fiecare dansator cu oglinda sa. În timpul dansului mi-am amintit poezia pe care am scris-o cândva:

Oglinda mea e mica parte/ Din oglinda lumii./ Chipul meu privit în ea/ E-o mica parte/ Din chipul lumii./ Timpul daruit oglinzii mele,/ Poate fi numarat în clipe;/ Timpul daruit oglinzii lumii -/ Tot restul vietii./ Alunecam încet-încet/ În spatele oglinzilor,/ În spatele oglinzii lumii-ntregi,/ Spre alta oglinda/ Mult mai luminoasa/ În care nu se mai regasesc/ Nici durerile,/ Nici chinurile noastre.

Spectacolul a fost un amestec fericit de creativitate, umor si drama. Felicitari Companiei!

Vavila Popovici – Raleigh, Carolina de Nord

O inima priceputa

On July 17, 2012 By nelursIn Biblia, Credinta, Educatie, Eveniment, Incurajare, Mantuire, Miracole, Natura UmanaLeave a comment

Judecata de care avem mare nevoie!

Parvenitii de azi se tot înmultesc ca si ciupercile de “sera”, care au nevoie de întunerec mai mult decât de lumina!

“Si am ajuns, iata, la vremurile noastre, la societatea polarizata în care traim. O minoritate aroganta, snoaba, dornica de parvenire si o majoritate lipsita de drepturi care lupta pentru supravietuire, tentata fiind de compromis. Minoritatea este formata din indivizi care au si atins bunastarea (laudabila daca este facuta prin munca si inteligenta!), dar unii continua sa manifeste lacomia pierzand reperele umane, crestine. Pentru acesti oameni legea „nu este batuta in cuie”, ea exista doar pentru „prostime”. Continue reading “O inima priceputa” →

VIZITAREA ORASULUI BALTIMORE

On July 14, 2012 By nelursIn EssaysLeave a comment

” A calatori este, pentru cei tineri, o parte a educatiei;
pentru cei mai vârstnici – o parte a experientei.”
– Francis Bacon

Viata ne deschide doar câteva porti spre a-i vedea frumusetile. Este zgârcita viata, dar macar acel putin vazut trebuie sa fie clar si bine înradacinat în minte. Si marturisit! Pentru aceasta folosim de multe ori povestirea orala, ori scrierea, ca un dialog între cel ce povesteste si cel ce asculta, sau între cel ce scrie si cel care citeste. Cu aceste gânduri am încercat sa astern pe hârtie o… povestioara.

În luna mai a acestui an am avut prilejul de a vizita frumosul si interesantul oras Baltimore, unul dintre cele patru aglomerari urbane ale megalopolisului american. Au fost zile fierbinti, un mai extrem de calduros si care, poate si din acest motiv, a adus multi vizitatori în acest oras. Soarele stralucea puternic si ziua parea îmbracata într-o rochie tesuta cu fire de aur. Priveam în jurul meu si observam viata în plina ei desfasurare, observam cât de fascinanta si perfecta – pare vizitatorilor – în propria ei diversitate. Încetul cu încetul, fiinta straina care eram, la început bulversata de privelistea atât de complexa a ceea ce mi se dezvaluia, am simtit cum începeam sa ma integrez în spatiul respectiv, urnindu-ma din locul în care ma fixasem si accelerând pasii, încercând sa cuprind cu privirea toata trairea, viata din jurul meu. Adevarat spunea un filozof chinez: „ orice calatorie, fie ea si de mii de mile, începe cu un pas! ”

Baltimore, destinatie turistica inedita, impresionanta, este un oras fondat în anul 1729, numit dupa Lordul irlandez Baltimore, titularul fondator al Colony of Maryland, are un climat subtropical umed, iar Inner Harbor (portul interior) a fost odata al doilea port de intrare pentru imigranti în Statele Unite si un important centru de productie. Astazi portul vechi este un loc de promenada, cumparaturi, divertisment. Este un oras independent din statul Maryland – Statele Unite, situat în partea centrala a statului, pe malurile râului Patapsco, râu care se varsa în golful Chesapeake, la o distanta de aproximativ 40 de mile (64 km) la nord-est de Washington, D.C. Populatia orasului este de 636.919 locuitori, iar zona metropolitana are aproximativ 2,7 milioane de locuitori, ocupând locul 20 în tara. În zona asociata, Baltimore County, locuiesc alte câteva milioane de rezidenti. Este si astazi unul din principalele porturi ale Statelor Unite, fiind situat mai aproape de marile piete de marfuri din partea centrala a tarii decât orice alt port de pe coasta de est.

Am pornit spre strada numita Pratt, ne-am urcat în autobuzul gratuit care circula pentru turisti facând un tur al orasului, în care se mai urca si saracii orasului pentru a nu plati deplasarea, si ne-am dat jos dupa câteva statii, ajungând în chiar centrul orasului împânzit de constructii moderne din otel si sticla cu 30 – 50 de etaje, magazine de lux si hoteluri cu nume sonore (Marriot, Hilton, Sheraton). Printre ele se vad cladiri rosii cu forme stranii ce amintesc de fostele întreprinderi din secolul al XIX-lea, transformate ingenios în cluburi, muzee, birouri si magazine. Zgârie-norii nu sunt la fel de înalti ca si cei din New York, dar sunt foarte frumos amplasati si dau o nota aparte orasului. Am trecut pe lânga celebra universitate Johns Hopkins si Johns Hopkins Hospital, importante institute de cercetare din domeniul tratarii si eradicarii cancerului. În Baltimore este un manunchi de Universitati, printre care si importanta universitate – University of Maryland Baltimore – situata în inima orasului, ale carei corpuri de cladire ocupa mai multe strazi, afiliata fiind spitalului University of Maryland Medical Center – de unde sunt adusi pacientii pentru cercetari ale diferitelor probleme medicale. Aceasta mare si importanta Universitate (the best University!) are mai multe scoli: scoala de medicina, scoala de stomatologie, avocatura, asistenta medicala, farmacie, business si asistenta sociala.

Am iesit din aceasta zona cu mari centre culturale si ne-am apropiat de port. Aglomeratie, oamenii circula pe jos, cu vaporase taxi, cu sarete si autobuze colorate, pline de anunturi despre „turul orasului Baltimore”. Pe deasupra apei trec spectaculoase poduri suspendate, poduri care se ridica atunci când trec vapoare de mare tonaj, dar si poduri mici, de promenada, de pe care poti sa admiri nenumarate iahturi si barci cu motor.

Fiind un oras bogat în traditii nautice, de peste 35 de ani taxiul de apa din Baltimore, colorat în culori traditionale alb si albastru, face parte din integrala culturii si istoriei orasului si te transporta în diferitele puncte ale portului.

Portul turistic îsi întinde limbile de apa printre cladirile din centru, iar pontoanele, cheiurile si trotuarele emana toata ziua un aer de statiune de odihna, cu toate ca orasul este foarte aglomerat. Am ajuns la Inner Harbor – portul turistic interior -, am luat bilete pentru croaziera si am privit pentru câteva momente înalta structura din piatra, cunoscuta ca Nevasta lui Lot, aflata la intrarea în port, construita la ordinele guvernului britanic, dupa revolta din 1798, ca parte dintr-o retea de faruri si semnalizatoare.
Portul turistic Inner Harbor gazduieste Muzeul Marinei, un muzeu impresionant, în care navele sunt ancorate printre cladirile din centru, iar pietonii, trecatorii, turisti veniti din toate colturile lumii, trec pe lânga ele sau se opresc pe chei sa le admire, sa faca poze si citesc explicatiile înscrise pe panouri. La Muzeul Marinei din Baltimore se afla singura nava americana care a supravietuit bombardamentului de la Pearl Harbor în al Doilea Razboi Mondial.

Taxiurile de apa opresc în statii special amenajate. Poti sa urci pentru câteva statii sau poti sa faci turul orasului pe apa, sa vezi totul dintr-o alta perspectiva. Taxiul de apa este mult mai mult decât o calatorie de placere; este o institutie în Baltimore; este si un mod placut de a privi si simti viata, plutind pe apa si trecând cu privirea centrele importante ale orasului din aceasta zona, pe care Inner Harbor le conecteaza si unde taxiul de apa acosteaza, precum: Aquarium care adaposteste constructia impresionanta a Acvariului National, cel mai mare acvariu din SUA si unul dintre cele mai mari acvarii din lume. Are forma unui inel cilindric cu cinci etaje. Gazduieste 16.500 de animale marine din 560 de specii diferite, printre care si o colectie impresionanta de rechini si magazine cu de toate, pentru toate vârstele. La intrare te întâmpina un munte artificial, o gura imensa de rechin si o cascada care începe de la un etaj superior si se termina la parterul cladirii. Jos, la primul nivel, se afla un restaurant specializat în fructe de mare, un spatiu amenajat pentru depozitarea hainelor si a bagajelor pe durata vizitei, un magazin de suveniruri, un altul pentru echipamente si costume de scafandru, o cofetarie si o cafenea. Prin întreaga cladire circula lifturi si scari rulante. Un adevarat oras! Sus, la ultimul etaj, se afla o mini jungla amazoniana în care traiesc o multime de pasari exotice. Jungla este punctul de trecere din exteriorul spre interiorul acvariului central. Pe margini sunt birouri si laboratoare de cercetari. În bazinul deschis de la parter traiesc pisici de mare, broaste testoase uriase, pesti, tigri, rechini si delfini. În acvariile mici de la fiecare nivel si în acvariul central se pot vedea pesti si alte vietuitoare marine care provin din toate marile si oceanele lumii. Poti admira flora si fauna marina urcând pâna la jungla amazoniana, dupa care cobori în adâncuri si vezi tot ce traieste pe fundul marilor si oceanelor. Este un spectacol fascinant, o lectie despre planeta noastra si lumea minunata a apelor. În acvariul central pot fi vazuti scafandri curatând pietrele si coralii, hranind pestii si verificând starea lor de sanatate. Delfinii încânta privirile si stârnesc admiratia vizitatorilor, prin inteligenta lor. Vizita în acest minunat Acvariu se încheie cu o cina exotica; Harborplace – gazduieste un muzeu continând istoricul navelor, plimbari pe jos printre corpuri de case delimitate prin strazi laterale si parcuri; Science Centre (Centrul stiintific) al Maryland-ului unde se poate urca Federal Hill si unde poti fi absorbit de sutele de mii de metri patrati de stiinta; Rusty Scupper – ofera ochiului, dar nu numai ochiului! vinuri si mâncaruri vechi. Se poate vizita un muzeu excentric, amuzant, pentru toate vârstele; Pier 5 – unde se poate mânca si bea si asculta concertele formatiei Pier Six Pavillion în lunile primaverii si ale verii; Little Italy – cu magazine, restaurante, cinematografe etc. si unde se poate gusta „La dolce vita”; Maritime Park – cu restaurante si magazine plutitoare; Harborview – o mica Havana; Tide Point – o mila si jumatate de plimbare; Fell’s Point – vechiul port cu apa adânca, unde se gasesc nenumarate distractii spirituale, mâncare, cârciumi, muzica live, antichitati, felurite magazine si spectacole; Captain James Landing – este granita dintre Fell’s Point si Canton si de asemenea poarta de intrare la alte magazine; Canton Waterfront Park – locul unde se poate oferi respectul veteranilor razboiului din Coreea si îti poti manifesta bucuria având perspectiva apei oceanului. Nu lipsesc magazinele, barurile si restaurantele; Fort McHenry – locul de amintire a razboiului din 1812, când americanii au întors atacul marelui si puternicului „Leu” englez. Razboiul a fost un conflict militar între fortele Statelor Unite ale Americii si cele ale Imperiului Britanic. Atunci americanii au declarat razboi pentru o serie de motive, incluzând dorinta de expansiune în Teritoriile din Nord – Vest, acolo unde Marea Britanie acorda sprijin triburilor de Amerindieni si umilea astfel onoarea americana. Victoriile din septembrie 1814 si ianuarie 1815 au respins invaziile britanice din orasele New York, Baltimore si New Orleans.

În fiecare zi mii de rezidenti si turisti viziteaza orasul si folosesc taxiul de apa pentru a lua cunostinta de „perlele” orasului. Oamenii care deservesc toate punctele vizitate sunt deosebit de politicosi cu vizitatorii. Ei declara cu mândrie ca iubesc orasul lor si îi imprima zilnic o energie care îi ofera miscare continua si prosperitate; ei ajuta, de fapt, sa prospere business-ul.

În Baltimore auzi vorbindu-se toate limbile pamântului. Peste tot sunt grupuri de turisti cu camere video si blitz-uri pornite. Valetii asteapta clientii si parcheaza masini rare, de colectie, lânga restaurante si hoteluri de lux. Oamenii circula pe jos, cu vaporase taxi, cu sarete si autobuze colorate, pline de anunturi despre „turul orasului Baltimore”. Pe deasupra apei trec spectaculoase poduri suspendate, poduri care se ridica atunci când trec vapoare de mare tonaj, dar si poduri mici, de promenada, de pe care poti sa admiri nenumarate iahturi si barci cu motor.

Baltimore nu este doar centrul de afaceri si învatamântul superior, este de asemenea detinatorul Baltimore City is where most of Maryland’s main cultural institutions like Center Stage , the Lyric and the Hippodrome Theatre are located within the city limits.principalelor institutii culturale, cum ar fi Center Stage, Teatrul Lyric si Hipodromul. A majority of the museums in Maryland are also located here. Majoritatea muzeelor din Maryland sunt de asemenea situate aici: Muzeul National de Medicina Dentara, Muzeul Evreiesc, Muzeul National de Electronica si alte zeci de muzee (în total 50).National Museum of Dentistry De exemplu Muzeul de Arta din Baltimore care a fost fondat în 1914, construit în stilul Templului Roman,Built in the Roman Temple style, the Museum is home to an internationally renowned collection of 19th-century, modern, and contemporary art. are o colectie de arta de renume interna?ional, continând 90.000 opere de arta, inclusiv cea mai mare expozitie de lucrari de Henri Matisse din lume.It is located between the Charles Village and Remington neighborhoods, immediately adjacent to the Homewood campus of Johns Hopkins University , though the museum is an independent institution not affiliated with the University. Mai contine lucrari de Picasso, Cezanne, Manet, Degas, Gauguin, Van Gogh si Renoir.

Într-o duminica plimbându-ne prin oras, am cautat Biserica Ortodoxa Greaca – Sf. Nicolae si am gasit-o chiar în inima orasului. Este una dintre cele 55 de biserici din Baltimore si una din cele 59 de parohii care apartin de Mitropolia din New Jersey, functionând de peste 58 de ani. Am ascultat Sfânta liturghie în limbile greaca si engleza, dupa care am asistat la pomenirea celor doi sfinti Constantin si maica sa Elena, Website by Flying Penguins Studios .a doua zi fiind chiar 21 mai – ziua în care, pentru meritele deosebite pe care le-a avut în legalizarea, sprijinirea si organizarea Bisericii crestine, sunt venerati ca sfinti, în Bisericile Ortodoxa si Romano – Catolica. Înainte de începerea slujbei de pomenire au fost aduse icoanele celor doi sfinti în fata altarului; Constantin cel Mare – întâiul împarat al crestinilor – cel nascut în anul 274 în Serbia – devenit împarat peste întregul Imperiu Roman în anul 312, în urma bataliei de la Pons Milvius (Podul Vulturului) din acel an, împotriva ostilor lui Maxentiu. Potrivit istoricilor, în ajunul luptei, Constantin a vazut pe cer, în timpul zilei, deasupra soarelui, o cruce stralucitoare pe care scria „In hoc signo vinces” (Prin acest semn vei birui). În noaptea dinaintea luptei, împaratului i s-a aratat în vis Iisus Hristos, care i-a cerut sa puna pe steagurile ostasilor sai, pe scuturi si pe arme, semnul crucii. Constantin a ascultat si a obtinut o victorie zdrobitoare, în ciuda uriasei diferente numerice dintre cele doua armate. Pe celebrul sau arc de triumf ridicat la Roma se pastreaza si astazi cuvintele cerute de Constantin a fi scrise: „Instinctu divinitatis” (Prin inspiratie divina), ca semn de recunoastere a rolului decisiv al divinitatii în obtinerea victoriei.

Obosita dar îmbogatita, alaturi de fetele mele, am poposit la un restaurant din centru orasului, unde ne-a servit o ospatarita românca, pe numele ei frumos – Cristina. Auzindu-ne vorbind româneste, gingasa Cristina s-a bucurat ca mai poate vorbi si limba ei de acasa, pe care nu o mai folosise de la sarbatoarea Craciunului, când se dusese s-o vada pe mama ei, ramasa în tara.

Am privit toate acestea si cu acel ochi nevazut, prin tremurul gândurilor care se revarsau asupra acestei parti de lume… M-am gândit ca aici se afla mormântul lui Edgar Alan Poe! La numai 40 de ani, Poe cel gasit cazut pe un trotuar în acest oras, în stare de confuzie mintala si mort câteva zile mai târziu într-un spital de aici, din Baltimore (1849); decesul sau nu a fost facut public, poetul a avut parte de o înmormântare la care au fost prezente numai zece persoane. În 2009, dupa 160 de ani de la deces, celebrul poet a avut, în sfârsit parte, de o ceremonie funerara fastuoasa, bine meritata. Si mi-am amintit poezia CORBUL: „Stând, cândva, la miez de noapte, istovit, furat de soapte/ Din oracole cetoase, carti cu tâlc tulburator,/ Piroteam, uitând de toate, când deodata-aud cum bate,/ Cineva parea ca bate – bate-n usa mea usor./ «E vreun trecator – gândit-am – si-a batut întâmplator. Doar atât, un trecator.»[…] Si de-atunci, pe totdeauna, Corbul sta, si sta întruna,/ Sus, pe albul bust, deasupra usii mele, pânditor,/ Ochii vesnic stau de paza, ochi de demon ce viseaza,/ Lampa îsi prelinge-o raza de pe pana-i pe covor;/ Stiu, eu n-am sa scap din umbra-i nemiscata pe covor./ Niciodata – Nevermore! ”

Am privit, da, si mi-am spus ca voi încerca sa povestesc si altora, frumusetile vazute, grandoarea acestui loc în care m-am simtit atât de mica, drept spus: ca o furnica!, când de emotie la sfârsitul celor vizitate, am strâns pleoapele ochilor de prea mult soare, dar si fiindca lacrimile îsi anuntasera exodul.

Da, bucuria are lacrimile ei!

Vavila Popovici – Raleigh, NC

(completare date: pliante, internet)

FESTIVALUL DE DANS AMERICAN – 2012

On July 9, 2012 By nelursIn Life and HealthLeave a comment

„Dansul este un poem în care fiecare miscare este un cuvânt.” – Mata Hari

Îmi place dansul! Cine nu simte muzica îl crede nebun pe cel ce danseaza!, spunea, pe drept, cineva.

Dansul este miscarea gratioasa a omului, a lumii care îl înconjoara, a cosmosului. Totul din jurul nostru danseaza si noi toti ne miscam dansând, constient sau inconstient, unii mai frumos, altii mai urât, unii mai gratios, altii mai dizgratios. Miscarea este cea care se revolta contra starii de repaus. Corpurile care danseaza pierd pentru câteva clipe echilibrul, în cautarea lui fiind. Corpul dansatorului consuma combustibilul interior – al sufletului – si pe cel exterior – al trupului -, invocând permanent dezechilibrul prin sarituri, aruncari si coliziuni si tinzând spre atingerea clipei de echilibru prin gratie. O mica – mare nebunie frumoasa, as spune eu! La fel ca în orice arta, la fel ca în arta iubirii, fluidul din suflete curge continuu cautându-si zagazul…

A început Festivalul de dans modern – ADF 2012.

În data de 16 iunie a.c. am vizionat la Centrul Artelor Performante din Durham, spectacolul Companiei Stephen Petronio, constituita dintr-o trupa de dansatori superbi, cu o muzica uluitor de frumoasa a compozitorului Nick Cave (Edward Nicholas “Nick” Pestera nascut în 1957, muzician Australian, scriitor actor, compozitor) – si beneficiind de arta vizuala, spectacolul intitulat UNDERLAND.

Coregraful Stephen Petronio a creat initial spectacolul în 2003 pentru Sydney Dance Company la cererea acesteia, pe textele muzicale ale australianului Nick Cave, având de pe atunci credinta ca va fi „un proiect de vis” pentru el. Mai târziu, datorita talentului afirmat si vointei sale, spectacolul a trecut sub patronajul propriu al Companiei Stephen Petronio.

Stephen Petronio – directorul artistic al acestei companii – s-a nascut în New Jersey, a început dansul în 1974, a devenit prim dansator si astazi se poate mândri cu o frumoasa cariera de peste 25 de ani. Purtatorul numeroaselor premii este laudat în lumea întreaga pentru coregrafia sa provocatoare, miscarea – atletismul si coliziunea dansatorilor -, muzica superba pe care o foloseste si artele vizuale.

În cele 60 de minute de suspans, pe un fundal pe care se deruleaza un film plin de simboluri, pe o muzica cu ritmuri diferite, placuta auzului, cu dansatori talentati, costumati sugestiv, s-a derulat spectacolul fascinant. Acest „Underland” poate fi asemuit subconstientului nostru, partea ascunsa a creierului si, în acelasi timp, partea care ne influenteaza în mod decisiv pe tot parcursul vietii. În el se duce lupta între bine si rau, el capteaza în permanenta informatiile din jurul nostru, emotiile, senzatiile, imaginile, sunetele si gusturile, pentru ca apoi, ele sa fie clasate si organizate. Programarea lui pozitiva poate sa faca adevarate minuni, deoarece el pune la munca constientul, vointa noastra, rationamentul nostru.

Dansatorii încep primul dans în momentul în care pe fundal, becul care lumineaza întunericul explodeaza în mii de fragmente, care în final se vor recompune; apoi alt dans în care paharul se sparge în mii de bucati, precum miliardele de celule din creierul omului. Urmatorul dans se desfasoara pe fundalul unui cer la început cu un nor alb, stralucitor, bine definit si care se împrastie, devine întunecat, ia forma unei tornade, ca în final sa revina la forma lui initiala, recapatând-si echilibrul pierdut. Într-o viziune filozofica s-ar putea gândi la acea zona de ordine fractala existenta între haosul necontrolabil si ordinea excesiva a lui Euclid, fractalul fiind o figura geometrica sau un obiect ale carui parti au forma sau structura întregului, la o scara diferita si putând fi usor deformate. Cred ca aceasta a fost ideea coregrafului si a realizatorului artei vizuale – Ken Tabachnick, precum si a directorului tehnic Joe Doran.

Luna –stapâna noptii – apare si ea sub diferitele ei forme: luna noua, în crestere – favorabila în plan sentimental si care îi aduce aminte Luminii ca are nevoie de întuneric pentru a exista si a straluci, moment în care fluxul ajunge la maxim si sensibilitatea tuturor organismele vii este amplificata; ea va amplifica starile negative, acesta fiind si motivul pentru care este interzis a se face dragoste în perioada de influenta nefasta a Lunii Pline. Întrucât cuplurile par a nu respecta aceasta interdictie, se confrunta cu probleme si tensiuni, exprimate sugestiv prin dans, si în sfârsit – faza de descrestere, revenire la luna noua. Focul este cel care mistuie sufletele, el se extinde, se manifesta prin dorinte perverse, dar inconstientul se orienteaza spre obtinerea din nou a echilibrului, omul scapa de tentatiile negative ale dragostei perverse, a banului pervers, atotcuceritor. Si din nou fragmentele împrastiate ale luminii se recompun, acel bec va lumina întunericul UNDERLAND-ului, totul recapatându-si echilibrul pierdut si dorit.

În spatiul coregrafic dansatorii au executat minunate sarituri si piruete, împrastiind, printre lumini, forta umana – fizica si spirituala. Am simtit ca au fost clipe în care dansatorii pierdeau granita fiintei lor, când se contopeau pentru o clipa cu Cosmosul.

Dansatorii, muzica expresiva, arta vizuala si costumatia inspirata, toate au creat un ansamblu modern plin de sensibilitate si profund înteles.

Felicitari Companiei Stephen Petronio! Felicitari organizatorilor acestui Festival – Directorului ADF – Jodee Nimerichter!

Vavila Popovici – Raleigh, Carolina de Nord