A MAI TRECUT UN AN!

 

 

 

 

 

 

A MAI TRECUT UN AN!

 

A mai trecut un an!

S-au rupt file din calendar,

file din viata,

a mai trecut un an.

Si-i vesel si trist când trece.

Alunecând peste pragu-i lucid si rece,

a mai trecut un an.

Vor trece si alti ani,

o viata va trece…

Timpu-i ne-ndurator, grabit sa plece.

A mai trecut un an!?


Vavila POPOVICI, Raleigh – NC

.

Colind de Vavila Popovici

 

(Sa ninga, o, Doamne, sa ninga…

 

 

E rugamintea poetei Vavila Popovici, care-si doreste acea clipa când iubitul sa-i cânte-un colind, tristetea sa i-o alunge în seara splendida de-Ajun de Craciun…

                                                                                       N.red.)

 

   VAVILA POPOVICI, Raleigh, NC

 

Sa ninga!

(Colind)

 Sa ninga, iubite, sa ninga
în seara de – Ajun de Craciun,
o clipa nebuna te-aduca
la mine la usa sa suni.

Credea-voi ca sunt colindatori
si usa larg voi deschide-o
si tu-mi vei cânta un colind,
tristetea o vei ucide.

Sa ninga, o, Doamne, sa ninga
si tu prin troiene sa treci…
Hai vino, cânta-vom colinde,
vom spune atâtea povesti!

Sa ninga, iubite, sa ninga
în seara de-ajun de Craciun,
o clipa nebuna te-aduca
la mine la usa sa suni.

În casa e cald si e bine,
si bradul e plin cu astre,
prin fereastra vad fulgii zburând,
fulgii iubirilor noastre.

Sa ninga, o, Doamne, sa ninga…

 

Din volumul “Scrisori de departe”


„MASTER CORALE” – CAROLINA DE NORD

Vavila POPOVICI


Muzica este esenta ordinii, înaltând sufletul catre tot ce este mai bun, drept si frumos.”– 

                               Platon

 

O zi speciala – marti 13 decembrie 2011, ora 19:30, la Centrul Artelor Performante din orasul Raleigh – Carolina de Nord, „Master Corale”( Corala din Carolina de Nord), prescurtat NCMC, a sustinut Concertul intitulat JOY OF THE SEASON.

O corala devenita performanta de peste 60 de ani, cu un cor format din 170 de voci ale Corului simfonic si 22 de voci ale Corului profesionist de camera. Directorul muzical Alfred E. Sturgis – în aceasta functie din anul 1993 -, este si dirijorul acestei Corale, colaborând în mod regulat cu orchestre simfonice, companii de opera, balet si productii artistice pentru diferite turnee.Corala este o formatie deosebita, cu un palmares impresionant si cu numeroase concerte sustinute de-a lungul timpului

Într-un studiu facut de Universitatea de Arte „George Enescu” din România, asupra corurilor americane, se mentioneaza ca aproape 28, 5 milioane adulti si copii sunt membri ai grupurile corale în SUA, observându-se faptul, ca participarea este mult mai activa decât în cadrul oricarei alte forme ale artei. Unul sau mai multi adulti din 15,6% au facut parte din cel putin un cor si din numarul total, aproximativ 45% din mai multe coruri. Studiul estimeaza de asemenea numarul corurilor în SUA ca fiind de 250.000, cântecul coral începând chiar în scoli. Aproximativ 70% din cei ce cânta azi într-o formatie, afirma faptul ca au cântat într-un cor când erau în scoala elementara sau medie. Peste jumatate din coristi admit ca au crescut într-o casa unde un membru al familiei cânta în mod regulat în cor. Aceste date statistice arata felul si rolul educatiei, precum si implicarea familiilor în arta, arata caramizile din care se zideste viata acelor copii si adulti, ajutându-i la formarea si consolidarea abilitatilor sociale, la implicarea în viata comunitatii

Lucrarile corale americane sunt deosebit de variate si bogate, la aceasta contribuind din plin si diversitatea surselor de inspiratie. Într-un text al coloniilor din Sud, nedatat, este scris: „Abia pot sa-mi stapânesc placerea pe care o simt când îi vad pe negrii cu psalmii si cartile de imnuri, nnd si ajutându-i pe ceilalti, începatori, sasi gaseasca locul, apoi cum toti izbucnesc într-un torent de armonie divina, capabil sa-i conduca în rai pe toti enoriasii”.

Concertul din ziua respectiva a inclus Corala, corul de Camera alcatuit din minunate voci – soprane, altiste, tenori si basi, precum si Grupul de suflatori ai instrumentelor de alama: Timothy Hudson si Dennis de Jong – 2 trompete, Robert Campbell – corn, David Wulfeck – trombon, Matt Ransom – tuba si John R. Beck – instrument de percutie. De asemeni ne-a încântat cu prezenta modesta si interpretarea de exceptie a acompaniamentului muzical, pianista Susan Mc. Claskey Lohnr.

Frumusetea repertoriului abordat, rafinamentul interpretarii, charisma si umorul dirijorului aparut din spatele salii, în chip de Mos Craciun, cu caciula si barba, strigând „Marry Cristmas!”, a facut ca publicul din sala plina, public iubitor al artei autentice de cea mai înalta calitate, sa se simta apropiat celor de pe scena, sa guste împreuna clipele de magie ale apropiatei Sarbatori a Craciunului. Scena era ornata cu crengi de brad, copac care-si pastreaza culoarea verde de-a lungul anului, ea simbolizând speranta vesnica a omenirii. Toate acele bradului arata spre cer, simbolizând gândurile omului care se întorc mereu înspre înalturi… De câte ori ne rugam, ridicam ochii spre cer… De unde altundeva ne poate veni ajutorul?

Programul Concertului s-a desfasurat în doua parti. Prima parte a debutat cu întreg ansamblu coral care a cântat „Merry Cristmas, Marry Cristmas” scrisa de John Williams (compozitor, pianist american n. în 1932) si Leslie Bricusse (compozitor si dramaturg englez n.1931), a continuat cu piesa „ Carolers’ Noel” interpretata de Corul de camera, „The Christmas Song” interpretata de suflatori, „Masters in This Hall” – de Corala si suflatorii instrumentelor de alama, apoi doua piese cântate de instrumentisti, doua de Corul de camera si s-a încheiat cu „Christus Natus est”, cântat de Corala si instrumentisti. Piesele au fost interpretate în limba lor originara. Asa am putut auzi: „Personent hodie”:Personent hodie/ voces puerulae,/ laudantes iucunde/ qui nobis est natus,/ summo Deo datus,/ et de virgineo ventre procreatus… Sau „Le sommeil de l’enfant Jesus”: Entre le boeuf et l’âne gris,/ Dort, dort, dort le petit fils. Si refrenul: Mille anges divins/ Mille séraphins,/ Volent à l’entour de ce Dieu d’amour…

În a doua parte a concertului am ascultat alte piese interpretate alternativ de formatiile muzicale, dar si împreuna, la care s-a adaugat spre final si Corul de copii cu glasurile lor îngeresti. Nu a lipsit din repertoriu nici zburdalnicul colind „Jingle Bells”. Ultimele doua piese ne-au emotionat în mod deosebit. Piesa „Joy to the World” a compozitorului si pianistului american Joseph Willcox Jenkind (n.1928) a integrat si pianul, ale carui corzi au sunat, în scurtele pauze ale Coralei, prin apasarea sensibila si delicata a degetelor pianistei, precum sunetul unui gingas clopotel, sa ne aminteasca venirea Sfintei Sarbatori a Craciunului.

Si piesa finala „Hallelujah”(Aleluia) a lui Händel, pur si simplu ne-a înaltat spiritualiceste.

Nu pot sa nu ma opresc si sa nu scriu câteva cuvinte despre acest mare compozitor. Contemporan cu Johan Sebastian Bach, Georg Friedrich Händel s-a nascut în Germania în anul 1685 si a murit în 1759. A scris psalmi vocali-simfonici, eschivându-se cu timpul de sub înrâurirea stilului italian de opera. În ultimele decenii ale vietii a cultivat genul oratoriului (Saul, Messia, Iuda Macabeul etc.). A fost un improvizator stralucit, executând îndraznet si liber, plin de fantezie si patetism, unele parti ale pieselor, care alterneaza cu delicate ornamentatii, cu pagini sugestive.

Despre felul în care a compus corul „Aleluia”, Händel a spus: „Daca am fost în corpul meu sau în afara corpului meu când l – am scris, nu stiu. Numai Dumnezeu stie.”

Când a început, tot ansamblul, sa cânte piesa religioasa „Aleluia”, auditorii s-au sculat în picioare, omagiind în acest mod Sarbatoarea Craciunului, aducând totodata omagiu acestor artisti minunati, acestor formatiuni care au reusit sa ne produca emotii puternice, clipe de înaltare, o atmosfera luminoasa, acel sentiment uman exprimat prin rugaciune – dragostea de a aduce slava si multumire lui Dumnezeu, prin limbajul universal si atât de minunat care este MUZICA.

Vavila Popovici – Raleigh, North Carolina

Scrisori de departe

Cine esti?

 

Cine esti de vii noaptea somnul sa mi-l furi?

Ca din povesti aduci fior, aduci un vis;

plecând în zori lasi un abis,

neîncetat ma tulburi.

Iar când lipsesti în clipe osebite,

înfrigurata eu te caut si mi-e teama

ca ai pierit si nu-mi dau seama,

                                                              de esti un vis ascuns în gândul ostenit.

                                                               Doar în poezie, în singuratate,

                                                               poti cuprinde

                                                               raza cea mai alba a inimii curate

                                                               si dorul crud, neiertator si viu.

 

                                                Vavila POPOVICI – Din volumul “Scrisori de departe”

Reverberate gânduri

 

 

 

 

.

 

 

 

       Vavila POPOVICI, Raleigh NC

 

        Clipa de prabusire

 

Sunt clipe în viata când te prabusesti

prin aerul ce nu mai opune rezistenta.

Când framântarea, durerea din tine

atinge limita suportabilitatii,

când nu mai poti accepta „temperatura

normala” a vietii, atunci… te prabusesti!

Cazi într-un gol, în tine însuti cazi,

în neantul fiintei tale.

Ciudata, unica senzatie sa cobori

înspre adâncul tau infinit!

De sub o lespede de plumb

pare c-auzi tonuri vibrând…

Peretii odaii te privesc surâzând.

Alergi spre oglinda vindecatoare.

Te privesti.

Înspaimântat de figura-ti grotesca

si de vraja demonica ce te-a înstapânit o clipa,

din abisul imaginat te trezesti.

.

                    (Din volumul “Reverberate gânduri” – Vavila Popovici)

Rugile noastre

 

 

 

 

 

 

 

 

  Vavila POPOVICI, Raleigh NC

 

 

Si ma rog Tie, Doamne

 

Vad Doamne! Nu mai sunt aceea…

Timpul mi-a adus daruri neasteptate.

A mai ramas o clipa, un vis, o explozie

sa-mi defineasca universul?

Cu luciditatea de-acum realizez clipa

în care am ars ca o stea supernova.

Îmi plec genunchii sub povara umerilor

încarcati de daruri

si ma rog Tie, Doamne, pentru celelalte,

asteptate si neasteptate daruri

care vor sa vie.

                    (Din volumul “Rugile noastre” – Vavila Popovici)

 

Cuvintele tale

.

Cuvintele pe care tu

mi le repetai în fiecare zi…

Sacre cuvinte!

Leit motivul care suna

ca o apasare

pe clapele unui pian

cu timbrul unic…

       Vavila POPOVICI         Sacru leit motiv!

             Raleigh, NC                 Zâmbetul tau care-aduna

                                                          precum cosul cu flori,

                                                          vesele colori ale inimii…

                                                          Sacru zâmbet!

                                                          Cum de s-a pierdut totul?

                                                           Astazi,

                                                          doar tacerea din jur îmi vorbeste.


(Din volumul Poemele iubirii, 2011)

Încrederea


Am crezut în tine,

în vorbele, gândurile tale!

Încrederea a fost câstigul vietii

cel mai valoros

si m-am considerat un om norocos.

Nu stiam pe atunci

ca trebuia sa-mi fie teama

   Vavila POPOVICI           de prea multul noroc,

            Raleigh, NC                 nu stiam ca el mi-a fost dat cu împrumut,

                                                         pentru doar clipe de viata.

                                                         Ce voi face de-acum

                                                         cu întrebarile mele toate?

                                                         Cui i le voi pune

                                                         si-n raspunsurile cui  voi mai crede?


(Din volumul Poemele iubirii, 2011)

Gustul fericirii

Cele trei fericiri:

Creatia, procreatia si casa.

Restul sunt doar bucurii.”

                                        C.Noica

Ai visat sa fii iubita, sa devii sotie,

sa nasti copii,

sa ridici o casa din temelie…

Si ai fost iubita si ai devenit sotie

si ai nascut copii si ai ridicat o casa

aproape de malul unui râu,

la poalele unui munte.

În ritmul inegal al inimii ai muncit,

din caramida, lemn si piatra casa ti-ai zidit

si-ai simtit “pamântul tau” sub picioare.

Deschideau usi, ferestre,

inima-ti deschideai,

sa patrunda aerul curat si rece,

mirosul rasinii de brad

si lumina razelor aurii ale soarelui

ivit peste deal.

Te simteai sotie, mama, stapâna…

Ascultai râsul râului de dincolo de sosea

si-i priveai stralucirea;

colindai padurile fara stapâni,

izvoarele miraculoase.

Apa cristalina colora pietrele

în culorile curcubeului,

paseai pe poteci,

liane-ti înfasurau gleznele,

te legau de pamânt,

ochii penetrau cu sfintenie

albastrele pete-ale cerului…

Te-ntorceai acasa plina de lumina.

Vâlsanul glasuia,

o moara de vânt zdrentuita de timp,

te-avertiza:

Vei pierde totul, vei pleca,

vei rataci ca Don Quijote,

cu mori de vânt te vei lupta,

trista-n singuratatea ta vei ramânea!

 

Vavila POPOVICI, Raleigh

Din volumul Poemele iubirii (2011)

Întâlnirea de la miezul noptii

Prin fereastra deschisa

banutul de aur lipit de mantaua noptii

lumineaza geografia trupului tau.

Îti mângâi cu privirea chipul, bratele puternice,

degetele lungi – instrumente ale sufletului –

din care curge generos iubirea, îndemânarea…

Ti-acopar trupul cu saruturi,

rugându-te sa ramâi!

Un nimb straniu îti înfasoara chipul,

ochii lacrimeaza, buzele-ti tremura,

schitezi un trist surâs.

Privesti la mine sau privesti neantul?

Tacerea ma-ngheata.

Brutal, pendula din perete

bate ora de la miezul noptii,

când tu trebuie sa pleci.

 

Vavila POPOVICI, Raleigh

Din volumul Poemele iubirii (2011)

LACOMIA FARA DE SFIALA

Lacomia si desfrânarea, pentru a fi satisfacute, au nevoie de bani,

de unde al treilea pacat capital: avaritia, pofta de

bani.


Citim într-un ziar din data de 19 0ct. 2011: „România are 16.528 de locuitori cu averi de peste un milion de dolari, dintre care doi miliardari, si se afla pe locul 47 în lume dupa numarul persoanelor bogate, în timp ce averea medie a unui român, de 13.987 dolari, este pe locul 59 din 160 de tari, potrivit unui raport al Credit Suisse….” Urmeaza numarul miliardarilor din alte tari, ca Statele Unite, Japonia, Franta si Germania.

În data de 25 oct. 2011 alt ziar ne informeaza ca fostul lider libian Muammar Gaddafi ar fi cel mai bogat om de pe planeta: „Averea lui Gaddafi se ridica la 200 de miliarde de dolari si consta în conturi bancare, investitii imobiliare si financiare în corporatii din întreaga lume”.

Iata statistici privind lacomiaextinsa peplaneta asemenea unui virus. Si nimeni nu s-a gândit sa fabrice din timp un antidot. Traim printre oameni bolnavi de Lacomie, oameni care vor mai mult decât au nevoie, decât merita si care fac orice, calcând în picioare, de cele mai multe ori, principii morale, propria demnitate, lovind în interesele celor multi si chiar a celor neajutorati. „Lacomia ucide mai multi oameni decât sabia”, spunea cineva pe buna dreptate. Dintotdeauna a existat acest instinct animalic de a însfaca în mod pofticios sau viclean de la altii, si de fiecare data s-a dovedit a fi o „Glorie desarta!” Lacomia – întrecere a masurii -, numita si faradelege sau nelegiuire, a luat diferite forme de-a lungul timpului, din ce în ce mai rafinate. În tara noastra am stat 50 de ani „striviti de lenea si ciubucaria comunista” si de oameni care au facut averi pe sest în acea perioada, iar imediat dupa 1989 i-am vazut pe acestia devenind persoane publice, oameni cu functii în stat – pe ei si odraslele lor – sau patroni ai unor mari firme. Între timp s-au dezmembrat platforme industriale si s-a furat tot ce mai era de folosinta, s-au devalizat banci, s-au acordat împrumuturi enorme în mod discretionar, s-au facut contracte dubioase, licitatii masluite, bugete împartite si ele discretionar etc. Lacomia ca o fiara si-a aratat coltii…

Virusul este extins în toata lumea. Omul vazându-se liber, nesupravegheat, ba uneori ajutat de organele care nu-si fac datoria, a devenit profitor, lacom. Chiar daca a aparut si o clasa de oameni de afaceri în toata puterea dreapta a cuvântului, exista la unii pornirea de a da lovituri pentru a se îmbogati si mai mult, peste noapte. Si bogatia mare (materiala) dobândita în timp scurt înseamna lacomie, chiar furt. Pentru a ne aminti de lacomia trupeasca, sa ne imaginam cum arata un om care înfuleca fara rusine bucatele de pe masa, în timp ce altii nu dovedesc a-l înfrâna si la urma, acestora – neramânându-le mai nimic… Sa ne întrebam de ce un parinte întotdeauna îi lasa bucatele cele mai bune copilului sau? – Din spirit de sacrificiu, din dragoste! De ce sotul si sotia îsi împart bucatele în asa fel sa se sature si unul si altul? – Din dragoste, din moderatie! De ce invitam prietenii la masa si îi servim cu tot ce avem mai bun? – Din omenie, din dragoste! Unde ne sunt aceste sentimente?

Furturi s-au facut la nivel înalt, cu mare abilitate si protectie sau chiar eludare de legi, spre deosebire de furturile mici, ciubucuri, adica câstigurile fara munca, existente si ele. Sunt oameni care vor sa aiba mult, din ce în ce mai mult, netinând cont de cei de lânga ei, negândind la golul pe care îl lasa acestora prin lacomia lor. Avutia unui popor, chiar a planetei, este un întreg bine definit, de care trebuie sa beneficieze toti oamenii, dar în vremurile noastre este cercul din care se fura imense segmente…Ce mai ramâne de împartit? Lacomia a azvârlit în desuetudine ideea de cinste si demnitate, si i-a împins pe oameni spre pacat. Ce sa mai înteleaga copiii, tinerii despre patriotism, despre mândrie, dreptate, cinste, demnitate, constiinta, omenie? Paduri cu prea multe uscaturi! Iar arbori verzi, cu trunchiuri falnice sunt umbrite de uscaturile din jurul lor…

Filozofi ai timpurilor de demult (presocraticii) s-au ocupat de aceste probleme ale omenirii. Parmenide spunea: Daca nu doresti multe, si putinul îti va parea mult, caci o dorinta modesta face ca saracia sa fie tot atât de puternica ca si bogatia”, iar Socrate: „Nu a trai este de mare pret, ci a trai cinstit”. „Atenieni, striga acesta, nu este atât de greu sa scapi de moarte, cât este sa fugi de pacat, caci acesta alearga mai iute ca moartea!”. Mai vorbea despre virtutea – parte a sufletului nostru – si care nu poate fi decât chibzuinta. Mai târziu, Aristotel vorbea despre cumpatare, spunând ca ea „este o excelenta dispozitie morala si o excelenta dispozitie morala nu poate privi decât ceva ce este excelent. Însa excelentul este media între exces si lipsa. Amândoua extremele ne fac tot atât de condamnabili si pacatuim printr-unul si prin altul…” Vreau sa amintesc si de Epicureism, curent filozofic preferat si raspândit în societatea romana târzie, doctrina morala a lui Epicur (n. 341 î. H.) si a discipolilor sai, constituita din logica, fizica si morala, bazata pe teoria etica a fericirii rationale a individului. Aceasta doctrina învata sa nu le fie oamenilor teama nici de zei, nici de moarte (asemeni materialismului)si sa caute placerile simple si naturale ale vietii conform hedonismului – cult al placerii. O logica senzualista, simplista, cautarea exclusiva si excesiva a placerii. Fericirea rationala consta într-o liniste calma, placerea fiind centrul fericirii, spiritul lipsit de orice agitatie si corpul lipsit de durere. Trebuia obtinuta o independenta totala fata de lume, eliminate amintirile trecutului, atunci când ele sunt dureroase, acestea fiind conditii negative ale fericirii, adoptata o viata frugala, eliminate si „reprezentarile iluzorii pe care si le fac oamenii”. Nu era luat în seama, pe atunci, caracterul egoist al acestei doctrine. Doctrina stoica ivita mai târziu (în jurul anului 300 î. H.) ca o reactie împotriva epicurismului si având învatatura morala derivata din legile naturii, acceptând durerea si nefericirea, împacând binele cu raul, viata cu moartea si recomandând iubirea fata de oricare alte fiinte, a putut fi considerata de crestinism ca o doctrina precursoare. Astfel mila, datoria fata de altii, ajutorul treceau, în stoicismul roman de mai târziu, pe primul plan al reflexiei si actiunii morale, iar doctrina epicureica cu atacul ei contra zeilor si cu egoismul unei satisfactii strict individuale, a fost condamnata de crestinism.

Filozoful, moralistul Seneca, cea mai seducatoare personalitate literara si politica a secolului de dupa Hristos, a influentat puternic scriitorii crestini ai sec. 16 si 17; întelepciunea sa consta în a învata omul sa-si cultive vointa pentru a-si gasi fericirea în virtute, si nu în hazardul bogatiei materiale. Într-o scrisoare sublinia: „Tine minte, de când ne-am nascut mergem spre moarte. Acestea si alte gânduri de acest fel sa framântam în suflet, daca vrem sa asteptam în liniste acel ultim ceas al vietii a carui groaza nelinisteste pe toate celelalte”. Lui i-a urmat Epictet (n. 50 d. H.) care propovaduia pretuirea esentialului interior, nu înselatoarea aparenta; stapânirea de sine ce duce la adevarata forta si fericire, nu cedarea în fata poftei; conducerea vietii potrivit ratiunii, nu atitudinea ambigua dictata de instinct. Într-un manual al sau scrie: „De vei confunda sfera libertatii cu a necesitatii, sau sfera suveranitatii tale cu a fatalitatii universale, sa stii ca mergi de-a dreptul în ciocniri, amaraciuni si nenorociri inevitabile si, deci, la conflicte si cu omenirea si cu Dumnezeu”. Si tot el mai spunea: „La orice ademenire exterioara raspunde cu o virtute interioara”; considera, de asemenea, ca viata trebuie orientata spre un ideal, fericirea fiind darul vointei noastre.

Biblia – cuvânt revelat al lui Dumnezeu – mentioneaza ca lacomia este un pacat de moarte, fiindca se opune în mod direct virtutii înfrânarii sau cumpatarii. Am citit o frumoasa predica în care se arata ca lacomia este izvorul tuturor rautatilor, din cauza careia piere dragostea frateasca dintre oameni, pamântul se umple de hoti si ucigasi, marile de pirati, societatea de calomniatori si tradatori, familiile se dezbina. Ni se aminteste ca Isus Hristos nu a osândit câstigarea de bunuri materiale,ci a avut în vedere lipsa de deschidere a sufletului bogatului fata de nevoile si necazurile celor din jur, pacatul egoismului, pacatul lacomiei si „nebunia de a crede ca omul poate aduna pentru multi ani, uitând cât e de scurta si de nesigura este viata omeneasca. Viata pamânteasca îsi are trebuintele ei firesti – hrana, îmbracaminte, casa etc. -, fara de care ea nu poate exista. E firesc, e o datorie sa le cauti, sa muncesti si sa le aduni, dar a lega toata viata numai de acestea, a nu te gândi la sufletul si la trebuintele lui, a nu te gândi la momentul despartirii de ele, iata cu adevarat nebunia vietii.”

De ce bogatul din Evanghelie este numit nebun? Nu pentru ca avea avere, ci pentru ca o idolatriza si i se închina ei si nu se gândea a darui, a ajuta. Lacomia fara de sfiala poate orbi omul si poate provoca mult rau si durere celor multi din jurul sau, dar mai poate provoca si cumplita razbunare…

Închei aceste rânduri cu câteva versuri dintr-o poezie a poetului român Alexandru Vlahuta (n.1857): „… Stoarceti, stoarceti maduva din tara!/ Nu va pese! Striviti totul! Cugetati ca poate mâini/ O sa pierdeti cârma tarii s-or sa vina alti stapâni./ Deci, pârjol si jaf! Opinca, hoitul sa ramâna os/ Ca sa nu mai aiba altii, dupa voi, nimic de ros. […] Asta-i lectia pe care o lasati posteritatii!/ Ah, cumplit v-ati râs de lege si de cumpana dreptatii,/ Si de oameni, si de tara, si de tot ce-i sfânt pe lume!”

Vavila Popovici – Carolina de Nord

Pentru tine

Pentru tine furam stralucirea din stele,

sa pot da luciri vesnice

privirilor tale indragostite.

Pentru tine furam raze din soare

sa-ti incalzesc trupul,

sa-l invelesc in cuvinte de aur.

Pentru tine inventam un ceas

sa bata doar secundele bucuriilor noastre.

Gandurile inaltatoare ne erau,

sufletele in bratele iubirii se leganau…

Cat de departe pe atunci,

erau incercarile mortii!

 

Vavila POPOVICI, Raleigh

Din volumul Poemele iubirii (2011)

 

ASA SUNT EU…

Vavila Popovici


Trec deseori prin peisajul ruginiu al padurii,

 ascult glasurile jalnice ale nimfelor

 rostindu-ti numele sfâsiat în silabe,

 vad luminile amare ale toamnei,

 aud acordul gamei minore

 în care ploaia-si încearca sunetul

 si râsul cinic al vântului nervos îl aud

 venind în unde, miscând frunzele copacilor…

 Asa sunt eu, iubitul meu!

 Numar clipele ce trec cu incerta lor stare,

 soptesc cu-nfrigurare:

 S-a dus vara dragostei noastre! E toamna!

 Toamna padurii bogata în soapte de dor,

 toamna sufletului încarcata de ecouri,

 toamna inimii cu batai disperate…

 Asa sunt eu, iubitul meu! Dau crezare

 si vântului si ploii acestei toamne;

 poate de aceea primesc deseori în dar

 fiori si lacrimi…