Rusine !?

rusine-sa-va-fieby Vavila Popovici

 

A nu fi cuprins de rușine atunci când ai greșit e cea mai mare depravare.” – Aristotel

În luna iulie 2012 am scris eseul intitulat „Obrăznicie și cinism”, specificând faptul că în societăţile răvășite de comunism, nu se putea vorbi de buna-cuviinţă, copiii erau educați exact opus acestui comportament, adică în cel al lipsei bunei cuviințe, al tupeului, al obrăzniciei, golăniei, cameleonismului, și că, astăzi culegem ceea ce s-a semănat, moștenitorii comunismului nelăsându-se învinși de cerințele unei vieți morale. Mai aminteam cum proverbul Obraznicul mănâncă praznicul”, în trei cuvinte, exprimă plastic, situaţia în care o persoană impertinentă obţine ceea ce dorește, deşi nu merită, de multe ori prin minciună, nepăsându-i ce gândesc sau spun alții. Aminteam de asemenea că Nicolae Iorga adăugase proverbului: …dar plăteşte cu obrazul”. Continue reading “Rusine !?”

POLITETEA

                                                                              „Politetea este pentru spirit ceea ce gratia este pentru trup”.

Voltaire

În aceste zile frumoase ale lunii septembrie, când vara si-a facut ultimele bagaje si a plecat tot „în calduri” fiind, iar nori nervosi viziteaza cerul dupa atâtea zile secetoase, iata ca evenimentele politice se succed, lumea se agita. Lupta politica devenita acerba în ultimele luni ale acestei veri fierbinti, a agitat spiritele si în Parlamentul European întrunit zilele acestea. Jurnalistii au catalogat atmosfera în diferite moduri, precum: „USL a exportat balacareala în Parlamentul European – Politica”, „Gâlceava de Dâmbovita la Strasbourg” etc. Mândria exagerata, lipsa de politete, si-au aratat fetele în luarile de cuvânt ale unor politicieni. Dupa tot bâlciul referendumului, minciunile si fariseismul multora, ar fi fost cazul sa se fi schimbat comportamentul într-unul de atentie cuvenita, analiza, dialog cuviincios, întelegere a situatiei si a se auzi, poate, eventuale scuze, pentru greselile pe care unii le-au facut. Sau asa cum se pomeneste în jargon stradal – definit ca „drog cu trimitere în realitatea paralela” -, sa fi avut „ciocul mai mic!” Dar, dimpotriva, s-au auzit învinuiri, ofense, buricari, din partea unor persoane care înteleg libertatea în felul lor, calcând în picioare parerile opuse dar si sfaturile celor care s-au integrat în conducerea destinului unei Europe unite, pentru care am optat si noi. Poate ar fi fost cazul ca naravul recent, cel al dezbinarii, sa nu-l fi dus acolo, departe de tara, sa fi spalat rufele întâi în familie. Poate mai multa politete nu ne-ar fi stricat? Vorba lui Nicolae Steinhardt: „Daca nu putem sa fim buni, sa încercam macar sa fim politicosi.

   Politetea este o atitudine, o disciplina a vietii care se învata. Un om politicos este un om demn. Politetea nu este fandoseala, ipocrizie, cum afirma unii, ci este o datorie; datoria omului de a-si slefui caracterul, de a adopta un comportament civilizat dictat de constiinta, care înclina balanta spre dreptate. Un om nepoliticos este un om murdarit, se manifesta grosolan, uneori chiar agresiv, în vorbe sau gesturi. Politetea trebuie sa redevina un imperativ al societatii moderne, pentru ca regulile de convietuire sociala, principiile si normele de munca si comportare într-o societate libera, sa poata fi respectate. Un om politicos este un altruist; el sacrifica uneori câte ceva de la sine, în favoarea aproapelui sau.

Corectitudinea este un element necesar politetii, dar este în primul rând o manifestare de respect fata de celalalt. Omul care a învatat politetea devine sincer, calm, senin, luminos. deschis, atent, dar totodata încrezator în fortele proprii si în buna-credinta a celorlalti.

Politetea se impune omului civilizat, prin întelegerea necesitatii de a gasi un limbaj comun cu alti oameni. Ea implica controlul instinctului barbar care salasluieste în fiecare dintre noi. Octavian Paler marturisea sincer: „Cautam sa ascund noaptea din mine (banuiesc ca toti introvertitii au o noapte interioara, prin care bâjbâie si pe care o ascund de altii, deoarece nici ei nu stiu ce ascunde ea)…” Dar ce ne facem cu extrovertitii care nu au probleme în a-si ascunde ceva? Autodisciplinarea se poate transforma, cu timpul, în a doua natura a omului; deprinderea devine reflex, reactiile devin automatisme binefacatoare.

În aceasta idee, filozofii greci propovaduiau pretuirea esentialului din interiorul nostru, nu înselatoarea aparenta, ci stapânirea de sine ce duce la adevarata forta si fericire; conducerea vietii potrivit bunului simt si ratiunii, nu atitudinea ambigua dictata de instinct. „La orice ademenire exterioara raspunde cu o virtute interioara”, sfatuia Epictet. Omul trebuie sa-si fixeze un model de conduita, adica o regula si un comportament ideal, carora sa se conformeze atât în singuratatea lui, cât si între oameni. Este necesar sa cautam în jurul nostru atmosfera de întelegere, de civilitate, de solidaritate cu cei corecti. Dar, fata de cei care manifesta rea vointa cu privire la politete, fermitatea este justificata si chiar necesara.

Un om politicos este un om stapân pe purtarea si pe reactiile sale, sigur de el, miscându-se liber, dezinvolt. Necunoasterea regulilor de politete se poate manifesta si prin nesiguranta, bâjbâiala, lipsa de fermitate sau dimpotriva – excesul ei. Sa ne gândim la iesirile neasteptate ale oamenilor timizi, la replicile ironice ale unora; nu sunt ele motivate de lipsa factorului educational, cel al politetii?

Politetea trebuie aplicata în toate locurile si momentele vietii noastre, pe cât posibil, ea tinând seama si de cunoscutul proverb: „Ce tie nu-ti place, altuia nu-i face.

Trist este când privim si pe ecranele televizoarelor oameni care ne dau lectii nu de politete, ci de lipsa ei, de neobrazare, oameni care, asa cum spunea tot Octavian Paler, se manifesta instinctual, îndemnând la calcarea în picioare a politetii, adica la nerespectarea regulilor de convietuire avute pâna acum de poporul nostru. Cu îngusta lor minte, dar cu insistenta, vor sa schimbe în rau principiile care au condus societatea româneasca, pretuita cândva nu numai pentru însusirile sufletesti cu care oamenii din aceasta tara vin pe lume, ci si dupa nivelul spiritualitatii la care poporul nostru a izbutit  sa se ridice de-a lungul veacurilor. Constantin Noica, în mod sagalnic spunea: „Eram si noi, ca animalele, fiinte sigure pe noi si pe instinctele noastre, si-a venit sa ne zapaceasca spiritul, cu problemele lui, cu ispravile lui.

Se stie bine ca din fire românul este în primul rând credincios si cuviincios, are o fire blânda, este darnic, rabdator si încrezator în soarta lui si a tarii în care s-a nascut.

Credinta profunda a poporului nostru în menirea sa istorica trebuie sa reînvie din acele însusiri sufletesti, cu care a fost daruit de la natura. Ce i-a însufletit pe acei oameni traitori cândva, sa îndure oboseala, jertfele, lipsurile si suferintele, de care pomenea si Mihai Eminescu? Credinta ce o aveau în eternitatea tarii! Si credinta nu i-a înselat, caci ceea ce era vesnic în tara noastra, „viaza si astazi si va via si în viitor”; lucrurile bune trebuie sa se întâmple, iar oamenii sa se bucure de ele.

Trebuie gasite mijloacele prin care se poate realiza pacea interna. Vor fi preferate legile care sa decurga din idealuri frumoase. Gasirea de idealuri cât mai frumoase trebuie sa fie ocupatia cea mai nobila harazita omului pe pamânt; „Ea constituie prestigiul parlamentarismului”, dupa cum se exprima un filozof român. Acolo, în parlament, trebuie sa-si gaseasca locul oamenii care respecta idealurile poporului si care au credinta în Dumnezeu, oameni curajosi, cu judecata dreapta, caci orice judecata gresita ne poate compromite. Si mai este ceva foarte important si anume, sa se înteleaga cine din exterior ne vrea binele si cine doreste a ne pune piedici în atingerea acestui bine.

Sa nu ne iluzionam cu calitati exagerate, dar sa fim încrezatori în cele pe care le avem. Nu este bine nici sa ne deceptionam – se aud destule glasuri în prezent -, desi aceste momente nu pot lipsi cu desavârsire din viata noastra. La ora actuala, oamenii obisnuiti sunt deceptionati de conducatori si conducatorii de oamenii pe care-i conduc. Deceptia a depasit pragul si a trecut în mizerabilul spatiu al urii. Se urasc oamenii, clanurile, pentru interesele lor meschine, materiale. Sunt destui oameni „fara Dumnezeu” cum se spune la noi, cei traiti în comunism si tinerii nascuti si educati în mod ateist.

Avem nevoie de o spiritualitate care sa scoata la lumina virtutile adevarate ale sufletului românesc, sa nu le îngroape printr-o vesnica blamare. Spiritualitatea este cea care poate pune în valoare sufletul nostru,  cunoscutele sale calitati. Hegel într-o lucrare a sa atentiona: „…orice spiritualitate, orice continut al constiintei, este produs si obiect al gândirii; religia si moralitatea, în primul rând trebuie sa fie date omului si pe calea sentimentului – si ele sunt în realitate asa.

Unul dintre filozofii nostri, vorbind despre începutul secolului XX, spunea: „Vremea maimutarelilor a trecut, fiecare popor ramâne sa-si realizeze prin însusirile sale proprii, menirea pe care i-a dat-o Dumnezeu.” Iata ca aceasta „vreme a maimutarelilor” a reaparut si asistam la  un joc periculos pe scena vietii noastre politice. Snobismul, lipsa de politete si ignoranta se manifesta în toate domeniile, la toate nivelele, exemplul cel mai sugestiv fiind gusturile si alegerile deviate de la bunul simt.

Credinta trebuie sa înfloreasca în sufletele generatiei noi. Oamenii care ne conduc trebuie sa fie si ei condusi de Dumnezeu, adica, atunci când iau o hotarâre, ea sa fie pe placul celui de Sus si al poporului pe care îl conduc. Un comportament moral ar face ca sufletul sa se elibereze de angoase, ajungând la liniste, întelegere, la un singur scop nobil pentru tara, iar „razboaiele” dintre indivizi s-ar potoli. Avem nevoie de coeziune sociala bazata pe respect, politete, pe spiritualitatea care, repet, defineste fondul nostru sufletesc comun. Iata ce am putea exporta si nu comportamentul opus, al celor putini, dar care, din nefericire, astazi ne conduc destinele. Dezbinarea continua nu poate aduce decât raul, degradarea.

Europa ne cerea si ne cere în continuare sa fim ceea ce suntem: „pe radacinile noastre proprii; cu destinul nostru propriu”, dar sa respectam angajamentele facute, pentru a se putea auzi în final o frumoasa „simfonie”. Armonia porneste de la cetatenii fiecarei tari.

Nu este usor a construi o cladire dupa un proiect nou! Radacinile nu ni se vor putea smulge niciodata, fiindca ele sunt prea bine înfipte în pamântul tarii! Suntem la noi acasa! Un scriitor scria într-un articol de revista: „…Radacina actualei porniri antioccidentale se gaseste în mlastina national-comunismului…” Da, comunismul s-a naruit, dar mostenirea sa a ramas! Mai sunt, de ce sa nu recunoastem, cei în a caror minte sclerozata, mai fâlfâie lozinca: „Lumina ne vine de la rasarit!” Unde ne este gândirea clara, unde ne sunt aparatele de masura?

Starea de saracie nu ne da dreptul la degradarea comportamentului, a moralei. Pe morala si pe credinta trebuie sa se sprijine gândirea, gesturile si actiunile noastre; adevarurile morale de origine divina fiind, ramân eterne, imuabile.

Si sa nu uitam nici proverbul românesc: „Politetea este cheia de aur care deschide toate usile!

Vavila Popovici – Raleigh, Carolina de Nord

 

   *     *     *     *      *     *     *     *     *     *     *     *     *     *     *      *     *     *     *      *     *     *     *     *     *     *     *

 

           OFERTA DE CARTE A SCRIITOAREI VAVILA POPOVICI


CARTI TIPARITE :

 Noapte de iarna (versuri) Pitesti 1993;

– Nopti albe (versuri) Pitesti 1995);

 Binele si Raul (proza) Pitesti 1998);

– Dragostea mea cea mare (versuri) Pitesti 1998;

– Albumul cu fotografii (proza) Pitesti 1999;

 Dincolo de noapte (versuri) Bucuresti 2000; postfata – Ion Papuc.

– Piticul din ceasca de cafea (versuri) Bucuresti 2000;

– Mai sunt barbati buni (proza) Bucuresti 2001;

– File de jurnal (proza) Bucuresti 2002;

– Insomniile unei veri (versuri) Bucuresti 2002;

– Ultima pirueta (proza) Pitesti 2003;

– Îngerul scrie poemul (versuri) Pitesti 2003;   (prefata – prof. dr. Simion Barbulescu)

 Între spaima si vis (versuri) Pitesti 2004; prefata – S. B?rbulescu.

– Jurnalul unei veri (proza) Bucuresti 2005;

 Suspine strigate (versuri) Pitesti 2005; prefata – Simion Barbulescu.

– Cartea mamei (proza) Pitesti 2006;

 Jurnal American (proza) Pitesti 2007;

 Singuratatea clipelor târzii (versuri) Iasi 2008;

– Gânduri (proza) Iasi 2009; prefata – Vasile Filip.

– Scrisori de departe (versuri) SUA 2010;

– Articole, eseuri, vol. I (proza) SUA 2010;

 Preaplinul tacerilor (proza) SUA 2010;

 Poemele iubirii (versuri) SUA 2011;

– Articole, eseuri, vol. II (proza) SUA 2012;

 Fulguratii (proza) SUA 2012

 

Detaliile pentru cei care doresc sa comande cartile:

Adresele de la care se pot comanda ultimele carti (faceti click pe link-uri):

„Fulguratii” (https://www.createspace.com/3958608)

„Articole, Eseuri (vol. II)” (https://www.createspace.com/3801524)

„Scrisori de departe” (https://www.createspace.com/3456668)

„Articole, Eseuri” (https://www.createspace.com/3479381)

„Preaplinul Tacerilor” (https://www.createspace.com/3513737)

„Poemele iubirii” (https://www.createspace.com/3698730)

Daca este pentru prima data când comandati de la Amazon CreateSpace, va trebui mai întâi sa va creati un cont (desi CreateSpace face parte din grupul Amazon, conturile sunt separate, deci chiar daca aveti deja un cont deschis la Amazon, pentru CreateSpace trebuie sa va creati unul nou, separat). Veti stabili un nume de identificare si o parola. Apoi vi se va cere sa va introduceti câteva date personale (adresa de email, numele personal, adresa unde locuiti, etc.) si datele unei carti de credit (Visa, MasterCard, etc.). Fara carte de credit nu se poate comanda. Tot acest proces trebuie facut numai la prima vizita, la vizitele ulterioare doar faceti sign-in cu numele de identificare si parola.
Odata încheiata deschiderea contului, precizati numarul de exemplare dorite si plata se va face automat de pe cardul înscris anterior, iar expedierea se va face la domiciliul personal (la adresa pe care ati introdus-o deja la deschiderea contului).

„…SI ACUM, CE FACEM?”

prof. dr. Adrian Botez

…În drama americana, din 1972, „Candidatul”, Robert Redford, jucând în rolul candidatului pentru functia de senator în statul California (McKay) – dupa o campanie de o demagogie stupida si parca anume facuta pentru oligofreni – câstiga alegerile. Ei bine, momentul final al filmului îl surprinde pe, atunci, tânarul Redford/McKay, într-o stare de panica morala si de confuzie morala totala – în asa hal, încât îl convoaca (într-un closet, întâi…) pe seful sau de campanie, smulgându-l dintre hienele oribile ale „jurnalistilor profesionisti” (vânatorii de senzatii tari si de cadavre cât mai multe si cât mai…”cadavre”! – daca, în lume, nu se moare pe capete – atunci ei, „profesionistii hoiturilor” si „apologetii defecarii [i]morale”, mor de foame!!!) – pentru a-i pune o întrebare stupefianta: „Si acum, ce facem?

…Cu câteva secvente înainte, într-un vagon de lux, un membru al staff-ului lui McKay, absorbit fiind nu de ce binefaceri, anume, vor revarsa „democratii” proaspat câstigatori, asupra votantilor californieni – Doamne, fereste! – ci de preocuparile unui dejun copios; acest „staff-ist” gasea ca întrebarea cea mai grea e, în momentul acela, alta (si o si pune, în fata unei mese supraîncarcate cu toate bunatatile…”senatoriale”!): „Acum, ia spuneti drept: în definitiv, pâinea asta intermediara A CUI ESTE?

…Da, McKay-ii lumii (daca vor mai fi existând…) reusesc sa mai aiba momente de panica benefica… – …în schimb, liota de lingai si dulai si haitele de hiene, care fojgaie în jurul lor – sunt infinit mai imperturbabile: pentru ele, câstigul sau pierderea unei natiuni, printr-un senator ori presedinte prost ales – NU CONTEAZA! Nimeni nu se gândeste, ba nici macar nu e vreo sansa minima sa-i treaca, întâmplator, prin dovleac, gândul panicat: „Si acum, ce facem?

Cum, adica, „ce facem?” Oricum, ei/ele (haitele atotdevoratoare!) îsi vor lua halca de prada, de la gloatele prostite, hipnotizate prin mass media (gloate aflate într-un delir permanent controlat si stimulat artificial)! Daca nu de la „cazutul” candidat, atunci, de la urmatorii…Deocamdata, ei trebuie sa se fereasca de înjosirea …”intermediara” – pe care s-o plaseze, cronic-persuasiv, democratico-demagogic! – …eventual, primului fraier întâlnit „pe drum”: „În definitiv, pâinea asta intermediara A CUI ESTE?

…Asa se va întâmpla în orice „democratie” iudeo-masonica „moderna” – deci, si în aceea dâmboviteano-valaha, cea a alegerilor din 2012. Ce mi-e Tanda, ce mi-e Manda?! Ce mi-e PDL-ul, ce mi-e USL-ul sau… Partidul Poporului – „cosul de voturi basiste”… (cu toate ca nuante, chiar apasate, înca se mai pastreaza, în climatul politicii României contemporane: „pedeleii” sunt selectionati cu atentie, dintre mutantii genetici: trebuie sa aiba inteligenta minima si nesimtire maxima…PENTRU TOTDEAUNA! – … SI SA-SI TRANSMITA „GENELE” …ODRASLELOR!)?! Toti se intereseaza de „pâinea intermediara” – nu cumva sa le fie repartizata, din greseala, drept…cozonacul, atât de avântato-râvnitor vânat! Dar, spre deosebire de imaginatul „candidat” californian, buimacit de momentul de revelatie a responsabilitatilor enorme, care-l împovareaza pe un autentic (potential) conducator („Si acum, ce facem?”) – ai nostri „ca brazii” n-au nicio dilema: sa puna ei mâna pe putere, he-heeei!!! – …ca, dupa aia, s-or gasi ciolane, tune-fulgere-trasneasca! – chiar si cu pretul genocidului asupra poporului pe care, în mod „normal” (dar ce mai este/înseamna, azi, „normalitate”?!) – ar trebui sa-l guverneze cu multa chibzuinta, bun-simt, competenta si responsabilitate, întru ecourile Contractului social rousseau-ist…!!!

…Ti-ai gasit, în vremurile „pedeleilor”! De unde atâta chibzuinta, la niste cimpanzei precum „prim-balerinul” televizionistic Edmond Talmacean? – … de unde bun-simt la o matracuca, precum madam Sorina Placinta (ce-si „educa” baiatul si-l si lauda, în consecinta, la TV, pentru ca urineaza pe troite – …si, pentru sporirea distractiei sale personale, îi calca pe oameni, ziua-‘namiaza mare, cu masina, repetat, precum …compresorul, în calitate, probabil, de…”furnizor oficial de cadavre”!)? De unde atâta competenta la, sa zicem, un Igas „branconierul”, sau la Ialomitianu-Finantistul MACELAR (care merge „pe mâna” lui Isarescu-Bilderberg si pe a FMI-ului înrobitor! – fara nici cea mai mica… „strabatere” de constiinta! – …de fapt, „pedeleul” de aia se si numeste „pedeleu”: el este un produs special al laboratoarelor iudeo-masonice – un produs „frankenstein-ian”: aparent uman, dar obtinut prin extirparea constiintei, cu toate „neajunsurile” ei adiacente: bun-simt, politete, responsabilitate etc. etc.) – …sau, la nivel judeteano-vrâncean, la Florin Micu Iliescu („directorul” de la Cultura si Patrimoniu!!!), cel care urmeaza, cu sfintenie, linia „kelemenhunoriana”, de a nu se acorda sponsorizari cartilor scriitorilor români „nealiniati” politic – …si, daca, totusi, întocmeste contracte de sponsorizare, o face precum ar folosi… closetul: se sterge cu ele la… „pardon”! – mizând pe faptul ca (mai ales azi!) nu prea au oamenii (si intelectualii, mai cu seama!), nici bani, nici vreme, sa-i intenteze procese penale, daca nu (neoficial) pentru nesimtire, cel putin (oficial!) pentru încalcarea legii contractelor…

…De unde atâta responsabilitate, la membrii unei haite „exclusiviste”, conduse, efectiv, de o fiara atotdistrugatoare, apocaliptica, teleghidata (întru dizolvarea/aneantizarea României!), de catre straini: Traian Basescu… – Campionul Balcanic al Sperjurului?!

…Ei, falsii „catindati”, nu s-or fi întrebând nimic. Dar noi, „cetatenii turmentati”… – …turmentati-turmentati, dar care constientizam, cumplit, vidul de patriotism si de benefic nationalism – ne vom întreba, cu maxima îngrijorare – mai ales ca, în 18 noiembrie 2012, alegatorul se va afla ( pe 6 septembrie 2011, s-a aprobat, de catre PDL si UDMR, comasarea alegerilor parlamentare, cu cele locale!), în fata a vreo 6-7 buletine de vot… – dupa vom fi vârât (DACA le vom fi vârât!) buletinele în urna: „Si acum, ce facem?” Ne ajuta votul, cu ceva? Ti-ai gasit! Cu ce si prin cine, ca toti sunt „binecuvântati” si „alduiti”, de la acelasi centru de comanda mondiala, a „Ocultei” masonice: Washington-New York?!

…Nimic nou: MIZERIE MORALA SI FIZICA, JAF COSMARESC (CONTINUAT), MÂRLANISM, MANELISM, RABDARI PRAJITE (pentru ca, în România postdecembrista, NU AI CUI TE PLÂNGE/ADRESA, PENTRU A „DREGE” VREO NEDREPTATE!!!)!…Asta, daca nu vom pune (în sfârsit!) mâna pe arme (ne-struniti de servicii secrete straine, de data asta! – demonstrând ca „mamaliga explodeaza”…când trebuie!) si ne vom face curatenie în ograda si-n batatura. CU FORTA! Pentru ca nesimtitii astia de la putere nu se dau dusi de bunavoie!!! Nici de-i tragi „cu boii”, cum se zice (…”boii” fiind, întrucâtva, rubedeniile lor, dar cu nemasurat mai mult bun-simt si exemplar de harnici!).

…De data asta, vineri, pe 2 decembrie 2011, Radu Tudor („colegul” Danei Grecu, la Ordinea zilei, de la Antena 3) nu m-a dezamagit… – … cum face de obicei, prin fanatismul sau, fata de un „ceva” care nu mai exista, de mult: „armata NATIONALA a României” (lui nu i s-a spus, sau nu crede, ca „armata” cu pricina este una de mercenari, indivizi platiti, ca Iuda, cu 30 de „arginti” pe zi, sa-l ucida si pe ta-su, si pe ma-sa, daca asa îi comanda SUA!): „Înlaturarea PDL si a actualei puteri TREBUIE SA SE FACA PRIN ORICE MIJLOACE, NU DOAR POLITICE!!! Cât mai repede, ÎN SECUNDA URMATOARE!

…Nu mai merge nici cu „sindicalismul” cel handicapat, paralitic si „alzheimer-ist”, nu mai merge nici cu „binisorul” si cu „Doamne, fereste de mai rau!”…ca, mai rau decât sa-ti fi pierdut sufletul si identitatea reactionara si nationala – nu exista!

Vom lua în mâini, deci, Biciul Lui Hristos, pedepsitorul zarafilor/camatarilor din Templu!!!