Patriarhul Daniel, indica cauzele crizei

Antena 3 LIVE aduce în atentia publict mesajul patriarhului Daniel care s-a referit si la cauzele crizei economico-financiare din România si din lume, cauze care sunt de ordin spiritual si moral:

 

Radacina crizei economico-financiare este de ordin spiritual si moral

 

Radacina crizei economico-financiare este de ordin spiritual si moral, a afirmat patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (BOR), Daniel, duminica, la finalul sedintei solemne a Sfântului Sinod.
    
‘Noi întelegem ca la ora actuala majoritatea tarilor din zona aceasta a Europei se confrunta cu o criza economico-financiara, dar consideram ca mai grea decât criza economico-financiara este criza spirituala. De altfel, radacina acestei crize economico-financiare este de ordin spiritual si moral. Lacomia mare a unora a dus la lipsa de mijloace materiale si de bani a altora’, a declarat patriarhul BOR, potrivit Agentiei Basilica.
    
Întâistatatorul BOR considera ca toate încercarile acestea, inclusiv perioada comunista, precum si ‘criza capitalista’ sunt încercari care îndeamna Biserica lui Hristos sa întareasca mai mult credinta.

 

*

Un caz celebru, totusi mai putin cunoscut la noi, ne va edifica asupra modului de gândire al oamenilor si cum s-a insinuat ateismul în Europa sau America unde crestinismul adusese prosperitatea decenii la rând.

Sa aflam acum  despre unul dintre cei mai inversunati atei britanici si ce s-a întâmplat cu el, caci viata lui a fost o aventura de-a dreptul. E vorba de Peter Hitchens, fratele si mai renumitului autor ateu si declarat dusman a lui Dumnezeu, Christopher Hitchens.

Vreme de multi ani Peter Hitchens a fost, la fel ca fratele sau, o personalitate mult cunoscuta si apreciata in cercurile intelectuale engleze in principal datorita urii lui inversunate impotriva lui Dumnezeu si a tenacitatii cu care promova ateismul. Christopher Hitchens a fost un autor mai prolific decit fratele sau, volmele lui fiind si mai bine vindute. In 2007 a publicat God Is not Great, iar in 2011,  Hitch-22. Ultima carte a fost atacul cel mai virulent a lui Chritopher Hitchens impotriva lui Dumnezeu si impotriva credinciosilor. In 2011 s-a lansat intr-un turneu international de promovare a cartii prin universitatile americane. S-a imbolnavit de cancer pe parcurs, cancerul doborâdu-l intru-un spital din Houston, Texas in decembrie 2011. Se spune ca inainte de moarte Christopher Hitchens si-ar fi razgândit pozitiile si ca ar fi afirmat aprecieri fata de credinta in Dumnezeu.

In schimb, fratele lui, Peter Hitchens, e inca in viata, profeseaza jurnalismul la publicatia londoneza Mail.Online, si a primit si el multa atentie in 2010 cind a publicat The Rage Against God (“Furia Impotriva lui Dumnezeu”). In aceasta carte Peter Hitchens isi descrie lepadarea de credinta, anii ratacirii in necredinta, si reintoarcerea treptata la credinta in Dumnezeu. Marturia lui, descrisa in cele 219 pagini ale cartii, este unica. Dar poate fi o reala incurajare pentru noi toti, si mai ales pentru cei care, probabil chiar cititori ai acestor rinduri, au ratacit de la credinta si poate cauta calea inapoi. Sugeram cartea nu doar pentru ei, ci si celor care au membri de familie, prieteni ori cunostinte care se lupta cu necredinta si au nevoie de un exemplu pozitiv pentru a-si gasi drumul inapoi. Recenzii ale cartii cit si posibilitatea de a o comanda prin Amazon.com, pot fi aflate aici http://www.amazon.com/Rage-Against-God-Atheism-Faith/dp/0310335094

 Impotriva lui Dumnezeu cu mare furie
Peter Hitchens s-a nacut in 1951 in Marea Britanie de dupa razboi. Pe vremea când, zice el, confidenta pe care britanicii o aveau in grandoarea Marii Britanie a inceput sa se erodeze. Nu e vorba doar de declinul Imperiului Britanic, ci mai ales de acela al valorilor. In tandem cu declinul politic, moralitatea britanicilor a inceput si ea sa scada, hedonismul s-a proliferat, credinta in Dumnezeu a devenit demodata, familia si casatoria au inceput sa fie luate in ris, predarea religiei in scolile britanice s-a schimbat dintr-o materie de promovare a moralitatii in una de discreditare a Bibliei, iar anii 60 au adus prabusirea morala a tarii. In contextul acestor schimbari sociale a fost prins si Peter Hitchens, iar ele l-au dus incet la ateism. Pe vremea cind Hitchens facea scoala elementara atmosfera din scolile britanice era una permisiva. Anii 60 au proliferat divortul in Marea Britanie, iar miscarile de emancipare sociala i-au subrezit moralitatea. Hitchens descrie cu oroare cum el si colegii din clasele elementare susoteau despre singurul baiat din clasele primare al carui parinti, spuneau gurile rele, erau divortati. Copiii fusesera socati sa afle ca odata casatoriti, parintii pot si divorta. Treptat au fost socati si de alte lucruri, dar s-au obisnuit cu ele, practicindu-le si ei ca adulti. La inceput au fost socati cind vedetele britanice incepusera sa aibe copii ilegitimi, dar cu timpul au devenit si ei parinti cu copii ilegimiti. Cum adica, sa ai copii fara a fi casatorit?

O tinerete imorala
Spre deosebire de colegii lui de aceasi varsta, spune Peter Hitchens, el a imbratisat ateismul si practicile imorale ale tineretii inainte de majoritatea celor de varsta lui. Era mindru de murdaria imorala in care traia: betie, batai cu politia, neascultarea de parinti, lipsa de respect fata de invatatori, profesori, de cei in varsta. La biserica incetase sa mai mearga. Atmosfera secularista din scolile britanice a avut mai mult influenta asupra lui decit valorile invatate acasa. La 16 ani, in primavara lui 1967, Hitchens si-a dat foc Bibliei, la liceul din Cambridge unde facea scoala la vremea aceea, in prezenta colegilor de clasa. A fost mindru de fapta lui. Era dovada tabgibila, spune el, ca convertirea lui la ateism devenise ireversibila. A facut-o, spune el, fara remuscari, si au trecut multi ani pina cind a inceput sa le simta. Intre timp, Hitchens devenise si un rebel arogant. Un razvratit. Razvratit impotriva lui Dumnezeu, a credintei, a familiei, a moralitatii crestine. Pentru el Biblia era doar o carte de povesti scrisa de oameni inculti cu mii de ani in urma, o carte a superstitiilor.
Il deranja moralitatea crestina, izvorita din Scriptura. Cum adica, zicea el, sa interzici la doua persoane adulte dar necasatorite sa nu intretina relatii sexuale? Mai ales daca se iubesc? Cum sa le interzici acest” drept?” Dupa el moralitatea crestina era doar o moda trecatoare, un set de reguli stabilite de barbati, norme si obiceiuri care nu-si mai aveau locul in societatea moderna, deja emancipata. Casatoria nu-si mai avea nici un rost, avortul era ceva necesar si just, iar promiscuitatea sexuala era ceva de admirat si imitat.
La 12, 13 ani, isi aminteste Hitchens, devenise deja ateu. I-a spus directorului scolii ca nu mai crede in Dumnezeu. Ratacirea spre ateism, adauga Hitchens, s-a datorat si deteriorarii programelor de educatie religioasa din scolile britanice ale anilor 50 si 60. In loc de educatie religioasa cu scop moral, orele de religie deveniseara ore de istorie. Bunicii lui fusesera baptisti conservatori care il incurajau sa aleaga o cale dreapta in viata. Parintii lui, insa, nu mergeau la biserica de fel. I-au lasat pe Christopher si Peter sa fie educati in religie dupa programa scolara. Dar programa scolara nu mai accentua credinta in Dumnezeu ori importanta religiei ca vector al moralitatii in societate. Craciunul, Pastele si celelalte sarbatori religioase deveniseara “festivaluri” lipsite de insemnatate crestina. Britanicii incepusera sa devina tot mai dezinteresati in biserica si credinta. Inainte de 1914 bisericile engleze erau pline, jumatate pline inainte de 1945, si trei sferturi goale dupa 1945.
Incetul cu incetul Hitchens a devenit un veritabil succes englez, bine educat, conectat, scriitor prolific, apologet priceput al necredintei. Era mindru de rationalismul care zice el ii calauzea viata. Dorea sa vada fiecare biserica din Anglia inchisa si transformata intr-un muzeu al necredintei ori o cladire publica. Dorea orice ramasita a “superstitiei” religioase in Marea Britanie sa fie extirpata. La 30 de ani Hitchens o ducea bine. Promova prin jurnalism socialismul britanic si ateismul. Credinta lui era secularismul. Ura oamenii religiosi. Atit de mult in fapt, incit se simtea dezgustat daca stia ca persoana de linga el era credincioasa. Nu isi putea imagina traind o viata crezind in existenta unei forte spirituale. Viata ii era devotata in intregime placerii si ambitiei personale.

In Uniunea Sovietica, începe  trezirea spirituala
In timp,  tânarul , a devenit un admirator al comunismului sovietic si un pacifist. In 1990 i s-a implinit visul fiind acreditat ca jurnalist la Moscova incepind cu vara acelui an. La Moscova a locuit in acelasi cartier cu familia lui Brejnev si liderii KGB. In anii cit a stat in Uniunea Sovietica a aflat ceea ce fie ca nu stiuse pe vremea studentiei in Marea Britanie fie ca refuzase sa creada: paradisul ateismului sovietic fusese de fapt un mit. O dezinformare. Ororile staliniste incepusera sa fie facute public si sa fie condamnate. Societate sovietica incepea sa se intoarca spre Dumnezeu dupa 70 ani de ateism. Golul spiritual cauzat sovieticilor de cei 70 de ani de secularism l-a socat. Ceva nu era bine. Lumea din afara nu fusese informata de tragedia asta. Si asta l-a fortat pe Hitchens sa-si reconsidere propriile pozitii. In timp, a inceput sa afle placere si in discutiile cu cei credinciosi. A inceput sa-i afle inteligenti si buni conversanti in ciuda credintei lor religioase. Apoi a intervenit inca ceva – teama de moarte. “No doubt (afirma el) fear played a part in my return to religion”. (“Fara indoiala, teama a avut un rol in reintoarcerea mea la religie”.) (p. 103)

Efectul unui tablou
O excursie in Burgundy l-a adus pe Hitchens in contact cu tablolul pictorului Rogier van der Weyden (Secolul XV) intitulat “Judecata din Urma”. Privind tabloul s-a inspaimintat si si-a zis: “daca omul acesta are dreptate”? Dupa 500 de ani tabloul inca avea efect. De data asta asupra lui Hitchens. La scurt timp dupa aceea Hitchens a inceput sa mearga din nou la biserica, stind la inceput pe bancile din spate. Apoi a fost cuprins de o dorinta arzatoare sa mearga la biserica in fiecare duminica. Dupa aceea au urmat discutii cu prietena lui. Si ea incepuse sa simta ca si el. Au decis sa se casatoreasca in biserica. Au facut-o, pastorul citindu-le binecuvintarile din Psalmul 128. Momentul acela a fost unic pentru Hitchens si sotia lui. Pina atunci nu isi jurasera credinta unul altuia. S-au botezat, si-au botezat copii. Au devenit o familie crestina.
A urmat apoi o alta experienta unica in Dallas, Texas. Seful il trimisese la Huntsville, Texas sa scrie un raport despre executia celor condamnati la moarte in inchisorile texane. L-a intoarcere s-a oprit la Dallas unde a vizitat muzeul. Acolo a vazut un alt tablou, pictura The Prodigal Son (“Fiul Risipitor”) a lui Thomas Hart Benton. A stat amutit in fata lui regasindu-si viata si propria ratacire in imaginile din tablou. Convertirea de la ateism la credinta devenise deplina.
Traiectoria de revenire la credinta a lui Hitchens e presarata cu texte Biblice. Ele reflecta durerea, agonia, dar si simtamintul de triumf al autorului pe drumul inapoi. Credinta in anumite invataturi fundamentale ale Scripturii. Citatul de deschidere al cartii lui e din Iov 38 unde Dumnezeu se prezinta muritorului Iov ca autor al universului. Si fiecare capitol al cartii incepe cu cite un citat din Scriptura. Unul care reflecta vremurile rele din viata lui Hitchens, ratacirea, dar si nadejdea, si dragostea lui Dumnezeu.
E fascinant sa simti din cuvintele si textele lui Hitchens credinta lui de neclintit in Dumnezeu, in valorile crestine, in relevanta lor pentru societatea contemporana. Aprecierea pentru credinta crestina traditionala, pentru un crestinism traditional, neintinat de curentele si teologiile contemporane. Simti autenticitatea convertirii lui Hitchens. O convertire molipsitoare si una care inspira cititorului mult curaj. Hitchens nu e o personalitate neinsemnata pe scena intelectuala britanica. Cu atit mai mult experientele lui trebuie cunoscute, citite, si facute de cunoscut la cit mai multi. Ultimele capitole ale cartii sunt o pledoarie bine argumentata impotriva ateismului, Hitchens argumentind cu convingere impotriva erorilor si arogantei ateismului contemporan.
Interesante sunt si detaliile dezbaterilor facute de fratii Hitchens dupa renintoarcerea lui Peter la credinta. Universitati si fundatii prestigioase ii puneu in amfiteatre pe cei doi frati, veritabili gladiatori, urmarindu-le dezbaterile academice, pentru si impotriva credintei. Memorabila pentru Peter a fost in special dezbaterea facuta de cei doi la University din Michigan cu citiva ani inainte de moarte lui Christopher. Din nefericire, relatiile intre frati nu s-au imbunatatit. Au ramas straini unul fata de altul, Christopher sfirsindu-si viata pe un pat de spital, fiind fortat de boala sa-si intrerupa turneul de promovare al ateismului pe care-l facea atunci in Statele Unite. O tragedie pentru familia Hitchens dar si o atentionare pentru cei pe calea necredintei, si mai ales pentru cei care se fac dusmani ai lui Dumnezeu si nu-si gasesc calea inapoi.

Nota:

AFR va recomanda  The Guardian unde gasiti  publicata o scurta recenzie a cartii lui Hitchens in 2010  http://www.guardian.co.uk/books/2010/apr/17/rage-against-god-peter-hitchens

În sfârșit, patriarhul Daniel arată spre cauza crizei economice

Radacina crizei economico-financiare este de ordin spiritual și moral

(by Antena 3 LIVE)

 Radacina crizei economico-financiare este de ordin spiritual si moral, a afirmat patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (BOR), Daniel, duminica, la finalul sedintei solemne a Sfântului Sinod.
    
Noi întelegem ca la ora actuala majoritatea tarilor din zona aceasta a Europei se confrunta cu o criza economico-financiara, dar consideram ca mai grea decât criza economico-financiara este criza spirituala. De altfel, radacina acestei crize economico-financiare este de ordin spiritual si moral. Lacomia mare a unora a dus la lipsa de mijloace materiale si de bani a altora’, a declarat patriarhul BOR, potrivit Agentiei Basilica.
    
Întâistatatorul BOR considera ca toate încercarile acestea, inclusiv perioada comunista, precum si ‘criza capitalista’ sunt încercari care îndeamna Biserica lui Hristos sa întareasca mai mult credinta.

*

Un caz celebru, totuși putin cunoscut, ne va edifica asupra modului de gândire Continue reading “În sfârșit, patriarhul Daniel arată spre cauza crizei economice”

Înfuriat pe Dumnezeu

ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA

Str. Cetatea Ciceiului nr. 23, sector 6, BucurestiTel.

0745.783.125 Fax 0318.153.082www.alianta-familiilor.ro

office@alianta-familiilor.ro

25 octombrie 2012

INFURIAT PE DUMNEZEU

Cu câteva saptamâni in urma Gândul ne informa ca in SUA peste 19% din populatia tarii nu se identifica cu vreo religie oarecare. Intre acesti 19% ar fi ateii, agnosticii, si asa numitii “nones”, adica persoane care nu se identifica cu nici un grup, cult, sau denominatie religioasa. http://www.gandul.info/international/cati-americani-se-declara-fara-religie-studiu-10185428

La scurt timp a urmat un comentariu in New York Times conform caruia pentru prima data in istoria ei SUA a incetat sa mai fie o tara majoritar protestanta, doar 48% din populatia ei identificindu-se actualmente ca apartinind grupurilor protestante. http://www.nytimes.com/2012/10/10/us/study-finds-that-the-number-of-protestant-americans-is-declining.html?src=me

Afirmatiile lui New York Times nu surprind, acest ziar fiind unul eminamente secular, de stanga, care celebreaza orice veste negativa despre credinta, traditie, ori religie si prezinta ca pozitiv orice trend care le submineaza. Dar si New York Times si Gandul au gresit. Pentru ca studiul emis in SUA asupra acestui subiect si pe baza caruia aceste materiale au fost publicate clarifica ca datele statistice nu redau o imagine corecta a religiozitatii societatii americane. La pagina 7 a studiului, autorii afirma: “More importantly, we emphasize that the absence of a religious affiliation does not necessarily indicate an absence of religious beliefs or practices. On the contrary, as the report makes clear, most of the “nones” say they believe in God, and most describe themselves as religious, spiritual or both.” (“Important, accentuam ca absenta vreunei afiliatii religioase nu inseamna neaparat absenta credintelor sau practicilor religioase. Dimpotriva, asa dupa cum Raportul indica clar, majoritatea celor din categoria de “nones” afirma ca ei cred in Dumnezeu, si majoritatea se identifica ca fiind religiosi, spirituali ori ambele”.) Gandul nu a pus la dispozitia publicului din Romania textul Raportului, dar am facut-o noi in Buletinul Informativ AFR din Marti, 9 octombrie. Il aflati aici: http://www.pewforum.org/Unaffiliated/nones-on-the-rise.aspx El a fost facut de Pew Research Center, una din cele mai proeminente organizatii de sondaj de opinie din SUA, si un brat al crestinismului evanghelic american.

Ce are aceasta introducere de a face cu titlul comentariului de astazi? E simplu. Cind vesti nu tocmai incurajatoare pentru crestini sau persoanele religioase apar, ele sunt difuzate peste tot si cu multa agresivitate. Iar cind apar vesti pozitive ori chiar exceptionale pentru credinciosi, ele rar fac ecou, si sunt putin difuzate fara a li se acorda o mare atentie. Noi insa o facem astazi.

Scriem despre un caz celebru, putin cunoscut, despre care am amintit pe scut si la inceputul anului. E vorba de unul dintre cei mai inversunati atei britanici care in timp si-a regasit drumul inapoi la Dumnezeu, astazi fiind un promotor exceptional al credintei crestine.

E vorba de Peter Hitchens, fratele si mai renumitului autor ateu si declarat dusman a lui Dumnezeu, Christopher Hitchens. Vreme de multi ani Peter Hitchens a fost, la fel ca fratele sau, o personalitate mult cunoscuta si apreciata in cercurile intelectuale engleze in principal datorita urii lui inversunate impotriva lui Dumnezeu si a tenacitatii cu care promova ateismul. Christopher Hitchens a fost un autor mai prolific decit fratele sau, volmele lui fiind si mai bine vindute. In 2007 a publicat God Is not Great, iar in 2011,  Hitch-22. Ultima carte a fost atacul cel mai virulent a lui Chritopher Hitchens impotriva lui Dumnezeu si impotriva credinciosilor. In 2011 s-a lansat intr-un turneu international de promovare a cartii prin universitatile americane. S-a imbolnavit de cancer pe parcurs, cancerul doborâdu-l intru-un spital din Houston, Texas in decembrie 2011. Se spune ca inainte de moarte Christopher Hitchens si-ar fi razgândit pozitiile si ca ar fi afirmat aprecieri fata de credinta in Dumnezeu.

In schimb, fratele lui, Peter Hitchens, e inca in viata, profeseaza jurnalismul la publicatia londoneza Mail.Online, si a primit si el multa atentie in 2010 cind a publicat The Rage Against God (“Furia Impotriva lui Dumnezeu”). In aceasta carte Peter Hitchens isi descrie lepadarea de credinta, anii ratacirii in necredinta, si reintoarcerea treptata la credinta in Dumnezeu. Marturia lui, descrisa in cele 219 pagini ale cartii, este unica. Dar poate fi o reala incurajare pentru noi toti, si mai ales pentru cei care, probabil chiar cititori ai acestor rinduri, au ratacit de la credinta si poate cauta calea inapoi. Sugeram cartea nu doar pentru ei, ci si celor care au membri de familie, prieteni ori cunostinte care se lupta cu necredinta si au nevoie de un exemplu pozitiv pentru a-si gasi drumul inapoi. Recenzii ale cartii cit si posibilitatea de a o comanda prin Amazon.com, pot fi aflate aici http://www.amazon.com/Rage-Against-God-Atheism-Faith/dp/0310335094

Furia Impotriva lui Dumnezeu
Peter Hitchens s-a nacut in 1951 in Marea Britanie de dupa razboi. Pe vremea cind, zice el, confidenta pe care britanicii o aveau in grandoarea Marii Britanie a inceput sa se erodeze. Nu e vorba doar de declinul Imperiului Britanic, ci mai ales de acela al valorilor. In tandem cu declinul politic, moralitatea britanicilor a inceput si ea sa scada, hedonismul s-a proliferat, credinta in Dumnezeu a devenit demodata, familia si casatoria au inceput sa fie luate in ris, predarea religiei in scolile britanice s-a schimbat dintr-o materie de promovare a moralitatii in una de discreditare a Bibliei, iar anii 60 au adus prabusirea morala a tarii. In contextul acestor schimbari sociale a fost prins si Peter Hitchens, iar ele l-au dus incet la ateism. Pe vremea cind Hitchens facea scoala elementara atmosfera din scolile britanice era una permisiva. Anii 60 au proliferat divortul in Marea Britanie, iar miscarile de emancipare sociala i-au subrezit moralitatea. Hitchens descrie cu oroare cum el si colegii din clasele elementare susoteau despre singurul baiat din clasele primare al carui parinti, spuneau gurile rele, erau divortati. Copiii fusesera socati sa afle ca odata casatoriti, parintii pot si divorta. Treptat au fost socati si de alte lucruri, dar s-au obisnuit cu ele, practicindu-le si ei ca adulti. La inceput au fost socati cind vedetele britanice incepusera sa aibe copii ilegitimi, dar cu timpul au devenit si ei parinti cu copii ilegimiti. Cum adica, sa ai copii fara a fi casatorit?

O tinerete imorala
Spre deosebire de colegii lui de aceasi varsta, spune Peter Hitchens, el a imbratisat ateismul si practicile imorale ale tineretii inainte de majoritatea celor de varsta lui. Era mindru de murdaria imorala in care traia: betie, batai cu politia, neascultarea de parinti, lipsa de respect fata de invatatori, profesori, de cei in varsta. La biserica incetase sa mai mearga. Atmosfera secularista din scolile britanice a avut mai mult influenta asupra lui decit valorile invatate acasa. La 16 ani, in primavara lui 1967, Hitchens si-a dat foc Bibliei, la liceul din Cambridge unde facea scoala la vremea aceea, in prezenta colegilor de clasa. A fost mindru de fapta lui. Era dovada tangibila, spune el, ca convertirea lui la ateism devenise ireversibila. A facut-o, spune el, fara remuscari, si au trecut multi ani pina cind a inceput sa le simta. Intre timp, Hitchens devenise si un rebel arogant. Un razvratit. Razvratit impotriva lui Dumnezeu, a credintei, a familiei, a moralitatii crestine. Pentru el Biblia era doar o carte de povesti scrisa de oameni inculti cu mii de ani in urma, o carte a superstitiilor.
Il deranja moralitatea crestina, izvorita din Scriptura. Cum adica, zicea el, sa interzici la doua persoane adulte dar necasatorite sa nu intretina relatii sexuale? Mai ales daca se iubesc? Cum sa le interzici acest” drept?” Dupa el moralitatea crestina era doar o moda trecatoare, un set de reguli stabilite de barbati, norme si obiceiuri care nu-si mai aveau locul in societatea moderna, deja emancipata. Casatoria nu-si mai avea nici un rost, avortul era ceva necesar si just, iar promiscuitatea sexuala era ceva de admirat si imitat.
La 12, 13 ani, isi aminteste Hitchens, devenise deja ateu. I-a spus directorului scolii ca nu mai crede in Dumnezeu. Ratacirea spre ateism, adauga Hitchens, s-a datorat si deteriorarii programelor de educatie religioasa din scolile britanice ale anilor 50 si 60. In loc de educatie religioasa cu scop moral, orele de religie deveniseara ore de istorie. Bunicii lui fusesera baptisti conservatori care il incurajau sa aleaga o cale dreapta in viata. Parintii lui, insa, nu mergeau la biserica de fel. I-au lasat pe Christopher si Peter sa fie educati in religie dupa programa scolara. Dar programa scolara nu mai accentua credinta in Dumnezeu ori importanta religiei ca vector al moralitatii in societate. Craciunul, Pastele si celelalte sarbatori religioase deveniseara “festivaluri” lipsite de insemnatate crestina. Britanicii incepusera sa devina tot mai dezinteresati in biserica si credinta. Inainte de 1914 bisericile engleze erau pline, jumatate pline inainte de 1945, si trei sferturi goale dupa 1945.
Incetul cu incetul Hitchens a devenit un veritabil succes englez, bine educat, conectat, scriitor prolific, apologet priceput al necredintei. Era mindru de rationalismul care zice el ii calauzea viata. Dorea sa vada fiecare biserica din Anglia inchisa si transformata intr-un muzeu al necredintei ori o cladire publica. Dorea orice ramasita a “superstitiei” religioase in Marea Britanie sa fie extirpata. La 30 de ani Hitchens o ducea bine. Promova prin jurnalism socialismul britanic si ateismul. Credinta lui era secularismul. Ura oamenii religiosi. Atit de mult in fapt, incit se simtea dezgustat daca stia ca persoana de linga el era credincioasa. Nu isi putea imagina traind o viata crezind in existenta unei forte spirituale. Viata ii era devotata in intregime placerii si ambitiei personale.

In Uniunea Sovietica
In timp,  tânarul Hitchens,  a devenit un admirator al comunismului sovietic si un pacifist. In 1990 i s-a implinit visul fiind acreditat ca jurnalist la Moscova incepind cu vara acelui an. La Moscova a locuit in acelasi cartier cu familia lui Brejnev si liderii KGB. In anii cit a stat in Uniunea Sovietica a aflat ceea ce fie ca nu stiuse pe vremea studentiei in Marea Britanie fie ca refuzase sa creada: paradisul ateismului sovietic fusese de fapt un mit. O dezinformare. Ororile staliniste incepusera sa fie facute public si sa fie condamnate. Societate sovietica incepea sa se intoarca spre Dumnezeu dupa 70 ani de ateism. Golul spiritual cauzat sovieticilor de cei 70 de ani de secularism l-a socat. Ceva nu era bine. Lumea din afara nu fusese informata de tragedia asta. Si asta l-a fortat pe Hitchens sa-si reconsidere propriile pozitii. In timp, a inceput sa afle placere si in discutiile cu cei credinciosi. A inceput sa-i afle inteligenti si buni conversanti in ciuda credintei lor religioase. Apoi a intervenit inca ceva – teama de moarte. “No doubt (afirma el) fear played a part in my return to religion”. (“Fara indoiala, teama a avut un rol in reintoarcerea mea la religie”.) (p. 103)

Efectul unui tablou
O excursie in Burgundy l-a adus pe Hitchens in contact cu tablolul pictorului Rogier van der Weyden (Secolul XV) intitulat “Judecata din Urma”. Privind tabloul s-a inspaimintat si si-a zis: “daca omul acesta are dreptate”? Dupa 500 de ani tabloul inca avea efect. De data asta asupra lui Hitchens. La scurt timp dupa aceea Hitchens a inceput sa mearga din nou la biserica, stind la inceput pe bancile din spate. Apoi a fost cuprins de o dorinta arzatoare sa mearga la biserica in fiecare duminica. Dupa aceea au urmat discutii cu prietena lui. Si ea incepuse sa simta ca si el. Au decis sa se casatoreasca in biserica. Au facut-o, pastorul citindu-le binecuvintarile din Psalmul 128. Momentul acela a fost unic pentru Hitchens si sotia lui. Pina atunci nu isi jurasera credinta unul altuia. S-au botezat, si-au botezat copii. Au devenit o familie crestina.
A urmat apoi o alta experienta unica in Dallas, Texas. Seful il trimisese la Huntsville, Texas sa scrie un raport despre executia celor condamnati la moarte in inchisorile texane. L-a intoarcere s-a oprit la Dallas unde a vizitat muzeul. Acolo a vazut un alt tablou, pictura The Prodigal Son (“Fiul Risipitor”) a lui Thomas Hart Benton. A stat amutit in fata lui regasindu-si viata si propria ratacire in imaginile din tablou. Convertirea de la ateism la credinta devenise deplina.
Traiectoria de revenire la credinta a lui Hitchens e presarata cu texte Biblice. Ele reflecta durerea, agonia, dar si simtamintul de triumf al autorului pe drumul inapoi. Credinta in anumite invataturi fundamentale ale Scripturii. Citatul de deschidere al cartii lui e din Iov 38 unde Dumnezeu se prezinta muritorului Iov ca autor al universului. Si fiecare capitol al cartii incepe cu cite un citat din Scriptura. Unul care reflecta vremurile rele din viata lui Hitchens, ratacirea, dar si nadejdea, si dragostea lui Dumnezeu.
E fascinant sa simti din cuvintele si textele lui Hitchens credinta lui de neclintit in Dumnezeu, in valorile crestine, in relevanta lor pentru societatea contemporana. Aprecierea pentru credinta crestina traditionala, pentru un crestinism traditional, neintinat de curentele si teologiile contemporane. Simti autenticitatea convertirii lui Hitchens. O convertire molipsitoare si una care inspira cititorului mult curaj. Hitchens nu e o personalitate neinsemnata pe scena intelectuala britanica. Cu atit mai mult experientele lui trebuie cunoscute, citite, si facute de cunoscut la cit mai multi. Ultimele capitole ale cartii sunt o pledoarie bine argumentata impotriva ateismului, Hitchens argumentind cu convingere impotriva erorilor si arogantei ateismului contemporan.
Interesante sunt si detaliile dezbaterilor facute de fratii Hitchens dupa renintoarcerea lui Peter la credinta. Universitati si fundatii prestigioase ii puneu in amfiteatre pe cei doi frati, veritabili gladiatori, urmarindu-le dezbaterile academice, pentru si impotriva credintei. Memorabila pentru Peter a fost in special dezbaterea facuta de cei doi la University din Michigan cu citiva ani inainte de moarte lui Christopher. Din nefericire, relatiile intre frati nu s-au imbunatatit. Au ramas straini unul fata de altul, Christopher sfirsindu-si viata pe un pat de spital, fiind fortat de boala sa-si intrerupa turneul de promovare al ateismului pe care-l facea atunci in Statele Unite. O tragedie pentru familia Hitchens dar si o atentionare pentru cei pe calea necredintei, si mai ales pentru cei care se fac dusmani ai lui Dumnezeu si nu-si gasesc calea inapoi.

AFR va recomanda: Publicatia londoneza The Guardian a publicat o scurta recenzie a cartii lui Hitchens in 2010. O recomandam si o aflati aici: http://www.guardian.co.uk/books/2010/apr/17/rage-against-god-peter-hitchens

Octombrie – luna de informare si prevenire a cancerului mamar
Larisa Iftime de la Provita Media ne reaminteste ca luna octombrie e luna de informare si prevenire a cancerului mamar: Potrivit statisticilor, la noi in tara, sunt depistate, anual, 6.000 de noi cazuri de cancer mamar. In Europa, se estimeaza ca, la fiecare 2 minute, o femeie este diagnosticata cu aceasta boala. Avortul este factorul de risc cel mai usor de evitat al cancerului mamar. Nu se poate spune ca toate femeile care au cancer mamar au avut avorturi si nici ca toate femeile care au facut avorturi vor avea cancer mamar. Provita Media va propune cateva pliante de informare despre modul in care avortul creste riscul cancerului mamar. De asemenea, pe site-ul Coalition on Abortion/Breast Cancer este disponibil si pliantul in limba romana: Orice femeie din lume are dreptul sa stie asta Va rugam sa le distribuiti cat mai larg, descarcandu-le si de pe site-ul nostru. De asemenea, cititi si: Criteriile necesare pentru stabilirea unei relatii cauzale intre avort si cancerul mamar Dr. Angela Lanfranchi, chirurg mamar, membru al Colegiului Chirurgilor Americani, sustine ca exista suficiente dovezi pentru a stabili cauza si efectul relatiei dintre avort si cancer mamar. Oamenii de stiinta folosesc sase criterii pentru a decide daca exista o relatie cauzala (si nu doar o asociere) intre un factor particular si o boala. In cazul cercetarilor legaturii dintre avort si cancer mamar, sunt indeplinite toate cele sase criterii. In Femeile se vor vindeca, prin impartasirea acelor lectii atat de dureros invatate dr. Angela Lanfranchi, doctor in medicina, chirurg mamar, vorbeste despre cancerul mamar. In Este nedrept sa se tina sub tacere informatii medicale pertinente pentru paciente adauga citeva marturii aditionale. Dintre ele citam: In practica mea, la inceputul anilor 1990, am observat un numar exagerat de femei in varsta de 30 de ani cu cancer de san, cu un istoric de familie, care avusesera avorturi in adolescenta. Cu toate acestea, abia in anul 1999 am informat pacientele mele despre acest risc. Asta s-a intamplat cand o profesoara de la Harvard, responsabila de evaluarea riscurilor la o clinica cunoscuta din Boston, mi-a spus ca stia ca avortul este un factor de risc pentru cancerul de san si il lua in considerare in evaluarea pacientelor sale. Desi a ales sa nu vorbeasca in public despre acest subiect, ea m-a incurajat pe mine sa o fac.

SUEDIA – PARADIS SAU IAD?
Din reactiile dtre privind subiectul tratat acum o saptamina redam urmatorul, in versiune abreviata: BIROUL DE VIITOROLOGIE DE LA BUCURE?TI, STIMATE DOAMNE SI STIMATI DOMNI DIN CONDUCEREA ALIANTEI FAMILIILOR DIN ROMANIA, FIE CA DOMNUL SA VA BINECUVANTEZE! NE BUCURAM SA EXISTATI SI II FELICITAM PE CEI CARE AU PUS BAZELE ACESTEI ALIANTE… DA , O SA VA FACEM CUNOSCUTI CAT MAI MULTOR ROMANI DIN TARA SI DIN DIASPORA… PENTRU CA NOI, ROMANII, DATAORITA SITUATIEI FOARTE GRAVE IN CARE AU FOST INTRODUSE POPORUL ROMAN SI ROMANIA VA TREBUI SA STRANGEM RANDURILE PENTRU A SALVA POPORUL ROMAN, PENTRU A NE SALVA ! Noi suntem Biroul de Viitorologie de la Bucure?ti, format dintr-un grup de Intelectuali, anali?ti si specialisti in Stiintele sociale, in viitorologie…. VIITORUL ESTE SUMBRU PENTRU ROMANIA SI PENTRU POPORUL ROMAN… ADUNÂND CELE MAI BUNE SI LOIALE MIN?I PE CARE LE ARE ROMANIA LA ORA ACTUALA, OAMENI DE STIINTA CREDINCIOSI, NOI SUNTEM FOARTE PREOCUPATI DE CAUTAREA SI DESCOPERIREA METODELOR SI A MIJLOACELOR, A CAII PRIN CARE SE POATE SALVA IN ISTORIE POPORUL ROMAN… Ce ne spuneti dumneavoastra ca se intampla in Suedia , si in toate Tarile europene, in America face parte din acesta Razboi invizibil.. 20 10.2012. Prof univ dr Ion Helesteanu, Corodonatorul Biroului de viitorologie de la Bucuresti. Prof Stefan Dumitrescu, scriitor roman , membru al uniunii Scriitorilor, propus pentru Premiul Nobel, Purtator de cuvant al BVB Domnul sa fie cu noi ! Slavit sa fie Domnul !

Modelul Suedez se Exporta: Am scris saptamina trecuta despre gradinita Egalia din Stockholm care interzice copiilor se se defineasca ca “baiat” ori “fata”. Presa daneza informeaza ca o gradinita din Copenhaga a demarat un program identic: copiilor li se interzice sa foloseasca cuvintele “baiat” sau “fata”: http://www.nordschleswiger.dk/SEEEMS/19979.asp?artid=48941
Homeschooling in Suedia: Tot saptamina trecuta am scris ca autoritatile suedeze sunt foarte ostile fata de educatia copiilor la domiciliu. Vesti bune: saptamina trecuta un tribunal de recurs suedez a anulat amenda data de autoritati unui grup de evrei care si-au educat copiii acasa. Tribunalul a decis ca actiunea autoritatilor incalca obligatiile privind libertatea religioasa pe care Suedia si le-a asumat prin tratatele internationale si Conventia Eurpeana a Drepturilor Omului. Apaudam aceasta veste buna! http://lubavitch.com/news/article/2037051/Swedish-Court-Corrects-National-Law-Supports-Religious-Freedom-Human-Rights.html

PENTRU ROMANII DIN STATUL WASHINGTON
Pe 6 noiembrie cetatenii statului american Washington vor vota un referend pentru legalizarea ori respingerea casatoriilor homosexuale in statul lor. Rugam pe toti romanii cu cetatenie americana care locuiesc in acest stat sa se prezinte la vot si sa bifeze cutiuta REJECT. Asupra acestei initiative legislative AFR a publicat urmatorul anunt publicitar in Romanian Times din Portland: PROTEJATI FAMILIA SI CASATORIA! Don’t Redefine Marriage. REJECT R-74 ON NOVEMBER 6

ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMÂNIA îi încurajeaza pe toti românii cetateni americani rezidenti în statul Washington sa voteze pe 6 noiembrie la referendumul de protejare a familiei si casatoriei în statul Washington. REJECT REFERENDUM 74 Va rugam sa respingeti Referendum 74. Motivele sunt multe. (1) Casatoria este cea mai importanta institutie sociala cunoscuta vreodata în istorie, pe care se cladesc toate celelalte. Daca ea se prabuseste, toate celelalte se prabusesc dupa ea. (2) Casatoriile între persoane de acelesi sex submineaza casatoria si familia naturala. Datele statistice si studiile sociologice facute în tarile sau statele unde deja au fost legiferate cu ani în urma indica o scadere profunda a ratei casatoriilor si o crestere vertiginoasa a concubinajului si a familiilor monoparentale din care lipsesc barbatii. (3) Casatoriile între persoane de acelasi sex dauneaza copiilor. Aceleasi date statistice si studii sociologice arata ca acei copii care sunt crescuti de cupluri de acelasi sex sufera pe planuri multiple. Identitatea lor sexuala este distorsionata, iar confuzia privind rolurile sexuale se intensifica. Un procent deloc neglijabil dintre ei se identifica la maturitate ca fiind atrasi catre persoane de acelasi sex, nu de sex opus. Pentru a creste si a se dezvolta normal, copiii au nevoie de o mama si un tata. (4) În tarile si statele care au legiferat casatoriile homosexuale, libertatea religioasa si de constiinta a suferit. Pastori, preoti, functionari publici crestini au fost amendati sau chiar concediati pentru ca s-au exprimat împotriva casatoriilor homosexuale sau au refuzat sa le oficieze. (5) Casatoriile între persoane de acelasi sex submineaza drepturile parentale. Canada, prima tara din lume care le-a legiferat în 2002, e exemplul tipic. Sistemul public de învatamânt îi îndoctrineaza pe copii cu noua ideologie sexuala, iar parintii care se opun sunt penalizati. Parintii si-au pierdut dreptul de a se opune normalizarii practicilor sexuale imorale, ori de a-si educa copiii în morala si valorile sexuale crestine. (6) Casatoriile între persoane de acelasi sex nu constituie un obiectiv final, ci o actiune intermediara prin care se urmareste chiar eliminarea casatoriei si a familiei ca institutii sociale.
Daca va pasa de viitorul copiilor vostri, de bunastarea lor morala, de viitorul omenirii, de mostenirea pe care o lasam în urma, de libertatea religioasa si de constiinta, de drepturile parentale, si daca nu doriti ca anormalul sa devina noua normalitate, va rugam înca o data, Votati!

REJECT REFERENDUM 74:

Textul din REFERENDUM 74 este urmatorul: “The legislature passed Engrossed Substitute Senate Bill 6239 concerning marriage for same-sex couples, modified domestic-partnership law, and religious freedom, and voters have filed a sufficient referendum petition on this bill. This bill would allow same-sex couples to marry, preserve domestic partnerships only for seniors, and preserve the right of clergy or religious organizations to refuse to perform, recognize, or accommodate any marriage ceremony.” Sunt doua optiuni de vot: (1) Reject; si (2) Approve. Va rugam bifati optiunea REJECT!

CUM VA PUTETI IMPLICA? Rugam bisericile si comunitatile românesti din statul Washington sa se implice prin vot si voluntariat în respingerea Referendumului 74. Sunteti rugati sa contactati de urgenta pe DiAnna Brannan, Grassroots Coordinator for Preserve Marriage Washington, la telefonul 206-854-9122 sau 425-678-8574, sau prin email grassroots@preservemarriagewashington.com. DESPRE NOI: Alianta Familiilor din România este o organizatie neguvernamentala cu sediul în Bucuresti, care functioneaza în conformitate cu legile Romaniei. Ea promoveaza si protejeaza valorile familiei, casatoria naturala si libertatea religioasa în România, Uniunea Europeana si peste tot unde locuiesc români. Va rugam sa ne vizitati la http://www.alianta-familiilor.ro.

SEMNATI DECLARATIA DE LA TIMISOARA
http://www.alianta-familiilor.ro/decl_timisoara.php
Declaratia de la Timisoara e o declaratie a constiintei crestine care afirma valorile crestine in spatiul public. A fost lansata in august 2010. Avem nevoie de semnaturi. Dorim sa ajungem la 10.000. Apreciem foarte mult toate semnaturile date, dar dorim sa ajungem cit mai repede la 10.000 de semnaturi pentru a incheia campania de semnaturi. Am ajuns la aproape 9.800 si mai avem nevoie de doar 200+ pentru a ne atinge telul. Unde intra 9.800 mai intra 200! Haideti, haideti! Va rugam deci, semnati! Declaratia enunta si promoveaza sanctitatea vietii, a casatoriei, si a valorilor crestine in societate. Deasemenea enunta libertatea religioasa.

Semnarea Declaratiei se face in doua etape. Bifati linkul http://www.alianta-familiilor.ro/decl_timisoara.php si semnati Declaratia. Dupa aceea veti primi un mesaj care va va cere sa confirmati semnatura apasind pe un link de confirmare. Fara confirmarea semnaturii, numele si semnatura dvs. nu vor apare in lista semnatarilor. Linkul de confirmare a semnaturii apare in limba englaza cu urmatorul text: “Thanks for filling out our petition, you’re almost done! Please confirm your signature by clicking on the link below:” (Adica: “Multumim pentru ca ati completat formularul petitiei. Semnarea petitiei e aproape gata. Va rugam confirmati-va semnatura apasind pe linkul de mai jos.”)

Important: Declaratia accepta doar o singura semnatura de adresa electronica. Ca atare, sugeram ca in situatiile unde doua persoane folosesc aceeasi adresa electronica, de exemplu sotul si sotia, semnatura sa fie data in numele ambilor soti, de exemplu “Ioan si Maria Ionescu.”

Rugaminte: Va rugam semnati Declaratia cu numele intreg nu doar cu initiale. Va multumim.

PENTRU ROMANII DIN AMERICA DE NORD SI AUSTRALIA
Romanii din New York ne informeaza despre publicarea recenta in Statele Unite si in limba engleza a unei colectii de povesti romanesti. Colectia e potrivita mai ales pentru copii si contine invataturi morale valoroase, valori traditionale crestine si de bun simt in care au fost educati romanii si copiii lor din vremuri stravechi. O recomandam. In linkul acesta aflati o recenzie a cartii, pretul, si cum o puteti comanda. Theodor Damian: Romanian Tales and Moral Values

VRETI SA FITI INFORMATI?
Buletinul informativ AFR apare in fiecare Marti si e dedicat mai mult stirilor de ultima ora, iar publicatia AFR online apare in fiecare Joi si e dedicata mai mult comentariilor si opiniilor. Cei care doriti sa primiti saptaminal stiri si comentarii la zi privind valorile si evenimentele legislative, politice si sociale care va afecteaza familiile, atit la nivel national cit si la nivel unional si international, sunteti invitati sa va abonati la buletinul informativ saptaminal AFR. Cum? Inregistrindu-va numele si adresa electronica pe pagina home a sitului nostru electronic http://www.alianta-familiilor.ro.

FACETI-NE CUNOSCUTI!
Faceti-ne cunoscuti familiilor si prietenilor d-tra. Dati mai departe mesajele noastre si incurajati-i sa se aboneze. Va multumim.

ANUNTURI
Cei care doriti sa faceti anunturi prin intermediul AFR privind evenimente legate de familie si valori va rugam sa ni le transmiteti la office@alianta-familiilor.ro.
Alianta Familiilor din Romania
http://www.alianta-familiilor.ro

BREBAN – COLABORATOR AL SECURITATII?

„Alte popoare au sfinti, grecii au întelepti.
S-a spus, pe drept cuvânt, ca un popor
nu se caracterizeaza atât prin oamenii mari
pe care îi are, ci mai mult prin felul în care
îi recunoaste si îi stimeaza pe acestia.”
Friedrich Nietzsche

Autorul „Buneivestiri”, Nicolae Breban, nascut la Baia Mare, în data de 1 februarie 1934, este fiul preotului greco-catolic, Vasile Breban, închis sub unguri. Bunicul sau, Nicolae Breban, protopop în comuna Cicârlau, a înaltat o catedrala, gratie eforturilor d-sale luând fiinta, dupa cum se stie, câteva scoli în Ardeal. Breban debuteaza târziu, purtând mai bine de un deceniu, stigmatul de „dusman al poporului”, purtând „steaua galbena” a individului – în perceptia cerberilor regimului comunist – cu o provenienta „suspecta”. Aceeasi problema, legata de „originile nesanatoase”, o au, de altfel, si alti colegi de generatie ai d-sale – generatie numita de criticii literari, saizecista, una dintre cele mai stralucite, date culturii române în perioada postbelica – Nichita Stanescu, nepot de general alb-gardist: Cereaciukin, Matei Calinescu, fiu de burghezi si intelectuali din perioada interbelica, Cezar Baltag, fiu de preot basarabean.

Breban debuteaza târziu, la 31 de ani, stralucit, în 1965, cu romanul „Francisca”, prezentat de Matei Calinescu. Publica, apoi, imediat, „În absenta stapânilor” (1966), având o incredibila ascensiune, un urcus destinal fulminant, dupa ce dictatorul se opune fatis invadarii Cehoslovaciei lui Alexander Dub?ek – Uniunea Sovietica si aliatii din Pactul de la Varsovia, cu exceptia României, dupa cum se stie, invadeaza Cehoslovacia – moment istoric crucial care da fiinta fenomenului de eliberare politica numit „Primavara de la Praga”. Anul 1968, de buna seama, a schimbat, apropo, lumea, „chiar daca va convine sau nu”, sustine deputatul european Daniel Cohn-Bendit. 1968 a schimbat în esente inclusiv România, dupa marasmul proletcultist iscându-se o boare de liberalizare, care a stârnit simpatia, ba chiar admiratia a nu putini intelectuali români fata de Ceausescu. În acel context, Breban cunoaste – cu vorbele marelui critic Eugen Negrici – „o glorie de neegalat”. Astfel, dupa primele doua romane, în 1968 – an declarat de critica de specialitate drept an al romanului! – vede lumina tiparului „Animale bolnave”. În acel context istoric de liberalizare, la Congresul al X-lea al PCR, din 6-12 august 1969, tânarul Breban este ales membru supleant al Comitetului Central. În 1971, are loc premiera filmului artistic „Printre colinele verzi” (scenariul si regia de Nicolae Breban), o ecranizare a romanului „Animale bolnave”.

„Filmul nu este agreat de catre oficialitatile comuniste – noteaza Laura Pavel în nota biobliografica inserata la începutul volumului Breban 70 (Editura Ideea Europeana, 2004) – fiind inclus însa în selectia oficiala a Festivalului International de la Cannes. Prezent la Paris, cu acest prilej, Nicolae Breban este socat de Tezele din Iulie, prin care Ceausescu va declansa, dupa model maoist, revolutia culturala. Dezavuând public politica regimului din România, prin interviuri acordate presei occidentale, scriitorul îsi anunta, în semn de protest, demisia din functia de redactor-sef al României literare”. În jurnalul sau, intitulat „Un român la Paris”, Dumitru Tepeneag – singurul cetatean român (dupa Regele Mihai I), caruia i s-a retras cetatenia prin decret prezidential – nota, referitor la acea radicala ruptura brebaniana cu sistemul ceausist, urmatoarele: „22 septembrie 1971. În sfârsit, Le Monde a publicat si articolul despre Breban: «Craignant un retour au dogmatisme, le rédacteur en chef de la revue La Roumanie littéraire donne sa démission» (…) 23 septembrie 1971. Stirea despre demisia lui Breban a fost reluata de mai multe ziare franceze, engleze, germane. Breban se simte foarte mândru”.

În data de 16 februarie 1971, în România, „are loc sedinta comuna a comitetului organizatiei de partid si a biroului Uniunii Scriitorilor, în care este incriminat faptul ca Breban „si-a prelungit sederea în strainatate, fara sa aiba dezlegare la plecarea din tara decât pentru o perioada limitata” si, cititi cu atentie! „se propune excluderea lui Nicolae Breban din biroul Uniunii, precum si excluderea sa din rândurile membrilor supleanti ai CC al PCR si din rândurile membrilor PCR. În aceeasi zi, în sedinta de lucru a CC al PCR, propunerile confratilor sunt însusite si supuse spre aprobarea plenarei Comitetului Central.” (s.n.) Întors în tara în luna aprilie, dupa o calatorie prelungita în Franta si R.F. Germania, refuzând însa sa se autoexileze, scriitorul devenise indezirabil pentru autoritatile comuniste. (s.n.) Este marginalizat, supravegheat si împiedicat sa mai calatoreasca în strainatate pâna în 1975, desi obtinuse deja si cetatenia germana. Înfruntând aceste conditii potrivnice, el se consacra, în exclusivitate, scrisului, fiind, dupa marturisirea sa, «singurul meu raspuns posibil, firesc, desi paradoxal pentru unii»”.

Breban intra, asadar, în marginalitate sociala. Publica o data la câtiva ani câte un roman, luptând cu organismele cenzurii comuniste. Una dintre cele mai acerbe lupte cu cenzura romancierul o duce pentru publicarea uneia dintre capodoperele sale, „Bunavestire”, refuzate de editurile „Cartea Românesca” si „Eminescu”. Este anchetat de securitate. În acel context, al anchetelor la securitate, îl cunoaste si pe generalul de securitate Nicolae Plesita. Romanul „Bunavestire” vede, totusi, lumina tiparului în 1977 la Editura Junimea din Iasi si este atacat virulent în plenara C.C. al P.C.R. din 28-29 iunie 1977, atac preluat fara crâcnire de întreaga presa de partid si cea literara din tara.

Având cetatenie germana si, respectiv, pasaport german – Mama romancierului, Olga Constanta Esthera Böhmler-Breban, vine dintr-o familie de nemti emigrati din Alsacia – Breban calatoreste în strainatate, stabilindu-se, într-un târziu, la Paris, si continuând, maniacal, sa scrie si sa publice în tara, la prestigioase Case de Edituri din strainatate, inclusiv trei romane la prestigioasa editura pariziana Flammarion. Revolutia din 1989 îl readuce din exil acasa, în România, unde domnul Andrei Plesu, în primavara anului 1990, îl invita sa preia revista „Contemporanul”, înfiintata la 1881 si editata, la ora actuala, de Trustul Contemporanul. Da. Autorul „Buneivestiri” se întoarce definitiv în România, tara în care Nicolae Breban s-a nascut si a creat o opera romanesca de prim rang, devenind unul dintre cei mai mari scriitori români. Unul dintre cei mai atacati scriitori români. Unul dintre cei mai izolati scriitori români. Unul dintre cei mai calomniati scriitori români.

Breban scrie si publica ritmic: romane, eseu, poezie, traduceri, teatru. Este iubit si denigrat în egala masura. Este aplaudat, calomniat… Este invidiat si adulat în egala masura pentru uriasa-i forta creatoare de nestavilit, pentru forta de a fi el însusi, de a fi liber, unic, vulcanic, intempestiv, covârsitor de viu, pentru forta-i de a fi un soi de pegas nabadaios si genial, un cal de cursa lunga, imposibil de îmblânzit de nici una dintre dictaturi, inclusiv de cea postdecembrista, „de catifea”, dupa cum i s-a spus nu o data. Vocatia lui nu este, n-a fost niciodata, vorbind în limbajul lui Napoleon, politica; Vocatia d-sale este, previzibil pâna la monotonie, Romanul. Romanul polifonic, clasic, romanul ca o constructie enorma, asa cum l-au vazut, l-au visat uriasii: Dostoievski, Tolstoi, Proust, Musil.

…La circa o luna dupa ce romancierul împlineste 77 ani, la circa 35 de ani scursi de la publicarea, în 1977, a romanului „Bunavestire”, în anul de gratie 2011, în Postul Sfintelor Sarbatori Pascale, aflam, cu surprindere, ca, brrrr, surse din Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii (CNSAS) sustin faptul ca „Nicolae Alexandru Breban a fost colaborator al fostei Securitati”. Aflam din aceeasi sursa (ca si când ai citi un raport al securitatii, si nu rezultatele unei investigatii, nu-i asa?) ca „Directia de investigatie a constatat ca Nicolae Alexandru Breban a fost colaborator al fostei Securitati, au declarat, miercuri, surse din CNSAS” si ca „Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii (CNSAS) a cerut Curtii de Apel Bucuresti sa constate calitatea de colaborator al fostei Securitati a scriitorului Nicolae Breban”. Nu exista, asadar, o decizie a Curtii de Apel. Exista o constatare a Directiei de investigatie, conform careia „Nicolae Alexandru Breban a fost colaborator al fostei Securitati”. Constatarea abuziva, grosolana, calomnioasa este preluata de întreaga presa nationala; si nu numai de cea nationala. Curios, lucrurile – în conditiile dictaturii cu papion instaurate de câtiva ani în tara – se întâmpla întrucâtva ca în 1977, când romanul „Bunavestire” a fost, spuneam, atacat virulent în plenara CC al PCR din 28-29 iunie 1977. (Vezi, în aceasta ordine de idei, un dosar ce contine un fragment din atacul brutal la adresa romanului si a autorului, proferat în Plenara CC al PCR de catre Titus Popovici, în „Bunavestire”, Editia a IV-a, cu un argument al autorului, prefata, tabel cronologic si note de Laura Pavel, Editura Paralela 45, 2002). Iar acel atac virulent a fost preluat – într-un salbatic regim dictatorial – de întreaga presa de partid din tara. „Alte masti, aceeasi piesa,/ Alte guri, aceeasi gama,/ Amagit atât de-adese/ Nu spera si nu ai teama.”

Breban – colaborator al securitatii?

Da, am pus un semn de întrebare, absolut firesc în acest caz, desi cunosc, de buna seama raspunsul. Îl cunosc, de altfel, si nu putini jurnalisti, scriitori (de pilda, Cristian Teodorescu si Emil Hurezeanu, zelosii calomniatori ai romancierului, nu-i asa?), colegi ai domnului acad. Nicolae Breban. Cu toate acestea… majoritatea a preluat stirea abuziva, grosolana. Stirea calomnioasa a fost multiplicata cu o viteza, hélas, abracadabranta, cu o iuteala de vis, cu un spirit organizatoric formidabil, de necrezut când vorbim de iubita noastra, sarmana noastra, primitiva noastra România; ma gândesc… asa, visator, ca în cazul în care acea viteza, acea miraculoasa energie, graba de a macula cu orice pret un mare romancier, acea harnicie de a raspândi o calomnie incredibila ar fi fost folosite în sens constructiv, sa zicem, la constructia autostrazilor în România, tara noastra s-ar fi acoperit mirabil, peste noapte, de o retea de autostrazi mi-nu-na-te, care, din punct de vedere calitativ, ar fi batut soselele germane, zau! Nu putine dintre ziare, asadar, cotidiane, editii on line, agentii de stiri, au preluat, ca material „ilustrativ”, cum ar veni, stenograma unor convorbiri purtate de romancierul Breban cu generalul de securitate Plesita, convorbiri reproduse trunchiat. Asa „se cuvine”: sa reproduci informatiile trunchiat – inclusiv, culmea!, succinta bio-bibliografie; când nu-ti convine, se bricoleaza, se ajusteaza, iar la nevoie: se da cu toporul, se da cu barda, amputându-se o buna parte din biografia unui individ incomod, nu conteaza cine este el, ce anume a facut în viata, nu conteaza ca îi faci rau; în conditiile enormei crize morale care clatina la radacini societatea româneasca, nu mai conteaza absolut nimic: poti sa spui ce vrei, cui vrei, despre oricine vrei, oriunde, oricând, oricum!!! – important e sa omiti tot ceea ce este strident într-un cadru dat, prestabilit, tot ce nu este „pe linie” GDS-sista, „pe linie” CNSAS-isita, sa smulgi din context, dupa cum îti convine, imprimând, nu-i asa?, unghiul din care „trebuie” citit un text, interpretata o stire conform „ultimelor indicatii de partid”, da? Si din ce motive, ma rog frumos?

Eugen Simion: „Niciodata nu se spune, nu s-a vorbit, de pilda, ce reprezinta grupul GDS în lumea literara de astazi. Este pentru prima data când vad si eu un scriitor ca vorbeste, scrie cinstit despre toate aceste lucruri: ce este cu emigratia româneasca, cu exilul românesc si asa mai departe. Toata lumea are un fel de complex: sa nu zica asta, sa nu se supere – daca se supara cineva care e foarte puternic, îl taie de pe toate listele – si asa mai departe. Ceea ce se întâmpla, s-a întâmplat.”

Aura Christi: „De 20 de ani, domnule profesor, suntem taiati de pe toate listele… E o informatie aceasta si nimic altceva.”

Eugen Simion: Va mirati ca nu am fost de douazeci de ani în aceasta lume? Nu am fost, pentru ca am fost marginalizati! Foarte dur si fara prea multe comentarii…”

Am reprodus adineaori un fragment din conferinta organizata de revista „Contemporanul” în noiembrie 2009 pe marginea volumului-eveniment „Tradarea criticii”, scris de Nicolae Breban si aparut la Editura Ideea Europeana. „Tradarea criticii” – o carte incomoda, scortoasa, în care Breban aseaza fata în fata doua realitati: cea dejisto-stalinista si cea postdecembrista, asemanatoare si în urmatorul punct: modul în care sunt tratate personalitatile majore ale culturii române, acestea fiind marginalizate, dupa cum sustineam si alte dati, denigrate, un rol important în aceasta ordine de idei revenindu-le Grupului de Dialog Social – un grup transformat în secta culturala ultraexclusivista – si CNSAS-ului.

Tradarea… este, asadar, repet, o carte incomoda, crispanta, provocatoare; un opus socant pentru unele spirite, un volum polemic, care va deranja, în continuare, nu putine spirite. (Ca si „Aventurierii politicii românesti”. „O istorie dramatica a prezentului” – un opus brebanian incendiar, publicat de curând în format digital de Editura CorectBooks, apoi, în format clasic, de Editura Muzeului National al Literaturii Române.) deranjeaza si va deranja cu atât mai mult, cu cât patetismul brebanian, de sorginte elina, este de o luciditate greu de contestat, atentie, daca spiritul nu-ti este corupt. Tradarea criticii este o carte scrisa de un romancier important, care în trecut a fost membru supleant în CC, dar dupa Tezele din Iulie ’71, spuneam, Breban si-a dat demisia, la Paris, în Le Monde, si s-a întors în tara, devenind unul dintre cei mai importanti disidenti din Estul Europei.

O parte din ilustrii domniei sale colegi – e vorba, nota bene, de nume greu de trecut cu vederea: Manolescu, Adamesteanu, Doina Uricaru, bunaoara; dar exista si altele, din pacate pentru ei – se opresc, referindu-se la acest segment din cariera brebaniana pâna la acest dar, calomniindu-l astfel pe unul dintre cei mai mari romancieri români; o jumatate de adevar este egal calomnie.

Marginalitatea în care a trait si a scris – fara a avea vreun venit – autorul „Buneivestiri” sub Ceausescu, calomnia, zvonistica denigratoare – o industrie inventata, pusa la punct, perfectata si folosita ca instrument de propaganda atât de organele represive de sub dictatura, cât si de actualul GDS, pardon, CNSAS, nu-i asa? – iata, în chip extrem de straniu, explicabil însa, continua si dupa ’89. O alta carte careia i-am dedicat – în „Contemporanul” – o dezbatere în toamna anului 2008 este Iluziile literaturii române, semnata de domnul profesor Eugen Negrici, si aceasta incomoda, scortoasa, stralucita. Cred cu fermitate ca aceste doua carti, spuneam la acea conferinta de acum circa doi ani, vor da o directie în literatura româna; sunt, ambele, o provocare pentru spiritul critic, si nu numai. Reprezinta un dus rece pentru critica româna, dar nu mai putin pentru societatea de azi, cu conditia sa aiba parte de o receptare adecvata, de o analiza critica lucida, pertinenta – ceea ce, sa recunoastem înca o data, ne lipseste. Si e un lucru de o gravitate extrema acesta.

Nu exista, de buna seama, spuneam, o decizie a Curtii de Apel în acest caz. Spun de buna seama, fiindca CNSAS a devenit, da, previzibil. Scenariul este, da, ras-cunoscut. La fel, au fost „linsati” public, la fel au fost supusi oprobriului general Stefan Augustin Doinas, Nicolae Balota, Cezar Ivanescu, Adrian Marino, Augustin Buzura, Eugen Uricaru si alti scriitori, opera carora face parte din patrimoniul spiritual al României. Nicolae Breban nu a fost invitat la CNSAS, pentru a i se comunica decizia, pentru a i se solicita opinia, pentru a-i oferi, Doamne fereste, prilejul sa-si sustina nevinovatia; la ce bun? Prezumtia nevinovatiei sa mai existe oare în România? La ce bun? De vreme ce decizia este luata, verdictul este dat din start, iar stirea este preluata din surse – fara nici un fel de semn întrebare – de întreaga presa; preluata, multiplicata fara drept de apel decât cu câteva exceptii, nu rareori, timide… La mijloc este, dupa cum se vorbeste, decizia atotputernicului „partid” GDS, CNSAS – scuzati, pardon, era sa le confund, nu-i asa?

CNSAS nu avea nici un motiv sa faca publice dosarele securistilor imediat dupa 1989, cum s-a procedat în nu putine tari vecine abia iesite din culoarul atroce al dictaturii, nu-i asa? În consecinta, sunt linsate victimele, în vreme ce calaii triumfa. Din ce motive sa faci publice dosarele angajatilor securitatii imediat dupa Revolutia din 89, când poti sa scoti de la dosar câte o fila atunci când cineva devine „prea curios” sau din cale afara de curajos sau, mai stii?, începe abrupt sa creasca în sondaje, ca Mona Musca, de pilda, ori are un prestigiu si o Opera, ca Breban, care încurca nu putina lume prin spiritu-i radical si care, fereasca-te Bunul Dumnezeu, se atinge de „sfânta sfintelor”: Grupul de Dialog Social, nu-i asa? Nu sunt acestea decât niste întrebari; nimic mai mult, dar, nota bene, nici mai putin. O întrebare bine formulata, nu rareori, însa, îsi contine raspunsul; sau… gresesc?

În seara zilei de 6 aprilie 2011, când internetul, ziarele, agentiile de stiri au fost invadate de acest bine regizat „linsaj public” al unuia dintre cei mai importanti romancieri români, l-am sunat pe Mircea Dinescu, ex-poetul erijat, spre ghinionul lui sarmanul, în „procuror al natiunii”. Volubilul Mircea Dinescu a fost cam… monosilabic, da, cu subsemnata la telefon, ba mai mult decât atât: s-a cam bâlbâit de câteva ori, principalul argument adus în favoarea colaborarii cu securitatea a autorului „Animalelor bolnave” fiind, tineti-va bine… „Ce sa fac, daca Nicolae a stat la taclale cu Plesita?”.

Am mai aflat de la Mircea Dinescu ca nu e obligatoriu sa ai un angajament semnat cu securitatea, ca sa fii acuzat de colaborare cu organele securitatii. Sa înteleg ca, în limbajul dâmbovitean vorbind, merge si asa, va trece si asa acuza de colaborator al securitatii în „cazul Breban”, da? Tot atunci, în timpul aceleiasi convorbiri, ex-poetul Dinescu mi-a adus la cunostinta ca Breban poate – ca sa vezi!, i se da, totusi, o sansa nesperata – sa… se apere, ca si când ar fi uitat cine este Breban, ca si când n-ar fi stiut cine este Breban sau ca si când n-ar fi avut chef sa-si aduca aminte cine anume este Nicolae Breban.

Breban nu se va apara, de buna seama. Maramuresanul Breban va lovi în plin, atacând…, nu, nu CNSAS-ul – un organism cel putin straniu, care bântuie societatea româneasca postdecembrista ca o fantoma, nu-i asa? Breban va ataca „fabricatorii”, „facatorii de dosare”, membrii de vârf ai CNSAS, între care, pare-se, figureaza inclusiv dl Dinescu. (Apropo, ma întreb ce surprize am putea avea daca am consulta stenogramele netrunchiate ale modului dlui Dinescu de „a sta la taclale” cu generali de securitate, cu dictatorul sau cu securistii implantati la USR, pe vremuri… Cine urmeaza pe listele CNSAS dintre cei care au „stat la taclale” cu agenti trimisi de securitatea ceausista, cu generali, colonei, grabiti sa ancheteze fiecare scriitor, medic, inginer, fiecare intellectual de vârf, revenit din strainatate în România socialista, pe vremuri, sub dictatura? Cine urmeaza, asadar? Liiceanu? Dinescu? Plesu? Patapievici? Sau, poate, subsemnata? Si eu, apropo, am fost anchetata de securitate.)

Breban va apara cei câtiva mari scriitori, denigrati, calomniati ignobil de acest tot mai dubios CNSAS, care s-a discreditat complet, devenind tot mai penibil, tot mai fara… Dumnezeu. E limpede ca CNSAS duce o politica antinationala, atacând valorile care fac parte din patrimoniul spiritual al acestei tari. E suficient sa ne referim, iar si iar, la nume ca Stefan Augustin Doinas, Nicolae Balota, Cezar Ivanescu, Adrian Marino, Augustin Buzura, Eugen Uricaru, Ion Caraion.

CNSAS-ului nu-i va ramâne – prin „junii” sai calomniatori, prin recentii denigratori ai romancierului Breban, prin functionarii bine platiti din bani publici de altfel, prin „junii facatori” de dosare, care vor fi atacati în instanta, de asta data, nominal pentru calomnie si pentru un grosolan abuz în serviciu – decât un lucru „de nimic”: sa-l linseze la propriu pe Breban în Piata Universitatii, sa-i împroaste la propriu cu noroi statuia sau, de ce nu?, sa-l arda pe rug – ca în Evul Mediu, sau ca în alte vremuri, da – odata cu cartile Mariei Sale, Autorul, adunate din bibliotecile lumii, nu-i asa?

Breban nu are de pierdut nimic. Absolut nimic. Domnia Sa si-a facut datoria: s-a exprimat, urmându-si orbeste, maniacal, Vocatia. Teama mi-e însa ca daca va reusi CNSAS-ul, spuneam, sa-l arda pe autor, laolalta cu toate cartile scrise de d-sa, tomuri lânga alte tomuri, peste treizeci si cinci de titluri, pastrate în bibliotecile lumii, va ramâne un gol în literatura româna, gresesc? Un gol greu de neglijat pentru biata literatura româna majora, cu modernitatea-i amputata, schilodita, trunchiata.

Aura CHRISTI
ideeaeuropeana.blogspot.com
7 aprilie 2011

DESCOPERIND FARMECUL PREFECTURII FUKUSHIMA

Am ezitat mult timp înainte de a începe sa scriu despre un subiect atât de fierbinte cum este cel legat de prezenta criza din Japonia cauzata de explozia circuitelor de racire ale reactoarelor nucleare de la Fukushima. Fiindca informatiile despre ceea ce se întâmpla acolo ne vin într-o cadenta ce ne împiedica sa mai întelegem cu adevarat situatia reala, am preferat sa ma orientez catre anumite aspecte ce vor fi cu siguranta ignorate de catre presa internationala.

Mai întâi vreau sa îmi declar respectul si admiratia pentru cultura japoneza, precum si pentru aceasta natiune care a stiut sa se adapteze atât de bine circumstantelor fluctuante ale istoriei. De aceea, sunt sigur ca poporul japonez va învata lectii utile si din acest incident nedorit, care este posibil sa schimbe definitiv cursul actual al societatii nipone.

În primul rând, pot spune ca numele Fukushima nu îmi spunea nimic înainte de acest incident, la fel cum nici Cernobal nu era stiut înainte de catastrofa nucleara din timpul Uniunii Sovietice. Din acest punct de vedere, am constatat ca pe Wikipedia dupa un scurt paragraf ce descrie amplasarea orasului Fukushima, urmeaza o multime de relatari despre tragedia nucleara din regiune. Este trist ca un loc de pe planeta sa devina cunoscut doar dupa un eveniment nedorit, dar asa se scrie istoria, mai ales când te afli în locul nepotrivit, la momentul nepotrivit.

Curios fiind de acest loc, am început sa citesc materiale care sa îmi spuna ceva despre specificul locului, istoria sa, oamenii din regiune si cultura lor. Cred ca orice demers jurnalistic serios ar trebui ca atunci când exploreaza evenimentelor dintr-o anumita zona de interes, sa prezinte deopotriva câte ceva si din specificul locului. Bineînteles ca nu ma refer la acel jurnalism de senzatie si „creator de evenimente” care sa tina prima pagina a ziarelor sau destinat sa atinga cele mai mari cote de audienta. Mai precis ma refer la menirea comunicarii jurnalistice de a ne oferi informatii corecte, pline de miez, obiective si mai ales în context.

Vizionam o multime de emisiuni despre acest eveniment din Fukushima, dar nu ne întrebam de exemplu: Cine sunt acesti oameni? Care este istoria lor? Ce fel de cultura au? Cum gândesc? Cum se bucura? Cum se întristeaza? Ne postam în fata televizoarelor în timp ce se arunca în mod haotic în noi cu informatii trunchiate pe care le receptam într-un mod barbar, primitiv, în nuantele de gri ale temerii, îngrijorarii si senzationalului. Iar dupa ce „show-ul” mediatic s-a încheiat, aruncam la cos toata chestiunea pentru a trece la un alt subiect „fierbinte”, din care marile trusturi media îsi culeg profituri deloc lipsite de importanta.

Sa uitam acum aceste lucruri si de aceea va voi propune câteva date sintetice despre prefectura Fukushima, culese din mai multe surse de pe Internet. Mai jos voi indica si câteva link-uri pentru cei interesati sa extinda orizontul pe care l-am creionat în câteva cuvinte.

Mai întâi, Fukushima înseamna „insula bunului destin” (“good-fortune island”) si este capitala prefecturii cu acelasi nume din regiunea Tohoku a Japoniei. Orasul se afla la 250 km nord de Tokyo si la 80 km sud de Sendai. Desi orasul este localizat în interiorul insulei, prefectura are mai multe porturi la oceanul Pacific, câteva dintre ele numindu-se Onahama si Soma. La nivelul anului 2003, populatia orasului era estimata la 290.866 de locuitori la o suprafata de 746 km patrat rezultând o densitate de 390 de oameni / km patrat.

Fukushima City este înconjurata de o multime de izvoare termale si are nenumarate resurse naturale în regiune, fiind una dintre cele mai mari zone turistice din Tohoku. Plasarea orasului permite accesul catre multe alte regiuni ale Japoniei prin intermediul unui sistem de transport bine pus la punct. În numai o ora si jumatate poti ajunge în Tokio folosind caile ferate, iar aeroportul orasului, deschis din anul 1993, permite turistilor sa viziteze orasul venind nu numai din zonele metropolitane ale regiunii, dar chiar si din celelalte insule ale arhipelagului nipon.

Prefectura Fukushima este bogata în festivaluri unice ce se desfasoara în fiecare anotimp de-a lungul întregului an, având o semnificatie profund religioasa îmbinata cu practici agricole specific japoneze, reflectând istoria locala si diferitele traditii culturale. Astfel, marele festival Ryozen celebreaza perioada turbulenta Nanbokucho (1336 – 1392), când conflictul dintre doua curti imperiale rivale au divizat natiunea. Sau festivalul Soma – Noomaoi, ce dateaza de peste 1000 de ani, se desfasoara pe fostele proprietati ale clanului Soma si recreeaza atmosfera din perioada Statelor Razboinice (1467 – 1568). În jur de 500 de calareti costumati în samurai purtând steaguri medievale specifice ofera un spectacol de lupta deosebit în sunetul si lumina focurilor de artificii, fiind unul dintre cele mai reprezentative astfel de festivaluri din Japonia.

Lista poate continua, dar ma opresc aici fara a uita faptul ca pot fi întâlnite o multime de mestesuguri specifice locului. Astfel, lemnul de buna calitate se gaseste în calitati abundente în Fukushima fapt ce permite realizarea de obiecte artizanale de exceptie. De asemenea, o multime de obiecte din lut ars pot fi procurate reflectând cultura locala a regiunii.

Nu pot sa mai adaug decât ca pe masura ce exploram aceste informatii am uitat în cele din urma de isteria mediatica si fara sa vreau am înteles gestul acelor muncitori eroi, care au preferat sa îsi dea viata pentru a salva o tara, o natiune si un patrimoniu de exceptie. Am înteles de fapt ca ei aveau pentru ce sa moara, aveau ce sa apere si într-un fel am gasit o explicatie pentru spiritul de sacrificiu al japonezilor.

Oare noi ca români am avea ce apara sau mai bine zis, am putea proceda la fel daca destinul ar cere un astfel de sacrificiu?
…………………………………………………………………..

Referinte:
1. Wikipedia, Fukushima:
http://en.wikipedia.org/wiki/Fukushima,_Fukushima

2. Pagina prefecturii Fukushima:
http://www.pref.fukushima.jp/kokusai/IADwebsite/aboutfuku/aboutfuku7History.htm

3. Pagina orasului Fukushima:
http://www.city.fukushima.fukushima.jp/english/about/index.html

4. Privelisti în Fukuhsima:
http://fuku-tabi.jp/en/sightseeing/2010/03/000059.html

Octavian LUPU
18 martie 2011
Bucuresti