PRIN ROMÂNIA ANULUI 2011

 Elena BUICA

O noua carte m-a întors acasa printre cei carora le-am purtat dorul, cei care mi-au încântat urechile cu graiul în care vietuiesc, graiul de care sunt lipsita în buna masura în tara stramutarii mele. Punând piciorul pe pamântul românesc, a înflorit iarasi în mine sentimentul apartenentei. M-am simtit iarasi în largul meu si mai „la mine acasa”. Familia mea cea mare m-a îmbratisat cu unde nevazute si i-am raspuns pe masura. Pentru prima data, s-a potrivit ca sa fiu împreuna cu nepoata mea, Mara, în vârsta de 19 ani. Nu i-a trebuit multa vreme sa ajunga la o concluzie pe care o spunea tuturor ca pe o revelatie: „Buni a mea este aici alt om, de care nu aveam habar. Aici este locul ei de pe pamânt, locul unde se misca în voie. Acum înteleg mai bine pretul pe care l-a platit ca sa vina si sa aiba grija de mine în Canada. Acum au alte întelesuri pentru mine rândurile scrise de ea prin care strabat fulgerele launtrice ale dorului de România.”

Si ca peste tot în lume, au fost pentru mine si în vara asta, atat zile în care am simtit ca plutesc, dar si din acela în care am mers pe brânci, târându-ma cu întreaga fiinta la pamânt, mai ales lânga pamântul care acoperea chipuri dragi care faceau parte din viata mea. Fratele mai mare n-a putut sa ma astepte înainte de a trece pragul cel mare, a intrat în sirul lung al disparutilor, multi din generatia mea sau altii mult mai tineri. Mâhnirile mi-au venit si din alte surse, unele foarte nelinistitoare. Am întâlnit suferinte de tot felul, saracie care impinge omul în pragul dezastrului, oameni aflati la limita rezistentei, disperati cautând de lucru. Într-un fel, România este înca o întreaga tara în suferinta. Pentru cei saraci cauza este bine cunoscuta, patura mijocie este inca foarete subtire si înca neconsolidata, iar pentru cei bogati, doar aparentele si teribilismele le aduc o falsa stralucire. Lacomia de a aduna averi nu le da liniste interioara. Sunt tulburati de invidia bine ilustrata prin zicala cu capra vecinului si nu de putine ori de teama dezvaluirilor adâncurilor mocirloase, izvorul averile lor de peste noapte.

N-am mai vazut anul acesta clocotul social în care fierbea tara anul trecut, pe vremea reducerii salariilor si pensiilor. Acum viata parea ceva mai calma, desi în adâncuri se simte ca nu e bine asezata. Marea industrie a tarii nu da multe semne de revigorare. Tara merge totusi înainte, încet, dar se misca. Revenind în tara dupa un an, am putut remarca unele schimbari în bine. Oamenii nu stau pe loc, multi realizeaza câte ceva pe batatura lor asa cum pot si pic cu pic se aduna, doar si marea este alcatuita din picuri de apa. Urechea mea a prins mai multe glasuri de intelectuali, artisti si oameni de bine care lupta pentru redresarea demnitatii nationale aflata la un nivel prea jos din cauza unor raufacatori care au cotrobait înjositor prin civilizata parte a Europei.

Mi-am gasit satenii mei din Tiganestiul Teleormanului traind ca si pâna acum, dupa rosturile stiute, vazându-si fiecare de treburile lui. M-au întâmpinat cu aceeasi caldura si cu bucurie înscrisa pe fetele lor. Primarul comunei, Gelu Florian Pisica, pe care îl credeam mai distant si cu tinuta mai oficiala, m-a întâmpinat cu deosebita caldura. A iesit bucuros din Primarie sa-mi cunoasca nepoata, placut impresionat ca în foarte scurtul timp de stat în tara, am adus-o din îndepartata Canada sa vada radacinile de unde se trage. Când a vazut-o încântata de lumea satului bunicii ei, i s-au luminat ochii si mai tare. Am auzit multe laude la adresa primarului, dar nu mi-am închipuit ca ma întâmpina cu citate din nenumaratele descrieri pe care le-am dedicat consatenilor mei, mentionând din memorie chiar si paginile citatelor. Îi parea rau ca timpul sederii mele în tara e prea scurt, fiindca voia sa pregateasca o sarbatoare în care sa fiu primita ca Cetatean de Onoare al Tiganestiului, dar si-a înscris în agenda lui de lucru sa o pregateasca în viitor.

Frumoase si emotionante momente am trait si la cele doua lansari ale celui de al cincilea volum intitulat „Luminisuri”. Prima lansare a fost organizata de Liga Scriitorilor Români, Filiala Bucuresti, în frumoasa sala a Bibliotecii Metropolitane din inima Bucurestiului, aproape de Piata Romana. Caldura cu care am fost primita si cuvintele ce mi s-au adresat mi-au întarit convingerea ca efortul de a scrie nu a fost o chiar o zadarnicie. Cea de a doua lansare a fost organizata de catre Academia Dacoromâna în somptuoasa sala a Bibliotecii Pedagogice din strada Zalomit, asezata în umbra Cismigiului. Aici am primit si o Diploma de Excelenta „pentru remarcabila creatie literara româna”. Peste câteva zile m-am prezentat împreuna cu câtiva scriitori de seama la o emisiune de doua ore la TV România de Maine, la emisiunea „Dor de casa”.

In tara scrierile mele mi-au adus multe bucurii, fara sa pierd legatura cu pamântul. Am avut si doua familii, chiar dintre cele mai apropiate, care au dat în vânt tot ce am scris, dar mi-am amintit ca nu dai cu piatra în vânt, dai în pomul care da roade si ata cum nu se asteaptau, eu m-am bucurat si de încrâncenarea cu care îmi neaga scrierile si voi încerca sa mai dau roade pe cât ma vor tine puterile.

Nu mai putin încântatoare au fost întâlnirile cu prietenii uneori la o cârciumioara în fata cu câte o bere rece care ne-a încalzit inimile, ne-a rascolit amintirile si ne-a revigorat sentimentele.

Scriind aceste rânduri, îmi vine în minte gândul ca, dupa tiparul frecvent al scrierilor de acest fel, ar fi trebuit sa iasa de aici doua lucrari separate, una despre cum am vazut România în aceasta vara si alta cu evenimente si trairi personale. N-am avut puterea sa le separ. România este în mine cu toate ale ei, bune sau rele, iar eu sunt parte a ei cu tot ce mi se întâmpla. Pentru mine asta e România, cu tot ce am vazut, am gândit, am simtit sau mi s-a întâmplat pe plan personal sau pe acel plan al întregului. Si oricâte neajunsuri ar fi, ea mi-a adus si deosebite satisfactii si bucurii si eu nu uit asta. Oricum ar fi, Romania îmi apartine si în ea las nadejdea sa-si teasa urzeala zilelor mai bune, caci întotdeauna dupa ploaie vine soare, dupa noapte urmeaza zorii zilei. E în firea lucrurilor, nu se poate altfel. Au mai fost vremuri când se parea ca nu va mai fi iesire din impas, dar schimbarea vremurilor si-a urmat pasii. Chiar daca nu curând, chiar daca n-as apuca sa le mai vad, simt cum în straturile mai adânci ale fiintei neamului nostru se pregatesc prefacerile benefice.

Elena BUICA

Toronto – Bucuresti


 

GAURA DIN CIORAP…

Ma însurasem cu Dana dintr-o dragoste „la prima vedere” de 6 ani. Eram un sot fericit ma întelegeam de minune cu Dana, o mai ajutam la bucatarie, ca mie îmi place sa gatesc, si când eram mai saraci îi ajutam si la curatenie.  Apoi am avut o femeie, Matilda, o unguroaica din Ardeal, complect românizata, maritata cu un român cu care si ea se întelegea bine. Nici noi nici ea nu aveam copii, noi ne-am hotârât ca la prima sarcina a lui Dana sa lasam copilul… pâna acum facuse doua raclaje „ca eram prea saraci ca sa avem un copil”. Acum eu din sef de proiect la IPROCHIM, ajusesem desigur prin „pile”, seful departamentului „Vest Unu” în MCE (Ministerul de Comert Exterior), o pozitie foarte importanta, mai ales datorita foarte-deselor delegatii pe care le aveam în tarile capitaliste. Ma ajuta faptul ca franceza o stiam binisor si engleza „o rupeam onorabil”. Nici Dana nu a stat pe loc, si ea a ajuns sef de proiect la IPROCHIM, unde fuseseram amândoi colegi. Am uitat sa spun ca amândoi eram ingineri chimisti.

Dana nu era o femeie frumoasa, era o femeie foarte frumoasa, toti barbatii se uitau cu jind la ea si eu ma umflam în pene, ca EU eram barbatul ei, si ea îi respingea pe toti cu mult tact. Femeile o invidiau si unele cleveteau spunând pe la ureche ca ar fi avut „un trecut glorios”. Eu stiam, ca Dana a fost sincera si mi-a spus de la bun început ca nu e fecioara si a avut o aventura care însa este de domeniul trecutului. Nu prea mi-a picat bine, dar nu-i poti pretinde unei fete ca la 29 de ani sa fie fata mare „si sa te astepte pe tine ca tu sa vii calare pe un cal alb si sa-i ceri mâna”. Eu eram cu patru ani mai în vârsta decât ea, nici eu nu eram „baiat mare”, ba si mai rau, fusesem însurat si aveam si un îngeras de fetita de 3 anisori care ramasese la fosta mea nevasta de care divortasem recent, deci mai plateam si o pensie alimentara de 400 de lei pe luna cât îmi stbilise judecatoarea la procesul de divort. Dana stia toata poveste, o stia si pe fetita cu care se întelegea bine, deci asta era situatia când „mi s-au aprins calcâiele” dupa Dana. Dana a acceptat situatia si a fost de accord sa ne casatorim cât de curând.

La începutul mariajului meu cu Dana, nu prea ne ajungeam cu banii, ca eu trebuia sa dau lunar cei 400 de lei, pensie alimentara pentru copil, care era atunci destul de mult ca eu aveam 1000 de lei pe luna si Dana cam tot atât. Eu însa eram oarecum într-o situatie umilitoare ca eu ca barbat avem un venit lunar mai mic decât nevasta-mea. Mie însa leafa mi-a crescut rapid si când am ajuns director în minister aveam 3600 de lei pe luna si pe atunci se mai dadea câte 10% fata de salariu pentru fiecare limba straina stiuta si eu luam 20% în plus pe lânga salariu. În fiecare duminica ma duceam si-mi aduceam fetita care se întelegea bine cu Dana, si vara în concediu luam fetita cu noi la Mamaia sau la Vasile Roaita, fost Carmen Silva.

Nu pot sa ma plâng, mariajul meu cu Dana putea fi dat ca exemplu, ea era atenta cu mine si cred ca ma iubea, eu nu am jignit-o niciodata si între noi era un accord tacit, nu pomeneam nimic despre trecutul nostru. Este adevarat ca pe mine câteodata ma „rontaia” un spiridus care-mi sufla la ureche, „cine o fi fost iubitul lui Dana si cât timp s-or fi iubit”. Dar ea nu-mi dadea nici un motiv sa fiu gelos cu toate ca si o gelozie retroactiva te seaca la inima. Datorita profesiei ei facea si ea dese delegatii la uzinele pe care le proiectase, atât în tara cât si în strainatate. Odata am stat în Algeria doua luni. Am mai stat odata si în Egipt o luna, îsa eu aveam o încredere oarba în ea, as fi bagat mâna în foc pentru ea.  Ea era foarte multumita ca eu îi apreciam înaltele ei calitati de sotie iubitoare. Nici eu nu o înselam, cu toate ca atât cu fizicul cu care ma înzestrase mama cât poate si din cauza pozitiei mele de director într-un minister de prima mâna, multe cocoane ma lasa sa înteleg ca nu le-ar displace o aventura cu mine. Ele chiar se mirau cum eu sunt ca „o stana de piatra”, pe când altii erau proverbiali si „nu iertau nimic”.

Eram îngrijorati ca Dana nu mai ramâne gravida ca acum venitul nostru ne-ar fi permis sa mai avem un copil al nostru, afara de fetita mea din prima casatorie. Dana obisnuia sa se duca singura în oras unde de multe ori se întâlnea cu colege de birou sau cu prietene, cu care se duceau la cofetaria „de la Capsa” (atunci Bucuresti), sa manânce o prajitura buna si sa bea o cafea veritabila si nu „nechezol”, cum se dadea la toate cofetariile din oras. Nu ne interesa situatia politica, noi ne vedeam de ale noastre. Ea nu era membra de partid, dar eu nu am avut încotro si când m-a numit director în minister, în mod automat m-a înscris si în partid.

Fosta mea nevasta se recasatarise, cu un domn distins, profesor universitar, deci mi se luase o piatra de pe inima, ca oricum, ma mustra constiinta ca parasisem o fiinta care nu-mi pricinuise nici un rau, nu mai vorbesc de fetita, Ruxandra, pe care o iubeam cu pasiune.

Era o primavara frumoasa, totul de îmbia la iubit si hoinarit, dare eu trebuia sa ma duc la birou, câteodata si duminica, caci aveam foarte mult de lucru, însa munca îmi placea si aveam si satisfactii, o leafa buna pentru standardul de pe atunci, si desele delegatii în strainatate care-mi rotunjeau substantial venitul. Era într-o duminica când eu stateam acasa si as fi vrut sa stau cu Dana, însa ea mi-a spus ca le-a promis unor prietene sa se înâlneasca sa mai bârfeasca si eventual sa se duca la o cafea veritabila. Nu am avut încotro si am lasat-o sa plece, dar când iesea pe usa am vazut ca îi fugise un ochi la ciorapul din stângul, nu am mai avut timp sa-i spun, ca ea deja plecase. Mi-am facut de lucru, ca imi adusesem niste hârtoage de la minister si nici nu am abservat ca trecusera aproape cinci ore de când plecase Dana. S-a întors radioasa a venit sa ma sarute cum facea deobicei, dar fara sa vreau mi-au fugit ochii la picioarele ei si cu uimire am constatat ca ochiul fugit de la ciorap era acum la dreptul. Un cutit mi-a strapuns inima, dar fara sa ma tradez o întreb ce a facut cât a fost plecata. A ciripit voioasa o poveste ca se întâlnise cu doua prietene pe care nu le mai vazuse de mult, si ca deobicei s-au dus la o cafea veritabila la Capsa.

– Tu esti convinsa ca te-ai dus cu doua prietene le Capsa?
– Da desigur, si m-am simtit excelent.

Atunci m-am gândit sa o prind cu minciuna si sa inventez o poveste care mi-a venit rapid în minte. Deci Dana a fost undeva unde s-a dezbracat la pielea goala ca altfel nu si-ar fi scos si ciorapii, care apoi când s-a îmbracat nu a observat ochiul de la ciorap si a schimbat ciorapii între ei cum probabil facea în mod curent involuntar. Deci Daca Dana s-a dezbracat la pielea goala, de ce a facut aceasta? era evident ca Dana ma însala si cine stie de când.

– Dana, de mai multa vreme eu am avut impresia ca contrar comportamentului tau as putea spune ireprosabil, tu îmi ascunzi ceva si banuiala asta m-a facut sa sufar enorm, fiindca eu te iubesc în mod sincer, nu te-am înselat niciodata si as fi dorit ca si tu sa fii la fel. Ca sa-mi scot ghimpele asta din suflet trebuia sa stiu adevarul si atunci am angajat un detectiv particular care te-a urmarit pas cu pas, deci stiu totul. Dana a ramas buimacita, schema mea s-a dovedit foarte eficienta. S-a asezat zdrobita pe un scaun, a început sa plânga în hohote, si dupa ce s-a mai potolit a început.
– Recunosc, am fost necinstita cu tine care te-ai purtat cum nu cred ca s-a mai purtat vreodata un sot cu sotia lui. Si eu, cu toate ca te-am iubit si te mai iubesc, te-am înselat continuu. Am crezut atunci când tu te-ai îndragostit de mine si m-ai luat si de nevasta, ca voi putea rupe cu trecutul meu. Doream din toata inima sa uit trecutul sa-l uit pe Sergiu, care a fost primul meu barbat si singurul barbat din viata mea în afara de tine.

Sergiu era însurat si avea doi baieti gemeni, acum au 8 ani. Când a început idila dintre noi baietii aveau doi ani. Sergiu nu a putut sa divorteze, sotia lui este foarte acaparatoare si i-ar fi facut zile fripte. Nu i-ar fi mai permis sa vada baietii si cine stie ce i-ar fi trecut prin cap. Poate din cauza ca a fost primul meu barbat cu care „traisem” pâna ai aparut tu circa doi ani, se consolidase între noi o afectiune asi putea spune erotica extrem de puternica care nu am putut sa o uit nici eu nici el. Acum fiindca stii totul, pe tine te minteam când faceam amor împreuna caci simulam… (…!) Faceam asta ca sa-ti fac tie placere si fiindca te apreciam si chiar te iubeam. Cu Sergiu vibram exact pe aceiasi lungime de unda amândoi. Deci legatura mea cu Sergiu era pur de natura erotica. Nu am mai avut nici o legatura cu nici un alt barbat.

Dana era devastata, eu ramasesem mut, si pe mine ma dstrusese marturisirea ei. Deci 6 ani eu am trait în minciuna, eu am crezut ca am cea mai credincioasa sotie si ea ma însela continuu. Daca nu era poveste cu firul dus de la ciorapul din stângul poate niciodata nu asi fi stiut ca sotia mea joaca teatru. Desigur ca acum totul era clar, trebuia sa divortez cât mai urgent. Pâna la despartire adica separare, nu m-am mai culcat cu ea în acelas pat si am înaintat cererea de divort fara însa sa spun motivul real ci un motiv inofensiv „cu acordul ambelor parti”. Eu de fapt îl stiam pe Sergiu, era un coleg de al nostru, sef de proiect si el la IPROCHIM. Era un baiat linistit si manierat, foarte bun profesional.

Probabil ca Dana într-adevar ma iubea, dar îl iubea arzator si pe Sergiu. Procesul de divort a fost simplu si s-a dat sentinta dintr-o singura sedinta. Colegii, prietenii  si toata lumea care ne cunostea au ramas uimiti. Noi nu ne-am certat, nu ne-am spus cuvinte urâte cum se obisnuieste în asemenea ocazii. Prima mea nevasta a jubilant si poate daca nu era recasatorita de dragul fetitei m-as fi întors la ea.

Dana s-a dus la o matusa bogata care-i lasa casa si toata averea ei si care o iubea de când era mica. Matusa nu avea alti urmasi. Eu am ramas în apartamentul nostru, Dana nu a avut pretentie sa-si ia decât lucrurile de uz personal, matusa ei avea o casa mare boiereasca si Dana nu avea nevoie de nimic.

Dupa câtiva ani am aflat ca Sergiu a reusit sa divorteze, a lasat baietii la fosta nevasta care i-a permis sa-i viziteze si chiar sa-i ia de câte ori doreste. Secretul era ca si ea îsi gasise un partener, care dorea de mult sa se casatoreasca cu ea, lucru care s-a si întâmplat. Dana s-a maritat cu Sergiu, însa din pacate nu se întelegea cu el nici în ruptul capului. Era pisalog si gelos la culme si-i facea scene chiar si în public. Eu stau si  mai reflectez, ca vorba românului, „cin-s-a fript cu ciorba sufla si-n iaurt”. Si când te gândesti ca toata povestea asta lunga si întortocheata s-a întâmplat numai din cauza unui fir dus de la un ciorap al nevestei mele.

Ovidiu CREANGA
1 Mai 2011
Toronto. Canada