George Sbarcea – compozitor, jurnalist si…agent secret

Omul pe care am ratat sa-l cunosc,
George Sbarcea – compozitor, jurnalist si…agent secret (I)

A fost un jurnalist incisiv si incomod, dar de mare succes in epoca. A realizat interviuri cu Mussolini si Hitler, fapt care i-a adus notorietate si atentia presei internationale. A fost insa si un compozitor de mare succes national si international. Nemuritoare raman peste timp, celebrele melodii ”Ionel, Ionelule”, ”De ce ai plecat?”, ”Un tangou de adio”, etc. In spiritul acelei epoci, un caracter puternic ca George Sbarcea – pe deasupra si fiu de colonel al armatei romane – nu putea sa nu fie si patriot. Asa ca, ”putin” spionaj in favoarea Biroului II al armatei regale, au dat un plus de ”culoare” vietii maestrului. Dar si de tumult. A fost arestat de cateva ori. Prima data de contrainformatiile maghiare, in timp ce incerca sa intre in Clujul ocupat, iar mai tarziu, de Siguranta statului, apoi de Securitatea romana.     

De vorba cu rudele din Cluj si din Sibiu ale maestrului Sbarcea
Intamplarea a facut ca, in urma cu mai bine de 30 de ani, sa fiu la un pas de a-l cunoaste pe George Sbarcea. Eram prieten cu o stranepoata a domniei sale, din Toplita Romana, locul unde ilustrul maestru isi petrecea o parte din concedii, acelasi loc in care mi-am petrecut si eu cativa ani din copilarie si adolescenta. La vremea aceea, stiam insa foarte putine despre acest om plurivalent, care a excelat in mai multe domenii si care, in opinia mea – si nu sunt catusi de putin patetic – a fost atins de aripa geniului. Marturisesc insa, ca la vremea aceea nu maestrul era obiectul interesului meu…ci stranepoata maestrului. Dupa aproape 30 de ani de la acel moment, participand la ”Zilele Miron Cristea”, la Toplita Romana, am fost din nou la un pas de a-l cunoaste pe maestru. Doar cateva zile, intre plecarea mea din oras si sosirea domniei sale in Toplita, ne-au despartit. Viata maestrului Sbarcea – un adevarat roman, inca nescris –  ma intriga insa din ce in ce mai mult, pe masura ce incepusem sa cunosc mai multe amanunte referitoarela la personalitatea, viata si opera sa. Dar nu suficiente. In decembrie 2004, am realizat pentru cotidianul Zi de Zi, un material despre compozitorul George Sbarcea si promovarea tangoului argentinian pe meleagurile romanesti. Am reusit atunci sa stau de vorba cu sora sa, doamna Margareta Stoica din Sibiu si cu nepotul sau, Petre Sbarcea, prof. univ. la Cluj. M-au asigurat ca intalnirea este posibila, ba chiar maestrul se va bucura, insa pe moment, fiind usor bolnav, o vom amana pentru anul urmator. Din pacate insa…”omul propune, iar Dumnezeu dispune.” Pe 27 iulie 2005, maestrul George Sbarcea a plecat la cele vesnice. Cu putin timp in urma, implinise 91 de ani. Un an mai tarziu – extraordinara coincidenta! – tot la 91 de ani impliniti, pleca la cele vesnice, prietenul sau de-o viata, cantaretul Gica Petrescu. Cu siguranta ca George Sbarcea a dus cu el multe amintiri si multe taine care ar fi meritat probabil consemnate. Au ramas insa arhivele Securitatii si…zelul unui cercetator, Vasile Valentin, gratie caruia am putut reconstitui o parte importanta din viata maestrului. Cu umor amar, am putea spune ca cel putin in cazul maestrului Sbarcea, dintr-un anume punct de vedere, arhivele Securitatii s-au dovedit a fi utile.           

”Rebelul” George Sbarcea …si compozitiile sale
Fiul medicului Constantin Sbarcea, colonel in rezerva al armatei romane, George Sbarcea s-a nascut pe data de 23 martie 1914, la Toplita Romana. La 9 ani a ramas orfan de tata alaturi de inca doi frati si o sora. Studiile le-a inceput Toplita, le-a continuat la Reghin si le-a incununat cu o diploma in drept, la Cluj. Nu s-a simtit catusi de putin atras de domeniul juridic, cochetand insa cu muzica si dovedind in acest domeniu certe abilitati componistice, dar si calitati de pianist de mare perspectiva. Fire romantica, dar si rebela, George Sbarcea si-a alcatuit o orchestra cu care, in tinerete, canta in localurile din Cluj, Satu-Mare, Sibiu, Timisoara…A fost picatura care a umplut paharul. Mama, dar si familia sa nu agreau ideea ca un tanar de perspectiva, cu studii juridice finalizate, sa fie ”muzicant” care canta in localuri. Pe deasupra era si nepot de Patriarh (Miron Cristea – n.a.). George Sbarcea perseverase in gesturile sale de fronda fata de familie. Primele nemultumiri ale familiei au fost generate de casatoria sa. Abia implinise 21 de ani cand s-a casatorit, iar sotia, Ana Bodo, fiica unui croitor, era maghiara. Intr-o epoca marcata de puternice resentimente intre romani si maghiari, casatoria respectiva parea mai degraba o sfidare a unor canoane familiale nescrise. Acolo unde a existat si exista dragoste, barierele etnice sau de alta natura, rareori conteaza. Drept urmare, Sbarcea nu a tinut seama de canoane. Era preocupat de muzica in cel mai inalt grad, iar succesul nu a intarziat sa apara. George Sbarcea, alias Claude Romano, a imbinat in creatia sa tangoul cu tematica romantei. Tangoul, romanta si alte forme dansante, au prins la public pentru ca s-au nascut din sentimente adevarate. George Sbarcea, Ion Vasilescu, Gherase Dendrino, Eli Roman, Ionel Fernic si altii au fost compozitori de nivel european care prin creatia lor si-au pus amprenta artistica definitiv, asupra unei epoci. Cristian Vasile, Viorica Vrioni, Jean Moscopol, Titi Botez, Dorel Livianu, Gica Petrescu…erau cantaretii care faceau vanzari colosale cu discurile lor. La vremea aceea, muzica romaneasca era cautata si in strainatate. Cei amintiti anterior, au plecat de mult timp la cele vesnice, dar creatiile si interpretarile lor au ramas in arhivele radio…si in memoria unora dintre noi, fiind ascultate si azi cu nostalgie. Auzindu-le, parfumul discret al unei epoci apuse, ti se insinueaza treptat in suflet. Totul pe ritmul inconfundabilului tango.

George Sbarcea, jurnalist…si frontierist arestat la Cluj
Inteligenta nativa, spirit cautator si plurivalent, George Sbarcea avea un verb percutant si caustic. Concomitent cu cronicile muzicale pe care le scria in cel mai ales stil, indeosebi intre anii 1940-1944, publica insa si articole cu caracter literar, dar si articole politice antisovietice. Iar ziare precum ”Rampa”, ”Porunca vremii”, ”Viata”, ”Neamul romanesc” sau ”Curentul”, se intreceau sa-l publice. Era deja cunoscut, mai ales – e drept – pentru muzica sa, dar era un nume care dadea bine pe pagina intai a oricarui ziar. Iar gloriei de compozitor i se adauga acum si cea de jurnalist, fapt care nu-i displacea tanarului Sbarcea a carui stea urca pe firmamentul muzicii romanesti, concomitent cu gloria jurnalistica. Dictatul de laViena, din 1940, l-a determinat sa-si mute familia la Bucuresti. La Cluj, va ramane insa mama sa, care a refuzat sa se mute. Ajuns in Capitala Regatului roman, George Sbarcea a fost incadrat la Ministerul Propagandei, Sectia Secretariat, cu misiunea de a tine legatura telefonic cu redactiile ziarelor, dar la scurt timp a fost cooptat in Directia Presei Straine. Cunostea mai multe limbi straine, iar sarcina sa era aceea de a intra in legatura cu ziaristii straini acreditati in Romania. Nu era numai o munca de reprezentare, trebuie sa recunoastem. Sarcina sa era in primul rand una de informare, iar ziaristii, se dovedesc in foarte multe ocazii niste surse de informare de mana intai. Alteori insa, tot cu ajutorul lor – mai mult sau mai putin deliberat – se pot „orchestra” si campanii de dezinformare foarte bine tintite. Cert este faptul ca tanarul Sbarcea isi facea munca foarte bine, de vreme ce pleca mult in strainatate, ocazie cu care a si realizat interviurile cu Mussolini, iar ulterior cu Hitler. In iunie 1944, mama sa, ramasa la Cluj, a fost grav ranita intr-un bombardament, iar tanarul George Sbarcea nu a mai asteaptat aprobarea organelor maghiare de frontiera pentru a trece granita, aprobare pe care dealtfel o ceruse. S-a deghizat in mecanic de locomotiva si a trecut frontiera clandestin…..

Arestat…si apoi schimbat pe dealul Feleacului
La scurt timp dupa ce, deghizat in mecanic de locomotiva a traversat frontiera impusa prin Diktatul de la Viena, George Sbarcea a fost arestat de organele maghiare de contraspionaj. Dupa 10 zile petrecute intr-o inchisoare din Cluj, a fost innapoiat romanilor, pe dealul Feleacului, la schimb cu un maghiar, ofiter de informatii, deconspirat si arestat pe teritoriul Romaniei. Interventia partii romane pe langa partea maghiara, s-a facut la nivel inalt, cel mai probabil la sugestia Biroului II din Marele Stat Major al armatei romane, cu care Sbarcea deja colabora, fiind probabil recrutat de organele de informatii romanesti, la momentul in care incepuse sa lucreze la Directia Presei Straine. De vreme ce se intervenise pentru Sbarcea, este evident faptul ca el, prin pozitia, dar si prin prestatia sa, avea o valoare deosebita ca sursa. Se misca intr-o alta lume, avea un farmec personal aparte, era cunoscut si stia sa se faca placut, dar in aceeasi masura util, si dispunea totodata de capacitatea de a se insinua discret intr-un mediu din care se puteau obtine informatii importante si valoroase. De la Biroul II, a fost detasat, tot cu sarcini informative, la Centrul de Control Militar nr. 3 din Cluj, fiind in legatura locotenent-colonelului Ion Almajan. In acelasi timp insa, in 1946, a intrat in atentia Sigurantei romane pentru legaturile pe care le intretinea cu consulul englez la Cluj, James Hartley. Avusese sarcina de la Biroul II sa-l contacteze pe consul sau facuse acest lucru din proprie initiativa? Este greu de spus, dar in schimb este cert faptul ca Siguranta romana nu cunostea activitatea informativa a lui Sbarcea in favoarea Biroului II al armatei, intrucat acesta din urma nu avea interesul de a-si deconspira agentii si cu atat mai putin misiunile. Pe de alta parte, atunci, la fel ca si acum, exista si o oarecare concurenta intre serviciile de informatii.     

”Criminalul de razboi” George Sbarcea, arestat si la Petelea-Mures
Dupa 23 august 1944, George Sbarcea, a colaborat sporadic, dar sub pseudonim, la ziarul ”Drapelul”. Era din ce in ce mai preocupat de viitor si mai ales cel al familiei sale. Prin sentinta numarul 5 din 1946, Sbarcea a fost condamnat pentru crime de razboi, la 15 ani detentie grea. I se imputa faptul ca facuse jurnalism la ”Curentul” lui Pamfil seicaru, ca scrisese articole antisovietice, dar mai ales ca el colaborase cu organele informative ale regimului Antonescu. S-a ascuns un timp la Petelea, in judetul Mures, localitate unde avea niste rude, dar cateva luni mai tarziu, in 1947, a fost arestat in urma unui denunt.  In cursul aceluiasi an 1947, a fost achitat si eliberat, dar la foarte scurt timp, a fost din nou arestat. Cateva saptamani mai tarziu – in mod cu totul inexplicabil – a fost insa din nou pus in libertate. Pe parcursul anilor urmatori, George Sbarcea a fost in permanenta hartuit de organele represive ale statului comunist. In ianuarie si decembrie 1949, dar si in vara anului 1959, Securitatea romana l-a anchetat dovedind un interes deosebit pentru activitatea depusa de el pe linie de informatii, dar mai ales de legaturile sale cu fostul consul Hartley.

”Duios”, sursele ”Toni” si ”stefanescu”, il turnau….
Cu ordinul MAI, nr. 113/357271 din 9 iunie 1952, Directia Generala a Securitatii Statului i-a deschis lui George Sbarcea dosar de urmarire informativa pentru a documenta ”activitatea si legaturile sale” cu ”elementele dusmanoasa.” Pe data de 22 iunie 1952, dosarul a fost insa inchis, dar asta nu a insemnat ca George Sbarcea a scapat de „ochiul vigilent” al organelor represive romane. Dimpotriva, cativa ani mai tarziu i se vor deschide alte dosare fara insa a se putea defini in mod clar, obiectul vinovatiei sale. In 1968, dupa 24 de ani de interdictie, a primit insa acceptul autoritatilor romane de a participa la diverse festivaluri si reuniuni cu caracter international. In 1979, cand una dintre cele doua fiice ale sale era cu el, in Austria, aceasta a profitat de ocazia ivita si a ramas la Viena. S-a intors in tara fara ea, iar acest fapt, ulterior, i-a fost deseori imputat. Mult mai tarziu, si cea de-a doua fiica va reusi sa plece si apoi sa ramana in strainatate. Plecarea celor doua fiice si ramanerea lor in strainatate, ii va cauza o mare suparare, acestui fapt adaugandu-i-se ulterior si moartea sotiei sale. S-a recasatorit, iar acest fapt ii va aduce reprosuri dure din partea celor doua fete care au refuzat sa mai comunice cu el. In intervalul de timp 1966-1979, George Sbarcea a facut obiectul interesului Securitatii romane, dar la modul cat se poate de discret. Sursele ”Toni” si ”stefanescu”, plasate in imediata sa apropiere, se vor dovedi deosebit de active in acest sens. Maestrul a continuat sa munceasca, munca devenindu-i un fel de refugiu spiritual, fiind insa profund si definitiv marcat de regretul de a nu-si mai fi vazut vreodata fiicele.     

Nicolae BALINT

Un jurnalist roman nu mai vrea ca frica si tacerea sa faca victime in randul generatiilor de maine. Interviu cu Eduard Ovidiu Ohanesian

Interviu realizat de Lucretia Berzintu
Israel, 2009.

Primavara anului 2005. Celebra rapire din Irak, cand trei jurnalisti romani sunt luati ostatici si amenintati cu moartea. Unul dintre ei este Eduard Ovidiu Ohanesian. O situatie limita. Momente de maxima tensiune. Se vehiculeaza nume si se fabrica scenarii, fara a se oferi, insa raspunsuri. Totul are un iz tenebros. Lacrimi, durere, revolta. Pana la un moment cand pe neasteptate, situatia se schimba. Asa se face ca un eveniment ce s-ar fi putut incheia tragic are un deznodamant fericit. Ziaristii sunt eliberati si se intorc acasa. Se incearca sa se afle adevarul. Prea multe nelamuriri iscate tocmai din dorinta de a lamuri lucrurile. Se cer informatii, se cauta date, se fac conexiuni, se demareaza o ancheta. Un caz standard, initiat si instrumentat de serviciile secrete de la Bucuresti? Terorism si nimic altceva? Actiuni mafiote pe langa toate celelalte? Intrebarile inca persista. La patru ani de la aceste intamplari, jurnalistul Eduard Ovidiu Ohanesian continua sa faca dezvaluiri. Daca “Amintiri din portbagaj” vorbea doar despre evenimentul de la Bagdad din 2005, mai nou, “Puterea din umbra. Scurta introducere in lumea serviciilor secrete” este un document actualizat, ce ne duce in zona unui sistem ticalosit, demascand modul cum functioneaza in momentul de fata justitia, politica, presa si afacerile in Romania. Pentru ca generatiile ce vin dupa noi au dreptul sa stie adevarul. Din simplul motiv ca cei ce vor urma nu trebuie sa mai fie manipulati si mintiti de niste regimuri totalitare care se doresc democratice. Si nu in ultimul rand, pentru ca asa cum afirma chiar Eduard Ovidiu Ohanesian, nimic nu este intamplator.

– Sa incepem cu inceputul. Dintre cei trei jurnalisti romani rapiti in Irak, numai tu ai pornit o ancheta, bineinteles, pe cont propriu. Doar pe tine te intereseaza sa descoperi adevarul?

– Se pare ca numai eu sunt interesat de adevarul din dosar. Restul e cancan.

– Ce contine “Raportul Ohanesian”?

– Raportul Ohanesian contine tot ceea ce nu contine Raportul Tismaneanu. Adica majoritatea ofiterilor de Securitate care conduc din umbra Romania si astazi. Cei care ne-au vandut trecutul, prezentul si viitorul. Biografii, documente, politicieni sub acoperire, operatii speciale, tradare, toate intr-un amestec jurnalistic bine documentat. Pe langa acestia, am trecut multi alti spioni rusi, americani, israelieni, japonezi, arabi cu care ofiterii romani sub acoperire conlucreaza, uneori, la ilegalitati.

– Unde ai depus acest document si ce reactii a declansat?

– Initial, am vrut publicarea raportului in presa. Nu s-a putut. L-am depus la ambasadele aliatilor si partenerilor nostri euro-atlantici. Sa vada si ei cui dau pe mana informatii Strict Secret de Importanta Deosebita NATO. De parca n-ar sti. Oficial nu am primit nici o reactie. Apoi, le-am trimis tuturor jurnalistilor importanti din tara si unora din strainatate. Putini au publicat in ziare, multi pe bloguri.

– Ce spune Serviciul de Informatii Secrete despre Eduard Ovidiu Ohanesian, de cand cu un asemenea raport?

– Au fost prompti. Mi-au depus un denunt penal care s-a pierdut in neant, iar in 13 aprilie 2007, m-au infierat proletar drept dusman al poporului pe siteul SIE. Puteti verifica la comunicate. Derbedeii Romaniei de la conducerea SIE (cea reala) lucreaza si astazi dupa principiul: “Dai in mine, dai in fabrici si uzine.”

– Ce aduce in plus volumul “Puterea din umbra. Scurta introducere in lumea serviciilor secrete” fata de “Raportul Ohanesian”?

– Multe. “Puterea din umbra” este un document actualizat care cuprinde in premiera scrisorile si parereile ofiterilor din sistem despre SISTEMUL TICALOSIT, despre “tepele din Piata Victoriei”si despre cei care conduc Romania. Tot ceea ce s-a chinuit SIE sa afle in patru ani de cand ma fileaza, monitorizeaza, cenzureaza, de cand imi ameninta si intimideaza sefii, prietenii si colegii.

– Dar fata de “Amintiri din portbagaj”?

– “Puterea din umbra” nu se ocupa numai de Rapirea din Irak. Puterea din Umbra dezvaluie pas cu pas operatiuni speciale, ofiteri sub acoperire, proceduri mostenite de la vechea Securitate, modul cum functioneaza in momentul de fata justitia, politica, presa si afacerile in Romania. Prima carte este dedicata evenimentului din 2005, petrecut la Bagdad.

– In “Ochiul si Timpanul -de la AB 13″afirmi ca este greu sa indepartezi securistii ramasi in pozitii cheie. Dar nu imposibil.? Ai vrea sa le dezvalui cititorilor nostri in avanpremiera, cate ceva despre personajele de care te ocupi in acest capitol si sa le spui cum a devenit imposibilul posibil in unele cazuri?

– Este prea mult de povestit. Cazul generalului Dumitru Zamfir zis Titel, pastrat pana anul acesta la conducerea SRI este de notorietate. Omul vine din vechea Securitate de la Directia R, serviciul AB13. Noutatea ar fi ca Securitatea de azi a preluat presa si a falimentat-o. Pana si ziarele de provincie sunt pline de ofiteri sub acoperire, informatori sau colaboratori. In acelasi capitol este tratat cazul ofiterului SRI cu nume de cod Mugur de Fluier care injura jurnalistii gorjeni inca din 2004 si intoxica opinia publica la comanda. Astazi, nu se mai ascunde, in acelasi ziar scrie cu numele sau real. Patronul ziarului respectiv s-a intins in alte afaceri cu ofiteri sub acoperire, care i-au promis bunastare, bani, calatorii si “fetite” de lux. O vreme a functionat. Azi este dator vandut. Il paste falimentul si face compromisuri murdare santajand oameni politici in stanga si in dreapta.

– “Ofiterii erau obisnuiti inca din scoala sa lucreze cu nume conspirate. Nu-si faceau fotografii si nu ieseau in oras impreuna. In mare parte, spionii erau solitari, in esenta si solidari in munca. La Branesti, cursantii nu se cunosteau decat dupa porecle sau nume conspirative.

Ce ne poti spune in plus fata de extrasul anterior mentionat din capitolul “Un sistem numit Securitate”, despre procedurile aplicate pentru a actiona sub nume conspirative?

– Imi cereti prea mult. Va pot da o noutate. Ion Mihai Pacepa nu este nici pe departe vinovat de tradarea retelei externe romanesti. In functia de conducere pe care o avea la Directia de Informatii Externe, generalul nu avea acces la fantomele noastre din strainatate (ofiterii acoperiti de la Brigada Speciala U Fantome), mai ales ca acestia nu aveau dosarele in arhiva DIE din cadrul Centrului de Informatica si Documentare al Securitatii. De acestia nu stiau decat doi oameni, iar dosarele lor erau bine inchise in seifurile din strada Putul cu Plopi. Acestia nu au fost predati niciodata vestului, asa cum s-a speculat in presa. Le-am dat niste dinozauri din anii ’70-’80, printre care si un cunoscut oligarh de presa. Acesta a primit imediat interdictie de intrare in Germania, s-a speriat si si-a luat cetenie israeliana.

– In acest volum demasti cardasii, un “sistem ticalosit”, abuzuri si chiar inalta tradare. Ce alte elemente califica “Puterea din umbra” drept o carte document?

– In primul rand, documentele in facsimil, unele scoase de la Strict Secret. Apoi, documentele oficiale ale MAE si ale Guvernului Romaniei, declaratiile ofiterilor in fata instantei, fotografii, marturii, interviuri luate cadrelor de conducere din contraspionaj, articole de presa. Exista si filme realizate de serviciile secrete, dar acestea nu pot fi puse in paginile cartii.

– “Cartea de fata nu va intra niciodata in competite pentru opere literare  nu si-ar avea nici rostul si nici autorul nu si-a propus asa ceva – , dar se constituie in inca un semnal pregnant a ceea ce si eu sustin de atata amar de vreme: Dupa 1989, romanii nu au avut parte decat de tranzitia de la R.S.R. la… R.S.R. Adica, de la Republica Socialista Romania la… Republica Securista Romania. Restul e doar bla-bla politic” – spune Doru Braia, in prefata la “Puterea din umbra”. Ai pus deci, un diagnostic, ai scos la lumina perfidia si minciuna care caracterizeaza o anumita “lume” din tara noastra. Ce mai urmeaza acum?

– O noua carte. Povestea celei mai mari investitii externe romanesti ? participarea la CIM Krivoi Rog Ucraina, lasata de autoritati prada jefutorilor neamului. De data aceasta, voi reveni cu amanunte picante despre politicienii nostri si obiceiurile lor, dar si despre microcosmosul creat de o hotarare aiuristica data de KGB in fostul CAER la numai cateva luni de la accidentul de la Cernobal. Dar mai ales, cum se leaga toate acestea de evenimentele zilelor noastre: de exemplu, arestarea afaceristului Gigi Becali cu mascati, surle si trambite.

– In ce masura se adreseaza cartea ta si nedumeririlor generatiilor ce vor urma?

– Cineva trebuie sa le spuna celor ce vor urma ca nu pot trai in minciuna, ca nu pot fi manipulati si mintiti cum au fost parintii si bunicii nostri de niste regimuri totalitare care se doresc democratice. Nu am facut o Revolutie sa invatam din nou ce inseamna frica si tacerea. Ei trebuie sa stie ca istoria adevarata se scrie in birourile serviciilor secrete si ca au dreptul sa o cunoasca asa cum este, indiferent de consecinte. Ca exista jurnalisti care n-au facut compromisuri, nu au facut meseria asta numai pentru banii oligarhilor, ca nu au pactizat cu puterea, ca acestia au scos la iveala mizeria si tradarea politicienilor sub acoperire.

– Ar trebui sa mentionam ca “Puterea din umbra” include un “Dictionar informativ simplificat” sau “Nota ofiterului”. Cat timp a durat documentarea pentru acest volum?

– Trei ani, patru ani, cine mai stie. Importante sunt sursele si acuratetea lor. Eu am avut noroc de surse bune, pe care niciodata nu le-am tradat. Oameni care au lucrat in contrainformatii sau contraspionaj, dezamagiti de ticalosia conducatorilor democrati, ofiteri, jurnalisti, oameni de afaceri, politicieni.

– Se pare ca esti foarte bine documentat cu privire la serviciile secrete, inclusiv cele internationale. De cand exista la tine interesul pentru aceste lucruri, de dinainte sau de dupa rapire?

– Am explicat si in carte. Putin inainte de rapire, cand am preluat domeniul serviciilor secrete de la un coleg plecat in SUA, am hotarat sa ma implic in problema. Am facut-o cu toata seriozitatea, desi este extrem de greu sa cerni informatiile in domeniul serviciilor secrete. Exista actiuni de intoxicare, vendete ieftine de care trebuie sa te feresti, iar institutiile statului sunt surde si mute. Nu coopereaza cand vine vorba despre secrete sau ma rog, afaceri murdare clasificate.

– Ca sa punem punctul pe “i”, am citit intr-un ziar despre posibila ta colaborare cu serviciile secrete, de fapt, unele publicatii chiar au avansat ideea ca ai fi agent secret. Ce a alimentat o asemenea supozitie?

– Acuratetea informatiilor oferite si reactia nepotrivita a Serviciului de Informatii Externe. Nu uitati ca in 2006, eu am dat publicitatii CD-ul cu informatii confidentiale din baza militara din Kandahar Afganistan. Am zguduit atunci serios Cotroceniul, serviciile de informatii romanesti si aliate, dovedind cat de slabe sunt la nivel informatic (IT). Ce au facut autoritatile ? Au arestat colegii jurnalisti din Vrancea.

In timpul rapirii, serviciile au intoxicat opinia publica din Romania prin astfel de “idei” trambitate de slugile lor din presa centrala, pentru ca stiau ca rapitorii arabi ii executa primii pe ofiteri, oricare ar fi acestia. Am trecut prin clipe grele atunci.

– Vine “Scurta introducere in lumea serviciilor secrete” ca o confirmare a unor astfel de presupuneri?

– Nu. Mi-ar fi placut sa lucrez ca ofiter de informatii. Este o meserie frumoasa si onorabila ca dealtfel, toate celelalte. Subtitlul trebuie sa induca cititorului faptul ca aceasta carte este doar un mic graunte din ceea ce inseamna serviciile de informatii si activitatea acestora. Si ca exista posibilitatea ca autorul sa mai greseasca din cand in cand, datorita gradului inalt de secretizare al informatiilor cu care lucreaza.


– Am inteles ca ai anumite nemultumiri cu privire la prestatia trupelor americane in Irak.
Nu crezi ca informatiile referitoare la minusurile armatei americane sunt doar disensiuni provocate de catre cei din tabara adversa pentru a denigra (de exemplu, se speculeaza un caz izolat de “indisciplina”, care apoi este generalizat)?

– Speculatii ieftine. Eu sunt nemultumit ca militarii nostri sunt trimisi sa lupte impotriva fostilor prieteni din lumea araba, pe care i-am alimentat cu armament de toate tipurile inainte de ’89 si dupa. Cu alte cuvinte, ai nostri mor sub tirul armelor produse in Romania.

– Daca ai fi pus in situatia de a decide cui vrei sa aloci o mai mare incredere, americanilor sau irakienilor, pentru cine ai opta?

– Nu raspund la intrebari de chestionar. Oamenii, indiferent de natie sau rasa nu pot fi obiectul unor generalizari simpliste.

– Asistam la fenomene economice si schimbari politice. Crezi ca sunt simple intamplari, evenimente ce fac parte din ordinea fireasca a lucrurilor sau rezultatul de netagaduit al unor forte ce conduc lumea din umbra, cum ar fi masoneria, de exemplu?

– Nimic nu este intamplator. Eu nu cred in operatiuni sau forte conspirative la nivel planetar. Dar va dau un exemplu: trecand peste toate neajunsurile crizei actuale, a observat cineva ca cel mai important efect a fost scaderea pretului barilului de petrol de trei ori ? Si de aici, restul efectelor la toate nivelurile.

– Cine conduce pana la urma, Romania?

– Cititi cartea “Puterea din umbra” si poate veti intelege.