Poeme dulci amare

Imposibila moarte

Imposibila linia dreapta în spatiu
Sensurile spiralei curbeaza proportii
Nimic nu stagneaza-i doar iluzia mortii,
Ca sa stim suporta ce ne daruie sortii

Un complot al subcuantelor
si-al efectului Timp
a reumple de Viu ce se pierde-n nesatiu
soare-al scurtei durate si lunarul lui nimb
imposibila moartea-n spiralicul spatiu.

Cardinal semnul crucii ( cândva rotitoare)…
Atlantide l-au sters, l-a uitat veacul nins…
Repetarea cunoasterii –i rasaritoare
Pulsatoriul Divin, a Splendorii lucrare,
Prin milenii în Fiinta nu poate fi stins…

Vane-s cele ce uita cu spaime lunare,
Doar surâsul gândirii prin sacre milenii
Primaverile omului prin Împreunare
Îi reda-vor etern Înfruptarea, altoiul de Genii…

Din batrâne religii uscate pe rod
Fiul trece-n Prezent, Verticala Vibrata…
Nevermore-i doar stigma de dupa Exod,
Paradisul e-n om, zeu purtat, Mama- Tata.

Spleen

Captive-n corolarul lor constrâns
În noapte florile se-nchid prudente,
Astfel tu, suflete flamând de Vis
Rabzi ca lumina fiintei inocente
Stiindu-ti, ca visat, cântatul plâns
Pe care dimineata îl învie
Sub fluturi, sub albine, cum adie
Dumnezeirea-n logos, poezie…
Ce-ti spune Gându-n faptul înserarii
Sa afle, neuitând, al învierii
De- sine- iubitorul duh al Starii
Miscarea-n lumi de lumi ce-o sa  mai vie.
Spleen al Splendorii, curcubeu nocturn
Cosmic concentric Marelui Alburn.
Ce-ti spune Gândul Auzit, rotund ?
Roiuri de sfere-n dansul interspatii
Cei ce primesc sa daruie, fecund,
Preaplinul dornic- roditor, barbatii
Samânta noptii-n logos si-o patrund.

Paradigma

Sfideaza calm a imposturii ura
Reci arderi, putrezirea idolatra
Nimic nu zboara-n azvârlita piatra
Nici vazul ce-a tintit cu-a lui masura.

Iluzii, suspendate-n spaima firii
Se prabusesc. Doar fructele iubirii
Restituite-n veac le afla stiinta
Si le îmbie – opere- credinta.

Gemelara Fiinta

Din solzi Splendoarea- diafan salvat-
Ca zbor sa-nfrupte soarele luminii.
Din sine-n Sinea lumii înaltat
Omul devine-n cosmic spicul pâinii.

Constiinta stie, sufletul- pereche
Îngemanat o seamana- culege
Iar din nemoarte Fiinta ne alege.

Eugen EVU

Constantin Popa, pictorul- filosof al unei generatii de sacrificiu neconventionala

Curajul de a-si lua soarta in maini, se pare, a fost foarte mare pentru un tanar caruia abia ii mijise mustata. La nici 22 de impliniti,Constantin Popa, originar din Runcul dambovitean, si-a impachetat visele alaturi de carti in geanta si a urcat in autocarul numit…SPERANTA cu destinatia Madrid. Cunoaste toate etapele prin care trece un imigrant pentru a supravietui societatii. in aproape trei ani de  zile simte ca imbitraneszte  nefiresc si ajunge la concluzia ca imigrantul roman are putine sanse de a accede intr-un post conform pregitirii sale.
in 2004, cand se regularizeaza situatia imigrantilor, reuseste sa intre la Academia de Arte Frumaose din Alcoy(Alicante), dar nu rezista financiar decat un an de zile, Este nevoit sa munceasca in constructii, neuitand nicio clipa faptul ca are ceva de facut, anume desivarsirea studiilor universitare, lucru care se andeplineste, cu multe eforturi, cand intra la Universitatea Ovidius din Constanta. Pentru Constantin Popa, cei trei ani au fost o adevarata „naveta” intre Spania si Romania. Traia, muncea si invata in Spania, iar examenele sustinute la Constanta i-au dat dreptul sa urmeze masterul cu bursa la Universitatea Autonoma din Madrid, studiind aprofundat istoria din dorinta de a capata o viziune  globala despre lume dar si pentru a intelege de ce generatia lui  este una de sacrificiu, dar de alt fel decat celelalte din istoria contemporana a Romaniei. Traind sub povara dilemelor, necesare dealtfel scormonitorului de idei, dar si lumea sa interioara care dadea ghes spre iesire, gaseste modul ideal de a se adresa celorlalti, pictura. … „Istoria cred ca mi-a fost de mare ajutor. insa nu doar istoria, filosofia deasemenea a contribuit substantial la dezvaluirea acelei lumi interioare care ma preocupa. Cred, ca istoria reprezinta „scanteia” care aprinde aceasta „lume a mea”, adica eu pictez pentru ca nu sunt de acord cu destinul generatiei mele incercand sa ma exprim critic prin pictura. Acest fapt duce la ramificatii mult mai profunde unde perspectiva istorica si filozofica se impletesc cu arta plastica. Istoria imi da posibilitatea sa observ realitatea si care sunt stalpii pe care se bazeaza aceasta, arta plastica ma ajuta sa exprim vizual ceea ce gandesc. Utilizez arta ca pe o incercare de denuntare a falsitatii politice, sociale sau religioase, si cautare a puritatii umane, intoarcerea la inocenta. Suna probabil a utopie, insa daca vrem sa avem o societate pura trebuie ca fiecare sa caute inocenta din dreptul sau.”spune la un momendat Constantin Popa.
Temele alese pentru lucrarile sale sunt foarte pretentioase, chiar filozofice, iar maniera de lucru este cea a cutitului, mai putin pensula. De fapt fiecare din lucrarile sale este o teza in sine, te imbie la meditatie profunda, este, daca vreti, un extemporal cu tine insuti. Dupa ce te departezi de panza constati ca ai uitat fereastra deschisa si au navalit in patratul ramei rasdpunsurile ascunse de artist, pe ici pe colo, printre contrasturi de negru si muchia de  cutit ce desparte visul  de realitate.
in cei patru ani de zile, artistul-filosof a avut numeroase expozitii  atat colective, dar mai ales individuale:
Martie 2007-Centrul Cultural”Ovidiu Monttlor” Alcoy-Alicante
a fost debutul, dupa care a urmat Madridul, in 2009, la ICR, la Niram Art, Biblioteca Muinicipala., Centrul Hispano-Rumano din Coslada, central Cultural San Martin de la Vega,precum si numerioase interventii in presa.
   
 “Cele sase teze asupra naturii umane sunt incercarea filosofica de a cauta adevarul si cine sta in umbra destinului, deoarece societatea sau politica ofera o imagine, cred, incompleta. incerc sa merg la radacina lucrurilor, in lumea ideilor lui Platon. De fapt, primul dintre cele sase tablouri este chiar introducerea in lumea ideilor si are rolul de manifest, iar celelalte cinci trateaza doar aceasta lume a ideilor. Clarificand faptul ca adevarata realitate exista intr-o alta dimensiune unde avem acces doar prin ratiune, urmatorul pas este acela de a demonstra existenta unui creator infinit, de aici tabloul alb, cel de al saptelea. Prin el vreau sa sugerez ca asa cum fara actiunea artistului o panza nu se poate converti intr-o opera artistica, la fel, fara inteventia unui creator nu putea aparea viata din neantul infinit, Dumnezeu fiind «Prima cauza». Fac diferenta intre trei lumi posibile: una spirituala, infinita, reprezentata de Dumnezeu, una materiala, a noastra, caracterizata de limitari si legile fizicii, si o lume a ideilor care este de fapt un satelit al lumii materiale si unde gasim prin intemediul ratiunii adevarul despre aceasta lume.
Critic ideea de Dualism, care cred ca sta la baza fatalitatii destinului uman si afirm ca prin moarte toate fiintele create (inclusiv Lucifer, el fiind deasemenea creatura, si deci victima) trec in lumea spirituala, aceasta trecere nefiind conditionata de cat de buni sau rai am fost in viata. Acest aspect, sta la baza societatii si convietuirii…” concretizeaza Constantin Popa in final.
Fara a ma juca printre randuri, fara a minimaliza sau maximaliza, Constantin Popa, este un pictor-filosof al unei generatii de sacrificiu neconventionale.

    Marin Trasca