Have a Happy Blessed Turkey Day! Continue reading “Simona Botezan: Thanksgiving Day”
Tag: Simona Botezan
Costurile de emigrare ȋn SUA ale jurnalistei Corina Drăgotescu vor fi plătite din bani publici
Consulul General al României la Los Angeles, Eugen Chivu, a declarat pentru ziarul Mioriţa USA, că jurnalista Corina Drăgotescu va fi ataşat de presă al Consulatului, începând de la 1 septembrie 2013. Din discuţia cu domnul Consul General reiese că postul este nou creat, iar salariul jurnalistei va fi plătit din bani publici. Corina Drăgotescu va începe munca direct cu o pauză, pentru că urmează Labor Day weekend.
Ce datorii au de achitat contribuabilii şi statul român faţă de Corina Drăgotescu, o jurnalistă controversată, care şi-a anunţat intenţia de emigrare în octombrie 2012, într-un reality show lacrimogen la TV? Potrivit declaraţiilor ei din 2012, soţul a caştigat la DV Lottery, iar motivul emigrării este fiica lor, care studiază fashion & modeling la UC Riverside din Long Beach, CA. Continue reading “Costurile de emigrare ȋn SUA ale jurnalistei Corina Drăgotescu vor fi plătite din bani publici”
Simona Botezan, jurnalist româno-american: „Emigranţii sunt ambasadorii neoficiali ai României în lume”
* „Cei mai puternici lideri ai planetei sunt oameni carismatici, foarte deschişi spre dialog şi uimitor de modeşti, nu sunt intangibili”
* „Politicienii români ar trebui să ştie că sunt slujbaşii poporului pe care-l reprezintă şi să se comporte ca atare”
”Emigranţii poartă tricolorul în suflet, chiar dacă fizic nu mai locuiesc în România sau chiar dacă unii nu mai sunt români în acte. Emigranţii sunt ambasadorii neoficiali ai României peste tot în lume, îşi pun amprenta pe imaginea ţării natale în locul de exil. De aceea, mă irită apelativul «americanco», pentru că intenţionat sau nu, mi se pare peiorativ”, ne-a mărturisit Simona Botezan, jurnalist româno-american la ziarul „Mioriţa USA”, unde este şi director adjunct. Datorită Simonei Botezan am aflat de ofiţerul american Tudorel Caliga, gălăţeanul care a defilat în una dintre formaţiunile militare de escortă a preşedintelui Obama. Continue reading “Simona Botezan, jurnalist româno-american: „Emigranţii sunt ambasadorii neoficiali ai României în lume””
BOMBELE DE LA BOSTON, VIZELE ROMÂNILOR ŞI DISCREDITAREA EUROPEI DE EST
Deşi pare aberant, între bombele de la Boston, vizele românilor pentru SUA şi Canada, interesele asiaticilor în America şi discreditarea est europenilor, există o legătură.
“Gypsies” pe prima pagină a ziarelor din SUA şi Canada
Începând din 5 decembrie 2012, “Gypsies” din România – numiţi în multe dintre articole “Roma” sau “Romanians” – au fost subiect de ştiri pentru presa centrală americană şi canadiană, după ce au trecut ilegal mai multe frontiere din America Centrală, SUA, iar în final au ajuns în Canada şi au solicitat azil politic. Primul articol, prezentat de Associated Press, se numea “Gypsies take curious route through US to asylum”.
Disputele iscate în mediul virtual, ca urmare a articolelor despre imigranţii ilegali din România, au creat un curent negativ privind ridicarea vizelor pentru SUA şi Canada, pentru cetăţenii români şi pentru Est Europeni. Continue reading “BOMBELE DE LA BOSTON, VIZELE ROMÂNILOR ŞI DISCREDITAREA EUROPEI DE EST”
Al Jazeera va intra in 60 milioane de case americane
Simona Botezan, Washington D.C.
Televiziunea araba Al-Jazeera, sponsorizata de guvernul din Qatar, va avea acces la 60 milioane de gospodarii din SUA, dupa ce a cumparat reteaua media Current TV, la inceputul lunii ianuarie 2013. Fostul vicepresedinte american Al Gore, unul dintre fondatorii retelei Current TV, detinea 20% din actiuni, pentru care a incasat suma de 100 milioane de dolari.
Televiziunea araba este cunoscuta in SUA, in principal, datorita tonului anti-american folosit în timpul razboiului din Irak, cu un deceniu în urma. Stirea ca Al-Jazeera va deveni un important canal de cablu din SUA, care va concura cu CNN, a stârnit un val de reactii din partea expertilor: “Parerea mea este ca atunci când oamenii aud despre Al-Jazeera, acestia nu vor fi atenti la calitatea stirii sau corespondentei“, a declarat pentru CNN analistul Stuart Fischoff, un profesor pensionar de la Universitatea de Stat din Los Angeles, California. “Ei vor auzi doar Qatar, si vor spune ca este o tara araba, plina de teroristi si, prin urmare, este partinitoare în prezentarea stirilor“, a mai spus profesorul.
Fostul corespondent al Casei Albe, Bibb Porter de la MEDIATECH Capital Partners din New York, a declarat pentru mass-media ca Al-Jazeera a platit 500 milioane dolari pentru a achizitiona Current TV: “Eu cred ca pretul asumat de 500 milioane dolari este absurd pentru ceea ce au primit“, a spus Bibb.Aparitia Al-Jazeera pe o retea de cablu majora din SUA, a înviat dezbaterea despre acuzatiile anti-americane din trecut si despre videoclipurile cu Osama bin Laden sau cu metodele artizanale de fabricare a bombelor, prezentate de televiziunea araba. Unii experti considera ca Al-Jazeera va incerca sa prezinte buletine de stiri care se pliaza pe standardele americane. Antipatia fata de reteaua araba s-a disipat în mod semnificativ in SUA, desi nu în totalitate, spun analistii. “Acesta (n.r. televiziunea) a fost, evident, demonizata de catre politicienii nostri pentru aproape un deceniu,” a precizat Rory O’Connor, un fost producator CBS News si un expert în mass-media. El a remarcat modul în care un cameraman Al-Jazeera a fost retinut timp de sase ani la lagarul de prizonieri US Navy de la Guantanamo Bay, Cuba. Dar Al-Jazeera difuzeaza curent în limba engleza programe de calitate, fara partinirea invocata de politicieni americani, a spus O’Connor, autorul blog-ului roryoconnor.org, care contesta opinia conservatorilor ca Al-Jazeera ar fi o “ retea de teroare si propaganda”.
Alti analisti, spun ca Al-Jazeera continua sa difuzeze si acum emisiuni cu continut anti-american. “Cu siguranta vor fi atenti la început si vor încerca sa dovedeasca faptul ca sunt un canal profesionist si obiectiv“, a declarat Yigal Carmon, presedintele Media Research Institute pentru Orientul Mijlociu, care a adunat mai multe clipuri video difuzate de Al-Jazeera în ultimii ani, cu mesaj anti-american.Carmon este un fost consilier antitero, sef de cabinet al premierului israelian Yitzhak Rabin. “E mult mai putin anti-american decât în trecut, si ceea ce difuzeaza in limba engleza este o versiune soft a emisiunilor in limba araba. Dar aceasta este televiziunea guvernului din Qatar si vorbeste despre viziunea guvernului din Qatar; este o televiziune politica” , a spus Carmon, care a folosit cuvinte dure pentru a descrie guvernul din Qatar: “Qatar, la urma urmei, este o dictatura, si într-o dictatura, ei folosesc mass-media ca pe un brat al politicii externe, fie ca este vorba de politica araba, musulmana sau internationala“, a mai spus Carmon.Decizia guvernului din Qatar de a introduce Al-Jazeera în 60 % dintre casele din SUA care receptioneaza televiziunea prin cablu, este o manevra politica provocatoare, dar si o strategie de afaceri, fiind o retea sponsorizata de guvern, mai spun expertii. „Vedeti natura neobisnuita sau ciudatenia esentiala, ca un fost vice-presedinte al Statelor Unite vinde reteaua sa unui guvern strain?” a declarat expertul mass-media Howard Kurtz, gazda programului saptamânal CNN “Surse de încredere”.
Al-Jazeera a fost întotdeauna privita ca un factor de risc si o vanitate a unui emir bogat. Qatar este o tara din lumea a treia, care are o mare rezerva de petrol si gaze si produce miliarde de dolari pentru profilul personal al emirului. Este vorba despre o televiziune care se ocupa de imaginea publica a emirului si incearca sa manipuleze occidentul, prezentându-l intr-o lumina favorabila pe dictator. Al -Jazeera subliniaza mereu faptul ca emirul sponsorizeaza evenimente sportive in Qatar si în Europa, au spus expertii. “Al-Jazeera încearca de ani de zile sa intre in casele americane si pâna acum nu a reusit“, a mai declarat Brian Stelter de la New York Times pentru CNN.
Purtatorii de cuvânt ai Al-Jazeera nu au putut fi contactati de CNN pentru a raspunde acestor acuzatii. Pe website-ul televiziunii arabe apare insa un mesaj, referitor la difuzarea programelor Al-Jazeera in SUA: „ La cinci ani de la lansarea Al Jazeera English (AJE) canalul este disponibil numai în câteva orase din SUA: New York, NY; Washington DC; Burlington, VT; Toledo, OH, si Bristol, RI. Stim ca americanii doresc sa ne vada, deoarece 80.000 de oameni au trimis deja cereri furnizorilor lor de televiziune. Dar avem nevoie de tine pentru a mentine presiunea asupra operatorilor de transport prin cablu / satelit, pentru a cere difuzarea AJE. Avem 70 de birouri în întreaga lume, mai mult de 1.000 de angajati de 50 de nationalitati; avem una dintre cele mai diverse structuri etnice din lume in redactiile noastre. AJE este difuzat la cel putin 250 de milioane de gospodarii din 120 de tari.”
Al-Jazeera isi motiveaza extinderea in SUA prin faptul ca “aproape 40 la suta din audienta online a Al-Jazeera English (serviciul in limba engleza) provine din Statele Unite, deci telespectatorii americani au demonstrat clar ca apreciaza informatia furnizata.”
O opinie similara a fost exprimata de jurnalistul Alan Colmes, pe pagina web Liberaland: „Se numeste diversitate de opinii, ca sa nu mai vorbim de faptul ca e o piata libera si alegerea apartine consumatorului […]În cazul în care Al-Jazeera nu va reusi sa atraga o masa critica de spectatori, companiile de cablu vor fi justificate sa o elimine. Al-Jazeera aduce o alta nuanta in relatarea stirilor internationale, care lipseste de pe alte retele americane, pentru ca are mai multi corespondenti straini si mai multe birouri peste mari, decât multe posturi din Vest. Pentru acoperirea „primaverii arabe” Al Jazeera a câstigat un premiu George Foster Peabody”, a spus Alan.
Dealtfel, Al-Jazeera nu este un fenomen izolat. Postul China CCTV, sponsorizat de guvernul chinez, s-a aventurat în SUA anul trecut: “Chinezii au o acoperire similara a pietei mass-media din SUA, asa cum incearca Al-Jazeera acum“, a spus Bibb Porter. “Aceste posturi sunt folosite ca o varianta moderna de diplomatie, nu sunt canale de propaganda, deoarece abordarea lor este foarte grijulie. SUA stie ca este vorba tot despre China, iar acolo unii oameni mor de foame“, a mai precizat Bibb Porter. Bibb se întreaba de ce Al-Jazeera ar intentiona sa produca 60% din continutul sau în Statele Unite, asa cum declara, desi postul arab s-a facut cunoscut datorita acoperirii sale din Orientul Mijlociu, în special în timpul revolutiilor arabe din primavara anului trecut?
Cert este ca Al-Jazeera va gasi un segment de public in SUA, dar va intra pe o piata tumultoasa si fragmentata, cu multe programe de stiri, iar ratingul sau nu va fi de milioane de telespectatori, ci, probabil, de câteva sute de mii, au mai declarat analistii. Accesul la 60 de milioane de case din SUA nu garanteaza ca oamenii vor urmari programul, au mai declarat analistii. Buletinele de stiri internationale sunt un segment care se vinde greu. ” Nu exista o piata americana prea mare, avida de stiri internationale”, a declarat Howard Kurtz de la CNN.
Surse: CNN; Al Jazeera; Liberaland
Noua viziune socio-psihologica din perspectiva istorica asupra diasporei
Moto: „Istoria nu este acumularea eveni-mentelor de orice fel care s-au întâmplat în trecut. Este stiinta societatilor umane” Fustel de Coulanges
Realizând din ce în ce mai mult intensitatea dramatica a inadvertentelor existentiale ale prezentului, pentru multi dintre români, aflarea noutatilor sau ascultarea povestilor (mai ales a celor de succes) despre fratii lor din diaspora, fie ea americana sau europeana, poate fi o activitate „productiva”, aducatoare de beneficii, prin curajul, vointa si încrederea pe care (intrinsec) le furnizeaza. Un vechi si valoros crez suna astfel : „ … de ce sa invoci o mie de motive pentru care nu ai reusit, când îti era suficient doar un singur motiv sa reusesti?”. Pornind de la aceasta protaza, sunt de admirat cei care, indiferent de locul unde se stramuta, îsi propun sa reuseasca, surmontând orice greutate pe care o întâmpina. Oameni care, cu foarte multa dedicare si un efort pe masura, prin harnicie si „încapatânare”, îsi construiesc acolo – departe – o casa (tara promisa), o familie, leaga prietenii durabile, dar nu uita nicio clipa aroma inconfundabila a pamântului natal, desprins din sacralitate (tara de suflet).
Cu exemple de contemporani români talentati si valorosi, s-ar putea constitui o lista inepuizabila de nume, iertata ne fie mentionarea doar a câtorva dintre ele, fulgurate în minte: George Roca, Elena Buica, George Filip, Ovidiu Creanga, Cristian Petru Balan, Corneliu Drinovan, Ionela Van Rees-Zota, Romeo Niram, Mariana Zavati Gardner, Ionut Caragea, Viorel Roman, Simona Botezan, Viorel Nicula, Lucian Oprea. Un astfel de om este si distinsul scriitor si publicist român, stabilit în însorita Arizona, OCTAVIAN CURPAS care, împletind preocuparile sale literare, publicistice cu o înalta tinuta morala, reuseste – în foarte scurt timp – sa se impuna ca una dintre personalitatile românesti din diaspora ultimilor ani.
Prin noua sa carte, intitulata: Exilul românesc la mijloc de secol XX. “Pasoptisti” români în Franta, Canada si Statele Unite, Editura Anthem, Arizona, 2011, autorul, cu o persuasiune admirabila, reuseste sa scoata la lumina, ca dintr-o biblioteca afectiva a timpului: oameni, documente, destine, valori. Tesând – prin intermediul acestora – pagini de jurnal cu valoare documentar-istorica, Octavian Curpas rescrie printr-o subtila investigatie psiho-sociala – istoria diasporei românesti de la mijlocul secolului trecut. Desi par destul de îndepartate vremurile ce fac parte din inventarul cartii sale (având în vedere tineretea autorului), acesta reuseste sa surprinda audienta, prin recrearea atmosferei specifice epocii evocate, sa contureze personajele cu suficienta abilitate scriitoriceasca, sa realizeze o lucrare placuta, prezentând reusite si esecuri, fast si nefast, picurând peste toate acestea o veritabila simtire româneasca, îmbogatita, valorizata si calita în focul dorului de tara.
Întâmplarile sunt veridice, personajele existând aievea, unele din ele locuind înca în spatiul american sau vest-european. Firul epic incumba atribuirea fiecarui personaj în parte a unui dublu rol: actor în propria poveste de viata, dar si de spectator al acesteia (îmbogatit printr-o noua perspectiva asupra experientelor traite). O posibilitate unica pentru autor de a investiga, de a cerceta, de a pune lucrurile cap la cap si de a-si construi, pas cu pas, succesul garantat al lucrarii sale. Autorul surprinde prin capacitatea sa de a crea sau mai bine-zis de a recrea personajele, de a le asculta povestile de viata si de a le repovesti, atribuindu-le sensuri noi, semnificatii speciale, prin întreteseri – în jurul acestor pitoresti personaje – a noi aure de lumina. Nazdravanul Dumitru Sinu este – în aceasta carte – exemplul unui luptator, al unui om de un curaj deosebit, înzestrat de providenta cu o rabdare de fier si o rara consecventa, în atingerea telurilor sale. Un personaj inteligent, subtil, care e si hâtru, pe deasupra, ce reuseste sa creeze din povestea sa de viata, o poveste pe care cititorul o va recunoaste, asumându-si-o cu încredere. Indiferent ca se deruleaza aventurile existentiale ale lui Dumitru Sinu sau ale celorlalte personaje, cuceritoare – în mod deosebit – este vointa autorului de a scoate din fiecare poveste, din fiecare traire, esentialul, plusvaloarea, morala.
Caracterizarea lui Dumitru Sinu este cel mai bine realizata de autorul însusi: “63 de ani de exil înseamna mult pentru un emigrant: învataminte trase din propriile întâmplari de viata, evaluarea fiecarui individ cu mare atentie si selectarea adevaratilor prieteni, înseamna sa stii, sa vrei si sa poti sa întinzi o mâna de ajutor atunci când cel de lânga tine are nevoie si asta pentru a putea primi la rândul tau, pentru ca niciodata nu stii ce-ti aduce ziua de mâine. Dumitru Sinu a reusit sa se-ncadreze în rigorile unei lumi dure, a unei lumi care l-a calit si l-a întarit si în care a reusit sa se înconjoare de foarte multi oameni care si-au dobândit în fata sa, statutul de PRIETEN. Daca ar fi sa polemizam pe baza acestui subiect ne-ar trebui pagini întregi pentru a-l creiona si a-i evidentia toate caracteristicile, implicatiile, avantajele si uneori, dezavantajele, asa ca las la latitudinea fiecaruia dintre dumneavoastra alegerea prototipului uman care sa întruneasca toate cerintele pentru a-l ridica la rangul de prieten. “
Povestea lui Dumitru Sinu este una destul de complexa, autorul realizând un mozaic al evenimentelor traite de acesta. Momentele esential-umane: nasterea, scoala, prima dragoste, casatoria, familia, prietenii, sunt cele care au lasat urme adânci în constiinta eroului Dumitru Sinu, repere ce i-au colorat viata, cu momente de bucurie ori de aspra dezamagire, de fericire sau de tristete aparent iremediabila. Mediind fiecare conversatie avuta cu eroul cartii, Octavian Curpas face scurte prezentari, introduceri, ofera explicatii suplimentare, probând astfel o vasta cultura generala (atât a sa, cât si cea a personajului sau). Momentele se sudeaza, astfel, între ele, fara întreruperea firului epic. Acest lucru face ca fiecare capitol al lucrarii sa contina atât secvente unice, istorii separate, de sine statatoare, dar si piese de legatura cu acelasi puzzle existential relatat (prin invizibilele retele create între fiecare personaj si personajul central al cartii).
Convingerile eroului, care are la baza scoala vietii (asa cum o numeste el), se împletesc armonios cu scurtele divagatii cu valente de discurs literar, istoric, filosofic ale autorului, pentru ca acest savuros melanj emotional sa contina sarea si piperul, necesare unei scrieri de calitate. Iata ce opineaza autorul, prezentând dragostea dintre Dumitru Sinu si sotia sa: „Dragostea este misterul între doi oameni, nu asemanarea dintre ei”, a spus cândva John Fowels, un celebru scriitor. Este un lucru stiut ca orice casnicie, ca sa dureze, trebuie sa aiba la temelie iubirea. Aceasta este pecetea ce tine laolalta, cu adevarat, doua inimi si din ea izvorasc propasirea si împlinirea celor uniti în taina casatoriei.” De o astfel de poveste de dragoste a avut parte eroul cartii, o dragoste care supravietuieste timpului, pastrând vie flacara spiritului. O poveste extrem de frumoasa, între doi oameni care au stiut sa-si uneasca destinele si sa pastreze intact – peste ani – respectul reciproc: „Viata le-a brazdat chipurile, dar lumina din privirile lor nu s-a stins. Ea straluceste si acum, la fel de puternic precum în ziua când s-au cunoscut. Iar ochii lor vorbesc într-o limba ce nu e nici româna si nici franceza. Este limba îndragostitilor. Pentru ca, asa cum spunea William Shakespeare: Când dragostea vorbeste, vocile tuturor zeilor par a fi adormite în armonia raiului.”
Cât despre epuizarea povestilor de viata ale personajelor cu care nea Mitica s-a intersectat de-a lungul vietii sale, autorul face precizarea: „Despre prietenii si cunoscutii lui nea Mitica Sinu se poate vorbi, fara doar si poate, ore întregi fara sa te plictisesti, iar de scris, poti scrie atât cât te tine condeiul, pentru ca ai despre ce! Profile umane atât de variate s-au intersectat cu persoana lui în anii petrecuti în exil, încât daca ai rabdare sa le analizezi în amanuntime, este putin probabil sa nu descoperi în fiecare macar un graunte de învatatura sau o picatura de cunoastere. 460 de persoane contine lista de cunostinte a octogenarului înca plin de vigoare, dornic de a-mi destainui o viata palpitanta, petrecuta în cinci tari, pe doua continente! Cei care i-au fost apropiati, s-au bucurat si se mai bucura înca de pastrarea amintirilor vii în memoria lui.”
Motivatiile exodului sunt diverse. De cele mai multe ori, oamenii alerga spre împlinirea unui vis, indiferent ca se numeste visul „occidental” sau visul „american”. Pentru personajele enumerate în carte, timpul si conjunctura istorica nefavorabila i-au facut sa paraseasca tara si sa-si caute norocul în alta parte. Severa si nejustificata prigoana comunista le-a determinat sa ia calea exilului. Multe dintre ele, ajungând în diaspora, reusesc sa-si converteasca visul în acceptare, recunoastere, împlinire si prestigiu. Începuturile fiecarei povesti de viata sunt – aproape întotdeauna – dificile. Într-o societate noua, bazata pe alte principii etice, morale, etnice, religioase, sociale dar – mai ales – legate de credibilitatea muncii, integrarea poate fi un proces dificil, pentru unii chiar dureros de lent. În timp, batalia pentru câstigarea încrederii si respectului, dusa cu foarte multa determinare, permite ca razboiul sa fie câstigat. Pentru cei mai multi emigranti, adoptati de tarile în care au purces, finalizarea acestui acerb razboi înseamna începutul adevaratelor reusite (profesionale, literare sau artistice) prin deschiderea de noi oportunitati si, mai ales, prin satisfactia produsa de recunoasterea eforturilor proprii. Lucru care, din pacate, în România zilelor noastre, se întâmpla mult prea rar sau aproape deloc. Iata una dintre motivatiile exodului tinerilor si oamenilor de valoare ai tarii, care pleaca pentru a lucra si de a crea plusvaloare unei altei tari (a „viselor” lor, adesea împlinite).
Cu toate acestea – si aici este cazul lui nea Mitica, dar si al lui Octavian Curpas – tara de suflet ramâne România, cu mai mult relele si mai putin bunele ei. O tara pe care unii doar o mai intuiesc în visele lor târzii, dar pentru care pastreaza o dragoste profunda, cum o umila rugaciune în prag de seara. O tara în care dorm stramosii, traiesc parintii si la care viseaza sa revina…cândva. Iata ce relateaza despre aceasta autorul, prezentând localitatea unde a vazut lumina zilei personajul sau, probând admiratia si dragostea pentru tarâmul strabun: „Localitatea purtând acelasi nume, leagan de legenda al bunilor si strabunilor nostri, însufletita dupa vrerea lui Dumnezeu de o comunitate neaosa, româneasca, al carui prototip este omul de omenie, a daruit de-a lungul vremurilor multe generatii care au ramas acasa sau au luat drumul pribegiei, rasfirându-se pe toate meridianele lumii. Dar niciodata, indiferent de sutele sau miile de mile departare la care vietuiau, nu si-au uitat locurile în care au fost plasmuiti. Când fac aceste afirmatii le sustin cu putere prin exemple certe, cunoscând multi români care au ales calea strainatatii, dar care nu si-au renegat si nu si-au uitat vreodata obârsia.” Reamintindu-si întâlnirile românilor din diaspora, bunaoara la Paris, Dumitru Sinu povesteste, fiind cuprins de melancolie: „Când ascultam cântecele si poeziile acelea care ne-au facut ziua atât de frumoasa, ma gândeam cu regret ca nu-mi amintesc nici macar imaginea celei ce m-a adus pe lume… Eu nu puteam spune niciodata, ca inginerul Stoicescu, la cei nouazeci si sapte de ani ai sai : Mama nu m-a pedepsit niciodata, dar vocea ei… ah, vocea ei! Si-acum cu drag mi-o amintesc!”.
Galeria persoanjelor lui Octavian Curpas este diversa, cuprinzând povesti incredibile de viata ale traitorilor perioadei interbelice, precum: Dan Isacescu, Vasile Târa, Stoian Brailoiu, Sandu Ionescu, Ion Ritivoi, Constantin Vâlceanu, Nichita Tomescu, Radu Bumbaru, Salvatore Greco, Titi Filip, Cornel Popa, Eugen Stefanescu, Tiberiu Cunia, dr. Traian Stoicoiu, Ioana Dumitriu, Gheorghe Tatu. Fiecare personaj, conturat de catre Dumitru Sinu cu foarte mare acuratete, este completat apoi de catre autor, cu detalii esentiale culese din documentele invocate. Apar, adesea, în intersectiile întâmplarilor vietii eroului cartii si alte popoare ori etnii, precum evreii sau tiganii, insolitul personaj interesat fiind de traditiile acestora, de momentele ce le-au marcat existenta în decursul istoriei. Si cu aceasta ocazie, atât eroul cât si autorul cartii, probeaza o solida cultura generala, dublata de o ampla activitate de documentare, investigare. Iata însemnatatea acordata acestor popoare: „Evreii au constituit pentru nea Mitica întotdeauna motiv de admiratie si în acelasi timp, modele de viata demne de urmat. Mi-a vorbit despre istoria poporului evreu, despre prigoana si suferintele evreilor de-a lungul vremii si nu în ultimul rând, despre învatamintele cu care a ramas de la ei, studiindu-le istoria si traind în preajma lor. Cu o usurinta de nedescris mi-a povestit despre iudaism, despre hasidismul fondat în Podolia secolului al XVIII-lea, precum si despre toate curentele legate de iudaism, exemplificându-mi cu citate din marii gânditori ai vremurilor, fiecare idee adusa în discutie. N-a uitat sa-mi vorbeasca nici de anti-semitism, fiind bine informat, pentru ca el citea enorm la vremea aceea a tineretii, având grija sa-si ia portia zilnica de cunoastere din lumea minunata a cartilor!”.
Planurile existentiale pe care autorul le urmareste în derularea firului sau epic sunt multiple. Peste multitudinea acestor planuri se suprapune galeria inedita de personaje, provenite din diferite straturi sociale ori domenii profesionale (profesori, doctori, preoti, comercianti, afaceristi), ceea ce confera lucrarii de fata o valoare testimoniala certa. Despre acea perioada, când prigoana comunista era doar în stadiul incipent, nu se cunosc foarte multe lucruri legate de diaspora româneasca. De cele mai multe ori, izvoarele istorice, documentele si marturiile, au fost intentionat masluite, tocmai pentru ca istoria sa fie rescrisa în favoarea celor care i-au falsificat veridicitatea. Mult mai târziu, încercarea de rescriere a istoriei, bazata pe adevarul nemistificat, s-a dovedit a fi aproape imposibila. Astfel de personaje, precum nea Mitica, venite din acele vremuri, prin marturiile lor sincere, reconstruiesc un restitutio in integrum al unei perioade din istoriei românilor, extrem de dificil de clarificat într-o alta maniera.
O astfel de initiativa onesta, facuta cu scopul mai-sus declarat, este pe cât de importanta, pe atât de laudabila. Multiplele resurse istorice – testamentare, documentare, emotionale – utilizate aduc, prin Exilul românesc la mijloc de secol XX. “Pasoptisti” români în Franta, Canada si Statele Unite, o noua viziune socio-psihiologica, din perspectiva istorica, asupra diasporei. O lucrare caruia cititorul îi poate descoperi/redescoperi valoarea, ori de câte ori va face un simplu popas asupra povestilor de viata prezentate. O carte ce ar trebui sa fie prezenta în orice biblioteca ce se respecta, o lucrare care poate motiva pe oricine, spre regasirea propriei identitati. Un subtil îndemn la recapatarea demnitatii nationale a românilor, facuta în stilul – deja arhicunoscut – ce poarta amprenta lui Octavian Curpas. Poate, ca sa nu uitam niciodata ca: „Acolo unde este inima ta, acolo e si casa ta!”
Gheorghe A. Stroia
Adjud – ianuarie 2011
ZECE MITURI DESPRE CENTRAL INTELLIGENCE AGENCY (CIA)
Simona BOTEZAN
Cu ocazia „10th District Job Fair”- târgul locurilor de munca guvernamentale, organizat din initiativa congresmanului Frank Wolf în Washington DC metropolitan area, unul dintre standurile cele mai vizitate a fost cel al Central Intelligence Agency.
Reprezentantii CIA au distribuit participantilor interesati brosura „We’d like to Dispel 10 myths about working for the CIA”. Brosura demonteaza principalele 10 mituri legate de CIA, subliniind alte aspecte ale activitatii agentiei. Standul CIA arata ca principala provocare ca angajat al agentiei este construirea unei cariere de exceptie. Misiunile inteligente înseamna a lucra în interesul natiunii, iar succesul acestor operatiuni depinde de calitatea oamenilor, de experienta lor, de abilitatile si inventivitatea lor.
Aventuri individuale de culegere a informatiilor secrete si folosirea unor metode spectaculoase sau periculoase, apartin exclusiv agentului 007 James Bond si se întâlnesc numai pe platourile de filmare. Pentru alte detalii despre cariera la CIA puteti accesa cu încredere si fara riscuri pagina web a institutiei: www.cia.gov
MITUL 1: „Nu îti vei mai vedea niciodata familia si prietenii daca lucrezi la CIA”
Angajatii CIA lucreaza cu documente si informatii secrete. Aceasta nu înseamna ca în afara institutiei viata lor este secreta. Cariera la CIA este similara cu o cariera la orice alta companie americana importanta si ofera multiple oportunitati. Angajatii din CIA Headquarter locuiesc în Washington DC, Virginia si Maryland si au un stil de viata identic cu al rudelor, vecinilor si prietenilor lor. Participa la evenimentele sociale si culturale ale comunitatii, au copii care merg la scoala si în aceleasi locuri cu ceilalti copii de vârsta lor. Multe dintre activitatile curente si expertizele CIA sunt legate de obiective comerciale, industriale, culturale si universitare. Familia, vecinii si prietenii fac parte din viata angajatului CIA zi de zi, exact în acelasi fel în care s-ar întampla si daca ar lucra la o alta companie.
MITUL 2: „Toti angajatii CIA conduc masini sport cu mitraliere în loc de tevi de esapament”
?i angajatii CIA urmaresc cu placere filmele cu spioni, la fel ca si cetatenii care lucreaza la alte companii. ?tim cu totii cât de bine se vând filmele cu accidente spectaculoase, eroi care mânuiesc orice tip de arma în orice situatie. Ne plac filmele de actiune cu urmariri pe autostrazi, actorii si cascadorii de la Hollywood! Multe dintre miturile despre CIA au fost create de asemenea filme. Misiunile si operatiunile CIA nu sunt la fel de spectaculoase si nici la fel de riscante. Desigur, a lucra la CIA te poate pune uneori în contact direct cu evenimente din întreaga lume, iar câteodata angajatii CIA trebuie sa poarte veste antiglont sau sa foloseasca arme de foc. Misiunile obisnuite ale CIA sunt complet diferite. Sunt misiuni de colectare de informatii si întregul personal activ si din birouri colecteaza, sorteaza, prelucreaza si stocheaza informatii, iar pentru asta au nevoie de computere, carti si laboratoare, nu de pusti sau pistoale. A conduce o masina sport este la îndemâna oricarui sofer experimentat, iar unii au facut o profesie din asta si au devenit piloti de Formula 1.
MITUL 3: „La CIA lucreaza Superman si Superwoman”
Daca asta credeti, probabil ca ati vazut prea multe filme sau v-ati jucat prea mult pe video games! Nu trebuie sa ai centura neagra la karate ca sa lucrezi la CIA. Este suficient sa fii inteligent, îngrijit, sa ai abilitati în luarea deciziilor sau în coordonarea unei activitati sau echipe. Angajatii CIA se remarca prin serviciile de calitate pe care le fac natiunii, colectând informatii care feresc America de atacuri teroriste, cu arme chimice si biologice, plante, insecte sau virusi mutanti; înselaciuni, spalari de bani, trafic de droguri s.a.m.d. Multi angajati ai CIA urmaresc zi de zi evolutia internationala, tendintele, situatia economica, politica, noile descoperiri stiintifice si tehnologice, operatiunile militare, bursa etc. Diferenta este ca lucrând la CIA poti sa faci parte din istorie.
MITUL 4: „Stilul tau de viata va fi luxos si extravagant”
Daca te astepti sa ajungi milionar lucrând la CIA si sa petreci o viata luxoasa pe vase de croaziera sau în paradisuri exotice; daca te astepti sa cunosti personalitati si celebritati ale mapamondului, vei fi dezamagit! Angajatii CIA sunt oameni normali, duc o viata fara excese, au o vacanta pe an sau doua mai scurte si câteva zile libere platite, de sarbatori, ca oricare cetatean american angajat la stat. Câteodata angajatii CIA calatoresc în scop turistic sau în scop profesional. Cel mai adesea o fac specialistii de la departamentele stiintifice, tehnologice si de cercetare. Scopul acestora este participarea la evenimente stiintifice si tehnologice, târguri si conferinte internationale, în care se prezinta cele mai noi realizari ale domeniului lor de activitate.
MITUL 5: „Fiecare angajat CIA are mai multe identitati”
Operatiile estetice nu sunt incluse în pachetul de beneficii oferite angajatilor CIA. Pentru ca la CIA siguranta nationala este obiectivul primordial si inteligenta este absolut necesara, probabil ca nu ai nici o sansa daca n-ai reusit sa termini liceul sau daca ai fost mediocru la facultate. Oamenii care lucreaza la CIA sunt dedicati, pasionati de munca si profesia lor. Ei participa continuu la cursuri de specializare, citesc mult pentru dobândirea unor noi abilitati si cunostinte profesionale, trebuie sa-si pastreze o stare buna de sanatate fizica si mentala si sa faca fata cu succes la toate provocarile de la serviciu. Oamenii care învata continuu se schimba, devin tot mai buni în meseria lor si capata o vedere de ansamblu asupra lumii. Câteodata aceasta munca este grea si le albeste parul sau le traseaza riduri pe fata, dar numele, vârsta, pasaportul, telefonul si adresa lor de acasa ramân aceleasi. Poate ca pierd evenimente importante din viata familiei pentru ca sunt plecati în interes de serviciu, dar se întorc de acolo cu cadouri, amintiri si fotografii pentru cei dragi, iar familia-i asteapta cu nerabdare la întoarcere.
MITUL 6: „Misiunea ta este sa-ti spionezi familia”
Unele activitati ale CIA constau în protectia împotriva spionajului industrial, protejarea proprietatii intelectuale si utilizarea noilor descoperiri stiintifice în scop constructiv si limitarea efectelor distructive, poluarii, evitarea riscurilor de monopol etc. Unii angajati necesita abilitati lingvistice deosebite si cunoasterea perfecta a unor limbi straine, deoarece o parte dintre informatiile colectate de angajatii CIA provin din afara SUA, din surse externe, din presa internationala si de la diverse persoane de contact din tara respectiva. SUA nu afla nimic important pentru siguranta natiunii ascultând ce se discuta în casa ta; nu intereseaza pe nimeni ce jocuri de PC folosesti, la ce filme te uiti si cine te viziteaza. Culegerea de informatii din casa ta nu reprezinta informatii importante pentru natiune, ci eventual o pierdere de timp platita din bani publici.
MITUL 7: „Daca nu vorbesti perfect cel putin o limba straina, n-ai nici o sansa sa lucrezi la CIA”
?tim ca toti ofiterii CIA din filme vorbesc fluent 4-5 limbi straine, printre care Mandarina, Farsi si alte limbi orientale. În realitate, mare parte dintre angajatii CIA vorbesc engleza si eventual spaniola sau o alta limba de circulatie internationala. Angajatii de la departamentul de lingvistica sunt adesea profesori de limbi straine, native din acele tari. Au pozitii specifice în agentie, treaba lor fiind sa traduca din limba lor materna în limba engleza sau sa-i învete pe alti angajati acea limba straina. Ei asigura suportul lingvistic pentru operatiuni, misiuni si întâlniri în tara lor de origine. Cei mai multi angajati CIA n-au parasit niciodata teritoriul SUA si nu au calatorit niciodata în tarile din care provin o parte dintre colegii lor de munca.
MITUL 8: „Numai cei care sunt cetateni americani de patru generatii, au sansa reala sa lucreze la CIA”
Nu este adevarat! De fapt, cetatenii americani care au avut experiente în afara Statelor Unite, au locuit în alte regiuni ale lumii sau provin din familii multiculturale, înteleg mai usor evenimentele din afara SUA cu care trebuie sa opereze si au abilitati mai bune pentru colectarea informatiilor necesare. Multi oameni au variate experiente de viata pentru ca parintii lor au lucrat în diverse locuri de pe planeta. Aceste experiente pot fi folositoare lucrând la CIA. Unele posturi ale CIA nu necesita sa fi nascut în SUA sau sa fi cetatean american. Activitatea SUA serveste si altor natiuni de pe pamânt. Nu este necesar ca familia angajatului CIA sa fie cetateni americani. Orice experienta multiculturala ajuta angajatii CIA în munca lor de zi cu zi.
MITUL 9: „Familia ta nu va sti niciodata cine esti cu adevarat”
Familia si copiii tai vor sti ca lucrezi la CIA Headquarter în Mc Lean Virginia si câteodata vor veni sa serveasca masa de prânz împreuna cu tine. ?tim ca filmul „Spioni în familie” a fost un succes, dar povestea este o fictiune. Nu trebuie sa dansezi tango sau sa porti costum sub îmbracamintea protectoare de scafandru. Viata de angajat CIA e mai putin spectaculoasa. Sotia si copiii tai vor sti exact unde esti atunci când lipsesti de acasa si vei putea vorbi cu ei la telefon. Guvernul pune la dispozitia angajatilor CIA, aflati în misiune, sisteme performante de comunicatii prin care pot tine legatura permanenta cu familia.
MITUL 10: „Vei utiliza arme si echipamente sofisticate, inclusiv arme secrete si explozibili periculosi”
Daca esti analist sau technician, inginer, cercetator stiintific, chimist sau biolog la CIA, vei avea nevoie de pix, creion si computer pentru a scrie rapoarte de activitate, nu de pistol sau explozibil. Categoriile profesionale numite sunt expuse acelorasi riscuri, standard în toate companiile în care exercita aceeasi profesie. Armele, dispozitivele de urmarire si interceptare, sau alte obiecte sofisticate si periculoase, sunt folosite rareori, în misiuni ale agentilor operativi care se desfasoara în zone nesigure, în afara birourilor CIA sau în afara tarii. Cu exceptia spionilor din filmele de la Hollywood, care detin toate felurile de arme si echipamente stiintifico-fantastice, agentii reali ai CIA nu le utilizeaza aproape niciodata. Consideri arme secrete vorbitul la telefon, utilizarea unui computer si fotografiile? Cu asemenea arme si explozibili lucreaza ofiterii CIA de obicei. Cercetatorii stiintifici sau inginerii lucreaza, uneori, în laboratoare si fac experimente sau analize ale unor arme, echipamente si explozibili, dar toate aceste operatiuni se desfasoara în spatii controlate si cu maximum de precautii. Personalul care studiaza obiecte si materiale periculoase este temeinic instruit în domeniul protectiei muncii. Tehnologiile avansate urmaresc exact eliminarea acestor riscuri si stabilirea unor masuri de protectie pentru populatie si angajatii agentiei.
Simona BOTEZAN
Washington D.C.
20.11.2011
DIALOG CU SIMONA BOTEZAN
O DEZBATERE DESPRE „ROMÂNIA NOASTRA”
George ROCA în dialog cu Simona BOTEZAN
(JURNALIST DE LIMBA ROMÂNA DIN WASHINGTON DC, DIRECTOR ADJUNCT AL REVISTEI „ MIORITA”, SACRAMENTO, CALIFORNIA, SUA)
Simona BOTEZAN: Draga Geo, eu am o nedumerire vis à vis de concursul copiilor din Vaslui. Pâna la urma câti elevi au participat la concursul „România Mea”? Cred ca am primit de la tine vreo 30 de materiale pe tema asta (daca nu cumva mai multe!), dar înca tot n-am aflat cine a câstigat concursul, cine a facut parte din juriu s.a.m.d. Viorel Nicula, directorul revistei „Miorita”, a pus în luna mai trei articole din aceasta gama pe o pagina a revistei tiparite. Eu sunt de parere ca era mai bine sa faca cineva un articol de sinteza pe acest subiect si dupa aceea sa se publice articolele câstigatoare. Mersi pentru informatii, înca mai citesc la ele. A zis Viorel sa selectez ceva din ce mi-ai trimis luna asta tot pentru ziarul tiparit. Sa ai o zi minunata!
George ROCA: Draga Simona, în legatura cu concursul „România mea” am sa încerc sa fac lumina… Acesta a fost organizat de catre Partidul National Liberal, filiala Vaslui, cu scopul de a monitoriza si promova patriotismul si notiunea de „tara de care apartinem” în conceptia elevilor de liceu din judet. Au participat la concurs 62 de eseuri scrise de tot atâtia elevi de la diferite scoli. Implicarea politicienilor nu a fost decât pe latura promovarii si sponsorizarii. A fost instituit un juriu international, compus din jurnalisti, scriitori si oameni de arta din mai multe tari. Presedinta juriului a fost doamna Lia Lungu, muzician si jurnalist american. Din juriu au facut parte: Dr. Theodor Damian, teolog, poet si jurnalist newyorkez; Viorel Nicula, directorul revistei „Miorita” din Sacramento, California; Lucian Oprea, director al ziarului „Gândacul de Colorado”, din Estes Park, Colorado; Sorin Olariu, poet, jurnalist, la revista „Curentul International”, Detroit; Tatiana Solomon, jurnalista la ziarul „Libertatea”, România si eu, George Roca, din Sydney, Australia.
Simona BOTEZAN: Asa o fi! N-am citit cu atentie toata povestea. Am recitit trimiterile tale si mi-am amintit motivele care m-au determinat sa ignor subiectul. Tin minte ca mi-a spus si Viorel Nicula la telefon despre concurs (când s-a lansat) si despre faptul ca face parte si el din juriu, împreuna cu tine, cu Lucian Oprea si Lia Lungu.
Nu-mi plac concursurile cu teme patriotice! Îmi repugna activitatile si evenimentele organizate de partide si politicieni (de-aia evit sa particip si la cele organizate de Ambasada Româna din Washington DC). Îti marturisesc asta, cu riscul ca te superi sau ma vei cataloga drept cinica, frustrata sau ingrata. Din pacate este parerea mea si nu mi-o schimb. Sunt satula de subiectul „România mea” pâna în gât! Nu ma refer strict la eseuri, ci în general. Concursul de eseuri mi-a reamintit motivele pentru care am plecat de acasa. Am scris si eu despre România asa cum o vad eu, de mai multe ori. Dar oricum n-are importanta… nimeni nu convinge pe nimeni si nici nu mi-am propus asta când am scris despre „România mea”. Recunosc cinstit ca nu dau pe dinafara de patriotism si nationalism, ci dimpotriva… Îmi place mai mult ideea de cosmopolitanism, de cetatean european sau cetatean al planetei.
Mie nu îmi este dor de România, desi n-am mai fost pe acolo de ani de zile. Toata lumea vorbeste despre „dor” un sentiment pur românesc, pe care-l resimti acut când pleci din România. O fi ceva defect la mine, dar mie nu mi-e dor de România! Pentru mine „acasa” este aici unde pot trai decent si sunt cu familia mea.
Nu am amintiri placute din tara mea natala. Am trait acolo, fara perspective, anii care ar fi trebuit sa fie cei mai frumosi. Pastrez doar amintirea unui lung sir de greutati, privatiuni, nedreptati si probleme fara solutie. Pastrez amintirea jertfei zadarnice a tinerilor din generatia mea la Revolutia din ’89, bâlciul politic post-decembrist centrat exclusiv în jurul luptei pentru ciolan; clientela politica si grupurile de interese care au distrus totul, au vândut totul s.a.m.d. Nu-mi amintesc cine a spus asta, dar sunt de acord ca „fiecare popor îsi merita conducatorii”, iar noi „avem o tara frumoasa si bogata, pacat ca e locuita!”.
George ROCA: Interesanta descarcarea ta sufleteasca referitoare la „România noastra”! M-ai provocat la o conversatie pe aceasta tema, cu toate ca ma feresc sa discut acest subiect cu altcineva! De ce? Pentru ca se pot ajunge la polemici, la controverse… De multe ori gândim (poate! sic!) cam la fel… chiar daca nu în acelasi timp… ci poate în perioade diferite de viata. La o vârsta „x” am gândit si eu poate (iar zic „poate”!) la fel ca tine. Deci o fi ceva ciclic si poate chiar specific neamului nostru. Ceva asemanator cu faptul ca tinerii nu se prea se duc la biserica si deseori se declara chiar atei, iar batrânii se duc si mai abitir decât în restul vietii vroind parca sa demonstreze ca Dumnezeul seniorilor e mai puternic decât cel al juniorilor.
Ti-am scris cele de mai sus referindu-ma la prelegerea ta despre patriotism si despre „România Mea”! Fara sa vrei, vei vedea cu timpul, vei deveni si mai patrioata… dar nu una de linie dura, ci una gânditoare, analitica! Sau o patrioata-visatoare! Utopica! Si îti mai spun ceva! Sa fii sigura ca pentru tine (mine!) si majoritatea emigrantilor români patria stramosilor va ramâne puternic în memorie. Cu timpul se vor dilua „relele” si motivul pentru care am fost nevoiti sa parasim România. Vom pastra în gând doar amintirile placute… si vom uita de cele rele! Asa este facut omul! Sa uite de rele si sa îsi aduca aminte de perioadele frumoase ale vietii! Poate si pentru faptul ca „trecutul” reprezinta pentru individ „tineretea”! Tineretea cu griji mai putine, tineretea în care erai „aparat” de parintii, tineretea când erai foarte sanatos…
Simona BOTEZAN:Asta înseamna ca multi dintre noi ar trebui sa faca o cale întoarsa?
George ROCA: Îti spun… dupa mai bine de treizeci de ani de „plecare de-acasa”, ca nu prea exista cale de reîntoarcere! Degeaba fac unii eforturi (guvern, opozitie, societati civile, etc) sa demonstreze ca „va veni soarele si pe strada noastra” (a se citi „tara noastra”) caci chiar daca ar fi asa… de întors ar fi foarte greu… Stii de ce? Deoarece frigiderul, catelul si purcelul pentru care ai transpirat sa ti-l oferi (procuri, obtii…) în strainatate este foarte greu de stramutat spre tara de bastina! Dupa cum vezi nu am pus niciun „avantaj” spiritual precum … liniste, democratie, nebalcanism, strazi curate, relatia cu autoritatile, moralitatea si mentalitatea celor care te înconjoara, plata muncii tale, etc…
Când am plecat din tara am zis în sinea noastra ca va veni vremea reîntoarcerii. Sunt convins ca toti s-au gândit sa revina si sa moara pe pamântul natal! Dar nu se poate! E greu tare la o vârsta „x” sa îti iei hangaralele, boccelele, frigiderul, catelul si purcelul si sa te reîntorci la matca! De ce? Pentru ca nu stii ce te asteapta acolo? Poate „acolo” a devenit un loc „mai strain” decât cel de unde pleci. Si n-am pus în balanta reîntoarcerii faptul ca urmasii tai nu vor voi sa te însoteasca la „repatriere”, ramânând în continuare raspânditi pe mapamond, în tara lor natala!!! (sic!). Deci nu-i poti lua cu tine si astfel ramâi fara „stâlp la batrânete”! Plus ca esti (mai) batrân, prietenii ti-au murit, oamenii s-au schimbat, mentalitatile asijderea, locurile s-au transformat si astfel tu „sentimentalule” vei avea o senzatie de înstrainare!
Vor avea un aport important si cei „de-acasa” sa te faca sa te simti strain! Deseori vei fi palmuit cu remarci de alde: „Americanule/australianule… tu n-ai mâncat salam cu soia!” sau „La banii tai…”, „Ba… australianule… shush! Tu nu stii prin ce am trecut noi acilea! Tu stateai la caldurica si te bucurai de dolari!”. Spun toate astea tot din experienta! Multi de aici, din îndepartata Tara a Cangurului, au dorit sa se reîntoarca la matca. Unii au facut eforturi enorme sa se poata repatria! Totul, pentru a-si îndeplini dorinta (de reîntoarcere!) pe care au planuit-o înca din momentul dezradacinarii. Si… s-au reîntors la matca, la strabuni! Ajunsi acolo, si-au dat seama ca „nu merge”, ca nu se pot reacomoda! Nu as vrea sa fiu critic si sa enumar neajunsurile… dar ti-o spun ca, din zece repatriati, sapte ar dori sa se reîntoarca din nou în strainatate… în tara exilului lor. De fapt chestia asta este o boala pe care eu am numit-o „emigritis”!
Cât despre ipocritii neamului nostru stabiliti în strainatate… ce sa zic? Nimic! Ma feresc de comentarii… Îi vor judeca semenii lor pacaliti… si viata! Asa ca eu m-am consolat… Iubesc România aceea pe care mi-am construit-o în sufletul meu, îi ajut cum pot pe cei de-acasa, promovez pe cât pot limba, literatura si cultura româna… dar sunt un ambiguu notoriu româno-australian! Omul cu doua patrii! Punct!
Simona BOTEZAN:Interesanta prelegere, interesant punct de vedere! Hai sa mai pun putin gaz pe foc, sa te mai provoc! Consider ca cel mai mare handicap din viata mea este faptul ca m-am nascut în România si cel mai mare cosmar ar fi sa trebuiasca sa ma întorc definitiv acolo. Sunt convinsa ca as fi avut alte sanse, alte oportunitati si un alt viitor daca ma nasteam într-o tara civilizata. Nu stiu cum simti tu, dar pentru mine este dureros sa ma simt respectata si apreciata printre straini mai mult decât am fost vreodata în tara mea. Vreau sa-i ofer copilului meu o sansa reala de a scapa de „handicapul românesc”. Am plecat din România pentru ca ma saturasem de balcanisme si de atâta „bine”!
Niciodata n-am fost „pro” emigrare si nici atunci când am plecat nu eram convinsa ca va fi definitiv. Am plecat dupa zece ani de gândire si analiza; am plecat dupa ce am încercat de toate si m-am convins ca „acolo” nu exista solutii pentru oamenii obisnuiti, fara pile, cunostinte si relatii. Abia dupa ce am facut pasul acesta am înteles de ce insista unii ca „Viata e frumoasa!”. Pentru prima generatie de emigranti este foarte greu, dar pentru copiii nostri, merita sacrificiul! Abia dupa ce am plecat din România am realizat cât de „strâmt” este cercul în care am trait (si în care continua sa traiasca românii) si cât de penibili sunt când încearca sa-si demonstreze unii altora (si mai ales strainilor) ca România este buricul pamântului… iar apoi cersesc dolari, cadouri si favoruri occidentului si încep sa se plânga cât de rau le este. Cei din România îsi imagineaza ca daca locuiesti în SUA „te-ai scos”, automat esti miliardar, o tii tot într-o vacanta si încep sa-ti ceara o multime de favoruri, de te si miri ce ar tot vrea din America! Probabil ca asa e si la voi în Australia! Am scris un articol odata pe aceasta tema: http://www.mondonews.ro/Fite-si-snobisme-romanesti-in-comunitatile-virtuale+id-12734.html
George ROCA: Si ai nostri românasi din Aussieland sunt la fel! Au culoare… Se pupa, se invidiaza, se bârfesc, se cearta… apoi reiau legaturile de prietenie… Cât despre trimisii MAE ca sa zic? Ei ar trebui sa fie fie un catalizator între cei de acasa si cei din emigratie. Acolo la MAE, de fapt, lipseste sectorul IMAGINE! Acesta ar trebui sa fie unul dintre cele mai importante departamente! Departamentul de imagine din MAE! Acolo sa studieze tehnica comunicarii, a bunelor maniere, a întelegerii… Sa fie atenti cum se îmbraca, cum vorbesc, cum merg, cum se prezinta… cum promoveaza si cum lupta pentru IMAGINEA ROMÂNIEI! Mai avem de învatat de la straini! Bata-ne norocul… sa ne bata! Pe vremea lui Ceausescu era si mai rau…
Cel mai mult ma deranjeaza ca nu se ia atitudine atunci când ni se denigreaza poporul si tara! Parca n-ar vrea domniile lor sa îi supere pe denigratori! Îti spun ca au existat, si mai exista înca, multi rauvoitori din strainatate ne-au facut reclama proasta prin propaganda lor tendentioasa… Ma refer aici la anumite grupuri de interese, la mass-media aservita si chiar doritori de a reîntoarce istoria asa cum a fost acum o suta de ani… Poate si asta te face sa stai de-o parte… acolo unde te-a aruncat soarta!
Simona BOTEZAN:Posibil! Desi m-am enervat cumplit când am vazut emisiunea aceea de la francezi, a carei tema centrala era ca românii sunt niste cersetori. Paradoxal, dar într-un fel le dau dreptate – prima impresie pe care ti-o lasa românii este exact asta – chiar si în calitate de român care traieste altundeva… Îmi imaginez ce impact are asupra strainilor când încep si se plâng întruna, cersesc atentii, favoruri, bani, bunuri materiale si considera ca simplul fapt ca locuiesti în alta tara înseamna ca esti miliardar. „România mea” este o tara în care clasa politica e o adunatura de trogloditi, iar ineptiile politice se tin lant. „Vin ai nostri/ Pleaca ai nostri/ Noi ramânem tot ca prostii!” În ce tara civilizata ai mai vazut o conducere de stânga-centru-dreapta? În România nu exista doctrine politice clare, nici politicieni adevarati, ci o adunatura de parveniti de mâna a patra, de cameleoni care se schimba de la un partid la altul, bisnitari care s-au apucat de politica… si se pricep la aceasta precum vaca la balet! Se fac niste aliante politice de-ti sta mintea în loc! Ungurii ni s-au urcat în cap. Avem partide politice pe criterii etnice, care fac aliante cu oricine e la putere, numai ca sa nu intre în opozitie. Cameleoni! Minoritatile cer niste drepturi pentru care, în SUA ar lua cel mult un sut în dos si o palma peste cap. Cel mai mult mi-a placut eseul fetei de 17 ani care a scris ca în România votul echivaleaza cu un litru de ulei. Nici nu stii daca sa râzi sau sa plângi…
George ROCA: Vad ca esti suparata foc si pe guvernantii „de-acasa”…
Simona BOTEZAN:Stai asa… ca mai am ceva de spus! Mai tii minte sloganul: „Mândra corabia, mester cârmaciul!”? Presedintele ICR (H.R. Patapievici, pe care personal nu-l agreez) într-un material intitulat „România Medievala” (un material pregatitor adresat ambasadelor, în perspectiva unei viitoare carti despre istoria românilor), sustine elucubratiile lui Laurent Chrzanovski: „Aceasta pentru ca România, unul dintre cele mai tinere state ale Europei actuale, nascut din Unirea de la 1859 (a Moldovei si Tarii Românesti) si din Marea Unire de la 1918 (realizata prin aderarea Transilvaniei), nu fusese niciodata pâna atunci o Natiune, ci mai degraba un mozaic de civilizatii, de populatii, de culturi si de etnii care au învatat sa traiasca împreuna, sa dialogheze, sa faca comert, si, mai presus de toate, sa îsi construiasca o limba si o constiinta comune în timp ce erau supuse, de-a lungul secolelor, predominantei politice a uneia sau alteia dintre marile puteri vecine” !?
Liga Studentilor Români din Strainatate, cu sprijinul ambasadei României la Washington, sustine sus si tare (în rândul studentilor români din SUA) ca e mai bine pentru ei sa se întoarca în tara la finalizarea studiilor. Practica arata ca nici cei care au fost sponsorizati de statul român (si aveau contract cu statul) n-au fost angajati când s-au întors în România. Ce sanse au ei acolo? Niciuna! Statul român îi încurajeaza sa-si rateze viitorul, sa se întoarca în tara, unde vor îngrosa rândurile somerilor de lux (sau vor lucra munci prost platite si sub pregatirea lor). Vor face parte cu succes din rândurile muritorilor de foame cu diplome universitare etc. etc.
George ROCA: Dar conationalii tai români stabiliti în SUA cum sunt? Câteva exemple te rog!
Simona BOTEZAN:Subiectul e vast! Greu de descris… Românii mei din America sunt colorati, la fel ca cei de-acasa! Multa vreme am avut impresia ca în occident (în speta în SUA, caci pe acestia-i cunosc mai bine) n-a ajuns oricine. Cu timpul, am constatat ca sunt aceiasi oameni ca si acasa… animati de invidie, de ambitii si vanitati, de egoism si mândrie prosteasca. Cei care au fost OAMENI (cu majuscule!) în tara, sunt si printre straini la fel, ceilalti… balast… nu te ajuta niciunul… numai daca au vreun interes… sau daca te pot îngenunchia, pentru a parea ei înalti si mareti!
Chiar m-am gândit serios ce s-ar întâmpla daca eu as avea nevoie si as apela la ajutorul românilor. Nu s-ar opri niciunul din drumul lui; nu si-ar lua liber de la job ca sa ma rezolve pe mine; nu mi-ar oferi din timpul si cunostintele lor ca sa ma ajute. Sincer, am început sa-i înteleg pe românii din diaspora care prefera sa stea departe de comunitatea româneasca si prefera sa-si vada strict de viata lor.
Ca urmare, eu încerc sa pastrez distanta fata de majoritatea românilor, sa nu mai initiez contacte noi, iar dintre cele vechi sa fiu cât se poate de selectiva, pentru ca aceasta „iubire” profunda fata de conationali nu mi-a adus prea multe lucruri bune, ci doar probleme în plus, voluntariat, stres si batai de cap. Desigur ca as dori sa îmi fac prieteni de nadejde, dar sincera sa fiu… e foarte greu!
George ROCA: Observ ca ti-e sufletul tare necajit. Tu care esti o jurnalista excelenta… poate ar trebui sa fii un pic mai insensibila la necazuri. Cum e presa româneasca din America?
Simona BOTEZAN:Vorbind de presa româneasca de aici, hai sa îti dau un exemplu! A organizat si Marian Petruta, presedintele NARPA (North American Romanian Press Association) un concurs pentru jurnalistii români din SUA… Probabil ca ai auzit despre el. Premiile au fost niste statuete si diplome oferite de DRP (Directia Românilor de Pretutindeni) – sponsor oficial al festivalului de la Chicago. Am avut asa… un sentiment de neplacere când am vazut ca juriul va fi format din jurnalisti din România… Pâna la urma m-am mai linistit ca n-au fost de la ziarele de scandal, ceea ce m-a determinat sa selectez niste articole pentru concurs. Ulterior am avut a doua surpriza neplacuta – directorii ziarelor românesti din SUA (care trebuiau sa faca nominalizari de articole pentru concurs), s-au propus pe ei însisi, nu pe colaboratorii lor. Tipic românesc! Mie nici prin cap nu mi-ar fi trecut sa ma propun… eu pe mine. Mi se pare de un prost gust iesit din comun. Consider ca asta spune multe despre calitatea presei românesti din diaspora… Am ramas cu impresia ca si premiile s-au dat tot asa – dupa prietenii, dupa criteriul cine face un efort si vine pâna aici sa-si ridice premiul?
Si cu colaboratorii din presa este la fel. Unii încearca sa se apropie de anumiti publisheri ca sa fie siguri ca vor fi publicati si bagati în seama de fiecare data când scriu ceva, indiferent de subiect, indiferent daca se potriveste sau nu cu politica editoriala a publicatiei respective, s.a.m.d.
George ROCA: În încheiere sa revenim la concursul de eseuri… organizat de PNL la Vaslui. Specific ca nu sunt si nu am fost membru al niciunui partid politic, atât din tara cât si din strainatate. Consider totusi, ca actiunea a fost de buna credinta! Eseistii si-au spus cuvântul! Tinerii, noua generatie… Copii sinceri! Mi-au placut mult! De aceea le-am editat materialele pentru a aparea într-o carte. Lansarea o vom face la Vaslui în luna octombrie a acestui an! Sper sa ajung acolo… taman de la Sydney… „pe drumul de costisa ce duce la Vaslui”! O sa depun tot efortul… „Promise is promise mate!”, dupa cum zice englezul.
Câstigatoarea concursului a fost o tânara din clasa a zecea, Gina Camelia Roman, de la Liceul Teoretic „Emil Racovita” din Vaslui! „Roman”, nume parca predestinat! Locul întâi din cei 52 de participanti! Titlul eseului: „România mea – Tara controverselor”. Eseu câstigator al premiului cel mare – o excursie de doua saptamâni în Statele Unite ale Americii!
Dar stai asa, tine-te bine… abia acum începe dandanaua, adica partea urâta a povestii! Pentru a putea ajunge „la voi” tânara eleva de 16 avea nevoie de viza de intrare în Statele Unite ale Americii! Asa ca… s-a urcat fata pe tren, împreuna cu mamica ei… (alti bani, alta distractie si desigur o gramada de oboseala, de asteptat la rând… la portile „raiului”). Când a ajuns în fata functionarului consular… bingo! Refuz total de viza! Fara explicatii… O fi prea tânara, sau ca… ar putea sa ramâna!
Mai, bata-ne noroku’ (scriu cu cu kapa… de suparare!). Pai Gina Camelia Roman a câstigat un concurs!!! Fapt demonstrabil! Ce o sa zica ceilalti copii-eseisti? Cum o sa priveasca „imaginea României” în impotenta guvernului de a face ceva pentru a deveni si noi egali cu alte popoare „alese”!? Ce sperante de viitor pot avea tinerii români! Cum se vor simti când vor vedea ca sunt considerati „cetateni ai lumii… de mâna a doua”. Cetateni ai Uniunii Europene… în care romanii nu sunt egali cu celelalte popoare!
Pun o întrebare! Oare si copiii americani patesc la fel când câstiga un concurs de eseuri unde premiul cel mare este o excursie în România? Ambasada Romana de la tine din Washigton le refuza „micilor elevi americani” viza? Îti dai seama în ce situatie sunt organizatorii! Disperati! Le afecteaza imaginea! Au vrut sa faca o fapta buna… dar a iesit prost… Îsi pot pierde credibilitatea! Sau o fi oare vreo lucratura… a concurentei politice? Cine stie? Poti tu sa dezlegi misterul, caci pe mine ma intriga si depaseste!
Ce-o fi în sufletul acele fetite… Pentru ce sa mai lupte, pentru ce sa mai scrie eseuri câstigatoare…? Poate considera ca locul ei este la gasca capsunarilor! Acolo nu are nevoie nici de viza, nici de scoala si nici de eseuri… Mâhnit! Asta sunt! Mâhnit tare!
Simona BOTEZAN:De data asta m-ai lasat fara replica… Recit în gând… un vers de Eminescu: „Ce-ti doresc eu tie… dulce Românie…!?”. Consider ca subiectul pe care l-am disecat este mult mai vast… Vom continua în alta runda daca vom avea forte…
——————————
Sydney – Washington DC
august, 2011
O frântura din istoria emigratiei românesti înainte de 1950
Recenzie de Simona Botezan
O frântura din istoria emigratiei românesti – „EXILUL ROMÂNESC LA MIJLOC DE SECOL XX”
de Octavian D. Curpas
Cartea lui Octavian D. Curpas „EXILUL ROMÂNESC LA MIJLOC DE SECOL XX” este o frântura din istoria emigratiei românesti înainte de 1950. Subtitlul ales de autor „Un altfel de “pasoptisti” români în Franta, Canada si Statele Unite” este doar vârful icebergului, deoarece evadarea din lagarul comunist este descrisa cu mult talent si responsabilitate în paginile cartii si va reprezenta o valoroasa sursa de inspiratie pentru istoricii dornici sa reconstituie istoria exilului românesc. Adaptarea emigrantilor, cautarea continua a paradisului terestru si a linistii sufletesti, completeaza în mod fericit ideea centrala a cartii.
Personajele din cartea lui Octavian Curpas prind viata înca din primele pagini si reprezinta pentru generatia mea – legende vii, modele, repere pentru minte, imaginatie si suflet. Cartea aduce în atentia cititorului o lume inedita, complet straina, întâmplari si caractere umane uimitoare! O cascada de informatii, succese rasunatoare si esecuri devastatoare capteaza atentia cititorului de la prima, pâna la ultima pagina. Sunt redate cu talent, sensibilitate si acuratete momente din viata temerarilor care au strapuns zidul comunist si si-au desenat viitorul pe alte meridiane.
Amintirile lui Mitica Sinu – personajul principal al cartii – sunt surprinzatoare si extrem de vii! Amintiri frumoase, dar mai ales valoroase, atât sub aspect informativ, cât si prin profunzimea detaliilor. Este uimitor drumul strabatut timp de 63 de ani de octogenarul stabilit astazi la Phoenix Arizona. Din marginimea Sibiului pâna în capitala Arizonei, aventura lui nea Mitica trece prin supliciile lagarului iugoslav, prin muntii Italiei, spre libertate. Orasul luminilor – fastuoasa capitala a Frantei – este pentru Mitica Sinu o tinta intermediara, un ragaz înainte de aventura peste Atlantic. Anii petrecuti în Canada, la Montreal, întoarcerea la Paris si în final cei 30 de ani în Statele Unite, reprezinta fiecare o treapta în evolutia globe-trotterului Mitica Sinu si capitole tot mai interesante în cartea lui Octavian Curpas.
Fiul unor tarani din Sebes, orfan de mama la o vârsta frageda, pleaca devreme de acasa si vede cu ochii lui o jumatate de planeta. Se stabileste în diverse tari, supravietuieste si se adapteaza unor sisteme si culturi diferite; traieste la maxim cei mai frumosi ani si învata sa extraga esenta din tot ceea ce vede, aude sau i se întâmpla. Mitica Sinu creste continuu din punct de vedere profesional si uman, paraseste o lume deja descifrata, pentru a descoperi alte lumi noi. Tinta lui finala este bunastarea materiala si linistea spirituala. Calauzit de idealuri marete si sustinut de energia specifica tineretii, Mitica Sinu calatoreste zeci de ani prin necunoscut, într-o lupta neobosita cu confortul de moment sau inertia.
Cartea lui Octavian Curpas surprinde cele mai importante momente si „intersectii umane” de-a lungul a 63 de ani de exil. Personalitatile marcante pe care soarta i le-a scos în cale, oameni obisnuiti si VIP-uri, l-au ajutat si l-au modelat în lunga sa calatorie prin lume si prin viata, transformându-l în omul fascinant care este acum. Mitica Sinu este dovada vie ca cel putin un proverb românesc este veridic 100% – „Cine n-are batrâni sa-si cumpere!” La 85 de ani, Mitica Sinu este un român fericit, însetat de cunoastere si pasionat de carti. De la fiecare dintre personajele cartilor, Mitica s-a ales cu ceva. M-au surprins placut lectiile de viata, tipologiile si comportamentele umane, prezentate de Octavian Curpas în cartea sa – un izvor de întelepciune pentru noua generatie.
Pornind de la amintirile, scrisorile si notitele lui Mitica Sinu, scriitorul Octavian Curpas reuseste sa transpuna în cuvinte tabloul emigratiei românesti în a doua jumatate a secolului XX. Rezultatul este o carte captivanta si extrem de valoroasa! Talentul si pasiunea autorului, combinate într-un mod fericit cu patina vremurilor evocate de nea Mitica, dau cartii forta, actiune si culoare. Este o poveste minunata despre o Românie pe care generatia mea nu o recunoaste, despre o Europa stralucitoare, la care noua ne-a fost interzis sa visam în regimul comunist; despre acea America la care au aspirat bunicii si parintii nostri; despre economiile înfloritoare ale lumii si oportunitatile planetei albastre în anii ’50, ’60 sau ‘70. Toate acestea reprezinta pentru generatia mea, motive de fascinatie, mituri si pagini de istorie. Octavian Curpas are dibacia de a prezenta cititorilor o avalansa de informatii utile, de a aduce lumina în mintea aspirantilor la „American Dream”. Cartea lui Octavian Curpas ne prezinta o America straina chiar si noua, generatia de emigranti sositi pe tarâmul fagaduintei dupa Revolutia din 1989. Este o America pe care noi nu o vom întâlni niciodata, dar despre care, datorita lui Octavian Curpas, avem de unde sa citim si de la cine sa învatam!
Amintirile lui Mitica Sinu sunt despre sanse si oportunitati, despre un „American dream” care astazi nu mai este actual. Experientele de pe batrânul continent se îmbina armonios cu educatia primita într-un satuc din Transilvania si cu lumea noua pe care a întâlnit-o peste ocean.
Personajele lui Octavian Curpas – exemple de tenacitate si perseverenta într-o lupta continua pentru adaptarea la lumi straine traditiilor si datinilor stramosesti – rezoneaza deopotriva cu tara lor de bastina si cu tarile care i-au adoptat. Despartiri, revederi, scrisori si evenimente care se succed cu repeziciune, dau un ritm alert, care te tine cufundat între paginile cartii. Transformarile din viata acestor oameni sunt ca un torent, ca o lupta interminabila între ratiune si simtire.
Citind cartea lui Octavian Curpas am avut senzatia ca America din sufletul meu nu mai are relevanta si ca America lui Mitica Sinu este, de fapt, lumea ideala pentru care au emigrat românii în SUA. Între paginile cartii lui Octavian Curpas am descoperit un batrânel simpatic, inteligent si perseverent, pe care îti doresti sa-l asculti si sa-l cunosti tot mai bine. Viata lui este asemeni unui munte cu urcusul greu, iar urcarea i-a dat ocazia sa-si largeasca orizontul. Cu cât a ajuns mai sus, cu atât privelistea a devenit mai încântatoare! La 85 de ani, Mitica Sinu lasa impresia ca spre destinatia finala a vietii, partea cea mai frumoasa este însusi drumul pe care-l parcurgi. Chiar daca viata lui a fost o continua lupta pentru existenta, lupta a fost placuta, a avut teluri nobile, a facut gesturi altruiste, iar în final a gasit acel „acasa” dupa care tânjesc majoritatea dezradacinatilor.
Povestea lui Mitica Sinu ne îndeamna ca oricât de sus vom ajunge, sa nu uitam de unde am plecat; sa nu ne uitam originile si traditiile; sa întelegem ca indiferent ce limba vorbesc, toti oamenii se bucura sau sufera la fel; sa oferim iubirea, ajutorul si sfaturile semenilor nostri, iar Dumnezeu va avea grija ca noi sa primim înapoi înzecit.
Cartea lui Octavian Curpas este o definitie a fericirii. Personajele traiesc într-o conjunctura economica deosebita; actiunea se petrece într-o perioada de timp favorabila, în care fiecare emigrant primeste cel putin o sansa. Sunt oameni ambitiosi, animati de teluri marete, ajutati de noroc, intuitie si încredere în fortele proprii. Sunt caractere puternice, pe care cunostintele acumulate si energia tineretii i-au calauzit în final spre succes.
I-am regasit cu placere printre cunoscutii lui Mitica Sinu pe Paul Getty, magnatul petrolului care a revolutionat lumea afacerilor americane în a doua jumatate a secolului XX; profesori universitari, multe alte elite ale intelectualitatii românesti din exil, despre care auzisem doar la radio Europa Libera sau Vocea Americii; i-am cunoscut pe Eliade, Cioran si Bratianu.
Timpul reprezinta resursa noastra cea mai de pret, iar tineretea trece repede. La a treia tinerete, Mitica Sinu a înteles ca nu exista locuri perfecte pe planeta si ca experientele sale de viata trebuie sa ramâna scrise pentru aceia care vor începe aventura americana, dupa ce dumnealui nu va mai exista fizic printre noi. În acest punct, viziunea mea s-a contopit cu cea a autorului si cu cea a personajului sau principal si m-a condus la concluzia ca locul cel mai frumos si cel mai placut de pe Pamânt este acela în care te simti „acasa”.
Am avut surpriza sa descopar un autor inteligent, cu un suflet imens si amintirile unui bunic erudit, ale carui aventuri constituie motorul fericirii, un balsam pentru tonus, minte si spirit. Din intersectia si dialogul lui Octavian cu nea Mitica s-a nascut o carte plina de substanta, educativa, pe care o recomand calduros tuturor românilor, indiferent de vârsta si locatie. Oameni deosebiti, personaje spectaculoase, povesti de viata cutremuratoare… „EXILUL ROMÂNESC LA MIJLOC DE SECOL XX” este o carte remarcabila, pe care o voi pastra cu drag în biblioteca si o voi reciti cu mare placere oricând.
Simona M. Botezan
Washington D.C.
La Multi Ani de Ziua Inginerului
By Simona Botezan, Washington D.C.
În data de 14 septembrie 2011, Asociatia Generala a Inginerilor din România (AGIR) va împlini 93 de ani de activitate.
Începând cu anul 2000, printr-o hotarâre de guvern, în data de 14 septembrie se sarbatoreste “Ziua Inginerului Român”. Cu aceasta ocazie doresc sa-i felicit pe toti inginerii români si în mod special pe cei care îsi reprezinta cu cinste tara si profesia pe toate meridianele.
“Succesul este un joc, cu cât joci de mai multe ori cu atât câstigi de mai multe ori si cu cât câstigi de mai multe ori, cu atât vei juca mai bine.” spunea Allan Pease.
Inginerii din lumea întreaga aplica acest concept în practica de zi cu zi.
Îndemnul inginerului Cezar Parteni Antoni (exprimat în anul 1940), sta la baza codului etic al inginerului român: “Orice inginer trebuie sa aiba idealul de creatie, dorinta de a descoperi adevarul si de a stapâni natura cât mai mult posibil. Sentimentul dreptatii sa-i fie infiltrat în sânge si mereu sa se considere în serviciul natiunii si omenirii, pentru o cât de slaba îmbunatatire a soartei celor multi si necajiti.”
Situatia economica, sociala si politica din România impune schimbari pe toate planurile, iar inginerii sunt primii din familia intelectualilor, care au pregatirea necesara pentru a aduce în societate progresul si disciplina sociala atât de necesare. Din pacate, începând cu 1990, cei mai capabili ingineri români profeseaza în strainatate. Agonia economiei, lipsurile disciplinare si etice din societatea româneasca, readuc în actualitate cuvintele politicianului Ion Bratianu: “Tara nu se poate ridica decât prin ingineri!”
Profesia de inginer are o veche traditie în România, primul Corp Tehnic din tara fiind înfiintat la 15 iunie 1894. Prima asociatie inginereasca este consemnata în cea de-a doua jumatate a secolului al XIX-lea, “Societatea de Ingineri si Arhitecti” înfiintata în1876.
Societatea Politehnica a fost constituita la 6 decembrie 1881, în prezenta regelui Carol I, cu ocazia inaugurarii primei cai ferate Buzau-Marasesti, proiectata si realizata în întregime de ingineri români.
Asociatia Generala a Inginerilor din România (AGIR) a aparut în anul Marii Uniri (1918) si este o federatie nationala preocupata de rezolvarea problemelor inginerilor indiferent de specialitate, cuprinzând probleme profesionale, organizatorice, de reprezentare pe lânga guvern si în organizatiile similare internationale. Asociatia a încheiat protocoale de colaborare bilaterala cu asociatii similare din alte tari, de pe toate continentele si a obtinut acreditarea facultatilor tehnice din România în strainatate. AGIR este membra a Federatiei Mondiale a Organizatiilor Ingineresti ( WFEO/FMOI); Federatiei Europene a Asociatiilor Nationale de Ingineri (FEANI). Este reprezentata în Consiliului de Coodronare Regionala a Asociatiilor Ingineresti din ?arile Central si Est Europene (RCC); în Comitetul de Tehnologie al WFEO/FMOI si în Consiliul de Administratie al Asociatiei Internationale de Educatie Continua Inginereasca – IACEE.
Conform site-ului propriu al organizatiei, AGIR recunoaste importanta cuvântului scris, care reprezinta în continuare cel mai important mediu de comunicare. AGIR a intiat un proiect de lege pentru recunoasterea si protejarea meseriei de inginer si înfiintarea Registrului National al Inginerilor din România.
Lumea a evoluat odata cu inginerii, contributia lor fiind decisiva la progresul stiintific si tehnologic al planetei. Confortul nostrum zilnic este rezultatul muncii unor ingineri. Masini cu pilot automat, camere de luat vederi, senzori si GPS-uri; roboti industriali, I-pod-uri si Black Berry’s; tuneluri subacvatice, vase de croaziera luxoase, avioane invizibile, transatlantice; structuri de sticla si metal care ating cerul; poduri care sfideaza gravitatia; nave spatiale si sateliti; materiale, aparatura medicala si medicamente desprinse parca din literatura stiintifico-fantastica; plante si animale modificate genetic; vopsele, cosmetice si parfumuri, sau banale solutii de curatat, toate sunt rezultatul inteligentei creatoare a inginerilor.
La începutul mileniului trei, inginerii ofera mapamondului minuni greu de imaginat. Rolul lor este de a face posibile cele mai îndraznete vise ale omenirii. “O idee, oricât de valoroasa ar fi, nu face doi bani daca nu o pui în practica.” spunea Thomas Edison, un reputat inventator, cercetator stiintific si om de afaceri. Acesta este unul dintre dezideratele inginerilor, iar realizarile recente tind sa învinga si ultima frontiera – puterea gândului. Iata câteva exemple:
PARC EOLIAN ÎN MIJLOCUL MARII La 20 km de coasta Danemarcei se afla Horns Rev, cel mai mare parc eolian din lume, compus din 80 de elice înalte de 110 m fiecare, cu o putere de 160 MW, mult mai puternice decât oricare centrala eoliana de uscat. Elicele cu o lungime de 30 m fiecare se asambleaza la sol si sunt transportate pe mare cu ajutorul unor barje speciale. Montajul pe stâlpi în mare se face cu echipe formate din câte 4 tehnicieni si macarale immense, montate pe vapoare ce stationeaza lânga stâlpii uriasi, ce rasar din mare asemeni unui gard straniu si alb.
AUTOSTRADA IMPOSIBILA Numele ei oficial este Autostrada Articului si se afla în Canada. Uneste orasele Tibbitt si Contwoyoto si este considerata cea mai periculoasa sosea din lume. Situata în tinuturile arctice din nordul taigalei canadiene, soseaua se desfasoara pe o lungime de 500 km, pâna la uriasele mine de diamante din nordul înghetat. Este periculoasa deoarece 85% din suprafata ei traverseaza lacuri înghetate, iar stratul de gheata se poate rupe înghitind camioanele care strabat soseaua de gheata. Acest traseu se poate face doar iarna, în lunile cu temperaturi foarte scazute.
În fiecare iarna, angajatii de la Nuna Logistics intra în actiune! Pornesc masinariile enorme de curatat si nivelat zapada. Utilajele lor deschid o strada larga de 70 m, echivalentul unei autostrazi cu 8 benzi, care permite camioanelor de 70 de tone sa ajunga la minele de diamante. Câteodata natura are ultimul cuvânt, iar camioanele dispar sub stratul gros de gheata. Poate ca si acesta este un motiv pentru care diamantele sunt atât de scumpe…
COLOSI PE MARE Cele mai mari meganave din lume se folosesc pentru a transporta obiecte foarte mari si grele, cum ar fi statiile petroliere off-shore, utilaje pentru lichefierea gazului pentru platformele de exploatare marine, statii militare radar, submarine, alte nave de tonaj mai mic. V-ati întrebat vreodata cum se încarca aceste meganave? Mare parte din suprafata unui asemenea vas o reprezinta platforma transportoare. Aceasta se scufunda, se parcheaza deasupra încarcatura, apoi platforma se ridica si navigheaza spre destinatie. Simplu, nu?
PODUL DE APA PESTE APA Este un pod real, seamana cu o autostrada inundata si exista pe Terra, nu este o halucinatie a lui Jules Verne. Este vorba despre podul Magdeburg din Germania, cu o lungime de un kilometru si latimea de 32 m. Este necesar sa-l privesti de mai multe ori ca sa-ti dai seama ca exista si ca este construit de mâna omului. Este un pod de apa care traverseaza fluviul Elba si permite circulatia navelor între cele mai mari canale fluviale din Germania. A costat peste 500 milioane de euro, iar conceptia si constructia lui au durat 6 ani.
La toate aceste proiecte si-au adus aportul si inginerii români. Daca-i adaugam si pe cei care lucreaza pentru Bill Gates&Microsoft, pe inginerii români din Silicon Valley, pe cei de pe platformele petroliere din Golful Mexic si pe cei implicati în proiecte guvernamentale americane; pe inginerii romani din bazele NATO sau pe constructorii români din Europa Occidentala si Orientul Mijlociu, vom avea dimensiunea reala, valoarea si puterea creatoare a scolii politehnice românesti.
Cinste lor, iar de ziua profesiei un sincer si calduros: “La Multi Ani!”
Epigrama
(La ziua inginerului poet)
De Horia Ivascan, Turda
La ziua inginerului poet
Contestatori cerura-n van
Un strop de vin, vreo tuica, un cotlet
Dar el spuse simplu : Ce-s barman?
CUTREMUR DE PAMÂNT LA WASHINGTON DC
Simona BOTEZAN
Un cutremur cu magnitudinea 5.9 pe scara Richter s-a produs marti, 23 august 2011, în Northern Virginia, Washington DC si Maryland, la ora locala 1:51 pm.
Cutremurul s-a resimtit puternic din Washington DC Metropolitan Area pâna la New York, în cladirile de birouri Concord, NH. Momentan nu exista raporte privind pagube materiale majore.
Strazile din centrul orasului Wasington DC sunt pline de oameni, iar o serie de cladiri din zona centrala si Casa Alba au fost evacuate.
Epicentrul cutremurului a fost localizat la adâncimea de 1 km, în localitatea Louisa, din centrul Virginiei, unde intensitatea cutremurului a atins 7.0 grade pe scara Richter. Pagubele materiale sunt mici deoarece durat cutremurului a fost mica, 20-30 de secunde.
Alarmele de incendiu au sunat în întreaga zona metropolitana, dar din fericire nu s-au produs pagube materiale majore, pierderi de vieti omenesti sau întreruperi semnificative ale furnizarii de gaze naturale, apa si current electric.
Totusi, la 60 de minute dupa cutremur liniile telefonice fixe si mobile înca nu functioneaza, dar cauza este aglomerarea retelelor de catre utilizatori.
***
Noi suntem bine. N-am patit nimic!
Simona BOTEZAN
Washington DC USA
23 august 2011
PATRU COPII ROMÂNI PREMIATI DE PRESEDINTELE BARACK OBAMA
PRESEDINTELE BARACK OBAMA A PREMIAT PATRU COPII ROMÂNI PENTRU REZULTATE DEOSEBITE LA ÎNVATATURA
La finalul anului scolar 2010-2011, presedintele Barack Obama a acordat premiul President’s Education Award for Outstanding Academic Excellence elevilor: Stefan Mehedincu, Mary Lungu, Matthew Balinisteanu si Thomas Ion D’Orazio. Cei patru copii români studiaza în Washington DC Metropolitan Area.
Stefan Mehedincu locuieste la Hagerstown, MD si a obtinut Oustanding Academic Award pentru rezultate exceptionale la matematica, la terminarea clasei a V-a. Stefan este fiul preotului Dan Mehedincu de la Biserica Ortodoxa Româna din Rockville, MD si este în SUA de sapte ani. Deoarece din clasele prescolare si pâna acum a obtinut numai calificativul excelent, i s-a propus sa se mute la o institutie de învatamânt pentru copii supradotati. În sistemul Magnet Schools copiii supradotati au sansa sa avanseze mai repede si sa acumuleze credite pentru liceu si facultate.
„Odata cu aceasta recomandare, Stefan, pasionat de matematica si de muzica – cânta la pian si la saxofon – a primit si diploma de la Casa Alba”, scrie ziarului Libertatea. Doamna Maria Mehedincu ne-a declarat telefonic: „Premiul obtinut de Stefan este o mândrie si o onoare pentru noi ca familie, dar si pentru comunitatea româneasca de aici. De asemenea, este o responsabilitate deosebita pentru Stefan pe viitor.”
Dând dovada de modestie si o maturitate uimitoare pentru vârsta lui, Stefan spune ca “este mai usor sa ajungi în vârf decât sa ramâi acolo”. El este constient ca acest premiu îl va obliga sa confirme, sa învete mai mult, sa demonstreze celor din jur ca nu a fost o performanta accidentala si ca merita cu adevarat atentia si aprecierea presedintelui.
Mary Lungu a obtinut President’s Education Award for Outstanding Academic Excellence la Springfield Middle School din Williamsport, Maryland. Mary Lungu este premiata pentru a doua oara, dupa ce anul 2010 a obtinut acelasi premiu – Outstanding Academic Excellence, ca absolventa a Maugansville Elementary School. Ea a fost cooptata deja în programul Magnet School pentru copii supradotati. La absolvirea clasei a sasea, odata cu premiul Casei Albe, Mary Lungu a primit si o diploma din partea National Junior Honor Society, care a acceptat-o ca membru. Organizatia este formata din copii cu rezultate academice si sociale de exceptie, care, pe lânga rezultatele deosebite la învatatura, în timpul liber voluntariaza în scoli si în sprijinul comunitatii.
Doamna Clara Lungu, a declarat pentru cititorii nostri: „Când Mary a primit prima data premiul, au fost premiati 16 copii. A doua oara au fost premiati 28 de copii. Dar eu am fost extrem de fericita pentru ca fetita mea era unul din ei. Este o cinste, o bucurie si o mare onoare pentru mine, dar mai ales pentru Mary. Aceasta recunoastere publica o va ajuta sa se dezvolte armonios, sa-si formeze principii sanatoase si un caracter puternic. Sunt foarte mândra ca sunt mama ei! Mary are de dus o munca grea în scoala si în societate, dar merita efortul pentru viitor. As vrea ca toti copiii români sa fie apreciati si recunoscuti în acelasi fel, toti parintii sa simta aceasta bucurie. Sa nu va fie rusine niciodata ca sunteti români! Avem o tara frumoasa. Românii sunt oameni talentati. Avem copii cuminti, frumosi si inteligenti. Ne mândrim cu voi! Voi sunteti oglinda noastra. Acesta este mesajul meu pentru copiii mei (mai am o fetita de 5 ani, Andreea) si pentru toti copiii români. Ei reprezinta neamul românesc, viitorul si sunt mândra ca unul dintre acesti copilasi speciali este Mary a mea.”
Matthew Balinisteanu are 11 ani si locuieste în Fairfax, VA. A obtinut premiul President’s Education Award for Outstanding Academic Excellence 2011, la absolvirea clasei a cincea. Mama lui Matthew spune ca premiul a sosit prin posta. Anca Balinisteanu este din Suceava, lucreaza ca designer vestimentar si a emigrat în SUA cu multi ani în urma. Initial Matthew a fost elev în SUA. Ulterior, dar nu stia sa scrie si sa citeasca deloc în limba mamei sale. Pentru ca Matthew sa învete limba româna, parintii l-au trimis pentru doi ani la Suceava, la bunci, unde a absolvit clasele a 3-a si a 4-a.
Thomas Ion D’Orazio este cel de-al patrulea premiant român, distins cu Outstanding Academic Excellence în anul 2011. Are doar cinci ani si a absolvit clasa pregatitoare- kindergarten. Thomas provine dintr-o familie mixta. Daniela, mama lui Thomas este din Bucuresti. Thomas studiaza într-o suburbie a capitalei, situata în Maryland. Thomas este unul dintre cei mai mici câstigatori ai prestigioasei distinctii prezidentiale.
Conditiile de eligibilitate pentru President Award for Education si, respectiv President’s Award for Educational Achievement, sunt disponibile la adresa:
http://www2.ed.gov/programs/presedaward/eligibility.html
Festivitatile de premiere ale copiilor cu rezultate deosebite la învatatura se desfasoara anual, în lunile mai si iunie. Pentru a fi eligibili, scoala si premiatii trebuie sa îndeplineasca o serie de cerinte. Premiile sunt înmânate de catre directorii scolilor în care învata copiii. Diplomele sunt însotite de o scrisoare, semnata de Presedintele Barack Obama. Se acorda mai întâi premiile President’s Award for Educational Achievement, pentru realizari academice în situatii deosebite. Aceste premii au ca scop recunoasterea valorii unor elevi care si-au îmbunatatit performantele scolare în ciuda unor nevoi speciale. Ele recompenseaza studentii care muncesc din greu pentru a-si mentine performantele, desi o boala, probleme personale, sau faptul ca au nevoi speciale, îi determina sa depuna un efort mai mare decât colegii lor. De asemena, sunt recompensate realizarile deosebite în domeniul artelor.
Apoi se acorda premiile de excelenta President’s Education Award for Outstanding Academic Excellence. Premiile se acorda pe baza rezultatelor de la testele statale sau nationale, recomandari, eseuri si participarea la activitati extrascolare corelate cu performanta academica. Recomandarile reflecta realizari de exceptie la diferite obiecte de studiu, precum si orice alte rezultate care depasesc programa scolara de baza. Ele trebuie sa fie sustinute de dovezi tangibile, evaluarea portofoliului, sau proiecte speciale. Se pot lua în considerare, de asemenea, ca parte a criteriilor, activitatile în care un student demonstreaza motivatie, initiativa, integritate, profunzime intelectuala, calitati de lider si / sau hotarârea exceptionala.
Directorul scolii tine o cuvântare în care mentioneaza faptul ca are onoarea de a fi delegat de catre Presedinte pentru a înmâna premiile. Apoi copiii primesc diplomele semnate de presedinte si o moneda de aur, special edition. De asemnea, premiantilor li se înmâneaza câte o scrisoare de felicitare semnata de presedinte. Parintii sunt felicitati si li se înmâneaza embleme (un Pin cu stema USA pe el), pe care copiii le vor purta în piept ca semn al performantelor academice deosebite.
În 2009 si 2010, în cadrul unor ceremonii organizate la Casa Alba, presedintele Barack Obama a acordat 100 de premii PECASE pentru cercetatorii stiintifici de exceptie. Trei dintre premianti au fost românii: Rada Mihalcea; Emilia Morosanu si Eric Pop. Cei trei români au obtinut finantarea proiectelor lor de cercetare pentru cinci ani. În anul 2011, presedintele Obama l-a premiat pe Ionut Cristea, primul român absolvent al Academiei Navale Americane.
Simona BOTEZAN
Washington D.C.
21 iulie 2011
TORNADELE UCIGASE
Tornade ucigase, un twister si furtuni tropicale devastatoare au ucis 210 persoane într-o singura noapte în Statele Unite
Peste 200 de persoane si-au pierdut viata în noaptea de miercuri (27) spre joi (28 aprilie 2011) în cinci state din sudul si estul Statelor Unite, anunta posturile de televiziune nationale si ziarele de mare tiraj din SUA. De la o ora la alta, mass media anunta un numar tot mai mare de victime. Un lant de tornade, furtuni tropicale si un twister, formate din acelasi focar, au afectat noaptea trecuta cinci state din sud-estul SUA, situate în zona de risc maxim: Alabama, Mississippi, Tennessee, Georgia si Kentucky.
Monstrul ucigas va traversa în cursul zilei de astazi, 28 aprilie, alte 21 de state situate în Golful Mexic, sud-estul Statelor Unite si zona Mid Atlantic (nord – est). Lantul de furtuni a produs deja pagube din Texas pana în statul New York, potrivit Huffington Post. Guvernatorii statelor Alabama, Mississippi si Georgia au declarat starea de urgenta.
Începând de ieri dupa amiaza si în timpul noptii de 27 spre 28 aprilie, o tornada anuntata de meteorologi înca de luni, 25 aprilie, a crescut continuu în intensitate si s-a transformat în twister. Axa ei imensa, cu o viteza de rotatie de 166 mile/ora, o încadreaza în categoria furtunilor de gradul 4.
În statul Alabama a fost declarata starea de urgenta înca de miercuri dimineata (27 aprilie) si a fost convocata Garda Nationala. Cu toate acestea, numarul mortilor din Alabama se ridica, pâna la aceasta ora, la 131 de persoane. În dimineata zilei de joi, 28 aprilie 2011, Guvernatorul statului, Robert Bentley, a declarat pentru NBC News ca este o scena de devastare totala, iar furtuna ucigasa a produs un numar imens de victime, mult peste asteptarile autoritatilor.
Chris England, un membru al Crimson Tide Production Team, de la Universitatea Alabama, a surprins aseara pe o caseta video trecerea tornadei monstru peste orasul Tuscaloosa, Alabama, orasul în care s-au înregistrat cele mai multe pierderi de vieti omenesti. Orasul are 83.000 de locuinte, iar o mare parte dintre acestea au fost afectate de furtuna si au ramas fara curent electric. Sediul central al politiei, stadionul si alte cladiri publice din localitate au fost devastate, iar joi dimineata multe strazi erau impracticabile. Primarul orasului Tuscaloosa a declarat ca la scurt timp dupa dezastru, la un singur spital din oras erau înregistrate 15 decese si peste 100 de raniti. Pagube însemnate s-au produs si în orasele Pleasant Grove si Birmingham din Alabama, unde sute de case au fost distruse. De asemenea, pagube materiale mari s-au semnalat în orasul Ringgold din Georgia si în mai multe orase din statul Mississippi.
Potrivit CNN, twister-ul de azi noapte a produs cele mai multe pierderi de vieti omenesti din ultimii 35 de ani. Furtuna a ucis alte 32 de persoane în statul Mississippi, iar statele Tennessee si Virginia au declarat câte un deces în aceasta dimineata. Câteva sute de voluntari ai garzii nationale încearca acum sa stopeze efectele inundatiilor din zona Midwest, South.
Presedintele Barack Obama a declarat pentru NBC News ca a aprobat în regim de urgenta cererea guvernatorului Robert Bentley pentru sprijin federal si a trimis déjà echipe de asistenta si cautare a supravietuitorilor din Alabama, precum si 1400 de soldati din Garda Nationala.
În mesajul adresat Guvernatorului Bentley, presedintele Barack Obama a spus: „Michelle si cu mine prezentam sincere condoleante si avem pareri de rau profunde pentru familiile celor care si-au pierdut viata din cauza tornadelor, care au maturat Alabama si sud-estul Statelor Unite. Inimile noastre sunt deschise pentru toti cei care au fost afectati de fortele dezlantuite ale naturii. Apreciez, sprijin si laud eforturile eroice ale celor care s-au mobilizat si au lucrat neobosit pentru a stopa efectele acestui dezastru. […] Vom continua sa monitorizam furtuna severa din întreaga tara si suntem gata sa-i ajutam pe oamenii din Alabama si pe toti cetatenii afectati de furtuna.”
Tom Bradshaw, meteorolog la National Weather Service pentru Regiunea de Sud din Fort Worth, Texas a declarat pentru The Weather Channel: „Acesta este, probabil, unul dintre cele mai mari focare din sud-est din ultimul timp si spune multe despre schimbarile majore ale climei, având în vedere dezastrele naturale recente pe care le-am avut pe întreaga planeta.”
„Tornada extrem de larga, care a urlat prin Birmingham miercuri la orele 6,00 pm a fost produsa de acelasi focar care a produs twister-ul din centrul orasului Tuscaloosa” a declarat Jim Stekovich, meteorolog la Serviciului National de Meteorologie, biroul din Birmingham, Alabama. “Am avut – asa cum a prezis – o epidemie masiva de tornade puternice si violente astazi”, a spus Stekovich.
Dave Imy, un meteorolog de la Serviciul National de Meteorologie Storm Prediction Center din Norman, Oklahoma, a declarat ca Centrul din Oklahoma a primit 137 rapoarte de tornada în jurul regiunii miercuri seara, anunta AP. Potrivit AP, Dave Imy a afirmat ca aceasta este cea mai distugatoare tornada de la cea din 1974, când 315 au fost ucisi.
————————————–
Surse: NBC News, CNN, Huffington Post, CBS News, Washington Post
Sursa foto: AP/Huffington Post
Simona BOTEZAN
Washington DC, SUA
27 aprilie 2011
Revista ARMONIA - Saltmin Media 