Nu mă tem … că Tata fluieră!

Alei cu trandafiri
Sursa: http://isamiy.wordpress.com/2009/04/06/casa-visata/

Din

“Life is like that”

de Glen “Tex” Evans

Traducere- Rodica Botan

.

Când am fost student am locuit în parsonage la o minunată Biserică Metodistă într-o comunitate linistită, unde sotia mea și cu mine aveam grijă de biserică.

Am petrecut acolo 3 ani frumoși, și poate unii pastori vor întelege… că nici-o altă biserică nu este așa de magnifică și de remarcabilă ca prima biserică pastorită.

Aceasta biserică nu avea multi oameni, dar cei care erau, erau nemaipomenit de buni și prietenoși și săritori unul pentru altul și cu vecinii lor si bineînțeles cu pastorul și soția lui […]  Continue reading » Armonia Magazine USA

Pe piatra aspră a vietii

Nicolae Moldoveanu

 

Pe piatra aspră a vietii sa lasi o dâră fină,

Din aurul virtutii, din sfânta lui lumină.

        Tu ești chemat, tu ești chemat

                                                                                Să fii creștin cu-adevărat!


Și-n mâna ce-ti loveste a vietii tale floare,

Sa lasi parfumul dulce, ca dar spre- nviorare. Continue reading “Pe piatra aspră a vietii”

DOINA

lui Mihai Eminescu

 

Maria Ta, Poetule Mihai,

De-abia citind strabunul Tau cuvânt,

Masor ce lunga-i calea catre Rai,

Nu sus, in cerul drept, ci pe pamânt –

 

Drogat Te fac lumestii nostri crai,

Afemeiat, betiv, si in mormânt –

Dar ce stiu ei, din carni, cum e sa-Ti dai

Si sufletul, cum stie doar un Sfânt?

 

Maria Ta, poetule Mihai,

Ingenunchez la versu-Ti de pacat,

Masor cu el cararea catre Rai,

Nu-n cerul drept, ci-n glodul framântat –

 

Si-n ziua-n care Te-ai facut pamânt,

Iti multumesc, Maria Ta, Mihai,

Ca ne-ai sfintit prin Românesc Cuvânt,

In vesnicie, Românescul Rai…


Jianu liviu Florian

14-15 iunie 2011


DACA AS VREA SA PREDIC

de Adrian Botez

 

daca as vrea sa predic – n-as gasi ce sa

spun: as bâigui câteva vorbe

stinghere – si-apoi as tacea – rusinat

într-un colt de minune

 

n-am umblat lumea în lung si în lat

n-am pasit prin iarba – prin roua si-n soare – alaturi de

mari multimi de oameni – framântând

cu sfânta socoteala – în picioare si între pumni

pamântul

 

nici marile n-am înfruntat – în

fratii ale spumei talazului – nici în

fata pestilor uriasi nu m-am minunat

nici sub fâlfâitul cumplit al pasarilor vazduhului – rasarite din

neantul apei – nu m-am închinat

 

n-am cântat seara la focuri înalte

încercând sa ispitesc cerul si-ale lui

de aer mult si-ndesat – porti enigmatice – si

sipete scumpe si rare – cu multa

si îndelunga chibzuinta – dumnezeiesc

ferecate

 

n-am stapânit popoare fara de numar – închinându-le

lunii si soarelui – si nici piramide

n-am durat – în amurg

 

nu m-au vizitat – mari si mici – pasarile dumbravii – în

diminetile începutului lumii – si

n-am schimbat vorbe si nevinovate

ori cam desucheate

flecareli – flacarui – cu îngeri

seara – dupa ce-n siruri

nesfârsite – vitele se retrageau

de la adapat – lasând loc curat de

hodina – pe prispe si-n jurul

fântânilor – huhuind – din adânc – cu

glasul batrânilor

 

si – mai ales – n-am întrebat muntii despre ceasul

tacerii – iar piscul mi-a ramas fratele de sub trasnet – dar

mut si podidit de

spumele verzi ale sfioseniei padurilor – de spumele

albe – ale-ndraznelii izvoarelor : acolo sus

între tancuri – stau – nevazute – cumplit templele – carora doar

când si când – în cutreierul vesnic al

mintii – le jertfesc

ori – dimpreuna cu nevazuti preoti sau

genii de noapte – în taina pietrei stelare – cioplesc si de zor

zugravesc – cu tunet si foc

icoanele zeilor fumegosi – salbatici ascunsi – furiosi cât si

temeliile zbatute-ale lumii

radacinosi – naivi si barbosi

 

…si nici macar Dumnezeu nu m-a

chemat – ca pe-un ciumat – din când în când – sa

ma ispiteasca din

cuvânt – sa-mi descheie

sufletul – acolo – deasupra

cerurilor – si sa privesc – stând – de-mprumut si

în joaca – pe tronul lui

oceanele si câmpiile lumii – ca

pe niste locuri de tot sfinte – numai bune de

arat – cu privirea – cu

mintea – si – gemând de lung dor – pregatite spre

a fi însamântate – prin

alba de nesomn – nazuinta

 

n-am lasat vreodata foarfecele croirii de lume

cu gura deschisa – temându-ma ca-i voi

fi – eu însumi – mereu

hrana a nesatulei lui lacomii – sau ca

printre buze de fier – îl voi face-a rosti

ce nu se cuvine – cu prea multa

nemasurata si nerusinata pofta – prin nesabuinta mea

el va naste – numai începuturi de lume – monstri pe cioate

sprijiniti – orbi zurlii

muti – surzi si

sanchii

 

ce-as putea spune mai nou – la

cotirile fluviilor? – ele n-au nevoie de

glasul meu – pentru a-si

schimba – în rastimpuri – pozitia lunecosului

trup – sa nu le amorteasca apele – deltele

sfinte – si sa nu se lase napadite de bolile

stimelor – când istete – când

trist cântatoare – în noaptea

nelinistii

 

ce-as putea rosti în fata

popoarelor – care se misca – tacute – în

umbra si dupa umbra Lui Dumnezeu – ascultând

noapte de noapte – crugul stelelor – spre

a sti – a doua zi – cu ce rugaciuni sa-si întâmpine

cirezile faptelor?

 

sa stau – ca sub ploaia de roua a

lunii – sub propria-mi sudoare-n amiezi

si sa-nvat sa-nserez : e singura predica

folositoare si dezmierdat potrivita

oaselor mele – pe cer plutitoare

oaselor mele – prin care

trec aer sfânt si nemaiauzite cântece – si peste care

din când în când – se rasfata-a minune si-a

rasarit de proaspata lume – o

floare

***

http://adrianbotez.com/Poezii.html

BUCURIE SI INVIDIE

„Invidia este un fel de întristare pentru fericirea de care ni se pare ca se bucura egalii nostri.” Aristotel


Viata noastra este un amestec de frumos si urât, iar noi suntem înzestrati cu calitati si defecte. Daca am putea privi sufletul nostru asa cum ne privim trupul, am putea vedea toate acestea, dar fiindca suntem privati de acest drept, obligatia noastra este de a le descoperi si a lucra pentru dezvoltarea calitatilor si diminuarea defectelor. Nu în zadar au strigat de-a lungul timpurilor filosofi si teologi : „Cunoaste-te pe tine însuti !”. Numai prin autocunoastere ne putem modela viata spre bine. Nu este un lucru usor de a te cunoaste pe tine însuti, fiindca multe sunt ascunse în sufletul nostru si multe tindem sa le ascundem, dar trebuie încercat. Unii dintre semeni se supraapreciaza, altii se subapreciaza. Trebuie sa stim cum suntem în realitate, sa cautam cântarul din sufletul nostru, sa vedem ce avem de pus în balanta si pe baza unor reale capacitati sau defecte, sa putem a ne schimba, a adopta în final un comportament placut noua, placut celor din jurul nostru, placut lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, un mod mai profund al întelegerii, poate duce la ascensiunea sufletului, aici, pe pamânt. Mi-au placut afirmatiile unui Sfânt într-una din cartile sale: „Daca vrei sa ajungi la libertate prin revolutie, fa mai întâi revolutie în tine însuti; si te vei încredin­ta apoi ca toate celelalte revolutii sunt de prisos. Daca vrei sa ajungi la libertate prin razboi, porneste mai întâi razboi împotriva ta însuti; si daca vei duce acest razboi la bun sfârsit, atunci te vei convinge ca toate celelalte razboaie sunt de prisos.”
A vedea ceva frumos si a dori sa distrugi doar pentru ca nu poti obtine acel frumos, nu e o atitudine pe care s-o putem accepta. Sa vezi ca celalalt are si este mai presus de tine, sa abandonezi lupta cu tine însuti, sa nu vrei sa-ti cunosti calitatile si sa te bucuri de ele, sa nu le fructifici, si sa începi a-ti transforma frustrarile în invidie, nu este o solutie rezonabila. Esti „mic” de statura, de exemplu, si nu te împaci cu ideea ca nu mai poti creste. În loc sa te opresti la admiratie pentru cel înalt, parca îti vine sa-i retezi capul ! Uiti ca de multe ori „esentele tari se tin în sticlute mici”, îti neglijezi calitatile, uitând ca Dumnezeu a dat talanti fiecarui om, important fiind sa le constientizezi, sa le poti dezvolta si sa nu le „îngropi”.
Daca stam si ne gândim bine, invidia începe cu dorinta de a avea ceea ce de fapt nu poti sa ai, nu poti sa fii sau sa devii. Nu vrei sa vezi ca ai alte calitati (însusiri) si nici sa accepti ca ai defecte pe care trebuie sa le corijezi pentru a te înalta; o teama, o nesiguranta apare în sufletul tau, ca nu vei reusi sa atingi acel ideal, nu sti sa alegi drumul, te încapatânezi, te înciudezi, te înveninezi si încerci sa-l distrugi pe cel pe care începusesi, poate, prin a-l admira; demolezi singur sau îi antrenezi si pe altii în actiunea distrugatoare; alteori din lasitate transferi cu abilitate actiunea altora, dupa ce i-ai înveninat, si „ scoti castanele din foc cu mâna altuia”, cum s-ar zice. Biserica noastra exemplifica viata Sfântului Stefan, întâiul mucenic al Domnului Iisus, invidiat de farisei pentru întelepciunea sa si harul vorbirii, condamnat la moarte prin lapidare (ucidere cu pietre). Invidiat a fost si Iisus Hristos, dat pe mana lui Pilat si în final rastignit pe cruce. Asa procedeaza si astazi multi si arunca cu „pietre” în semeni, pietre fiind si vorbele urâte sau strigatele disonante, bârfa, clevetirea, defaimarea, dispretul, privirea dusmanoasa, lovirea fizica.
Invidia este o boala de care sufera multi, dar ca orice boala, nefiind genetica, ea poate fi lecuita. Este o problema de mentalitate, de stilul în care vrei sa-ti traiesti viata în urma autocunoasterii, a educatiei pe care ti-ai format-o sau ai primit-o, a experientei pe care ai dobândit-o. Nu poti trai toata viata ghidându-te dupa proverbul: „Sa moara capra vecinului !” Oamenilor din jurul tau le poti expune frustrarile; se poate gasi o solutie pentru a te debarasa de acea frustrare, înainte de a ajunge la invidie.
Amintesc noua viziune asupra alegerii conducatorilor: Sunt exclusi cei duri, egoisti, invidiosi si acceptati oamenii generosi, energici care stiu sa-si modereze energia, fapt care s-ar datora educatiei, oameni cu comportament modest, nobil, oameni care sa asculte ideile celorlalti si împreuna cu ei sa ia decizii. Stim foarte bine ce s-a ales cu omenirea atunci când a fost condusa de oameni orgoliosi, invidiosi care si-au impus punctul de vedere prin forta. Astazi se vorbeste despre o calitate necesara conducatorilor, cea a Inteligentei emotionale, adica a întelegerii si gestionarii propriile emotii, a întelegerii celor din jur, a crearii de relatii armonioase la toate nivelele, a putea face fata stresului si frustrarii, a fi flexibil si adaptabil la schimbare. Aceasta competenta emotionala se spune ca este mai importanta decât abilitatile tehnice sau intelectuale. Cum s-o numim altfel decât stapânire de sine, putere de reflectie, dorinta de armonie si bucurie?
În data de 29 aprilie a avut loc un eveniment deosebit, plin de stralucire, nunta Printului William cu fata din popor Catherine Middleton, o nunta de poveste, cu printi, printese, regi, regine, cavalerie si haine de parada stralucitoare. Acest eveniment a facut din Londra centrul atentiei lumii întregi. Am urmarit cu sufletul la gura întregul eveniment. Mesaje de sustinere si de felicitare au fost adresate cuplului princiar din momentul anuntarii acestei casatorii, dovezi ale iubirii, admiratiei, respectului din partea poporului. Uralele si aplauzele care au însotit traseul cuplului au fost de asemenea dovezi ale bucuriei. Cerul a fost limpede, albastru, soarele a luminat hainele divers colorate ale invitatiilor, binecuvântând parca acest eveniment, oamenii au fost senini, rabdatori, iar sarutul mirelui si al miresei în balconul reginei a fost un gest spontan de iubire, facut cu modestie, eleganta, un simbol al unirii, daruit unul altuia dar si lumii întregi. Iar în momentul în care Printul i-a pus inelul în deget, cred ca fiecare dintre ei au purtat în gând visul de dragoste, dorind ca el sa nu se stinga niciodata, fiindca acest vis este esenta vietii de familie, fara de care viata nu ar avea nici un farmec. Si a luat-o de mâna si parca-i citeam gândurile frumoase: „Te voi duce în lumea mea, vom calatori în lumina soarelui si-i vom adauga noi raze; te voi duce acolo unde nu ai mai fost, unde nici nu ai visat sa ajungi vreodata si îti voi spune cuvinte pe care nu le-ai mai auzit; te voi învata sa mergi alaturi de mine, sa fim amândoi la bine si la rau…” Dumnezeu sa le calauzeasca pasii si sa ramâna vesnic la fel de îndragostiti! Sunt convinsa ca multi tineri care au vazut acel sarut, vor încerca sa-l imite! Multor tineri, în acele momente, li s-a transmis acest vis frumos al casatoriei! Totul a fost înaltator ! Nespus de frumos ! Regina Elisabeta a II-a a avut parte de aceste binemeritate momente de bucurie la onorabila sa vârsta.
Imediat au aparut diverse articole si comentarii, unele elogioase, altele în care oamenii, uneori sub anonimat si-au exprimat invidia. Ei nu au înteles ca doar din punct de vedere spiritual suntem toti egali, ca toti meritam iubire si toti trebuie sa învatam sa o daruim si sa o primim fara conditii; ca trebuie sa acceptam în sufletele noastre aceasta stare materiala diferentiata; ca putem crea egalitatea pornind de la gândul ca eu si celalalt suntem la fel de importanti si demni, fiecare cu pozitia si rostul sau în aceasta viata. Deosebirea nu trebuie sa alimenteze neîntelegerea, ci sa sustina pacea si toleranta. „Talantii” nu ne sunt distribuiti în mod egal.. Dumnezeu ne explica ratiunea împartirii acestor daruri : „Eu împart virtutile atât de diferit încât nu dau totul fiecaruia, ci unuia una, altuia alta. (…) Unuia îi dau mai ales iubirea, altuia dreptatea, altuia smerenia, altuia credinta vie. (…)  Si asa am dat multe daruri si haruri de virtute, spirituale si vremelnice, într-o diversitate atât de mare încât nu am împartasit totul nici unei persoane, pentru ca voi sa fiti obligati astfel la caritate unii fata de altii. (…) Am voit ca oamenii sa aiba nevoie unii de altii si sa fie slujitorii mei în împartirea harurilor si darurilor primite de la mine”. Daca nu ar fi asa, ar mai avea viata farmecul diversitatii? Sa ne bucuram deci pentru tineretea lor celor casatoriti, pentru frumusetea lor, pentru buna organizare si transmitere a evenimentului, pentru evlavia lor în fata Altarului Bisericii, sa dorim o viata fericita cuplului princiar si sa speram în acea fericire!
Închei spunând ca invidia este un pacat de care trebuie sa ne pazim, sa nu-i deschidem usa, stiind ca raul îsi cauta cu siretenie usi de intrare. Biblia ne vorbeste despre cele sapte Pacate de Moarte: Mândria, invidia, iubirea de arginti, desfrânarea, lacomia pântecului, trândavia si mânia: „Invidia este prietenul Satanei ; invidiosul se hraneste cu nefericirea aproapelui sau.”

Vavila Popovici – Raleigh, Carolina de Nord

HRISTOS A ÎNVIAT!

Hristos a înviat! Iisus exista,
Cu „Pace voua” o sa vina iar,
Sa nu fie crestin cu fata trista,
Nici cel fara de Pasti în calendar.

Hristos a Înviat! Lumina oarba,
Spun unii rataciti pe la rascruce-
Cei însetati de Adevar sa-i soarba
Din apa vie izvorând în cruce.

Frate-al meu de-aici, de oareunde,
Primeste-mi, dar, salutul cel mai sfânt-
Hristos a Înviat! De crezi, raspunde-
E „buna ziua” mea de pe pamânt…

Nicolae Nicoara,
Duminica, 24 Aprilie 2011.

PASTELE ORBILOR SI AL PARTASIRII

„MODERNIZAREA” PASTELUI…

nu-L mai plânge – astazi – nimeni pe Hristos
nimeni nu-i mai simte dorul Lui de noi
Crucea-I grea n-o înduram – direct – pe os
nici hidosu-i strigat – horcaind în toi!

…nevinovata carne sa înghita
în vina lui mereu deschisa-a pofta
oricine-i pregatit – smerit – sa minta
sa cumpere privata lui Golgota…

a pregatit ciocane si piroane
spectacol: tâsnirile de sânge
turbat – vampiric – delicii noi – saloane

cu-orgii si vome: nu mai ai când plânge…
…doar în pridvor ceresc Maica suspina:
„Fiule, seaca-izvorul lor de vina!”
***

ADEVARAT SI MERITAT

e fariseica lumina-n casa
Pastele-i nou viclean prilej de voma:
nu mai e sfânta nicio masa –
se-apropie porunca de Sodoma!

Hristosul e uitat – de toti – pe Cruce:
cioplim – din fapte – rastigniri moderne…
se zguduie pamântul si se duce:
nebunii hohotesc – deschid caverne…

nebuni se suie toti – cu chiuiala
pe lesul crimei lor – pe bietul miel
si vor – toti – mântuiri de mântuiala:

gândul tarabei-i Pastele – nu El!
…nu va împingeti – nu tot cereti grad:
va veti ghionti – la hurta – toti – în iad!
***

PARTASIRE

Hristoase, Tu, lumina nepatrunsa
Tu, rege peste-ntunericul de-amurg –
pune-Ti – pe pieptul meu – mâna-Ti strapunsa
reda-ma Tie – din toate câte curg!

Hristoase,-ncoronat de spini – lucind scuipati –
si sânge si batjocura pogoara
sa împartim si frângeri si puteri – ca frati
acum – când lumea s-a aprins de seara…

stinge-mi – Hristoase – peste ochi – mii stele
pravale – peste mine – de cer lespezi
clopote bat ceas alb si ceasuri rele

dar Tu de mine – frate – nu Te lepezi!
…în miez de noapte – îngeri Te vor cere:
voi fi partasul Tau, la Înviere!
***

PASTELE ORBILOR

striga orbii strop marunt
de cersiri si jale –
lumea-i luata de la fund
iar pe Noua Cale!

striga orbii-n uliti largi
ca tot dau de garduri:
capul poti sa ti-l tot spargi
când crezi doar în narduri!

strigati – orbilor – ca vine
Hristul cel de Foc!
ard pe cer numai albine
fir de busuioc…

strigati – orbilor – lumina
vi s-a spart în cloaca!
dati-i Lui Hrist toata vina
luminari sa faca!

pune-Ti – Hriste – mâna Ta
pe pleoapa-ngropata:
caci la Înviere-i da
privire curata!
***

METANOIA

cu ghiold vârtos iudei te-mping spre pisc
si n-au stiut ca Împarat Te-asez!
prin suliti te-au stins: noi raze – de nou risc
ei au aprins – astfel – si un nou crez…

prin Calea Crucii – apriga povara
ei ti-asterneau – în purpuri – Savârsirea!
din zgreaptan de scuipati si de ocara
fara s-o vada – -aprindeau Mântuirea!

…azi nu suntem salbatici mai putin
si-s prosti mai multi si tot mai fiorosi:
dara lucrarea-I – prin sângerari si spin

se face tocmai unde-s nori mai grosi!
…va fi o noapte preatainica – si-o stea
sub care crunti dusmani – frati s-or îmbratisa!
***

LA OSPATUL MÂNTUIRII

îngeri si-a trezit pe ramuri
ceresti lamuri
Sfântul Zarzar!

pâlpâie lumini de raiuri
zeiesti graiuri
în Gradina!

pasari mii se asezara
se-nchinara
pe-al Lui Umar!

din toti porii-asuda Lumea
Vin de Floare
Sarbatoare!

vin serafii toti în iures
vestesc gures
Mântuire!

El zâmbeste peste creste
si din rane
face strane!

la Ospatul Lui s-asaza
ca pe-o raza
Omenire!
***

NOAPTEA SARBATORII

din sopotiri se-aprind – în nopti – copacii
si florile fecioare ard sub valuri:
cât de bogati mai pot fi toti saracii
când doar ei vad averile din ceruri?!

tot m-a trezit migala de maestri
care-au visat vapaie de petale:
maiastra boare-a mirilor terestri
sunt rasuflari de îngeri – cer la poale!

da – m-a trezit Hristos în Sarbatoare:
a înviat – din rani – în cununie!
tot ce-i ranit – facutu-s-a-n El floare

iar în trezitii oameni – nebunie!
…de câta nebunie esti chemat
Gradina s-o-nlumini din sfânt pacat?!
***
Adrian Botez

CURATENIE DE PRIMAVARA

nimeni pe nimeni nu mai ia în seama
si toti ucid spre a se sinucide –
privitul dincolo de nori e-o drama:
Mumele Lumii nu ramân gravide!

suntem saraci – picioru-n fund diurn
e singura dovada ca traim:
Molohul stapâneste – taciturn –
nu stim de ce – mereu ne tot caim…

e zi de curatenie – în lume:
toti amarâtii ne simtim gunoaie –
dar stim ca va veni o ploaie

si stim ca se sisteaza orice glume…
…va fi surpriza pentru cei bogati:
vom fi,-ntre stele, singurii curati!
***

ASTEPTÂND FLORILE

bat florile-n noapte la poarta de Nord –
nu le deschide Cetati Împaratul:
mai e pâna stele – petale-n acord
lumina-vor Copacii si – mistic – Palatul!

atunci când Hristosul a fost rastignit
tâsnit-au si sânge si apa din rane:
sângele – sfera de foc – a cercuit
lumile: vapaie-n furtuni de dojane

iar apa botezului nou – în potop
s-a naruit pâna la noi radacini:
de-aceea se-asteapta ca flacari si strop

Miri vesnici sa fie-n Copaci – nu vecini!
…asteapta – asteapta nuntirea de vis
fermecat ning ciresii – în Paradis!
***

HRISTOS SI MAREA

jelitul pescarusilor din spume
sageti – apoi – spre unde nu se vede –
si toata fierberea din marea fara nume
urmeaza – toate – -o fraza-n care crede

palma-I mângâie vanitati de valuri
dar si atâta beznele barbare:
sa nu mai fie spectatori în staluri
ci doar actori – arzând în foc de sare!

Hristos e pace – Hrist e si razboi
cu tot acest gigantic musuroi –
El e nelinistea de-a fi prea linistit

dar si rasplata celui ce-a trudit…
…nu-I poti fi frate Hristului din mari
decât vapaie-n vai de-ntunecari!
***

NEBUNIA VIETII

suntem – în viata – doar ce vrea Dumnezeu
nu ce ne-nchipuim – pretindem – ori platim:
nu ne-nvataram – si ne este greu
sa-ngenunchem în Templu – sa ne umilim!

mult ne mai doare când – prosti – ne dam de gol!
uitam de nasterea din apa si din foc
uitam prin Duhul Lui sa dam ocol
ca – astfel – orice împarat ne faca loc…!

un pian de rani e sufletul din noi
la cari Satana bate genial
concert turbat – cu-orgolii tot de soi!

…si suntem goi – pierdut-am Sfânt Graal!
…oricât de osteniti – am lua de la-nceput
o viata – -oricare! – chiar de împrumut!
***

Adrian Botez