Ce decizie iau…

On February 13, 2012 By nelursIn Bible, Christian Perspective, TheologyLeave a comment

George Danciu

„Si-a venit în fire si a zis: „Câti argati ai tatalui meu au belsug de pâine, iar eu mor de foame aici! Ma voi scula, ma voi duce la tatal meu si-i voi zice: „Tata, am pacatuit împotriva cerului si împotriva ta si nu mai sunt vrednic sa ma chem fiul tau; fa-ma ca pe unul din argatii tai.” Si s-a sculat si a plecat la tatal sau. Când era înca departe, tatal sau l-a vazut si i s-a facut mila de el, a alergat de a cazut pe grumazul lui si l-a sarutat mult. Fiul i-a zis: „Tata, am pacatuit împotriva cerului si împotriva ta, nu mai sunt vrednic sa ma chem fiul tau.””

LUCA, 15.17-21

TIMPUL – RISIPA UNEI MARI BOGATII

Din vremuri stravechi omului îi place sa stie ce se mai întâmpla în lume.

„Unii din filosofii epicurieni si stoici au intrat în vorba cu Pavel. Si unii ziceau: „Ce vrea sa spuna palavragiul acesta?” Altii, când l-au auzit ca vesteste pe Isus si învierea, ziceau: „Pare ca vesteste niste dumnezei straini.” Atunci l-au luat, l-au dus la Areopag si au zis: „Putem sa stim care este aceasta învatatura noua pe care o vestesti tu?Fiindca tu ne aduci ceva ciudat la auz. Am vrea, dar, sa stim ce vrea sa zica aceasta.”

Caci toti atenienii si strainii care stateau în Atena nu-si petreceau vremea cu nimic altceva decât sa spuna sau sa asculte ceva nou. Pavel a stat în picioare în mijlocul Areopagului si a zis: „Barbati atenieni! În toate privintele va gasesc foarte religiosi. Caci, pe când strabateam cetatea voastra si ma uitam de aproape la lucrurile la care va închinati voi, am descoperit chiar si un altar pe care este scris: „Unui Dumnezeu necunoscut!” Ei bine, ceea ce voi cinstiti fara sa cunoasteti, aceea va vestesc eu.”(Fapte, 17)

Caci toti atenienii si strainii care stateau în Atena nu-si petreceau vremea cu nimic altceva decât sa spuna sau sa asculte ceva nou.

Cu totii avem automatisme de comportament. Cafeaua si citirea ziarelor. Manipulam cu îndemânare telecomanda TV pentru a urmari care sunt ultimele stiri si evenimente. Timpul – ca un ucigas, tacut –, trece impasibil, lasându-ne cu aceste tabiete care însa, în majoritatea lor au o mare încarcatura negativa, pesimista, deoarece peste tot auzim doar de crize, morala si materiala. Dar aceasta stare, în final, nu ne duce într-o directie buna, dimpotriva, doar spre certuri, iritare, depresie si nemultumire.

E vremea sa facem ceva ca sa iesim din acest mare impas în care traim.

***

LIVIU REBREANU: “Sa nu se rupa crucea familiei!”

Am fost în 2009 în Casele memoriale LIVIU REBREANU din Nasaud si Maieru (judetul Bistrita-Nasaud). La Casa din Maieru, amfitrion era profesorul Sever Ursa care scotea si un Ziar, periodic, împreuna cu elevii comunei. Pe timpul vizitei, profesorul tocmai vorbea unui mare grup de adolescenti care învatau din opera acestui mare scriitor. Informatiile au venit natural, una dupa alta, însa când Sever Ursa se pregatea sa spuna care au fost ultimele sale cuvinte, dintr-o data am devenit foarte atent cu toata fiinta, ca nu cumva sa-mi scape vreo vorbulita. Cel care-l nemurise pe Ion al Glanetasului, murise la 1 septembrie 1944, ora 2.13 lasând cu limba de moarte familiei sale, aceste pretioase cuvinte:

“Sa nu se rupa crucea familiei!”

Descifrând mesajul, batrânul profesor a spus ca Rebreanu dorea ca familia sa ramâna unita. Familia sa nu renunte la cruce. Um mare poet crestin scria: Crucea-i ascultarea Domnului Isus. Ascultarea e o cruce. Nu e usor sa asculti, e în firea omului de a face altfel.

Ce iubesti mai mult, doresti sa ramâna întreg, sa nu se rupa, sa nu se farâmiteze.

***

ISUS: „Daca nu va pocaiti, toti veti pieri la fel.”

Luca, 13.3

„În vremea aceea au venit unii si au istorisit lui Isus ce se întâmplase unor galileeni, al caror sânge îl amestecase Pilat cu jertfele lor. „Credeti voi”, le-a raspuns Isus, „ca acesti galileeni au fost mai pacatosi decât toti ceilalti galileeni, pentru ca au patit astfel? Eu va spun: nu; ci, daca nu va pocaiti, toti veti pieri la fel.” Luca, 13.1-3)

Biblia spune ca Dumnezeu, dupa ce ne-a vorbit în multe feluri si in multe rânduri, prin proroci, la sfârsit ne-a vorbit prin Fiul Sau Isus.

Ultimul Cuvânt al lui Dumnezeu l-am primit primit prin Isus. Vorbirea sa are deci o foarte mare greutate.

Domnul a vorbit cu mare putere si Cuvântul Lui se împlineste întocmai. Trebuie sa luam aminte cu toata fiinta noastra, sa fim atenti la ce vrea El sa ne spuna.

Isus a zis „Credeti voi”, le-a raspuns Isus, „ca acesti galileeni au fost mai pacatosi decât toti ceilalti galileeni, pentru ca au patit astfel? Eu va spun: nu; ci, daca nu va pocaiti, toti veti pieri la fel.” Luca, 13.1-3)

Domnul, pentru a-i lamuri mai bine pe ascultatorii Sai, le-a mai spus si pilda aceasta:

„Un om avea un smochin sadit în via sa. A venit sa caute rod în el, si n-a gasit. Atunci a zis vierului: „Iata ca sunt trei ani de când vin si caut rod în smochinul acesta, si nu gasesc. Taie-l. La ce sa mai cuprinda si pamântul degeaba?” „Doamne”, i-a raspuns vierul, „mai lasa-l si anul acesta; am sa-l sap de jur împrejur si am sa-i pun gunoi la radacina. Poate ca de acum înainte va face rod; daca nu, îl vei taia.”

Dumnezeu vede ca nu gaseste la mine si la dta rodirea de care El se asteapta. Dar a decis sa ne mai acorde un an, 8760 ore. Practic nu stim cât, poate mai putin, poate mai mult. Cert e ca El ne mai amâna, ne mai da har. Domnul Isus mijloceste, El zice: „Mai lasa-l si anul acesta. Am sa-l sap de jur împrejur si am sa-i pun gunoi la radacina. Poate ca de acum înainte va face rod; daca nu, îl vei taia.”

Domnul Isus sigur îsi va face partea la care se angajeaza. Un timp, mai suntem pe lista Sa de prioritati. Sa ne facem si noi partea care ne revine. Sa ne venim în fire si sa ne întoarcem cu fata catre Tatal ceresc.Amin.

***

Cu privire la starea spirituala, ce putem face?

Sa învatam

Sa ne oprim din acest mers fara tinta si fara de folos. Sa punem STOP pierderii de timp a TV cu acest consum de timp negativ, care ne fura linistea sufleteasca.

Învatatorul – Isus -, ne spune ca acei galileeni au fost omorâti, nu pentru ca erau rai, ceea ce era adevarat, deoarece aici pe Pamânt nu se va face dreptate!

Nu se duc raii si ramân bunii. Ne ducem pe rând si pe sarite, aleatoriu, oarecum la întâmplare dpdv al nostru. Acum când faradelegea se înmulteste, noi sa tragem concluziile care se impun. Ca sunt vremuri grele. Ca celor rai le merge bine. Dar noi sa ne atintim privirile în sus, la Dumnezeu, caci izbavirea este aproape.

Sa alocam timp evaluarii personale

Privind la TV, la mersul lumii, vedem într-adevar câte nedreptati se întâmpla. Cât gresesc cei pusi în fruntea oraselor, judetelor, guvernelor, parlamentului, Justitia – însa nu noi trebuie sa-i acuzam si sa-i judecam.

Noua ne revine sa ne evaluam pe noi însine. Sa ne vedem pacatele noastre si sa ne pocaim de ele. Sa vedem cum traim noi.Sa ma vad si sa ma analizez pe mine! Însa noi suntem subiectivi si îngaduitori cu noi însine. Si fratii lui Iosif, peste ani, dupa ce-l vândusera pe Iosif ca sclav unei caravane care l-a dus în Egipt, au crezut si au zis: Noi suntem oameni de treaba!. Însa evaluarea personala trebuie facuta în lumina Cuvântului lui Dumnezeu. Nimic bun nu locuieste în mine, adica în firea mea pamânteasca. Vreau sa fac binele, dar raul sta lipit de mine. Numai Dumnezeu ne poate elibera de neputinta.

Îngerului bisericii din Laodicea, i se spune asa:

„Stiu faptele tale: ca nu esti nici rece, nici în clocot. O, daca ai fi rece sau în clocot! Dar, fiindca esti caldicel, nici rece, nici în clocot, am sa te vars din gura Mea. Pentru ca zici: „Sunt bogat, m-am îmbogatit, si nu duc lipsa de nimic”, si nu stii ca esti ticalos, nenorocit, sarac, orb si gol, te sfatuiesc sa cumperi de la Mine aur curatat prin foc, ca sa te îmbogatesti; si haine albe, ca sa te îmbraci cu ele si sa nu ti se vada rusinea goliciunii tale; si doctorie pentru ochi, ca sa-ti ungi ochii si sa vezi. Eu mustru si pedepsesc pe toti aceia pe care-i iubesc. Fii plin de râvna, dar, si pocaieste-te! (Apocalipsa, 3.15-19).

Doar Dumnezeu ne cunoaste, chiar mai bine decât noi. El stie orice gând al nostru. Cântarul si cumana dreapta, toate unitatile de cântarit sunt la El. El vede ca suntem mincinosi, goi si orbi. El vrea sa ne dea alifia pentru ochi, sa vedem. El vrea sa ne îmbrace în haina neprihanirii – sa venim la El si sa ne marturisim pacatele. Sa lasam Duhul Sfânt si constiinta sa lucreze si sa ne elibereze din pacat si rusine. Trebuie sa ne acordam timp, sa ne evaluam în lumina Cuvântului si sa ne pocaim, sa ne întoarcem de la caile noastre rele, la umblarea cu Dumnezeu, în lumina.

Sa alocam timp investitiei divine, în noi

Domnul Isus S-a angajat sa pregateasca mai bine smochinul fiecaruia (trup si suflet si duh), pentru a putea rodi dupa voia Creatorului care asteapta sa gaseasca rodire.

Cu fiecare se poarta ca un tata grijuliu. Când prorocul Ilie era deznadajduit, Dumnezeu nu i s-a aratat în tunet si furtuna, ci printr-un susur blând si linistit. El e printul Pacii. Si l-a întrebat ca un parinte: – Ce faci tu aici, Ilie? Te întreaba si pe tine, ce faci? Cerceteaza-te! El vrea sa stii ca El e lânga tine, Domnul este umbra ta, pe mâna ta cea dreapta. El te va ajuta si te va sprijini, daca voiesti sa umbli în lumina si în adevar.

Daca umblam în lumina, Dumnezeu ne curateste ca pe niste mladite de vie, roditoare, pentru a aduce o si mai multa roada. El face în noi o investitie buna!

Poate esti într-o stare de neascultare ca aceea a lui Iona, Dumnezeu se asteapta de la tine sa fii într-un anume loc, în Ninive, sa vorbesti despre pocainta – sa nu pierim si altii la fel -, însa te afli blocat ca si Iona în clestele pestelui si nu mai poti face nimic, decât sa te rogi. Ti s-au luat toate optiunile, toate posibilitatile de miscare si actiune – nu poti decât sa te rogi Creatorului sa aiba mila, de tine, pacatosul! Doamne ajuta!

Concluzie: Dumnezeu se asteapta sa rodim pentru slava Sa. El ne-a mai dat un timp sa ne cercetam, sa învatam, sa ne evaluam viata, sa ne pocaim de faptele moarte si sa aducem roada investind în lucrarile Duhului Sfânt, în lumina.

Azi sa ne decidem – Voi investi timp pentru lucrarile duhovnicesti care-i aduc slava lui Dumnezeu! Amin.

(Text inspirat de Cuvântul pastorului Relu Moldovan – Biserica Penticostala Carpati din Cluj Napoca)

E vremea să iau decizii!

On February 9, 2012 By nelursIn Biblia, Credinta, Familia, Incurajare, Mantuire, Natura UmanaLeave a comment

George Danciu

„Şi-a venit în fire şi a zis: „Câţi argaţi ai tatălui meu au belşug de pâine, iar eu mor de foame aici! Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi zice: „Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta şi nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău; fă-mă ca pe unul din argaţii tăi.” Şi s-a sculat şi a plecat la tatăl său. Când era încă departe, tatăl său l-a văzut şi i s-a făcut milă de el, a alergat de a căzut pe grumazul lui şi l-a sărutat mult. Fiul i-a zis: „Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta, nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău.””

LUCA, 15.17-21

TIMPUL – RISIPA UNEI MARI BOGĂȚII

Din vremuri străvechi omului îi place să știe ce se mai întâmplă în lume.

„Unii din filosofii epicurieni şi stoici au intrat în vorbă cu Pavel. Şi unii ziceau: „Ce vrea să spună palavragiul acesta?” Alţii, când l-au auzit că vesteşte pe Isus şi învierea, ziceau: „Pare că vesteşte nişte dumnezei străini.” Atunci l-au luat, l-au dus la Areopag şi au zis: „Putem să ştim care este această învăţătură nouă pe care o vesteşti tu? Continue reading “E vremea să iau decizii!” →

Ultimul cuvant al Lui Dumnezeu

On August 7, 2009 By nelursIn Biblia, Credinta, Educatie, Inviere, MantuireLeave a comment

“Dupa ce a vorbit in vechime, parintilor nostri, in multe feluri si multe chipuri, Dumnezeu, la sfarsitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul.”- Evrei 1.1-2

Marele critic literar George Calinescu a spus si urmatoarele cuvinte:
“Daca Sadoveanu e rapsodul literaturii romane moderne, Rebreanu e romancierul ei.”

Asadar, romancierul genial LIVIU REBREANU [1885-1944], muncind cu tenacitatea târanului ardelean de pe Somesul Mare a daltuit in litere personaje puternice si memorabile, romane nepereche, cum sunt: Ion, Rascoala, Padurea spanzuratilor, Ciuleandra, care au fost si ecranizate cu succes.

Popasurile lui Liviu Rebreanu in locurile unde a copilarit, apoi acelea in care a trudit la opera sa, s-au materializat in câteva “Case Memoriale”. Prima, la Nasaud, in vechea casa a parintilor sai. Tatal, invatatorul Vasile Rebreanu si mama, Ludovica, o femeie harnica si mare iubitoare de teatru, in tinerete, mama a 14 copii, i-au indrumat pasii spre invatatura. Liviu e primul lor copil. A doua “Casa memoriala”, e in Maieru-judetul Bistrita-Nasaud, localitate unde invatatorul Rebreanu lucra in acea vreme (1888-1895).

“ In Maieru am trait cele mai frumoase si mai fericite zile ale vietii mele. Pana ce, cand sa implinesc zece ani, a trebuit sa merg la Nasaud, la liceu. “ – scria prozatorul.

In 1959, tânarul profesor din Maieru, Sever Ursa, inflacarat iubitor al operei si scriitorului Liviu Rebreanu, dar si al lui Vasile Rebreanu (culegator de folclor, de datine si obiceiuri poporale romanesti), organizeaza un mic muzeu în sala de intrare a scolii, apoi, in anii ‘70, un important muzeu in intreaga cladire cu etaj a Casei muzeu, unde se gasesc peste 300 de obiecte de muzeu din vremea aceea, dar si multe lucruri care au apartinut scriitorului.

De curând, am vizitat “Casa muzeu” din Maieru. Ghidul, nimeni altul decât bravul profesor Sever Ursa, mic de statura, acum cu parul alb-bogat, atragea atentia prin verva de actor si spiritul mereu proaspat in care insira cu maiestrie informatii precise, presarate cu abilitate, astfel ca auditorul sa-l urmeze cu atentie, peste tot.

Muzeografii din Nasaud si Maieru au mentionat ca importanta ora exacta a trecerii in nefiinta a marelui romancier, 2.13 a zilei de 1 septembrie 1944, precizând ca Rebreanu scria numai noaptea, pâna la cinci sase pagini, alteori deloc, si, consuma exagerat de multe cafele, 10… 15, si multe tigari, 40… 60, pe zi, obicei care i-a grabit sfârsitul, inregistrând o boala grava la plamâni. Cuprins de boala, Liviu Rebreanu se retrage din Bucuresti la Valea Mare, judetul Arges, inca din 4 aprilie 1944. Flacara geniului rebrenian s-a stins, cum am mai spus, la 1 septembrie 1944, la ora 2.13, in casa spatioasa din Valea Mare unde adesea se regasea impreuna cu sotia sa Fanny. Aici scrie o parte importanta din opera sa, in cea de a treia Casa Memoriala. Cea de a patra “Casa memoriala” constituindu-se in apartamentul cumparat in 1934 in Bucuresti, pentru fiica lor Puia Florica, lânga Palatul Cotroceni.

Debutul propriu-zis l-a avut in Ungaria, in limba maghiara, dar scria la fel de bine si germana, limbi pe care in acea vreme le stapânea mai bine, deoarece, dupa clasele gimnaziale urmate in Nasaud si Bistrita, a urmat “Scoala reala superioara de honvezi din Sopron”-(1900-1903) si Academia militara “Ludoviceum” din Budapesta(1906-1908). De altfel, in perioada1908-1909, a lucrat in garnizoana din Gyula ca sublocotenent.

Dupa ce in România devenise celebru, intr-unul din interviurile sale din 1927, Rebreanu marturiseste:

“Pe cand eram in clasa a opta s-a intamplat marele eveniment de a-mi vedea tiparita o schita intr-o revista din Budapesta. [ … ] Intr-o buna zi mi-am dat seama de hibriditatea acestei literaturi internationale. As zice c-a fost, daca mi s-ar ierta prezumtiozitatea, mica mea criza pe drumul Damascului, cand am simtit ca, in tot ce scrisesem pana atunci, imi lipsise pamantul sub picioare. M-am intors si am pornit din nou pe o cale mai spinoasa, mai modesta si mai lunga, pe care totusi ma miscam mai cu drag.”

Profesorul Sever Ursa a captat in intregime atentia noastra, indeosebi in momentul in care a comunicat care a fost ultimul cuvânt al scriitorului Liviu Rebreanu pentru cei dragi – la data de 1 septembrie 1944:

“Sa nu se rupa crucea familiei!”

Cei dragi formau familia sa. Sotia sa, Fanny, de profesie actrita, fiica, Puia-Florica si sotul acesteia.

Descifrand mesajul, batrânul profesor a spus ca Rebreanu dorea ca familia sa ramâna unita. Familia sa nu renunte la cruce, sa lupte impreuna contra furtunilor vietii care vor sa rupa unitatea familiei.

Ce iubesti mai mult, doresti sa ramâna intreg, sa nu se rupa, sa nu se farâmiteze.

Aceasta dorinta L-a animat si pe Domnul Isus Cristos, in drumul Sau hotarat spre Cruce: urmasii Lui sa fie una, uniti, in Dumnezeu.

“ Ma rog ca toti sa fie una, cum Tu, Tata, esti in Mine, si Eu in Tine; ca, si ei sa fie una in noi, pentru ca lumea sa creada ca Tu M-ai trimis.”- Ioan 17.21

Multi oameni mari au cautat sa vada care a fost ultima vorbire a Lui Dumnezeu pentru noi, oamenii. Care a fost ultimul Lui Cuvânt. Apostolii Domnului au scris despre aceasta.

Acest cuvant il gasim in Epistola catre Evrei, dar il vom descifra putin mai tarziu.
Tot in aceasta epistola, autorul, Duhul Sfânt al Lui Dumnezeu, ne dezvaluie un fapt extraordinar:

“Cuvântul lui Dumnezeu este viu si lucrator, mai teietor decat orice sabie cu doua taisuri: patrunde pâna acolo ca desparte sufletul si duhul, incheieturile si maduva, judeca simtirile si gândurile inimii“

Ati observat, nu-i asa, ca oamenii intelepti vorbesc cu mare greutate, cu chibzuinta, rar, fara graba. Acest obicei il are Creatorul nostru, Atotputernicul Dumnezeu, dupa cum gasim in Cuvântul Sau.

“Tânarul Samuel slujea Domnului inaintea lui Eli. Cuvântul Domnului era rar in vremea aceea, si vedeniile nu erau dese.” (1 Samuel 3.1).

Cei care cunosc cartea “1 Samuel”, stiu ca preotul Eli nu avea o inima predata in intregime in slujba Domnului. Preotul Eli nu s-a straduit ca toata energia si destoinicia sa-i fie indreptata in implinirea rânduielii lasate de Domnul, prin Moise. Si consecinta dureroasa a fost ca “Cuvântul Domnului era rar in vremea aceea, si vedeniile nu erau dese.”

Nu exista zi, poate secunde, in care cineva sa nu se intrebe de ce tace Dumnezeu. De ce Dumnezeu ingaduie sa se intâmple cutare sau cutare lucru. De ce nu intervine prin autoritatea si bunatatea Sa proverbiala in a opri groaznicele intâmplari pe care le auzim la tot pasul.

Pastorul german Busch, povesteste, in una din conferintele sale dinainte de 1966, cum in vremea hitlerista, pe strada, a intâlnit pe un baiat de 16 ani cu care se cunostea. Acesta, foarte tulburat si zguduit, i-a marturisit pastorului: ”M-au dus cu forta la spital si m-au facut steril, pentru ca mama e evreica. Si când am venit acasa, parintii mei fusesera ridicati”. Nu i-a mai revazut niciodata. Tatal, dus la inchisoare, mama, dusa in lagarul de concentrare si exterminare din Auschwitz. Pastorul l-a ajutat sa ajunga in Olanda si de acolo in America.

Milioane de oameni au avut intâmplari asemanatoare in Germania acelor ani, ca si in alte tari. Se putea auzi mereu: ”Mi s-a intamplat asta si asta, pentru ca sunt evreu, sau pentru ca nu sunt german. Pe cei din familia mea nu i-am mai vazut niciodata”. Atunci apare intrebarea: “Si Dumnezeu?” “Unde-i Dumnezeu?” “De ce tace Dumnezeu?”

DE CE TACE DUMNEZEU?
La stirile de la ora 5.00 p.m., un post TVdin România transmite zilnic o duzina de intâmplari groaznice, ucideri din te miri ce motive, accidente rutiere sau alte catastrofe la care omul devine victima neajutorata. Mame ramase fara copii, copii ramasi fara parinti, infirmitati si boli incurabile. Iar Dumnezeu tace. De ce tace? De ce tace El la toate aceste lucruri groaznice? “Poate ca nu exista nici un Dumnezeu?! Poate ca cerul e gol?! Poate ca ateismul e totusi adevarat?!”

Insa, cui îi vin aceste gânduri trebuie sa se infioare. Caci daca ar fi asa, daca n-ar exista un Dumnezeu adevarat, atunci ar fi ceva ingrozitor. Atunci noi oamenii – noi fiarele – am fi lasati singuri. Atunci am fi ca niste copii rataciti, care nu mai gasesc drumul spre casa. Sa nu existe Dumnezeu? Atunci ar fi groaznic! Cand oamenii zic “Sunt ateu!” sau ca “Nu exista Dumnezeu!”. Nimic deasupra noastra! Lsati singuri! Singuri unii cu altii! Nimic mai groaznic! Romanii aveau un proverb: “Homo homini lupus”- “Omul este un lup pentru celalalt”- groaznic!

Si pentru ca se pune atât de des aceasta intrebare, “De ce tace Dumnezeu?” Sa vedem de ce.

Sa constatam cu totii, ca, Dumnezeu nu e ca un decan de universitate, sau ca un mare episcop, deasupra multora. Daca pe Dumnezeul l-am intelege ca pe un decan sau ca pe un episcop, n-ar fi cu nimic mai presus decât acestia. Pe ei îi putem inelege, insa acela n-ar fi Dumnezeu, daca l-as intelege.

“Caci gandurile Mele nu sunt gandurile voastre, si caile voastre nu sunt caile Mele, zice Domnul.” (Isaia 55.8).

E clar. Pastorul german atrage atentia ca intrebarea e pusa complet gresit, “De ce tace Dumnezeu?”, e invers pusa pe rol, nu in desfasurarea normala. Ca si cum pe scaunul judecatorului dintr-un tribunal ar sta doamna Schulze sau pastoral Busch iar pe banca acuzatilor Dumnezeu. Iar Dumnezeu este luat la rost: “Inculpat Dumnezeu, cum de poti sa ingadui toate acestea? De ce taci? Oare nu e treaba ta sa ne ocrotesti? Oare nu trebuie sa fii la dispozitia dorintelor noastre?” Dar trebuie sa intelegem foarte clar: un Dumnezeu care ne-ar lasa sa sedem pe scaunul de judecator si S-ar lasa asezat pe banca acuzatilor, n-ar mai fi Dumnezeu!

Unii se inchina la icoane, nu trec fara sa-si faca cruce prin anumite locuri “sfinte”, dar nu uita sa si injure in diverse situatii cand sunt suparati, chiar si pe Dumnezeu, aceleasi personae care in alte ocazii se inchina si-si fac cruce. Ma intristez de aceasta situatie, dar nu ma tem de acesti dumnezei, care sunt intotdeauna muti, deoarece sunt creati de om, de mâna lor, sau de inchipuirea si imaginatia lor!

Unii, in disperarea lor si in nestiinta lor, spun: ‘Dupa ce voi muri, desi nu cred ca exista Dumnezeu, dar daca exista, ma voi duce inaintea Lui sa-I strig in fata, “Cum ai permis sa moara in razboi, accidente, catastofe, atatia oameni? Cum ai permis sa moara atatia copii de foame? De ce ai permis ca oamenii sa fie chinuiti de boala si sa moara?” Jos cu tine! Sterge-o! ‘ Da, putem spune, jos cu un asemenea dumnezeu!

Ascultati! Dumnezeul inaintea caruia ai putea sa mergi astfel si sa-i spui ce s-a zis mai inainte, care se lasa tras la raspundere, tu ca judecator si el ca acuzat – acela exista numai in imaginatia unor oameni nestiutori. Acelora putem sa le spunem: “Jos cu acest dumnezeu! Jos cu acest dumnezeu prost, pe care si l-a construit epoca noastra, pe care-l putem acuza, sa-l dam deoparte sau readuce inapoi la nevoie! Sa stiti, dumnezeul acela nu exista!

Dar vreau sa va spun, ce exista: Exista un alt Dumnezeu adevarat. Inaintea Lui vei sta ca acuzat si nu vei putea deloc sa deschizi gura cand te va intreba: “De ce nu M-ai cinstit? “De ce nu M-ai chemat? De ce ai trait in necuratie? “De ce ai mintit? “De ce ai urat pe altii? “ De ce …?” Asa vei fi intrebat. Atunci vorba ti se va opri in gât. Dintr-o mie de intrebari, nu vei putea raspunde la nici una! Nu exista nici un dumnezeu caruia sa-i poti spune “Jos cu tine!”. Ci exista un Dumnezeu sfant, adevarat, care El ne-ar putea spune odata: “Jos cu tine!”.

Deci, daca auzim pe cineva reprosând lui Dumnezeu: “Cum poate Dumnezeu sa permita toate aceste lucruri? De ce tace Dumnezeu?”, atunci le puteti spune: “ Acela ar fi un dumnezeu prost si infumurat, acela pe care l-am putea noi acuza! Exista numai un Dumnezeu sfânt si Atotputernic, care ne acuza pe noi, pe voi si pe mine!”

Ati pazit poruncile Lui Dumnezeu? Ce va inchipuiti atunci? Dumnezeu ia in serios poruncile Lui. Noi suntem acuzati, si nu El!
Da, Dumnezeu tace deseori. Si tacerea Sa e cea mai teribila judecata asupra noastra. Sunt convins ca e asa cum spune Biblia: exista iad. Iadul va fi cand Dumnezeu nu mai are nimic de spus omului. Atunci , cel care nu-L cheama acum, pana mai e har, poate sa-L cheme, sa-L strige, sa-L roage. El nu va mai raspunde. Dostoievski scrie undeva ca iadul e locul spre care Dumnezeu nu se mai uita” si unde , am scapat definitiv de El, unde suntem intr-adevar parasiti de Dumnezeu. Da, tacerea Lui Dumnezeu, e judecata Sa! Cu asta incepe iadul de aici, ca tace Dumnezeu.

Biblia vorbeste cum, impotriva rautatii si depravarii grosolane a oamenilor din Sodoma si Gomora, Dumnezeu, dupa ce, la rugamintea lui Avraam, l-a scos de acolo pe neprihanitul Lot care-si chinuia sufletul, a lovit cu foc si cu pucioasa aceste localitati, si, in cele din urma, le-a sters de pe fata pamantului. Atunci, e posibil, ca oamenii, când afara ploua cu foc si cu puciasa, sa inceapa sa strige cu mainile ridicate, catre “bunul Dumnezeu”, catre “Dumnezeu dragutul”, la inceput mai timid, apoi tot mai tare, tot mai cu adresa si continut:

“Doamne, fie-ti mila! Am pacatuit! Te-am dispretuit! Dar opreste totusi prapadul! Tu esti totusi ‘bunul Dumnezeu! ‘, esti totusi indurator, ca un tata! Dumnezeule, fie-ti mila!”
Apoi bratele le-au cazut jos, si au strans pumnul: “Dumnezeule, de ce taci?” Si tacerea a ramas tacere! Puteau de-acum sa blesteme sau sa se roage, Dumnezeu nu mai raspundea.

Exista o granita, pe care un om, niste oameni sau un oras sau un popor o poate trece, o granita a indiferentei fata de Dumnezeul cel viu. De aici incolo Dumnzeu nu mai asculta sau nu mai raspunde. De aici puteti sa va rugati sau sa blestemati, El nu mai raspunde. Tacerea de peste Sodoma, era judecata Sa. Dumnezeu nu mai avea nimic sa le spuna.

http://www.youtube.com/watch?v=HL2rZRmwwAY&NR=1

“Si acum, fiindca ati facut toate aceste fapte, zice Domnul, fiindca v-am vorbit dis-de-dimineata, si n-ati ascultat, fiindca v-am chemat si n-ati raspuns, voi face [ … ] intocmai cum am facut lui Silo.”- Ieremia 7.13-14

Tacerea Lui Dumnezeu, nu odata a prevestit o grozava pedeapsa.

“Pocaieste-te dar. Altfel, voi veni la tine curand, si Ma voi razboi cu tine cu sabia gurii Mele.”- Apocalipsa 2.16

Vorbind unei familii de pensionari, am adus vorba despre pocainta, despre pacat, despre Cuvântul lui Dumnezeu. Doamna, mi-a spus: “Ei, uite ce e, toate ca toate, dar nu cred ca mi-ar putea demonstra cineva ca am pacat!”. “ De ce sa ma pocaiesc?”. “Nu inteleg de ce trebuie sa ma pocaiesc.” Zic: “aceasta e mai usor s-o explic!” Dar n-am reusit, n-a primit cuvantul, ca omul se naste in pacat, cum zice David, ca in pacat m-a zamislit mama mea. (“Iata ca sunt nascut in nelegiuire, si in pacat m-a zamislit mama mea.”, Ps. 51.5).

Am spus, vezi, copiii mici, nimeni nu-i invata sa minta, iar ei mint de mici, microbul minciunii e sadit din nastere in copil. Au sarit ca arsi, amandoi, nici vorba sa creada, sau sa fie de acord cu asa ceva. “Nepoata noastra de 6 ani” , ziceau ei, “departe de a fi contaminata de minciuna. Ea nu minte!” Am incercat sa spun, la ea, se observa mai greu, sunt unii pe care Dumnezu i-a creat mai cu har. Degeaba! N-au primit, au contestat.
De fapt Biblia spune ca Duhul Sfant va dovedi lumea vinovata in ce priveste pacatul, judecata si neprihanirea (Ioan 14.8). Nu omul, ci Duhul Sfant va dovedi omului ceea ce trebuie sa dovedeasca. Numai omul sa vrea sa primeasca cercetarea Duhului! Doamne ajuta! Doamne da izbanda!

Se stie ca, mai intai, cu mult inaintea lui L.Rebreanu, a fost un drum al Damascului pe care calatorea prigonind crestinii, apostolul Pavel, cand, deodata a stralucit o lumina din cer in jurul lui. Pavel a cazut la pamant, si a auzit un glas, care-i zicea: “Saule, Saule, pentru ce Ma prigonesti?” “Cine esti Tu, Doamne?” a raspuns el. Si Domnul a zis: “Eu sunt Isus, pe care-L prigonesti”. Pavel, tremurand si plin de frica, a zis: “Doamne, ce vrei sa fac?” Pavel, a ascultat de Domnul, a devenit copilul lui Dumnezeu, devenind unul din cei mai faimosi apostoli ai Domnului!.

Se stie, nu-i asa, ca si pentru Fiul Risipitor a fost o zi cand si-a revenit din betia placerilor de o clipa ale pacatului, dar si din durerea lipsurilor de care suferea departe de casa tatalui, unde era belsug de hrana. Si s-a intors acasa. Si a zis: “Tata, am pacatuit impotriva cerului si impotriva ta” Tatal l-a vazut de departe, i-a iesit in intampinare. Fiul spune: ”Tata, am pacatuit!” Atunci tatal il ia in brate, il strange la piept cu drag, si striga: “Aduceti cea mai buna haina, puneti-i un inel in deget si incaltaminte in picioare!”

Cand se afla departe, nu mai auzea glasului tatalui. Dar acum il aude din nou. Daca nu auzi glasul tatalui, inseamna ca te-ai departat prea mult de El! Trebuie sa te intorci numaidecat!

CARE E ULTIMUL CUVANT AL LUI DUMNEZEU?

“Dupa ce a vorbit in vechime, parintilor nostri, in multe feluri si multe chipuri, Dumnezeu, la sfarsitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul.”- Evrei 1.1-2

Stiti cine este Fiul? Este Fiul lui Dumnezeu. Acesta este Isus. Acest Isus este, cum a fost numit, Cuvantul lui Dumnezeu devenit Om.

“Cuvantul S-a facut trup si a locuit printre noi”. (Ioan 1.14).

Cand rostim un cuvant, s-a si dus, ca rasuflarea noastra din acel moment. Dumnezeu a lasat ca un cuvant al Sau sa devina trup, in Isus. Isus e ultimul cuvant al lui Dumnezeu!

V-ati prins? V-ati prins cum sta treaba? Ultimul cuvant al celui care a fost marele romancier Liviu Rebreanu, e ffff important pentru familia sa si pentru natiune, deoarece cand l-a rostit era directorul Teatrului National din Bucuresti si era membru al Academiei Romane . Era si romancierul literaturii romane, cum spusese Calinescu.

Dar, cu cat mai important si demn de a-I acorda toata gloria cuvenita, este ultimul cuvant al lui Dumnezeu, ISUS, care este Creatorul Universului, Creatorul si sustinatorul tuturor lucrurilor?

Biblia vorbeste de leprosi. In antichitate, omul era invatat ca la vederea acestora, sa se indeparteze, strigand: “Necurat!” “Necurat!” Lepra e asemanatoare pacatului, e urata si se ia foarte usor. Trebuie sa ne indepartam de pacat. Sa fugim. Nu e deloc de glumit.

Intr-o zi, un lepros a strigat, el, spre ultima promisiune a lui Dumnezeu, Isus, zicand: “Doamne, daca vrei, poti sa ma curatesti”, iar Domnul Isus i-a raspuns: “Da, vreau, fii curatit.”
Cine are lepra putezeste de viu. Asa e si cu pacatul, omul putrezeste, incet-incet, de viu. Biblia spune ca un asemenea om, pacatos, e mort spiritual, “iti merge numele ca traiesti, dar esti mort!” (Efeseni 2.1, Apoc. 3.1). Nu se poate pune mana pe un lepros fara un mare risc de a te imbolnavi. Dar Isus l-a atins, si, acest lepros s-a vindecat. Nici o murdarie nu e prea dezgustatoare sau prea mare pentru Mantuitorul Isus. Pe El, care e Creatorul, nimic necurat nu-l atinge, nu-l contamineaza!
Oamenii adesea striga “Necurat!” “Necurat!” Dar Domnul Isus, plin de mila si iubire, se atinge de neputinta, de boala noastra, de pacatul nostru si ne da vindecare deplina daca venim din toata inima la El si ramanem alipiti de El pentru totdeauna.

Si pe femeia pacatoasa, prinsa de farisei in preacurvie, El a iertat-o, si i-a spus: “Nici eu nu te osandesc. Du-te si sa nu mai pacatuiesti.” In alta ocazie Isus zice: “Du-te si sa nu mai pacatuiesti sa nu ti se intample ceva si mai rau.”

Unui miner, pe nume Amsel, in timp ce lucra in mina, i-a cazut o piatra pe coloana vertebrala si a paralizat. Si era fara nici o nadejde in scaunul cu rotile in ziua in care pastorul Busch s-a dus sa-l viziteze. Masa era plina de sticle de rachiu, iar Amsel, inconjurat, de alti mineri plini de bautura si ura, a strigat: “Popa, afara cu tine! Unde era Dumnezeul tau cand mi-acazut piatra pe spate? De ce tace Dumnzeu?” Apoi au inceput injuraturile, era iadul pe pamant. De cealalta parte, tacere! Dupa cateva zile, niste prieteni ai pastorului, la intrunirea barbatilor credinciosi, cu mare galagie, il aduc fortat si pe Amsel in scaunul cu rotile! Pastorul Busch a avut ocazia sa vorbeasca din tema sa favorita: “ISUS – destinul nostru”, folosind cuvantul care spune: “Fiindca atat demult a iubit Dumnezeu lumea incat a dat pe singurul Sau Fiu.” A vorbit, despre ultimul cuvant al lui Dumnezeu, ISUS.

“ Pentru ca oricine crede in El, sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica”.

Si omul (de obicei) nu asculta ultimul cuvant al lui Dumnezeu. Si, ce e si mai grav, nu-L crede!
Amsel auzea pentru prima oara de Isus. Si dintr-o data a vazut lumina si dupa trei luni a devenit al proprietatea Domnului, fiu al lui Dumnezeu. Casa lui s-a curatit de toata murdaria, ca si inima lui. Vechii lui prieteni, au plecat, a primit altii noi, au disparut sticlele cu rachiu, dar pe masa a aparut Biblia. Inainte de plecarea la cele vesnice de pe acest pamant, a fost intrebat, de Busch: “Amsel, cum iti merge?”. “Ah, de cand viata mea apartine lui Isus, de cand am iertarea pacatelor mele, de cand sunt copilul lui Dumnezeu, in casa mea este” – dupa ce se gandise cateva clipe, continua – “in fiecare zi e ca in ajun de Craciun”. Apoi, a continuat Amsel: “Cand voi ajunge in fata lui Dumnezeu ii voi multumi ca mi-a rupt sira spinarii!”. “Cum poti zice asa ceva?”. “Stiu ce spun. Vezi, daca nu s-ar fi intamplat asta, paralizia, daca Dumnezeu m-ar fi lasat sa merg mai departe in nelegiuire, atunci as fi mers direct in iad, in osanda vesnica. A trebuit ca Dumnezeu sa actioneze dur si sa-si arate marea Sa dragoste salvatoare, sa-mi rupa sira spinarii sa-L pot intalni pe Fiul Sau Isus. Prin El, prin Isus, am devenit un copil fericit al lui Dumnezeu. Si vreau sa-I multumesc pentru aceasta!”

In biserica noastra, avem un tanar, Viorel, acum are poate 35 de ani. Dar in urma cu circa 10 ani era politist, o meserie frumoasa, care-i placea. Se bucura de respect. Era inconjurat de prieteni, de parintii si fratii sai, plin de viata. Avea tot viitorul inainte. Dar, intr-o zi, acum 10 ani, a avut un foarte grav accident de motocicleta. A intrat in coma, cateva luni. Si-a revenit partial, treptat, dar mult timp avea o stare de paralizie. Apoi, era mai mult os, extrem de putina carne, aproape deloc: os si piele, deoarece pe timpul cat a fost in coma, din neglijenta, a ramas neintors, mult timp, putrezandu-i carnea. Cu timpul, dupa cativa ani, a inceput sa umble ajutat de o bota, cum ii spune el (carja). In urma accidentului si a vindecarii treptate, a avut ocazia sa auda care e “ultimul cuvant al lui Dumnezeu” –Isus, si L-a primit in inima lui, a devenit copilul lui Dumnezeu. Zi si noapte ii multumeste lui Dumnezeu pentru accident, ca doar asa a ajuns sa-L cunoasca, sa primeasca iertarea pentru pacate si sa aiba o viata curata, in care sa-L preamareasca pe Domnul. GLORIE DOMNULUI!
Dumnezeu e Acela care stie ce e mai bine pentru noi si ne iasa in intampinare chiar si prin imprejurari neplacute, daca e cazul, dar, in schimb ne da o viata noua, o relatie cu El!

“Atrage-ma o, Tata, catre Fiul
Ca si Fiul sa ma atraga spre Tine;
Duhul Sfant sa locuiasca in inima mea
Iar mintea si gandul meu sa stie
Ca am gustat si am simtit pacea Ta
De aceea-Ti cant si joc din inima.”

Parafrazand spusele lui Liviu Rebreanu, as dori, ca Dumnezeu sa cerceteze pe multi doritori de El, doritori de Isus, doritori ai ultimului Cuvant. Dumnezeu Sa-i cerceteze, in dragostea Sa nemarginita, prin Duhul Sfant, sa vina ziua sa poate si ei vedea, ca si lor le este randuita o “ criza pe drumul Damascului, cand am simtit ca [ … ] imi lipsise pamantul sub picioare. M-am intors si am pornit din nou pe o cale mai spinoasa, mai modesta si mai lunga, pe care totusi ma miscam mai cu drag”.

Doamne ajuta! Doamne da izbanda!

Glorie Domnului Isus!

http://www.youtube.com/watch?v=NDBUwXulmO0&feature=related

http://www.youtube.com/watch?v=U5uKSxEig2I&feature=related