Tag: sarbatoare

CANTECUL DUPA CANTEC

On By nelursIn literatureLeave a comment

O carte ca nealtele:
al doilea volum din
“Cantecul dupa cantec”

Un eveniment editorial de exceptie s-a consumat la Restaurantul Transilvania, din Oradea, intr-o atmosfera eleganta si sarbatoreasca, prilejuita de lansarea celui de-al doilea volum din “Cantecul dupa cantec, schita pentru un univers folcloric bihorean”, carte realizata in colaborare de Ioan Degau si Miron Blaga.

Despre acest volum impresionant, insumand peste 630 de pagini, au vorbit universitarii Viorel Faur, Ioan Laza, Oana Lianu, Blaga Mihoc, precum si Ligia Mirisan, directoarea Bibliotecii Judetene “Gheorghe Sincai” Oradea. Momentul muzical a fost sustinut de indragita interpreta Cornelia Covaciu, acompaniata de solistii instrumentisti Petrica Popa, Mitica Negrean si Sorin Costache.

Acest al doilea volum din “Cantecul dupa cantec” are menirea de a intregi si detalia continutul primului volum, el insusi destul de bogat – circa 70 de solisti si aproape 20 de animatori si personalitati care au cultivat folclorul bihorean etc. Fata de prima carte, acest nou volum mai aduce in atentie circa 50 de solisti vocali, peste 100 de instrumentisti, cateva formatii, grupuri si ansambluri folclorice mai mari, mai importante, alti animatori si cercetatori ai vietii muzicale traditionale bihorene etc.

„Daca inceputul de an sta sub semnul cartii, inseamna ca e un an de bun augur. E o carte unica in peisajul nostru cultural, pe care numai doi oameni mari puteau sa o realizeze. E o carte necesara, pentru ca folclorul bihorean ofera momente de mare frumusete si valoare care acum isi gasesc adevaratul loc in cultura noastra”, a spus Ligia Mirisan, directoarea Bibliotecii Judetene.

La randul sau, conf. univ. dr. Oana Lianu a tinut sa-i felicite atat pe autori pentru cele doua volume, cat si pe artistii care au aparut in carte, mentionand ca judetul nostru se afla la loc de cinste prin faptul ca are un folclor nealterat. In cuvantul lor, autorii au mentionat ca acest al doilea volum din “Cantecul de dupa cantec” intregeste un prim demers in configurarea istoriei cantecului popular din Bihor, oferind “materie prima” pentru viitoare sinteze folclorice privind partea aceasta de tara, propunand totodata spre neuitare un considerabil numar de interpreti vocali si instrumentisti, dar si pe cei care, din umbra, au cercetat si promovat cu asiduitate folclorul muzical bihorean.

Loredana IONAS
10 ianuarie 2011
Oradea

SCRISOARE DIN BENISSA:MAGII CUM SOSIRA

On By nelursIn EuropeLeave a comment

Cum e Craciunul in Spania? Subiectul pare banal, dar tot ma pune in incurcatura. Fireste, Craciunul e acelasi peste tot, premizele religioase sunt identice: cu totii suntem crestini si ne inspiram din aceeasi biblie. Insa ma tem ca paralelele raman, cuminti, prin biserici. Pentru ca, de cum iese din locasul de cult, Craciunul imbraca straie surprinzatoare, altele decat cele cu care ne-am obisnuit noi acasa.
 
In satul ardelean in care am copilarit, luam primul contact cu „Mosu’” pe 6 decembrie, cand ieseau pe inserate „Nicolausii” sasi pe strada. Pocneau amenintator din bice si somau copiii sa fie cuminti. Aveam o frica teribila de ei, chiar daca banuiam ca, la cat de cuminte eram, nu m-ar fi bagat tocmai pe mine in sac. Dar parca poti sa stii? Nici baiatul vecinilor – Culita al lu’ Stefenel – nu facuse cine stie ce nazbatii in anul in care l-am vazut itindu-si capul dintr-o gura de sac, din carca unui mos zelos nevoie-mare. Abia peste ani aveam sa aflu ca era acolo de bunavoie, la schimb contra unei pungi de boboroante.

Si pe Costa Blanca adie vantul innoirii de pe data de 6 decembrie, dar motivul e mai prozaic: natiunea sarbatoreste cu alai Ziua Constitutiei. Familiile de la oras imbraca hainele de duminica si se plimba alene pe falezele Mediteranei, asaltand ca la comanda hotelurile de lux si restaurantele scumpe. „Puente” – puntea –  e minivacanta care uneste zilele libere de 6 si 8 decembrie (Intampinarea Fecioarei Maria) cu weekendul cel mai apropiat. Se umplu casele ramase pustii dupa vara iar forfota turistica proprie sezonului estival ia litoralul cu asalt. Cat despre Mos, nici urma!

Usor zburataciti si bucurosi de oaspeti, noi, localnicii, ne scuturam veseli dupa plecarea „invadatorilor”, caci incepe sa miroasa a halvita de Craciun de prin fabricile din Alicante si Jijona, responsabile pentru exportul in intreaga lume a hranitoarei delicatese lipicioase, framantata din migdale pisate si miere. Strazile prind viata sub ghirlandele viu colorate, cu motive hibernale, pe care nu prea stii de unde sa le iei, aici unde zapada nu este. Nu exista localitate, oricat ar fi ea de mica sau de nevoiasa, care sa nu geama sub povara tavanelor grele de lanturi si plase din beculete colorate. Poate doar fastul paradelor de mauri si crestini, din vara de mult uitata sa depaseasca avantul nestavilit cu care lanseaza municipalitatile locale chemarea la intrecere in disciplina „lumini si umbre”.

Prin curtile si gradinile Costei Blanca „ard” frunzele arbustilor supradimensionali de „flor  de Pascua” (poinsetia), planta tipica de Craciun, care se vinde la ghiveci prin alte tari. Aici e la ea acasa si atinge inaltimi de pana la trei metri. Punctuala cum e, la cumpana anilor, ne putem fixa ceasurile pe ora de iarna dupa ea. Si asta in ciuda numele ei neasteptat, care aminteste de …Pasti. Frunzele afla pe cai nestiute cand se scurteaza lumina zilei si se branseaza automat pe rosu aprins. Un semafor de alarma pentru anul caruia in curand ii va suna ceasul. Un pom de Craciun mai reusit nici ca se putea!

Desi, parca poti sa stii? Nu sunt de ici colo nici portocalii si lamaii, care atarna plini de fructe. In preajma Craciunului, „globurile citrice”, comestibile si zemoase, isi ating apogeul in parg.

Entuziasmul pune de pe acum stapanire pe toata lumea. Se inghesuie popor ciorchine pe la targurile presarate generos in sambetele si duminicile inceputului de decembrie. Unele sunt de dimensiuni imense, cum este balciul din Cocentaina, care se tine fara intrerupere de mai bine de 650 de ani incoace (adica de la descoperierea Americii!). In cele doua zile de targ, oraselul de provincie lasa impresia ca nimic nu s-ar fi schimbat de cand lumea. Mesterii, imbracati in straie medievale, exercita in public cele mai diverse indeletniciri istorice. Strazile stramte, cat sa incapa un carucior tras de un magarus, au pavajul lustruit de talpile fluviului uman curgator. O jumatate de milion de oameni trec pe aici in doar doua zile!

Popoarele conlocuitoare stabilite la Marea Mediterana purced la treaba. Nemtii impletesc coroane din ramuri de brad si aprind lumanarile de advent. Englezii scot mosul cu baterii de la naftalina si-l plaseaza in fata usii, pe post de detector de miscare, care striga „Ho-Ho-Ho” cand ii vine careva prea aproape. Americanii atarna adevarate lanturi si retele electrice pe fatadele caselor. Bazarele chinezesti vand mosi gonflabili in marime naturala, de atarnat pe scarite sau franghii pe la geamurile caselor. Olandezii impart dulciuri, norvegienii impodobesc brazi importati. Se scot cizmulite in fata usii, se agata sosete la gura caminului, se canta colinde in coruri, se merge la restaurant cu colegii de serviciu. Unii se bucura si de-o jordita, altii vor vin fiert si gasca impanata.

In puhoiul de obiceiuri exuberante, spaniolii trec aproape neobservati in propria lor tara. Dar nu si la ei acasa, aici e chitibusul. La loc de cinste, in fiecare camera de zi, se amenajeaza ieslea, infatisand nasterea Mantuitorului.

Noi, cand eram mici, ne alegeam cate un glob preferat, pe care il cautam infrigurati in pomul impodobit. Pustii spanioli au inventat, in replica, jocul de-a ieslea. Fiecare membru al familiei „adopta” cite un personaj biblic si il impinge imperceptibil, zi de zi, cu cate un pas mai aproape de pruncul binecuvantat. Asa se face ca in seara de Ajun se intalnesc toti ai casei in jurul mesei bogate, la fel ca figurinele, bulucite parca sa vada minunea. Nu lipsesc nici oitele, magarusii, pastorii. Ba chiar si prin boschetii „ieslei” nu-i exclus sa dai peste surprize. Poarta ghinion daca nu ascunde intr-un colt silueta chircita a unui personaj surprins de solemnitatea evenimentului intr-un moment nepotrivit. Micutul  simbolizeaza nevinovatia copilului nou nascut si, intr-un fel, propria noastra marginire fata cu maretia si miracolul vietii.

Daca noua, luarea in deradere a Nasterii Domnului ni se pare un sacrilegiu, spaniolii sunt lejeri. Comerciantii inventivi profita de moda inedita si scot pe piata, an de an, figurine de „cagones” cu „fata umana”. In Barcelona, onoarea revine primarului general iar in anul nuntii princiare figurinele stilizau dragastos un Felipe si o Letitie cu pantalonii lasati pe vine.

Ieslea publica (el belen) e prilej de mandrie. Primariile expun orgolioase rezultatul migalei artistilor locali. Se angajeaza actori pentru personajele principale, se incorporeaza fantani, mori de vant sau paraie cu apa curgatoare. Exista muzee de „belenuri” festive. Doar Mosul, ia-l de unde nu-i!

Hotarati parca sa ne puna rabdarea la incercare cu orice pret, spaniolii ne mai trag o fraiereala oficala pe 28 decembrie – Ziua Inocentilor – echivalenta cu 1. Aprilie de pe la noi. Trecem, asadar resemnati pragul Anului Nou si ne pregatim de pe acum de normalitate, consolandu-ne ca am ramas fara cadouri.

Cand colo, ce sa vezi?! Pe 6 ianuarie, rasuna ulitele de harmalaie ca la balamuc. Suflarea satului se aduna sa intampine nu un Mos, ci trei deodata! Cei trei Crai de la Rasarit  – „Los Reyes Magos” – vin cu ce se nimereste, uneori cu barca sau cu camila. Irod le taie calea, dar cedeaza si el, momit de o dansatoare din buric. Aerul e plin de confetti, zboara bomboane si nu-i exclus sa te trezesti bombardat cu „carbune dulce” (carbon de reyes). 

De pe tronuri fastuoase,  Caspar, Baltazar si Melchior ii striga pe copiii, inmanandu-le cadourile ravnite. Parintii indeamna odraslele sfioase sa recite o poezie sau sa cante un cantecel. In scuarul invecinat se incing deja primele hirjoneli si jocuri intre pustanii scapati cu bine de emotiile inca unui „interogatoriu” cu Inaltimile Lor.

Magii cum venira, la fel si disparura, in lumea lor de basm, peste mari si tari. A doua zi, nimic nu mai aminteste de miracolul serii precedente, de imbujorari si ochi sclipitori. Anul cel nou are deja o saptamana implinita. Scoala a inceput, nici pruncul nu mai trebuie infasat. „Mosii” de la rasarit vin cu intirziere, dar vin la plural.

Gabriela Calutiu-SONNENBERG
Benissa, Spania
decembrie 2010

Craciunul in Mexic

On By nelursIn InterviewLeave a comment

Interviu cu pastorul si poetul crestin Marcel Vasilache

Domnule Marcel Vasilache, va rugam sa ne vorbiti despre obiceiurile sarbatorilor de iarna din Mexic, atat de putin cunoscute romanilor. Cand incep pregatirile de Craciun? Care sunt traditiile legate de aceasta sarbatoare? Ce ne puteti spune despre Festivalul sculpturii in ridichi?

M.V. – Pregatirile de Craciun incep pe 12 noiembrie, odata cu ziua Virginei Guadalupe, continua cu Posadas de la 16 la 24 decembrie, urmeaza Anul Nou, iar pe 6 ianuarie sarbatorile se termina cu Ziua Regilor. Posadele sunt celebrari mexicane care prevestesc nasterea Domnului, oamenii merg pe strazi cu lumanari si se separa in doua grupuri. Un grup cere posada (adica un loc unde sa fie gazduit) si celalat grup ofera gazduire.
Oamenii mananca preparate traditionale mexicane, iar copiilor li se dau dulciuri in piñatas. Ziua Regilor este dedicata regilor-magi care au lasat cadouri copilului Isus si se celebreaza aducand jucarii copiilor. Despre Festivalul sculpturii in ridichi stim ca s-a sarbatorit pentru prima data pe 23 Decembrie 1897 si de atunci se celebreaza in orasul Oaxaca unde se organizeaza o expozitie la care persoanele ce cultiva ridichea, fac sculpturi de marime naturala si le expun in centrul orasului pentru ca toata lumea sa le vada.

Ce inseamna Nasterea Mantuitorului pentru crestinii din comunitatea la care sunteti pastor?

Nasterea Domnului pentru noi inseamna inceputul rascumpararii noastre si punctul de plecare al unei noi relatii intre Dumnezeu si omenire. Noi credem ca Domnul Isus s-a nascut o singura data si sarbatorim nasterea lui, moment in care Il primim in inimile noastre, ca sa fie Domn si Mantuitor al vietilor noastre, dar folosim aceste sarbatori ca un bun prilej in a-l predica si evangheliza.

In Romania sarbatoarea Nasterii Domnului este vestita prin colinde. Care sunt cantecele religioase dedicate Craciunului in Mexic?

Cateva dintre ele ar fi: El niño del tambor (Baiatul cu toba), Los pastores a Belen (Pastorii din Betleem)…

Stiind ca sunteti autorul a catorva volume de poezie crestina in limba romana si spaniola, vreau sa va intreb daca ati dedicat vreun poem acestei sarbatori?

Cu dedicatie exacta acestei sarbatori inca nu, dar pentru mine este suficient ca am o relatie personala cu El si faptul de a recunoste ca El naste in inima mea in fiecare zi in care ii dedic fiecare minut al trairii mele.

Ce fac copiii din Mexic in preajma Craciunului? Se impodobeste pomul in asteptarea lui Mos Craciun?

Da, se impodobeste bradul de craciun, scolile se orneaza si ele de sarbatoare, inauntrul scolilor incep sa rupa piñatas (cutiile cu dulciuri), copiii primesc cadouri din partea lui Mos Craciun.

Ajuns in Mexic, cum ati gasit sarbatorile de iarna fara zapada?

Cand mi-am dat seama ca o sa am ierni fara zapada, m-am intristat, fiindca eu eram obisnuit iarna sa am zapada pana la genunchi in Barlad si sa fac bulgari de zapada ca sa ma joc cu prietenii. Dar m-a bucurat faptul ca nu mai trebuie sa mai port atatea haine pe mine ca sa ma incalzesc, imbracam bermude in toiul iernii.

Este Craciunul o sarbatoare a familiei? Ce bucate gasim pe mesele traditionale mexicane in aceasta zi?

Da, este o sarbatoare familiala, se aduna toate rudele la un loc sa sarbatoreasca Craciunul. Mancarurile cele mai des intalnite pe mesele mexicane cu acest prilej sunt: romeritos, bacalao, curcan la cuptor, picior si plaman de porc, salate, paste, tot felul de dulciuri mexicane.

Care este rolul darurilor de Craciun si care este originea acestui obicei? Ce trebuie sa retina crestinii despre aceasta sarbatoare?

Originea obiceiului de a oferi cadouri la catolici este momentul in care Regii Magi ii adusesera lui Isus cadouri.
Aceasta sarbatoare poate fi un prilej de a aminti oamenilor ca Isus s-a nascut cu scopul de a-si sacrifica viata pentru pacatele lor, asa cum spune versetul 16 din capitolul 3 al Evangheliei dupa Ioan: „Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El, sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.” Sa il primeasca pe El in inimi si sa respecte cu adevarat nasterea Lui, nu doar o singura data pe an, ca o traditie fara viata.

Ce urari le transmiteti cititorilor nostri in prag de Craciun?

Doresc Romaniei mele iubite Sarbatori Fericite si ca Domnul Nostru sa ii binecuvanteze cu mai mare apropiere de El.

Va multumesc pentru amabilitatea de a ne impartasi gandurile si trairile crestine de peste ocean.

Tatiana Scurtu-Munteanu

UN CRACIUN DEOSEBIT

On By nelursIn FamilyLeave a comment

De cand m-am apucat de scris, in fiecare an am relatat despre obiceiurle si traditiile care fac sa se asemene intre ele zilele Craciunului din toti anii. Anul acesta mi-am propus sa scriu despre deosebirile dintre ele, caci fiecare Craciun, ca tot  ce alcatuieste lumea asta, este un unicat.

Intr-un fel traiam sosirea lui Mos Craciun cu tot alaiul lui de bucurii cand credeam cu toata fiinta noastra ca el exista cu adevarat, cand il asteptam si-l vedeam si altfel cand ne fura somnul si el venea pe furis, iar a doua zi gaseam darul pe masa si ii cautam infrigurati urmele pe zapada din curte. Altfel il asteptam cand incepuse indoiala si mai apoi certitudinea ca e doar un mit, dar noi ne jucam rolul mai departe. Altfel il asteptam in perioada adolescentei cand in noi se nasteau fiorii necunoscuti si nenumiti despre care nici nu stiam ca se poate vorbi pentru o fiinta pe care am fi putut-o intalni in aceste zile si una era  daca ne-ar fi raspuns din privire si alta daca nu ne-ar fi bagat in seama. In tinerete, una era daca persoana iubita era langa noi si alta  daca se afla langa alta persoana. De-a lungul anilor, complexitatea vietii ne-a adus 1001 de motive care ne diferentiau aceste sarbatori, ne faceau ca mancarea sa fie mai gustoasa, sau sa ne ia pofta de mancare, zapada sa ni se para mai alba, sau sa-i simtim numai raceala sacaitoare. Altfel putea fi intelesul cuvintelor din biserica, mai adanci sau ascultate cu gandul pironit in cine stie ce punct dureros ori prea inaripat de care nu puteam scapa nici aici. Una este sa il primesti pe Mos Craciun in zile de pace si alta in timp de razboi. Si ca sa ajungem la un aspect al zilelor noastre, una este sa petreci Craciunul in strainatate, chiar daca te bucuri de toate frumusetile si bunatatile, daca  sufletul cauta drumul de intoarcere, acolo unde stie el ca este cu adevarat „acasa” si alta este sa fii alaturi de ai tai si in tara ta, chiar daca sunt multe neimpliniri, caci Mosul are puterea ca in aceste zile, sa mai stearga din suferinte si sa puna in loc lor un crampei din armonia cereasca.

Dar dintre toate diferentele legate de varsta, de vremuri, de spatiu, eu pot sa afirm ca am trait un Craciun cu totul special, asa cum n-a fost trait decat de un numar foarte mic de persoane de-a lungul si de-a latul spatiului  si-al timpului pamantesc. In ziua cand se implineau 1958 de ani de cand Fecioara Maria dadea nastere Fiului Sau, Tatal ceresc a oranduit si a supravegheat darul de a fi mama in aceasta Zi  Sfanta. Fara purtarea Lui de grija, venirea pe lume a acestui copil ar fi putut sa aduca destramarea familiei si chiar a vietii lui inainte de a se naste. Dintr-o eroare medicala, toti doctorii pe care i-am consultat, mi-au dat termen de nastere cu doua luni mai repede. Pe atunci mijloacele de lucru ale medicilor erau mai rudimentare, iar moralitatea avea alte valori decat astazi si l-ar fi putut determina pe Paul, sotul meu, sa nu recunoasca paternitatea, chiar sa ceara divortul, deoarece o buna perioada de timp noi nu ne intalnisem in timp ce el se afla la  cursurile unui institut aflat la Bucuresti. Degeaba contraziceam doctorii cu lacrimi in ochi, ei sustineau cu tarie data nasterii in luna octombrie. Bunul Dumnezeu i-a insuflat lui Paul o neclintita incredere in mine si a apoi l-a rasplatit cu dovada adevarului prin  nasterea la termenul fara dubii si pe deaupra cu un copil frumos si sanatos care-i semana leit.

Locuiam pe atunci  vis-à-vis de aeroportul din Someseni de langa Cluj, unde Paul executa cursele ca pilot. Pe atunci era o acuta lipsa de locuinte si noi ne aciuisem intr-o fosta baraca construita pentru muncitorii veniti sa refaca aeroportul in urma bombardamentului din timpul razboiului terminat in 1945. In ajunul Craciunului incepusera durerile nasterii pe care le asteptam cu destula indoiala din octombrie, dupa cuvantul doctorilor. Mama venise de la sute de kilometri in ajutorul nostru, iar tata isi facuse simtita prezenta cu un butoias de 100 litri de vin, trimis prin CFR. Incepuse marea veselie a petrecerilor, colindelor, a bunatatilor pe masa cu aroma lor imbietoare si cu vinul puterea ursului. In spatiul larg al baracii bine incalzita, se adunase o multime de colindatori decisi sa-si petreaca aici noaptea Craciunul. Numai eu stateam in pat cu ochii pe ceas asteptand momentul potrivit pentru a chema salvarea sa ma duca la maternitate. Sufeream in tacere ca sa nu le stric frumusesea petrecerii. Mama si Paul faceau naveta intre camera in care ma aflam si sala galagiosilot petrecaresi. Imi stergeau fruntea de sudoare si ma imbarbatau. Pregatirea noastra pentru un asemenea eveniment era departe de ceea ce trebuia sa fie, incat l-am auzit pe Paul spunandu-mi in timp ce-mi mangaia  fata: „Puisor, te rog sa te abtii si sa nu nasti acum, amana pana trec sarbatorile”. I-am raspuns incurajndu-l: „Bine, am sa ma abtin!”. Dupa o ora l-am trimis in cladirea aeroportului unde se afla un telefon si intr-un sfert de ora eram plecata la maternitate, iar pe la ora trei din noapte am auzit primul tipat al copilului si primele informatii din gura doctorului: „Ce fetita mare si frumoasa aveti! Sa va traiasca si sa-i dea Dumnezeu noroc ca este nascuta in cea mai mare sarbatoare crestina. Ce nume sa-i punem?” I-am raspuns sugrumata de emotie, uitand de toate durerile: „Andaluza-Carmen”. „Nu-i punem si numele Cristina?” „Acesta va fi numele ei de taina, care o va lega de Tatal ceresc, dar pentru oameni ea va purta numele pe care l-am hotarat din alte motive”.

A doua zi, Paul, invartindu-se pe un calcai si mama cu ochii mari  admirau un copil frumos chiar din prima lui zi de viata. Am dictat cateva cuvinte pentru o telegrama fulger, in care il anutam pe tata despre evenimentul indelung si nelinistitor asteptat: „Andaluza-Carmen saruta mana bunicului”. Ziua urmatoare mi-a venit raspunsul: „Bunicul saruta nepotelele si le doreste  viata lunga, sanatate si noroc”. In comuna mea natala, Tiganestiul Teleormanului, nu era obiceiul  sa pui doua nume unui copil, asa ca in curand neamurile, vecinii si mai multi sateni, ca si tata, credeau ca am doua fetite. Poate ca intr-un fel a fost o predictie, fiindca Dumnezeu a inzestrat-o pe fiica mea cu energia a doua fapturi. Si astazi, in deplina maturitate, duduie pamantul pe unde calca si degaja energie debordanta cat doua persoane.

Si atunci, cum sa nu  am tot temeiul sa afirm ca am trait un Craciun asa cum rar le este dat pamantenilor sa-l traiasca?

Elena BUICA
decembrie 2010
Pickering, Canada

Confidente

On By nelursIn EssaysLeave a comment

Miroase a zahar ars, a scortisoara si a vanilie. Un volum cu versuri de Lamartine a ramas deschis pe masa, la poezia “Le Lac”. Veioza din dormitor, uitata aprinsa, imbraca intr-o lumina difuza podeaua lustruita si peretii zugraviti in calcio vecchio. E cald si aproape intuneric. Soarele a apus si o ultima raza razleata aureste albumul de fotografii aflat pe noptiera. De pe coperta lui ovala, o femeie din epoca victoriana contempla salul de matase chihlimbarie, aruncat pe spatarul vechiului fotoliu tapisat cu catifea verde. Femeia are ochi de un gri spalacit, profil nostalgic si umeri de portelan, ce par transparenti in decolteul rochiei de culoarea aburului. Ceasul de pe masuta rotunda ticaie in cadenta si orhideele din vaza respira calm, in linistea din jur. Un telefon se aude sunand. Perdelele de organza tremura usor in bataia vantului, in timp ce stelele rasar una cate una. Noaptea creste, trimitandu-te cu gandul la arome de ciocolata calda si prajituri, la scene de dragoste din filme mute, la somn si la cearsafuri moi si albe. Este o seara obisnuita, o seara ca oricare alta.

Asta seara insa, decorul acesta se schimba. Totul este special, pentru ca este seara din ajunul Zilei Recunostintei. Iar ajunul este intotdeauna mai frumos decat sarbatoarea insasi. Ajunul incepe cu neliniste si incantare, cu daruri, cu amintiri din alte seri de ajun, cu o masa frumos impodobita, cu lumini stralucitoare si calde. Ne simtim infrigurati si usor stanjeniti in hainele noi, cumparate special pentru aceasta ocazie, ochii nostri zambesc si la fel zambesc si ochii celorlalti, miroase a parfum si a flori si toti suntem fericiti.

Seara din ajunul Zilei Recunostintei are in ea mireasma amintirilor din vacantele copilariei. Nu-i asa ca de fiecare data, vacanta incepea cu acea jumatate de zi de dupa terminarea ultimelor cursuri? Nu-i asa ca ne bucuram de ajunul ei? Ne doream sa prelungim acele momente, tocmai pentru ca fiecare zi de vacanta insemna pentru noi, o sarbatoare.

Si mai seamana ajunul cu ceva… Seamana cu acel moment special, cand de ziua de nastere, invitatii nostri ne asteapta sa ne punem o dorinta si sa suflam in lumanari. De fiecare data, traim emotia acelei clipe, pe care am vrea sa o pastram, sa o retraim de-a lungul anului. Si parca ne este teama ca s-ar putea sa ne punem o dorinta oarecare si nu pe cea care trebuie.

Iar daca ar trebui sa descriem apoi, frumusetea acelui moment cand ne-am rostit in gand si in inima, dorinta, am spune: fragi stropiti cu zahar, crema de ciocolata, o bluza alba din dantela, apusurile din San Francisco, o carte noua, pe care o doream de mult si am gasit-o din intamplare, intr-o librarie modesta de cartier, o dimineata de intai ianuarie in parcul pustiu, inghetata de migdale servita in felii de pepene galben, cateva fire de nisip descoperite in toiul iernii pe slapii purtati asta vara la plaja, un buchet de liliac cules dupa o ploaie calda de primavara, un instantaneu in care desi am facut tot posibilul sa avem o mina grava, fotograful a surprins ceva ridicol in cadru, un cos cu cirese coapte si pudice, o stradela ingusta,  strajuita de castani batrani cu umbra deasa, pahare de cristal sau pur si simplu…, AJUN.

Ajunul Zilei Recunostintei este asemenea acelui moment cand de ziua de nastere, ne punem o dorinta si apoi suflam in lumanari. De aceea, ce-ar fi sa Ii multumim lui Dumnezeu pentru tot ce a fost bun si frumos peste an, iar apoi, sa ne gandim la o dorinta pentru anul care vine? Si pe langa aceasta dorinta, sa nu uitam sa fim buni, prietenosi, altruisti, sa daruim recunostinta, sa fim recunoscatori pentru ceea ce avem. Si pentru ca am inceput aceste randuri, amintind numele lui Lamartine, le voi incheia cu spusele sale. “Recunostinta nu se prescrie niciodata, daca memoria e buna si inima dreapta.”

Corina Diamanta Lupu

Un Sezon al Multumirii

On By nelursIn Christian PerspectiveLeave a comment

Datoram lui Dumnezeu tot ce avem si tot ce suntem, dar oare cat Ii daruim din ceea ce suntem si avem? Diferenta intre ce-I datoram si ce-I oferim reprezinta gradul nostru de recunostinta.
Sarbatoarea Multumirii bate la usa. Ne vom aduna in case confortabile si ne vom ghiftui cu bucate traditionale, romanesti si straine, amestecate in proportii diferite, dupa gustul bucatariei locale. La caderea serii ne vom duce la biserica, putini obositi, dar inca suficient de bine dispusi, ca sa ne uram de bine unii altora, sa cantam imnuri potrivite ocaziei si sa ascultam o predica.
Peste cateva saptamani vom serba Craciunul. Dar, intre timp, chiar a doua zi dupa Thanksgiving, incepe sezonul forte de cumparaturi, marea alergatura dupa chilipirul ideal. Liste de obiecte, mai mult sau mai putin ”trebuitoare”, au fost pregatite din timp, impreuna cu fondurile banesti necesare.
Numarand din curiozitate zilele calendaristice ramase din an (intre Thanksgiving si Anul Nou), am aflat ca suma lor reprezinta aproximativ a zecea parte din numarul total al zilelor din an. Acest interval poate reprezenta un fel de zeciuiala din timpul nostru, pe care s-o inchinam Domnului la sfarsit de an. O zeciuiala, nu din bunurile pamantesti, ci chiar din zilele, pe care El ni le daruieste cu larghete si pe care noi le cheltuim, nu totdeauna cu chibzuinta. Un ”post” al disciplinei spirituale, invatand si practicand datoria multumirii fata de un Dumnezeu care-?i revarsa peste noi bunatatea an dupa an, nevoit de cele mai multe ori s-o faca fara a primi in schimb ce I se cuvine.
Desigur ca sarbatoarea Multumirii n-a fost stabilita pe baze statistice, dar nu putem trece cu vederea aceasta ”coincidenta” si nu putem ramane nepasatori fata de potentialul ei folos spiritual. Mai mult, ne amintim ca, din zece leprosi vindecati de Isus, doar unul s-a intors la El cu multumiri.
Am impresia ca, totusi, ne vine mai usor sa rostim un ”multumesc” decat un ”te rog”, desi rostirea in sine n-ar trebui sa ridice dificultati. Daca exista totusi o greutate, ea vine de altundeva. ”Multumesc” a capatat o nota de formalitate, sunand ca o formula de politete sociala. Nu stii totdeauna daca ”multumesc” este sincer si poate ca, de multe ori, nici nu te astepti sa fie. Dar, ca formula de politete, te astepti sa fie folosit in conversatie si te simti ofensat cand lipseste. ”Te rog” este mai personal, exprimand o nevoie, un apel de ajutor si admiterea unei neputinte.
Recunostinta veritabila va gasi cu usurinta o cale de a se exprima. A multumi inseamna mai intai a recunoaste un serviciu care ti s-a facut, a considera lucrurile primite ca daruri, care nu te-au costat nimic, a recunoaste meritul persoanei care te-a ajutat. Suna ca o proba de umilinta. Caci numai egoismul si mandria stau ca piedici in calea recunostintei. A exprima, prin multumiri, recunostinta din inima, inseamna a intoarce ca zeciuiala o parte din binefacere.
In al doilea rand, a ”multumi” inseamna a-ti da toate silintele sa satisfaci dorintele, asteptarile sau pretentiile cuiva, justificate sau nu. Apoi, in al treilea rand, inseamna ”a fi multumit” (satisfacut) tu insuti cu starea personala. O inima multumita te face sa ai destul din toate lucrurile, chiar daca putine (Proverbe 15:15).
Se spune ca un nobil englez s-a intamplat sa auda pe o slujitoare de la bucatarie exclamand in fata ajutoarelor ei,
– ”Oh, daca as avea 5 lire sterline, as fi pe deplin multumita”.
Stapanul ei se gandi ca merita sa vada cum arata un om cu adevarat multumit. Astfel, dadu de inteles femeii ca i-a auzit dorinta si-i darui cele 5 lire dorite. Femeia ii multumi cu efuziune. Parasind bucataria, stapanul se opri, nevazut, in spatele usii. De indata ce crezu ca s-a indepartat, femeia se vaicari,
– ”Proasta de mine, de ce n-oi fi zis 10 lire?”
Sfera lucrurilor pentru care ar trebui sa fim recunoscatori poate fi largita considerabil, adaugand lucrurile rele care, prin protectia divina, nu ni s-au intamplat.
Actul de a aduce multumiri are efect terapeutic asupra sufletului, lucru care face deplorabila soarta ateilor declarati, care pur si simplu n-au ”cui” sa multumeasca pentru toate lucrurile bune, de care se bucura in viata.
Gelu Arcadie Murariu
Oregon City, Oregon

Zile de sarbatoare in Belgia

On By nelursIn EuropeLeave a comment

By Tatiana Scurtu-Munteanu

Arta Contemporana in Gand – 13 noiembrie 2010

Muzeul de Arte Frumoase si SMAK (Muzeul Municipal de Arta Contemporana) din Gand prezinta impreuna o expozitie, explorand relatia dintre pictorul expresionist si artistii contemporani, care au fost inspirati de acest lucru, atat in tehnica ca si in tematica.

Sfantul Nicolae – 6 decembrie 2010

Toata Belgia sarbatoreste Sfantul Nicolae (Sinterklaas).Copiii primesc cadouri si dulciuri, in timp ce personajul sfantului defileaza pe strazi, insotit de de asistentul sau Zwarte Piete in Flandra, sau Père Fouttars in Valonia .

Carnavalul din Binche – 6-8 martie 2011

Carnavalul din Binche este organizat in doua etape: pregatirea si celebrarea in sine. Faza de pregatire dureaza sase saptamani, timp in care au loc repetitii de dansuri si muzica.
Festivitatile incep cu o saptamana inainte de Mardi Gras. Luni inainte de aceasta, strazile din centrul orasului Binche sunt invadate de masti si de grupuri de personaje ciudat imbracate.
Festivalul culmineaza in cele trei zile „pline. Carnavalul a fost introdus in patrimoniul imaterial al UNESCO.

Marele Carnaval din Tournai – 1-3 aprilie 2011

Cu ocazia Laetare-ului, a treia duminica din Postul Pastelui, sunt organizate spectacole. Se arunca paine cu fructe confiate in cinstea regelui.

Carnavalul Ursilor din Andenne – 3 aprilie 2011

Ursii invadeaza orasul Andenne, condusi de gigantii Fonzi si Martin II. La sfarsitul zilei, ursuleti de plus sunt lansati de la balconul Primariei. Festivalul este inspirat de povestea lui Charles Martel.

Festivalul International de Film Fantastic de la Bruxelles – 7-19 aprilie 2011

Iubitorii de vampiri si strigoi sunt asteptati la acest eveniment. Din program vor face parte premiere de film, intalniri cu regizori, actori, concursuri de make-up si body painting. Vor fi acordate patru premii: Marele Premiu al Fesivalului, doua premii speciale ale juriului si premiul publicului.

Salonul Artelor in Bruxelles – 28 aprilie-1 mai 2011

Peste 150 de galerii prezinta o selectie a artistilor lor la acest eveniment foarte popular printre colectionari si pasionati. Acest spectacol este o platforma europeana adevarata pentru pictori, sculptori, fotografi si a altor creatori.

Sarbatoarea de Halloween

On By nelursIn USALeave a comment

By Nusa Dumitrascu
Prima data cand am auzit de „Halloween” m-am mirat: nu stiam de unde provine si ce se sarbatoreste. Cu timpul am aflat ca este o sarbatoare importanta in Statele Unite ale Americii, iar americanii pun mare pret pe ea. De ce se sarbatoreste Halloween-ul? Pentru ca, originile ei ar fi din traditia celtica si a fost imprumutata de multe popoare occidentale, sarbatoarea a patruns pe pamant american prin imigrantii irlandezi, in secolul al XIX-lea. Din punct de vedere etimologic, Halloween vine din limba engleza, de la cuvintele All Hallows’Even. Este o sarbatoare inchinata tuturor sfintilor si celebrata de catre Biserica Romano-Catolica si Biserica Protestanta. In Statele Unite se sarbatoreste pe 31 octombrie, dar in alte tari data variaza, de exemplu in Suedia, unde se tine in prima sambata din noiembrie.
In noaptea de 31 octombrie, copiii americani mascati ciudat – in vrajitori, mumii, alte reprezentari ale raului – merg pe la case si colinda spunand: Trick or Treat? (Pacaleala sau dulciuri?). In cazul in care nu li se dau dulciuri (preparate din timp de familiile americane), persoanei colindate i se va pregati o surpriza neplacuta. Imprumutand modelul american, alte tari au adoptat Halloween-ul ca o zi a distractiilor si a carnavalurilor. „Lanterna lui Jack” realizata dintr-un dovleac este simbolul suprem al sarbatorii, dar si al toamnei, al zilei recoltei, pe care orice bun fermier american o considera o zi a bucuriei, dupa un an de munca si in asteptarea iernii si a altor sarbatori traditionale in Statele Unite.
Halloween-ul se intinde intre 31 octombrie si 2 noiembrie. Cuprinde, intre altele, un sabat neo-pagan: pe 31 octombrie, se omagia, Samhain. Vechii celti celebrau si inchiderea perioadei de recolta, si inceperea noului an. Cultul Wicca si, de asemenea, alte culte neo-pagane sarbatoresc si astazi inceputul anului. In Halloween sunt incluse si cele trei zile de sarbatoare crestina: All Hallows’Day. In anul 609, papa Bonfaciu al IV-lea a ridicat Pantheonul din Roma, in cinstea Fecioarei Maria. Cu ocazia ridicarii acestui edificiu religios, s-a stabilit si aceasta sarbatoare, initial fixata pe 13 mai 609. Contributia mutarii sarbatorii la 1 noiembrie ii revine tot unui prelat din Biserica Catolica, si anume papei Gregoriu al III-lea, care a ridicat si el o capela, in cinstea tuturor sfintilor, in Basilica din Vatican. Biserica Romano-Catolica a fost onorata de primirea acestei sarbatori in cultul ei datorita papei Gregoriu al IV-lea (827-844), care a considerat ca trebuie sarbatorita de toata lumea catolica. All Souls’Day – este celebrata pe 2 noiembrie. Credinciosii catolici se roaga pentru usurarea sufletelor stramosilor lor din purgatoriu si eliberarea lor spre rai. Protestantii ii dau acestei sarbatori o alta semnificatie. Ei pun accentul pe momentul cand, in data de 31 octombrie 1517, Martin Luther a lipit cele 95 de teze pe usa bisericii din Wittenberg, Germania, criticand indulgentele papale. Ei mai numesc aceasta sarbatoare si „Ziua reformarii”.
Halloween este si o sarbatoare comerciala, considerata a doua, dupa Craciun, ca importanta in vanzari, deoarece cu aceasta ocazie se cumpara enorm dulciuri si costume de carnaval. In Statele Unite ale Americii, vanzarile din preajma acestei sarbatori sunt de miliarde de dolari.
Sarbatoarea a patruns si in Romania, insa romanii, fiind majoritar ortodocsi, o considera o sarbatoare de imprumut, care nu are nimic de-a face cu traditia romaneasca. In scolile romanesti se vorbeste de Halloween la orele de engleza si se tin carnavaluri cu aceasta ocazie.
Personal, aceasta sarbatoare nu-mi trezeste niciun interes, ma consider „pastratoarea dreptei credinte”, sunt pentru perpetuarea obiceiurilor noastre romanesti, stramosesti, care sunt pentru noi ca o carte de vizita. Biserica Ortodoxa Romana are si ea inclus in cultul ei o sarbatoare in cinstea tuturor sfintilor, insa data la care se tine este in prima duminica de dupa Pogorarea Sfantului Duh (Rusaliile). De asemenea, si in Biserica Ortodoxa exista zile de pomenire inchinate mortilor, numite in termeni populari „Mosi” (de la mosii si stramosii nostri).

Traditii si obiceiuri belgiene. Carnavalul din Binche

On By nelursIn Art, Europe, History, Inspirational, Life and HealthLeave a comment

By Tatiana Scurtu-Munteanu

Binche este un oras francofon din Belgia, situat in provincia valona Hainaut. Acoperind 6063 de hectare, Binche-ul este format din 8 comune: Binche, Bray, Buvrinnes, Epinois, Leval-Trahegnies, Péronnes-lez-Binche, Ressaix si Waudrez. In prezent are o populatie de 32.750 de locuitori. Este renumit datorita carnavalului sau si a patrimoniului arhitectural. Binche este situat in regiunea centrala, pe axa care leaga orasele Mons si Charleroi.
In secolul al XII-lea, Yolande de Gueldre, vaduva contelui Baudouin III de Hainaut, a fondat orasul Binche. Fiul sau, Baldwin IV il fortifica, astfel incat acesta devine o putere impotriva regatului Frantei. Binche-ul prospera cu repeziciune, dezvoltand hale, piete, tabacarii, mori, fabrici de bere etc.
Orasul a atins apogeul in domeniul economic si politic atunci cand Belgia a fost sub dominatie spaniola, Binche-ul fiind resedinta Mariei din Ungaria, sora lui Carol al V-lea, imparat al Germaniei, rege al Spaniei si Conte de Hainaut. Invitandu-l pe acesta in Binche, Maria a organizat in 1549 o petrecere fastuoasa, iar astazi aceste petreceri au ramas sub numele de Triumfuri.
Prin ordinul Comunitatii franceze din 17 iulie 2003, orasul Binche are propriul drapel, ale carui motive sunt derivate din armele vechi, pe un fond alb, un leu negru cu limba si ghearele rosii.
Carnavalul din Binche este cea mai faimoasa sarbatoare a locului. In fiecare an atrage tot mai multi vizitatori straini, datorita recunoasterii sale in 2003 de catre UNESCO drept capodopera orala, facand parte din patrimoniul mondial imaterial al umanitatii. Aceasta manifestatie folclorica are o lunga traditie orala, este un rit real, care ofera participantilor sentimentul de unicitate.
Festivitatile se deruleaza in doua etape: carnavalul propriu-zis si pre-carnavalul. Carnavalul se organizeaza cu 49 de zile inaintea Pastelui. Aceasta sarbatoare „bincholeza” este intalnita in toata zona centrala a tarii, dar in Binche traditiile sunt cel mai bine conservate. Se organizeaza petreceri cu tobosari, muzica si dansuri traditionale.
Cu trei saptamani inaintea carnavalului are loc un bal mascat, pentru care participantii isi pregatesc costume pe teme propuse de un comitet organizator, iar la final o comisie de jurizare ofera premii pentru cele mai bune costume.
Duminica este prima zi a carnavalului. Participantii ies in ritmul tobelor pe strazi, deghizati in costume realizate in mare secret si cu multa maiestrie. Aici ne putem minuna de dans si multa imaginatie. Ziua de luni este dedicata copiilor si tinerilor. Acestia colinda orasul de dimineata „din cafea in cafea”. In timp ce in cafenelele locale au loc „lupte de confetti”, alesii locali le ofera tinerilor o „ceasca de prietenie”.
„Martea Grasa” este considerata de bincholezi cea mai buna zi din an, reprezentand punctul culminant al carnavalului. Petrecerea incepe inca de la 4 dimineata, micul dejun constand in stridii si sampanie, dupa cum spune traditia. Grupurile de arlechini continua sa colinde strazile orasului de dimineata pana seara, in jurul orei 21, marsul final oprindu-se la cladirea Primariei unde se organizeaza focuri de artificii spectaculoase, inima orasului continuand sa bata in ritmul tobosarilor…

Sarbatoarea comunitatii franceze la Bruxelles

On By nelursIn Europe, MediaLeave a comment

By Tatiana Scurtu-Munteanu

Luni, 27 septembrie, a avut loc o mare reuniune la primaria din Bruxelles. Cea mai frumoasa cladire din „cel mai frumos loc din lume” a gazduit, ca de obicei, in Sala Gotica, sesiunea academica a Zilei Comunitatii Franceze din Belgia. Dupa doua luni si jumatate de la Sarbatoarea Flamanda, ministru-presedintele Rudy Demotte, in introducerea discurului sau, a subliniat faptul ca rolul Bruxelles-ului este acela de mediator intre regiunile Flamada, Valona si Bruxelles. „Bruxelles-ul nu apartine nimanui, el trebuie sa beneficieze de o recunoastere integrala a calitatii sale de Regiune.

Tonul a fost dat. Micii cantareti din Waterloo, imbracati precum niste pastori, pentru a pastra nota regionala, au intretinut atmosfera.
Discursul oficial a fost in mod evident nuantat de problema Valonia-Bruxelles. Dublul ministru-presedinte a tinut o pledoarie trepidanta „despre noile transferuri de competente in domeniul regional”. Belgia, la consolidarea sa, trebuie sa arate astfel: trei regiuni reunite intr-un stat federal, cu o colaborare stransa intre Valonia si Bruxelles, nu neaparat institutionalizata, prin acorduri de cooperare, ci pur si simplu culturala si interumana.

„Am pledat in aprilie 2008, alaturi de Charles Picqué, pentru o dezvoltare a comunitatii spre o Federatie Valonia-Bruxelles. Astazi, vedem ca aceasta idee este puternic dezarmata atat in Valonia cat si in Bruxelles, asa ca profit de acest discurs pentru a lansa un apel catre autoritatile valone si cele din Brixelles in favoarea restabilirii acestei comuniuni.”

Ziua de 27 septembrie a fost aleasa in urma unei pagini de istorie a independentei Belgiei, astfel devenind din 1975 Sarbatoarea Comunitatii Franceze. Cu aceasta ocazie toate centrele culturale si teatrele subventionate de Comunitatea franceza isi deschid portile si propun spectacole gratuite.