COMENTARII DESPRE NOUA LEGE A IMIGRARII ÎN STATELE UNITE ALE AMERICII

Simona BOTEZAN

 

În acest moment, un subiect de mare actualitate si interes în SUA este noua lege a imigrarii, care va intra în dezbaterea Senatului American dupa vacanta (23 ianuarie 2012). Pe de o parte, administratia Obama vorbeste despre intrarea în legalitate a sotiilor ilegale ale cetatenilor americani. În dezbaterea Senatului vor intra HR 3012, varianta de lege sustinuta de comunitatea Indiana, privind acordarea vizelor de munca si a green cardurilor pentru specialistii straini din SUA. Legea HR 3012 este cea mai proasta varianta posibila pentru români si pentru specialistii din toate tarile lumii, cu exceptia Indiei si Chinei. Iata câteva date:

HR 3012 and its companion S-1857 “Fairness for High-Skilled Immigrants” Act

This bill passed in the House on November 29, 2011 and goes to the US Senate next for consideration (after Jan, 23). This Act is being pushed by lobbyists from China and India (immigrationvoice.org). Indian and Chinese are not entitled to the DV Lottery because that already in millions in US. So, now they try to monopolize all EB (employment based) visas and green cards.

HR 3012 not only prevent Americans getting any… higher pay, lower pay, job in IT industry, but also helps Indian take over IT industry soon! HR 3012 does not solve the illegal immigration problem, not create new jobs for Americans and not simplify the immigration law to attract scientists or innovators from other countries, which may contribute to the progress of US economy.

Development of a country in one field and one direction (IT in this cause) is completely wrong in economic terms. This will adversely affect the U.S. economy and highly educated Americans can’t work because of cheaper labor from India and China.

***

HR 3012 and its companion S-1857 “Fairness for High-Skilled Immigrants” Act

http://www.washingtonpost.com/local/dispute-over-proposed-green-card-law-pits-brightest-immigrants-against-each-other/2012/01/03/gIQANdSKpP_story.html?hpid=z5

IEEE SUA

http://www.todaysengineer.org/2012/Jan/immigration.asp

Indian opinion

http://www.livemint.com/2012/01/10234222/US-Bill-to-hasten-green-cards.html

Irish Reform

http://www.irishcentral.com/news/Immigration-reform-for-Irish-American-community—current-bill-must-be-passed-137101578.html#ixzz1jNttD8Ll

Dezbaterile din ultima perioada privind noua lege a imigratiei arata ca interesele actuale ale Statelor Unite sunt îndreptate mai degraba spre India si China, decât spre partenerii lor traditionali, aliatii NATO sau tarile Europei – majoritatea tari fondatoare ale SUA.

Prioritati… India si China!?

Legea HR 3012 prevede de asemenea anularea limitei de 7% pentru fiecare tara (limita care anterior nu a fost atinsa de catre majoritatea celor 200 de tari din categoria EB ROW Rest of The World) si marirea pâna la 15% a procentului anual de green card-uri acordate pentru reîntregirea familiei, la categoria EB India.

De asemenea, legea prevede ca în urmatorii 3 ani 75%; 80% si respectiv 85% dintre vizele de rezidenta permanenta EB sa fie acordate celor doua tari mari din Asia, India si China. HR3012, în aceasta forma, a trecut de Camera Reprezentantilor la 29 noiembrie 2011 cu sprijin bipartizan si o majoritate covârsitoare. Ea va intra în dezbaterea Senatului în curând si, daca va întruni minimul necesar de 60 de voturi, va aduce prejudicii grave specialistilor straini din celelalte tari ale lumii, cu excepetia Indiei si Chinei. HR 3012 a fost blocata în luna decembrie, înainte de vacanta, de catre Senatorul Grassley, care doreste adaugarea unor elemente suplimentare de protectie a locurilor de munca pentru cetatenii americani si o verificare si mai riguroasa a aplicantilor la acest tip de vize.

Daca aceasta lege va trece de Senat, în cel mai bun caz i se vor adauga niste amendamente, dar posibilitatile de emigrare în SUA pentru specialistii din Rest of The World vor scadea, iar perioada de asteptare pentru obtinerea rezidentei permanente se va mari considerabil pentru toate tarile (12 -15 ani), cu exceptia Indiei si Chinei.

Varianta Indiana, promovata de organizatia Immigration Voice si sustinuta de marile corporatii americane din IT, se bucura de sprijinul majoritatii Republicane, desi promoveaza drepturi speciale exclusiv pentru Indieni si Chinezi, în detrimentul celorlalte tari ale lumii si va avea efecte negative retroactiv, asupra aplicantilor din EB ROW, începând cu dosarele depuse în anul 2006.

Amendamentul Irlandez

O alta propunere, care va fi supusa dezbaterilor Senatului American, este amendamentul Schummer sau amendamentul Irish, care presupune acordarea unui numar de 10.000 de vize speciale de munca annual, numite E3, pentru muncitorii irlandezi.

Varianta Irlandeza se bucura de sprijinul a 53 de Senatori Democrati. Amendamentul are sanse de reusita doar daca vor reusi sa atraga de partea lor si un numar minim de 7 senatori republicani.

Discutiile care se poarta în aceste zile în SUA referitor la noua lege a imigratiei, daca vor da câstig de cauza variantei sustinute de Immigration Voice, HR 3012, vor afecta relatiile economice ale SUA cu tarile Europei, Canada, Noua Zeelanda si Australia, partenerii traditionali si aliatii NATO. Printre cei afectati sunt specialistii români, care se afla pe teritoriul SUA cu vize de munca si au dosare de green card în procesare la categoria EB ROW Rest of The World.

Unele comentarii aparute în presa americana

Articolul lui Russell T. Harrison, IEEE-USA’s Senior Legislative Representative for Grassroots Affairs, face o prezentare succinta a propunerilor legislative:

http://www.todaysengineer.org/2012/Jan/immigration.asp

Studiile organizatiei IEEE si ale Centrului de Studii privind Imigratia, arata ca noua lege propusa Senatului, fara amendamentele pentru specialistii STEM, va determina migratia inversa a specialistilor înalt calificati din Europa de Est, spre tari cu legislatie mult mai permisiva – Europa de Vest, Canada, Australia si Noua Zeelanda, iar aceasta migratie inversa va avea efecte negative asupra economiei SUA.

Sursa: http://www.migrationpolicy.org/pubs/lmi_recessionJan09.pdf

Domnul Senator Jim Rosapepe, Decmocrat, reprezentând 21 District, MD; fost Ambasador al Statelor Unite în tara noastra în perioada 1998 – 2001, si-a dat acceptul de a sprijini comunitatea româneasca si de a sustine în Senat acea varianta de lege care este în avantajul economiei americane si a specialistilor din Rest of The World, respectiv propunerile IEEE sau amendamentul STEM. Au fost contactate Ambasada României la Washington DC si domnul Deputat Mircea Lubanovici, care si-au dat acceptul de a sprijini românii din SUA în demersurile lor.

Propunerile IEEE

Amendamentele propuse de organizatia IEEE sunt, în acest moment, singurele care avantajeaza specialistii din Rest of The World (http://www.ieee.org/index.html) Propunerile IEEE se refera la drepturi suplimentare pentru specialistii din STEM – Stiinta, Tehnologie, Matematica, Economie, care obtin diplome postuniversitare în SUA si doresc sa se stabileasca definitiv în Statele Unite.

IEEE – (pronuntat „Eye-triple-E”), acronim al Institute of Electrical and Electronics Engineers si identificat sub expresia „The world’s largest professional association for the advancement of science and technology”, are urmatoarele propuneri:

A) acordarea de green card-uri pentru studentii straini din Rest of The World (categorie în care intra si România) pentru studenti care obtin diplome postuniversitare – master degree, MBA sau PhD în SUA în una dintre ramurile STEM (Stiinte, Tehnologie, Economie, Matematica) si vor sa înceapa o afacere proprie în SUA, fara a mai fi nevoiti sa treaca prin viza problematica de munca H1B;

B) pentru specialistii straini (inclusiv români) care se aflâ în SUA cu vize de munca H1B si L1, varianta propusa de IEEE prevede provizioane (un numar de vize cuprins între 45.000 -55.000) pentru specialistii înalt calificati, care au diplome universitare straine si americane, pentru deblocarea dosarelor aflate în procesare la USCIS înca din anii 2006, 2007.

C) vize pentru investitorii straini (inclusiv români) care doresc sa vina în SUA pentru afaceri, daca vor crea locuri de munca pentru cetatenii americani.

Cu toate acestea, amendamentele IEEE privind STEM nu au sanse sa treaca singure de votul Senatului, cel mult pot fi adaugate ca amendamente la legea indiana sau cea irlandeza.

***

O mare parte dintre specialistii români din SUA afectati de noua lege a imigratiei sunt implicati în proiecte guvernamentale în beneficiul armatei SUA. Un numar semnificativ de români cu acest statut se afla în zona Washington DC, în statul Texas, în zona Marilor Lacuri si în Silicon Valley.

Un vot în favoarea variantei de lege propuse de Irlandezi, va determina întoarcerea legii în Camera Reprezentantilor, iar sansele de finalizare scad considerabil, deoarece anul 2012 este an electoral în SUA. Un vot în favoarea variantei Indiene, fara amendamentele STEM, va conduce la aplicarea unor masuri restrictive privind vizele de munca si rezidenta permanenta EB, cu efecte asupra a sute de mii de familii ale specialistilor straini din SUA, cu exceptia celor din India si China.

Se va elimina Loteria Vizelor?

De asemenea, se discuta varianta eliminarii Loteriei Vizelor (temporar sau definitiv), ca urmare a blocajelor din sistemul de acordare a rezidentei permanente pentru specialisti straini si pe fondul crizei si cresterii somajului în SUA. Exista propuneri ca aceste vize sa fie folosite pentru specialistii straini înalt calificati, în loc sa fie acordate prin tragere la sorti unor persoane cu studii liceale, care ajung în SUA fara a cunoaste limba engleza si cerintele sistemului American. Studiile de specialitate arata ca o parte dintre câstigatorii loteriei se întorc în tarile lor de origine deoarece nu se pot adapta noii culturi si cerintelor de pe piata muncii din SUA.

Eliminarea temporara a loteriei vizelor este o varianta agreata de mediul de afaceri american, dar nu are sanse sa treaca singura de votul Senat, ci doar însotita de una dintre cele doua legi propuse de Irlandezi sau Indieni.

Românii nu beneficiaza de niciun avantaj

?ara noastra este un partener activ în NATO si în alte proiecte ale SUA, dar nu beneficiaza de niciun avantaj, cum ar fi programul visa waiver. Daca noua lege a imigratiei va elimina cota de 7% pentru acordarea vizelor de munca în SUA, pentru specialistii români, SUA nu va mai reprezenta prima prioritate pentru a profesa si a obtine rezidenta permanenta.

Comunitatea româneasca din SUA ocupa locul 20 ca marime dintre cele 200 de tari care au rezidenti temporari, permanenti si cetateni naturalizati în Statele Unite. În calitate de parteneri activi în toate actiunile NATO demarate de SUA; în calitate de furnizori de produse, servicii, inventii si inovatii în SUA în ultimii 200 de ani, românii considera ca au dreptul sa fie luati în calcul atunci când legea imigratiei va trece prin Senat.

Mai multe detalii aici:

http://www.ziarulmiorita.com/article.php?story=20111211203342961

Simona BOTEZAN

Washington, DC, SUA

23 ianuarie 2011

 

 

 

 

24 IANUARIE – 153 DE ANI DE LA UNIREA PRINCIPATELOR ROMÂNE

Vavila Popovici

.

Daca visul unora este sa ajunga în cosmos, eu viata întreaga am visat sa trec Prutul!

Grigore Vieru

În fiecare an, la 24 ianuarie, sarbatorim Unirea Principatelor Române, caci faptele înainte-mergatorilor nostri sunt cele care ne permit sa fim astazi ceea ce suntem.Si sa fim mândri de ceea ce suntem! Cu acest prilej ne amintim si de cei care au pus umarul la realizarea ei. Ideea Unirii Moldovei si a Tarii Românesti, avansata înca din secolul al XVIII-lea, a devenit dupa razboiul Crimeii (1853 – 1856) o tema de prim plan a dezbaterii politice, atât în cele doua Principate, cât si pe plan international. Situatia externa se arata favorabila; înfrângerea Rusiei si hegemonia politica a Frantei ofereau un context prielnic punerii în practica a proiectului, cu atât mai mult cu cât împaratul Napoleon al III-lea, dorea un bastion rasaritean favorabil politicii sale, care sa contrabalanseze expansiunea ruseasca.

Deciziile adoptate prin Tratatul de pace de la Paris (18-30 martie 1856) prevedeau intrarea Principatelor Române sub garantia colectiva a puterilor europene, revizuirea legilor fundamentale, alegerea Adunarilor ad-hoc care sa exprime atitudinea românilor în privinta unirii, integrarea în granitele Moldovei a trei judete din sudul Basarabiei (Cahul, Bolgrad, Ismail), trimiterea în Principate a unei Comisii Europene cu misiunea de a propune „bazele viitoarei lor organizari”.

La 22 septembrie 1857 s-a adunat Divanul Ad-hoc al Moldovei care era favorabil unirii, iar la 30 septembrie cel al Tarii Românesti si prin documentele redactate au pus bazele fuzionarii celor doua principate. De fapt, Adunarile ad-hoc aveau caracter consultativ si erau alcatuite din reprezentanti ai bisericii, marii boierimi, burgheziei, taranimii clacase, cu scopul de a face propuneri referitoare la realizarea unirii Principatelor Române. Între taranii fruntasi care au luat parte împreuna cu boierii cu episcopii si cu mitropolitul tarii la Divanul ad-hoc din Moldova, în 1857, era si vrânceanul Ion Roata, om cinstit si cuviincios, cum sunt mai toti taranii români de pretutindeni. Desfiintarea hotarului de la Focsani (Vrancea) echivala cu Unirea celor doua Principate si crea premisele punerii temeliei statului national unitar român. În ziua de 5 februarie 1859, când domnitorul Cuza a fost oaspetele orasului Focsani, mii de oameni i-au iesit în cale în drumul dinspre Marasesti, pe unde venea de la Iasi. Se consemneaza ca în cinstea Domnitorului s-au ridicat pe sosea, pe ulitele pe unde trebuia sa treaca, arcuri de triumf împodobite cu verdeata si înfasurate în pânza tricolora; tarafuri de lautari cântau „Hora Unirii”, valuri de flori se revarsau în calea Domnitorului care cobora din diligenta. Despartit în doua – Focsanii Moldovei si Focsanii Munteni – de un brat al Milcovului, orasul întruchipa, în acea vreme, situatia celor doua tari vecine si surori. Ajungând la hotar, unde era al doilea arc de triumf, Domnitorul s-a oprit, si a chemat la el pe cei doi soldati care faceau de straja la hotar: un moldovean si un muntean si spunându-le ca sunt frati, i-a pus sa se îmbratiseze. Apoi a dat porunca ca fiecare sa mearga la cazarma lui si sa comunice comandantilor ca de azi înainte si pe vecii vecilor, Domnitorul Principatelor Unite, a ridicat garzile de la hotarul dintre români, de la Focsani. Însotit de mai marii orasului si de multimea de oameni, Cuza a mers pâna în centru, la Podul de Piatra, unde au jucat cu totii „Hora Unirii”. Poetul focsanean Dimitrie Dascalescu, scria cu acest prilej poezia „O zi frumoasa”, asa cum a ramas în inimile românilor ziua de 5 ianuarie: „Azi, Românul dovedeste/ Ca-n sfârsit s-a desteptat,/ Si ca-n fapta vredniceste/ Libertatea ce-a visat.” Aici, în Moldova, a fost ales în unanimitate, la 5-17 ianuarie 1859, liderul unionist Alexandru Ioan Cuza, reprezentantul „Partidei Nationale”. Deoarece în textul Conventiei nu se stipula ca domnii alesi în cele doua Principate sa fie persoane separate, conducatorii luptei nationale au decis ca alesul Moldovei sa fie desemnat si în Tara Româneasca. Adunarea electiva a Tarii Românesti era dominata de conservatori, care detineau 46 din cele 72 mandate. În aceasta situatie, liberalii radicali au initiat, prin intermediul tribunilor, o vie agitatie în rândul populatiei Capitalei si al taranilor din împrejurimi. Zeci de mii de oameni s-au aflat în preajma Adunarii. Unul dintre tribuni nota ca poporul era gata „sa navaleasca în Camera si sa o sileasca sa proclame ales pe alesul Moldovei”. Asa s-a propus la 24 ianuarie 1859 alegerea lui Alexandru Ioan Cuza, aceasta alegere fiind acceptata în unanimitate. Era un pas important catre definitivarea Unirii Principatelor Romane, înfaptuirii statului national român unitar. Impusa sub o puternica presiune populara, alegerea ca domn al Tarii Românesti a lui Alexandru Ioan Cuza si-a gasit confirmarea deplina la marea manifestare prilejuita de sosirea alesului natiunii în capitala munteana. Problema urmatoarea era recunoasterea internationala a alegerilor. Faptul împlinit la 24 ianuarie 1859 era considerat de Poarta si de Austria drept o încalcare a Conventiei de la Paris. Situatia creata în cele doua Principate a determinat Conferintele internationale de la Paris, din 26 martie – 7 aprilie si 25 august – 6 septembrie. La cea de a doua Conferinta, sub presiunea evenimentelor internationale – razboiul dintre Franta si Sardinia împotriva Austriei fiind pe cale sa înceapa – marile puteri europene au fost nevoite sa accepte unirea înfaptuita de români. Cuza a fost recunoscut ca domn al Principatelor, recunoasterea sa fiind limitata numai pe durata vietii acestuia.

Alexandru Ioan Cuza nascut la 20 martie 1820 în Moldova a fost primul domnitor al Principatelor Unite si al statului national România, la 5 ianuarie 1859 – ales domn al Moldovei, iar la 24 ianuarie 1859 si al Tarii Românesti. Devenit domnitor, Cuza a dus o sustinuta activitate politica si diplomatica pentru recunoasterea unirii de catre puterea suzerana si puterile garante si apoi pentru desavârsirea unirii Principatelor Romane, pe calea înfaptuirii unitatii constitutionale si administrative, care s-a realizat în ianuarie 1862, când Moldova si Tara Româneasca au format un stat unitar, adoptând oficial, în 1862, numele de România, cu capitala la Bucuresti, cu o singura adunare si un singur guvern.

Dupa realizarea unirii, domnitorul Alexandru Ioan Cuza împreuna cu colaboratorul sau cel mai apropiat, ministru si apoi prim-ministru Mihail Kogalniceanu, initiaza importante reforme interne, cele mai importante fiind: secularizarea averilor mânastiresti (1863), reforma agrara (1864) si reforma învatamântului (1864), care au fixat un cadru modern de dezvoltare al tarii.

Sirul de reforme initiate de Cuza si venirea mai apoi pe tronul Principatelor Unite a domnitorului Carol I, au facut ca actul de la 1859 sa fie ireversibil. Din 1866, potrivit Constitutiei promulgate la 1 iulie, Principatele Unite încep sa se numeasca oficial România. Cuza însa, în anul 1866, a fost obligat sa abdice; o coalitie a partidelor vremii, denumita si „Monstruoasa coalitie”, a hotarât aceasta din cauza orientarilor politice diferite ale membrilor sai, care au reactionat astfel fata de manifestarile autoritare ale domnitorului. A fost exilat si a trait la Viena si Florenta. A murit în 1873 la Heidelberg (Germania), dar a fost adus în tara si înmormântat la castelul familiei sale de la Ruginoasa (judetul Iasi), apoi înhumat la Biserica Sfintii Trei Ierarhi din Iasi. Complotistii au reusit sa-si realizeze planurile atragând de partea lor o fractiune a armatei, l-au constrâns pe domnitor sa abdice într-o noapte a lunii februarie 1866. La aceasta a contribuit însusi Al. I. Cuza, care nu numai ca nu a luat masuri în privinta factorilor reactionari, ci, într-un discurs, s-a aratat dispus sa renunte la tron în favoarea unui principe strain (fapt sustinut si de o scrisoare adresata unui diplomat strain).

În fiecare an, în ziua de 24 ianuarie, sarbatorim Unirea, „Mica Unire” cum i se mai spune, dar fara de care nu am fi putut savârsi faptele mari de mai târziu. Anul acesta se împlinesc 153 de ani de la înfaptuirea ei.Cu acest prilej ne amintim si de cei care au pus umarul la realizare. Unul dintre acestia este si Ion Roata, intrat în istorie ca o legenda. Cunoscut si sub numele de Mos Ion Roata, a fost un taran român, deputat în Divanul Ad-hoc si un sustinator înflacarat al Unirii Principatelor Moldova si Valahia si al reformei agrare din Principatele Unite Române. Se spune ca semna prin punerea degetului muiat în cerneala – puntea de veacuri a nestiutorului de carte – oficial semnând cu parafa primita în Divanul ad-hoc, dar era înzestrat nativ cu o minte agera si o judecata dreapta, fiind cunoscut ca un om cinstit, „cu gâdilici la limba”, adica spunea adevarul fara menajamente, neavând „ascunzatori în suflet”, dupa cum îl caracteriza Ion Creanga. Cinstit, cu alte cuvinte! Pentru spiritul sau de dreptate, Ion Roata a fost considerat de catre tarani ca fiind cel mai dârz si mai competent reprezentant al lor, care sa le poata apara interesele. A avut, se spune, o aparitie meteorica pe scena istorica a tarii.

Hora Unirii are o semnificatie sfânta pentru noi românii. Citind cartea „Ultimul tren spre Romania” a lui Anatolie Panis, m-a impresionat figura lui Constantin Stere, remarcabil om de cultura (jurist, profesor, gazetar, scriitor, om politic) care a trait între anii 1865 – 1936, despre care îmi povesteau si cei din familie. Acest scriitor, în alt moment al istoriei tarii, a cerut unirea cu România, spunând: „Fratii mei basarabeni, a sosit clipa marii noastre izbaviri! Suntem la un pas de a ne desavârsi libertatea! Acum ori niciodata…” El a citit delegatiilor rusi si ucraineni, hotarârea taranilor din judetul Hotin: „Tinând seama ca timp de 14 veacuri Basarabia a fost tinut al României, ca a facut parte din acelasi neam… cerem astazi în mod solemn în fata lumii întregi, Unirea Basarabiei cu România”. Autorul povesteste cum Basarabia s-a alaturat României nu prin razboi, ci prin constienta vrere, cum s-a înfiripat cea mai formidabila hora din toate câte s-au cunoscut, cuprinzând în mijlocul ei o piata si mai apoi strazile de jur împrejur ale Chisinaului, hora care a tinut o noapte, cum doua zile mai târziu deputatii basarabeni erau alaturi în parlamentul si guvernul României, alaturi de rege si regina, hora cuprinzând de data aceasta întreaga piata de la Iasi.

Hora este un dans popular în Balcani, în România. Se danseaza pe muzica cu un ritm specific, într-un cerc închis, dansatorii tinându-se de mâna, facând trei pasi înainte si unul înapoi. Se danseaza la aniversari, diferite festivaluri si în spatiile rurale; traditia la noi, la români era, ca în fiecare sfârsit de saptamâna, taranii din sate sa se îmbrace în costume nationale si sa danseze acest dans, bucurându-se de comuniune.

Sa amintim ca Hora Unirii, poezia scrisa de Vasile Alecsandri, a fost publicata pentru prima data în 1856, în revista „Steaua” a lui Mihail Kogalniceanu. Muzica a fost compusa de Alexandru Flechtenmacher , iar în ziua de 24 ianuarie, când s-au unit Moldova si Tara Româneasca, sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza, s-a dansat si s-a cântat aceasta Hora a Unirii.

În minte îmi vine dialogul descris de Creanga: „…Si Roata se duce si vrea sa ridice bolovanul, dar nu poate. –Ia, du-te si dumneata mos Vasile, si dumneata… În sfârsit, se duc ei vreo trei-patru tarani, urnesc bolovanul din loc, îl ridica pe umeri si-l aduc lânga boier. –Ei, oameni buni, vedeti? S-a dus mos Ion si n-a putut face treaba singur; dar când v-ati mai dus câtiva într-ajutor, treaba s-a facut cu usurinta, greutatea n-a mai fost aceeasi. Povestea cântecului: „Unde-i unul nu-i putere, /La nevoi si la durere;/ Unde-s multi puterea creste/Si dusmanul nu sporeste.” Asa si cu Unirea, oameni buni…”

HORA UNIRII: Hai sa dam mâna cu mâna/ Cei cu inima româna,/ Sa-nvârtim hora fratiei/ Pe pamântul României!/ Iarba rea din holde piara!/ Piara dusmania-n tara!/ Între noi sa nu mai fie/ Decât flori si omenie!/ Mai muntene, mai vecine,/ Vina sa te prinzi cu mine/ Si la viata cu unire,/ Si la moarte cu-nfratire!/ Unde-i unul, nu-i putere/ La nevoi si la durere;/ Unde-s doi, puterea creste,/ Si dusmanul nu sporeste!/ Amândoi suntem de-o mama,/ De-o faptura si de-o sama,/ Ca doi brazi într-o tulpina,/ Ca doi ochi într-o lumina./ Amândoi avem un nume,/ Amândoi o soarta-n lume,/Eu ti-s frate, tu mi-esti frate,/ În noi doi un suflet bate!/ Vin’ la Milcov cu grabire/ Sa-l secam dintr-o sorbire,/ Ca sa treaca drumul mare/ Peste-a noastre vechi hotare./ Si sa vada sfântul soare,/ Într-o zi de sarbatoare,/ Hora noastra cea frateasca/ Pe câmpia româneasca!

Vavila Popovici, SUA

REVOLUTIE ÎN ROMÂNIA!

        ALIANTA FAMILIILOR

              DIN  ROMANIA


Str. Cetatea Ciceiului nr. 23, sector 6, Bucuresti
Tel. 0745.783.125 Fax 0318.153.082


www.alianta-familiilor.ro

office@alianta-familiilor.ro

  19 ianuarie 2012 

REVOLUTIE ÎN ROMÂNIA!

Thomas Jefferson, unul din fondatorii Republicii Americane, afirmase ca tot la 20 de ani ar trebui sa aibe loc in America o revolutie. Pentru a arata puterii ca adevarata autoritate in stat sunt cetatenii tarii, nu statul. Sugestia lui Jefferson nu s-a repetat in America dar se pare ca se repeta in Romania. La o generatie dupa revolutia din 1989 se pare ca Romania trece din nou prin alta revolutie. Si ca in trecut, si la revolutia curenta sunt multi oportunisti si grupuri oportuniste. Care stau la panda sa apuce un loc, o faima, un nume. Motivele acestei “revolutii” inca nu sunt bine definite si nici nu e sigur ca o reala “revolutie” se va coagula ori va avea consecinte semnificative pentru tara. Noua celor de la AFR, insa, revolutiile nu ne sunt tocmai straine. Unii dintre fondatorii si membrii ei au participat la revolutia din decembrie 1989, la Bucuresti, Arad, Timisoara si in alte parti. Preferam sa ne mentinem anonimitatea, dar indraznim, la fel ca multi altii, sa ne spunem si noi parerea. O parere deosebita pe care suntem siguri ca nu o veti depista in media conventionala din Romania, dar una pe care am exprimat-o mai in vara cu prilejul „revolutiei” tinerilor britanici – familia conteaza.

 Preocupari

  Si noi suntem la fel de preocupati de situatia curenta din Romania ca si d-tra. Ea nu ne este indiferenta. Familiile noastre sunt la fel de afectate ca si ale d-tre. Si noi trebuie sa punem paine pe masa si avem nevoie de locuri de munca ca fiecare familie romana. Pentru ca familiile noastre sa fie stabile si prospere este nevoie si de un mediu economic favorabil. Fara indoiala. Fara paine pe masa poti vorbi despre valori cit vrei fara a fi luat in seama. Cam asa ni s-au adresat unele personalitati din Romania in ultimii ani, la fel ca de altfel si unii cetateni de rind. Intelegem argumentul dar avem si raspunsul: “omul nu traieste numai cu paine”.

  Anul 2012 este an electoral in Romania. Revolutia din ianuarie fara indoiala va figura proeminent in dialogul dezbaterilor electorale si blamele vor trece de la un partid la altul. Principalele partide politice din confruntarea programata, aparent, pentru 18 noiembrie, sunt cele obisnuite. Pe langa ele mai sunt si altele cu sanse reduse sa intre in parlament. Presupunem ca alegerile se vor desfasura in contextul crizei economice mondiale si este de asteptat ca promisiunile candidatilor sa se refere la reducerea efectelor crizei. Ca in anii precedenti, vor fi promisiuni legate de reducerea impozitelor, mai putin promisiuni legate de cresterea salariilor, si promisiuni despre investitii. Este putin probabil ca in contextul actual, cand lumea pare ingrijorata exclusiv de siguranta locului de munca si a painii de mancat, sa avem luari de pozitii pe starea social-morala a natiunii. Unii interlocutori chiar ne-au intrebat, pe sleau, „De astea va arde voua [de valorile familiei], cu criza asta?”

  Raspunsul nostru astazi este acelasi care a fost si in 2005 cind am inceput miscarea profamilie din Romania: DA. Noi credem ca daca situatia familiei romane, in primul rind din punct de vedere moral, ar fi fost una mai buna, impactul crizei economice s-ar fi resimtit mai putin. In favoarea acestei afirmatii este suficient sa aducem un singur argument: efectele crizei demografice merg mana in mana cu cele ale crizei economice. Lipsa stabilitatii familiale conduce la instabilitate individuala si la atitudini si comportamente nefaste in contextul unei crize economice. De asemenea, reducerea continua a bazei de impozitare aseaza o presiune si mai mare asupra statului social care ajunge in situatia de a nu mai avea bani pentru asistenta sociala (pensii, asigurari medicale…).

  Iarna Demografica

  Recent un articol in National Review Online explica criza economica a Greciei  ca o urmare directa a crizei demografice cu care se confrunta si cu care s-a confruntat de multi ani. Statisticile Greciei arata ca la 100 de bunici in Grecia sunt doar 42 de nepoti. Si grecii, la fel ca restul europenilor, doresc, ori au fost invatati sa se astepte, sa isi traiasca ultima treime a vietii fara griji din pensii si alocatii publice. Un scop nobil, dar din banii cui? [Va dam un mic citat, iar restul comentariului il puteti citi in link: “As you have observed, demographic decline doesn’t have to be an existential threat. The population of my town in New Hampshire peaked in the 1820 census and then dropped steadily until 1940, and we survived it because (unlike the latter-day US and EU) we hadn’t erected a system of government that depended on looting the future to bribe the present. Sovereign debt, like any other kind, presupposes there will be someone around to pay it off. In much of Europe, there won’t be. In Greece, 100 grandparents have 42 grandchildren – in a land where far too many retire in their fifties and spend their final third of a century living at public expense. Is it remotely likely that the debts run up by 100 Mediterranean deadbeats will be repaid by 42 Mediterranean deadbeats? You follow Continental affairs as closely as anyone here, and you know the answer to that.”] http://www.nationalreview.com/blogs/print/288165

  Romania si ea sta tot mai rau la capitolul acesta. Consecintele avortului despre care scriem mereu si mereu si pe care clasa politica din Romania le

ignora, tot mereu si mereu, au generat un dezechilibru demografic in Romania care, ne este teama sa o spunem, va ingreuna revitalizarea economica a tarii. In afara de noi, vocile care vorbesc despre criza familiei si criza morala sunt foarte putine si, in general, sunt privite ca fiind rupte de realitate, desi ele vorbesc despre unii dintre determinantii principali ai crizei si efectele lor. Criza economica mondiala are un substrat ne-economic, e substratul crizei morale, inceput in anii 60, ani ai prosperitatii, anii genezei avortului in masa, a pilulei contraceptive, a raspindirii feminismului, a flagelului divortului, anii revolutiei sexuale ale carei consecinte se simt peste tot, din familie pina in biserica. In locurile intime si in cele care ar trebui tinute sfinte. Anii revolutiei pornografice, a revolutiei prostitutiei. Anii in care a inceput desirarea familiei, declinul moral al societatii de dupa razboi, si alunecarea pe panta hedonismului. Colapsul institutiei familiei si al casatoriei, cauzat de aceste flagele, cit si colapsul demografic, ne-au dus pe noi si intreaga Europa in criza cu care ne confruntam.

  Si Altii Gândesc la Fel

  Nu suntem singurii care gindim asa. Pe 15 ianuarie candidatii republicani la alegerile SUA s-au confruntat in Carolina de Sud in dezbateri televizate. Unul din subiectele care le-au fost puse in fata a fost – ce retete practice aveti pentru reducerea saraciei in Statele Unite? Candidatul crestin Rick Santorum a dat un raspuns scurt si la subiect cu care suntem de acord: “Work, graduate from high school, and get married before you have children. Those three things, if you do, according to [the Brookings Institution], results in only 2 percent of people who do all those things ending up in poverty, and 77 percent above the national average in income.”  (“Lucreaza, termina liceul, casatoreste-te inainte de a avea copii. Aceste trei lucruri, daca le faci, dupa cum afirma studiile in domeniu, rezulta in doar 2% din populatia tarii care fac aceste lucruri sa traiasca in saracie. 77% dintre ei traiesc peste nivelul mediu de venit national.”) In alte cuvinte, daca termini liceul, lucrezi, te casatoresti si ai copii dupa casatorie, ai doar o sansa de 2% sa traiesti in saracie si o sansa de 77% sa traiesti peste nivelul mediu de venit national. [In linkul acesta aveti stenograma, in engleza si in intregime, a debaterilor de luni: http://foxnewsinsider.com/2012/01/17/transcript-fox-news-channel-wall-street-journal-debate-in-south-carolina/]

 Pe scurt, bunastarea natiunii romane si a societatii depinde in primul rind de bunastarea familiei romane. Sugeram deci, asa cum o facem de ani de zile, parlamentarilor si celor care intentioneaza sa candideze la alegerile din toamna, sa foloseasca conjunctura actuala din Romania pentru lansarea unui program national de lunga durata de promovare a bunastarii familiei romane. Adica a noastra a tuturor. Un studiu recent emis in SUA arata ca in 2009 doar 5.8% din familiie casatorite traiau in saracie. Iar daca guvernul american ar lua masuri concrete care ar reduce colapsul familiei in America cu doar 1%, asta ar rezulta in economisiri pentru contribuabilii americani de 1.1 miliarde de dolari anual. Fara indoiala acelasi principiu valoros se poate aplica si in Romania. Trei cuvinte simple: familia, casatoria, copiii nenascuti.

 Samânta Revolutiilor Viitoare

  Indraznim sa facem si o prezicere fondata pe o observatie scoasa din istorie. Fiecare generatie, se pare, seamana semintele revolutiei generatiei care vine dupa ea. Generatia noastra a facut asa si cei care vin dupa noi probabil vor face la fel. Cum exact a semanat generatia noastra saminta revolutiilor urmatoare? Raspunsul vine in forma unui singur cuvint: avortul. Iarna demografica a Romaniei e o realitate de netagaduit. Imbatrinim dar dorim servicii sociale gratuite. Un deziderat uman, inocent, de inteles, si de dorit intr-o societate civilizata. Dar din banii cui? Ne apropriem rapid de situatia dezastruoasa a Greciei unde discrepanta intre bunici si nepoti va fi atit de mare incit tinerii carora le-am dat voie sa se nasca nu vor mai putea sa ne intretina. Ati inteles bine: urmatoarea revolutie, spunem noi, va fi impotriva generatiei noastre. Copiii neavortati vor face revolutie impotriva celor care le-au avortat fratii si surorile in pintecele mamelor lor, adica noi. Si vor zice: de ce nu? Isi vor justifica actiunea asa cum o justificam noi astazi. Copiii nenascuti, spune generatia noastra, sunt o povara. Timpul nu e propice sa avem copii acuma. Suntem studenti, ori necasatoriti, am facut o gresala si am ramas insarcinata ori mi-am lasat prietena insarcinata, nu avem resursele pentru a aduce in lume copii. Poate mai tirziu cind situatia se va schimba vom face copii.

  Asadar, ni se pregateste si noua o revolutie, ori daca vreti, o rasplata. Am semanat vint si vom secerea furtuna. Vedem pe orizont contururile ei vitrege. Intrebam: daca acesti copii, ajunsi tineri, vor spune ca sunt prea multi batrini pe lume, ca am devenit o povara pentru ei si ca e timpul sa se debaraseze de noi, cum vom raspunde? Daca unora li se pare ca aceste fraze sunt doar vorbe goale, ori prea greu de digerat, dovezile deja sunt in fasa in fata ochilor nostri: eutanasia, sinuciderea asistata si devalorizarea vietii se transforma incet, incet in drepturi ale omului. La inceput prin consimtamint, dupa aia fara, iar dupa aia ca politica oficiala a societatii asa cum astazi e avortul. E vremea desteptarii!

MOLDOVA – CASA ARDE SI BABA SE PIAPTANA

De valori va arde, acuma in criza asta economica?” Haideti sa ne uitam ce se intimpla dincolo de Prut, in Republica Moldova unde situatia este mult mai grea decit in Romania. Presiunile pentru acordarea de drepturi “minoritatilor sexuale” sunt tot mai persistente si intense. Colegii din Moldova tocmai ne-au transmis documentul alaturat care cu adevarat dovedeste ca acolo “casa arde si baba se piaptana.” http://salvareafamiliilor.com/?p=659. In lupta pentru valori nu exista armistitiu, si criza economica le este indiferenta dusmanilor valorilor. Colegii din Moldova ne roaga sa difuzam materialul lor la cit mai multi. De aceea va rugam sa-l publicati si d-tra pe blogurile si siturile d-tre electronice. “Asa sa ne ajute Dumnezeu,” se incheie nota colegilor moldoveni.


ANUNT – REVISTA ORTHOGRAFFITI

Din partea d-lui Laurentiu Dumitru, editor la Orthograffiti, am primit urmatorul anunt si rugaminte: Ne-a ajutat Bunul Dumnezeu sa ajungem cu editarea revistei Orthograffiti in al V-lea an, la nr. 23. Incercam acum, la inceput de an, sa primenim echipa de colaboratori pentru promovarea revistei Orthograffiti – profesori de religie de liceu, dar si preoti inimosi, implicati in activitati cu tinerii (pentru toate judetele). M-as bucura daca mi-ai recomanda cateva persoane dintre prietenii tai, care se potrivesc profilului, sa le pot propune o colaborare. Lucratorul are plata sa, dupa cuviinta. Iti stau la dispozitie pentru orice precizare sau nelamurire (orthograffiti@yahoo.com). Multumesc din inima, anticipat! Un an nou, mai bun, cu pace si bucurie! Doamne, ajuta! Laurentiu Dumitru, Editor Coordonator Orthograffiti, www.orthograffiti.ro 

  Va rugam deci sa dati curs invitatiei dlui Dumitru sa sprijiniti activitatile dinsului care sunt de mare folos tarii si noua. Va rugam contactati-l. Va multumim.

VRETI SA FITI INFORMATI?

Buletinul informativ AFR apare in fiecare Marti si e dedicat mai mult stirilor de ultima ora, iar publicatia AFR online apare in fiecare Joi si e dedicata mai mult comentariilor si opiniilor. Cei care doriti sa primiti saptaminal stiri si comentarii la zi privind valorile si evenimentele legislative, politice si sociale care va afecteaza familiile, atit la nivel national cit si la nivel unional si international, sunteti invitati sa va abonati la buletinul informativ saptaminal AFR. Cum? Inregistrindu-va numele si adresa electronica pe pagina home a sitului nostru electronic www.alianta-familiilor.ro

FACETI-NE CUNOSCUTI!

Faceti-ne cunoscuti familiilor si prietenilor d-tra. Dati mai departe mesajele noastre si incurajati-i sa se aboneze. Va multumim.  

ANUNTURI

Cei care doriti sa faceti anunturi prin intermediul AFR privind evenimente legate de familie si valori va rugam sa ni le transmiteti la contact@alianta-familiilor.ro

  Alianta Familiilor din Romania

www.alianta-familiilor.ro

CRESTINISMUL – O STARE PERSONALA, DAR SI PUBLICA

Wilhelm Busch

.

(Din cartea „ISUS – destinul nostru”, Editura CLV-1991)

 .

Ezechia a fost bolnav pe moarte. Prorocul Isaia, fiul lui Amot, a venit la el si i-a zis: „Asa vorbeste Domnul: „Pune-ti în rânduiala casa, caci vei muri, si nu vei mai trai.”

                                                        Isaia, 38.1

 .

CELE DOUA FATETE ALE CRESTINISMULUI

 .

Tot mereu se aude propozitia: „Religia este o chestiune personala!” E drept? Noi vredm sa întrebam: „Este crestinismul o chestiune personala?” – sau si mai bine: „Este pozitia de crestin o chestiune personala?”

Înainte de a raspunde la aceste întrebari, as vrea sa va pun o contraîntrebare: Gânditi-va la o moneda de 5 marci. Ce se afla imprimat pe ea? Un 5 sau un vultur? Amândoua! Moneda are doua fete. La fel este si cu întrebarea: „Este crestinismul o chestiune personala?” Raspuns: Ambele! Si Da si Nu!

O pozitie crestina corecta, vie, are doua laturi: una strict personala si alta strict publica. Unde lipseste una din cele doua fete, ceva nu e în ordine!

As vrea sa va arat acum ambele fatete ale unei pozitii crestine corecte, lucrate de Duhul Dfânt.

 .

1.Pozitia crestina are o latura strict personala

.

Ca sa va explic aceasta, vreau sa încep cu o istorie. Cineva mi-a zis odata ca as fi un povestitor. Atunci i-am raspuns: „Nu e nimic rusinos în asta. Totdeauna mi-e tare teama sa n-adoarma oamenii în biserica. Dar daca le povestesc din când în când câte o istorioara, asta îi tine treji!În afara de asta, întreaga noastra viata e tesuta din istorii – si nu din teorii.

În regiunea Ravenberg traia în veacul XIX un predicator cu numele Johann Heinrich Volkening.

Predicile lui au fost originea unei puternice miscari de trezire, si tot tinutul din jurul Bielefeld-ului a fost transformat.

Acest Volkening a fost chemat într-o seara la un bogat taran. El avea o gospodarie mare si era un om harnic si cinstit. Dar ura profund adunarile de evanghelizare – stiti, el nega ca e pacatos. El nu avea nevoie de un Mântuitor mort pe cruce. El spunea: „Fac ce este bine si nu-mi pasa ce zic altii!“ – Într-o zi Volkening este chemat la el pentru ca taranul era bolnav de moarte si dorea cina. Volkening se duce la el. El era un om înalt, ai carui ochi albastri stralucitori retineau atentia în chip deosebit celui cu care vorbea. Se apropie de patul bolnavului, îl priveste îndelung fara sa spuna nimic si apoi zice:

Hinrich, sunt tare îngrijorat pentru tine. Drumul pe care l-ai urmat pâna aici nu duce la cer, ci drept în iad.“ Apoi se întoarce si pleaca. Taranul cel bogat, rosu de mânie, urla: „Asta-i pastor? Asta-i dragostea crestina?“ Apoi vine noaptea. Taranul, grav bolnav, sta treaz. Constiinta îl chinuieste: „Tu nu esti în drum sprecer, ci spre iad… Daca ar fi adevarat!?“ În memorie îi vin mai multe pacate. El, nu i-a dat lui Dumnezeu cinstea cuvenita. Iar ocazional a stiut sa însele pe altii într-un mod foarte viclean. În noptile urmatoare îl cuprinde spaima. El nu mai e linistit. Deodata, stie cât de multa vina este în viata lui si ca n-are nici un drept sa se socoteasca un copil al lui Dumnezeu. Acum ar vrea cu adevarat sa se întoarca.

Dupa trei zile îsi trimite din nou nevasta la Volkening ca sa-l aduca. Este seara târziu, dar Volkening vine imediat. Taranul ai spune cu o voce foarte nelinistita: „Pastore, cred ca trebuie sa ma întorc la Dumnezeu!“ „Da“, spune Volkening, „cu vârsta omul se întelepteste. Dar, pocainte grabite – pocainte moarte! Trebuie ceva ma i profund.“ Se întoarce si pleaca. Taranul e cuprins de o mânie si mai mare. Asta v-ar înfuria si pe voi, nu-i asa? În fond, n-ar fi trebuit ca Volkening sa se arate putin mai dragut, cu taranul? Caci omul acesta era la doi pasi de moarte. Dar Volkening traia în intimitate cu Dumnezeu. El stia ce spune.

Dupa alte trei zile, pe taran îl cuprinde o disperare coplesitoare. El stie ca va muri. Si se întreaba: „Ce loc a avut în viata mea dragostea, bucuria, pacea, rabdarea, bunatatea, facerea de bine, credinciosia, blândetea, înfrânarea poftelor?” El dispretuise toata viata pe Mântuitorul care a murit pentru el. Îl respinsese de fiecare data pe Acela care, în dragostea Lui, i Se aratase. El sta, la marginea iadului si e un om complet deznadajduit. „Nevasta!” o roaga el, „adu-l pe pastor!” Ea raspunde: „Nu, nu ma mai duc. N-are nici un rost!” „Nevasta, adu-l! O sa ajung în iad!

Atunci femeia se duce iarasi la pastor. Când vine Volkening, gaseste un om care a înteles versetul: „Nu va înselati. Dumnezeu nu Se lasa batjocorit. Ce seamana omul aceea va si secera.” Volkening se aseaza pe un scaun lânga pat si întreaba: „Nu-i asa ca mergi drept în iad?” „Da, în iad ma duc!” Atunci Volkening spune: „Hinrich, hai sa mergem la Golgota! Isus a murit si pentru tine!

Iar acu îi spune pe un ton binevoitor si prietenos cum salveaza Isus pe pacatosi. Si pentru aceasta, trebuie ca ma întâi sa ne dam seama de propria stare de pacat, sa nu mai tot repetam:„Fac ce este bine si nu-mi pasa ce zic altii!”, si apoi sa ne tinem numai de devar. Numai atunci ne poate Isus salva! Deodata taranul întelege: „Isus a murit pentru mine la cruce!El a platit pentru pacatele mele! El poate sa-mi dea singura justificare valabila în ochii lui Dumnezeu!” Si pentru prima oara taranul se roaga cu adevarat: „Dumnezeule, ai mila de mine, pacatosul! Doamne Isuse, salveaza-ma de iad!” Volkening pleaca în tacere. El lasa în urma un om care cheama pe Isus.

Volkening e linistit, pentru ca în Biblie este scris de trei ori: „Oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit!

Când revine ziua urmatoare, afla un om care a gasit pacea cu Dumnezeu! „ Ei, cum e, Hinrich?” Si Hinrich, raspunde: „El m-a primit – prin har!” S-a întâmplat o minune!

 Vedeti, asa si-a trait  nasterea din nou un taranul Hinrich din Germania noastra!.

NOTA: Pentru a citi continuarea CLICK AICI

 

SOARELE DIN PRIMA ZI SI DAN PURIC

Carmen COMAN-MUSAT

 

Soarele din prima zi

 

poeziile lui Tagore, prezentate de Dan Puric, cartea cea mai vânduta a editurii Cununi de stele la Gaudeamus 2011

.

La Gaudeamus 2011, editura Cununi de stele a lansat volumul „Soarele din prima zi, primele poezii ale lui Rabindranath Tagore” traduse în româna dupa originalul bengalez si nu dintr-o limba europeana, traducerea fiind realizata de Amita Bhose. Invitatul, Dan Puric – actor, regizor si scriitor precum Tagore si militant pentru independenta sufletului poporului, precum profetul Indiei – „nu a venit sa vorbeasca despre Tagore ci si-a marturisit marea dragoste pentru sufletul larg care ne-a cuprins pe toti”. Am asistat timp de o ora cum valurile de trecatori îsi opreau unduirea si se asezau pe trepte, fascinate de puterea cuvântului. A fost, într-adevar, o marturisire de dragoste. Pentru traducatoare, în primul rând, Amita Bhose, pe care Dan Puric a zarit-o cu multi ani în urma la Botosani, la zilele Eminescu: „Am vazut o umbra meditativa din alta lume, o picatura a omului profund venit în lumea asta. Parca transporta cu ea toata cultura Indiei si tot sufletul românesc de care se îndragostise. Peste ani si ani am vazut, am citit ce efort colosal a facut Amita Bhose din pretuirea si dragostea pentru Eminescu. E un destin aproape jertfit pe altarul culturii, e nepereche în aceasta dragoste pe care a avut-o fata de Tagore si de Eminescu.”

O marturisire de dragoste pentru martirii neamului, cei ce au murit în închisorile românesti, pentru alte mari suflete nepereche – Eminescu, Nicolae Steinhardt, Sergiu Al-George, cei ce, prin fiecare por ar fiintei lor, au ales libertatea. Caci, citându-l pe Tagore, Dan Puric ne-a reamintit ca „libertatea omului nu consta în faptul ca da într-o parte suferinta, cauta sa se eschiveze. Libertatea omului si forta lui si lectia lui constau în faptul ca ia suferinta si si-o face drum si poteca spre calea desavârsirii.” Tagore a simtit, când a venit în România anului 1926, ca „ne învecinam sufleteste”. O învecinare resimtita si de Sergiu Al-George si de Amita Bhose, prima traducatoare a lui în Asia, traitoare în România din dragoste pentru opera eminesciana si pentru poporul român.

Într-adevar, Dan Puric nu a vorbit despre Tagore. Nu a prezentat un om, o carte ci ne-a luat de mâna, cald, cu dragoste, pentru a ne conduce spre „Soarele din prima zi”. Cel din sufletele noastre, întru credinta si libertatea spiritului.

***

Ce va ramâne?

(poezie din volumul Soarele din prima zi)

Ce va ramâne din tot ce am scris?

O, stiu bine, valul necurmat al Timpului

Zi de zi va cauta sa întoarca

Creatia mea în neant.

Doar în Sinele meu sunt încrezator;

din aceasta cupa am baut zi si noapte

nectarul nesecatuit al universului.

Clipa de clipa

Rost si-a aflat aici iubirea.

Durerea n-a supus

praful n-a înabusit

arta sa.

Stiu, când voi parasi

terenul de joaca al lumii,

sta-vor crângurile martori

în toate anotimpurile înflorite

iubirii ce purtasem acestui univers.

Numai aceasta iubire e adevarata,

e tot ce mi-a daruit viata.

Când va sosi vremea sa-mi iau ramas bun,

acest adevar nu se va ofili

el va nega Moartea.

28 noiembrie 1940

***

Fragment din prefata „Soarelui din prima zi”

Amita Bhose:Poet, filosof, romancier, eseist, estetician, dramaturg, actor, regizor, cântaret, muzician, coregraf, pedagog si pictor, Rabindranath Tagore a dat lumii tot ce este frumos în lume. Bogata sa activitate de peste 60 de ani n-a fost decât o sinteza a marilor valori culturale si spirituale ale lumii, imaginatia sa n-a lasat nici un domeniu de arta neexplorat, gândirea sa a cuprins cele mai înalte idei si cea mai subtila sensibilitate a sufletului omenesc. Viata pamânteana i-a fost mai draga decât orice imagine a unei lumi închipuite, lumea cealalta; însasi imaginea mortii i s-a prezentat sub un aspect tot atât de frumos si calm.

Complexitatea creatiei si a personalitatii lui Rabindranath Tagore a depasit pe intelectualii occidentului. Nestiind cum s-o explice, necunoscând nici o categorie în care sa poata încadra aceasta minte geniala, criticii apuseni au gasit un singur termen de caracterizare: poet mistic. Mesajul filosofiei Upanisadelor si cel al umanismului buddhist, recreate de acest artist savant, s-au pierdut în lumea codificata a Europei; poetul Indiei a ramas un mister adorat.

În acea perioada, o tara dintr-un colt rasaritean al Europei începea sa-si scuture lanturile opresiunilor multiseculare si cauta o noua semnificatie a vietii. Mesajul indian al adevarului, transpus în creatia poetului sau national, Mihai Eminescu, i se parea, poate, prielnic dezvoltarii sale spirituale în continuare. Cultura bogata si sufletul duios al acestui popor, poporul român, s-au exprimat tot prin Eminescu, a carui minte a fost atât de atotcuprinzatoare ca aceea a lui Tagore.

Crescut într-un climat cultural asemanator, accesul poporului român la operele lui Tagore a fost mai usor decât al altor popoare si, de aceea, marele scriitor si filosof a stârnit un ecou mai statornic în aceasta tara.”

***

Soarele din prima zi”, de Rabindranath Tagore, a aparut la editura Cununi de stele, în traducerea Amitei Bhose, singura traducatoare a poetului din limba lui materna, bengali, în limba româna. Volumul reuneste poezii, facsimile de manuscris, o poezie în limba bengali, fotografii inedite ale poetului si a fost lansat la Gaudeamus 2011, pe 25 noiembrie, ora 17:00, de catre actorul si regizorul Dan Puric. La editura Cununi de stele, în traducerea Amitei Bhose au mai aparut volumele Scrisori rupte, Dragostea încurca, dragostea descurca, semnate R. Tagore.

Carmen MUSAT-COMAN

director Cununi de stele

office@edituracununidestele.ro

www.edituracununidestele.ro

Bucuresti, decembrie 2011

VICTORIE…! Pentru Susan Pine & Valoarea vietii!

Dragi Prieteni,

Dumnezeu astazi ne-a binecuvântat cu o noua victorie, enorma, în lupta pentru libertate!

In luna Noiembrie v-am chemat la rugaciune pentru Susan Pine, credincioasa din West Palm Beach (FL) persecutata de doi ani de zile de guvernul American pentru ca a avut curajul sa vorbeasca despre valoarea vietii, în fata unei clinici de avort.

Eric Holder, Procurorul General al Statelor Unite, a încercat sa o amendeze cu 10.000 de dolari, si sa-i interzica sa mai paseasca vreodata pe trotuarul public.

V-ati alaturat de mine, în rugaciune, iar Domnuzeul nostru s-a dovedit din nou atotputernic!

Judecatorul Kenneth Ryskamp a decis astazi pentru Susan, si impotriva guvernului. Aducând un sfârsit dramatic si categoric inchizitiei impotriva lui Susan, Judecatorul Ryskamp l-a alungat pe Procurorul Holder afara din tribunal, si i-a restaurat lui Susan toate drepturile garantate de Constitutia Americii.

Susan este nespus de fericita cu aceasta decizie. Va puteti inchipui ca nu i-a fost usor sa se lupte cu propriul sau guvern timp de doi ani de zile. Ea continua sa apere VIATA în fiecare zi.

Va multumesc din nou pentru rugaciunile fierbinti si sprijinul vostru care aduc roadele acestea minunate. Servim unui Dumnezeu viu, puternic si mare.

Fie ca numele Lui Dumnezeu sa fie glorificat si înaltat prin aceasta victorie!

Al Vostru Pentru Libertate,

Harry

Horatio G. Mihet, Esq.

Senior Litigation Counsel

Liberty Counsel

PO Box 540774

Orlando, FL 32854

1-800-671-1776

Offices in Florida, Virginia, Texas, Washington, D.C. and Jerusalem, Israel

Licensed in Florida and Ohio

http://www.lc.org/

EȘTI UN "REZERVOR" SAU O "CONDUCTĂ"!

Carmen Bogdan

 (Preluat de pe Pentru ca exist.

Inainte ca să Mă cheme, le voi răspunde; înainte ca să isprăvească vorba, îi voi asculta!” (Isaia, 65:24)

.

  DEPINDE NUMAI DE TINE

În ajunul Craciunului toata lumea are obiceiul sa primeasca si sa ofere cadouri. Gândindu-ma la acest aspect mi-am adus aminte de ce un crestin spunea odata; ca noi nu ar trebui sa ne comportam ca niste “rezervoare” ci ca niste “conducteContinue reading “EȘTI UN "REZERVOR" SAU O "CONDUCTĂ"!”

CUM S-A FACUT DE NU MI-AM BATUT COPILUL

Carmen MUSAT-COMAN

.

CUM S-A FACUT DE NU MI-AM BATUT COPILUL

.

Editura CUNUNI DE STELE, Bucuresti – 2011

www.edituracununidestele.ro

 .

Uite înca o desteapta care s-a apucat sa ne învete cum sa ne crestem copiii”, veti spune, iar eu o sa va contrazic. Unu: nu sunt deloc desteapta, ba as putea spune ca din contra (câteodata). Doi: de învatat nu va învat nimic si nici nu mi-am propus. Pentru ca tot ce gasiti în cartea aceasta stiti deja. Ati mai uitat, pe ici, pe colo, prin partile esentiale, si atunci sa-mi permiteti sa va reamintesc. O voi face însa cu blândete – sa întelegeti aici „ironie” – caci subiectul e delicat. N-o sa va dau sfaturi – nici nu sunt în masura –, caci iata, eu nici acum nu stiu prea bine cum sa procedez în cutare sau cutare situatie, n-o sa afirm, batându-ma cu pumnul în piept, ca sunt mama perfecta si ca am copilul perfect. Dumnezeu mi-e martor ca sunt imperfecta si daca adjectivul ar suporta grade de comparatie as folosi unul, dar nu vreau sa mi se reproseze mai târziu ca am scris o carte si nici pe aia corect gramatical. Macar reprosul acesta sa nu mi se faca, fiindca se vor gasi destui sa spuna ca uite, nici macar nu e specialista în psihologie si ne da noua sfaturi, învata oul gaina etc.

Ce pun eu aici pe hârtie sunt gânduri. Despre relatiile parinte-copil, parinte-sistem educational (gradinita, scoala), parinte-parinte, copil-copil. Unele au fost asternute pe hârtie mai demult, prin anii 2000-2002, si au fost gazduite de revista „Femeia”, la rubrica „Meseria de parinte”, altele mai încoace, prin anii de glorie ai blogului personal ce viseaza toiagul de maresal… Am scris cuvântul „toiag”? Cumva din aceeasi familie cu bâta, ciomag, ciocan, palma, nuia?

Protectia Copilului sa nu intre în panica, nu, nu e un titlu ascuns despre violenta, nu mi-am batut si nici n-o sa-mi bat copilul – nu sunt dintre cei ce gândesc ca „bataia e rupta din rai”. Deci sa nu fiu acuzata de vreo organizatie ca aplic proverbul pe ascuns, cu ciocanul din dotarea pentru sedinta foto care, fie vorba între noi, a fost imortalizata de însusi copilul cu pricina, cel din titlu, copil caruia nu i-a tremurat deloc mâna când a fotografiat, deci nimeni, niciodata, nu va putea afirma ca se afla într-o stare de teroare.

Cum spuneam, cartea aceasta e formata din gânduri. Nu afirm ca sunt întelepte dar va garantez ca sunt de bun simt. Le-am reunit aici când mi-am dat seama ca uneori reactionam atunci când altcineva ne spune ceea ce noi stim dar, din varii motive, am uitat, ignoram. La un moment dat am asistat la o scena între o mama si fiica ei de vreo opt ani. Mama îi reprosa o multime de lucruri, o tot certa. A luat un biletel din cosuletul cu proverbe bengaleze pe care i-l întindeam, l-a deschis, a citit cu voce tare, s-a uitat la mine cu o privirea rea si mirata totodata, si-a luat copilul de mâna si a plecat. Pe bilet scria: „Parintii nemultumiti cred ca numai copiii altora sunt buni”.

Acela a fost momentul în care m-am decis sa pun laolalta gândurile mele despre parinti si copii. Poate ca o vorba, o situatie va vor da de gândit asa cum mi-au dat si mie, la vremea respectiva. Nu cred ca acum sunt o mama mai buna, mai desteapta, mai înteleapta, însa ma straduiesc. Si îi dedic fiicei mele Ana aceasta carte, nu pentru ca datorita ei am batut toate parcurile din Bucuresti, am trecut pragul gradinitelor si scolilor, dând nas în nas cu toate situatiile descrise, ci pentru ca datorita ei învat, în fiecare zi, sa fiu un parinte multumit.

Carmen MUSAT-COMAN

 

Editura Cununi de stele, Bucuresti – 2011

noiembrie 2011, 144 pagini

www.edituracununidestele.ro

——————————————————

 

Carmen MUSAT-COMAN, s-a nascut în 1964 si locuieste în Bucuresti de la 20 de ani, lasând linistea padurii pentru agitatia citadina. Spera ca într-o zi sa refaca traseul în sens invers. A absolvit în 1989 Facultatea de limbi straine, sectia franceza-româna, din cadrul Universitatii Bucuresti, si a predat franceza câteva luni într-o comuna din tara, experienta care i-a inspirat povestirea care da si titlul primei ei carti. Din 1990 lucreaza în presa, perioada cea mai frumoasa considerând-o a fi între anii 1997-2004, de redactor la revista „Femeia”. A colaborat cu diferite publicatii cu profil feminin, psihologic sau cultural si din 2006 este jurnalist independent. În 2005 obtine, cu articolul „Emanciparea post-cratite”, publicat în „Psihologia azi”, Marele Premiu al UNDP al competitiei media cu tema „Esti partenera la decizie”. În acelasi an primeste Premiul ambasadei Indiei pentru promovarea culturii indiene în România. Face traduceri din franceza, în special carti de psihologie, si traduceri din bengali. În 2008, la editura Polirom a publicat „Cele mai frumoase basme bengaleze”, traduceri realizate din bengali, având onoarea de a fi cotraducatoare a cartii, alaturi de reputata scriitoare, traducatoare si cercetatoare Amita Bhose, a carei discipola este.

În 2009 a înfiintat editura „Cununi de stele”, pentru a edita opera profesoarei sale, Amita Bhose, reusind sa aduca la lumina tiparului 13 titluri ale primei traducatoare a lui Eminescu în Asia. Tot în 2009 a publicat prima sa carte, „Cum s-a facut de-am ramas fata batrâna”, care contine povestiri, unele cu final neasteptat. Trei dintre ele fusesera publicate pe site-ul liternet – „Cum s-a facut… Mujdeiul, Cartoful” – fiind traduse apoi în maghiara de Bige Szabolcs si postate pe site-uri culturale din Ungaria. La vremea respectiva, autoarea s-a amuzat: „Sunt un scriitor fara volum publicat dar tradus în alta limba”. „Cum s-a facut de-am ramas la cratita”, aparuta în 2010, reuneste eseurile publicate între anii 2000-2003 în revista „Femeia” si în „Almanahul omonim” din 2002, în cadrul rubricii „Picatura de venin”. Egalitatea de sanse este tema predilecta a acestor eseuri, scrise într-un ton ironic, uneori chiar sarcastic.

Cartea de fata, „Cum s-a facut de nu mi-am batut copilul”, abordeaza relatiile dintre parinti si copii, parinti si sistemul educational. O carte din gânduri. Autoarea nu da lectii, nu da sfaturi, ci va reaminteste; descrie, traieste situatiile în care se afla, la un moment dat, un parinte. Învata, în fiecare zi, sa fie un parinte multumit. – vezi si În loc de prefata, postfata si alte note.

DEMOCRATIA… „BULANULUI LIBER”!!!

prof. dr. Adrian Botez

În aceste zile, ale protestelor de strada, din majoritatea marilor orase ale României, constatam ca nici anul care s-a napustit peste noi, 2012, nu are semne faste – cel putin în ceea ce priveste „scuturarea lanturilor”…

Impostorii, tradatorii, hotii si golanii care conduc tara (sfruntând si înfruntând si zdrobind orice încercare de ridicare, de sub „spuma înveninata”, a valorilor autentice, de Duh si de Munca Dedicata!), acum (dar nici cei din ’89, încoace, n-au fost cu mult mai breji!), n-au cum sa-si respecte poporul – când nu-i înteleg si, deci, nici nu stiu sa-i respecte Duhul – pe AMINUL-EMINESCU (…care, din paginile cartilor, le vorbeste, zilnic, „pe sleau”: „Si acum priviti cu spaima fata noastra sceptic-rece,/Va mirati cum de minciuna astazi nu vi se mai trece?/Când vedem ca toti aceia care vorbe mari arunca/Numai banul îl vâneaza si câstigul fara munca,/Azi, când fraza lustruita nu ne poate însela,/Astazi altii sunt de vina, domnii mei, nu este-asa?/Prea v-ati atatat arama sfâsiind aceasta tara,/Prea facurati neamul nostru de rusine si ocara,/Prea v-ati batut joc de limba, de strabuni si obicei,/Ca sa nu s-arate-odata ce sunteti – niste misei!/Da, câstigul fara munca, iata singura pornire;/Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire!”) – …a carui nastere ar trebui aniversata, azi, 15 ianuarie 2012!

…În noaptea de 14 spre 15 ianuarie, jandarmii/politistii-„copoii” puterii tiranic-despotice (da, „copoii”, cum îi numea, înca din veacul al XIX-lea, Grigore Alexandrescu) au „recitat” (ritmat/scandat!) versetele eminesciene, în Bucuresti, cu acompaniament de „bulane” („LIBERE”, cum altfel?!), pe spinarile unor manifestanti care, pâna sa fi fost stârniti de fortele de…DEZORDINE (pentru ca, daca jandarmii si politistii ar fi plecat acasa, dupa ce protestatarii se „campaseraNU la Cotroceni, ci în simbolistica martirica a Pietii Universitatii! – respectivii protestatari s-ar fi retras, posomorâti de necazuri si nevoi, dar complet pasnici! – …cum au facut-o si cu o zi înainte, când jandarmii s-au purtat omeneste, cu niste manifestanti care ajunsesera chiar sub zidurile Palatului locuit de catre GOLANUL-SEF AL ROMÂNIEI!) – strigau, fiecare dintre ei, ce-i trecea prin stomac ori prin minte – adica, ceea ce-l durea mai tare si de mai aproape: „Salvati Rosia Montana!”, „Basescu=Ceausescu, PDL=PCR”, „Ne este foame!”, „Destul ne-ati saracit, destul ne-ati umilit!”, „Jos Basescu!”, „Alegeri anticipate!”, „Iesi afara,/Javra ordinara!”, „Raed Arafat, Român adevarat!” etc. etc. etc.

…Tot ce s-a întâmplat dupa ora 20, s-a efectuat, prin magistrala interpretare securistica a „capelmaistrilor” Jandarmeriei si Prefecturii Capitalei – … cu acompaniament de racnete de durere si groaza, de grenade lacrimogene si de fum de razboi… – …RAZBOIUL PE CARE GOLANII SI TRADATORII VAMPIRICI, DE LA CONDUCEREA ROMÂNIEI DE AZI, ÎL DUC CU PROPRIUL LOR POPOR! – … CARE, ÎN MAJORITATE (SE PARE…) I-A VOTAT, CÂNDVA…!!!

…Iar în timp de razboi, fireste ca „guvernantii haosului…organizato-premeditat” s-au „postat”, strategic…LA SINAIA!!!

…Hotarât lucru: NU votul va rezolva disperarea acestui popor înselat, jupuit si jefuit (zi de zi si ceas de ceas!) – si plin, pe fata, pe ochi – de zoaiele si de scuipatii, revarsati, asupra lor, de catre… „conducatorii” si „organizatorii” dezastrului sau!

Nesimtitii astia, de la conducerea DEZASTRULUI României de azi – nu se dau urniti decât cu FORTA!!! Apelul internetistic al Maestrului CORNELIU LEU este foarte nimerit, în aceste momente dramatice, de limita a suportabilitatii poporului celui mai îngenuncheato-anesteziat, mai umilit si mai „jumulit” (de catre straini si de…”bastanii” autohtoni!) din Europa: „RASTURNATI-I!” – cf. www.corectnews.com

Din pacate, un calcul simplu ne cam “scutura”, ca de un soc electric: Bucurestii au cca. 2,5 milioane de locuitori… – iar demonstrantii (adunati prin… FACEBOOK!) nu depasesc numarul de…1,5 mii sau, cel mult, doua mii! România are, cica, 22 de milioane de locuitori – iar totalul manifestantilor români nu depasesc, se pare…10.000 de locuitori (ba chiar se lanseaza, insidios, “informatia” ca, de fapt, asistam, în direct, la manifestatiile suporterilor echipelor de fotbal, Steaua si Dinamo… – ooo, nu stiam unde este Monopolul Patriotismului Românesc – ACUM AM AFLAT! UFFF!!!)!!!

Cam putini îsi constientizeaza somajul, umilinta, jaful “zapciilor”, buzunarele goale…?! Nu: lipseste “unitatea”-solidaritatea umana, lipseste curajul, asumarea gestului, responsabilitatea gestului vital-reactionar… – si “oamenii” (?!) prefera, mai ales pe frigul asta, sa priveasca, în mod confortabil, “filmul necajitilor” …de la televizor!!! De parca totul ar fi virtual, iar nu o realitate foarte…REALA! – … care i-a lasat “fara pene” pe toti oamenii cinstiti si muncitori, din România – silindu-i, pe multi, sa plece ca sa “experimenteze” si …scuipatii straini!!!

N-ar fi de preferat, oare, sa plece (…la dracu’! – fie si NUMAI pâna în Pacific!) hotii si banditii, criminalii României – decât oamenii de treaba…?!

O „isteata” de reporterita TV a trâmbitat, glorios (pe acest fond de razboi civil incipient…) si cu ifos în glas, pe la orele 23,30 – adica, în plina atmosfera de „cafteala” macelareasca, din partea „servitorilor (DEZ)ordinii”, asupra unor amarâti de tineri/studenti: „Subliniez, înca o data (n.mea: deci prostia ei avea…antecedente!): aceste demonstratii (n.m.: ea se referea, probabil, la „demonstratiile” verbale ale protestatarilor, zgribuliti de frig… – … dar noi, telespectatorii, vedeam pe ecrane, de fapt, „demonstratii” de forta, cu scop de descurajare-intimidare definitiva, din partea jandarmo-politiei! – care „târnosea” lumea teribil de comunisto-echitabil: fara deosebire de sex, vârsta si nationalitate!) arata, fara gres, izbânda democratiei în România: oamenii se pot exprima liber!”

Tare as fi dorit (în clipele-acelea!) sa-i „izbândeasca”, vreun „macelar de serviciu”, vreo doua „bulane” peste cap (…precum medicului psiholog Bogdan Pîrnau si multora ca el!), acestei cretine cu fumuri politologo-sociologice…Nu de alta, dar pentru ca sa-i întareasca si „sublinieze”, definitiv, astfel, buna ei opinie despre…”democratia” masonic-româneasca!

…Merita eminenta cotofana („televizionistica”) o astfel de „premiere” – de ce nu?! Eu opinez ca aceasta „demonstratie democratica de exprimare libera” (a „Bulanului LIBER”!) ar fi satisfacut-o deplin (pe apologeta „copoilor” Golanului-Sef!) si fara dubii sau…”incomprehensiuni” ulterioare (intelectuale, fireste!).

 

TRIPLU EVENIMENT EDITORIAL LA IASI

George ROCA prezinta:

.

TRIPLU EVENIMENT EDITORIAL LA IASI

 .

Editurile iesene Polirom si a Universitatii „Alexandru Ioan Cuza”, alaturi de Casa Cartii de Stiinta din Cluj-Napoca si Libraria „Orest Tafrali” (Corpul A al Universitatii „Alexandru Ioan Cuza” Iasi) se vor reuni într-un context publicistic interdisciplinar miercuri, 18 ianuarie 2012. Vor fi lansate volumele: „Educatie si frontiere sociale. Franta, România, Brazilia, Suedia”, coordonat de Mihai Dinu Gheorghiu si Monique de Saint Martin, în colaborare cu Bénédicte de Montvalon; „Dezvoltare comunitara si incluziune sociala în perspectiva socioeconomica” de Mihai Dinu Gheorghiu si Daniela Gîfu (editori), prilej cu care va fi prezentata si colectia în care a aparut aceasta carte, „Observatorul Social”, si „Violenta simbolica în discursul electoral” de Daniela Gîfu.

În cadrul acestui eveniment vor lua cuvântul personalitati universitare iesene. Amintim pe prof.univ.dr. Adrian Neculau, prof.univ.dr. Nicu Gavriluta, prof.univ.dr. Dan Cristea, conf.univ.dr. Dan Stoica, prof.univ.dr. Andrei Corbea-Hoisie si psiholog Iulian Ghica.

Primul volum, „Educatie si frontiere sociale. Franta, România, Brazilia, Suedia”, este construit pe baza rezultatelor obtinute de o echipa internationala de cercetatori în Franta, România, Brazilia si Suedia si se adreseaza profesorilor si studentilor de la facultatile de stiinte sociale, precum si tuturor celor interesati de relatia dintre educatie si frontierele sociale mai mult sau mai putin vizibile.

Cel de-al doilea volum, „Dezvoltare comunitara si incluziune sociala în perspectiva socioeconomica”,  este de fapt o culegere de articole prezentate în cadrul primei conferinte dedicate tinerilor cercetatori (cunoscuti si sub numele de cod „doctoranzi” si „postdoc”) din România care a avut ca tema dezvoltarea comunitara si incluziunea sociala, alegere deloc întâmplatoare, daca tinem seama de interesul manifestat de reprezentantii scolilor doctorale din Iasi si din tara, o buna parte dintre ei prezenti în acest volum.

Volumul „Violenta simbolica în discursul electoral”, este „un studiu care nu ramâne un document abstract si teoretizant, ci îndrazneste, cu succes, sa contribuie ca un ghid practic la descifrarea unor cascadorii politice publicitare, tot atâtea tentative de mascare a luptei pentru putere prin convingerea electoratului cu instrumentele comunicarii prin presa, comunicare” asa cum subliniaza prefatatorul acesteia, cunoscutul jurnalist Nicolae Melinescu.

O inspirata manifestare editoriala, unde publicul doritor iesean si nu numai are ocazia sa-i întâlneasca pe:Mihai Dinu Gheorghiu, profesor la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi, membru asociat al Centre de Sociologie Européenne (EHESS/CNRS) si al Centre d’Etudes de l’Emploi (CNRS), Paris; Monique de Saint Martin, directoare de studii la Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales, cercetator în cadrul IRIS, Paris; Daniela Gîfu, asist.univ.dr. la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi, cercetator postdoc., studii interdisciplinare (Facultatea de Informatica si Facultatea de Psihologie si Stiinte ale Educatiei) cu sprijinul financiar acordat prin proiectul POSDRU 63663.

Trebuiau sa poarte un nume

Marin Sorescu

 

Eminescu n-a existat.

 

A existat numai o tara frumoasa

La o margine de mare

Unde valurile fac noduri albe.

Ca o barba nepieptanata de crai.

Si niste ape ca niste copaci curgatori

În care luna îsi avea cuibar rotit.

 

Si, mai ales, au existat niste oameni simpli

Pe care-i chema : Mircea cel Batrîn,

Stefan cel Mare,

Sau mai simplu : ciobani si plugari,

Carora le placea sa spuna

Seara în jurul focului poezii –

“Miorita” si “Luceafarul” si “Scrisoarea a III-a”.

 

Dar fiindca auzeau mereu

Latrînd la stîna lor cîinii,

Plecau sa se bata cu tatarii

Si cu avarii si cu hunii si cu lesii

Si cu turcii.

 

În timpul care le ramînea liber

Între doua primejdii,

Acesti oameni faceau din fluierele lor

Jgheaburi

Pentru lacrimile pietrelor înduiosate,

De curgeau doinele la vale

Pe toti muntii Moldovei si ai Munteniei

Si ai Tarii Bîrsei si ai Tarii Vrancei

Si ai altor tari românesti.

 

Au mai existat si niste codri adînci

Si un tînar care vorbea cu ei,

Întrebîndu-i ce se tot leagana fara vînt?

 

Acest tînar cu ochi mari,

Cît istoria noastra,

Trecea batut de gînduri

Din cartea cirilica în cartea vietii,

Tot numarînd plopii luminii, ai dreptatii,

ai iubirii,

Care îi ieseau mereu fara sot.

 

Au mai existat si niste tei,

Si cei doi îndragostiti

Care stiau sa le troieneasca toata floarea

Într-un sarut.

 

Si niste pasari ori niste nouri

Care tot colindau pe deasupra lor

Ca lungi si miscatoare sesuri.

 

Si pentru ca toate acestea

Trebuiau sa poarte un nume,

Un singur nume,

Li s-a spus

Eminescu.

 

SEBESUL DE SUS – mit „Onkel Mitica” durchs Land der Erinnerungen –

Octavian D. Curpas

Übersetzung aus dem Rumänischen von Gabriela Calutiu Sonnenberg

Januar 2012

 

Motto:

Ich glaube wir sind aus Sehnsucht geboren. Daher verfolgt uns überall dieses erhabene Gefühl, ein Leben lang. Ich bin auf dem Dorf geboren, dort wo auch die Ewigkeit ihre Wurzeln hat. Aus diesem Grund bin ich keineswegs verlegen.

                                                                             Aurel I. Borgovan – „Sehnsucht nach dem Heimatdorf”

 

63 Exiljahre haben es nicht geschafft, die Erinnerung an das Heimatdorf Sebesul de Sus (Sebesch gelesen) aus dem Gedächnis von Dumitru Sinu zu löschen. Es ist schließlich der Ort in der Umgebung von Hermannstadt in dem er seine Wurzeln hat. Trotz seiner weltweiten Reisen und zahlreichen Begegnungen mit allerhand Menschen strahlt sein Gesicht in unverwechselbarer Freude sobald die Mitbewohner aus Sebes in irgendeinem Gespräch erwähnt werden. Obwohl er schon im Jahre 1948 seine Heimat verließ um sein Glück in der großen weiten Welt zu suchen, hortete er sorgfältig all seine Erinnerungen aus der Zeit davor. Diese befinden sich entweder in seinem Gedächtnis, oder in zahlreichen Heften, akkurat handschriftlich festgehalten und sortiert. Wenn man ihn darum bittet lässt er jederzeit gern die Vergangenheit Revue passieren.

Das Dorf von gestern, die Erinnerungen von heute

Zum Thema Heimatdorf habe ich mich mit „Onkel Mitica” lange Zeit unterhalten. Jedes Mal wenn das Dorf ins Gespräch kam, tauchten neue Erinnerungen auf. Seine Fähigkeit sich bis ins kleinste Detail an Sachen zu erinnern, die vor so viel Zeit passiert sind grenzt an ein Wunder.

Im Herbst 1948 entzog sich Dumitru Sinu zum ersten Mal der Feldarbeit und überließ den Dorfbewohnern das Einbringen der Ernte, indem er die Heimat verließ. Bis heute kann er sich noch ganz genau an jedes einzelne Familienmitglied erinnern, sei es auch noch so klein oder entfernt verwandt. Mit Zufriedenheit registriert er auch, dass seine Tochter, die jetzt in Frankreich lebt, genauso wie er selbst das Heimatdorf ins Herz geschlossen hat. “Es macht mich glücklich zu wissen dass Sandra mein Elternhaus zurück gekauft hat und, nachdem sie es renovieren ließ, zusammen mit ihrer Familie die Ferien dort verbringt. Für sie ist es viel einfacher; schließlich leben sie viel näher dran.”

In Sebesul de Sus gab es keine Siebenbürger Sachsen und auch keine Ungarn. Die Härte des Lebens am Fuße der Karpaten hielt viele davon ab, sich in der Gegend niederzulassen. Nichtdestotrotz weist die Bauart der Häuser einen gewissen Einfluss des deutschen architektonischen Stils auf. In Talmesch (rumänisch Talmaciu) – ein naheliegender, größerer Ort – gab es jede Menge Sachsen. Für einige hatte Onkel Mitica´s Vater ein paar Häuser errichtet. Zusammen mit seinem Bruder, Ion Sinu hatte er auch das Kulturheim im eigenen Dorf gebaut. Die Dachziegel kamen aus der kleinen Ziegelfabrik, die von seinem Großvater mütterlichereits, Ion Stanila, genannt Der Ziegler, betrieben wurde.

Onkel Niculita, der väterliche Großvater war genau das Gegenteil seines mütterlichen Opas: weise und großzügig schenkte er allen Leuten seine Achtung und half gern vielen Mittbürgern in Not. „Sogar die Sachsen hoben ihren Hut vor ihm”. Onkel Niculita´s Ehefrau kam aus Talmesch, eine geborene Ritivoi. Sie stammte aus derselben Familie wie Ion Ritivoi, der, laut Mitica, wahrscheinlich der fleißigste Mensch der Welt war. Auch dieser hatte einige Jahre im Ausland verbracht um Geld für seine Familie zu verdienen, kehrte jedoch irgendwann zurück. Die Familie Ritovoi besaß ein besonders großes Haus in Talmesch, welches später nationalisiert und in ein Schulinternat umgewandelt wurde.

Um dieselbe Zeit war Sebesul de Sus eine selbständige Gemeinde, geführt von einem Bürgermeister, der als Birau bezeichnet wurde; sein Stellvertretender war ein Pristav, heute würde man Vize dazu sagen. Für die ungestörte nächtliche Ruhe sorgte ein Boactar, wärend die Wache über die Felder von einem Vornic übernommen wurde. Der Pârgar war zuständig für die Überbringung der Nachrichten; er übte sein Metier mit Hilfe einer Trommel, aus dessen Schläge jeder Versammlung auf dem Dorfplatz voraus gingen. Für die Niederkunft, zum Zähne ziehen und um Krankheiten zu besprechen gab es die Hebamme (rumänisch Moasa). Man verfügte sogar über einen eigenen Purcar (Schweinezüchter) und einen Caprar, der auf die Ziegen aufpasste (Capra heißt auf rumänisch Ziege)!

Der Bürgermeister war der führende „Haushälter” im Dorf. Onkel Mitica Sinu erwähnte einen Ioan Manduc, der das Amt des Bürgermeisters 30 Jahre lang ausgeübt haben soll. Er war einer der meistgeachteten Bürgermeister der Gegend. Mit tadellosem Organisationstalent hatte er eine Menge Wissen von den siebenbürger Sachsen übernommen und konnte die Dorfbewohner wunderbar motivieren. „Er schämte sich nicht zuzugeben, dass er die Kunst des Haushaltens bei den Sachsen gelernt hatte” – erzählt der 56 jährige Marius Traian Dumitru aus Hermannstadt, Manduc´s Enkel.

Der gemeinschaftliche Boden wurde mit Hingabe und Ernsthaftigkeit sorgfältig verwaltet. Alle lebten in Frieden miteinander und bearbeiteten gemeinsam den kargen Boden, unter nicht gerade günstigen klimatischen Bedingungen. Sie züchteten Vieh, aber sie waren auch gute Handwerker. Die Varnita (rum. Var bedeutet Kalk) erzeugte den nötigen Kalk für die Wände und Maurerarbeiten. Dazu verfügten sie noch über die bereits erwähnte Ziegelfabrik des Großvaters, dann das Mahlwerk (rum. Piua), dessen Aufgabe sowohl das Getreidemahlen wie auch die Ölgewinnung war. In der Wachswerkstatt wurde Bienenwachs geschmolzen und zu Kerzen verarbeitet. Das steinerne Mühlrad diente der Erzeugung von Essig und Apfelsaft. Auf ewig den alten Traditionen des Hermannstädter Randgebiets getreu, fehlte es ihnen an nichts Überlebenswichtigem!

Nachdem die Kommunisten die Staatsmacht an sich gerissen hatten, galt der Ort nicht mehr als eigenständige Gemeinde; er wurde als einfaches Dorf in die benachbarte Gemeinde Racovita eingegliedert. Nun hatten die Sebeser keinen eigenen Bürgermeister mehr und mussten für jedes klitzekleine Verwaltungspapier einen Ausflug in der Nachbarschaft auf sich nehmen.

Die Bewohner dieser zwei Dörfer – Sebes und Racovita – hatten ohnehin kein gutes Verhältnis miteinander. Schon seit ungewisser Zeit herrschte dicke Luft, angeblich aufgrund einiger Taten der Racoviceni, die jedoch im Laufe der Jahre von Allen vergessen wurden. Laut Onkel Mitica „waren die Racoviceni für uns so etwas wie die Russen für die Rumänen. Sie kamen, holzten den Wald ab, nahmen die Steine aus dem Flussbett und fuhren dann wieder weg!”

Da gibt es noch eine alte Geschichte, an die sich Onkel Mitica erinnert. Opa Niculita hatte ihm von einer Frau erzählt, die die Ohrläppchen ihrer Tochter durchbohren ließ, um ihr Ohrringe anzustecken. Üblicherweise zog man einen seidenen Faden durch die Löcher, um zu verhindern dass diese sich wieder schlossen; man hing auch einen kleinen Wachsklumpen daran, um sie zu beschweren. Da aber die genannte Frau gerade in diesem Augenblick kein Wachs zur Hand hatte, nahm sie einfach ein Stück Polenta. Die Racoviceni dachten sich ein spöttisches Lied dazu aus, sehr zum Leidwesen der Sebeseni : Iese Buha din coliba / Cu cercei de mamaliga… („Kriecht die Eule aus dem Nestchen/ Mit Polenta an den Läppchen…”). In Sachen Humor ist der Folklore unübertroffen! Ob fröhlich oder traurig, für ein Gedicht waren sich den Leute nie zu schade.

Wann immer er mit dem Dorfleben anfängt, streut Onkel Mitica eine bunte Mischung lokaler Sprüche und ehemaliger Redewendungen ins Gespräch ein. Auch die Bräuche und Traditionen kommen nicht zu kurz. Als wahre Speicher unserer spirituellen Identität werden sie wohl von keinem von uns jemals vergessen werden.

Volksfeste und -bräuche aus Sebesul de Sus

Als begeisterte Anhänger volkstümlicher Bräuche, die in dieser Gegend Rumäniens durchaus verbreitet waren, hielten die Bewohner von Sebesul de Sus große Stücke auf das kulturelle Erbe ihrer Vorfahren. Möglicherweise trug auch die Abgeschiedenheit dieses schwer auffindbaren Ortes, verborgen im Schoße des majestätischen Berges Suru (der Schimmel), zur Erhaltung genannter Traditionen bei. Wie dem auch sei, Anfang des zwanzigsten Jahrhunderts war das Pflegen bestimmter Bräuche und Feste nach einem ganz bestimmten Muster eine Sselbstverständlichkeit.

Wenngleich auch heute einige dieser Gepflogenheiten am Leben erhalten werden, die Pracht und Schönheit jener guten alten Zeiten, als Dumitru Sinu noch ein Kind war ist nicht mehr im gleichen Maße vorhanden. Im Alter von 85 Jahren erinnert er sich noch mit großer Freude an die Volks- und Religionsfeste des damaligen Sebes. Jedes einzelne davon wird von ihm vorgetragen, als ob er aus einem Buch vorlese. Das ganze lebendige Treiben erwacht geradezu bildlich vor seinen Augen.

Palmsonntag

„Unter Leitung unseres Popen (sein Name war Tatu), seiner Gattin, und unseres Lehrers Stoia bildeten wir Kinder am Palmsonntag eine Prozession. In den Händen zarte Ruten, aus Trauerweide geschnitten, gingen wir zum Dorfeingang; der Pope und der Lehrer führten die Kolonne an, die Frau des Popen kam hinterher. Wir sangen: Sehet, die wärmenden Tage/ folgen dem eisigen Sturm./ Die Sonne des Palsonntags komme/ der Palmsonntag strahle darum./ Die Lerchen erfüllen den Himmel/ und Jesus mit seinem Gefolge/ bringt Liebe und Sanftmut vorbei./ Durch sein Gewand auf dem Boden/ den wahren Weg kündigt er an. Am frühen Morgen des Palmsonntags, um 6 Uhr, ging Popa Tatu in die Kirche und richtete an die heilige Maria ein eigens dafür gedachtes Gebet um die Vergebung aller Sünden der Dorfbewohner zu erreichen. Nach der heiligen Messe nahm jeder eine heilige Weidenrute mit nach Hause. Es galt als Vorschrift, dass man am Palmsonntag unter anderen auch Fisch zu Mittag essen musste.

Vor Ostern, während der heiligen Fastenzeit, gab es bestimmte Regeln, die beachtet werden mussten: gleich bei der Beichte brachte man zwei oder vier Eier mit (besonders ältere Leute und Frauen taten das). In der Woche zwischen Palmsonntag und Ostern sammelte sich das ganze Dorf täglich in der Kirche, jeder musste in die Beichte gehen und jeder bekam die heilige Weihe. Die Karwoche, war als Reinigungswoche der Ordnung gewidmet. Ähnlich einer schönen Frau, putzte sich die Kirche heraus und schmückte sich mit den schönsten Kleidern, um Ostern entgegen zu schauen. Dasselbe galt für jedes einzelne Haus im Dorf. Am Gründonnerstag wurde die heilige Messe der 12 Evangelien abgehalten. Speziell am Karfreitag war das Fasten extrem streng. Auf diese Weise, innerlich und äußerlich gereinigt, erwartete die Sebeser das Fest der Wiedergeburt.

Das heilige Osterfest

Wer einmal die Nacht der Wiedergeburt in Sebes erlebt hat, konnte das niemals vergessen: schon außerhalb des Dorfes vernahm man das Glockenläuten und das rhythmische, rituelle Schlagen der Toaca (eine Art Holzbrett, ein Aufruf zur Aufmerksamkeit). Mit donnernder Stimme rief der Pope: Ihr Herren, öffnet die Tore des Himmels und lasset Seine Heilige Hoheit eintreten! Gefolgt von Kommt und nehmt Euch das Licht! Nachdem er den Altar erreichte, wand er sich zur Gemeinde: Freut Euch alle, die Ihr gefastet habt und auch die, die es nicht haben! Dann ging jeder mit seinem Kelch nach vorne, nahm sich vom heiligen, im Wein getränktes Wafer etwas mit, deckte es mit einem sauberen, handbestickten Tuch ab und trug es nach Hause…

Währenddessen sangen der Chor und die Gemeinde Christus ist aufgewacht! Onkel Mitica erinnert sich an ein paar unglaublich schöne Stimmen aus seinem Dorf, die von Vasile Nicula oder die des Vasile Badila.

Der Frühling brachte immer das Fest des Heiligen Gheorghe mit sich. Da sammelten sich die noch ledigen Söhne des Dorfes und flochten Kronen aus Tannenzweigen. Diese hängten sie an die Tore der Häuser, wo Mädchen wohnten, die gerade mit dem Schulabschluss fertig waren. Dies war ein Zeichen: sie planten, am Abend nochmal vorbeizukommen, um die Mädchen mit Wasser zu bespritzen (verspricht Reichtum im Leben).

Es folgten die Pfingsten. Zu dieser Gelegenheit hielt man im Anschluss an die übliche Sonntagsmesse eine zusätzliche Predigt. Darin bat man um eine heile Rückkehr der Hirten und Schafsherden aus den Bergen. Zwischen Ostern und Pfingsten feierte man das Fest des Maßes. Hiermit verabschiedete man sich feierlich von den Schafherden, die von nun an zu den Almen in den Bergen getrieben wurden. Auch wurde mit jedem Schafbesitzer die genaue Menge an Milch abgemessen, die ihm weiterhin im Herbst zustehen würde. Die Berge und die ganzen Täler der Umgebung hallten, wenn der große Tisch festlich gedeckt war und die anmutigen Tänzer eifrig ihre Schritte vorführten! „Wie könnte man nur so etwas jemals vergessen?”, fragt mich Onkel Mitica und lächelt.

Weihnachten

Zu Weihnachten waren wir Kinder und Jugendliche die glücklichsten von Allen”, erzählt Dumitru Sinu. Am Weihnachtsabend versammelten wir uns am Dorfeingang und übten schon die Weihnachtslieder. Diejenigen, die im unteren Teil des Dorfes wohnten, übernachteten bei Gheorghe oder bei Dumitru. Die „Mittleren” quartierten sich bei Vasile oder Aurel ein, und die aus dem oberen Teil bei Bucurenciu. Pro Haus sammelten sich etwa zehn bis fünfzehn Kinder.

Um vier Uhr in der Früh, am Weihnachtstag, band jeder seine Stofftasche an einem Stock, schulterte sie und ging aus dem Haus, um an den Türen der Dorfbewohner die Geburt Christi anzukündigen. Jeder tat sein Bestes und sang nach Kräften Deine Geburt, Jesus Christ oder Heilige Maria, Du Unbefleckte, denn wir wussten dass die Mühe sich lohnen würde: man gab uns Äpfel – genannt Roscove (die Rötlichen), Birnen und Nüsse,

2-3 Stück Würfelzucker, Trockenobst. Manch einer gab uns sogar 2-3 Heller. Wir wussten, dass es sich sowohl bei Toma Tomitii, wie auch bei den Maniocs nicht lohnte vorbeizuschauen, denn entweder hielten sie ihre Tore verschlossen, oder gaben uns bloß ein Stück Kohle.

Wenn wir mit Singen fertig waren, ging einer von uns ins Haus und grüßte artig. Sobald alle Häuser aus unserm „Revier“ fertig abgeklappert waren, machten wir uns auf dem Weg nach Hause. Du hättest uns sehen sollen, wie wir beim Geschenke auspacken jubelten! Außer uns vor Freude steckten wir die ganze Familie an; die freute sich mit, sozusagen über unsere Freude.”

Ähnlich wie vielerorts in Siebenbürgen (rumänisch Transilvania) gingen am Weihnachtsabend die heiratsfähigen Jugendlichen von Tür zu Tür und sangen ihre Weihnachtslieder. Die Gastgeber bereiteten für sie ein geflochtenes Rosinenbrot, geräucherte Würste und Katenschinken vor. Manchmal gaben sie ihnen auch Geld. Wenn Mädchen im Haus wohnten spielte die Musik ein paar Tanzlieder extra dazu und man blieb halt ein bisschen länger. Die üblichsten Weihnachtslieder waren der Viflaimul und der Irod.

Die Jugendbande traf sich in den Weihnachtstagen in einem der größeren Häuser, aß und trank von den geschenkten Vorräten und feierte mit Gesang und Tanz die ganze Zeit über. Oft wurde die Nacht zum Tage gemacht. Die Gruppe wurde von einem eigenen Birau und Pristav geführt, die für die Organisation zuständig waren. Der Wein kam aus der Târnave Gegend (auf Deutsch Scharosch), die Lebensmittel aus dem Dorf. Die Mädchen bereiteten das Essen vor. So konnten die Jungen beobachten, welche von den Mädels sich am besten als Braut eignete. Jeder junge Mann hatte drei Holzspieße mit seinem Namen drauf. Einer davon war für Schnaps, der andere für Wein und der dritte für Bier. Mit Strichen auf den Spießen hielt man die Rechnung fest. Erst später, zum Heiligen Johann bezahlten sie für den Verzehr…

„Die Weihnachtsstimmung, die einmalige Atmosphäre die um diese Zeit das Dorf Sebesul de Sus umgab, all diese Bräuche und Traditionen, alleine der Geruch nach Sarmale (Krautwickel), Räucher- oder Leberwurst, sowie die Aromen des hausgebackenen Kuchens, all dies sind Sachen die ich niemals vergessen werde“ – erzählt Onkel Mitica.

Er hat mir noch vieles über das Dorf mitgeteilt, doch ich bin sicher, dass es noch jede Menge Dinge gibt, die erwähnenswert wären. Er weckte bei mir die Neugier. Ich begann mich für Sebesul de Sus zu interessieren und hoffte auf eine Begegnung mit dem rumänischen Dorf von heute, mitten im dritten Millennium. Mich reizte der Vergleich mit Onkel Mitica´s Erinnerungen. Dumitru Sinu schien ein seltener Zeitgenosse aus dem letzten Jahrhundert zu sein, dessen Spuren ich unbedingt erkunden musste.

Sebesul de Sus heute – mitten im Sommer 2011

Ich konnte der Versuchung nicht widerstehen, das Dorf Sebesul de Sus näher kennenzulernen. Die Reise in Mitica Sinu´s Heimatdorf blieb keineswegs ein Traum von mir, wenngleich ich nicht persönlich dahin reisen konnte, sondern ein befreundeter Reporter. Es war der Sommer 2011.

Sebesul de Sus ist nicht nur ein ruhiger Ort auf Erden, sondern auch ein äußerst gastfreundlicher. Im reinsten Sinne ist es ein typisch rumänisches Dorf, seit Ewigkeiten lediglich von Rumänen bewohnt. Es gab hier praktisch keine Einflüsse von außen, keinerlei Wirkung anderer Kulturen und Volksgruppen, die in Siebenbürgen durchaus zu Hause sind (insbesondere Deutsche, Ungaren, Szekler).

Ende des Zweiten Weltkrieges gab es eine große Auswanderungswelle, die auch diesem Ort einen beträchtlichen Bevölkerungsschwund bescherte. Über ein Viertel der Dorfbewohner verließ das Land. Die Daheimgebliebenen verstanden es gut, die über Generationen vermittelte Lebensart weiter zu pflegen. Die Schönheit und Natürlichkeit des Lebens am Fuße des mächtigen Berges Suru wurde wie selbstverständlich geschätzt und erhalten, trotz aller wirtschaftlichen, sozialen und politischen Widrigkeiten, die Rumänien wie ein Fluch immer wieder heimsuchten. Sie überstanden die Nationalisierung, die Kollektivierung und die Genossenschaften. In den letzten 21 Jahren erlebten sie eine Form des Kapitalismus, die in Rumänien seltsame Blüten trägt, „ein Hurdu-Burdu-Kapitalismus“, wie Iustina Cercel – eine verschmitzte Nachbarin – das Ganze spöttisch bezeichnet.

Zwischen Friedhof, wo das Dorf beginnt und dem anderen Ende leben 312 Familien; dazu gesellen sich weitere 38, die am Wald zu Hause sind und etwa 20-25 Zigeunerfamilien, die ihre Häuser auf gekauften Grundstücken gebaut haben. Diese führen ihr eigenes, ungestörtes Leben und mischen sich nicht in den Angelegenheiten anderer Dorfbewohner ein. Hauptsächlich beschäftigen sie sich mit Waldfrüchte- und Pilze sammeln, sowie mit dem Holvertrieb.

Am oberen Ende des Dorfes, im Tal der Hebamme wurden einige moderne Villen errichtet. Nahe am Waldrand gelegen, in einer traumhaften Naturkulisse, dienen sie vielen reicheren Stadtleuten als Wochenendhäuser. Anwälte, Ärzte und Geschäftsleute fanden hier ein ruhiges Fleckchen Erde, vor den gezackten Gipfel der anmutigen Fogarascher Berge.

Das Dorf verfügt über Wasser- und Gasleitungen, aber hier und da stehen in den Höfen immer noch die alten Brunnen. Sebesul de Sus ist eine beliebte Adresse für Ferien auf dem Bauernhof (Agrotourismus).

Sogar die Europäische Union hat einige der Projekte finanziell unterstützt. Insbesondere die neue Zugangsstraße, die das Dorf mit der Nationalstraße verbindet entspricht den höchsten europäischen Standards. Es besteht Hoffnung, dass die Erneuerung der Infrastruktur weiterhin andauern wird, dank EU-Unterstützung. Allerdings handelt es sich hierbei um einen sehr langwierigen und kostspieligen Prozess.

Sieben private Läden dienen der Versorgung vor Ort mit wichtigen Lebensmitteln. Dazu ein Motel, eine Terrasse und ein Restaurant. Es gibt sogar eine Nachtbar, die von den jüngeren Bewohnern gern angenommen wird.

Das Kulturheim, neulich renoviert, weist immer noch Spuren des Baustils seines Erbauers, Ion Tiglaru’, Onkel Mitica Sinu´s Großvater; das Dach ist mit Ziegeln aus seiner Manufaktur bedeckt.

Ein Großteil der heutigen Sebeser übt einen handwerklichen Beruf aus. Sie sind entweder Maler, Maurer oder Konstrukteure und führen somit die Tradition Ihrer Vorfahren weiter. Indem sie durch Ihre Arbeit Respekt und Achtung vor guten Leistungen und vor den anderen Menschen beweisen, bleiben sie der Tradition treu. Viele züchten auch Vieh; man kann in den Höfen Schafe, Ziegen, Pferde und Kühe erspähen. Von den früheren Ziegel-, und Ölbetrieben, sowie von der alten Mühle ist leider nichts mehr übrig. Auch die damit verbundenen Handwerke sind leider längst ausgestorben.

Viele Jugendliche arbeiten im Ausland, aber sie kehren zurück und bauen schöne Häuser, beziehungsweise renovieren die alten Gebäude. Lediglich diejenigen, die nach dem Zweiten Weltkrieg die Heimat verlassen haben sind nicht mehr zurückgekommen. Ab und zu besuchen sie noch das Dorf, doch das Wiedersehen reißt alte Wunden auf. Die Schmerzen, die ihnen durch den Kommunismus zugefügt wurden, können sie nie mehr vergessen.

Im kommenden Jahre steht ein besonders wichtiges Fest an: alle Bewohner des Dorfes, auch die die nicht mehr da wohnen, sind auf dem „Treff aller Dorfsöhnen“ eingeladen. Sandra, Onkel Mitica´s Tochter wird mit Sicherheit teilnehmen! Jährlich besucht sie das Eltern- und Großelternhaus. Obwohl sie selbst zu hundert Prozent Franzosen sind, lieben ihre Kinder die Schönheit dieses Ortes und die offene Art seiner Einwohner. Ihre Mutter hat es geschafft, ihnen die Liebe zur Heimat Ihres Großvaters erfolgreich zu vermitteln.

Im Laufe des Jahres 2011, noch vor dem sommerlichen Fest des Heiligen Ilie wurden in Sebesul de Sus zehn Paare vermählt. Mit einem statistisch ermittelten Wert von elfeinhalb Hochzeiten im Jahr kann sich der Ort als jung bezeichnen. Die Sebeser blicken zu Recht mit Optimismus in die Zukunft, denn das ist für rumänische Verhältnisse viel. Das Dorf verfügt über Kindergarten und Grundschule. Ab der fünften Klasse werden die Kinder per Schulbus ins den Nachbarort Racovita gefahren.

Die orthodoxe Kirche, die etwa 1000 Personen fasst, wurde neulich renoviert. Der Pope hütet Das Goldbuch, wo man die Namen aller Beteiligten an den Renovierungsarbeiten vermerkt hat. Auch Onkel Mitica Sinu ist mit einem recht großen Geldbetrag eingetragen: er hat die Innenmalereien finanziert.

Es gibt auch eine Monographie über das Dorf; der Autor, Dumitru Stanila ist der Vater der Professorin Luciana Stanila, eine Dorfstochter, die außerordentlich hohe akademische Ehren genießt. Sie ist Doktorin der Medizin und lehrt an der Medizin- und Pharmazieuniversität Iuliu Hatieganu in Klausenburg (Cluj-Napoca). Aufgewachsen ist sie in dem Haus gegenüber von Onkel Mitica´s Elternhaus und ist, genauso wie er, eine begeisterte Unterstützerin. Mit der Familie Sinu verbindet sie eine langjährige Freundschaft. Ihr Elternhaus wird von einer ärmeren Familie bewohnt.

Die meisten Dorfbewohner, speziell die Älteren können sich gut an die Familie Sinu erinnern. Von den vier Brüdern lebt keiner mehr in Sebes: Iosif (genannt Sâvu) wohnt in Hermannstadt (Sibiu) und Onkel Mitica in den Vereinten Staaten. Die Brüder Ion und Nicolae sind beide verstorben. Nur noch einige fernere Verwandte sind in Sebesul de Sus weiter ansässig.

Wer mehr über Onkel Mitica´s Familie erfahren möchte, setzt sich in Verbindung mit dem ältesten Dorfbewohner, Vasile Ionascu, ehemaliger Kirchenschreiber (rum. Crâsnic),. Im hohen Alter von 96 Jahren lebt er zusammen mit seiner jüngeren Frau, einer 86-jährigen. Natürlich erinneren sich beide an Ihre Jugend und an die Sinu´s! Onkel Niculita und Tetea Tiglaru’, sowie Onkel Mitica und seine Brüder gehörten damals zum Gesamtbild des Dorfes. Beide hoffen auf ein Wiedersehen mit Dumitru und Sâvu (Iosif) Sinu auf der großen Versammlung im nächsten Jahr!

Vasile kriegt zwei Renten: eine von der Kirche und eine als Kriegsveteran. Seiner Meinung nach war alles immer gut; auch unter den Kommunisten und auch jetzt. Er hat mit dem Leben seinen Frieden geschlossen, ist weise und zufrieden geworden. Im Krieg hat er gekämpft und war vom Reichtum der damaligen Ukraine geradezu verblüfft, als dort die Hilfe aus Amerika antraf. Die rumänischen Kampfeinheiten waren den Deutschen auf der Spur und folgten ihnen weiter. So überquerte Vasile das Tatra-Gebirge und erreichte die Tschechoslowakei. Als der Krieg zu Ende ging, kehrte er zu Fuß nach Hause zurück… Die Geschichte seiner Heimkehr hört sich an wie eine endlose Geschichte voller Qualen. Ein Wunder, dass er dieses hohe Alter noch erreicht hat!

Fräulein Iustina Cercel ist eine quirlige, sehr schlaue Bewohnerin des Dorfes. Als ehemalige Buchfhalterin der Kooperative im nahe liegenden Ort Avrig (Freck) erhält sie heute, mit 76 Jahren eine angemessene Rente. Doch sie widmet sich auch dem Haushalt, hält zwei Ziegen und ein Pferd, arbeitet auf dem Feld und genießt am meisten das Heumachen im Sommer. Zusammen mit ihrem Bruder, Rusalim, bewohnt sie ein Haus aus dem Jahre 1935, gebaut in sächsischem Stil, das früher mal eine Bäckerei war. Beide erinnern sich gern an Onkel Mitica.

In Sebesul de Sus stehen viele Häuser verschlossen und verriegelt, denn ihre Besitzer sind im Ausland. Einige sind leer, mit den ganzen Erinnerungen darin gehortet. Sie warten auf ihre Herren, wer weiß wie lange…Andere werden noch von irgendeinem Familienmitglied bewohnt. Es sind Menschen, die älteren Menschen, die ihren Kindern nicht ins Ausland folgen wollten. Sie lassen sich nicht entwurzeln.

So geht es auch der Mutter von Ian Radu, einer der Sebeser, die sich wie viele Andere in Detroit, Michigan niedergelassen hat. Ligia Podorean, aus Spanien und Dumitru Capatâna aus den Vereinten Staaten haben vor kurzem das Dorf besucht und versprachen Hilfe bei den Vorbereitungen für das Fest im Jahre 2012.

Die Höfe sind in Sebesul de Sus generell groß. Sie bestehen meist aus zwei Gebäuden, dazwischen ein großes Tor, welches sich zum Innenhof öffnet. Die Höhe des Torbogens und die Breite der großzügig geschnittenen Höfe erlauben den Eintritt und das Wenden eines Pferde- oder Bullengespanns. Ganz hinten, am Ende des Hofes befinden sich die Scheunen, Ställe, Schuppen und der Garten.

Nicht weit weg vom Dorf befindet sich der Wasserfall Chiisoara, die Badestelle schlechthin, ein Ort an der mit Sicherheit auch Onkel Mitica als Kind gespielt hat. In zwei Kilometer Entfernung vom Dorfeingang findet man die Eisenbahnhaltestelle Sebesul de Sus. Gleich dahinten fliesst der Alt (rum. Olt) und gleich 500 Meter weiter befindet sich einer der neuesten und modernsten Wasserkraftwerke des Landes. So ungefähr sieht es in und um Sebesul de Sus im Sommer 2011 aus…

Wenn es um seinen Heimatort geht, spricht Mitica Sinu viel vom einzigen Bruder der noch am Leben ist, Iosif.

Wer Kirchen baut, errichtet Herzburgen – Iosif Sinu

Iosif Sinu wurde am 4.Juni 1923 in Sebesul de Sus geboren. Er ist das dritte Kind der Familie Sinu, drei Jahre älter als Onkel Mitica. Abgesehen von ihm ist er der einzige, der noch lebt. Er wohnt in Sibiu und führt dort ein ruhiges Leben, umgeben von seinen geliebten Erinnerungen. Auf sein erfülltes Leben ist er sehr stolz und erinnert sich gerne an all die Bauten, die er gekonnt und voller Freude errichtet hat.

Schon als Jugendlicher erlernte er den Maurerberuf, ein traditionelles Handwerk aus seinem Heimatdorf. Als geachteter Häuserbauer war sein Vater damals im gesamten Hermannstädter Rundgebiet sehr angesehen, bekannt und beliebt. Sogar die Sachsen, die bekanntlich ihr Süppchen eher allein kochen, hatten ihn gerne und respektierten ihn. Schade dass er in einem absurden Unfall, im Alter von gerade mal 75 Jahren, sein Leben verlor – erzählte mir Iosif Sinu neulich in einem Telefongespräch. Er hätte ruhig weiter leben können. Es passierte während seiner Rückkehr vom Viehmarkt, aus Freck. Als das Gespann plötzlich vor einem Hindernis anhielt, fiel er Kopfüber aus dem Wagen; ein Rad fuhr genau über seinen Hals. Vergeblich versuchte seine verzweifelte Frau ihn wiederzubeleben. Er hatte im Himmel einen Termin…

Mann kann getrost sagen, dass der Sohn das Handwerk seines Vaters in Ehre weitergetragen hat. Sein Leben lang übte er es weiter aus, mit sichtbarem Erfolg. Nachdem er sein Studium als Konstrukteur abgeschlossen hatte, wurde ihm oft die Bauaufsicht für viele wichtige Großprojekte im Hermannstädter Raum übertragen. Eines seiner Meisterwerke – denn Iosif Sinu hat Dinge gebaut, die diese Bezeichnung durchaus verdienen – ist das berühmte Kloster Sâmbata de Sus, eines der schönsten Bauten seiner Art im Komitat Fogarasch (rum. Tara Fagarasului). Dazu gesellen sich zwei Kirchen in Heltau (rum. Cisnadie), eine andere in Stolzenburg (rum. Slimnic) und die Kathedrale in der Gheorghe Dima-Straße von Hermannstadt – allesamt Kunstwerke, die ohne seine Erfahrung und sein Talent niemals so entstanden wären. Mit allem was er in seinem Leben erreicht hat ist er zufrieden. Er verbringt sein Lebensabend in liebevoller Umgebung, stolz auf seine kostbaren Erinnerungen zurückblickend.

Geheiratet hatte er natürlich auch. Seine Frau, Arthemiza, die Tochter des Anwalts Vasile Chivu, war ein herzliches Mädchen mit tadelloser Erziehung, aufgewachsen in intellektueller Tradition (Ihre Mutter war Lehrerin). Durch die Ankunft der zwei Kinder Gabriel und Corina wurde ihr Glück als Ehepaar vervollständigt. Sie starb am 13. Oktober 1995. Arthemiza hatte eine Schwester, Daniela, die in Großnikopel (rum . Turnu Magurele) als Ärztin praktizierte.

Die zwei Kinder von Iosif und Arthemiza sind nach Deutschland gegangen; beide sind Ärzte und wohnen in Frankfurt. Gabriel ist Anästhesist – sagt Iosif Sinu – verheiratet; seine Frau übt den gleichen Beruf wie er aus. Corina, meine Tochter, ist Zahnärztin. Ihr Mann, ein Siebenbürger Sachse ist Ingenieur. Ich erfahre von Iosif Sinu, dass im Moment der Auswanderung seiner Kinder, deren Onkel, Mitica in Paris wohnte. Für den Anfang sind sie zu ihm nach Frankreich gezogen. Doch es gab Schwierigkeiten bei der Anerkennung Ihres Abiturs. Demzufolge entschieden sie sich, weiter nach Deutschland zu ziehen. Dort studierten sie Medizin. Meine Tochter, Corina verdankt Ihr Medizinstudium ihrem Onkel, Mitica – sagt Iosif Sinu. Er ist derjenige, der Ihre Schritte in diese Richtung leitete.

Zusammen mit Iosif Sinu unternahm ich eine Reise durch die Familiengeschichte… Bei ihm, wie auch bei seinem Bruder, fand ich dieselbe Hochachtung für Eltern und Großeltern, allen voraus das Bild ihres Vaters, dessen Ehrlichkeit, Begabung und Zuneigung die Söhne tief geprägt hat. Dann die Großeltern, damals allerseits geachtet und bekannt, eine Erinnerung wie ein kostbarer Talisman, tief in ihren Herzen verborgen. Im Gespräch mit Onkel Iosif erfuhr ich auch wie Tiglaru’, der Großvater mutterseits, seinen Beruf als Ziegelmacher in Russland während des Krieges erlernte. Dort wurde er in die Einzelheiten dieses Handwerks eingeweiht und so konnte er nach der Rückkehr in senem Heimatort eine eigene Fabrik gründen. Er war ein wohlhabender Mann, allerdings etwas streng, beendet Iosif Sinu die kurze Schilderung seiner Familie.

Im Laufe meiner zahlreichen Gespräche mit Dumitru Sinu durchblätterten wir eine Menge schriftlicher Anmerkungen über Sebesul de Sus und seine Einwohner. Alles findet sich darin wieder. Es schien mir schier unmöglich dermaßen viele Informationen in einem einzigen Menschenleben aufzuschreiben, sorgfältig zu sortieren und ordentlich abzuheften, je nach Thema, Bereich und zeitlichem Rahmen. Als ob er meine Gedanken lesen könnte, begann er über seine Schlaflosigkeit zu erzählen…

Schon als Kind konnte ich nicht schlafen!”

„Pro Nacht schlief ich immer nur ganz wenig. Diese Eigenart zieht sich unverändert durch mein ganzes Leben. Möglicherweise handelt es sich um eine Krankheit, obgleich ich eigentlich noch nie richtig krank gewesen bin. Sogar die Krätze, die alle Kinder im Schulinternat befallen hatte, machte vor mir halt! Meine Sicht, meine Zähne, mein Gehör, all das ist mit mir alt geworden… Noch heute weiß ich, wie ich damals für mich und für meine Brüder die Nachtlager im Schuppen auf Heu vorbereitete. Wie schnell waren alle eingeschlafen! Nachdem sie kurz miteinander sprachen –wir vermissten unsere früh verstorbene Mutter sehr – schlummerten sie davon. Ich konnte nicht! Mich quälte der Gedanke an Mutti, die Erinnerung war ganz frisch, obwohl ich sie eigentlich nicht viel gekannt habe. Dann stand ich auf und ging nach draußen. Wenn der Himmel klar war, zählte ich die Sterne. Bei 20 blieb ich stehen; weiterzählen konnte ich noch nicht, also sagte ich „noch eins“ und „noch eins“ und „noch eins“… In meiner Vorstellung war meine Mutter bei den Sternen und blickte auf mich herunter.”

Weise und liebevoll, besorgt um die Schlaflosigkeit seines jüngsten Sohnes riet ihm sein Vater jeden Abend vorm Einschlafen, ein Kreuz auf seinem Kissen anzudeuten… Das Kind gehorchte folgsam und, statt zu beten, rezitierte es dazu: „Kreuz im Himmel, Kreuz auf Erden, Kreuz an der Stelle wo ich schlafe”… Herrgott nochmal, bete anständig! – erwiderte sein Vater und ärgerte sich über Opa Niculita, der seinem Sohn solchen Unsinn beigebracht hatte. Der Kleine fügte hinzu „Lieber Gott, verzeih all die Sünden von Mutter Eva, Mutter Ana und von meiner Schwester“… Der Vater wiederum sprach „Vater Unser, gib´ uns Gesundheit!“ und Mitica ergänzte: „den Rindern, dem Pferd, dem Büffel, den Schweinen, den Hühnern, den Katzen…”, bis sein Vater es satt hatte und den Bengel ins Bett schickte: „Schlaf dich aus, du Kleintaugenichts! Nicht einmal das Gebet kriegst du richtig hin!

Später, nachdem er diese Schlaflosigkeit mit sich in die weite Welt trug fand Dumitru Sinu auch ein Gegenmittel, indem er sich einfach in der faszinierende Welt der Bücher zurückzog. Er las enorm viele Bücher und nutzte die extra freie Zeit um seine eigenen Erinnerungen niederzuschreiben. Seine Ehefrau, Nicole gestand, dass er dreißig Mal in der Nacht das Licht anknipste und etwa sieben Stunden pro Tag mit Lesen verbrachte. Auf diese Weise gelang es ihm, eine beeindruckende Menge an Notizen und Anmerkungen zu sammeln, Hefte voller Gedanken und Erinnerungen.

Auch ein blindes Huhn findet mal ein Korn!”

Seine älteren Brüder nannten ihn ständig der Kleine, der Ungeschickte, Flitzer, der Schlaflose. Manchmal übertrieben sie und behaupteten er sei so viel Wert wie eine gefrorene Zwiebel, oder er wüsste nicht mal wie man die Bullen führt, und schon gar nicht wie man sie reitet. Natürlich war er darüber verärgert.

Das spornte ihn später an sich selbst und den Anderen zu beweisen, dass er gar nicht so unbegabt war. Als erwachsener Mann zeigte er, dass er durchaus in der Lage war, seine Ziele zu erreichen: ein erfülltes Leben, glücklich und zufrieden mit seinem eigenen Weg.

Zwar hat er nicht studiert, denn die Zeiten und seine materiellen Möglichkeiten waren damals ungünstig. Doch er ergänzte seine mittlere Reife aus einem Hermannstädter Lyceum durch eine Menge Lektionen aus der Schule des Lebens. Als Autodidakt lernte er aus den Erfahrungen anderer und umgab sich mit wertvollen, gebildeten Menschen, mit denen er gut mithielt. Die Anhäufung von Allgemeinwissen und seine natürliche Neugier trugen zum Formen seines Charakters bei und machten aus ihm einen Menschen von beneidenswertem Bildungsgrad. Doch all das wäre nichts wert ohne seine stete Bemühung, vor allem als rechtschaffener Mensch durchs Leben zu gehen.

Ohne Aufforderung schenkte er vielen Bedürftigen Hilfe und Unterstützung; seine Großzügigkeit ist sowohl im Familienkreis wie auch Dorf bekannt. Sein Lohn kam vom lieben Gott!

Nachdem er jahrelang in Frankreich, Kanada und den USA hart gearbeitet hatte, konnte er sich schließlich den Traum seines Lebens erfüllen. Er ist jetzt stolzer Besitzer dreier Hotels in Amerika: eines in Long Beach, California, das andere in Reno, Nevada und schließlich eines in Phoenix, Arizona. Das letzte trägt den Namen CORONADO. Rückwerts gelesen heißt das auf rumänisch so gut wie Oh, Ja, Glück ( O, DA, NOROC)!

Mitica Sinu gibt zu, dass er eine Menge seines Erfolges dem Zufall verdankt, doch: „Auch ein blindes Huhn findet mal ein Korn!” bemerkt er verschmitzt. Er kann es nicht lassen, die lustigen Redewendungen, die aus seinem früheren Leben inmitten der damaligen Dorfgemeinschaft stammen, immer wieder zu benutzen…

Seit wann waren sie nicht mehr in Sebesul de Sus? – fragte ich Onkel Mitica. “Es sind schon zehn Jahre vergangen, seitdem ich 2001 das Dorf besuchte”, antwortete er mir. Und welche Gefühle er beim Betreten des Dorfes, nach so vielen Jahren, hatte?

”Sie kamen mir alle so fremd vor, und ich war ihnen genauso fremd. Es war nicht mehr das Rumänien von früher…”

 

Octavian D. Curpas

Phoenix, Arizona

Calea ieșirii din Criză

George Danciu

.

Cu umbre, care nu sunt,  v-a-ntunecat  vederea

Eminescu, “Imparat si Proletar


Alege DRUMUL CRUCII LUI ISUS!

Imediat dupa Revolutia din 22 Decembrie 1989 am fost întrebat de un fost activist de partid, care ocupase o functie de conducere a unei filiale CFR dintr-un oras din nordul României, care va fi noua doctrina în politica, în democratie?

I-am raspuns fara ezitare Continue reading “Calea ieșirii din Criză”