INTERVIU CU TATIANA STEFAN

George ROCA

.

In dialog Tatiana Stefan.

CETATEAN AL REPUBLICII MOLDOVA

ELEVA LA LICEUL TEORETIC „MIHAI EMINESCU” – BÂRLAD

PARTICIPANTA LA CONCURSUL DE ESEURI

CU TEMA „ROMÂNIA MEA” – VASLUI 2011

.

George ROCA: Draga Tatiana, esti autoarea unuia dintre cele mai valoroase eseuri paticipante la concursul cu tema „România mea” de la Vaslui. Asa l-am judecat eu… Mi-a placut mult sinceritatea ta, usurinta de a scrie, de a te exprima, apoi stilul si desigur combinatia dintre proza si poezie. De aceea m-am gândit ca ar fi bine sa îti iau acest interviu. Sunt convins ca voi afla multe informatii interesante despre tine, despre locurile natale si despre scoala ta din Bârlad.

Tatiana STEFAN: Ma simt uluita în primul rând ca mi-ati raspuns la e-mail. Apoi, propunerea referitoare la interviu îmi produce o mare bucurie. Pot sa va spun ca am oarecare emotii…


George ROCA: Hai sa scurtam introducerea si sa trecem direct la subiect. De unde îti tragi radacinile?


Tatiana STEFAN: Locuiesc cu familia într-o comuna din vestul Republicii Moldovei, la doar câtiva kilometri de vama Albita si de râul Prut. Parintii mei sunt oameni simpli, mama educator la o gradinita/cresa, tata de meserie tâmplar. Am un frate de 30 de ani, casatorit, stramutat cu familie cu tot la Moscova si o sora 27 ani care acum îsi finiseaza teza de doctor în stiinte fizico-matematice. În curând urmeaza sa plec la nunta ei în Bucuresti. Acum câte ceva si despre mine.

Sunt nascuta la 14 februarie 1993, de ziua îndragostitilor! Am avut o viata mai zbuciumata, mai plina de amintiri pestrite, ca orice satean… Fiind ultimul copil din familie am fost totusi cea mai rasfatata si iubita din familie. Mereu mi s-a zis Taniusa, chiar si la scoala. Înaintând în vârsta, deja, mult mai oficial mi se spune Tatiana!  La 7 ani am mers la scoala din satul Bujor, apoi am facut gimnanziu.

George ROCA: Taniusa, da-mi mai multe detalii despre tine ca eleva, despre scoala de la voi, despre tristetile si bucuriile copilariei…

Tatiana STEFAN: Primele zile de scoala sunt de nesters. As da orice sa mai pot vedea sau învata, primul sunet, prima poezie pe care am recitat-o în fata publicului, prima zi în banca mare la scoala… Ah ce amintiri ma inunda! Am avut cea mai compententa învatatoare în clasele primare din scoala natala, am avut rezulatele cele mai înalte. De mica am remarcat ca posed abilitati de a munci si studia. Mereu mi s-a cerut sa am note maxime… Nu am avut „teroristi” acasa, dar totusi, ai mei erau vesnic interesati de ce merge sau ce nu merge la scoala. Desigur pentru a-mi oferi ajutorul…

În prima zi la scoala, evident ca am mers de mâna cu surioara! Ea era clasa a XI-a (ultima din Scoala Medie Generala din sat). Apoi, ea a plecat la Chisinau în urmatorul an. Daca era ceva neînteles din materia scolara, surioara îmi explica încet, detaliat, cu exemple ample. Îmi era meditator particular… pe gratis. Daca se întâmpla sa am vreo adunare scolara, ori vreo sarbatoare, ma duceam în hainute noi si desigur, foarte frumos coafata! Înca din primul an de scoala am fost în vizorul colegilor… cu atentie maxima! Foarte multe fetite si colege ma invidiau… În general eu eram cea care ma ocupam de „imaginea” mea! De ati fi vazut cu ce par „aranjat” mergeam la serbare. Ma iubeau de mica cu totii – familie, vecini, cumetri, nasi, colegi, profesori, etc.

Deseori, lavizita apropiatilor, primeam cadouri, sa nu mai vorbesc de bani. Ma placea lumea pentru modestia mea. Nu vroiam sa iau nimic de la nimeni, deoarece îmi era jena ca nu aveam bani sa ofer si eu la rândul meu… Când aveam vreo cinci ani, în sat a venit o ploaie mare. Atunci am avut un eveniment trist. Bunica, mama mamicai mele, traind în zona de ses, a fost inundata. Parintii s-au hotarât sa îi construiasca o alta casa în apropiere de-a noastra, mamica mea fiind unica fiica a bunicii. Casa au facut-o mult mai spatioasa decât cea în care traiam noi, în cazul ca va ramâne vreunui mostenitor… Datorita constructiilor care au durat vreo cinci ani, si apoi, altii opt, amenajarea, va dati seama ca s-au investit sume considerabile din bugetul familiei mele. Plus, ca ai mei aveau o fata la universitate si una mica (eu!) la scoala.

Îmi amintesc ca în perioada când casa era în constructie – pentru prima data am pregatit prânzul pentru bunica, mamica si sora – o salata de varza si rosii… Pentru mine a fost ca un examen! Mi-am dat toata silinta!!! Doamne ce timpuri! Nu o facusem pentru ca mamica nu gatea, ci pentru faptul ca erau vesnic ocupate cu munca. Ele au lipit (uns) singure toata casa pâna la tencuiala, sobe, cuptor… cu toate ca tatal meu era constructor. Dânsul însa, lucra pe la altii pentru a câstiga bani, asa ca „fetele” noastre faceau totul… singurele. Am vrut si eu sa le ajut cu ceva… De obicei, eu ramâneam acasa cu puisorii si boboceii si m-am gândit ca le-ar prinde bine ceva de mâncare! De le-ati fi vazut cu ce drag îmi zâmbeau când au vazut ce „bunatati” le pregatisem! Eram asa de multumita ca îmi venea sa chiui de placere.

Retin foarte bine si momentul când am spalat pentru prima data niste hainute. Erau murdare de lut (argila)… deoarece au fost folosite la munca de constructii… Nici nu le puteam stoarce atât erau de grele… Aveam aproape sase ani si eram cam plapanjoara. Toti din familia mea munceau atât de mult încât mi se strângea inima numai gândindu-ma cât de obositi se vor întoarce seara acasa. Cam asta e viata  de sat… Faci de toate! Surorii mele si acum îi place sa mestereasca ceva, sa taie sticla, gresie sau faianta, sa sculpteze, sa croiasca, sa coasa, sa ma coafeze… Nu prea sta locului, iar daca are timp citeste carti. A citit sute! Poate sta în casa si trei zile nemâncata… numai sa termine ce si-a pus în gând! E o fire aparte.

În prima zi de „colegialitate” la scoala, aproape toti baietii au facut coada sa ma cunoasca si sa ma salute. Va dati seama de ce? Eram prea bine „menajata” si îngrijita… cred! Cu fostii colegi (baieti) am ramas buni prieteni pâna în zile de azi, cu fetele însa – fiind mai invidioase – am cam pastrat distanta. Tin minte multe sotii si „nebunele” pe care le faceam împreuna cu ceilalti copii, dar oricum acasa ma simteam cel mai perfect. La examenele de capacitate, am avut rezultate, nu extraordinar de bune, dar a trebuit sa ma împac cu situatia pentru a merge mai departe. Sugestia surioarei mele, ca ar fi bine ca la finele clasei a IX-a sa îmi contiunui studiile în România, a fost bine-venita. Asa ca m-am decis si am început demersurile.

George ROCA: Si cum au decurs acestea? Stiu ca nu este prea usor.

Tatiana STEFAN: Asa este! Nici eu nu îmi dadeam prea multe sanse, mai ales ca erau foarte multi copii basarabeni care doreau sa studieze în România. Concurenta era foarte mare! Nu am crezut pâna în clipa când m-au sunat cei de la Ambasada României din Chisinau. Ziua aceea, de 18 iulie 2009, nu o mai pot uita! Era o caldura mare. 35 de grade Celsius!

Eram asa de multi la coada, în asteptare… vreo 2000 de persoane, elevi, viitori studenti, unii cu parintii sau alte rude… Multi au lesinat, unii si-au rupt mâinile sau picioarele ca sa intre. Nu exista o programare si toti vroiam sa intram din prima zi de admitere pentru a scapa de griji. Politia a venit pe acolo si ne tinea la distanta fortat. Au aparut si câteva ambulante. Am reusit pe la orele 23 sa depunem si noi dosarul la ghiseul „românilor”…

Peste doua saptamâni am aflat raspunsul pe internet. Am fost acceptata la studii la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din orasul Bârlad, judetul Vaslui. Nu îmi venea a crede… numele meu afisat electronic într-o baza de date! În ziua de 12 septembrie 2009, orele 22:00, am urcat cu sora mea în autocarul Chisinau-Bucuresti si… duse am fost. Din clipa aceea nu am mai regretat nimic. Eram asa de fericita. Nu pot relata prin cuvinte. Pacat ca unele lucruri le poti doar simti si din pacate nu le poti scrie… Astea sunt sentimentele!

Am ajuns la frontiera. La vama am vrut sa schimbam lei moldovenesti în lei romanesti, dar nu am reusit, asa ca am mers fara bani în tara vecina, România. De fapt, vechea noastra tara… a basarabenilor, a românilor. La ora 3 dimineata am ajuns în centrul orasului Bârlad cu niste genti de „voiaj” enorme. Am urcat într-un taxi si i-am dat soferului niste bani moldovenesti, cu mult mai mult fata de pretul necesar… Ne simteam asa de prost ca am nimerit într-o asa situatie degradanta.

Am coborât… Era în plina noapte. Cam racoare! Ambele fete, în fustite scurte… Sora mea a sarit poarta liceului. Niste câini mari, de n-ati mai vazut, se foiau pe lânga picioarele noastre. Dar nu ne-a fost frica! Intra sora mea pe teritoriul Liceului si cineva o fluiera intens… Va dati seama era ora 3! Ea s-a oprit din drum si s-a îndreptat spre silueta din întuneric, care de fapt era paznicul. În incinta cladirii se afla si caminul de elevi unde urma sa-mi traiesc anii de liceu.

Foarte amabil, paznicul ne-a deschis, ne-a întrebat cum a ajuns acolo si spre cel mai mare soc al nostru nu ne-a cerut nici macar un act de identitate! Sa fi fost în Republica Moldova a noastra… câte documente si dovezi ne-ar fi trebuit, of Doamne! La 3 dimineata, aici, nimeni nu îti deschide nimic! Ne-a ajutat sa urcam la etajul întâi toate bagajele si ne-a rugat sa ne uitam unde figureaza pe usa numele si  prenumele meu. Apoi ne-a deschis camera… Doamne ce frumoasa era! Cu mobila noua! Am mers sa vedem baia si dusurile. Era totul impecabil! În camera de dus, pe doi pereti, niste oglinzi super mari. Am ramas placut impresionate. Sora mea traise sase ani în Chisinau, la camin, si stia ce înseamna camine cu mizerie si saracie… Si astfel am ajuns sa îmi fac studiile în una din cele mai frumoase tari ale lumii! România!

A doua zi urma sa vedem împrejurimile orasului la lumina zilei. Totul era calm, pâna si cerul, aerul, drumurile… Uniunea Europeana, ce sa mai vorbim! Nimeni nu se grabea! Si acum tin minte ce melodie m-a trezit în dimineata aceea! În incinta  caminului se afla o sala de dans dotata cu „toata tehnica”. Unul din DJ nu vroia sa stea cu mâinile în sân în ultima zi de vacanta – asa ca ne-a gâdilat placut auzul cu ceva specific si la moda din sezonului de vara care trecuse…


În ziua când s-a facut adunarea principala (careul) doar eu cu sora mea eram în rochite scurte. Toti… în pantaloni si ghetute! Eram supravegheate, privite… Aveam amândoua par foarte lung. Mi l-am împletit în vreo o suta de cosite. Eu si Angelica, sora mea, nu „am primit” niciodata atâta admiratie de la cei din jur. Si în ziua de azi am ramas cu denumirea de „Fetita cu cosite”.

Noi „moldovenii”, adica doi numar, am mers la directiune unde ne-am ales diriginta si clasa în care vom urma studiul. Erau 22 de clase a noua. Evident ca eu am ales stiintele reale. Directorul când ne-a vazut (eu eram cu sora, iar colegul cu mama lui), ne-a zis:

– Vad ca sunteti trei elevi, mai avem de asteptat doar unul.

– Eeeeu nu sunt eleva, sare ca arsa Angelica. Am terminat facultatea si mi-am facut si doctoratul… Noi toti, ha ha ha!

– Ma scuzati domnisoara, zise dom’ director! Sarut mâna! Nu am stiut! Aratati foarte tânara, asa ca am fi fost onorati sa ne fi devenit eleva!

George ROCA: Excelenta povestire. Si apoi, cum a decurs scoala. Te-ai descurcat printre „straini”. Ai avut rezultate bune la învatatura?


Tatiana STEFAN: Desigur! Am învatat bine si iata ca în primul an am luat media 9.5! Cea mai mare din toate clasele a noua. Am luat diploma de merit ca cea mai buna eleva a promotiei 2009-2010 si înca vreo 5 diplome la diferite olimpiade.

Exact la fel s-a întâmplat si în anul doi de studii. Am obtinut media 9.83! Din nou am avut cea mai mare medie generala dintre toti elevii de clasa a zecea si… am participat si la mai multe olimpiade fata de anul precedent. La limba rusa anul acesta am fost la nationala. Am luat locul IV si mi s-a oferit o mentiune. Am participat si la alte concursuri unde am luat de la locul III pâna la locul I. Spre deosebire, anul scolar 2010-2011 mi-a adus în dar vreo 10 diplome… si o groaza de experienta si cunostinte noi. Sper sa-mi continui ascensiunea la învatatura în anii ce vin, daca se poate… de luat „zece liniar” la toate disciplinele! Vom vedea ce ne rezerva viitorul!

George ROCA: Si scrierile literare…? Eseul cu care ai participat la concurs?

Tatiana STEFAN: Daca ati sti cum a fost scrisa lucrarea mea pe care ati publicat-o! E o întreaga „poveste” cu eseul… Nu am computer… Sa nu mai vorbesc de felul cum am reusit sa-l expediez prin posta electronica la concurs. Dar pâna la urma am avut bucuria sa ajunga acolo unde trebuie… Ba a si fost publicat în câteva reviste electronice românesti din jurul lumii!

Îmi aduc aminte cu placere de perioada când am încercat sa scriu primele litere, primele cârligele, betisoare… cuvinte. Nu va închipuiti ce bucurie am avut când mi-a reusit sa scriu cele doua silabe unite repetat „MA-MA”! Ceva sensibil, de neredat! Zeci de istorii am „facut” pâna când am scris impecabil, caligrafic, asa cum au dorit cei din jur, parintii, învatatoarea din clasele primare… si într-un final SORA! Ea scrie superb si foarte îngrijit, cu culori! O admir! De ati vedea ce notite a avut pe vremea când era studenta la facultatea de fizica… Au fost alese timp de cinci ani repetat „notitele anului”!


George ROCA: În curând va trebui sa te gândesti la facultate… Ai ales ceva ?

Tatiana STEFAN: Eu înca din anul asta încep sa ma gândesc unde sa dau la facultate si ce specialitate sa aleg. Disciplinele mele favorite sunt biologia si limba romana! Sora mea  ma ajuta, dar acum e si ea ocupata, deoarece vrea sa se mute definitiv în Bucuresti cu logodnicul ei. Ea m-a ajutat sa depun actele pentru a obtine cetatenie romana. Sper ca în maxim un an si jumatate sa o obtin buletinul românesc.

As vrea sa-mi încerc puterile cu o universitate din Uniunea Europeana precum cele din Suedia, Finlanda, Olanda… Desigur ca nu as refuza nici Boston sau Sydney, ba chiar una Coreea de Sud sau Japonia! Sper sa am medie foarte buna pentru a obtine o bursa de studii peste hotare. Ma gândesc ca pâna în primavara sa si dau TOEFL-ul (Test of English as Foreign Language).

George ROCA: Îti doresc mult succes. Sa ti se îndeplineasca dorintele. Îti multumesc mult pentru „coloratele” tale relatari. Ai un farmec aparte la scris…

——————————

A consemnat,

George ROCA

Sydney – O comuna din Republca Moldova

august 2011

***

Pe domnisoara Tatiana Stefan am cunoscut-o prin intermediul concursului de eseuri „România mea” organizat de Filiala PNL Vaslui în luna mai 2011. Mi-a placut mult materialul sau trimis spre jurizare. Alert, sincer, scris din suflet, combinând proza cu poezia… Am considerat ca este un eseu deosebit. Personal, l-am notat cu „zece”!

Am avut, mai apoi, o corespondenta electronica destul de bogata cu tânara autoare, aflând astfel multe informatii despre conditia si modul de gândire a tinerilor români din zilele noastre. Mi-a mai destainuit ca este cetatean al Republicii Moldova, locuieste intr-o localitate nu departe de „granita” cu România, si faptul ca a venit la studii la Bârlad… cu scopul de a cunoaste mai bine patria stramosilor ei, de a se apropia cât mai mult de matca nationala.

Toate acestea m-au determinat sa îi solicit un interviu… Mi-a rapuns la întrebari timid, cu buna-cuviinta. Consider ca este bine-venit pentru cititori deoarece descopera o latura delicata a sufletelor tinerei generatii, dorinte si sperante de la viitor, de la viata… Totul pentru o mai buna întelegere si armonie între generatii!

Voi prezenta in paginile ce urmeaza evolutia evenimentelor pâna la finalizarea concursului, diferite informatii din presa locala vasluiana, eseul concurentei Tatiana Stefan, eleva în clasa a zecea la Liceul teoretic „Mihai Eminescu” din Bârlad si desigur dialogul prin e-mail care s-a materializat an interviu.

Nota:

Voi prezenta mai întâi câteva materiale din presa locala vasluiana pentru a scoate la lumina elementele concursului de eseuri „România Mea”.

George ROCA

Sydney, Australia

august 2011

***

Concurs de eseuri „România mea”

La sfârsitul lunii mai, Organizatia Municipala a PNL Vaslui organizeaza concursul de eseuri „România mea”, ce se adreseaza tinerilor care doresc sa se afirme în domeniul jurnalismului si comunicarii.

Elevii cu vârste cuprinse între 16 si 19 ani îsi vor putea prezenta lucrarile în format electronic unei comisii de jurizare formata din scriitori si jurnalisti români stabiliti în SUA si Australia.

PNL are un program de actiuni care tin strict de doctrina formatiunii noastre politice. Dorim sa încurajam performanta si competenta, de aceea, pentru a marca împlinirea a 136 de ani de la înfiintarea PNL organizam un concurs de eseuri «România mea» pentru tinerii care doresc sa devina jurnalisti. Mi se pare o sansa extraordinara ca un elev care face cel mai bun eseu sa fie sponsorizat de jurnalistii din Diaspora”, a precizat Simona Polak, presedinta Organizatiei municipale a PNL Vaslui.

Lucrarile care vor obtine locurile I, II si III vor fi publicate în ziare romanesti din SUA, iar pe lânga cele 10 premii va exista un premiu special al jurnalistilor romani din diaspora. Lucrarile vor fi depuse pâna pe data de 15 mai 2011 la sediile PNL din orasele judetului Vaslui.

Cristina POPOVICI

http://www.tvtotal.ro

marti, 10 mai 2011

***

Concursul de eseuri „România mea” al elevilor vasluieni

Orice actiune care vine din sfera politica, oricât de dezinteresata ar parea, are si un scop electoral, acela de a atrage voturi si simpatia electoratului. Privita sub acest aspect, s-ar putea spune aceasta si despre initiativa PNL Vaslui de a organiza un concurs de ESEURI, adresat elevilor vasluieni. Dincolo însa, de aspectul „politic” nu pot sa nu salut o astfel de initiativa si mi-as dori ca toate partidele din România sa initieze asemenea actiuni. Pâna la urma, mi se pare mult mai civilizat ca partidele sa promoveze tinerii decât sa împarta mici si bere în preajma alegerilor, un obicei încetatenit în România ultimilor 20 de ani. Concursul de esuri „România mea” se adreseaza elevilor. Punctul forte al acestei actiuni, îl constituie juriul care va analiza eseurile elevilor vasluieni, constituit din jurnalisti din SUA, Australia si România. Apreciez de pe acum ca domnii/doamnele, care vor citi aceste lucrari vor avea mari surprize vazând, cât de maturi sunt acesti elevi si cât de clar si concis pot analiza o societate pentru care, deja, resimt frustrari. Sa nu va mirati daca multi dintre acestia îsi vor exprima regretul pentru faptul ca nu-si prea vad un viitor clar în tara lor. Exemplele din jurul lor îi conduc spre dezamagire. În judetul Vaslui sunt peste 5 mii de elevi ai caror parinti lucreaza în strainatate. Multi dintre ei, sunt persoane cu studii superioare care prefera  un loc de munca mult sub pregatirea lor, dar mult mai bine platit decât cel din tara pentru care au facu ani de studiu. Toate acestea si multe alte aspect, sunt premise de la care „România mea”, tema concursului de eseuri, poate deveni foarte usor pentru elevii participanti „România de unde vreau sa plec”. As vrea sa exagerez si, sper ca mai sunt tineri care cred ca tara lor le poate oferi un viitor decent. Ramâne de vazut. Creatiile elevilor vasluieni care vor intra în competie ne va da dovada! Succes  tinerilor creatorilor de limba româneasca!

Gelu IRIMIA

Revista „Vremea Noua” – Vaslui

18 mai 2011

***

Au fost primite 52 de eseuri la “România mea”

Zeci de elevi din judetul Vaslui, au trimis eseuri la concursul „România mea”, actiune interactiva organizata de filiala municipala PNL Vaslui. Organizatorii se declara multumiti de numarul de eseuri primite, însa sustin ca, anul viitor, spera ca vor fi mult mai multi tineri care vor avea curajul sa spuna ce gândesc despre tara în care traiesc. Toate materialele vor fi trimise în SUA, unde un grup de jurnalisti români vor face jurizarea si vor decide care sunt cele mai bune lucrari. Festivitatea de premiere va avea loc pe 24 mai, la Centrul de Afaceri, iar elevul care va primi Premiul special al juriului va pleca pentru zece zile în SUA, unde va lua cunostinta cu modul de viata american si se va întâlni cu gazetari români.

Proiectul s-a adresat elevilor din judetul Vaslui cu vârste cuprinse între 16 si 19 ani, iar cele 52 de lucrari vor fi trimise în format electronic unei comisii de jurizare formata din scriitori si jurnalisti români stabiliti în SUA si Australia.

Comisia va fi prezidata de Lia Lungu, renumit interpret de folclor, jurnalist la ziarul „Ziua USA”, din New York, si corespondent al ziarului „Meridianul Românesc”, din Santa Clarita, California. Din juriu fac parte: George Roca, ziarist, (fost n.a.) redactor sef la revista „Spirit Românesc” din Sydney; Sorin Olariu, ziarist, poet si publicist, la „Curentul International”, Detroit; Lucian Oprea, scriitor, jurnalist, fondator al ziarului „Gândacul de Colorado”, Denver; Theodor Damian – poet, editor, ziarul „Lumina lina” – New York; Viorel Nicula – manager editor la ziarul „Miorita”, din Sacramento, California si Tatiana Solomon, jurnalista la ziarul „Libertatea”, România.

Organizatia municipala PNL, prin vocea Simonei Polak, presedinta filialei, a anuntat ca vor fi acordate diplome si premii pentru toti participantii, cu sprijinul Asociatiei „Tineri Liberi Europeni 2012” si prin bunavointa editurii CD Press SRL si a SC Playcom Entertaniment SRL.

Lucrarile care vor obtine locurile I, II si III vor fi publicate în ziare românesti din SUA, iar câstigatorul premiului special al juriului se va bucura de o excursie de zece zile în SUA, anunta organizatorii.

Un numar de 52 de tineri elevi ne-au trimis eseuri, în care critica sau lauda tara în care traiesc. Tinerii vasluieni au un potential enorm, iar juriului îi va fi foarte greu sa aleaga dintre cei care au trimis lucrari pe adresa filialei municipale”, sustine Sorin Radu, viitorul viceprimar al Vasluiului, candidatul PNL pentru aceasta functie.

S-a muncit mult pentru ca toti tinerii care au trimis lucrari sa fie identificati, pentru a le putea înmâna premiile, în caz ca vor câstiga. „Am discutat în scoli, la licee, si am primit 52 de lucrari, foarte bune. Este un început. Anul viitor, sunt convinsa, vor fi mult mai multi alaturi de noi”, a spus Simona Polak, presedinta organizatiei municipale PNL.

Festivitatea de premiere se va petrece pe 24 mai, la ora 18:00, la Centrul de Afaceri Vaslui, în prezenta tuturor participantilor la concurs. Actiunea va beneficia de prezenta unor realizatori de la Radio România Actualitati, care vor înregistra evenimentul si-l vor difuza a doua zi, pe 25 mai, la postul national.

Revista „Vremea Noua” – Vaslui

sâmbata, 21 mai 2011

***

Premierea

(…) Marti, începând cu ora 18.00, în sala de conferinte a Centrului de Afaceri Vaslui a avut loc festivitatea de premiere a concursului de eseuri „România mea”, eveni-mentul prin care liberalii din municipiul resedinta de judet au marcat împlinirea a 136 de ani de la înfiintarea PNL. Foarte multi tineri, doar câtiva lideri politici (si nu numai de la PNL!), muzica de pian, flori, carti si… de fapt, ce-ar mai fi trebuit pentru o seara reusita?! Dupa vizionarea unui film despre istoria PNL, au urmat scurte momente artistice si, în finalul actiunii, festivitatea de premiere a concursului de eseuri. Simona Polak, presedintele Organizatiei Municipale PNL Vaslui, a precizat ca jurizarea a fost facuta exclusiv de jurnalisti din diaspora. De altfel, si miza concursului a fost pe masura, premiul special constând într-o excursie de doua saptamâni în Statele Unite ale Americii. 52 de participanti, 52 de eseuri, 52 de posibile traduceri ale sintagmei „România mea”, 52 de românii si, probabil, tot atâtea mici sau mari dezamagiri. Cuvintele câstigatoarei sunt cea mai buna demonstratie a nivelului concursului. Ca o ironie, doua saptamâni în State sunt o rasplata prea mica pentru 16 ani petrecuti în România…

—————————–

Ziarul “Monitorul de Vaslui”

26 mai 2011

***

(…) La festivitatea de premiere desfasurata recent la Vaslui, a fost prezent si Madalin Voicu junior, care  a sustinut un microrecital la pian. Au fost acordate  14 mentiuni si 3 premii. În plus, a existat si un premiu special, Marele premiu, pentru cel mai talentat eseist: o vacanta de  doua saptamâni la New York. Acesta a fost câstigat de Gina Camelia Roman, eleva în clasa a X-a la liceul teoretic Emil Racovita din  Vaslui. Initiatoarea  acestui concurs a fost doamna  profesoara Svetlana Preoteasa, fost secretar de stat în Ministerul educatiei. Toate eseurile liceenilor care au participat la acest concurs vor fi publicate , din initiativa  jurnalistului George Roca, din  Sydney, Australia, într-un volum care va fi lansat la toamna.

—————————–

Cristina Iliescu

http://www.scoalaedu.ro

1 iunie 2011

***

Eseul Tatianei Stefan:

România mea: „Purgatoriu si paradis, plamada de tarâna si vesnicie…”

Îmi iubesc patria si o port mereu în inima. Mi s-a implantat adânc în suflet de când întâia data am vazut lumina mângâietoare, când am respirat lacom prima gura de aer miraculos si datator de viata. O port în inima ca pe o floare ce o îngrijesc; în culorile sfinte de tricolor, ca sa nu uit ca traiesc „ACASA” cu ai mei. Ce n-are frumos tara mea, România?

Mi-i tara
Ca un cuib de ciocârlie,
Undeva lânga o apa,
Undeva în câmpie.

Undeva într-o doina,
Undeva într-un vis,
Undeva printre holde
Ca pe palma întins.

Undeva în Europa…
Tara straveche de plugari,
Radacina a pamântului,
Pom din pomi seculari.

Undeva, unde cerul
Curge-n vii si livezi,
Unde-si deapana basmul
Capra cea cu trei iezi.

Unde vine din lupte
Si acum Fat-Frumos,
Undeva, unde-i vrednic
Al stramosilor os.

Undeva la rascruce
Si sub cerul deschis,
Undeva într-o doina
Tara mea s-a întins.

Natura vie e minunea cea mai miraculoasa din spatiul nostru. Nu exista un tablou mai frumos decât lanul înverzit ce se leagana în bataia vântului jucaus si neastâmparat, decât freamatul tainic al cetatilor verzi – padurile, decât o livada în floare ce-ti moleseste sufletul prin maretia mirosurilor patrunzatoare, zumzetul melodios al harnicelor albinute si grandoarea vesmântului floral.

Pamântul României mele captiveaza cu mirosurile enigmatice si originale, prin culorile mirifice si neobisnuite ale vesmintelor vegetatiei. Minunea aceasta extraordinar de magnifica si irepetabila cladeste temeinic spiritul unui popor înzestrat cu calitati deosebite: omenia, bunatatea asemeni pâinii calde scoase din cuptor, miros de busuioc verde, sinceritatea si una din cele mai reprezentative fiind… ospitalitatea, marca care deosebeste poporul nostru de celelalte „piese” ale mozaicului numit „LUME”.

Pline de clorofila sunt dealurile înalte, frumoase padurile si dumbravile tale, viile spânzurate pe coastele dealurilor batrâne, limpede si senin e cerul nemarginit. Puternicii munti se înalta trufasi în tacerea de piatra adânca, râurile ce-si îngâna melodios dulcea existenta, ele ca brâie pestrite ocolesc câmpurile nesfârsite. Noptile deosebit de speciale prin abundenta farmecelor pe care le descopera încânta auzul si cele mai adânci simtaminte încoltesc în inima mai vii ca oricând; ziua dezvaluind ochilor cele mai atragatoare tablouri, realizate cu o desavârsita iscusinta de mama-natura.

Teritoriul României, desi are o suprafata destul de mica comparativ cu a altor state, spre exemplu Federatia Rusa, se caracterizeaza prin elemente de paradis: o diversitate impresionanta de peisaje unice, cu monumente ale naturii deosebit de frumoase si originale de valoare europeana si mondiala. Împaratia verde de Zeita Frumusetii ne îndeamna sa credem vorbei întelepte: „Mai bine sa vezi acest pamânt o data, decât sa auzi despre el de o suta de ori”. De aceea de multe ori tara noastra este numita: „muzeu sub cerul liber”. România mea este tara la rascruce de vânturi, spre soare-rasare dincolo de imensul ocean.

Pamântul strabun – codrii milenari‚ fântânile cu apa dulce potolind setea aprinsa a calatorului; holdele nemarginite de grâu galben si copt, încarcat de povara bunatatii noastre, îngâna o doina în mângâierea vântului nelinistit. Asta-i una din comorile, aurul nostru! Râurile cu apa limpede si înceata ca vorba moldoveanului, brazdeaza fata dogorita de arsita valorilor a batrânei patrii; gorunii ce strajuiesc vitejeste cu un adânc devotament la marginea periilor dese – padurile; lacurile – ochii albastrii ai tarii si helesteiele cu mult peste valoros si gustos, fiind unul din cele mai apreciate produse din gastronomia fara egal al locurilor; movilele si dealurile au nume semnificative alese cu multa pricepere si dibacie de strabuni, vaile si luncile manoase îngrasate de untura pamântului, humusul; florile de câmp gingase în culori de curcubeu si ametitor de parfumate, strabat cele mai adânci strafunduri ale sufletului uman, nesemanate de nimeni, doar iubite de toti; podgoriile renumite cu soiuri alese; memorabile prisaci cu stupi si roiurile de albine înzestrate cu darul de a munci cu un neistovit avânt, calitate care a preluat-o cu mult succes si poporul nostru român.

Natura este cea mai indispensabila, valoroasa si grandioasa comoara prin care omul a fost desavârsit de Dumnezeu. Iubita patrie – România, este asemeni unui imens palat ce cuprinde minunate taine stropite cu vraja magiei în necuprinsul infinit al farmecului, sfâsietor de suflete flamânde de noutatea si gradul de intrigare al aventurii în lumea frumosului reunite cu puritatea, candoarea clipelor de neuitat, a extazului la nivel maxim. Tot ceea ce ne înconjoara ascunde în sine o simbioza dintre mistic si euforie, rafinament si inocenta, originalitate si dorinta de a explora. Aceste locuri plamadite din roci originale sunt în stare sa trezeasca o alta latura a calatorului, cea de a afla istoria locala si de a se delecta cu subtilitatea împrejurimilor uluitor de încântatoare.

România mea este o gradina imensa îngrijita si pastrata frumos prin munca covârsitoare a milioanelor de frati si surori ale mele. O tara se mândreste cu poporul ei. Unul deosebit, care stie sa munceasca cu mult sârg si ardoare, dar sa învârteasca si horele. Înca din primele timpuri ale existentei sale, poporul român a dat la iveala un întreg tezaur artistic în care îsi exprima în forme vii si originale, bucuria de a trai si setea de libertate.

Limba noastra fiind numai cântec, face ca verbul sa strabata spatiile eterului pur, transfigurându-se în eterna doina a dorurilor unei natiuni.

Doina întruchipeaza icoana de aur a graiului matern, picatura de argint în auz, înfiorare de tremur, salba de margaritare, cântare a cântarilor. Cuvântul de diamant al limbii române se rasfrânge în nesfârsitele-i oglinzi a acelui suflet al divinitatii. Tara dispune de biblioteci mari, cu un numar impresionant de carti cu literatura autohtona, cât si universala, ele mai sunt numite de locuitori, cititori fideli „farmacia sufletului”. Cel mai magulitor refugiu este lectura, caci românul se naste poet — asemeni luceafarului vesnic luminând cu raze de creatie: Eminescu!

Cultura neamului meu este una vasta si cu origini stravechi. Impresioneaza prin originalitate, vechime si ingeniozitate. Anume cultura este elementul care face sa se deosebeasca tarile si popoarele între ele. Totodata constituie si factorul forte care atrage un numar cât mai mare de turisti. România la acest capitol are cu ce se mândri. Urme ale vechii civilizatii sunt îmbinate armonios cu elemente de modern, stimulând atentia printr-o combinatie extrem de reusita. Orasele atrag multimile ca un magnet prin elemente la prima vedere simple, dar atât de necesare: gastronomie, ireprosabila, constructii ce stârnesc interesul, bunavointa si ospitalitatea oamenilor, caldura sufleteasca pe care o emana. „La sat s-a nascut vesnicia” spunea marele Alecsandri! Eu însa spun:

Si ploaia parca-i alta

Prin vie si livada,

Si peste casa noastra

Cu-n geam deschis la strada!

Aceasta atmosfera e una din basmele lui Creanga, strapungând inima cu acul sensibilitatii în cele mai nebanuite locuri. Totul e atât de spectaculos, încât nu poate fi redat în întregime cu ajutorul nici uneia dintre arte. Fiecare secunda traita în asa ambianta se înscrie în memorie ca cele mai frumoase si pline de splendoarea amintirii, senzatii de nedescris. Portul national, cântece care ating cele mai susceptibile corzi ale personalitatii, jocuri care emana în jurul lor buna-dispozitie si veselie, imaginile sunt de-a dreptul coplesitoare.

Bisericile si manastirile sunt capodopere ale unor oameni extraordinar de iscusiti. Ele sunt o marturie istorica, dar si actuala a talentului pe care îl poseda oamenii din aceasta tara. Credinta în cel de sus ne face sa fim asa cum suntem: buni, cinstiti, primitori, cu sufletele deschise si dornici de a lua tot ce e bun si curat în inimele noastre de la cei din preajma. Bunatatea este o stea ce rasare în sufletele proprii înca de la nastere, raspândeste în jurul nostru o aura pozitiva, transmisibila de la om la om. Dupa ce ai fost pe acest plai natal, vocea lui te striga sa vii ca sa-l revezi…

România este una din cele mai pretioase „perle” ale Europei pentru ca e A MEA, a neamului nostru. Arsenalul imens de valori, traditii captivante; imagini si privelisti cutremurator de candid; oameni speciali, cu sufletele încarcate de generozitate; frunzele de dor, îngâna de sute de ani doina ce îti cheama vocea interna la purificare; orientare spre valori ale neamului omenesc; gastronomie de o raritate exceptionala. Cultura seculara îsi pastreaza vitalitatea necesara; limba dulce, mult aduce, si factorul cel din urma, dar cel mai important – „NATURA”. Este una deosebita, transformând aceste locuri special într-un „Picior de plai… O gura de rai”… Este nu numai frumoasa, dar si bogata Patria mea… Toate, toate sunt ale tale Românie! Arhitectul acestui Univers infinit ne-a iubit pe noi: românii, de ne-a dat o tara plina de gratie, care sa fie unicul loc de pe lume unde sufletul si trupul sa se simta Acasa.

România visurilor mele esti locul unde muntii îsi înalta Templu de tacere, vaile rasuna armonios în murmurul stropilor gingasi de ploaie si râurile domolite duc sperantele românului în lumea larga în neant. În zbuciumul continuu al Marii Negre unde s-au varsat lacrimile strabunilor mei ce au trait pe plaiurile Mioritei, asa sadindu-si în suflet admirabila samânta a sentimentelor de dragoste pentru România…

————————————–

Eseu participant la concurs.

Tatiana Stefan

Bârlad, mai 2011

ROMÂNIA MEA

ROMÂNIA MEA –  “O LECTIE DE PATRIOTISM”

 

Marian Catalin GRIGORE

Liceul Teoretic „Emil Racovita” – Vaslui

La rostirea acestor cuvinte, toata fiinta omului ar trebui sa tresara. Bunicul meu spunea ca atunci cand auzea aceste doua vorbe, instinctiv, mâna dreapta o înalta în dreptul inimii, iar în gând fredona imnul. Astazi, pentru noi, ar fi ceva iesit din comun.

[pullquote]

Nu stiu unde am pierdut valiza de acasa pe care mi-o daduse mama si în care îmi alesese cele mai bune învataturi. Valiza era plina de sfaturi, de îndemnuri si de reguli scrise pe foi patate cu cerneala. Am pierdut-o! O sa o rog sa îmi trimita continutul pe un „mail”!

Marian Catalin GRIGORE

[/pullquote]

 Patriotismul e dat de mult uitarii, mai exista poate într-o scoala învechita dintr-un sat uitat de lume, acolo unde „contaminarea” înca nu a ajuns. Nu a fost ideea cuiva anume, nu a vrut nimeni ca noi sa uitam sau sa omitem acest mic dar important detaliu. De cele mai multe ori, patriotismul este asociat cu perioada comunista, atunci când în fiecare dimineata se cânta imnul în scoala. Ma bucur, deoarece pâna în clasa a III-a, am cântat si eu „Desteapta-te romane” la scoala, si nu eram în anul 1981 ci în 2002. Pe atunci nu stiam eu mare lucru, cum de altfel nu stiu bine nici acum. Încerc doar sa înteleg de ce societatea ne îndeamna, mai bine zis ne influenteaza, sa ne dispretuim tara. Ca dovada, data de 1 Decembrie li se pare românilor ziua potrivita în care sa-si manifesteze nemultumirile în fata conducerii.Cu ce folos? Doar pentru a demonstra înca o data cât de lipsiti de respect suntem fata de sarbatorile si însemnele tarii. Daca ma gândesc mai bine, nu „dispretul” este cuvantul potrivit ci mai degraba ignoranta!

 Oamenii au asteptari foarte mari de la tara lor. Un somer doreste un loc de munca, o simpla functionara, doreste o vacanta alaturi de familie, departe de România daca s-ar putea, iar un copil probabil vrea sa fie închis într-un magazin de jucarii. Dar oare suntem în masura sa cerem ceva acestei tari careia nu-i oferim nimic în schimb? Un simplu gând, un simplu sentiment de respect ar fi de ajuns. Dimpotriva, noi o exploatam, o poluam, o tratam cu indiferenta, o ignoram. Atunci când vizitam o tara straina, adesea ne este rusine de poporul nostru, de tara noastra. Când vedem un român pe strada, întoarcem capul, traversam pe partea cealalta, facem orice pentru a-l evita. Poate nu este vina noastra, iar aceasta reactie „alergica” la români sa fie doar din simplu orgoliu. Am putea face abstractie de acesti indivizi care ne fac de rusine natia si care ne fac sa întoarcem privirea… Sa ne gândim la valorile reale din tara noastra; domnitori, oameni de stiinta sau sportivi, care cu totii au purtat numele României foarte departe. Atunci când li s-a recunoscut un merit sau li s-au acordat medaliile de aur, au înaltat cu mândrie drapelul românesc. Bineînteles ca atunci si noi am fost mândri, poate chiar ne-a dat o lacrima. Pentru mine, tara mea, asta înseamna… sa ma cutremure frigul în mijlocul verii atunci când lotul national de gimnastica ocupa podiumul! Cu siguranta, nu putem vedea tara înconjurata de o aureola si împodobita cu mii de virtuti umane si politice. Trebuie sa ne asumam si aspectele negative. Dupa cum nici întunericul nu exista în sine ci doar atunci când lipseste lumina, si elementele negative exista doar atunci când lipsesc elementele pozitive.

 Este necesar sa luam initiativa fara a astepta ca ceilalti sa o faca primii. Am trecut de vârsta care sa ne scuze, acum am crescut. Pot sa aleg ceea ce vreau sa fac. Daca as avea o functie înalta, de exemplu, mi-as dori sa pun bazele mai multor programe în cadrul comunitatii: întreceri, sarbatori, activitati prin care oamenii sa învete sa colaboreze, sa ajute, sa aprecieze, sa daruiasca. Legatura dintre oameni este esentiala, o tara se caracterizeaza prin oamenii ei. În cele mai multe cazuri, cei cu care ajungem sa ne identificam nu sunt cele mai bune exemple etice sau morale. Parlamentarii, persoanele publice care nu promoveaza decât mediocritatea si ale caror mici detalii cotidiene devin peste noapte evenimente globale! Mass-media a ajuns sa promoveze si ea false valori, milionari din hârtie creponata si „mici scandale”. Ar fi inutil sa realizez o însiruire de nume si de exemple, pentru ca nu as face altceva decât sa le promovez si eu în aceasta lucrare.

 Nu vreau sa cad în extrema cealalta, excluzându-ma de la aceste evenimente. Nu ma pot numi un patriot înflacarat, societatea m-a „contaminat” si pe mine! Nu sunt o exceptie de la regula, nu pot iesi din tipare. Tot ceea ce am sustinut, îmi reprosez si mie. Nu stiu unde am pierdut valiza de acasa pe care mi-o daduse mama si în care îmi alesese cele mai bune învataturi. Valiza era plina de sfaturi, de îndemnuri si de reguli scrise pe foi patate cu cerneala. Am pierdut-o! O sa o rog sa îmi trimita continutul pe un „mail”! Credeti ca aceste tehnici ale societatii actuale „moderne” vor putea înlocui oare foile patate cu cerneala? Cum ramâne cu valoarea? Cu totii avem tendinta sa înlocuim traditia cu elementele noi, iar valorile cu nonvalorile. Modernizarea este mai mult decât necesara, însa în alte domenii. Ceea ce avem din strabuni trebuie pastrat cu sfintenie! Oricât de moderna va fi tehnologia, nu va putea înlocui adevaratele virtuti transmise prin „mail” cu cele de la om la om.

Ar fi cazul sa învatam sa apreciem mai mult oamenii pentru ceea ce sunt, nu sa-i criticam pentru ceea ce nu sunt. Sa-i cunoastem asa cum sunt ei, cu calitati si cu defecte. Sper ca astfel vom ajunge sa iubim oamenii, sa ne iubim tara. E posibil macar pentru o zi sa înlaturam ignoranta care ne defineste si sa uitam de televizor, computer, telefon! Sunt sigur ca vom supravietui bucurându-ne de frumusetea unei zile, înconjurati de familie, prieteni, o carte, o minge, o floare sau o cana cu ceai.

 Daca as continua… as risca sa transform totul într-un sir de cuvinte pompoase si sa complic si mai mult lucrurile. Asa ca închei prin a spune ca putem învata sa ne iubim tara, cunoscându-ne pe noi, pe semenii nostrii români. Este timpul sa fim mai buni, schimbându-ne atitudinea fata de noi însine si fata de persoanele din jur, deoarece, în noi cei tineri sta puterea de a schimba!

ROMÂNIA MEA: „VREAU O ROMÂNIE CU PARFUM DE LILIAC!”

Laura DORNEANU – Liceul Teoretic „Mihail Kogalniceanu” Vaslui

 

CONCURSUL DE ESEURI

ROMÂNIA MEA” – PNL VASLUI 2011

Într-o epoca a egoismului, putem avea pretentia de a detine ceva doar al nostru? Nu! Nu acele bunuri materiale, ci ceva spiritual, ca apartenenta la un popor. Uitam sa privim partile bune ale tarii noastre, preferând sa ne axam doar pe aspectele negative, cele care ne fac sa ne dorim sa modelam aceasta tara dupa bunul nostru plac, corectând toate greselile. Putem însa face singuri asta?

[pullquote] Vreau o Românie zâmbitoare, plina de viata, o Românie în care valorile cresc odata cu noi… vreau o Românie cu parfum de liliac!

Laura Dorneanu [/pullquote]

 „Be the change you wanna see în the world!” Asa ne încuraja Mahatma Ghandi. Iar conceptul este unul cât de poate de corect. Fiecare dintre noi poate deveni cineva mai bun, un model pentru sine, iar apoi pentru ceilalti. România mea nu are nevoie de progres tehnologic atâta timp cât atitudinea si comportamentul nu sunt la nivelul care sa îi permita o evolutie. Primul pas ar fi depasirea deziluziei cotidiene pe care ne-o induce saracia, coruptia, proasta crestere sau prostul gust. Vreau o tara cu care sa ma pot mândri oriunde! O tara ai carei locuitori nu se tem sa recunoasca de unde au plecat! O tara în care meritele sunt criteriul pe baza caruia majoritatea deciziilor sunt luate!

 Putem asemana tara noastra cu un copac. Un mar! Noi, oamenii ce îi apartinem, suntem asemeni fructelor. Iar codita este legatura pe care o avem cu acel copac. E dezamagitor sa vezi tot mai des cum aceasta codita se rupe, iar multi din oamenii capabili ale acestei tari aleg sa-si desfasoare întreaga activitate pe alte meleaguri. Sa fie asta o dovada de lasitate? Luptam împotriva curentului? Nici gând! E doar nevoia fiecaruia de a i se recunoaste meritele, nevoia de a fi tratati corect, cinstit.

 O societate nu trebuie judecata doar dupa o singura persoana, un reprezentant. E un întreg ansamblu în care fiecare parte îsi are rolul ei bine determinat si care poate schimba ciclul întregului mecanism. Din aceasta cauza vreau sa cred ca fiecare din noi poate aduce o schimbare prin propria persoana si prin comportamentul ei. Exemplele pozitive, modelele de buna practica pot schimba atitudini (si nu e valabil doar în cazul Popii Tanda!).

 Avem nevoie de o primavara, iar cu putina bunavointa, ambitie si perseverenta vom vedea îmbobocind zâmbetele si pe fetele oamenilor din tara noastra! Vreau o Românie zâmbitoare, plina de viata, o Românie în care valorile cresc odata cu noi… vreau o Românie cu parfum de liliac!

ROMÂNIA MEA: „TARA CELOR CE CU SUDOARE SI OSTENEALA ÎSI CÂSTIGA PÂINEA”

Oana CRISTEA – Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” – Bârlad

CONCURSUL DE ESEURI

ROMÂNIA MEA” – PNL VASLUI 2011


E o noua zi si totusi veche în felul ei

Soarele sperantei rasare din nou, mai patimas pe cerul framântat de norii diminetii. Încetul cu încetul, pulsatia vie a furnicarului de oameni se face simtita caci strazile forfotesc cu siluete grabite îndreptându-se fiecare stie unde. Batrânii copii ai strazii s-au desteptat si ei de mult si privesc cu patima lacoma vitrinele pe care de altfel, ca pe un ritual al existentei lor frenetice, le contempla cu entuziasm straniu zi de zi. Evadez din atmosfera apasatoare a camerei mele si ma alatur monotonilor trecatori; ma las purtat de pasi, privind în jur si mi se dezvaluie aceeasi lume ca întotdeauna. Sus la o fereastra agatat, se zbate deznadajduit tricolorul în adierea rece a diminetii. Simt dorinta stranie de a rasfoi un ziar si ma opresc în fata chioscului de presa nedumerit dar nu zabovesc mult pentru ca buzunarele mele sunt goale. E o noua zi si totusi veche în felul ei, aici, în România.

[pullquote] România este plaiul care nu a ramas nebinecuvântat de Dumnezeau, caci el ne-a îmbogatit cu munti falnici care îsi întind trupul, peste sfântul pamânt al nostru; cu râuri glasuind unduios; cu paduri de un, farmec rapitor si câmpii roditoare si bogate iar peste toate acestea vârfuri marete ale bisericilor si manastirilor se îndreapta spre bolta albastra amintind de credinta noastra.

Oana CRISTEA [/pullquote]

Aici e tara în care m-am nascut si am crescut, tara în care stramosii mei au vietuit veacuri la rând si tara celor ce au sa vina dupa noi. E tara lui Stefan cel Mare si Sfânt si a lui Mihai Viteazul, a lui Brâncusi si a lui Enescu, este tara lui Eminescu, este tara mea, a tuturor: a celor ce calca în picioare pe cei mai slabi pentru simplul fapt ca au credinta ca li s-ar cuveni mai mult, a celor care nu mai stiu cifrele la conturile din banci, a celor care au pierdut sensul cuvântului solidaritate. România ramâne si tara celor ce cu sudoare si osteneala îsi câstiga pâinea, a celor care mai pastreaza speranta în suflete, a celor aflati departe, pe meleaguri straine, în cautarea lucrurilor ce nu le-au avut niciodata.

România este plaiul care nu a ramas nebinecuvântat de Dumnezeau, caci el ne-a îmbogatit cu munti falnici care îsi întind trupul, peste sfântul pamânt al nostru; cu râuri glasuind unduios; cu paduri de un, farmec rapitor si câmpii roditoare si bogate iar peste toate acestea vârfuri marete ale bisericilor si manastirilor se îndreapta spre bolta albastra amintind de credinta noastra.

Dar ce lucru trist ca aceasta imagine minunata paleste când realitatile crude ti se desfasoare în fata, ce gust amar ramâne dupa ce vezi în fiecare zi în ce mizerie si cu ce povara coplesitoare traiesc cei carora prine vene le curge sânge românesc.

 Îmi continui drumul si ma gândesc ca nu sunt singurul om ale carui buzunare sunt goale si gândul acesta ma consoleaza. La un colt de strada un cersetor cu hainele ponosite întinde sfios mâna asteptând mila si poate vreun banut si ma fulgera gândul în clipa aceea ca sunt oameni care o duc chiar mai rau decât mine dar… mai sunt si cei care au o viata chiar mai buna decât a mea.

 Seneca, un vechi filozof latin, spunea ca nefericit va ramâne toata viata acela care nu îsi accepta soarta si lupta zadarnic împotriva destinului implacabil. Respir adânc, închid ochii sa nu mai vad imaginea dezolanta a cersetorului în fata mea si plec mai departe în drumul meu, fara o destinatie definita.

Ce sunete stridente rasuna într-o cafenea, nu departe de coltul de strada unde zace nefericitul cersetor. Sunt râsete violente care plesnesc aerul si se pierd cu ecouri adânci în galagia strazii. Cine are bani, îsi permite, gândesc si merg mai departe trecând prin fata cafenelei unde zaresc chipurile celor ce nu au girja zilei de mâine.

 Ciudat lucru banul. Totul graviteaza în jurul lui în aceste timpuri. Unii au prea multi bani iar altii deloc. Ce existenta trista au unii împovarati si la pamânt, care se zbat pentru a reusi sa reziste; ce greutate coplesitoare se afla pe umerii acestora.

Doamne, vino Doamne,/ Sa vezi ce-a mai ramas din oameni…” îmi suna în minte aceste versuri atât de sincere si sonore. Daca bogatia materiala lipseste multora dintre noi, macar sa mai pastram în suflete bogatia care nu se poate numara sau cântari-bogatia spirituala, menita sa ne înalte deasupra a tot ce e necurat si nedemn.

  Gândurile ma framânta mistuitor si totusi atentia îmi e acaparata de un miros îmbietor de mâncare calda. M-a opresc si zaresc prin vitrina unui restaurant oameni îmbracati bine, servind prânzul, poate. Soarele e sus si realizez ca astazi nu am mâncat nimic, doar am hoinarit fara un scop anume când puteam sa îmi caut ceva de lucru. Astazi e prea târziu, gândesc, si pasii mei o iau usor si calculat pe drumul spre casa.

Acelasi drum, aceeasi oameni tacuti si grabiti, aceeasi copii ai strazii. În aerul înabusitor al serii zabovesc un moment si ma întreb ce am facut bine si ce am facut rau astazi. Nimic – nu am facut nimic bine sau rau; nu este în puterea oamenilor simpli a face un bine semnificativ cuiva; adica ce bine poti sa faci, atâta timp cât buzunarele sunt goale, decât sa zâmbesti unui necajit cu înteleasa compasiune si compatimire si… atât. Si nici raul nu este savârsit e oricine ci doar de cei mai de joasa speta indivizi ai societatii. Dar atunci omul simplu este menit doar sa sufere si sa spere într-un viitor mai bun? Întins pe patul meu, în camera mea umila, închid ochii în speranta alungarii gândurilor chinuitoare.

 A mai trecut o zi si mâine alta la fel va veni, aici în România mea. Întunericul de smoala al noptii va disparea si dimineata razele sperantei vor rasari iarasi pe cerul framântat de nori…

ROMÂNIA MEA: „TE IUBESC!”

Delia NEBUNU – Liceul „Mihail Kogalniceanu” – Vaslui

 

CONCURSUL DE ESEURI

ROMÂNIA MEA” – PNL VASLUI 2011

PREMIUL ÎNTÂI

De cele mai multe ori, când se vorbeste despre patriotism, fondul este estompat, ramânând cuvinte cu reflexii rosu-galben-albastre – doar forme fara fond. Patriotismul are rangul de sentiment, caci este o subdiviziune a iubirii: iubirea de tara. Si cum este dificil sa vorbesti despre orice fel de forma a interioritatii, discursul patriotic trebuie sa fie însotit de asumarea unui risc care sta într-un echilibru fragil: fie exprimi, fie faci cunostinta cu esecul. Asadar, scriu, am tahicardie si picaturi de sudoare îmi inunda fruntea si palmele. Nu îmi este usor sa convietuiesc cu posibilitatea ce tinde vertiginos spre probabilitate a esecului.

 Plecând la drum cu asumarea riscului în rucsac, am decis sa prezint întâi de toate tabloul pe care l-as picta daca mâine dimineata m-as trezi Nicoleta G. Nu, în nici un caz Nicoleta Guta, ci Nicoleta Grigorescu: reîncarnarea feminina a fondatorului picturii române moderne. Tabloul este de la bun început eteroclit, caci pictorita se afla la limita dintre doua vârste, în pragul unor experiente derutant de initiatice si într-o Românie dezorientata.

Tabloul meu are ca element central o insula de caldura, extrovertire si energie, de latinitate, într-o mare slavo-ugrica. Da, exact, România. Noi, oamenii, murim daca ne hranim exclusiv din realitate, existenta noastra fiind dublata de fantastic, asa ca voi introduce în tablou si elemente suprarealiste, magice. Succedând imaginii panoramice, cadrul se adânceste într-o miscare de tip fractal. Închide ochii. Nu îi deschide înca, nu am ajuns. Gata. Esti acasa. Limba româna, pamântul românesc. Revolta fondului nostru nelatin produce câteva confuzii, totusi, cu siguranta stii unde te afli.

 Pete de oranj aruncate de un vitalism adolescentin se suprapun unui fond cenusiu. Se contureaza figura oamenilor care au plamadit fiinta mea si un cadru opulent prin bogatia naturii. Retin acum o incursiune în patrimoniul cultural si natural românesc împreuna cu învatatoarea, caci am întâlnit un grup de turisti straini profund impresionati, iar eu, profund impresionata de impresionarea lor. Mâinile mirarii trageau cu îndârjire de pielea din jurul ochilor lor, acum mai mult decât bulbucati.

 Desigur, nu am uitat de fundalul monocromatic. Acest cenusiu este prezent în orice atom, om, comunitate, civilizatie. Fiinta umana este prin definitie un amestec nedecantabil de bine si rau. Totodata, un tablou numai în culori violente oboseste ochiul si nu ar fi nicidecum o proiectie fidela. Aceasta parte a tabloului meu are farmecul si contributia sa la viziunea unitara a pictorului. Cenusiul îsi gaseste forma de reprezentare în limba româna într-o abundenta lexicala grotesca: lichea, ticalos, pisicher, ciocoi, parsiv, infam, mârsav, împelitat. Si acestia sunt numai determinanti adjectivali, fara sa însir cuvintele pentru actiunile întreprinse sau cele pentru obiceiuri si traditii.

 Tabloul are fundal si personaj principal. Totusi, mai ramâne ceva ce, si eu, pictorul, am pus în plan secundar. Dar e intentionat, caci prin psihologia inversa dupa care multi dintre noi functionam, vreau doar sa scot în evidenta si sa marturisesc – e elementul meu preferat. Nu îl pot lasa dezvelit, cine vrea sa îl vada, trebuie sa îl caute. Este vorba despre intelectualul român. Culoarea aleasa? Pata discreta, ce tinde spre punct si care nu se vrea observata în trecere, are o nuanta indefinibila, creând o iluzie optica de variabilitate, în raport cu învalma?eala cenusie.

 Conchizând, am certitudinea ca granita dintre tari e o delimitare formala impusa de circumstante istorice, politice, economice, ca oamenii se schimba precum clima în functie de coordonatele geografice si repudiez orgoliul national ce impune dispretul fata de alte natii. În fond, însa, picaturile de ploaie sunt aceleasi, fie ele stropi de roua, oceane, fulgi de nea sau ghe?ari, iar Soarele e pentru toti. Afirm raspicat „România mea”, întrucât posesivitatea aceasta vine din întrepatrunderea esentei fiintei mele cu seva pamântului românesc. Tara aceasta este sursa amintirilor mele dragi, iar pledoaria mea vizuala este, în cele din urma, o declaratie de dragoste. Te iubesc, Românie!

ROMÂNIA MEA: „FRUMUSETE PURA…”

CONCURSUL DE ESEURI „ROMÂNIA MEA” – PNL VASLUI 2011

 

 

Denisa IRIMIA- Grupul Scolar Agricol Murgeni

Eleva in clasa a XII-a

 

 

ROMÂNIA MEA: „FRUMUSETE PURA…”

 

 

 

România este gradina tuturor izvoarelor, este iubirea scaldata cu mii si mii de ani în urma de catre stramosii nostrii care s-au luptat si au sadit în noi sângele latin si florile sacre de comunicare, în cuvinte frumoase din limba noastra de origine latina.

 

România este tara fagaduintei, este tara mea si a tuturor. Ma mândresc cu frumusetile ei nebanuite, ma îmbat cu parfumul ei si ma nasc cu placerea de a fi român, de a visa, a trai si a ma bucura de înmiresmatele file ale istoriei ce sunt strabatute de mii de ani de curaj si vitejie.

[pullquote]

România este gradina tuturor izvoarelor, este iubirea scaldata cu mii si mii de ani în urma de catre stramosii nostrii care s-au luptat si au sadit în noi sângele latin si florile sacre de comunicare, în cuvinte frumoase din limba noastra de origine latina.” Denisa Irimia

[/pullquote]


Cu entuziasm si placere redau aceste cuvinte care nu pot descrie îndeajuns minunile „României mele”, o Românie pe care nu multi o cunosc sau nu doresc a o cunoaste, dar care prin frumusetea ei uimeste fiecare strain” si îl face sa se îndragosteasca de aceea Doamna frumoasa îmbracata în podoabe alese, de muntii plesuvi în tacere de piatra adânca, de paduri milenare cu arbori ce pastreaza frumusetea paletei folosita de o mâna maiastra si sfânta.

 

Ma plimb cu mândrie pe Valea Prahovei admirând surâsurile îmbatatoare ale primaverii, visez în trecut atunci când ma trezesc la Marginile Sibiului si iubesc cu patima când ma ratacesc pe Valea Oltului împreuna cu arhitectura universala a acestui pamânt care pare a fi desprins dintr-o lume minunata, o lume a visarii, o lume în care imaginatia pare reala.

România este o capodopera a globului pamântesc care a fost cioplita de-a lungul istorie si care s-a luptat pentru o independenta pura alaturi de Alexandru Ioan Cuza la Unire, a tinut piept marelui nazist Hitler si a reusit sa doboare obstacolele create de dusmanii nostrii. Prin istoria României se întelege în mod conventional, o istorie a popoarelor întregii regiuni românesti care prin vitejie si curaj au tintit spre malul victoriei si au razbatut scuturile trecutului care si acum ne este întiparita în minte ca o cerneala pe care nu o putem scoate. Legendele cum ar fi cele ale contelui Dracula sau istoria autentica a României sunt marturii ale acestui trecut fascinant si totodata dureros.

România ne încânta cu nenumaratele ei traditii care o definesc în totalitate. Una dintre aceste sarbatori este cea a Sfântului Andrei care mai este denumit de catre bucovineni „Andreiu’ cap de iarna”, o sarbatoare care apartine în totalitate iernii noastre sobre. Ea se sarbatoreste la 30 noiembrie îmbinând cele doua componente, spiritual si istoric care se contopesc pentru a fi comemorate în acele clipe în care postul Craciunului este în desfasurare, pregatindu-se pentru venirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Noaptea de Sfântul Andrei este povestita inca din batrâni ca fiind o trecatoare între cele doua lumi, cea vazuta si cea nevazuta, lumi care prin legatura lor ofera informatii cu caracter de prosperitate pentru anul care vine. În acelasi timp dezvaluie într-o maniera ireala planurile malefice si cele benefice. Se crede ca în aceasta noapte „umbla strigoii” sa fure „mana vacilor”, „mintile oamenilor” si „rodul livezilor”. Împotriva acestor primejdii oamenii folosesc ca principala arma de aparare usturoiul pisat folosit la alungarea duhurile negre de peste tot.

Mos Nicolae aduce sarbatoarea copiilor si a dragostei oferita de catre parinti. Cu totii ne amintim de acele clipe magice când stateam înfrigurati cu ochii spre geam pentru a vedea ce ne aduce „mosu”. Legenda lui Mos Nicolae provine de origine din tarile catolice unde este cunoscut ca fiind un ocrotitor al familiei ceea ce îi ofera astfel dreptul sa se implice în educatia copiilor. Legenda s-a raspândit în toata lumea si a luat caracteristicile fiecarei tari. În Europa ziua de Sfântu Nicolae a devenit ziua darurilor si a activitatilor caritabile.

Colindatul la noi este o traditie din strabuni care este respectata de catre copii în toata legea ei. Pot spune ca este cea mai asteptata sarbatoare împreauna cu Nasterea Domnului Iisus Hristos, care aduce cu ea practici vechi prin care se sarbatoreste Echinoctiul de Iarna, moment în care natura ne ofera sperante ca va renaste în toata splendoarea ei. Asociata cu cântece si gesturi ritualice, colindatorii transmit mesajele si simblolurile unei stravechi spiritualitati românesti si vestesc cu bucurie Nasterea Domnului.

Multe traditii si povesti dainuiesc pe acest pamânt, traditii care nu vor fi lasate niciodata în uitare si care împodobesc prin mireasma lor fiecare coltisor al acestui pamânt. Mereu o sa avem în suflet trecerea dintre ani cu acele momente speciale petrecute cu persoana iubita. În gândirea populara cumpana dintre ani semnifica în aceeasi maniera data mortii dar si a renasterii ordinii cosmice. Multe obiceiuri sunt împânzite în acest moment al anului, majoritate flacailor se pregateasc pentru a ura gospodariile din toate satele. Cele mai cunoscute obiceiuri sunt: Ursul, Capra”, Bungherii, Caiutii, Malanca, Jienii, Mascatii si multe altele care sunt transmise din tata în fiu…

Am cutreierat acesta particica de pamânt în lung si în lat si au ramas imprimate în memoria mea capodoperele naturale ale patriei mele pe care as dori cu multa dragoste sa vi le împartasesc si dumneavoastra. România este cunoscuta pentru frumusetea ei naturala si pentru imaginea aparte constituita de peisajul exotic al Deltei Dunarii. Aceaasta este cea mai mare delta din Europa si cel mai întins tinut umed care ia formele unui labirint vast, care se pierde printre vaile adânci ale Carpatilor. Se întinde pe o lungime de aproximativ 3.446 Km patrati si constituie totodata cea mai mare rezervatie unde coabiteaza aproximativ 320 de specii de pasari si 45 de specii de peste de apa dulce în numeroasele sale locuri.

Putem spune cu mândrie ca România este detinatoare a celei de-a opta minune a lumii si anume Salinele României… Datorita potentialului natural existent, aceste palate de sare cu aerosoli ce au efect terapeutic asupra sanatatii au facut din România un loc ideal pentru a convietuii. Puritatea aerului si frumusetea locului te captiveaza din prima clipa, din primul pas facut pe treptele istoriei, trepte care au fost cioplite de ocnasii de altadata care au lasat în urma arta adevarata. Pur si simplu te minunezi numai la auzul surâsului de sare a unei bisericute sapate la aproximativ 27 de metri adâncime, un lucru cu adevarat maiestros. Aceasta capela catolica daltuita în sare poarta hramul Sfintei Maria si aduna de mai bine de doua veacuri localnicii la serviciul divin de Sf. Varvara.

România este locul visurilor mele si al tuturor, ea este locul în care natura ne îndeamna, ne sprijina si ne îndruma prin cântarea muntilor, prin murmurul stropilor de ploaie, prin zumzetul pasarelelor si prin râurile domolite ce duc sperantele românilor de pretutindeni si lacrimile strabunilor nostri ce au trai si au murit pe si pentru acest pamânt, dar care ne-au lasat drept mostenire aceasta Românie. Ea va dainui mereu în sufletul meu si sper ca si în sufletul tuturor românilor.

Sunt românca si ma mândresc cu asta…

Într-o ultima instanta as vrea sa mentionez despre România de astazi care cu totii stim ca este o Românie bolnava, o Românie în dureri. De ce cu totii vreti acum sa o parasiti, sa o lasati în voia sortii? Este o întrebare de milioane la care as vrea sa raspund cu cea mai mare sinceritate… Stiu ce a patit România, îi cunosc si îi împartasesc durerea, îmi sunt cunoscute în cel mai mic detaliu loviturile capitale, loviturile naturale dar si aceea lovitura sufleteasca care si-a facut simtita prezenta si a luat un loc de frunte în inimile tuturor românilor.

Cu totii ne dorim o Românie mai buna, fiecare om îsi doreste siguranta în propria tara si asigurarea zilei de mâine într-un mod decent. Eu la vârsta mea îmi doresc ca România sa-mi ofere sansa de a-i demonstra ca sunt si voi fi mereu alaturi de ea.

Nu ne prabusim nici de numarul dusmanilor si nici de armamentul lui, boala o avem în suflet, e o epidemie înfricosata de meningita morala!

Denisa IRIMIA

Grupul Scolar Agricol Murgeni

14 mai 2011

 

ROMÂNIA MEA: „A FI SAU A NU FI… ROMÂN”

 

CONCURSUL DE ESEURI „ROMÂNIA MEA” – PNL VASLUI 2011

 

 

Madalina Geta DIACONU: Colegiul Economic „Anghel Rugina” – Vaslui

Eleva clasa a XII-a

 

 

ROMÂNIA MEA: „A FI SAU A NU FI… ROMÂN”

 

 

România. Si iata cum sufletul este iarasi navalit de mii de sentimente contradictorii, ca de fiecare data când constiinta îndrazneste sa rosteasca acest cuvânt. Gânduri, idei, frânturi din propiile amintiri dar si mai multe din ale altora roiesc în jurul acestui substantiv propriu, împiedicându-ma sa îmi formez o imagine clara a propriei patrii. Prin ochii care dezvaluie un suflet înca imatur, România apare acoperita de un val de povesti si ipostaze pozitive si negative deopotriva care, din imposibilitatea de a fi ignorate, deformeaza adevaratul chip al tarii mele. Momentan pot descrie România doar din cele vazute si auzite de altii si prea putin din propria experienta care este departe de a fi vasta. Balanta judecatii mele este înca în echilibru si, desi talerele sale de abia au început sa cântareasca, mintea-mi frageda si-a format o parere despre societatea în care traiesc.

 

[pullquote]

România apare acoperita de un val de povesti si ipostaze pozitive si negative deopotriva care, din imposibilitatea de a fi ignorate, deformeaza adevaratul chip al tarii mele.Madalina Diaconu

[/pullquote]

„Tara tuturor posibilitatilor”. Cliseu care îl aud aproape zilnic. Societatea, de obicei, acapareaza individul, impunându-si propriile idei si conceptii. Insul este obligat sa se supuna, modelându-si gândirea în functie de mentalitatea colectivului. Cu timpul, aceasta etichetare a României a devenit pentru multi un adevar general valabil dar eu, în încapatânarea specifica vârstei, refuz sa accept aceasta prejudecata tipic româneasca.

Nu, România nu este tara în care orice urgie este posibila la fel cum nicaieri pe Glob nu vom gasi un loc plin de lapte si miere. Cred cu fermitate ca orice lucru, om, tara are parti bune si rele si sunt sigura ca tara mea nu face exceptie. Îmi iubesc tara si spun asta fara a fi coplesita de un sentiment de patriotism fanatic, astazi aproape inexistent în sufletele compatriotilor mei. O iubesc pentru bogatiile si frumusetea sa si pentru toate traditiile si obiceiurile care ne fac pe noi, românii, deosebiti printre celelalte popoare de pe Terra. Îi iubesc si pe români, sau, mai bine zis, o anumita categorie: aceia care pleaca de la locul de munca bucurosi ca si-au îndeplinit cu succes sarcinile, aceia care sunt onesti si generosi si care, cu umorul caracteristic, trec peste greutatile vietii având, în acelasi timp, crestinismul puternic înradacinat în suflete.

Desigur, nu obiectivismul este cel care îmi dicteaza sentimentele. Îmi iubesc tara pentru ca este a mea si a parintilor mei, pentru ca aici am crescut si aici mi-am format o lumea a mea. Cu toate acestea, nu ma pot preface ca partile rele nu exista si ca plaiul mioritic este unul de basm.

Se spune ca trebuie sa privim jumatatea plina a paharului, dar personalitatea ma împiedica sa ma complac si sa ma multumesc doar cu jumatate din potential. Nu pot sa bag capul în pamânt si sa cred ca o sa fiu în siguranta. Sunt multe lucruri pe care le-as schimba în România, mai exact la români, la mentalitatea lor caci cred cu tarie ca modul de gândire deosebeste fundamental un popor. Desi de-a lungul secolelor românii au trecut prin multe încercari dificile, se pare ca firea delasatoare si conformista s-a transmis din generatie în generatie. Nu poti progresa daca nu îti doresti acest lucru, daca nu îndraznesti sa ai vise si sa le urmezi. Românul se multumeste mereu cu ceea ce i se da si refuza sa spere la mai mult, desconsiderându-se continuu. Am avut ocazia sa cunosc tineri din alte tari si diferentele de caracter s-au facut imediat remarcate.

 

Refuz sa cred ca suntem mai prejos de celelalte popoare. Suntem cu totii oameni si nu îl poti judeca pe cel de lânga tine în functie de nationalitatea sa. Am dovedit de nenumarate ori ca suntem capabili de lucruri marete în diferite domenii. Totul este sa îndraznesti sa speri si sa fii pregatit sa risti. Din pacate pentru România, tinerii, singurii care au puterea de a schimba ceva, aleg sa îsi caute fericirea în afara granitelor. Noul, necunoscutul, misterul, au fascinat dintotdeauna fiinta umana care va tinde mereu sa creada ca un mediu nou în care neprevazutul este la fiecare pas are mult mai multe de oferit decât rutina, obisnuitul, viata cotidiana care nu ne mai poate surprinde cu nimic bun. Speriati de un sistem care, practic, nu le ofera nici o optiune demna de luat în seama, mii de studenti aleg calea usoara, plecarea, pentru ca este mult mai simplu sa lasi o problema nerezolvata decât sa cauti o solutie echitabila, mai ales în cazul de fata.

Acum, când mintea îmi face în continuu planuri pentru viitor, când deseneaza zeci de schite care vor sfârsi mototolite si aruncate într-un colt al subconstientului, pe biroul constiintei au ramas doua mari planuri de lucru cu abordari total diferite. Întrebarea fundamentala ramâne aceeasi: „Sa încerc sau nu? Am vreo sansa sa schimb ceva sau ar trebui sa dau frâu liber egoismului si sa urmez exemplul tinerilor plecati în Marea Britanie, Olanda sau Danemarca?”.

Gândul unei departari definitive de locurile natale ma îngrozeste, dar iau în calcul posibilitatea efectuarii studiilor în strainatate pentru ca, ulterior, sa ma pot întoarce pentru a schimba ceva. Neobosita constiinta, însa, lucreaza neîncetat si nu se stie când pe biroul ei vor trona alte planuri total diferite de cele care astazi si-au primit atributul de „principale”.

 

 

Adolescenta

Gabriela CIORTAN – Liceul Teoretic” Emil Racovita” Vaslui

 

[pullquote]“Nu te lauda cu inaintasii tai, daca nu le calci pe urme” –                             Nicolea Iorga[/pullquote]


 

 

Adolescenta

 

Adolescenta, adolescenta, termenul acesta va suna cunoscut si voua, nu? Bineinteles majoritatea dintre voi se afla in aceasta etapa a vietii. Cu totii stim ca ea se desfasoara intre 12-17 ani si ca difera de la persoana la persoana. Adolescenta este perioada in care incepi sa te maturizezi atat fizic cat si psihic. Un adolescent este un minor care devine uneori o problema majora.

In aceasta perioada avem momente in care nu ne putem intelege nici pe noi insine:” Cum sa lupt cu himera mea? Cu acel dragon de focuri bengale care s-a ridicat si a tipat in viata mea de adolescent retras si sfios. Cu acel cutit irizat care, apasand usor, sadic, in structurile mezencefalului, mi-a despartit emisferele una de alta” afirma nimeni altul decat Mircea Cartarescu.

Ne plangem ca nu suntem intelesi, ca nu ni se ofera libertate, dar ne-am gandit vreodata la cei dinaintea noastra, care munceau cot la cot cu adultii pe pamanturile boierilor, care mureau de foame, erau biciuiti si li se puneau botnite la gura pentru a nu gusta din poamele stapanului. Ei nu aveau nimic din ce avem noi astazi, dar tot adolescenti erau, numai ca nu stiau acest lucru. Noi mergem in discoteci seara de seara, ei nu se duceau decat la hora. Un adolescent de atunci semana cu un adult, caci mainile lui erau muncite, era maturizat fortat, dar stia ce inseamna frica si rusinea.

Si cei de astazi cresc, isi gasesc de lucru, parasesc casa parinteasca, isi intemeiaza o familie. Marea diferenta este ca acum nu le mai fac in ordinea de altadata.

Adolescentii de azi sunt noncomformisti, rebeli, se imbraca care mai de care mai kitschos si mai extravagant pentru a iesi in evidenta si de multe ori cu scopul de a parea mai maturi. Adolescenta este o perioada de modelare, bunele maniere acum sunt vizibile, iar daca nu ai asa ceva greu mai poti fi slefuit, caci” nebuniile tineretii devin viciile de la maturitate si rusinea de la batranete”.

Exista un proverb” Ai carte ai parte!”. Multi liceeni, sarguinciosi, invata mult pentru a obtine medii mari si pentru a-si forma un viitor stabil. La aceasta varsta incep intrebari de genul: “Ce vreau sa fac in viata?”

[pullquote]Creati-va o adolescenta frumoasa sa va amintiti de ea mai tarziu cu nostalgie si placere, nu cu rusine. (Gabriela Ciortan) [/pullquote]

 

Cu parere de rau o spun, dar pe langa cei cuminti sunt si adolescenti de bani gata, neinteresati de scoala, care cred ca totul li se cuvine.

Parintii au un rol important in aceasta perioada, caci mentionez suntem adolescenti, nu majori, deci inca depindem de ei. Parintii trebuie sa ne ghideze pe drumul ce bun, sa ne faca sa deosebim binele de rau. Acestia trebuie sa fie prietenii nostri, nu dusmani ca in unele cazuri. Mai devreme sau mai tarziu, fiecare adolescent capata ceea ce merita- toti cresc si ajung si ei parinti-.

Un alt rol important il are anturajul. Adolescentii de astazi sunt foarte naivi si pot fi manevrati foarte usor de catre cei rai. De aceea este foarte bine sa-ti alegi prietenii nu dupa cat de populari sunt, ci dupa trecutul si caracterul lor. Se spune ca” iti poti face mult mai multi prieteni cu urechile decat cu glasul”.

Viciile sunt cele mai intalnite printre tinerii adolescenti, alcoolul si tutunul fiind cele mai frecvente atat la baieti cat si la fete. La adolescenta dam buzna peste necazuri, la batranete dau ele buzna peste noi.

Trecand peste acest lucru, adolescenta este si perioada frumoasa, cand incepi sa ai fluturi in stomac si sa fii cu capul in nori. Multi tineri isi creaza o lume a lor in care ori de cate ori au probleme sau vor sa fie singuri se refugiaza acolo, caci” Lacrimile nu sunt arzatoare decat in singuratate” afirma Emil Cioran.

Se spune ca adolescentii sunt temelia unei noi generatii, pe baza noastra sunt puse sansele evolutiei unei lumi mai bune si mai prospere, dar in unele cazuri stagnam. Putini mai citesc o carte, putini mai vad un film bun, majoritatea a ajuns dependenti de calculator, a preluat stilul emo, ajungem sa fim depresivi, impulsivi datorita lipsei de comunicare.

De ce ne este teama sa cerem ajutor? Nu e nimic rusinos sa vrei sa fii ajutat de catre cei din jur, multi tineri se izoleaza tocmai pentru ca nu au glas, curaj sa-si spuna punctul de vedere. Eu l-am spus, fie ca sunteti de acord sau nu cu mine, eu asta cred. Creati-va o adolescenta frumoasa sa va amintiti de ea mai tarziu cu nostalgie si placere, nu cu rusine.

 

Gabriela Ciortan

Eleva, clasa a XI-a

 

 

ROMÂNIA MEA: „UMBRITA DE VEACURI”

 

CONCURSUL DE ESEURI „ROMÂNIA MEA” – PNL VASLUI 2011


Corina-Georgiana BALABAN – Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” – Bârlad

(eleva in clasa a XI-a)

 

 

[pullquote]

MOTTO:

Desteapta-te, române, din somnul cel de moarte,

În care te-adâncira barbarii de tirani!

………………………………………………..

Acum ori niciodata sa dam dovezi la lume

Ca-n aste mâini mai curge un sânge de roman!

[/pullquote]

 

 

 

 

Astazi am varsat o lacrima, justificat consider eu, dovada ca în mine înca mai salaslueste o farâma de sentiment, de pasiune si de afinitate neconditionata fata de România.

Nationalista din mine a fost sensibilizata pentru ca am realizat ca doar aici mai pot visa la povesti cu printi si castele fermecate. Doar aici, soarele straluceste româneste în fiecare zi mai frumos, doar aici frunzele vorbesc româneste despre înaintasi, despre dragostea asta nemasurata de patrie, doar aici îmi place sa traiesc liber colindând muntii udati de lacrimile mamelor îndurerate, doar aici e tara mea când cu tristete sau cu bucurie ne amintim de clipele în care s-a scris istorie, o istorie a unui neam plin de glorie si de dârzenie.

De aceea sunt mândra de tara, o tara cum nu e alta pe lume. Din negura timpului, aceste plaiuri sunt izvorâte din rai. Codrii seculari, dealurile line si râurile cu ape curate precum cristalul sunt tot atâtea motive de mândrie si bucurie pentru acest neam care a cunoscut în vatra strabuna supunere doar în fata lui Dumnezeu, în rest au stiut sa plece capul ca palosul sa nu-l taie, însa cu umilinta lantul l-au încovoiat.

Îmi amintesc ca acum unsprezece primaveri, când intram cu pasi timizi în clasa întâi, am fost întâmpinata de trei lucruri care s-au scrijelit în inima spre nefiinta, spre neuitare: drapelul, stema si icoana. Mai târziu am învatat ca s-a scris o poveste si am început sa o iubesc, am început sa îndragesc personajele si sa urasc spânii ce le provocau o suferinta pe care puteam doar sa mi-o imaginez.

De atunci a trecut ceva timp, anii copilariei s-au pierdut într-o ceata densa, însa povestea a ramas. Mi-am dat seama ca istoria nu e întotdeauna aceea care e scrisa în carti si ca faptele istorice pot fi si denaturate uneori. Dar ceea ce stiu e ca undeva în România, într-un anumit moment, au fost niste oameni destul de nebuni încât sa creada ca poporul nostru poate sa fie liber.

Chiar daca nu e ceva spectaculos în ziua de astazi, au existat cavaleri care au murit cu libertatea pe buze, cu iubirea de mama în ochi, cu lacrimile unei împliniri, pentru ca tu azi sa scrii o noua poveste, de aceasta data una mai trista, în care decorul s-a schimbat sub întunecata zare, iar timpul nu se mai defineste ca odinioara.

Desi nu mi-am ales nationalitatea, cred ca aceasta ma defineste. Una plina de contraste, plina de rau dar si de bine, îmbibata de un gri ce daca ai rabdare, putere si perseverenta, e strapuns ucigator de un curcubeu datator de speranta, dragoste, adevar si victorie, virtuti fara de care nu ne-am defini ca popor. Sigur ca nu am pleca niciodata din fruntea ierarhiei, dar stiu ca asta m-a ajutat si ne-a ajutat. Stiu ca de aceea a trebuit sa muncim mai mult, sa ne dorim mai mult, sa luptam, sa gustam si sa reusim pentru ca sa fim mai buni decât noi, mai buni decât altii.

Noua poveste se scrie într-o Românie cutremurata, ametita, în care traim ceea ce reusim sa întelegem, o Românie în care indiferent de culoarea pielii se fura, e România în care se asculta manele indiferent de culoarea pielii, în care lasitatea si aruncarea pisicii moarte în gradina vecinului sunt ridicate la nivel de arta.

Stau pe o banca în trecut si meditez… Stiu ca România de azi e un pahar mai mult gol decât plin. Suntem invadati de nesimtire, mitocanie si lipsa de bun simt. Aud mereu zicându-se ca binele o duce rau în România”… Oare cum este acel bine? Am impresia ca în jurul meu totul e în continua degradare. Vad din ce în ce mai multa lume bolnava, apasata de griji si datorii, care se rastogolesc si se amplifica la nesfârsit asemenea unui bulgare de zapada; omul simplu conteaza prea putin . Esti sus contezi, esti jos hai pa!. Nu conteaza ca este vorba despre electoratul român, doar mai e pâna la alegeri.

Dar, probabil ca noi, romanii, ne-am cam obisnuit cu asa ceva; parca ar face parte din specificul national. Obisnuinta cu raul mi se pare unul dintre cele mai mari pacate romanesti. Probabil ca ne-am obisnuit cu umilinta, adica sa fim umiliti de cei care se prefac a conduce precum Papura Voda.

Doamne fereste sa te îmbolnavesti în tara asta „scumpa”! Viata e pretioasa; pleci acasa sanatos tun numai daca ai pile sau relatii la DoamneDoamne. Medicii, care au mai ramas si înca nu au ascultat de povata distinsului nostru prezident de a pleca spre alte zari, le spun verde în fata pacientilor sa vina „cu catel, cu purcel”. Finantarea spitalelor de la buget se face din joi în Paste pe criterii colorate; acum cica se poarta portocaliul de parca în tara mea cu ape line si bulbuci, bolile ar fi pe culori politice!

Despre cultura si educatie nu amintesc pentru ca nu e bine sa vorbesti de funie(riu) în casa spânzuratului; bine ca am apucat sa scriu si sa citesc, restul detalii tehnice. Parca totusi as încerca sa merg într-o excursie prin tara pe plaiul mioritic, dar abia daca am strâns vreo 300 de km de autostrada, în rest drumurile parca sunt de la mama natura, cu gropi mari si dese ca dupa razboaiele de demult, fara locuri de parcare, cu semne rutiere de pe timpul lui Pazvante Chiorul. Ca sa nu mai zic de gari care parca sunt muzee în aer liber, lasate în paragina, uitate de lume si de vremuri, prin care trenurile trec doar când îsi aduc aminte. Asa da evolutie! Hai sa traiesti natiune! Mai bine hai sa luam „Peujoul”, e mai sanatos, sau mai bine tancul sa ne ducem de tot în Irak, lasând o familie îndurerata. Asta pentru ce?! Pentru a fi prieteni cu americanii?!

Cel mai trist este un alt fapt ce cutremura România. Mama si tatal plecati în cele patru zari pentru un trai mai bun, copii lasati în izbeliste, care se închid în lumea lor pâna ce intervine ala, micu” cu codita si pune gheara pe ei. Asta nu e atitudine, e fapt real, nu e joaca ci cutremurare, e realitatea ce se împleteste printre noi. Lista cu lipsurile patriei poate continua! E trist, e foarte trist. În tara noastra dreptatea nu este aceeasi pentru toti, la fel cum daca ai buzunarele încarcate traiesti. Totusi ar putea exista o Românie cu sanse egale, o Românie unde toti putem trai bine fara sa ne sapam unul groapa altuia, doar ca este nevoie sa reamintim romanilor ca avem identitatea noastra, traditiile patrimoniul nostru cultural pe care numeni nu ni-l poate face sa dispara.

Poti spune ca iubesc România pentru ca îmi place mirosul de placinte poale-n-brâu tocmai scoase din cuptorul bunicii în ajunul Craciunului petrecut în sânul familiei cu vin fiert si scortisoara. Când ies afara în toiul iernii si miroase a frig, a crivat, când abia astept sa intru în casa si sa simt aroma familiei, când merg pe crestele Carpatilor si stau alaturi de prieteni în jurul focului care ne lumineaza ochii ametiti de aburii betiei.

Atunci când vom constientiza ca avem tot ce ne trebuie sa fim fericiti, vom realiza ca România este tara care ne poate oferi tot ceea ce este necesar pentru a duce o viata frumoasa. Este nevoie sa alungam pânza indiferentei si sa tesem noi o plasa prin schimbarea fiecaruia dintre noi. Nu trebuie sa avem bogatia celorlalte tari ca sa fim fericiti, este nevoie sa fim fericiti cu ce avem în România. Cred ca daca am spune mai ales ca suntem mândri sa fim români am gasi fiecare motivele lui personale pentru care merita sa iubim aceasta tara binecuvântata.

Consider ca ar fi timpul sa spun stop autoumilirii si sa ridicam capul, sa traim cu mândrie viata adevarata de roman. Momentan România este tara care alunga geniile si persoanele cu potential în bratele tarilor care duc lipsa de oameni talentati, viata pe care în tara natala nu au putut-o avea. Ne-am saturat pâna peste cap sa fim priviti ca fiind din lumea a treia.

Sa fim mândri de istoria României, de tatal si de mama mea si de radacinile pe care le-au insuflat în mine si rând pe rând în oamenii din jurul lor. Sunt mândra pentru ca România nu a fost întotdeauna a cincea roata de la caruta, chiar daca cum asa pare. Miscarea aceasta de rezistenta nu poate clinti muntii decât prin optimism, prin mesaje pozitive si prin atentie acordata doar lucrurilor care merita.

Am fost crescuta de mica sa-mi iubesc tara, sa-i apreciez pe cei valorosi si pot spune despre mine ca sunt patrioata pentru ca ma ghidez dupa rosu, galben si albastru. Sustin acest lucru în ideea ca imnul ma fascineaza, istoria noastra glorioasa ma fascineaza si obiceiurile noastre ma includ în povestea de mult uitata. Îmi plac sarmalele noastre unicate, îmi place mamaliguta cu tochitura si îmi place cum se distreaza românul cum nimeni altul nu o mai face.

Suntem sute, mii, care chiar putem schimba aceasta conceptie gresita. Nu trebuie sa ne punem capul la contributie, deoarece noi ar trebui sa oferim consultatii strainilor pe zeci de milioane de euro si nu invers! Am inventat stiloul si motorul cu reactie de unde concluzionez ca avem potential. ?ara noastra ar trebui sa fie punctul de atractie pentru români în primul rând, pentru ca noi suferim de amnezie, noi nu ne cunoastem îndeajuns adevarata identitate.

Hai sa strigam Roo-niaaa”! Hai sa ne iubim tara sa o promovam, sa o respectam si sa ne iubim ca în povesti… pentru a încheia povestea mea cu final fericit si poate asa vom reînvia maretia sângelui stramosesc din toate timpurile si din toate locurile. Sunt mândra ca sunt românca pâna în maduva oaselor; sunt mândra ca pot purta pe buze numele sfânt al României si pot spune ACASA, în patria-mi muma!