CONVORBIRE CU POETUL, PROZATORUL, PUBLICISTUL SI  EDITORUL

ADI CRISTI DIN IASI

 

 

 

 

[pullquote]

„Eu sunt ceea ce sunt si nicidecum ce-mi spun altii ca sunt!” Adi CRISTI

[/pullquote]

 

O convorbire cu un scriitor care are la activul sau mii de pagini publicate în zeci si zeci de carti, pline, dense, adevarate, nu e un lucru simplu. El spune undeva, despre sine: „Eu sunt ce sunt, si nicidecum ce-mi spun altii ca sunt!”… Ce fel de OM o fi, în esenta, acest domn Adi Cristi? Ce suspiciozitati are? Cum îsi ascunde miezul sensibil al sufletului sau? E cam derutant, privindu-l „din afara”. Este poet – si din versurile lui se desprinde o anumita caldura, o mare dragoste de viata, frumoasa, buna, filozofica. Dar Adi Cristi este si ziarist cu performante iesite din comun. Are articole percutante, cu dezvaluiri senzationale si de curaj, cu comentarii rafinate, însurubate în cea mai fierbinte actualitate. Deci ar putea fi si un „sacal” de presa, prin urmare un tip, în sinea lui, furtunos, dinamic si chiar exploziv. Sa nu uitam ca în sfera gazetariei a ajuns în vârf, fiind în conducerea Uniunii Ziaristilor Profesionisti din România… Iata însa ca este si om de afaceri, are un Trust de presa, cu editura si cu ziar. Le conduce si rezista de 20 de ani. Prin urmare – trebuie sa fie versat în „culise”, rece în gândire, dur, sa „prinda” repede pericolele imediate, dar sa priveasca si în perspectiva larg economica, gasindu-si drumul cel mai potrivit lui însusi. Cum sa-l abordez? Ce lungime de unda l-ar face sa-mi raspunda cât mai deschis la întrebari?

În fine, cam cu astea-n cap, m-arunc în apa si-ncep sa înot. Nimic din ce-am gândit mai înainte nu se încheaga. Omul e cu totul altfel decât as fi crezut. E sociabil. E amabil. E politicos dar demn, si are o fina, abia sesizabila, condescendenta. E deschis pentru oricine si pentru ori ce subiect. Bineînteles, în limitele bunului simt. Are cei sapte ani de acasa si douazeci de dupa „Revolutie”! Are lustrul prezentei de spirit naturale si marele avantaj al unei gândiri bune, al unei inteligente sclipitoare si neostentative, venita de-acasa, genetic. Ceea ce a realizat e rodul acestui creier al sau. Si al unei vointe puternice, dublata de tenacitate. Prieteniile lui sunt si ele rodul acestui fel de a gândi, dublat de un suflet bun si cenzurat de o experienta de viata substantiala. La fel sunt si cartile lui Adi Cristi. În scrisul sau, tot ce-am spus mai sus se afla într-un melanj de magma ajunsa, adesea, agata, safir, rubin, ca si tot felul de alte pietre pretioase, pe care un vulcan figurativ le explodeaza, daruindu-le lumii. Si totusi…

***

Roni CACIULARU: Dupa parerea dumneavoastra, cine sunteti, domnule Adi Cristi?

Adi CRISTI: Asa cum am mai spus: eu sunt cine sunt! Deci nu pot fi altceva decât poetul Adi Cristi. Chiar daca viata m-a provocat si la alte activitati, cum ar fi aceea de jurnalist, sau aceea de editor. Eu sunt, în primul rând, poet.

Roni CACIULARU: Poetul Adi Cristi, care se bucura aici, în Israel, de aplauze repetate. Am participat si eu la unele întâlniri la care ati fost „eroul principal” si am „ gustat”, si cu aceste prilejuri, din creatia dumneavoastra. Caci s-au citit poezii de Adi Cristi, au fost analizate, apreciate, aplaudate. E vorba de întâlniri cu un public avizat, la Casa Scriitorilor, La Institutul Cultural Român din Tel Aviv, La Cercul Cultural din Haifa, unde o lume distinsa, elevata, mai ales intelectuali, vine de fiecare data când popositi în Israel. Dar despre poezia dumeavoastra poate vom mai vorbi. Acum ma intereseaza mai mult OMUL ADI CRISTI. Deci: care sunt raporturile dumneavoastra cu lumea?

Adi CRISTI: Eu sunt prieten  cu lumea. Niciodata nu mi-am permis sa dusmanesc lumea.

Roni CACIULARU: Exista si viceversa?

 

Adi CRISTI: Da, am întâlnit… Am întâlnit oameni care-si consuma destinul urând. Eu niciodata nu am urât. Cel care ataca, cel care îndeplineste „formatiunea” de misel, acela este pentru mine o umbra, peste care trec mai departe.

Roni CACIULARU: Îmi vine în minte o „umbra” de acest fel, din tineretea dumneavoastra, despre care ati mai scris. Ma refer la revista „Saptamâna” si la  creionul ei care era Eugen Barbu, secondat de Corneliu Vadim Tudor.

Adi CRISTI: Prima mea carte, „Play back/ fiinta lucrurilor”, care aparuse la editura „Albatros” în 1983 a constituit subiect de inspiratie pentru cei doi scriitori români de la revista „Saptamâna”, astfel încât Eugen Barbu îsi începe un serial cu titlul „Judecata de apoi a poetilor”, cu cartea mea si a lui Ion Stratan.. Prin aceasta rubrica cei doi semnatari ai ei încercau sa demonstreze cititorilor cum trebuie scrisa poezia. Noi ne-am încapatânat si am scris poezia asa cum am simtit-o si am gândit-o noi! Rubrica aceea a murit. În schimb, poezia noastra traieste.

Roni CACIULARU: Am retinut pentru mine ceea ce unii critici de valoare au subliniat, de-a lungul anilor care au urmat, ca element specific pentru stilul dumneavoastra liric:  si personificarea (întruparea) poeziei ca un corp viu, existent în realitatea cognoscibila, ca si puterea si subtilitatea metaforei, gândirea poetica patrunzatoare, rafinata, percutanta, ce releva esente filosofice si sensibilitati profund umane… Domnule Adi Cristi, de la episodul cu „umbre” din „Saptamâna” a trecut atâta timp. S-au schimbat guverne, regimuri sociale, lumi culturale. Ati continuat sa mergeti pe drumul dumneavoastra. Câte carti ati scris pâna astazi?

Adi CRISTI: Ultima carte cu care am venit recent la Tel Aviv, se numeste „Psalmi declasificati”. Este a 43-a carte pe care am scris-o. Acum… un numar exact al cartilor de poezie nu-l tin minte, dar precizez ca am scris pe lânga poezie si doua romane, precum si înca un numar de carti de publicistica, de editoriale si interviuri.

Roni CACIULARU: Stiu ca sunteti un editorialist de forta!

Adi CRISTI: Eu din 1990 conduc cotidianul „24 de ore” si, fara falsa modestie, afirm ca am scris editorialele acestui jurnal, zilnic.

Roni CACIULARU: Fara îndoiala ca este un record publicistic! Ziarul acesta, „24 de ore”, ca si Trustul de presa cu acelasi nume sunt, asa stiam, proprietatea dumneavoastra. Am citit însa în presa, ceva mai înainte, ca le-ati fi vândut…

Adi CRISTI: Nu, nu! E o informatie preluata gresit de unii gazetari din România; eu am vândut niste active ale Trustului, niste cladiri… Cotidianul apare în continuare sub directia mea. „24 de ore” nu poate fi vândut. Nu are cum sa fie înstrainat. El a plecat dintr-o idee pe care am avut-o în luna ianuarie, 1990. Aceea de a sluji cu credinta cititorul. Exista un slogan de început acolo, în ziar, semnificativ si azi: „Fara noi veti fi foarte singuri!”. Este semnificativ, pentru ca trecem si acum prin vremuri grele. Este mereu nevoie de o ureche care sa stie sa asculte si o inima care sa îmbarbateze.

Roni CACIULARU: Ziarul dumneavoastra are un tiraj mare?

Adi CRISTI:Nu.

Roni CACIULARU: Sunt perspective de crestere a tirajului?

Adi CRISTI: Speram în continuare ca Puterea sa primeasca „mintea cea de pe urma”. Ar fi si în folosul ei, pentru o guvernare cât se poate de echilibrata si stabila, în folosul cetateanului.

Roni CACIULARU: Cum este presa din România?

 

Adi CRISTI: Va pot spune cu exactitate greutatile cu care se confrunta presa, chiar si prin prisma calitatii pe care o am, aceea de prim-vicepresedinte al Uniunii Ziaristilor Profesionisti din România. Puterea presei este data, la ora actuala, de cea regionala, locala. Sunt ziare centrale care apar cu 10, 15 exemplare, în timp ce în presa regionala nu exista asemenea caderi. Chiar si asa, se pare ca Puterea nu are un mare apetit pentru a încuraja aceasta utilitate publica. Cu toate ca presa nu face altceva decât sa asigure îndeplinirea mai multor articole din Constitutie, precum cele privind libertatea de exprimare, dreptul la informatie si asa mai departe.

Roni CACIULARU: Ma intreb daca nu cumva si calitatea profesionala si morala a unora dintre ziaristii din România acestei ore nu ar fi si ea o cauza a neîmplinirilor. Oare puterea de lupta eficienta a oamenilor de presa, în slujba adevarului si a democratiei, nu ar trebui întarita, amplificata?

Adi CRISTI: Eu am vazut cealalta parte a adevarului din exprimarea dumneavoastra. Cu siguranta, calitatea jurnalistului este si un efect al aprecierii de care se bucura presa în ochii diriguitorilor. Daca am fi avut o Lege a statutului jurnalistului în societate – nu o Lege a Presei, a nu se confunda! – prin care si ziaristul sa fie aparat, asa cum aparat este avocatul, asa cum este aparat politistul, asa cum sunt aparati notarii etc., fara îndoiala ca, din punctul de vedere al calitatii demersului jurnalistic, am fi asistat la un salt calitativ. Acum însa, fiecare se descurca pe cont propriu…

Roni CACIULARU: Dar Organizatia  din conducerea careia faceti parte „la vârf” – actioneaza în acest sens?

Adi CRISTI: Uniunea Ziaristilor, ca uniune de creatie, încearca sa apere jurnalistul printr-o protectie asigurata nu atât pe plan intern, cât pe plan international. Ori ce abuz al puterii împotriva gazetarului este monitorizat si transmis mai departe forurilor internationale, încât presiunea din exterior sa-i oblige pe guvernantii nostri sa învete a.b.c.-ul democratiei. Pentru ca o tara fara libertate de exprimare – indiferent ce regim reclama – aceasta tot dictatura se numeste.

Roni CACIULARU: Si în interviurile dumneavoastra aceste idei, aceasta pozitie, se fac simtite… Câte carti de interviuri ati publicat?

Adi CRISTI: În ziarul amintit am si o rubrica de interviuri, saptamânala, intitulata „24 de întrebari în 24 de ore”. Ca urmare mi-au aparut 8 carti de interviuri, 8 carti a câte 600 si ceva de pagini fiecare. Nu am ocolit nici un personaj principal, atât politic cât si cultural al tarii. Am încercat sa realizez o oglinda a ceea ce avem noi de valoare, dar si sa ofer sansa de a te naste si de a muri „pre limba ta”…

Roni CACIULARU: „Nici o fapta buna nu ramâne nepedepsita”, spunea Gambetta. Ati primit reactii mai dure la unele dintre articolele dumenavoastra?

Adi CRISTI: Se-ntelege. Pe gardul guvernelor este o inscriptie, aceea de „Câine rau”. Logic ar fi ca un „câine rau” sa fie tinut pe lant. Ei bine, în România puterea n-are oprelisti. De fiecare data când se simte intimidata – atentie, nu spun atacata! – ea latra si musca. Trupul meu este plin de astfel de muscaturi.

Roni CACIULARU: E mai bine decât sa aveti remuscari! Totusi – vindecare cât mai buna! Ne-am îndepartat un pic de persoana, de omul cotidian, care ar fi Adi Cristi. Dar daca tot am vorbit de scrisul dumneavoastra, ati amintit ca ati creat si doua romane.

Adi CRISTI: Una dintre aceste carti am scris-o în 1983 si se intituleaza „Sinea mea. Tratat despre revolutie”. În 1984 urma sa apara la editura „Albatros”. Dar, dupa interventia Securitatii –i nclusiv la mine acasa – editura a fost nevoita s-o retraga de la aparitie. Al doilea roman, mai amplu, mai – stiu eu?! – mai balzacian, este intitulat „Provocarea” si are doua volume, cu un total de 1400 de pagini. Oarecum continui constructia primului roman. Numai ca de data asta aduc imaginatia, poezia si realitatea într-un conflict anume – totul terminându-se la spitalul de nebuni al orasului unde, într-un final, paznicul constata ca mecanicii au schimbat sensul de deschidere si închidere al portilor. În loc sa închida spatiul spitalului de nebuni, închisesera spatiul orasului.

Roni CACIULARU: Teribila metafora! Totusi, cum spuneam, mi-am propus sa va cunosc mai bine dincolo de penita, pix sau computer. Iata de ce ating acum un subiect ceva mai delicat, poate, pentru dumneavoastra. Prin activitatea editoriala legata de scriitorii de aici, din Israel, ca si prin creatia dumneavoastra de data mai recenta, în tandem cu cea a lui Shaul Carmel, realizati un amplu arc voltaic, o punte frumoasa si utila între tarile noastre. Cum sa-mi explic, de fapt, caldura dumneavoastra sufleteasca fata de Israel?

Adi CRISTI: Eu am ajuns în Israel printr-o oportunitate, o carte scoasa la editura ieseana a lui Valeriu Stancu („Descopera-mi ceea ce eu am pierdut”), un experiment cultural apreciat de critica literara. Cartea am scris-o împreuna cu poetul Shaul Carmel. De fapt, relatia mea cu Israelul este o relatie mai aparte. Am mai spus lucrul acesta: tatal meu a fost evreu. Tot timpul m-a obsedat acest spatiu, fara a avea în mine acea pornire catre ?ara Fagaduintei. Am rude în Israel. Din pacate, nu mi-am gasit timpul necesar ca sa fiu, cum ar trebui, printre ele. Cu toate acestea am o anumita obsesie, aceea a „Zidului Plângerii”. Prin „Zidul Plângerii” eu am descoperit Israelul. În proiectul meu comun cu cel al lui Shaul Carmel (acela ca am scris fiecare, în paralel, carti de poezie pe o tema aleasa de comun acord) a existat cartea mea „Zidul”, iar Shaul Carmel, la rândul sau, a scris volumul „Peretele lui Dumnezeu”. Eu am încercat sa decodific ce înseamna Zidul într-o comunitate cu celelalte ziduri ale lumii si am constatat ca este singurul zid care nu desparte, ci uneste. Asa dupa cum Shaul Carmel privea „Peretele lui Dumnezeu” din interiorul dramei poporului evreu. Pentru mine Israelul a devenit nu numai o întoarcere în timp ci, din contra, a devenit pasul înainte. Eu, prin ceea ce întâlnesc aici, la scriitorii de limba româna, prin sufletul si cartile lor (aparute sau înca nu) nu fac altceva decât sa descopar adevarata literatura a limbii române. Mai corect – o parte deosebit de importanta a ei. Proiectul meu, la care lucrez mereu, îsi propune sa  redea cititorului de limba româna de pretutindeni aceste importante carti scise în Israel.

Roni CACIULARU: Apropo de Editura, aveti o anumita politica de carte? Sunt si carti pe care le respingeti, pe care nu vreti sa le publicati?

Adi CRISTI: E o întrebare grea. E o întrebare grea, pentruca eu n-am respins niciodata o carte. Autorul si-a retras-o, atunci când i-am impus un anume standard artistic, moral etc.

Roni CACIULARU: Cum se explica afluenta reala a scriitorilor catre editura „24 de ore” din Iasi ?

Adi CRISTI: Poate ca este vorba si de efectul unui management bine articulat. Discutiile mele cu scriitorii (fie în Israel, când vin aici si ne întâlnim, fie chiar si-n România), ca si oferta de a scoate carti care raspund tuturor exigentelor tehnice, estetice si, desigur, chiar  si la preturi convenabile, precum si unele înlesniri pe care le facem câteodata, creaza un nume, o atmosfera, o atractie.

Roni CACIULARU: Am vazut cartile scoase recent la editura dumneavoastra de catre Shaul Carmel, G. Mosari, Francisca Stoleru, Paul Leibovici si altii. Admirabile! Totusi, gândindu-ma acum la convorbirea noastra, parca prea le reusiti pe toate! Îmi apareti drept un personaj pozitiv, cum sa zic?… chiar prea pozitiv! Si am impresia ca parca ceva nu e verosimil. Un om adevarat nu poate fi numai cu plus. Ati fi dispus sa-mi spuneti ce neîmpliniri v-au marcat si va urmaresc?

Adi CRISTI: A nega minusurile mele, ar fi ca si cum cineva ar dori sa traiasca numai ziua si sa nege noaptea. Ei bine, eu, Adi Cristi, sunt compus si din zi si din noapte. Dar o mica precizare: când am gresit, nu am gresit cu voie. Si poate de aceea, în momentul în care am reusit sa-mi fac „mea culpa”, din greselile mele am învatat, astfel încât faptele bune au fost în siguranta.

Roni CACIULARU: Puteti da exemple?

Adi CRISTI: O fapta pe care eu nu o consider ca a fost buna, este ca am terminat o facultate de constructii. Dar, în acelasi timp am început sa scriu. A trebuit sa-mi formez deci o gândire tehnica pentru ca sensibilitatea mea sa aibe un câstig în plus. Mai târziu am facut o facultate de stiinte politice. Eu consider asta o fapta buna, pentruca 20 de ani m-a slujit. Am divortat – iata o alta fapta buna!

Roni CACIULARU: Din punctul cui de vedere?

Adi CRISTI: Din punctul meu de vedere. Caci ori ce eliberare poate fi considerata o fapta buna. Am doi copii, doua fete – Diana si Alice. Ele sunt, fara îndoiala, fapte bune. Sunt cele mai bune carti de poezie ale mele! Desigur, când vorbim de fapte rele sau bune, ma gândesc la cele care pot fi tinute minte. Pentru ca în rest, daca ne scuturam, vedem ca fiecare din noi face o fapta buna pe zi, iar restul sunt fapte rele. Dar acestea sunt mai mult nevinovate. Ba treci pe rosu, ba nu spui „buna ziua” tuturor celor care ar trebui si asa mai departe.

Roni CACIULARU: Ce urâti?

Adi CRISTI: Eu nu urâsc.

Roni CACIULARU: Ce iubiti?

Adi CRISTI: Totul.

Roni CACIULARU: Din nou trebuie sa va întreb cine sunteti?

Adi CRISTI: Sunt un cetatean al acestui Univers, care nu stie sa urasca, pentru ca stie doar sa iubeasca.

Roni CACIULARU: Sunteti poet cu acest raspuns! Dar ca gazetar si publicist ce-ati raspunde?

Adi CRISTI: Sunt un om chinuit.

Roni CACIULARU: Iar în calitate de prozator?

Adi CRISTI: Sunt ceea ce nimeni nu ar dori sa fie. Pentruca fiecare din noi are propriul sau destin. Când cineva încearca sa fie altcineva, atunci rateaza.

Roni CACIULARU: Sunteti un om fericit?

 

Adi CRISTI: Nu.

Roni CACIULARU: Sunteti un om mai putin fericit?

Adi CRISTI: Nu. Sunt ceea ce sunt… !

—————————————————————

Nota: dupa data realizarii acestui interviu, marele poet SHAUL CARMEL a trecut în lumea celor drepti. Fie-i amintirea binecuvântata!

Roni CACIULARU