ANIVERSARILE LUNII IANUARIE PENTRU ROMÂNI (CUZA SI EMINESCU)

On January 16, 2010 By nelursIn Europe, History, Inspirational, poetry, Romania1 Comment

by Gigi STANCIU
Profesoara de istorie
Colegiul National de Arte „Regina Maria”
Constanta, ianuarie 2010

Alexandru Ioan Cuza- ctitor al statului român modern

Mihai Eminescu-ctitor al limbii române moderne

Luna ianuarie reprezinta pentru români prilej de comemorare a doua mari personalitati ale acestui neam: Poetul nepereche, Mihai Eminescu, cel pe care Nicolae Iorga avea sa-l numeasca „expresia integrala a spiritului românesc”, creatorul limbii române moderne si omul de stat, reformatorul, creatorul statului modern român, Alexandru Ioan Cuza.

Ziua de 15 ianuarie este prilej de sarbatoare a limbii noastre, a poeziei, a publicisticii, a teatrului romantic, a gândirii politice si filosofice transpuse atât de maiestrit în cele 14 000 de pagini ale manuscriselor migalos redactate, e ziua de nastere a Luceafarului.

15 ianuarie 1850 este ziua de nastere a LIMBII ROMÂNE LITERARE.

Ziua de 24 ianuarie reprezinta ziua de nastere a unei noi natiuni, cea româna, atât de urgisita de istorie, dar daruita de Dumnezeu cu mari oameni de stat, Cuza fiind legiuitorul, omul moral al epocii sale si al veacurilor, omul de stat pe care poporul îl aseaza alaturi de Vlad Tepes ca pe un dusman al celor certati cu dreptatea, cinstea si curatenia sufleteasca.

24 ianuarie 1859 este ziua de nastere a NATIUNII ROMÂNE.

Pentru urmasi, cele doua personalitati, cea a Poetului si cea a Domnului, sunt niste SIMBOLURI, sunt niste OPERE, sunt niste REPERE VALORICE, ei au fost însa oameni care au viertuit într-un veac încarcat de trairi romantice, exuberante, fara de care nu era posibila schimbarea, REVOLUTIA, transformarea moderna a societatii românesti, adica acea stare de gratie demna de atins de orice societate consstienta de destinul sau istoric.

Când Cuza era ales domn, micul Mihai avea doar 9 ani si era elev la Cernauti în clasa a 4-a primara, obtinând la sfârsitul anului scolar locul al 5-lea din 82 de elevi.

Oare cele doua destine fabuloase s-au intersectat ele vreodata? Bineinteles ca da. Cuza reprezenta pentru tânarul Eminescu ceea ce este si astazi pentru noi. Poetul avea pentru domn, chiar si detronat, o admiratie profunda, fapt care l-a determinat sa îl viziteze în februarie 1870 în localitatea Doblin, în apropiere de Viena, pentru a demonstra astfel „solidaritatea, atasamentul ideologic si admiratia fata de fostul domnitor”.

Mihai Eminescu era atunci student (între 1869 si 1872 a urmat ca „auditor extraordinar” Facultatea de Filosofie si Drept dar a audiat în paralel si cursurile altor facultati; în acea perioada a activat în rândul societatii studentesti si, printre altele, a participat la pregatirea unei serbari si a unui Congres studentesc la Putna, cu ocazia împlinirii a 400 de ani de la zidirea manastirii de catre voievodul Stefan cel Mare, deasemenea tot atunci, în perioada studentiei, s-a împrietenit cu Ioan Slavici.

Alexandru Ioan Cuza era în 1870 în al patrulea sau an de exil, renegat de politicienii epocii, liberalii radicali si conservatorii, cei uniti în „monstruoasa coalitie”. În constiinta românilor, în filele carttilor de istorie, despre Cuza se scrie mai întâi ca a fost revolutionar pasoptist moldovean, ceea ce i-a conferit o mai mare valoare alegerii sale ca domn al Principatelor Unite. Domnia sa scurta a fost marcata de reformele care au dus la dezvoltarea învatamântului, a agriculturii, a armatei, a justitiei.

Pentru tânarul de douazeci de ani de la Viena, tânarul poet patriot care învatase mai întâi la Cernauti, figurile pasoptiste si actiunile lor erau înca vii, iar profetiile sale pentru dulcea Românie erau: „Viata în vecie, glorii, bucurie,/ Arme cu tarie, suflet românesc,/ Vis de vitejie, fala si mândrie”.

POET si DOMN, DOMN si POET, DOUA DESTINE TRAGICE ale unor mari ROMÂNI. Sa îi cinstim asa cum se cuvine, punând simbolic o floare pe mormântul lor, citindu-i unuia opera cu piosenie, privindu-i altuia opera cu admiratie.

LA MULTI ANI LIMBII ROMÂNE!
LA MULTI ANI NATIUNII ROMÂNE!

FRUCTELE INSOMNIEI (2): CE NE ADUCE NOUL AN?

On January 13, 2010 By nelursIn Europe, History, Life and Health, literature, News, RomaniaLeave a comment

REMEMBER (2)
Ce scriam în urma cu zece ani pe vremea aceasta!

10 ianuarie 2000

Iata ca s-au terminat si iluminatele serbari de revelion, serbari prin care pamântenii au vrut sa demonstreze Universului ca pot sa faca Pamântul sclipitor si luminos. Aici la Sydney, în jurul Operei House, peste un milion de suflete au avut onoarea si bucuria sa participe la cel mai minunat si organizat spectacol de întâmpinare a noului an, recunoscut ca cel mai bun de pe mapamond. Focurile de artificii au costat mai mult de cinci milioane de dolari, alte cinci milioane cheltuindu-se pe serbarile marii si ale solului. Au fost construite animale, dragoni si pesti uriasi, adevarate opere de arta, de marimea unor ambarcatiuni, care au evoluat pe apa golfului de lânga Harbour Bridge, parada acestora fiind insotita de sunet si lumina. Spectacolul a fost feeric, fantastic si formidabil!

La sol, în Piata Operei s-au perindat cunoscuti cântareti si formatii de muzica de toate genurile, dar cea mai minunata performanta a fost cea a trupei de acrobati pe verticala care au transformat acoperisul minunatului edificiu, într-o scena deschisa. Asemenea unor paianjeni uriasi, acestia au executat un dans care a fascinat si a încântat ochiul, fiind ajutati de diferiti instrumentisti, producatori de muzica celesta, plasati în diferite colturi ale faimosului acoperis în forma de corabie cu pânze construit de arhitectul danez Jørn Utzon.

Nici spectatorii „de seama” nu fost mai prejos. În golful Port Jackson, peste care trece faimosul pod de otel poreclit „Coathanger” (umerasul de haine), pe un spargator de gheata (transformat într-un palat plutitor contra sumei de patruzeci de milioane de dolari), multimiliardarul australian, Kerry Packer, i-a avut ca oaspeti de onoare pe John Howard, prim-ministru al Australiei si pe Bill Gates. Patronul Microsoft-ului, care dupa cum spun ziarele, a ajuns, la sfârsitul anului 1999, sa aiba o avere personala de o suta de miliarde de dolari, mai mult decât vistieria nationala a Greciei. Au mai fost prezenti pe alte vapoare sau la sol, multi-milionarii Lachlan Murdoch, Rene Rivkin si Christopher Getty, printul Pavlos al Greciei, printul Alexander von Furstenberg, faimosul cuplu, actorii Tom Cruise si Nicole Kidman, jucatorul de tenis Pat Rafter, premierul statului NSW, Bob Carr, primarul orasului Sydney, Frank Sartor…

Publicul participant a fost cuminte… la masa de oameni mai-sus-amintita, facându-se doar unsprezece arestari. A doua zi au fost colectate peste douazeci de tone de gunoi. Nici morti, nici raniti, nici teroristi!

Totusi, nu numai Sydney a fost singurul oras, de pe batrânul continent australian, care a sclipit în noaptea de revelion! Au mai fost si Melbourne, Brisbane, Perth si bineînteles, dupa cum am vazut la televizor, si alte metropole si capitale ale lumii. Tot mapamondul a fost în sarbatoare! Oamenii îsi luau „bai-bai” de la vechiul mileniu!

Diferenta de fus orar dintre Sydney si Bucuresti este de noua ore, deci când aici s-a trecut în noul an, în emisfera nordica, era înca mijlocul zilei de 31 decembrie! ?i acolo… se întâmplau lucruri importante pentru viitorul omenirii.

Scandal la Moscova! Tatiana, fiica presedintelui rus, Boris Eltîn a fost acuzata de coruptie, trafic de influenta si luare de mita, pentru însusirea a milioane de dolari de la firma de arhitecti si decoratori elvetieni care au renovat Kremlinul. Situatie misterioasa, care seamana aidoma cu înbogatirea lui Gorbaciov, cel care a vândut România la Malta si care dupa ce si-a îndeplinit misiunea obscura a fost ajutat (de cine oare!?) sa câstige milioane de dolari americani din reclamele pe care le facea la televiziune pentru diferite firme occidentale, un exemplu fiind compania McDonald’s. Acestea or fi recompensele pentru knock-out-ul dat comunismului?

Tarul vodcilor, Boris Eltîn, cu lacrimi in ochi, a tras o cacialma (oare!?) stapânilor noii ordini mondiale, predând, de bunavoie si nesilit de nimeni (oare!?), puterea statului rus si presedentia, lui Vladimir Putin. Acestuia i se spune la Moscova „Jeleznîi Kulak”, adica „Pumnul de Fier”, poate si pentru faptul ca este un pasionat al judo-ului. Fara transparenta, a demonstrat pâna acum aceeasi culoare politica pe care o au zapezile siberiene. Dupa cum mentioneaza Agentia France Presse, gospodin Putin a fost un necunoscut pâna în luna august a anului trecut, când a fost facut prim-ministru, ramânând si pâna în prezent o enigma a politicii. Nascut la Leningrad, în 1955, îsi începe cariera ca spion în 1975, când este trimis de KGB, în RFG pentru a „învata” secretele companiei americane de computere, IBM.

Îmi pun întrebarea, oare acest domn Putin o fi având intentii bune fata de pacea lumii, sau poate, o fi acel mult trambitat anticrist care trebuia sa-si faca aparitia cam în aceste vremuri? Semnul diavolului 666, îl avem deja, întorcând cifrele neterminatului mileniu al doilea, mileniu care a tinut doar 999 de ani. Acesta nu a putut sa-si dea duhul pâna nu a desemnat un nou lider „marii puteri adormite” de la Rasarit! Vom trai si vom vedea! Interesanta mi se pare coincidenta de nume cu calugarul de trista faima, Rasputin, cel care a distrus monarhia rusa si a impins tara spre haos si ruina ca sa ajunga mai-apoi în mîinile revolutionarilor rosii. Putin si Ras-Putin (…parca am zice „popit” si „raspopit”!!!) creaza enigme si dau batai de cap celor care studiaza evolutia si biografia acestor doua personaje istorice. Ciudat este si faptul ca singurul razboi, de la începutul asa-zisului nou mileniu, este cel dus de rusi în Cecenia, avându-l ca arhitect tot pe domnul Pumn de Fier. Poate totusi va fi un conducator bun si va consolida relatiile cu tara noastra dându-ne înapoi Bucovina, Basarabia, Tinutul Hertei, Insula ?erpilor, tezaurul, patriotul Ilie Ilascu si retragând în totalitate Armata a XIV-a din Transnistria.

Mi se pare interesanta schimbarea de optica a comunitatii internationale fata de România. Ne-am trezit dintr-o data ajutati si cu multdoritele împrumuturi financiare în buzunar. Ajutorul dat tarii noastre sa fi fost generat de premonitiile schimbarilor recente de la Moscova? A vrut cumva occidentul sa închida rusilor coridorul de trecere prin Balcani si limitarea sferei de influenta a acestora. Daca e asa, trebuiau sa o faca de mult, atunci am fi intrat si noi cu dreptul în Europa!

Odata cu terminarea anului au intrat si teroristii în concediu. Mare a fost bucuria noastra atunci când am auzit ca extremistii islamici din Kasmir, cei care au terorizat o saptamâna întreaga pasagerii avionului companiei „Indian Airlines”, au eliberat toti ostaticii. Chiar si indienii au fost mai intelegatori cu fratii lor pakistanezi (si vice-versa), nemaiamenintându-se unii pe altii cu bombele lor atomice. În Orientul Apropiat s-a facut, deasemenea, liniste de sarbatori, palestinienii lasând pietrele sa se odihneasca iar vecinii lor israelieni închizând în magaziile armatei grenadele lacrimogene si gloantele de cauciuc!

Y2K, sindromul anului 2000 din microchips-urile computerelor, nu a lovit prea tare. În afara de câteva cazuri minore, s-a intrat în noul an fara incidente sau accidente. Totusi îmi pun întrebarea, dece s-a facut atâta caz de acest fapt, dece s-au cheltuit la nivel mondial atâtea miliarde de dolari si în buzunarele cui au intrat aceste sume? Cui a folosit Y2K? Jale mare pe Wall Street! Faimoasa bursa din New York îsi pierde echilibru si ajunge la cel mai scazut nivel al ultimilor doi ani, tragând dupa ea, conform principiului dominoului, si restul institutiilor de acest gen din celelalte tari. Actionarii sunt cuprinsi de disperare. Se discuta reasezarea dobânzilor bancare.

Dupa atâtea surprize cu care a început anul 2000, prevad ca acesta va excela în evenimente de prima mâna, nemaiîntâlnite, care vor afecta viitorul omenirii. Nici în prezent, dezastrele si calamitatile, nu ocolesc lumea! Din Australia pâna în Norvegia, vedem trenuri ciocnindu-se, din America pâna în Asia, vedem flora si fauna distrusa de incendii, vedem inundatii în Europa sau mareele neagre create de petroliere scufundate, vedem foamete în Africa, India, în Timorul de Est. Vedem… dar ce nu vedem? Traiasca zvonacii, raspândacii, presa, televiziunea si …Internetul!

Prevad ca marii comercianti ai lumii vor avea o schimbare de optica dupa prima jumatate a anului, initiind noi pregatiri pentru celebrarea mileniului trei, care va începe in anul 2001! Parca sarbatorile comerciale de Craciun nu încep peste tot pe la sfâsitul lunii noiembrie. Banii sa se miste! Gândind pesimist am putea concluziona ca odata cu terminarea anului 2000, se va marca si multdiscutatul sfârsit al lumii.

Încercând totusi sa gândim optimist despre viitor, traim cu speranta ca noul mileniu – al treilea – ne va aduce si lucruri pozitive, schimbari care vor afecta benefic viitorul omenirii. Sa speram ca va prevala pacea si bunastarea pe pamânt. Vor disparea oare teroristii, extremistii, luptele religioase ajungându-se ca toate popoarele sa înbratiseze o religie unica? Robotizarea productiei de bunuri ne va reduce timpul de lucru la zece ore pe saptamana, vom mânca pastile de friptura sau de înghetata, vom purta îmbracaminte care se auto-curata, vom avea automobile pliante în valiza diplomat, vom conduce cu 1000 de km pe sosea, ne vom face vacantele pe Marte si vor fi eradicate SIDA, cancerul si… prostia! României îi doresc sa devina cea mai dezvoltata tara din Europa. Nu râdeti! Avem si noi dreptul la putina fericire!

George ROCA
10 ianuarie 2000
Sydney – Australia

—————————————
*Articol a aparut pe Internet in revista electronica “OBSERVATOR” Nr.14/ 11 IAN 2000
Vizitati website: http://www.asalt.seanet.ro

TEATRUL CU PRESEDINTI LEADERUL ÎNTRE POLITICA SI TEATRU

On January 13, 2010 By nelursIn Media, RomaniaLeave a comment

by Ioana MOLDOVAN
10 ianuarie 2010
Bucuresti

Criticul de teatru ar fi cu siguranta cel mai bun analist politic: i-a întâlnit pe totii tiranii, pe toti acei barbati cu sceptru si coroana care de 2500 de ani îsi procura Puterea. Le-a ascultat discursurile publice si monoloagele secrete, revelatoare. I-a vazut ucigând cu sânge rece pentru ca apoi sa arate cu degetul spre zei strâmbi care au hotarât autocratic.

Richard III, asa cum l-a imaginat Shakespeare, este personajul din teatru care doreste cel mai mult puterea, mai mult chiar decât Macbeth. El este încarnarea dorintei erotice de putere, a raului absolut. Scopul sau e un scop personal. “Eu sunt Haosul“ spune Richard, încarnând demonicul. Richard este figura tiranului, a Monstrului Natural, care perturba toate ierarhiile, sacrifica toate aliantele pentru a ajunge la putere. Richard III e un geniu în masura în care în ciuda tuturor previziunilor, demonstreaza ca cel ce doreste puterea, cu orice pret, o obtine. El este încarnarea omului politic lipsit de orice constrângeri morale, împlinit în puterea politica.

În realitate, Richard III n-a fost nici tiran si nici diform. A fost un rege viteaz, murind pe câmpul de lupta, iar istoria Angliei a avut numai doi asemenea monarhi: Richard III (1452-1485) si Harold al II-lea (1022-1066).

Batalia de la Bosworth, unde Richard III moare înainte sa fi împlinit 33 de ani, marcheaza sfârsitul Evului Mediu Englez. El este singurul monarh englez al carui mormânt nu a fost gasit. Potrivit unor surse istorice, cadavrul lui Richard a fost dezbracat, tavalit prin noroi si asezat pe cal. Cu aceasta prada Henric VII va intra în Leicester, oras din centrul Angliei, si-l va expune astfel pe ultimului rege, pentru ca mai apoi sa-l înmormânteze fara ceremonial, la biserica Greyfriars. Dar povestea nu se opreste aici. O data cu Henric VIII si politica sa de distrugere a locasurilor de cult, trupul lui Richard III este deshumat, oasele îi sunt aruncate în râul Soar, iar sarcofagul se pare ca a devenit jgheab pentru porci.

Daca Shakespeare scria despre regi, dramaturgul contemporan ar trebui sa nu neglijeze presedintii si oamenii politici ca potentiali parteneri. Richard Nixon, Bobby Kennedy si Nicolae Ceausescu sunt, dincolo de istorie, un alt fel de motiv pentru cortina de teatru care se ridica la Los Angeles, New York sau Bucuresti.

Când am ales Ahmanson Theater din Los Angeles pentru spectacolul „Nixon / Frost“ de Peter Morgan, aflat în turneu pe Coasta de Vest, am facut-o din nevoia de a întelege teatrul american si limitele sale. Cu Nixon, lumea americana facuse un ocol de la principiile ce o asezasera ca natiune leader al lumii libere Occidentale, asa ca era interesant de vazut cum un presedinte poate fi transferat din Biroul Oval pe scena unui teatru.

„Nixon / Frost“ este prima piesa de teatru scrisa de scenaristul hollywoodian Peter Morgan, cunoscut pentru script-ul filmului „Regina“ (The Queen), care oferea o varianta de raspuns la întrebarea legata de atmosfera din sânul Familiei Regale Britanice la aflarea vestii decesului Dianei, fosta Printesa de Walles, în august 1997.

Rolul lui Nixon a fost interpretat de Stacy Keach, un foarte îndragit actor american, care are în palmares un Premiu Golden Globe si o nominalizare Emmy. Spectacolul începea cu ziua de 8 august 1974, când Presedintelui Nixon îsi anunta demisia de a doua zi, dupa un speach de adio adresat poporului american, transmis în direct din Biroul Oval si urmarit de 400 milioane de telespectatori. Spectacolul nu este o copie la indigo a acelui moment. Este însa o alta perspectiva a acelei bucati de istorie, atât de profund ramase în memoria colectiva a unei generatii. Nixon apare pregatindu-se pentru transmisie, fiind aranjat în cele mai mici detalii pentru acea poza dramatica a unui presedinte care vroia sa-si duca la bun sfârsit un al doilea mandat pentru care fusese ales, dar la care trebuia sa renunte pentru ca Congresul nu mai era dispus sa-i ofere majoritatea necesara. Spectatorul este uimit de personalitatea lui Nixon, un tip cinic cu umor dubios, hiperactiv si mereu pus pe câstig. Una din celebrele lui replici era: „Nu sunt un escroc; merit tot ce am dobândit.“

Lipsa de regrete a unui presedinte care a facut abuz de putere în cel mai meschin fel, prin afacerea Watergate, a tulburat societatea american. Dar era imposibila orice tragere la raspundere a învinuitului (în fond Nixon demisiona ca sa scape de judecata Congresului), iar omul Nixon nu era dispus sa se scuze public pentru faptele Presedintelui, pentru ca ceea ce un Presedinte face nu e niciodata ilegal. În acest context trebuie înteleasa reusita senzationala a jurnalistului britanic David Frost care, în mai 1977, realizeaza cu Nixon un interviu derulat pe parcursul a trei zile de filmare. Pentru a fi disponibil, Nixon primeste jumatate de milion de dolari si îsi construieste interventiile încercând sa legitimeze tot ceea ce autorizase, curatându-si imaginea pentru posteritate. De cealalta parte, trei jurnalisti se pozitioneaza ca o instanta reala, încercând sa obtina marturisirea, ca si cum întreaga democratie americana ar fi depins de profesionalismul lor. Spre finalul interviului, Nixon lacrimeaza – un fel de recunoastere si totodata scuza oficiala adresata americanilor, carora le tradase încrederea. Nixon fusese demascat!

Pentru spectatorul american, spectacolul avea numeroase trimiteri la istorie. În realitate, multe lucruri care se întâmpla pe scena sunt pura fictiune, dar tesatura dramatica este atât de bine îmbinata cu realitatea, încât spectatorii începeau sa se întrebe daca nu cumva se întâmplase asa.

Scena de teatru seamana mai degraba cu un studio tv. Sunt folosite camere de filmat vechi, iar peste tot ecranele redau în timp real secventele filmate. Spectacolul este astfel construit încât ai iluzia ca totul se întâmpla atunci si acolo, pentru prima data.
Dramaturgul nu si-a dorit sa faca din Nixon un „baiat rau“ al Americii. Si nici nu are cum sa fie de vreme ce Nixon îmbina discursului politic pareri personale foarte amuzante despre lucruri marunte precum pantofii italieni – prea efeminati dupa gustul sau, sau despre Viena un oras superb, „un fel de Paris dar fara francezi“.

Daca subiectul în sine este unul clasic pentru filmul american de fictiune sau documentar, conceperea scenariului înainte de toate pentru scena este un gest interesant de analiza culturala. Filmului implica nevoia definirii personajului negativ, a antieroului. Teatrul nu este interesat însa în a categorisi în alb si negru, nici în a crea suspansul sau a se adresa curiozitatii. Teatrul propune analize implicite. Alegerea unui eveniment politic pentru un spectacol de teatru înseamna a vorbi din mai multe perspective, ceea ce duce la largirea ariei de întelesuri.

„Bobby cel bun“ este o piesa biografica despre Robert F. Kennedy, care se joaca la Teatrul 59E59 din New York. Criticii au fost împartiti cu comentariile, lina generala fiind aceea ca este mai degraba un curs de istorie decât un spectacol de teatru. Scena de început îl prezinta pe Robert Kennedy facând parte din comisia senatoriala care se ocupa de anchetarea liderului sindical Jimmy Hoffa. Acesta era momentul când tânarul Robert Kennedy ar fi putut sa se afirme la nivel national, sa-si creeze un nume, sa devina cineva. Din pacate însa trebuie sa renunte la comisia de ancheta pentru a-si ajuta fratele, pe John F. Kennedy, în campania electorala a carei miza este presedintia americana. Acest moment este unul din multele sacrificii pe care Bobby le va face de-a lungul vietii pentru familie, de fiecare data obligat de un tata-patriarh care hotarâse rolul si locul fiecaruia atât pentru prezent cât si pentru viitor. JFK ajunge presedinte, iar Bobby este numit procuror general. Toate evenimentele importante ale epocii sunt prezentate în câteva scene: miscarea pentru drepturi civile, criza rachetelor cubaneze, asasinarea Presedintelui Kenney. Cele 130 de minute ale spectacolului se termina cu un monolog neasteptat al protagonistului care se lamenteaza din cauza timiditatii sale exagerate, al unui coeficient de inteligenta scazut si a unei tinute nedemne, o alta imagine decât cea cu care publicul era familiarizat.

Scrisa de Brian Lee Franklin, actorul care si-a si asumat rolul principal într-o distributie cu noua personaje în regia lui Pierson Blaetz, spectacolul nu aduce nimic nou în lamurirea biografiei acestui charismatic om politic american, Bobby Kennedy. Poate daca s-ar fi insistat doar asupra câtorva episoade, spectacolul ar fi câstigat în profunzime. Dar pâna la urma chiar si în aceasta formula, spectacolul va reusi sa-si gaseasca public seara de seara. În fond “Kennedy“ este în continuare un subiect de interes, un nume care defineste o aristocratie politica a carei saga bate audientele si celei mai bune telenovele.

În urma cu 20 de ani, românii s-au simtit în siguranta în clipa în care a fost evidenta eliminarea fizica a sotilor Ceausescu. Au fost arse portrete, carti, demolate simboluri publice care faceau trimitere la existenta lor, într-o încercare de eliberare fara precedent în Estul Europei. Nimeni nu si-ar fi imaginat ca peste ani, Elena si Nicolae Ceausescu vor urca pe scena de teatru, ca personaje. În piesa „Sa epilam spre Vest“, dramaturgul Saviana Stanescu spune povestea unei românce, Daniela, care emigreaza în Statele Unite. Somnul ei este bântui de cuplul Ceausescu, prezentati în ipostaza de clowni însetati de sânge.

La începutul anului 2005, Teatrul Mic si-a pus pe afis un spectacol incomod: „O zi din viata lui Nicolae Ceausescu“ de Denis Dinulescu, cu Florin Calinescu si Coca Bloos în rolurile Nicolae si Elena Ceausescu. Spectacolul este o ilustrare a grotescului ororii si ororii grotescului la care se ajunsese, totul condimentat cu cinismul specific regizorului Alexandru Tocilescu si acompaniat de muzica lui Nicu Alifantis care da masura comunismului în versuri ascutite: „Comunismul te ajuta si apoi te executa“.

Totusi valorificarea cea mai profunda vine odata cu propunerea Teatrului Odeon: „Ultimele ore ale lui Ceausescu“ este un spectacol de teatru-documentar realizat împreuna cu Institutul International pentru Crima Politica (IIPM) din Berlin. Regizorii spectacolului sunt Milo Rau, jurnalist si dramaturg, si Simone Eisenring, regizor de teatru, amândoi elvetieni. Imaginile procesului sotilor Ceausescu si executarea lor au lasat o profunda impresie celor doi care, la vremea respectiva, erau adolescenti. Pe lânga stenogramele si înregistrarea procesului, cei doi au intervievat suficient de multa lume, anonimi si oameni importanti, pentru a reusi sa creeze povestea de dincolo de detaliile notori cu care România a trait în ultmii 20 de ani. Spectacolul are doua parti: o parte multimedia si una dedicata reconstituirii procesului sotilor Ceausescu. Prima parte este ca un fel de calatorie în timp. Sase ecrane proiecteaza imagini cu oameni care, din prezent, încearca sa-si aduca aminte de zilelel acelea contradictorii. Anonimi sau persoane publice ca: Ana Blandiana, Victor Atanasie Stanculescu vorbesc simplu si direct despre ultimele zile ale lui decembrie 1989. Frecventa cu care imaginile se succed, felul în care discursul fiecaruia este întrerup si continuat cu o alta fraza a altui video-personaj, readuc haosul si nesiguranta acelor zile. Dintre toate personajele, cel mai reusit este Mircea Rusu care îl joaca pe Ion Caramitru, unul din piesele de prim-plan ale degringoladei revolutionare.

Partea a doua, foarte serioasa si grava, este o reconstituire minutioasa a procesului de la Târgoviste, din 25 decembrie 1989. Atentia care s-a acordat acuratetii detaliilor salii de proces provoaca fiori reci. Odata ce toata lumea îsi ia locul de drept pe tabla istoriei, partida de sah începe sa curga. Vizualizarea acelor zeci de minute în 3D, la 20 de ani distanta, este cutremuratoare. Tot ceea ce se spune, tonul, gestuile – sunt imagini în oglinda a ceea ce fiecare român a vazut deja. Totusi, coroborarea tuturor acelor lucruri pe care le-am vazut cu cele care au scapat aparatului de filmat dar care trebuiau cautate pentru conturarea fiecarui personaj, ofera o viziune sinistra asupra acelor zile – cu reminiscente atât de vizibile si în ziua de azi. Efortul actorilor principali Victoria Cocias (Elena Ceausescu) si Constantin Cojocaru (Nicolae Ceausescu) de a se limita numai la a copia adevarul, gest cu gest, depaseste ratiunea teatrului de a exista ca arta. Totusi, prin asumarea acestor figuri într-un spectacol de teatru-documentar, s-a deschis în Români perspectiva teatrului care propune dezbateri pe teme vitale acolo unde institutiile care ar trebui sa se implice, tac sau omit voit sa o faca.

„Ultimele ore ale lui Ceausescu“ este prima masura adevarata a societatii românesti care e gata sa se confrunte cu ea însasi, proclamând scena ca teritoriu implicat în procesul de redresare sociala.

Dialog cu IULIAN I. URBAN

On December 13, 2009 By nelursIn Interview, RomaniaLeave a comment

* Senator de Ilfov (Grupul Parlamentar al PDL din Senat),
* Vicepresedinte al Comisiei Juridice din Senatul Romaniei,
* member of American Lawyers Quarter,
* member of International Association of Commercial Collectors,
* member of Aca International,
* member of International Bar Association,
* Membru de onoare al UNMR,
* Presedintele Asociatiei www.AsistentaPentruConsumatori.ro

Alte detalii despre Iulian I. Urban, le aveti prezentate aici: http://www.urbaniulian.ro/cv/

A trecut mai bine de un an de zile de cand l-am contactat, pentru prima oara, pe domnul av. Iulian I. Urban, de a-i solicita o informatie.
Nu ma asteptam ca sa-mi raspunda atat de promt si la obiect, avand in vedere ca pana atunci, am avut si alte experiente, nu prea placute, din partea unor functionari, specialisti in domenii diferite sau demnitari de stat, politicieni… Nu-mi venea sa cred!
Apoi, vazand ca domnul av. Iulian I. Urban candideaza pentru functia de senator de Ilfov (Grupul parlamentar PDL), mi-am explicat, intr-un fel, de ce dovedeste promptitudine in rezolvarea problemelor pentru cei care-l solicita; Sa-si castige increderea in viitorii alegatori, mi-am zis.
Nu, n-a fost asa! Practic, mi-a dovedit-o zilele trecute, cand l-am contactat din nou, pentru a-i solicita o alta informatie, acum dumnealui fiind in functia de senator de Ilfov. Mi-a raspuns cu aceasi promptitudine.
Iata ca, avem si un altfel de senator, poate un model pentru urmasi, motiv pentru care l-am invitat la un dialog.
Precizez ca domnul av. Iulian I. Urban, din data de 30 noiembrie 2008, a devenit cel mai tanar senator din Romania, la doar 33 de ani.

Lucretia Berzintu (L.B.): Ce v-a determinat sa intrati in politica, candidand pentru functia de senator de Ilfov?

Iulian Urban (I.U.): A contat foarte mult faptul ca, mi-am dat seama ca a sta pe margine si a comenta sau a te plange de nedreptatile din jurul tau, nu este o solutie; platind de 16 ani de zile impozite si taxe catre statul roman, fara sa primim nimic inapoi afara de risipa, cred ca toti oamenii de afaceri de calitate, profesionisti ai domeniilor lor, trebuie sa procedeze la fel, pentru ca numai prin implicare directa putem corecta deviatiile unui sistem, ale unei clase politice, conduse din pacate, de multe ori, de personaje vangheliene, care cu greu reusesc din spatele celor maxim 8 clase si acelea facute la fara frecventa, sa aduca un beneficiu real celor in numele carora iau decizii.

L.B.: Cum va simtiti in calitate de senator? E usor, e greu?

I.U.: Este mai degraba ciudat. Asta pentru ca, avand si uriasul handicap – astazi – ca sunt cel mai tanar senator, este extrem de greu sa te impui, sa determini colegi cu 40 de ani mai in varsta, sa ia decizii dupa ce te-ar asculta cu atentie; este apoi vorba de inertia unui sistem care promoveaza aproape mereu non-valoarea, pe criterii care tin mai degraba de cat de manipulabil si santajabil este cel promovat, decat de valoarea lui reala.
Este si un avantaj pentru ca, in 10 – 15 ani de zile, experienta acumulata la doar 50 de ani, de politica, va fi o arma cu care se va putea trece la adevarata reforma a clasei politice. Adaug aici si aproape cvasitotala lipsa a implicarii societatii civile, aceasta fiind manipulata de ONG-uri care in loc sa lupte pentru drepturile si libertatile civile ale romanilor, isi vad de propriile interese, sau sunt manipulate si controlate de cei cu care ar trebui sa lupte.

L.B.: A trecut deja un an de cand ati fost ales senator de Ilfov. Daca ar fi sa va faceti bilantul activitatii in acest domeniu, al politicului, ati fi multumit? Ce realizari deosebite aveti? Ati avut si esecuri?

I.U.: Am avut in primul rand extrem de multe proiecte de lege, eminamente indreptate spre imbunatatirea legilor care-i apara pe consumatorii romani, pentru ca aici exista o uriasa discrepanta intre puternicele multinationale, banci, si consumatorul roman care este vazut doar ca o masa de manevra, sau ca o lamaie din care trebuie stoarse si ultimele resurse financiare, fizice si umane. Nu am promovat legi cu caracter politic, si nu am promovat legi in domeniul asistentei sociale, pentru ca, aici am vazut ca este o competitie intre partide: care da mai multe drepturi sociale catre cei deja 11 milioane de romani care traiesc din asistenta sociala, tragand in jos societatea civila si mediul de afaceri; Multe proiecte de legi care vizau consumatorii, au fost insa respinse in Parlament pe fondul irationalei lupte politice, fara justificare, si doar pentru ca niste partide care aveai intelegeri olitice, trebuiau sa demonstreze ca isi distrug adversarii, fara sa se gandeasca ca aceste legi ar fi adus scuturi de protectie pentru consumatorii romani; Sigur, multe initiative legislative pe care le-am promovat au devenit lege, si ma refer aici la protectia clientilor din sectorul bancar. Este insa dezamagitor faptul ca, in calitate de Presedinte al Asociatiei http://www.asistentapentruconsumatori.ro am facut foarte multe, am ajutat mii de romani, insa acestia continua sa ma injure, sa imi adreseze ganduri si cuvinte oribile pe site-ul meu, demonstrand ca suntem o tara in care, nu prea merita sa faci nimic pentru nimeni asa cum am scris aici:
http://www.urbaniulian.ro/2009/11/24/tara-in-care-nu-merita-sa-faci-nimic-pentru-nimeni/

L.B.: Despre Legea falimentului personal ce ne puteti spune? Va rog, cateva explicatii pentru cetateanul roman.

I.U.: Am pus in practica o norma europeana. Regulamentul CE nr. 1346/2000 privind procedurile de insolventa, norma comunitara obligatorie in dreptul tuturor statelor UE recomanda ca prevederile acestuia sa se aplice procedurilor de insolventa, indiferent daca debitorul este persoana fizica sau o persoana juridica, un comerciant sau o persoana particulara. In perioada urmatoare, atat statul, cat si bancile si institutiile financiare nebancare (IFN) se vor indrepta catre recuperarea sumelor restante de la cetateni. Daca proiectul de lege ar fi adoptat de Parlament, persoanele care nu isi mai pot plati restantele ar putea decide sa intre in insolventa, dupa depunerea unei cereri in instanta.
Din momentul intrarii in insolventa, datoriile ingheata si nu se mai aduna penalizari. Judecatorul studiaza fiecare caz in parte si poate aproba un plan de reesalonare si de renegociere a unor contracte care nu pot fi onorate. Timp de trei ani, datornicul se poate pune pe picioare fara sa fie executat silit, daca aduce dovezi ca se poate redresa.
Daca insa nu mai e nimic de facut, este declarat falimentul: http://www.brc.ro/, iar bunurile ii sunt vandute. Totusi, daca debitorul
http://www.urbansiasociatii.ro/ nu a ajuns in aceasta situatie din vina sa, el va putea ramane in locuinta inca doi ani, avand asigurat si traiul zilnic timp de un an. Pe de alta parte, debitorul http://www.urbansiasociatii.ro/ va pierde increderea creditorilor http://www.brc.ro/.

L.B. : De ce ar fi impotriva acestei Legi, Asociatia Romana a Bancilor (ARB)?

I.U.: Pentru ca ar pierde avantajul actual obtinut prin controlul instituit asupra romanilor care, din cauza crizei financiare, nu isi mai permit sa achite ratele restante. Invit pe toti cei interesati sa vada argumentele bancherilor si modul in care noi, initiatorii legii le demontam, sa acceseze acest link: http://www.urbaniulian.ro/2009/09/23/contre-si-dispute-intre-bancheri-si-senatorul-urban-pe-tema-insolventei-particularilor/

L.B.: Se poate vorbi despre abuzuri bancare in detrimentul romanului de rand?

I.U.: Indraznesc pe baze statistice concrete sa spun, ca in acest moment, raportandu-ne la numarul total de reclamatii primit de ANPC si Asociatia http://www.asistentapentruconsumatori.ro/ intr-un an de zile, de la consumatori, ca de departe, cel mai mare numar de reclamatii vizand abuzuri impotriva consumatorilor, vizeaza sectorul bancar.

L.B.: Inafara crizei financiare globale, Romania este marcata si de criza politica, sociala… Cum se manifesta criza in tara noastra? Care factori decisivi ar trebui pusi in functiune pentru a pune capat crizei?

I.U.: In primul rand, trebuie inchis rapid acest circ mediatic pus in scena de PSD; In acest moment, intre umilinta si PSD exista o sinonimitate. Au aruncat tara in criza politica odata cu demiterea guvernului Boc, au refuzat validarea guvernului Croitoru, au refuzat discutarea validarii guvernului Negoita, au cerut renumararea voturilor nule urland ca aici a fost frauda, si s-a vazut ca cele mai multe voturi nule, erau de fapt furate candidatului Traian Basescu; Trebuie sa inchidem urgent acest capitol numit criza politica; Apoi trebuie sa se formeze un Guvern, sustinut in Parlament de o majoritate de dreapta, pentru ca primul pas este acela ca FMI sa ne acorde urgent transa financiara cu care sa putem depasi inceputul anului 2010.
Apoi, trebuie luate masuri protectioniste, de aparare a mediului privat, astfel incat sa salvam cat mai multe din firmele romanesti, care acum se zbat intre viata si moarte. Trebuie in 2010, sa luam deciziile dure sau necesare de limitare a cheltuielilor si risipei bugetare, trebuie sa reducem drastic numarul de bugetari eliminandu-i pe cei angajati in functii pe criteriul salarii contra voturi. ?i avem nevoie de minim 2 ani de zile, fara alegeri, fara criza politica, astfel incat sa reusim sa ne redresam economic. Intai la nivelul mediului de afaceri privat si apoi la nivelul familiei romanesti, a individului.

L.B.: Daca se face o comparatie intre criza financiara actuala si cea din anii 1929-1933, cum ar trebui sa actioneze puterile de stat pentru a iesi din acesta situatie cat mai repede, si fara urmari grave?

I.U.: Sa actioneze concertat, sa se evite crizele politice, si sa marseze puternic pe masuri de dreapta, in plan economic. Trebuie sa luam toate masurile pentru a evita sa ajungem in situatia Greciei, care zilele acestea se confrunta cu mari probleme, mai ales ca sunt extrem de multe asemanari intre cauzele care au dus la blocajul financiar din Grecia, si ce se poate intampla la noi.

L.B.: In ultima perioada am asistat cu totii la campania electorala prezidentiala destul de dura, pentru alegerea presedintelui Romaniei. Cum caracterizati respectiva campanie?

I.U.: A fost o campanie electorala, care se apropie de specificul celei americane, iar un rol major aici l-au avut consultantii americani angajati de MG; Este tipul de campanie care se bazeaza NU pe promisiuni economice (americanii stiu ca este greu sa castigi alegeri promitand lucruri care nu le vei putea ulterior respecta), astfel incat se merge pe tipul de campanie murdara, pe votul emotional, care insa iata ca are darul de a tabloidiza campania electorala si de a scoate oamenii din casa sa vina la vot. Trebuie sa ne obisnuim cu aceste lucruri, care insa ajung sa invadeze dramatic viata personala a candidatilor, si care modifica structural, emotional si sufleteste inclusiv alegatorul.

L.B.: Daca ati fi Presedintele Romaniei, pe cine ati numi prim-ministru? Ce fel de Guvern ar fi benefic pentru iesirea din criza?

I.U.: Daca as fi presedintele tarii cred ca in vizorul meu ar fi doi oameni pentru postul de prim-ministru: Mugur Isarescu sau Daniel Daianu. Oricum pe Daianu l-as tine rezerva pentru Ministerul Finantelor Publice; Ma uit de exemplu la bulgari care si-au facut un guvern format din oameni extrem de competenti profesional, si care au inceput sa contabilizeze primele rezultate concrete. Oricum, trebuie sa fie un Guvern format din profesionisti care sa fie insa puternic ancorat politic, pentru ca masurile dure, drastice si dureroase pe care va trebui sa le ia in 2010, sa aiba sustinere parlamentara.

L.B.: Cum vedeti o reformare a politicii romanesti?

I.U.: Aceasta se poate face doar de catre oameni hotarati, si numai prin punerea piciorului in prag; Clasa politica romaneasca, mai ales cea formata din politicienii de peste 50 de ani, NU isi doreste niciun fel de reforma, acest lucru indepartandu-i de privilegiile cu care s-au obisnuit si fara care nu stiu sa traiasca. Uitati-va la chestiunea cu reducerea numarului de parlamentari; 75% din parlamentari s-au opus, si numai vointa populara a infrant refuzul lor de a se schimba. Numai asa, taind in carne vie, de catre oameni decisi, se va putea reforma clasa politica romaneasca, iar aceasta reformare trebuie sa fie facuta in interesul cetatenilor, care in acest moment nu mai au niciun fel de incredere in cei pe care-i trimit sa le reprezinte interesele.

L.B.: Ce-i sfatuiti pe romanii de rand, in aceasta perioada de criza?

I.U.: Sa fie extrem de precauti, sa isi limiteze cheltuielile la strictul necesar, sa invete sa nu mai arunce banii pe lucruri inutile. Anul 2010 este unul al supravietuirii. Imi aduc aminte ca aveam prieteni care la final de saptamana, aruncau plase de mancare, cumparate cu o saptamana in urma, si pe care nu ajungeau sa le consume. Acum, isi dramuiesc banii, au eliminat risipa, si se simt mai bine. Cumpatare si prudenta, sunt cele doua componente ale anului 2010.

L.B.: Aveti vreun mesaj de transmis cititorilor de pretutindeni?

I.U.: Sa aiba incredere in ei, sa fie uniti in jurul familiilor lor, sa fie solidari cu prietenii lor, si sa incerce sa nu se lase intoxicati de informatia usoara, gen tabloid, si sa se documenteze, sa se educe, sa poata gandi si trece prin filtrul logicii mintii lor, absolut tot ce se intampla in jurul lor.

L.B.: Va multumesc pentru acest dialog si va doresc mult succes in continuare!

Lucretia Berzintu,
Israel, 13 decembrie 2009

Cum se vede Romania de la Washington? Interviu cu fostul amabasador al Romaniei in SUA, Mircea Geoana, despre imaginea tarii noastre in strainatate si relatiile cu diaspora

On September 10, 2009 By nelursIn Europe, Interview, Media, News, RomaniaLeave a comment

Diplomat de cariera, Presedinte al Partidului Social Democrat (PSD) si al Senatului Romaniei, expert in integrarea europeana si euro-atlantica, Mircea Geoana este in prezent, una din figurile proeminente ale vietii politice romanesti. Dupa alegerea sa, la sfarsitul anului trecut, in functia de presedinte al Senatului Romaniei, Geoana declara ca in mandatul sau de patru ani va milita pentru depasirea orgoliilor si pentru stabilitate.In diaspora din lumea noua, Mircea Geoana s-a facut remarcat in calitate de ambasador al Romaniei in Statele Unite. Numirea sa are loc in 1996, cand dealtfel, Geoana devine, la 37 de ani, cel mai tanar ambasador din corpul diplomatic roman. Din 2000 pana in 2004, Mircea Geoana se afla in fruntea Ministerului Afacerilor Externe, fiind considerat unul dintre cei mai buni ministri ai guvernului Nastase.In decembrie 2006, in cursa pentru presedintia PSD, Mircea Geoana il surclaseaza pe Sorin Oprescu si obtine din nou, pozitia suprema in partid. Continue reading “Cum se vede Romania de la Washington? Interviu cu fostul amabasador al Romaniei in SUA, Mircea Geoana, despre imaginea tarii noastre in strainatate si relatiile cu diaspora” →

Iulian Urban mizeaza pe relansarea firmelor romanesti, ca unica solutie viabila pentru tara

On July 29, 2009 By nelursIn Interview, News, Romania, YouthLeave a comment

Senatorul de Ilfov Iulian Urban crede in sansa Romaniei de a-si asuma responsabilitatea de a fi in stare sa formeze lideri tineri, credibili, capabili sa schimbe fata cenusie a realitatii pe care o traim, si considera ca romanul nu este nici prost si nici lacom, asa cum i s-a pus pana acum pe nedrept, eticheta. Alegerile din 2012 sunt testul ce va demonstra ca poporul nostru nu poate fi mintit sau mituit electoral, insa pana atunci Urban si-ar dori ca mentalitati precum comunism, furat, inselat alegatorul sa nu mai afecteze clasa politica din tara noastra, ce trebuie sa invete sa isi respecte obligatiile si sa renunte la a-si promova interesele personale. Se spune ca orice lucru are timpul lui, iar in conceptia lui Urban, a sosit momentul ca odata cu imprumutul obtinut de la FMI, Romania sa isi relanseze productia prin intermediul firmelor autohtone, depasind stadiul de tara de consum, condamnata sa ramana pentru totdeauna colonia multinationalelor puternice din statele dezvoltate ale Uniunii Europene. Cel mai tanar ocupant al unui fotoliu de senator vede euro-parlamentarele ca pe o oportunitate pentru propria democratie si considera ca este benefic pentru Romania ca actuala coalitie de guvernamant sa reziste. Continue reading “Iulian Urban mizeaza pe relansarea firmelor romanesti, ca unica solutie viabila pentru tara” →