Sotiei mele, Mihaela
Prea multe ti-am cerut si tie,
Iubita mea de iasomie,
Sa-mi fii, nu numai mie, leac,
Ci la durutii toti, din veac…
Prea multe ti-am cerut, faclie…
Lumina ta, de timpurie,
Nu peste mine, doar, s-o scuturi,
Ci tuturor, de la-nceputuri…
Prea multe ti-am cerut, de parca,
Iubirea ta este o o arca,
In care ocrotesti, pe nume,
Nu doar pe mine – ci o Lume…
Si tot cerandu-ti, inmiit,
Tulpina ta s-a indoit
Atat de mult, ca n-am in piept
Inima dreapta – s-o indrept…
Prea multe ti-am cerut, gutuie,
Ca nici acasa, la fereastra,
N-a mai ramas din viata noastra,
Macar uitarea, cata nu e…
Prea multe ti-am cerut, anume –
E timpul tau, neascultato,
Sa inventezi intreaga lume
Si sa o fac cum ai visat-o…
8 febuarie 2011
Jianu Liviu-Florian
Tag: Poezie
CUVANT INAINTE LA O CARTE
Viorela Codreanu Tiron
VRAJ(B)A CLIPEI
Poezie, 84 pg.
Editura Anamarol
Bucuresti, 2010
A ramane pret de o lectura atenta fata-n fata cu poezia cuminte si cu minte ( dar nu numai atat) a doamnei Viorela Codreanu Tiron si apoi cu ecourile acesteia este un privilegiu de mult ravnit, ba, mai mult, un delict apriori iertat de catre firescul si nobilul omenesc din tine in drumul spre insaturabila nevoie de frumos crescut trudnic in cumplitul razboi… pasnic dintre „Vraja clipei” si „Vrajba clipei”, cele doua ipostaze si titluri ale volumului comasate provocator intr-unul singur, ca un memento al perenei confruntari.
Poezia de fata, ca vrea sau nu vrea, ca stie sau nu stie, ca raspunde sau nu intru totul intentiei nemarturisite a autoarei, incearca sa intretina o pace (totusi belicoasa) intre cumplitele zbateri din universul individual al omului, fara sa aresteze, sa dojeneasca sau sa ucida. Armele razboiului nonviolent sunt toleranta de ordin superior si intelegerea ratiunii atat a varfurilor in sus, cat si a celor in jos, ocrotirea si mangaierea deopotriva a tuturor contondentelor, a firescului acestora in necuprinsul imperiu uman al fiecarui individ.
Dezideratul (nemarturisit), in ciuda redundantei voite, este impacarea… neprieteneasca intre seva razboinica a sangelui vietii gata sa-si tasneasca flacara rosie a razmeritei si lacrima bucuriei vietii totdeauna gata sa stinga pojarul. Deci, vrajba clipei contra vrajii clipei, sau invers. In fond, nu asta traieste omul, nu asta ii e datul si nu gratie izbanzii si neizbanzii in acest razboi nerazboi este el suprema minune a lumii lui Dumnezeu?
Poeziile din acest volum – s-o spunem de pe acum, putand ilustra cu fiecare dintre ele – sunt un imn adus acestei superbii a sufletului omenesc, imn eroic tocmai prin nebeligeranta sa. Citez din subtextul nescris al versurilor: „Suflete al meu, incearca, rogu-te, sa traiesti in pace aprigul razboi dintre cele doua chemari care te disputa cu forte relativ egale: ale raiului bucuriilor care te lumineaza si ale chinurilor iadului care te intuneca!”. Castigul este aceasta vesnica incercare, pentru ca aparenta reusita faptica e iluzie. Cata risipa de viata face viata pentru aceasta! Oare de aceea e vesnica, vesnicindu-ne incercarile si intrebarile? La naiba raspunsurile! Dupa ce le-am avea, ne-am plictisi, adica am trai numai ca morti: „Ce este timpul?/ Este, oare, dezvaluirea culorilor,/ si a miresmelor/ sau o tolba a amintirilor?/ Este, oare, uitare sau chemare?/ sau prabusire si inaltare?/ sau, poate, cautare si pierdere,/ gasire si ratacire?/ o fi doar un mister/ sau revelatia suprema?…/ Un singur lucru nu trebuie sa uiti:/ Prapastiile adulmeca, intotdeauna, clipa ratacirii!/”. Sa nu ne temem insa nici de marile raspunsuri, fiindca nu vom ajunge niciodata la ele. Unii da, de pilda poetii, ajung, dar numai cu puterea vorbelor, mai ales, a vorbelor gandului. Celelalte puteri ale omului sunt prea slabe, isi fac iluzii desarte. Dar ce bine e asa! Ce frumoasa e nelinistea, si ce viata cand stii ca e numai neliniste, nicidecum vreun pericol ca am putea cunoaste totul si, in consecinta, ratiunea existentei noastre ar disparea. Teama? „De ce teama, chiar daca Se prabusesc zorii peste mine/ pecete infierata sa-mi puna/ pe inima ce alearga beteaga/ si-si cauta ramasitele prin tine”. Si ce daca? Nu asta ne e menirea?
Indraznesc sa afirm ca asemenea poeme traiesc difuz, inexprimabil, in fiecare dintre noi, dar, din lipsa hainelor, nu pot iesi in lume. Se rostesc insa in noi, in ceasurile de meditatie cand, aparent, suntem singuri, dar de fapt in compania intregii lumi, a necuprinsului invitat la dialog. Abia atunci vorbele isi arata acolo in ele si intre ele intreaga corola de valente si virtuti. Dar glasul – nu, glasul e apanajul poetilor. Ajungem astfel, dupa ce parcurgem tot mai linistiti incrancenarea tot mai cumplita a razboiului cu pacea sau a pacii cu sinistrul, ajungem la deloc paradoxala liniste involburata abundent, dar mut, la frenezia de a trai in compania clipei de vraja si a celei de vrajba.
Pe de alta parte, poezia Doamnei, o poezie si a distinctiei, nici nu trebuie decriptata. Ea se insinueaza in cititor ca lumina, il cucereste, il face pe nesimtite biruitor, prin profunzimea franca si intelegerea tainelor care, incet-incet, se lasa dezgolite ca sa-ti arate in spatele lor altele, tot mai inexpugnabile. Cuvintele, nesiluite de tirania poetului dur care le inhama zadarnic la poveri peste puterile lor, isi dezvaluie din placerea lor intelesurile si subintelesurile la imboldul sarutului si nu al biciului.
Intr-o lume care cultiva cu fervoare socul, instinctele gregare irational si premeditat dezgropate, care cultiva obscenitatea si in care coexista (Doamne!) industria razboiului, a mortii cu industria frumosului confectionat in serie sa inlocuiasca frumosul, poezia doamnei Viorela Codreanu Tiron este un balsam, un panaceu, un memento pentru om sa nu abjure de la conditia sa de suflare dumnezeiasca de dragul efemeritatii sclipitoare si zornaitoare.
Sa aspiram toti, unguibus et rostro, la genial? Dar intr-un sirag de perle veritabile nu exista nicio perla, iar geniile s-au nascut si au crescut din zicerile – perle nascute si crescute de popor: A fi sau a nu fi… Lumina, mai multa lumina! Omul e masura tuturor lucrurilor. Arta e lunga, viata e scurta. Armele sa dea intaietate togii, laurii – elocintei! Cunoaste-te pe tine insuti. Multi chemati, putini alesi! Poet te nasti, orator devii. Nu voi muri de tot… Stiu ca nu stiu nimic! Va multumesc, stimata doamna, pentru efortul de a demonstra ca singurul razboi care trebuie luptat este razboiul – pace cu tine insuti.
Stefan GOANTA
CEAI SI POEZIE INTR-O DIMINEATA DE IARNA
CASA DE CULTURA A SINDICATELOR GALATI
GRADINITA Nr.51 “MOTANUL INCALTAT” GALATI
va invita in data de miercuri 9 februarie 2011, ora 10 la evenimentul:
“CEAI SI POEZIE INTR-O DIMINEATA DE IARNA”
din program:
– expozitie de desene cu tema “iarna”
– program cultural artistic, recitare de poezie
– inmanarea diplomelor concursului de desene “Sa ne jucam iarna”
coordonatori: educ. Argentina Balica
prof.Oana Craciun
director Gradinita nr.51: prof.Stanca Oprea
coordonator proiect: Angela Baciu – consilier cultural, scriitor
locatia: C.C.Sind.Gl, et.1, ceaiul e din partea casei!!!
Director C.C.Sind.Gl: ec.Ovidiu Ioan Manole
(foto afis: Simona Andrei; afis realizat de: “adquest image”)
Va asteptam!
Angela BACIU
Streasina lumii pe suflet m-apasa…
Streasina lumii pe suflet m-apasa,
Ma simt de o vreme tot mai stingher
Si iarasi ma poara gandul spre-Acasa,
Pridvorul de-acolo se umple de cer…
Nimeni la geamuri nu mi se-arata,
Linistea doarme de dupa zabrele,
Stiu ca nu-i nimeni la masa patrata,
Singure doar manuscrisele mele…
Nu mai e loc pe pamant de avarii,
De furii, de raii si de care mai sunt,
Si totusi sub grinzile roase de carii
Ma vad ca un prunc inviat din cuvant…
Streasina lumii pe suflet m-apasa,
Nici prea devreme, nici prera curand
Iarasi ma duce dorul spre-Acasa-
Pridvorul de-acolo se umple de gand…
Nicolae Nicoara Horia
SPASM COSMIC
Duhuri de Fulger parasit-au Pamantul
E vreme de cumpana-n Valea Rusinii:
Nu s-a-nnoit – in eoni – Legamantul
Dam toti in branci – si vedem Drumul Vinii…
A zadarului zarva-asurzit-a si zeii –
Netulburati – constelatii cresc Crinii:
Ideile mari navigheaza prin cosmos
Fara tihna-ori palirea-a Luminii!
Inainte-napoi nu e timp nici veghere
Prabusiti ne oprim, nu la han ori la semne:
Chircindu-ne-n carni, navalim in Putere!
…Deja e padure de rai, Sfinte Lemne:
Schimbam truda pe-extaz si privirea pe-orbire –
N-avem pas – n-avem chip: e Nemarginire!
***
Adrian Botez
3 februarie 2011, Inmormantarea I.P.S.S. BARTOLOMEU ANANIA
Iubito, daca n-as fi fost inconstient…
Iubito, daca n-as fi fost inconstient,
Nu te-as fi luat de mana intr-o zi,
Ca sa te mint frumos ca te-as iubi
De m-ai minti cu mult mai mult talent –
Marturisesc, minciuna mea avu
Picioare scurte – tu, picioare lungi –
Doi mincinosi raman din noi, acu,
In plus, raman fidelul ce-l alungi –
Iubito, stiu ca m-ai iubit prea mult, candva –
Si eu, demult, te-am adorat, prea tare –
A fost, asa, o pura intamplare –
Tu n-o repeti – eu o voi repeta –
Caci e frumos sa fii inconstient –
Sa –mi fii asa, o portie de mancare –
Sau un cuvant ce il acorzi, cu mare
Bunavointa, unui neglijent –
Iubito, iti marturisesc cu teama
Ca te iubesc – cumva, nedefinit –
Ca pe-un pahar de vin pastrat in crama,
Sa-l bem, si separati, cum ne-am trezit…
Si vreau sa-ti spun ca piesa ce se joaca
Desi n-am scris-o eu, cumva regret
Ca nu ti-am fost doar vesnicul ascet
Ce ti-a facut copii, cu dorul, parca,
De a-ti atinge mainile, discret…
Jianu Liviu-Florian
M-AM NASCUT SI AM CRESCUT IN CASA CU EMINESCU…
Astazi 27 Ianuarie 2011, in Studioul Muzicii Reprezentative a Ministerului Apararii Nationale, din bulevardul Iuliu Maniu nr.13, sectorul 6 – Bucuresti, sub patronajul Inspectorului General – colonelul Valentin Neacsu si in prezenta unui minunat public, avandu-i invitati de onoare pe generalii Mircea Chelaru, Emilian Ursu si muzicologul Viorel Cosma s.a. am avut prilejul sa recit (alaturi de extraordinarul actor de la Teatrul National – Eusebiu Stefanescu) un poem „Lui Eminescu” – aducand un omagiu de suflet poetului indragit, cu care m-am nascut si crescut – Voievodul Limbii Romanesti, Mihai Eminescu.
Intr-o atmosfera minunata de sarbatoare si-au dat concursul Corala Academica „Divina armonie” – Club UNESCO si Orchestra de Estrada „Angely’s” care apartin Fundatiei „Cavalerii Daciei”, avand parinti spirituali pe distinsa profesoara Paula Ciuclea si senatorul Ionel Ilie Ciuclea care, din dragoste pentru muzica, au facut o „investitie de suflet” pentru pastrarea si promovarea treditiei muzicii corale si instrumentale romanesti, formatii sustinute moral si material din anul 1996, ne-au incantat cu un repertoriu de exceptie: Intonarea de catre fanfara, sub bagheta dirijorului Petrica Ilinescu, a Imnului de stat „Desteapta-te romane”, „Conquest Of Paradise” – dirijor Cristian Marius Firca (cei doi maiestri ai baghetei magice au condus alternativ); „Rugaciune” pe versuri de M. Eminescu, muzica T. Teodorescu; „Luceafarul” de J. Strauss – solo: Arlinda Morava; „Valurile Dunarii” – Iosif Ivanovici; „Sara pe deal” – Vasile Popovici; „Balada” – Ciprian Porumbescu, solo: Geanina Merangiu Saveanu; „Rapsodia I” – George Enescu; „Viva Bel Canto” – G. Verdi; „Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie” – C. Trailescu, solo: Emanuela Pacu si si bineinteles… un recital de inalta clasa a dat actorul Eusebiu Stefanescu, interpretand cu multa daruire sufleteasca din capodopera ilustrului poet: „Kamadeva”, „Oda in metru antic”, Pe langa plopii fara sot”, „Cu gandiri si cu imagini”, „Dintre sute de catarge”, „Stele in cer”, si incheind cu „Glossa” in aplauzele furtunoase ale publicului care a gustat si delicioasele povestiri, cu mult haz, ale actorului care l-a avut partener de discutii pe Nichita Stanescu prin Bucuresti (unde i-a aratat casuta cu pridvor, fosta locuinta a lui I. Slavici – unde a locuit Eminescu si a compus celebra romanta „Pe langa plopii fara sot”, iar la Chisinau, un alt poet indragostit de Luceafarul Eminescu, Grigore Vieru de la care a primit – in semn de prietenie, avand lacrimi in ochi – un dar – doua sute de euro, spunandu-i: „Dragul meu Eusebiu, aceste foi de hartie… nu sunt bani, sunt s e n t i m e n t e” – sentmente cu care au cumparat vin de Cricova – si tot drumul pana in Romania s-au cinstit numai cu s e n t i m e n t e f r a t e s t i!).
Concertul s-a incheiat cu indragita compozitie de geniu „Eminescu” a lui Ion Aldea Teodorovici, solo: Alexandra Tariceanu, iar Corala „Divina armonie” in acordurile fanfarei ne-a urat „La multi ani!”. Pe aceasta cale aduc felicitari si multumiri organizatorilor, minunatei gazde, om de inalta omenie, colonelului Valentin Neacsu, alaturi de toti artistii care si-au dat concursul, fiind sprijiniti de prof. Paula Ciuclea – Presedinte in cadrul Fundatiei „Cavalerii Daciei” si managerul general S.C. Supercom S.A. Bucuresti, diplomat, economist Ionel Ilie Ciuclea.
Marin VOICAN-GHIOROIU
Bucuresti
27 ianuarie 2011
——————————————-
Cateva poezii personale dedicate evenimentului:
LUI EMINESCU
Drag Poet, iubit Parinte!
Parca nici n-ai fi plecat…
Am ramas cum ne-ai lasat
Cu sperante ne-mplinite.
Parinte drag, Poet iubit,
Langa Dumnezeu sa-mi stai
In poarta sfanta de la Rai,
Caci ai muncit si ai tot trudit,
Marire versului sfant ai dat,
Si-n aur fin cuvantu-ai daltuit –
Cand chipul mamei ai cioplit
Nemuritor prin veac de veac.
Si-n ritmul muzicii ceresti,
Prin armonii nepieritoare,
I-ai pus arome pamantesti
Si murmur dulce de izvoare.
Cadenta timpului ai dat
In simfonii tremuratoare,
Spre glorie nepieritoare
Mandria noastra ai purtat.
Luceafarul si-o Luna plina,
Ni le-ai cantat cu-atata dor
Cu murmur dulce de izvor –
In Doina dulce si sublima…
Poet iubit, parinte drag!
Atatea doine-ai scris
Cand plaiul sfant ai aparat
Cu toti romanii-ai plans.
Cu blanda Miorita ai soptit,
Ai plans, ai ras si ai doinit…
Ca Luceafarul ai stralucit –
Pe ceru-nalt, spre infinit.
Ales-ai cuvinte pe inteles
Si-n in rime-mperecheate,
Simplu, le-ai spus pe toate –
Inobilate-n dulce vers.
Balada dulce ne-ai cantat,
Din frunza, fluier, nai, caval
Si-o dulce limba ne-ai lasat –
Ca o mireasa-n strai regal.
Si ai zburat spre infinit
Ca o Pasare Maiastra
Ai trecut marea albastra,
Cu dor nespus ai patimit.
Poet iubit, parinte drag!
Oriunde-n univers vei fi
Cand stam pe-al casei prag
Al tau ochi ne va privi.
Purtati de ganduri, noi zarim
Luceafarul ce scanteiaza…
Asupra noastra lumineaza –
Intreaga viata, cat traim.
El strajuieste al tarii hotar –
Alaturi de fiinta Ta ce ne stie
Si dor ne e de Marea Romanie
Credem in ochiul tau vizionar!
***
Voievod al limbii romanesti
Daca-i veni sa ne vorbesti,
Cu smerenie as ingenunchea,
Din inima, cu drag ti-as ura:
Sa ne traiesti Maria Ta!
GLOSSA NOUA
(Distinsului, inegalabilului actor Eusebiu Stefanescu)
MOTTO:
„Poet iubit, de cand ai plecat
In tara nimic nu s-a schimbat!”
„Vreme trece, vreme vine…”
Cu minciuna cat mai tine?
„Toate-s vechi si toate-s toate…”
Se descurca cine poate.
„Ce e rau si ce e bine?”
Cand traiesti viata de caine.
„Tu te-ntreaba si socoate…”
De-ti ajung banii pe moarte.
„Nu spera si nu ai teama…”
Cand politia te cheama
„Ce e val cu valul trece…”
Vorbe-n vant cu apa rece.
„De te-ntreaba, de te cheama…”
Te miri ca la panorama.
„Tu ramai la toate rece…”
Nu un an, de trei ori zece.
Ce le pasa daca tie
Ti s-a stins orice dorinta
La talhari cu-a lor hotie,
N-ai nici mila, nici credinta.
Huzuresc imparateste…
Cu minciuna cat le tine;
Alti flecari, alta poveste
Vreme trece, vreme vine.
Se descurca cine poate –
Cel care a tot furat
De-asa vremi avuram parte,
Si intruna-am indurat
Unii mor, s-au saturat,
Altii dau abil din coate;
Ce-ati crezut ca s-a schimbat?
Toate-s vechi si toate-s toate.
Fratele ce-ti fuse bun
Ani in sir, chiar mama ta
Nu te vor! Asa o spun
Multi tribuni de mahala.
Poti avea pe cin’ sa crezi!
Cand traiesti viata de caine;
De esti treaz, parca visezi –
Ce e rau si ce e bine.
Ca pamantul nu-l mai vrei,
Nici recolta s-o culegi;
Asculti vorbe la misei,
Te caznesti si nu-ntelegi
Sa-ncropesti un parastas
Iti ajung banii de moarte?
Doar atat ti-a mai ramas –
Tu te-ntreaba si socoate.
Ca te apara de rele
Si dreptate tie-ti face,
Te fereste de belele
E activa doar cand tace
Ce e rau in toate astea?!
Azi politia tie-e mama;
S-o iubesti, asta-i napasta
Nu spera si nu ai teama.
Ca astepti apa sa intre
Iar in matca, intre maluri
Unii spun ca nu ai minte
Marea naste alte valuri.
Vorbe-n vant si apa rece
Din belsug la fiecare
Multi neghiobi pamantul are,
Ce e val cu valul trece.
Ce-a putut ochiul sa-ti vada,
Cate ai sa patimesti…
Ti se pare-o promenada?
Cine-o face, nu ghicesti!
Te-ngrozesti dar nu mai strigi,
Stai mirat la panorama
Nu te misti, ce-ai sa castigi?
De te-ntreaba, de te cheama.
Vezi ca lumea-i trecatoare
Unii si-au iesit din minti,
Caci minciuna-nselatoare –
Tu la prag acum te uiti.
O sa-mi dai cu capu-n grinda
Nu un an…de trei ori zece,
Asta bine o sa-ti prinda –
Tu ramai la toate rece.
Nu un an, de trei ori zece
Stai mirat la panorama;
Vorbe-n vant cu apa rece,
Cand politia te cheama.
De-ti ajung banii de moarte
Cand traiesti viata de caine
Se descurca cine poate –
Cu minciuna cat mai tine.
A FOST UN PAS INAINTE
S-a dus NINEL* cu funia de gat,
Fiind aclamat la coborare…
Daca-l urmau cei ce l-au sustinut,
Erau si ei o amintire.
Dar cum sa plece sobolanii,
Cand mai aveau ciolan de ros,
Ca nu mai stii care-s golanii,
Care-a fost sus, nu-l vezi pe jos,
Ci-n varful piramidei cocotat;
Ce-i trebuiesc lui statui,
E senator, e deputat…
Si bani… are destui.
*Lenin (asa-l alintau tipografii de la „Casa Scanteii”)
Marin VOICAN-GHIOROIU
Pasodoble
In opait canta fumul
Si danseaza umbra deasa,
Pe fereastra aburita
Curge ploaia languroasa.
O naluca alungata
In orchestra de lumina
Tremura ca o mladita
Si te tine strans de mana.
Pasii albi ca varul rece
Lasa urme pe arena,
Unduindu-ti-se-n brate
Nalucirea ca o trena…
Intr-o dunga fumurie –
Ochii, ca icoanele,
Se strivesc de rugaciune
Ganduri, diafanele.
Pe spatar se lasa seara,
In vazduh feericul
Si in pasi de poezie
Cade intunericul.
Tatiana Scurtu-Munteanu
PASCU BALACI DESPRE „MISTERUL LUI IISUS”
Cei mai importanti poeti si scriitori ai Oradiei s-au reunit la Libraria Gutenberg din municipiu, pentru a participa la lansarea volumului “Das Mysterium Jesu” (“Misterul lui Iisus”), semnat de scriitorul si dramaturgul Pascu Balaci. Cartea a fost prezentata de poetul Ioan Moldovan, directorul revistei „Familia”, iar invitatul de onoare al evenimentului a fost PS Sa Virgil Bercea, episcopul greco-catolic de Oradea. Un grup de elevi de la Liceul Teoretic German “Friedrich Schiller” din Oradea a citit din volum in limba germana, de asemenea, si dr. Lucian Munteanu.
„Ma bucur foarte mult ca suntem impreuna in aceasta zi, ca s-a nascut acest volum pentru care si eu sunt «vinovat». In toamna, cand trebuia sa merg la Roma, Pascu Balaci mi-a adus aceste sonete traduse in germana sa le duc Papei. I-am spus atunci ca ar fi bine sa le publicam pentru ca una e sa dai sonetele pe niste foi A4 si alta sa mergi cu un volum. Si asa s-a nascut aceasta carte”, le-a marturisit PS Sa Virgil Bercea, episcopul greco-catolic de Oradea, celor prezenti ieri la lansare. Ierarhul a mai mentionat ca acest volum cuprinde sonete deosebite, referitoare la credinta, la ceea ce are omul mai profund si ca, lecturand aceasta carte, cititorul va gasi, dincolo de omul Pascu Balaci, o parte din sufletul sau care ni se ofera.
Pentru a intra in atmosfera sonetista a poeziei germane, cativa elevi din clasa a IX-a A de la Liceul Teoretic German „Friedrich Schiller” din Oradea au citit din volum in limba germana. Este vorba de: Anca Romocea, Ioana Florea, Vasile Timis, Larisa Gug si Marcel Barbut. De asemenea, si dr. Lucian Munteanu, a fost invitat de autor pentru a citi din volum in limba lui Goethe.
„Volumul lui Pascu Balaci trebuie considerat ca o tentativa a poetului de a-si transmite mesajele si intr-o alta limba, de data aceasta in germana, prin intermediul poetului si traducatorului Josef Johan Soltesz. Traducerea a fost realizata inainte ca realizatorul ei, traitor la Satu Mare, sa fi trecut la cele vesnice”, ne-a spus poetul Ioan Moldovan, directorul revistei Familia, mentionand ca Pascu Balaci este un sonetist cu o bogata infaptuire lirica in acest gen pretentios si oarecum cazut intr-un con de umbra astazi.
„Se poate spune ca personalitatea scriitorului se defineste prin cultivarea a doua genuri: teatrul si poezia (aceasta mai ales in forma fixa a sonetului). In amandoua directiile, Pascu Balaci s-a ilustrat prin numeroase aparitii editoriale. Nu mai putin de 10 volume de sonete a publicat pana acum.
Cartea lansata este o editie bilingva, cumuland volumele anterioare Sonetele catre Iisus” si Viata lui Iisus in treizeci si trei de tablouri, din 2002, respectiv 2004″, a mai adaugat Ioan Moldovan. De altfel, critica a semnalat la timp faptul ca pentru Pascu Balaci a scrie sonet este o provocare a dorintei de implinire prozodica prin abordarea faptului biografic, dar mai ales pe teme fundamentale ale culturii omenirii.
Loredana IONAS
27 ianuarie 2011
Oradea
Pastel…
Cade noaptea peste Casa noastra,
Se scalda luna goala in parau,
A inghetat lumina in fereastra
Si dincolo de ea surasul tau…
Ochii arsi din lacrima se-adapa,
Maica mea, ce suparari te dor?
De ger se-aude linistea cum crapa
Pe Dealul meu cel razimat de Dor…
Prin paduri, ca urletul de lup,
Duce-m-as acolo si m-as duce,
Pe la raspantii pironitul trup
A-ncremenit in Ruga de pe cruce…
Nicolae Nicoara Horia
Cum trece un cantec prin noi
Un cantec trece prin peretele vecinilor,
eu il adulmec si il trimit inapoi
agatat de-o suvita de par,
un nasture de la camasa ta de duminica,
peretele ne continua jocul,
isi da picturile in ulei mai spre usa,
melodia incapea oricum,
dar el a vrut sa fie amabil,
cantecul aduce un botosel cu inimioare,
un cercel cu perla.
eu ii adaug o iesire din spital
nerambursata cu un diagnostic scris de-o mana calda.
si cu o biopsie care a facut fericit un intreg cartier
primesc apoi o acadea cu gust de zmeura,
pun un avion de hartie,
mi-aduce o eticheta de parfum fresh-floral
de parca ar sti ca doar acesta imi place.
peretele e foarte atent la noi,
cantecul atinge note suave,
artarul de camera imi cedeaza capul lui Shrek,
adaug un steag cu uniunea europeana,
aveam si un tricolor, dar am zis ca e prea mult;
ce-as mai putea primi?
ce-as mai putea primi?
cantecul trece nestingherit prin perete,
duce ganduri, scuze, zambete,
aduce nori pufosi, margarete presate,
duce linisti inaripate, fluturi de cerneala,
aduce intrebari pe care nu mi le-am pus niciodata,
dar asta numai pana la apus.
noaptea cantecul ni se strecoara pe sub piele
si adoarme odata cu noi.
in week-end
beau ceai de menta
si ma joc de-a vamesul cu vecinii.
Tincuta Horonceanu Bernevic
In seara de iarna
In seara de iarna cu ceru-nstelat
Imi tremura mana scriind poezii
Iar sufletul canta pe strune pustii
Liedul tacerii de nea marmorat.
Chiciura-mbraca padurea de brad
Cu raze de gheata ne strajuie luna
Adancul din noi scormoneste, nebuna
De-atata inghet chiar si stelele cad…
Stau langa vatra, scantei lumineaza
Din lemne trosnind se inalta vapai
Departe… pe drum se aud zurgalai
Pe obraz ravasit doua lacrimi valseaza.
Intr-un colt al odaii pe vechiul camin
Noiane de ganduri uscate de vreme
Ucise de doruri, pierdute-n blesteme
Setea-si alina-ntr-o cana cu vin.
In seara de iarna te-astept ca sa vii
Si jarul salbatic sa-l stingem cu ploi
De speranta ce curge in valuri din noi
Tu cantand la chitara eu scriind poezii.
Georgeta Resteman
ADRIAN BOTEZ SI PROFETUL DIN PROPRIA INIMA
Publicat in anul 2010, la Editura Rafet din Ramnicu Sarat, volumul de poezii „Cartea Profetiilor” este structurat in patru parti: „Cartea Profetiilor”, „Cartea Glasurilor, Gesturilor si Tacerii”, „Cartea Descantecelor” si „Cartea Apocalipsei”.Autorul, Adrian Botez, isi dedicavolumul familiei. Dar are poetul viata personala? (Nichita ar spune ca Nu) Si de ce „Cartea Profetiilor”? Nimeni nu este profet in tara lui. Dar in propria inima? Dar in inima altora?
In prima parte, ce poarta si titlul volumului, ne intrebam: Care este rolul poeziei la Adrian Botez? Pentru ce s-a nascut Poetul? Urmeaza, el, exemplul celui care prin lumina sa – clocotinda tacere (superba metafora)– spune TOTUL? Raspunsul nu se lasa asteptat: „te-ai nascut – deci – pentru ca sa / vindeci nadejdea / si toti cei cu ochii plecati – din mine – deodata / s-au privit drept in ochi si / s-au recunoscut” („Despre cel nascut atunci, acolo”– pag. 7).Acesta este mesajul: nadejdea, recunoasterea, trezirea spirituala. Mai mult de atat, spune poetul, „mantuirea va fidoar cand vom lua / asupra noastra – raspunderea intregului / Rau / cand vom lua din spinarea / presupusilor diavoli – povara zdrobitoare-a / ispitirii” („Atunci cand”–pag. 11).
Adrian Botez se descrie pe sine drept un aparator al legilor sfinte care ucide impostura („Despre mine”– pag. 13). Presupusii diavoli despre care vorbeste sunt in noi. Sunt dorintele si fricile noastre, care ne inchid sufletul intr-o inchisoare de oase, sange si carne. Nimeni nu isi mai poarta crucea martirului, cu totii am devenit indiferenti…, preamuritori si reci.
Evident, exista un risc al poeziei lui Adrian Botez, pentru ca este nominativa si nu lasa loc de alegeri si interpretari. Dar, se pare ca poetul, justitiarul acestor vremuri „distrugatoare si delapidatoare” de constiinte, nu mai are vreme de pierdut. Cumva ne aduce aminte de personajul interpretat de actorul Denzel Washington in filmul post-apocaliptic „The Book of Eli”, aparatorul ultimei Biblii existente pe Pamant. Eli citea o Biblie pentru orbi si o invata pe de rost pentru a transmite cuvintele lui Dumnezeucelor care asteptau povata si izbavirea. In cazul nostru, Adrian Botez scrie o carte de poezii pentru orbi, pentru ca cei „din urma” sa poata face pasul inainte, si isi raspunde singur la intrebarea din poemul „Prostii, lina si punctul” (pag. 30) : „nici nu-mi dau seama de ce / si-a mai pierdut vremea Dumnezeu – de m-a / trimis in lume – si pe / unul ca mine.”
Poemul „Batran lup de cer” este unul memorabil. Calator transdimensional si extrasenzorial prin Universul valurit, poetul se (re)trage „catre umbra inteleptilor / daimoni ai copacilor – batran / nebun – nazuind inapoi – la sanul / racoros al mamei sale” (pag. 39). Refuza „nelinistea”, „zgomotul forjarii destinelor” si isi accepta conditia umana. Dar sa nu credem ca acceptul este rezultatul unui dialog umil cu Divinitatea. Nu in aceasta etapa.
In partea a doua a volumului, glasurile, gesturile si tacerile poetului se indreapta catre revolta. Din „Bolsevismul cosmic” (pag. 61) se-aud „Balbaielile divine” (pag. 66!!!): „Dumnezeu e trist – trist si dand / impresia – din pricina norilor – a vizibilitatii / limitate – ca ar fi si meschin: un Dumnezeu suparat / isi ia pseudonimul „Satana” – dar / n-au rost investigatii / onomastice – in casa celui care / si-a luat vacanta in / muntele Sinai”. Omnipotentul, atotstiutorul, „a avut profesori – tot atatia cati / oameni a creat: fiecare om / este intruchiparea nemultumirii / divine – de a afla – atat de / stramb si / putin”.
In poemul „Vrajmasie mocnind” (pag. 69), poetul marturiseste ca „nu mai sunt tanar de mult: Dumnezeu / ma santajeaza cu / suferintele – ca sa-L / privesc in ochi…”. Evident, nu despre adevaratul sens al cuvantului santaj vrea sa ne vorbeasca Adrian Botez, pentru ca marele creator nu este responsabil pentru nefericirea noastra. Nu el trebuie sa fie tinta protestului si a inversunarii. Numai o persoana cu inima curata il poate intelege pe Dumnezeu si ii poate intelege caile SALE. Poezia, in cazul nostru, este o forma de purificare prin ardere, atat cat ii este permis poetului sa arda inspre fireasca sumisiune, prin descantec de cuvinte, in partea a treia a volumului, sau prin apocaliptice lovituri pana la sange, in partea a patra.
Spune autorul in „Cartea Apocalipsei”: „vine vremea cand / nu-L mai suporti nici pe / Dumnezeu – ca / Maestru…” (Mane, Tekel, Fares – „Numarat, Cantarit, Impartit”–pag. 123). Dar ce s-ar intampla daca… Dumnezeu, plictisit de atata tanguire, nu ne-ar mai suporta pe noi, ca ucenici, si ne-ar lasa pe mana profesorului distrat, TIMPUL, fara niciun indiciu, fara nicio revelatie?
Totusi, sa nu ne facem o impresie gresita despre crestinismul poetului, contradictiile si revolta din volum fac parte din parcursul firesc al cautarii si cunoasterii. Poetii sunt fiinte nonconformiste si extremiste, care zboara spre inaltimi primejdioase ca niste Icari, coboara precum luceferii blanzi si sfarsesc, nu de putine ori, in Infernul lui Dante. In cazul nostru, Poetul, atat de incercat de fortele luciferice, incearca sa-si ridicespiritul cat mai sus prin intermediulproiectieisale in universul astral. Astfel, il “invita” pe OM sa arunce o “privire” intiatica spre adevarurile absolute ale Dumnezeului Paradisiac: Vointa -Calauza , Spiritele Vointei (Tronurile) – pag. 127, ordinea ca disciplina celesta : Spiritele Ordinii (Heruvimii) – pag. 130, iubirea ca si cerc al infinitului – Spiritele Iubirii (Serafimii) – pag. 132 – si visul ca “razoare de lumini” (Preludii hiperboreene – pag. 134).
21 ianuarie, 2011, Montréal
IONUT CARAGEA