Sala mare a Muzeului de Arta Roman a devenit din nou neincapatoare, deoarece fosti elevi, fosti colegi sau pur si simplu oameni de bine, s-au adunat pentru a serba intr-un mod deosebit aparitia celui de-al treilea volum de versuri al doamnei profesoare Cecilia Banica Pal, dupa ,,Nelinisti firesti’’ si ,,Sentimente natalizate’’. Intr-un mod deosebit, fiindca momentul a fost, la propriu, de incantare si datorita grupului vocal al Casei Armatei, si datorita celor doua eleve ale Scolii de Muzica ,,Sergiu Celibidache’’ din Roman, talentate si aplaudate frenetic. Pentru ca recitarea versurilor din noul volum ,,La umbra timpului” a fost in cea mai mare parte pe fundal muzical, pentru ca au fost inserate minirecitaluri de vioara si oboi, momente muzicale ale vocalului grup al Casei Armatei, minicenaclul adhoc a fost o surpriza reala pentru doamna profesoara Pal Cecilia, coplesita de emotie. Cei care au prezentat poeziile au vorbit si despre omul  profesor-poet Cecilia Banica Pal, care le-a fost colega, in cazul domnului profesor Ciobanu, sau colaboratoare, in cazul doamnei psiholog Emilia Tutuianu, coordonatoarea Editurii Musatina, prin stradania careia volumul a aparut.
Deoarece iarna tocmai isi scuturase zapada, domnul profesor universitar Tudor Ghideanu de la Iasi, n-a putut sosi pentru prezentarea cartii, aceasta dulce povara revenindu-i mereu doritului si invitatului la acest tip de manifestari, domnului profesor Ciobanu.
Pentru ca momentul solemn al recitarilor inca nu incepuse, domnia sa in stilul usor autoironic menit sa descreateasca fruntile oricui, si-a justificat prezenta mereu repetata in spatiul muzeului ,,Mai demult, mama unui demnitar romasacan spunea in cancelaria Liceului 5, intr-un alt context, evident ,,De cate ori deschid televizorul, numai pe Ceausescu il vad”. Acum, dumneavoastra puteti spune la fel despre Ciobanu, care mereu apare in fata dumneavoastra. Regret, fiindca in locul meu trebuia sa fie scumpul nostru maestru, domnul Tudor Ghideanu, profesorul universitar de la Iasi, care din cauza ,,frumosului’’ de afara, n-a mai putut veni.  Eu sunt in  dificultate, nici nu stiu cum sa ma adresez autoarei: ,,scumpa mea eleva, draga mea colega, draga mea in cheia sol (fiindca noi ne-am cunoscut la Scoala de Muzica)’’. Sunt in dificultate pentru ca noi avem acum in fata carti de literatura, si nu trebuie s-o mai felicit pentru interpretarea la pian fara partitura, ci pentru ca scrie o frumoasa poezie, fara sa aiba o relatie cu un anumit stil, sau cu un anumit alt autor, dumneaei fiind unica in modul de exprimare. Este o colaboratoare si coordonatoare deosebita la tanara editura romascana ,,Musatinia”, oferindu-ne un alt volum de poezie, volum care de data aceasta parca ii reflecta biografia, ca o metafora. Sa nu uitam ca a fost profesoara de romana dar mi-a fost colega, si poate de aceea la volumul de poezie de fata am avut onoarea de a scrie post-fata, prefata fiind a multpretuitului domn profesor universitar Tudor Ghideanu, care se trage nu de departe  si este academician, academician international.
Din acest volum rezulta ca autoarea stie ca viata nu inseamna numai bucurii, dragoste, flori, existenta ,,cu capul in nori”. Ca s-o intelegi nu-ti trebuie cartea de logaritmi, trebuie sa fi trait viata asa cum este ea, pentru ca este o reflectare a realitatii de toate zilele, asa cum o surprinde Cici, poetic, nu ca pe un reportaj dintr-un ziar. In frumoasa ei poezie, printre randuri poti citi ca nu are volume mari ci volume cu amar, pentru ca viata este o lupta. In versuri arata frumusetea bataliei, arata ce insemna blazoanele victoriei, dar mai arata si cum este atunci cand ramai singur acasa si nu-ti mai poti permite sa deschizi sifonierul cu blazoane, sifonierul cu spadele, sau pe cel cu coroanele cu care ai fost incoronat in viata. Ai spune ca ea isi reaminteste la gura sobei ce a fost, traieste ce este si se gandeste cu emotie daca maine va mai fi ceva, si daca va mai fi, ce si cum va mai fi. Este mereu o poeta interogativa, preocupata nu numai de ce va fi, ci si de ce a fost asa. Pentru ca a fost profesoara de romana este legata de continentul Eminescu, iar Eminescu spune undeva ca trecutul si viitorul sunt a lumii doua fete. Se pare ca in poezia dumneaei sunt trei fete: exista trecutul, exista prezentul si viitorul. Pentru ea trecutul insemna amorul, prezentul amarul, viitorul inseamna amnar: o scanteiere scurta, si nu se stie ce se va fi pe urma. Unii spun: dupa noi potopul, poeta spune altfel: dupa noi va veni infinitul. Si-n felul acesta ne invata sa nu fim revoltati, sa nu fim baricadisti desi ea este baricadista, dar pentru baricadele ei nu foloseste  caramizi si scanduri, ea se duce pe toate campurile si campiile din jur, culege buchete de flori pe care le pune in fata spunandu-i vietii: Hai viata, vino si loveste in mine! Desigur viata, vazand atata bucurie si frumusete de flori, trece pe langa ea, poeta ramanand singura. Poezia ei este profund meditativa, si daca alti poeti fac haz de necaz, ea inlocuieste hazul cu meditatia, si nu face meditatie de necaz, ci ne spune noua necazul, cu meditatie. Citind o carte din trilogia ,,Pal’’- iana (spun asa introducand-o in marele stil al planetei), rezulta mereu ca asta este viata, daca nu, poti sa te duci, dar de fapt ramai tot cu noi, si amandoi brat la brat vom sti sa luptam. Dumneaei a luptat o viata intreaga, si-o felicit nu doar pentru cartea din fata mea, ci si pentru galaxia ei de baieti pe care o are in jur, ma refer la cei doi fii  admirabili care sunt prezenti aici in sala. Cartea de fata, pe langa faptul ca are un autor pe care-l vedeti langa mine, grafica admirabila fiind realizata de unul dintre cei doi baieti, motto-ul de celalat, mai are la inceput o prea indelungata, frumoasa si minutioasa prefata semnata de maestrul profesor universitar Tudor Ghideanu. Volumul pe care-l veti aplauda, mirandu-va ca si la Roman se poate asa ceva, este in fond un lexicon care cuprinde nume mari  si nume multe, nefiind doar o suma de poezii la care trebuie sa tragi perdelele, sa stingi televizorul, sa scoti radoul din priza,  si dupa ce se lasa intunericul,   sa-l citesti.”
Pentru ca doar l-a suplinit pe domnul prof. Ghideanu cu expunerea sa, domnul profesor Ciobanu si-a cerut metaforic  iertare, considerand ca spusele domniei sale n-ar fi fost a la George Calinescu, parere cu care nimeni nu a putut fi de acord.  N-a incheiat fara sa sublinieze faptul ca si la Roman se nasc oameni, stiindu-se statutul de ,,provincie’’ al municipiului nostru fost capitala de judet, defavorizat economic si admnistrativ dupa alipirea la Bacau sau Piatra Neamt.  Pentru a-si sustine convingerea, a adus si prezentat celor din sala mai mult de 12 volume aparute in ultima luna de zile, ale autorilor romascani, dintre care enumeram cateva: ,,La umbra timpului’’ autor Cecilia Banica Pal, ,,Mama si cu fratii grasi’’ autor Tudor Ghideanu, ,,Tu, iubirea mea cea mare’’ autor Natalia Rusu,  ,,Nunta neagra’’ autor Gheorghe Andrei Neagu, poezii hayku autor Tipordei Ioan, ,,Trecand pe zebra vietii.. autor Mihai Horga, ,,Paznicii peretilor’’ autor Corneliu Paiu, ,,Regasirea instrainarii’’ autor Mihai Stirbu, ,,Pur si simplu” autor Ioan Dobreanu, ,,Cultura lui  Eminescu’’ autor Viorica Constantinescu, grafica Violeta Lacatusu, un album de arta al lui Iosif Haidu, si nu in ultimul rand ,,Olnefonismul’’, al treilea volum al trilogiei avangardiste ,,Mileniul trei pe portativ’’ autor Gh.A.M. Ciobanu. Mai mult, in urma cu vreo 15 ani, cand s-a conturat perspectiva unui festivalul de muzica la Roman, domnia sa l-a botezat ,,Bagheta de Cristal’’, argumentul fiind cele peste 20 de personalitati ale muzicii, plecate din urbea musatina. Un reprezentant al conducatorior culturii judetului Neamt, domnul Cristian Livescu, surprins la auzul listei care incepea cu Sergiu Celibidache, Mihail Jora, D.D. Botez, George Pascu, a declarat placut surprins, (sau, poate cu o usoara invidie…) ,,Pai, daca Piatra ar fi avut macar jumatate din numarul muzicienilor romascani, ar fi ajuns oras international”. Parafrazandu-l, domnul profesor i-a felicitat pe toti cei din sala, aratandu-si bucuria ca unul dintre oamenii de cultura ai orasului super-international Roman, poarta numele Cecilia Banica Pal.
Un adevarat periplu sonor prin poezia Ceciliei Banica Pal a fost recitarea, pe fundalul muzical discret, asigurat de grupul vocal al Casei Armatei si de elevele Scolii de Arta ,,Sergiu Celibidache’’, a versurilor din proaspatul volum.
Aflandu-se printre oameni care-o pretuiesc, avandu-i aproape pe fii si pe un nepot, s-a adresat celor de fata si doamna profesoara Cecilia Banica Pal.
‘’Mi-e tare greu sa vorbesc intr-un moment in care auditoriul este unul inzestrat cu foarte multa sensibilitate, cand o parte dintre dumneavoastra ati fost cei pe care v-am privit in bancile scolii, si pentru care am pastrat impreuna icoana celor care ne deschideau sufletul spre cultura. ,,La umbra timpului’’ s-a nascut tocmai dintr-o meditatie asupra timpului pe care l-am trait. Timpul este ireversibil, este adevarat, totusi exista, asa cum spunea Marin Preda ,,repetabila povara’’. Iata, intr-o alta maniera la mine s-a materializat tocmai in aparitia acestui volum in luna februarie, luna in care m-am casatorit, si-n care venind demult cu trenul de la Faurei – Braila, am ajuns la Roman unde am stat o zi, fara sa stiu ca aici ma voi stabili. Parcul era plin de zapada si consideram, noi fiind tineri atunci, ca decorul acela de iarna era darul pentru nunta noastra. Dupa 58 de ani de casatorie, iata ca in acelasi zile de februarie traiesc o alta emotie, pot afirma ca mult mai puternica pentru ca este la o alta varsta, cand altfel percepem lumea. Am socotit ca si acesta este un dar, un dar pe care l-am primit cu intarziere, tocmai pentru aceasta viata pe care am dus-o La umbra timpului. Cate nu se intampla la acesta umbra pe care noi o simtim. Nu este perceptibila, dar este in noi. Traim aceste emotii, traim faptele, intamplarile, iubirile, dezamagirile; toate le traim in timp si le pastram in timp. Vedeti, pentru mine, tot ce mi s-a intamplat a fost un sir de, n-as putea sa spun ca nu numai de trairi, ci de incercari date pentru a vedea existenta mea, poate si-n poezie. Am inceput foarte timpuriu sa scriu, dar timpul mi-a fost potrivnic, mi-a fost dusman chiar. N-am putut sa ma debarasez de poezie, n-am scris, am purtat-o in suflet, am citit poezia altora,  am plans, am ras poate pentru ca mi s-a oferit altceva. Mi-a oferit Dumnezeu doi copii inclinati spre arta si-i vedeam pe ei, ma vedeam prin ei, si toate astea au fost timp. Timp rascolitor, asa cum spuneam intr-o poezie din ,,Sentimente metalice’’, timp care ne-a marcat existenta, timpul in care asteptam linistea ca totdeauna, linistea de dinainte de noi, linistea  de dupa noi, unde ne gasim in acest timp care ne-a fost dat. Dar o alta fateta, pentru ca n-o sa discut prea mult despre poezia mea, o alta fateta a vietii mele si a existentei poeziei mele, este influentata de oamenii acestui oras carora le-am dedicat o poezie, pe care-o voi recita: ,,Labirintul pasilor uitati’’. Sigur, invatand la Buzau, un oras cu un potential cultural, tot un oras in care oamenii traiesc arcade in timp, cand am venit la Roman am gasit acesti oameni, deschisi spre ce imi placea mie. Eu multumesc tuturor fostilor mei elevi, au fost minunati, si pe unii ii vad aici in sala. Au fost cei care m-au ascultat, poate m-au aprobat sau nu, nici pe mine nu m-a interesat lucrul acesta, ci m-a interesat sa le daruiesc dovada, sufletul meu. Pe parcursul anilor mi-au demonstrat acest lucru, mi-au aratat respect si stima de care avem fiecare nevoie. Elevii au fost sprijinul meu moral in orice activitate, si pe unii ii vad aici. Apoi au fost oamenii de cultura. Muzeul de Arta a fost locul in care m-am simtit intotdeauna bine; totdeauna am avut altceva de invatat, totdeauna a fost domnul profesor Ciobanu care ne-a incantat, care ne-a invatat, care  ne-a plimbat in toate domeniile, este unic. Stiu ca-i este greu ca fiecaruia sa spuna cuvinte, dar el le spune din suflet, a daruit,  si de aceea si noi ceilalti  am fost receptivi la arta. Datorita domnului Ciobanu, generatii intregi au gustat arta, in toata plinatatea ei, fapt pentru care noi ii multumim.
Toate generatiile de elevi, toti oamenii de cultura ai Romanului, in timp au dat dovada de receptivitate, si spiritual si material. Fiecare mi-a dat ceva: puterea de a vorbi in fata dumneavoastra, puterea sa scriu, puterea sa ma simt fiu al Romanului, fiindca din 1958 pana acum aici am trait si aici m-am contopit cu idealurile intelectualilor, muncitorilor, oamenilor din Roman. Poate va intrebati de ce am subliniat cuvantul ,,muncitorilor”. N-am sa uit niciodata: 30 de ani din viata le-am fost profesoara la seral si cred ca nimeni n-a putut sa-i cunoasca mai bine decit un profesor care 30 de ani ii astepta sa vina de la fabrica, sa-i asculte, sa-i inteleaga si va spun sincer, cand am fost prima oara la Tevi ca diriginta sa stiu cu cine lucrez, si-am  vazut tevile incandescente, i-am vazut pe elevii mei pe jumatate dezbracati, curgandu-le sudorea de pe ei, i-am socotit eroi. Sincer va spun, sunt mandra de generatiile care au iesit de la seral in Roman. Nu conteaza titlurile pe care le-au dobandit, toti oamenii care au trecut la seral prin liceul nostru sunt oameni deosebiti si-i pretuiesc pentru ca-si luau din timpul lor ca sa invete, si la randul lor acum daruiesc fiindca au devenit pictori, poeti, ingineri, profesori, muncitori de inalta calificare, maistri.’’
In cuvantul final, i-a multumit doamnei Tutuianu, reprezentanta Editurii Musatina, pentru harul pe care-l are, pentru ca si aici trebuie sa ai ceva de spus, cu o grafica frumoasa, sa stii sa realizezi carti, sa-i multumesti pe cei care au creat. I-a multumit pentru ca i-a fost eleva, si pentru tot ce a facut pentru sarbatoarea de astazi. Le-a fost recunoscatoare si celor din grupul vocal al Casei Armatei, si elevelor de la Scoala de Arta care au contribuit la realizarea momentelor muzicale.
,,Daca un moment din viata este ca acesta pe care l-am trait eu astazi, inseamna ca planeta, asa cum spune domnul profesor Ciobanu, nu va pieri niciodata. Va multumesc!’’

Mihai Stirbu