DACA AS VREA SA PREDIC

de Adrian Botez

 

daca as vrea sa predic – n-as gasi ce sa

spun: as bâigui câteva vorbe

stinghere – si-apoi as tacea – rusinat

într-un colt de minune

 

n-am umblat lumea în lung si în lat

n-am pasit prin iarba – prin roua si-n soare – alaturi de

mari multimi de oameni – framântând

cu sfânta socoteala – în picioare si între pumni

pamântul

 

nici marile n-am înfruntat – în

fratii ale spumei talazului – nici în

fata pestilor uriasi nu m-am minunat

nici sub fâlfâitul cumplit al pasarilor vazduhului – rasarite din

neantul apei – nu m-am închinat

 

n-am cântat seara la focuri înalte

încercând sa ispitesc cerul si-ale lui

de aer mult si-ndesat – porti enigmatice – si

sipete scumpe si rare – cu multa

si îndelunga chibzuinta – dumnezeiesc

ferecate

 

n-am stapânit popoare fara de numar – închinându-le

lunii si soarelui – si nici piramide

n-am durat – în amurg

 

nu m-au vizitat – mari si mici – pasarile dumbravii – în

diminetile începutului lumii – si

n-am schimbat vorbe si nevinovate

ori cam desucheate

flecareli – flacarui – cu îngeri

seara – dupa ce-n siruri

nesfârsite – vitele se retrageau

de la adapat – lasând loc curat de

hodina – pe prispe si-n jurul

fântânilor – huhuind – din adânc – cu

glasul batrânilor

 

si – mai ales – n-am întrebat muntii despre ceasul

tacerii – iar piscul mi-a ramas fratele de sub trasnet – dar

mut si podidit de

spumele verzi ale sfioseniei padurilor – de spumele

albe – ale-ndraznelii izvoarelor : acolo sus

între tancuri – stau – nevazute – cumplit templele – carora doar

când si când – în cutreierul vesnic al

mintii – le jertfesc

ori – dimpreuna cu nevazuti preoti sau

genii de noapte – în taina pietrei stelare – cioplesc si de zor

zugravesc – cu tunet si foc

icoanele zeilor fumegosi – salbatici ascunsi – furiosi cât si

temeliile zbatute-ale lumii

radacinosi – naivi si barbosi

 

…si nici macar Dumnezeu nu m-a

chemat – ca pe-un ciumat – din când în când – sa

ma ispiteasca din

cuvânt – sa-mi descheie

sufletul – acolo – deasupra

cerurilor – si sa privesc – stând – de-mprumut si

în joaca – pe tronul lui

oceanele si câmpiile lumii – ca

pe niste locuri de tot sfinte – numai bune de

arat – cu privirea – cu

mintea – si – gemând de lung dor – pregatite spre

a fi însamântate – prin

alba de nesomn – nazuinta

 

n-am lasat vreodata foarfecele croirii de lume

cu gura deschisa – temându-ma ca-i voi

fi – eu însumi – mereu

hrana a nesatulei lui lacomii – sau ca

printre buze de fier – îl voi face-a rosti

ce nu se cuvine – cu prea multa

nemasurata si nerusinata pofta – prin nesabuinta mea

el va naste – numai începuturi de lume – monstri pe cioate

sprijiniti – orbi zurlii

muti – surzi si

sanchii

 

ce-as putea spune mai nou – la

cotirile fluviilor? – ele n-au nevoie de

glasul meu – pentru a-si

schimba – în rastimpuri – pozitia lunecosului

trup – sa nu le amorteasca apele – deltele

sfinte – si sa nu se lase napadite de bolile

stimelor – când istete – când

trist cântatoare – în noaptea

nelinistii

 

ce-as putea rosti în fata

popoarelor – care se misca – tacute – în

umbra si dupa umbra Lui Dumnezeu – ascultând

noapte de noapte – crugul stelelor – spre

a sti – a doua zi – cu ce rugaciuni sa-si întâmpine

cirezile faptelor?

 

sa stau – ca sub ploaia de roua a

lunii – sub propria-mi sudoare-n amiezi

si sa-nvat sa-nserez : e singura predica

folositoare si dezmierdat potrivita

oaselor mele – pe cer plutitoare

oaselor mele – prin care

trec aer sfânt si nemaiauzite cântece – si peste care

din când în când – se rasfata-a minune si-a

rasarit de proaspata lume – o

floare

***

http://adrianbotez.com/Poezii.html

Imagisme

de Nicoleta MILEA

 

Imagisme

 

La raspântia stelelor

serpii musca

octave senine.

 

Castelul lui Kafka

în parabole deschise

curge verde.

 

Endecasilabii

nebuni alearga

prin ploaie.

 

În plin tsunami

discobolul

saruta luna plina.

 

xxx

 

Pe strada frunzelor

la numarul sapte

locuieste

ultima taina a noptii,

pas lânga pas,

armura pentru verde –

trec doruri

pe sub ceata oglinzilor,

cuvânt lânga cuvânt,

ardere pâna-n zori…

Cine spune

ca-mi joc nenorocul

pe o potcoava de fum?…

 


CRONICA – BAKI YMERI

de Ioan LILA

 

Poeme alese din volumele „Kaltrina”, 1994, „Dardania”, 1999, „Lumina Dardaniei”, 2004 (aparut sub egida Muzeului Literaturii Române), „Drumul iadului spre Rai”, 2005.

 

Multumesc, domnule Olaru. O sa încerc sa scriu despre despre poeziile si valoarea poetului Baki Ymeri, care este concis si metaforic prin excelenta („Cu sânii tai strapungi noptile,/ Cu pântecul tau rotesti soarele”); de obicei, în poezia moderna, se bate saua ca sa priceapa iapa, care este la pascut; glumeam! e bine ca se scrie multa poezie… pe mine ma bucura orice poet, mai ales cei „alesi” („Si te-neci tot mai goala/ Si nu-i nimeni sa-ti prinda/ În agrafa din poala/ Parul greu ca o bezna/ Tremurând lânga glezna.”)

 

Locuind în Franta de vreo cinci ani, numai internetul ma mai tine aproape de limba romana… Si ce limba minunata… („Numai zeitele se pot lauda/ Cu acelasi cutremur/ al sînilor/ atunci cînd pasesc”) Cît despre mine, nu va luati dupa cele auzite… nu am orgoliul asta… scriu si eu, cum pot, cît simt… si, mai ales, sînt romancier (de, ma laud, ca n-are cine!!!), dar, mai ales, nu sînt critic, sînt cristic.

Ziceam ca se scrie multa poezie în patria noastra limba romana si e bine ca se scrie, pentru ca în oceanul lingvistic în care înnotam cu totii, valurile se prabusesc peste malurile strivite de stele si nuferi albastri. Un poet uluitor de delicat este Baki Ymeri: „Esti ca boarea cea usoara/ Ca o pofta leganata/ La un piept de domnisoara./ Esti, oricând, ca niciodata./ Niciodata nu stii când/ Esti ca pasarea furata/ De vazduhuri pe pâmânt.”

Neavînd uneltele necesare ale unui critic, ca sa-i analizez poezia, îmi asum bucuria de a scrie numai despre ceea ce îmi place mine. „Atât de dulce/ Încât/ Buzele tale/ Pun doua amprente/ Cu zmeuri de miere/ Pe buzele mele.”

 

Citindu-i poemele, m-am trezit în fata unor tablouri pline de gratie, cu tuse delicate, amintindu-mi de François Boucher, unde tablourile capata o coloratura emotionanta. Sa pomenim numai de „Diane sortant du bain” sau de „Blonde Odalisque”. Si asta face Baki Ymeri, picteaza delicate scene emotionante, pe fundalul carora parca auzi sonata „Claro de luna” a lui Beethoven. Dar, dincolo de simplitatea desavîrsita a emotiei pure, se desfasoara mai multe straturi de lectura, pe linia marilor poeti, ca la François Vilon: „Où sont les gracieux galants/ Que je suivais au temps jadis,/ Si bien chantant, si bien parlant,/ Si plaisant en faits et en dits”. („Le testament”, XXIX). Sau la Rimbaud („Ophélie”): „Sur l’onde calm et noir où dorment les étoiles/ La blanche Ophélie flotte comme un grand lys”. Si linia asta poate continua cu Pierre de Ronsard (Odes I, 17): „Mignonne, allons voir la rose…” Uite aici perfectiune: „Vino, iubito/ Sa devenim vecinii luminii!/ Tu nici nu stii/ Ca în fata ta/ Exista biblioteci neguroase!/ Vino, am soptit./ Deschide aceste antice carti / Si lasa-ma/ Sa-ti mângâi trufia!”

Baki Ymeri este un poet adevarat si, mai ales, important în pieisajul liric romanesc: „De ce ma vrei?/ M-ai întrebat. (…) Nevazute albine/ Îti desenau pe buze o inima./ De ce ma vrei?/ M-ai întrebat./ Nevazute albine/ Se trudeau sa poarte prin aer/ Tremurul inimii tale.”


Ioan LILA

28 mai 2011

Franta

 

 

Simti?

de Jianu Liviu-Florian

 

Erau la Teatrul de Papusi, odata –

Pe-un ultim rand, dupa dejun, flamanzi –

Acuma vin la Maica Preacurata,

Tot asteptand, si resemnati, si blanzi –

 

Pe lumea cea perfecta, ce sa faca?

Unde esti, Doamne, Tu, sa ii inveti?

Ca uite, eu, dintr-un salariu, daca

Le dau cel mult un pumn de pufuleti –

 

Someri prea tineri, ce se stiu acasa

Sub cerul liber peste usi inchise,

Ce stau si ei, cu Dumnezeu, la masa,

Si ca si El, mananca scrum de vise…

 

Copii ai strazii? Dar e loc pe strada,

De ei, printre masinile savante?

Invata-I, Doamne, inca sa mai creada

Ca lipsurile lor sunt briliante!…

 

Murdari, rufosi, mai stiu vreo meserie?

Mai sunt umani, sau maidanezi cuminti?

Cand vad ca-s inutili, cu darnicie,

Te-ntreb, perfectul meu aproape: Simti?

 

19-20 mai 2011

 

O DUNGA – FIZIC – INEXPLICABILA

de Adrian Botez

O DUNGA – FIZIC – INEXPLICABILA

aud – undeva – ecoul degetelor

mele – batând un

ecou de mars – pe un

ecou de margine de masa

viata mea s-a jucat la

zaruri – si

toti câti au pariat pe ea – au

pierdut

stafiile degetelor mele au

înconjurat – în hora tacuta

jilava si rece – stiloul – si l-au silit sa se

miste – în sensul celor

scrise aici

…ferestrele s-au înfundat – negre – cu

liniste: pe sub pragul

inimii mele – se scurge

catre plamânii mei – învinsi

istoviti – care de mult s-au

predat – gazul otravitor (lingând

timpane – amintiri aeriene

de mult uitate priviri) – al

amaraciunii

…mestec proaspete flori de

salcâm – si mor: ramâne – din

toate – un surâs – excesiv

întins pâna sa plesneasca – de

rabdare

…elasticul surâsului rabdarii

s-a rupt – în toate partile

dintr-odata…

…de fapt – sora de salon care sta

aplecata peste patul unde scrie c-as fi

fost eu – se sterge de zor – pe obraz

de o dunga

rosie – fizic

inexplicabila

***

SOLUTIA

se întâmpla atâtea

lucruri – în lume – total

inutile – exasperant

inutilizabile

„- a iesit o carte

extraordinara!” – „-…toate

cartile care ies – sunt

extraordinare” – „-se striga – de

undeva!” – „-…de peste tot

se striga – de

foame – de

moarte – de

sanki

„- a murit un

presedinte!” – „-…au murit atâtia

presedinti..unul dupa

altul” – „-…si papa” – „- …si

papi au murit

sodom

„- a înviat

unul” – „- …mereu

învie câte

unulasa

demonstrativ

…ce-i de facut – ca sa atragi atentia într-o

lume – în care – toate

faptele – devin lucruri:

lucruri mucegaite – de

dezinteresul general si

total – lucruri care

se rotesc în gol

inutil?

cum sa atragi atentia asupra

sângelui care

picura – gâlgâie – foarte

real – din cascate

rani – fara nicio intentie

ascunsa – ilicit filmata – de a se mai

întoarce la

inima – cum sa faci sa atragi

atentia – asupra

horcaitului – aspru ca

aripa diavolului… – …asupra

ultimului – …fara „va urma” – fara

partea a doua – secondo tempo” …! –

strigat de suferinta zvârcolita – si

moarte – cu dintii înfipti – buldogeste – în

beregata?

…lasi bratele-n jos – a

neputinta – apoi – straluminat de-o

idee – te duci în piata – la

rachetii moldoveni – si cumperi un

AKM: te duci

cu pusca automata sub brat – agale – pe

rând – la fiecare acasa – la

toti cei care ti-au trântit – data trecuta

usa-n nas – plictisiti de

avertismente si

exasperari fara

play back

…rânjind – privindu-l – pe primul

drept în ochi – fara sa

ochesti – tragi în plin – tragi pâna-ti

frige-ntre degete teava – urlându-i celui

acum interesat – pe când se prabuseste – strângându-si

între palme – spasmodic – pieptul bolborosind de

sânge: „- ei – ai mai murit undeva

cândva?

„- …asta

nu” – va mai apuca sa

suspine

…si asa

la toti – tuturor – pe

rând… – pâna când

nu va mai exista credinta nimanui în

trucajul mortii – si

nu vor mai exista spasmuri

cumplite – ca

forme ale plictisului generalizat –

cu cascaturi trosnind

alene – molima

a virtualitatii

demente – decadentei

molatic funebre

…de aici – va

începe

iar – lumea

curata – lumea

ochi viu în viu ochi – nu ochi în

stricla – sticla-n ochi

…Craiasa Zapezilor

Otravit Aburite – va

sucomba – spre

Triumful Înrourati

Tradafirilor

***

NU FACI CONVERSATIE CU UN ASASIN

nu faci conversatie cu un

asasin: îl distrugi – si

atât

ce sa mai discut eu – spre exemplu – cu

Moartea – care a dansat

ca un dervis dement – prin

toata viata mea – adâncind – în

pamânt si în

ceruri – pâna la

nevedere – tot ce-am

iubit?

acum – am prins-o în

fundatura Poeziei: îi înfig

pumnalul Cuvântului în piept – prompt si cu

Majestuoasa Tacere – si

pâna când nu vad cum ochii ei devin

cer înstelat si

liniste a Gradinii – n-o slabesc

nu faci conversatie cu un

asasin: îi scoti

pumnalul Cuvântului din piept – si vezi

vezi cu ochii tai naboind (prin

monstruoasa – cosmica ei rana

deschisa) – florile în gradini

***

SONETELE MARII NEGRE (1)

de Pascu BALACI


ÎN CALIMARA PONTICA, ALBASTRA…

Sub piatra asta zace un poet:

Publius Ovidius; astazi ma cheama,

Ca un patrician si om de seama,

Si-mi porunceste ca sa scriu… sonet!

 

Vechi amintiri întind pe sevalet

Sa zugravesc a Marii panorama..

Carmen et error”, ’nabusit exclama-

Inima lui e-al dragostei sipet.

 

În pontica si trista-i calimara

Eu ma scufund ca dupa zacamânt,

În metru antic pescarusii zboara,

 

Tesând statuii sale alt vesmânt:

Ma-ntorc spre tarmu-ncins ca spre o moara

Sa-mi macine o mierta de cuvânt.

 

O GHICITOARE


Ce mare-nchisa se adapa-ntruna

Din fluviile mari din Nord si Est?

Cine-i Oceanului Thetys, un rest,

Unde se naste din senin furtuna ?

 

Pe unde si-a-ncercat Orfeul struna

Si-a stat poetu – Ovidiu în arest?

Sub care val a aruncat un lest,

Istetul Iason ca sa fure lâna?

 

Ce tarmuri s-au colonizat – ´nainte

De a sosi pe mal Andrei cel Sfânt

Cu Legea cea mai noua si cuminte

 

Sub care a-nviat si-acest pamânt,

Udat de valul ce ne-aduce- aminte ?

(E Marea Neagra si de ea descânt…)

 

 

GÂNDITORUL DE LA HAMANGIA

Carte postala de filosofie,

O versta de pustiu între doi sfinti,

Semnul heraldic stramosestii ginti ,

Lut levitând fara a fi stafie,

 

Flamânzilor de sens, neagra lipie,

Necunoscutul genitor de printi

E Gânditorul cel fara de – arginti –

O palma la ubicua prostie.

 

Un pumn de lut strapuns de o Idee,

Transmisa spre galactici si noi nimbi,

Contemporana noastra Odissee

 

C-un altfel de Ulise –n mute limbi,

Miere uitata-n antice stiubeie,

Stea autohtona, fixa, de neschimb.

 

 

OVIDIU CRONICAR AL GETILOR

Exil nedrept, dar chin mântuitor:

Aproape haituit ca si Hristos,

S-a- nnobilat la Pont, oricât de jos

La pus Augustus cel neîndurator.

 

Dobrogei, ´nalt herald a fost, izvor,

Din care ma adap si azi, sfios,

De n-ar fi fost taxat „ireverentios”

N-ar mai fi scris de Geti, lamuritor.

 

La Istrul înghetat, modest si cult,

Ambasador al Romii-n Orient,

A povestit de-al Scitilor tumult…

 

Acum învat sa fiu ca el – clement;

Statuia azi i-o strâng în brate mult:

Cu cât el tace, e mai elocvent!

 

 

CINGATOAREA DE AUR A MARII NEGRE

Cum blana deasa-a oii strânge fire

De aur din montane aluviuni,

Tot astfel, steampuri pontice-n furtuni,

Au strecurat comori ca la nuntire:

 

Eterna râului Riomi scotocire,

Cu Ariesul, scos dintre genuni,

Toti afluentii – auriferi, nocturni

Continua – agatârsa tescuire.

 

Mai vechi ca Troia, artefacte de-aur

Din ale proto-tracilor morminte

Fost-au gasite-n al Dabenei plaur:

 

Coroana, masca, un pumnal cu tinte,

Margele si inele în tezaur

Si –o Closca veche, puii sa -i alinte.

 

 

PONTOS AXEINOS, PONTOS EUXEINOS

Pontos Axeinos-Inospitaliera,

Ti-a spus în patrusutesapte s cinci,

Din cauza furtunilor prelungi,

Poetul Pindar de pe riviera.

 

Dar au schimbat aceasta kalimera

Tot Grecii, ce lovind în caterinci,

Au debarcat oi,capre cu tilinci

Pe tarmurile Marii-n chip de sfera.

 

Asa încât, nu dupa multa vreme,

Vazând c-al lor negot prospera-n lume

Si cala de barbare grâne geme

 

Au scris ei cuvenitul, dreptul nume

De „Pontos Euxeinos” pe trireme –

Marea Ospitaliera – vechi renume!

 

COLONIZAREA GREACA

Histria, Tomis, Callatis, Odessos,

Heracleea Pontica, Sinope,

Colonizarea greaca, în sincope,

Messembria, Phanagoria, Chersones,

 

Trapezunt, Phasis, Dionysopolis,

Cu bai la care n-ai mai fost, Esope,

Dar ne-au ramas pâna acum metope:

Kimmerike, Panticapaion si Tyras.

 

Parthenopolis si Apollonia

Facut-au Pontul ospitalier

Si sa mai frânga-n vremi din dihonia

 

Astui pamânt pe post de vechi strajer

Ce trage-se din vechea Omonia

Ca sa ne fie azuriu laicer.

 

BOTEZUL MARII NEGRE

Aheii au numit-o pe greceste

Skythikos Pontos” – Marea Scita,

Iar Scitii iranieni, cu-a lor suita

I-au spus „Axaina”: „indigo”, se talmaceste.

 

Sintetiza Romanu – mparateste:

Pontus Euxinus”- greu strunita ,

Cu geti viteji la Istru daruita,

Cu mari furtuni strângând în al ei cleste.

 

Mare Maggiore”, zis-au genovezii

Cu-ai lor rivali, venetieni gentili,

Venira apoi,prin secole, erezii

 

Din turci ce-au exclamat, cei mai stabili:

Kara Deniz” în calduroase-amiezi

Iar „Marea Neagra” îi zic românii-agili

 

TOMIS

Cu sase veacuri-nainte de Hristos,

Vâslasii ahei din Milet acostara

Sa –nalte o Cetate legendara

La mijlocul Dobrogii –n mal frumos

 

Si vestea-o duse-n larg un albatros:

O ancora – descalecat de tara

În cea mai luminoasa, lunga vara

´Nainte de-anotimpul furtunos.

 

Si noul polis, TOMIS fu numit

Dupa isprava lui Iason si-a Medeii*

Apoi Bizantul l-a-mproprietarit

 

Prin Constantin ce darâmat-a zeii.

Küstenge i-au spus Turcii-mpatimit

Sa stearga ce-au întemeiat Aheii.

——————————————————————-

* O legenda relateaza ca Iason si prietenii sai imbarcati pe corabia „Argo” (de unde denumirea de argonauti), sprijiniti de fiica regelui Colhidei, pe nume Medeea, au reusit sa fure lâna de aur si sa plece pe furis, rapindu-l pe Absirt, fratele printesei. Speriati ca ar putea fi prinsi pe mare de regele Colhidei, pornit in urmarirea lor, Iason si ai lui l-au taiat în bucati pe Absirt si i-au pus capul într-o prajina pe o stânca a Constantei. Vazând capul fiului sau, regele Colhidei s-a oprit îndurerat sa-si poata îngropa fiul, renuntând la cautarea fugarilor. De la acest episod mitologic se pare ca provine numele de TOMIS, deoarece în limba greaca verbul „tomeo” inseamna” a taia in bucati” (n.a.)

 

Pascu BALACI

Oradea

iulie 2009 – mai 2011

 

—————————————-

BALACI Pascu, avocat, nascut la Sebisul de Beius, judetul Bihor, la 8 mai 1956. Membru al Uniunii Scriitorilor din România, este un binecunoscut om de litere oradean. Poet, eseist, romancier, dramaturg – autor a numeroase piese de teatru care se joaca (si în prezent) pe scene ale teatrelor de prestigiu din Romania. Este initiatorul si conducatorul cenaclului literar „Barbu Stefanescu Delavrancea”, care prin prestigiul care îl are uneste în jurul sau personalitati de seama.

 

 

ÎN VISUL GRADINII

de Adrian BOTEZ

 

ÎN VISUL GRADINII

în visul Gradinii ma voi odihni

si – de n-am fost smerit – acum voi fi:

pluteasca-mi mantii de senin pe umar

deasupra mea-i un stol de îngeri fara numar!

 

…si mintea-mi toarce preacuminte struna

si inimii i-am dat – pentru iubiri – arvuna:

s-a luminat fereastra Preacuratei –

sunt trubadurul asteptat al soartei…

 

…n-aduc suspin – nici fumuri de marire

doar inorogii blânzi ai Cosânzenei:

sunt doar vazduh – parfume si uimire

 

sfioasa raza-aprind – spre voalul genei…

…îngenunchem minunii de candoare:

Regina-n Cânt de Dor – Privighetoare!

***

 

VREMEA DREPTATII

 

suntem – cu totii – doar buni de pacalit

augustinprostii – claunii din reclama:

am obosit mortal si gura s-a coclit

timpu-i ca dracii-si schimbe sânge-n zeama!

 

nu am dat geana-n geana – toata viata

de-atât nedrept si-atâtea umilinte…

e-o mâna ce va strânge gâstireata:

sunt eu si-o stea – leproase constiinte!

 

nu veti scapa nici daca va-nghititi fiinta

e-un ceas si-un loc a dare socoteala:

deja peretii-s plini de scorojeala

 

deja vi s-a uscat – în fruct – putinta!

…porunca-a dat Satanei – Blândul Hrist

sa-si înceteze jocul – crud si trist!

***

 

 

 

MUSTRAREA DOMNULUI

 

verdele plin al gradinilor – precum

buzele tinere – mereu dornice de

sarut

 

albastrul sever al

cerului – ca sa nu se faca

seaca

destrabalare – trimite

peste gata de învapaiere – frunzele

Gradinii – o boare – subtil

mustratoare: „ati

jurat – sa-l asteptati – curat – pe

Mire! – altfel

unde si din ce va fi

Rodul?

 

…dar îngerii-pasari – curteni clevetitori

preaguresi – înca amâna

auzirea raspunsului – acolo

Sus… – spre unde

toate – buluc – fara întrebare – si

vesel – s-au dus!

 

***

 

CERSETOR LA DOMNUL

 

cersetor la Domnul – asasin de regi

cu ochi de agheazma vin la-naltul Tron:

am zdrobit în colburi înmultite legi

totusi – Mântuirea stiu ca nu e zvon!

 

osânda-mi se cânta prin copaci de rai

începutul lumii a-ngânat-o-ntâi:

pacatele toate sunt pe mine strai

vin la Hrist sa-mi fie – iarasi – capatâi!

 

ma târasc pe coate – picioarele-mi cioate

sângele îmi striga Numele din Cer:

am trecut prin viata – biruit-am zloate

 

nu ma mai spaimânta niciun temnicer!

…îngeri – Doamne – iarasi – prispa-Ti în lumina:

stiu ca-Ti scaperi lacrimi în biata mea tina…

***

 

 

SARCASMELE LUI DUMNEZEU

 

monstrii – sarcasmele Lui Dumnezeu

ori geniile – fapturi sub stele-uscate:

din Paradis în iaduri – alungate

pastrând – în fata – -oglinzi cu chip de zeu

 

de geamatul de monstru nu te-nfiori

Parinte – iar lacrima de genii

– …giulgii însângerate printre flori… –

te coafeaza – fulger de milenii!

 

târascu-si largfirea pe sub poala Ta

cutremura-si – sub dezmatul Cuvântului

toti solzii mortii – -armura lor preagrea

 

…cum s-ar mai darui-aripii vântului!

…dar dorul lor saurian – arhaic

Tu îl tratezi c-un pârtâit prealaic…

***

 

 

SONETUL TIMPULUI

 

trece vremea – trece vremea – trece vremea

alergai prin viata – bestie nauca

trece vremea – trece vremea – trece vremea

nu-nvatai sa cer – nici cum este de duca

 

n-am încredere-n lumina sau în noapte

te privesc chiorâs doar pentru ca existi

pentru mine codrul nu mai are soapte

pentru mine-n ceruri îngerii sunt tristi

 

un biet suflet – suflecat de minte

se târaste-n praful portilor de rai

nu-si gaseste lacrimi – nici cuvinte

 

de rugat pe Maica Florilor de Mai

…trece vremea – trece vremea – trosnesc grinzi:

au ramas din mine doar cioburi de-oglinzi

***

 

NICOLETA MILEA – Armura

Poeta Nicoleta MILEA a obtinut Premiul I pentru poeziile prezentate la sectiunea creatie literara, faza nationala a Cocursului de Creatie ,,Lauda semintelor, celor de fata si-n veci tuturor“, din cadrul Festivalului International ,,Lucian Blaga“, editia 6-8 mai 2011, Sebes- Alba Iulia.

Cinci zile de poezie cu Nicoleta Milea. Una in fiecare zi.

Armura” este pentru ziua de azi prilejul intalnirii cu poezia sa !

[pullquote]Motto: „Te privesc în oglinzile cerului cu disperare [/pullquote]

Armura

Pe strada frunzelor,

La numarul sapte,

Locuieste

Ultima taina a noptii…

Pas lânga pas,

Armura pentru verde-

Trec doruri

Pe sub ceata oglinzilor…

Cuvânt lânga cuvânt,

Ardere pâna-n zori…

Cine spune

Ca-mi joc nenorocul

Pe o potcoava de fum…


Georgeta RESTEMAN

Revolta?

 

Noapte de mai cu stele reci pe bolta

Si flori de mar pe ramuri împietrite

Gânduri icnind arar dintr-o retorta

În care disperate, durerile-nfratite

De-atâta chin în mine se revolta.

 

 

 

 

Parinti plângând neputinciosi destine

Copiii pribegind prin lan de vise

Pândind grauntele de dor de bine

Atunci când bat timid la usi închise

Si-s nevoiti s-apuce cai straine.


O tara-n care-i rege-acum minciuna

Batrâni cersind – cu lacrimi ruginite –

Un colt de pâine… si doar matraguna

Cu-amar le umple cupele-alamite

Din care sorb când îi mângâie luna…


Indiferenti, în jilturi aurite

Sfideaza un popor si vând iluzii

N-au teama de nimic, caci sunt elite

Ce nu mai vad si care fac pe surzii

La disperarea tarii de puteri sleite…


Frici razletite-n suflet, disperare

Cozi la sperante spulberate-n vânt

Biserici întesate si strigate-n altare

Cât mai rabda-vom pe acest pamânt

Atâta umilinta si-a lor nerusinare?


 

Sacuieu, 7 Mai 201

 

 

 

NICOLETA MILEA – Lentoare

Cu bucurie scriem: poeta Nicoleta MILEA a obtinut Premiul I pentru poeziile prezentate la sectiunea creatie literara, faza nationala a Concursului de Creatie ,,Lauda semintelor, celor de fata si-n veci tuturor“, din cadrul Festivalului International ,,Lucian Blaga“, editia 6-8 mai 2011, Sebes- Alba Iulia.

Ne propunem cinci zile de poezie cu Nicoleta Milea.

O poezie in fiecare zi.

 

„Lentoare”, este intaiul prilej de bucurie pentru cititori!

 

Talentata si inspirata – Nicoleta Milea –  a ales sa priveasca prin oglinzile cerului cu disperare!

 

Motto: Te privesc în oglinzile cerului cu disperare”

 

Lentoare

 

Nu stiu

Daca am murit de tot,

Dar sigur stiu

Ca mor în fiecare noapte

Strivita

De sângele zorilor…

Dimineata

Conduc cortegiul la gara…

Si nu oberv ca

Strada si-a fisurat

Glezna dreapta strigând:

-Ava,

Unde e sufletul noptii…

 


FERICIRILE DUPA IUDA

 

Imi place sa Iti dau binete

Din bunatatea Ta, cea vie,

Intr-o Biserica pustie,

Pustiu cum sunt, la batranete…

 

Ieri, Ti-am lasat un sac de haine,

Un preot bun, sa le imparta,

La oameni care nu-s pe harta,

Si parte n-au, de carti, si taine…

 

Azi, doua bonuri pentru masa,

Nu stiu de voi avea putere,

Unor batrani, fara avere,

Sa duc, sa-mparta, o frumoasa…

 

Ce fericit sunt, cand nimicuri,

Se duc asa, din mana-n mana,

Unde nevoia e stapana,

Si unde, Doamne, nici nu licuri…

 

Ce fericit sunt, cand adie

Firimiturile de Rai,

Si-acolo unde asteptai –

Langa cei buni, de-o vesnicie –

 

Firimituri din ce ne  dai…


6 mai 2010

Jianu Liviu-Florian

 

Angela Baciu si povestile copilariei

Si Isus le-a zis: „Lasati copilasii sa vina la Mine si nu-i opriti, caci Împaratia cerurilor este a celor ca ei.” – Matei, 19.14

Astazi chiar de m-as întoarce
A-ntelege n-o mai pot…
Unde esti, copilarie,
Cu padurea ta cu tot?
(“O, ramâi” de Mihai  Eminescu)

Silvia Filip, in Monitorul de Galati din 26 aprilie 2011, ia un interviu Angelei Baciu – poet, publicist, membru în Uniunea Scriitorilor din România- filiala Iasi, membru în A.S.L.R. Q Canada, autor a 15 carti de poezie, publicistica si poezie pentru copii.

Autoarea, in preambulul interviului scrie ca:

De-a lungul vremii, poezia sa a fost tradusa în numeroase limbi, prezenta în dictionare si antologii, primind numeroase premii nationale si internationale pentru poezie, publicistica si pentru promovarea culturii românesti în spatiul European. Cu ocazia primei editii a „Povestilor pentru copii cuminti” intitulata  „Joia de poveste”, initiata de scriitoare în parteneriat cu Libraria Humanitas Galati, am poposit, asa cum era si firesc, într-un tinut fermecat, tinutul copilariei.

Puritatea si bogatia copilariei este esentiala si foarte importanta in economia vietii fiecaruia dintre noi.

Asa se face ca toti oamenii “mari” si sensibili, nu numai ca au stiut si au simtit si au apreciat, dar ei s-au si intors deseori la numeroase momente stocate in memorie, la amintiririle  pastrate din anii copilariei lor.

Interviul poate fi citit la adresa:
http://www.monitoruldegalati.ro/societate/sa-ne-pastram-copilul-din-suflet-5223.html

GEORGE ROCA POET…

Trei ciobani,/ un deal si-o vale,/ soare gaben – un dovleac,/
turma s-a oprit la umbra/
pe-o costisa, sub copac.”
(Pictura naiva)

Ai zice ca George Roca umbla la sensibilitatea cuvintelor, reinventînd nu metafora, ci culoarea, cu o dezinvoltura ce vine din delicatetea si sensibilitatea sufletului sau poetic. Poezia asta trebuie citita sub un alt unghi, dincolo de suprafata poemelor intentionat calma, pentru ca sunt mai peste tot câteva niveluri de lectura. Dar sa nu facem afirmatii gratuite: „Acolo,/ pe insula fericirii noastre/ este vesnic primavara.”

Simplitatea este desavîrsita, emotionînd prin mestesugul cu care poetul George Roca îsi identifica arta poetica, „Acolo” devenind „numai acolo”, absolutizînd mesajul. Si, desigur, „primavara” se identifica în absolut cu tineretea vesnica a spiritului, a poeziei în cele din urma.

Uite alta gama, plina de muzicalitate: „S-a nascut din stropi de ploaie/ Ce cadeau pe-un vârf de munte/ Apa ce tâsnea navalnic/ Din fisuri mari sau marunte.” Stropii de ploaie cadeau „pe-un vîrf de munte”, asemenea cuvintelor ce „cad” din vîrful creionului.

Încet, cu rabdare, litera dupa litera, imaginile se contureaza din propriul lor interior metaforic, la suprafata tîsnind poezia delicata si vie: „În inima ta,/ am descoperit un buchet de flori/ care,/ din când în când,/ dar destul de des,/ îl daruiesti prietenilor dragi/ pentru a-i face fericiti./ Acestia, la rândul lor,/ te rasplatesc cu o mângâiere/ pe/ fruntea ta de poet.// Se creeaza astfel/ o armonie divina/ care te face sa sari/ mai usor peste/ gaurile negre ale Universului.”

Eu nu sunt critic, ca sa disec poezia si sa-i descopar suprafetele, asa ca ma multumesc – neavând uneltele necesare unei analize detaliate – sa descopar frumusetea desavîrsita si, la George Roca, am avut ce sa gasesc. Iata cîteva metafore: „vazut-ai fluturi mândri/ zburdând în dans erotic/ sau un apus de soare ce se-îneca în noapte?”
Si: „într-o zi te-ai însurat cu ploaia”.

Sau „Ars poetica” a lui George Roca: „Pe sânii-ti proaspeti de fecioara/ Am pus doi crini, sub brat zorele,/ Pe pântece inimi din frezii/ Însagetate cu lalele./ Mai jos întins-am o garoafa/ Iar pe genunchi, pusu-ti-am roze,/ La glezne albe flori de nufar,/ si între degete, mimoze!/ Pe alba perna pus-am cale/ Si mândre flori de paradis…/ Pareai o zâna minunata/ Parca venita dintr-un vis./ Asa impodobita-n flori,/ Esti cea mai splendida mireasa/ Privindu-te eu te ador/ Iubito, dulcea mea craiasa!”
George ROCA este un poet adevarat !
________________________

Ion LILA
13 aprilie 2011
Franta