Este primavara, soare si merii sunt albi de floare.
Dinspre livezi te imbie un parfum ce se transforma
în suc dulce-acrisor avâd aroma de mar..
Peste vara, merisoare mai intâi verzi la culoare
se transforma într-o noapte în merele acum coapte…

Marul galben îl imbie sub a arsitei vapaie,
setea-i parjoleste trupul si Adam doarme pe-o claie.
Se trezeste si zareste marul auriu din pom
si fara sa stea pe gânduri il inhata, mai ce om …
Marul îi ramâne-n gât desi Adam tot înghite
o sa vada lumea-ntreaga ce-ai facut pe negândite.

Intr-o alta poienita, Eva cade în ispita
si culege doua mere, dar precauta, chitita,
le ascunde sub camasa sa nu fie oropsita…
Merele sunt parfumate, acrisoare, mari si rosii –
ca se vad de la distanta si imbie pofticiosii.

Adam o vede pe Eva – jos în vale, la izvoare,
si-l cuprinde marea sete vazându-i merele-n zare.
De sub tufe lunecând, intr-un Mar-Domnesc se suie
sarpele chitit sa-i faca – fructul oprit sa-l înceapa.
Se preface ca nu stie si sa-ncerce îi îmbie
cu un mare Mar-Domnesc pe cei doi ce nu-ndraznesc.

Pentru marul rosu, mare, calca porunca-n picioare…
Mai târziu, pe luna plina, Eva si Adam suspina,
dar suspina de placere – a-nceput luna de miere
chiar acolo jos pe-o claie, în gradina lui tataie…

Cârdei V. Mariana