Tag: Patriarhul Teoctist

Momente şi Sciţe

On By GeorgeIn Culture, HistoryLeave a comment

VaisamarOriginally posted on Vaisamar:

Fiindcă ultima mea postare a atins nervul sensibil al „creştinării” Dobrogei de către Sf. Andrei, subiect despre care am mai scris cu altă ocazie, cred că e acum timpul să vin cu nişte lămuriri suplimentare pe această temă. Probabil că o cercetare de acest fel riscă să devină „extrem de jignitoare”, dar mă simt totuşi dator să dau justa măsură a „exagerării” de care am fost acuzat.

De la Patriarh citire

Pornesc de la o mostră de „discurs” tipic, luat din prefaţa Bibliei sinodale 1988, semnată de Patriarhul Teoctist:
 Continue reading “Momente şi Sciţe” →

Un Luther al României

On By nelursIn Bible, Christian Perspective, Ministry, Persecution, TheologyLeave a comment

“Nu e nici o originalitate sa observi ca noile generatii, pretuiesc valorile dispretuite ieri si dispretuiesc, la rându-le, valorile prezente.”

                                                                   G.Calinescu

In filmul documentar DUMITRU CORNILESCU, pastorul evanghelic Petrica Hututui este vocea care ne poarta gândurile si pasii pe urmele marelui nostru carturar si teolog, traducatorul Bibliei in limba dulce a poporului român (1921), intr-o talmacire exceptionala, situata intre primele traduceri de marca din toate timpurile si din intreaga lume!.

Documentarul citeaza din opera monumentala Viata si lucrarea lui Dumitru Cornilescu, publicata in 1981 de catre inginerul român Alexandru Maianu, Prefata lucrarii sintetizând cu maiestrie drumul parcurs de un alt mare Luther, român.

“S-au împlinit de curând 60 de ani de când Dumnezeu a facut românilor din tara si de pretutindeni un mare dar – Biblia, într-o traducere româneasca autentica, în graiul limpede si melodios care nea înaripat mintea si inima citind pe Creanga, Eminescu, Cosbuc.

Traducatorul Bibliei, despre care este vorba, a facut pentru starea spirituala a poporului român, mai mult decât oricare altul dintre înaintasii lui. El a introdus în casele românilor Cuvântul lui Dumnezeu, hranindu-i cu hrana spirituala pe care nici un scriitor laic nu ne-o putea da. Si acest om, spre deosebire de scriitorii amintiti mai sus, a ramas toata viata un necunoscut publicului român, desi a trait pâna în zilele noastre, fiind activ de-a lungul primelor trei sferturi ale veacului nostru, în anul 1975, la vârsta de 85 de ani, a trecut în împaratia luminilor, cel care a propovaduit lumina lui Dumnezeu fara întrerupere o viata de octogenar, atât în româneste, cât si în principalele limbi moderne.

Desi a fost nevoit sa traiasca ultimii 50 de ani ai vietii între straini, departe de vatra stramoseasca, el nu a uitat niciodata România. Am avut privilegiul ca în ultimii ani ai vietii sale sa-mi scrie si sa-i aud glasul. Vorbea cea mai autentica limba româneasca, limba pe care a iubit-o si în care a gândit pâna în ultimul ceas al vietii sale, desi 50 de ani nu a vorbit-o nici macar în casa, sotia nestiind româneste.

Rândurile care urmeaza sunt un prinos foarte modest adus memoriei lui Dumitru Cornilescu, la scurt timp dupa ce ne-a parasit. Dar chiar daca el nu mai este printre noi, el a ramas cu noi si va fi cu noi atât timp cât se va vorbi româneste, prin cele 5 000 000 de Biblii, în traducerea sa, care s-au raspândit pâna în prezent în casele celor ce vorbesc româneste pe toate continentele. Si Biblia tradusa de el continua sa se raspândeasca în cel putin 100 000 de exemplare în fiecare an. Daca alte carti de valoare ale culturii si spiritualitatii românesti au fost înlocuite în timp cu altele mai noi, curând dupa aparitia lor, Biblia în traducerea lui Cornilescu este înca pentru cei ce vorbesc româneste, aceeasi ca si acum 60 de ani. Si aceasta pentru ca traducatorul ei foloseste cel mai autentic limbaj românesc, care se adreseaza atât carturarului si cercetatorului, cât si fiecaruia din popor, dintre care trebuie mentionata multimea celor care au învatat sa citeasca, folosind ca abecedar chiar Biblia tradusa de Cornilescu.

Fiind de o modestie impresionanta, caracteristica marilor personalitati, si ascunzând cu grija de urechile marelui public orice ar fi putut constitui un prilej de mândrie pentru el, se cunosc foarte putine amanunte despre viata lui intima. Luptele de mare intensitate spirituala pe care le-a dus cu sine însusi, cu Dumnezeu si cu lumea, ne vor ramâne necunoscute pentru totdeauna. Nu stim nimic în afara de ceea ce el însusi ne-a lasat scris, într-o forma foarte simpla, într-una din cele mai modeste (si în acelasi timp pline de putere) brosuri crestine care s-au publicat în limba româna: Cum m-am întors la Dumnezeu si cum am spus si altora. Am citit-o de mai multe ori: când eram doar un copil, mai târziu, ca si acum, când scriu aceste rânduri. De mai multe ori, citind-o, am avut de gând sa scriu câte ceva despre autorul ei, despre conceptia lui asupra crestinismului, asa cum i-a fost descoperit de Dumnezeu. Dar de fiecare data am abandonat intentia aceasta pâna acum. Am abandonat-o, convins fiind ca nu voi putea adauga nimic de fond la expunerea autorului însusi, mai mult decât clara, completa si revelatoare. Mi s-a parut ca as comite un sacrilegiu.

Dar acum, dupa ce am a vut ocazia sa comunic personal cu autorul prin scris, si apoi sa iau cunostinta personal cu mostenirea spirituala pe care a lasat-o în dar viitorimii, dupa ce m-am inspirat din atmosfera de har de pe meleagurile unde a trait, în casa în care a trecut la Domnul sau, îndraznesc sa rup valul care i-a acoperit viata si sa fac cunoscut românilor pe acela care a facut mai mult bine spiritual neamului sau decât multi altii. Caci prin el, si pentru noi românii, „Cuvântul S-a facut trup, si a locuit printre noi, plin de har si de adevar“.

Scriind aceste rânduri am încercat sa redau nu numai lucrarea lui, ci si simplitatea, modestia care l-a caracterizat pe Dumitru Cornilescu. Am încercat s-o fac pentru a continua iar nu a întrerupe, ceea ce a constituit pentru crestinii din tara noastra, din Elvetia, din America si din alte tari, o minune a vremurilor noastre: un om mare, într-un învelis fara stralucire; un mare lucrator al lui Dumnezeu, într-un trup de lut, plin de toate slabiciunile oamenilor, dar în acelasi timp întarit de harul lui Dumnezeu.

Dumitru Cornilescu a trecut de curând la Domnul sau, pe care L-a iubit, L-a înteles, L-a ascultat si L-a introdus în casele multora din poporul sau, în forma cea mai reala posibila, prin Cuvântul scris, în acest fel lucrarea lui a fost si continua sa fie o binecuvântare pentru toti cei ce citesc româneste si înseteaza dupa Cu vântul lui Dumnezeu. Ca si lucrarea sa, viata lui Dumitru Cornilescu a fost o binecuvântare pentru multi.

Cunoasterea vietii lui de catre cei care L-au descoperit pe Mântuitorul citind Biblia tradusa de el, ascultând predicile lui în direct si prin radio, sau citind cartile scrise de el, nu poate fi decât de un real folos. Rândurile care urmeaza sunt o marturie a puterii fizice, sufletesti si spirituale care l-a însufletit de-a lungul întregii sale calatorii pe acest pamânt. Fie ca ea sa dea un nou imbold vietii de credinta a celor rascumparati din felul desert de vietuire, prin citirea Bibliei. Iar pentru cei care nu au citit-o înca si nu au descoperit izvoarele de apa vie care curg din ea, fie ca marturia vietii si lucrarii lui Dumitru Cornilescu, cuprinse în rândurile care urmeaza, sa constituie un imbold pentru citirea ei, spre spiritualitate. Lucrarea de fata se adreseaza de asemenea preotilor ortodocsi români, în ea ei vor reîntâlni un remarcabil coleg de breasla, care, prin traducerea Bibliei si prin propovaduirea principiilor descoperite în ea, a adus o contributie deosebita la realizarea menirii de preot, care este luminarea oamenilor prin Evanghelie. Public aceste rânduri cu ocazia unei duble aniversari: 60 de ani de la tiparirea primei editii a Bibliei în traducerea lui Dumitru Cornilescu si 90 de ani de la nasterea lui, la 4 aprilie 1891.”

Note

În urma unor puternice divergente doctrinare cu cercurile teologice ale vremii, Cornilescu este sfatuit de însusi Patriarhul Miron Cristea sa plece pentru o vreme din România, motiv pentru care s-a mutat în Elvetia, unde a si decedat în anul 1975.


AVEM NEVOIE DE CATEDRALA NEAMULUI!

On By nelursIn RomaniaLeave a comment

Vavila Popovici

„Credinta face ceea ce omul si legea nu pot face.”

Sfântul Ioan Gura de Aur

Stim ca ideea unei catedrale impunatoare în Bucuresti nu este deloc noua, ca ea aparut imediat dupa dobândirea independentei de stat – 1877, când s-a constatat ca nici o biserica din Capitala nu putea primi pe toti acei care ar fi dorit sa participe, în liniste si cu demnitate, la Te – Deum-urile oficiate. Arhitectii din acea perioada au executat unele schite de proiecte, care probabil, au suferit indecizii, amânari. Am intrat mai târziu în perioada comunismului când despre aceste schite si despre aceasta idee nici nu s-a mai pomenit, ateismul întinzându-si aripa malefica asupra populatiei tarii, condusa de comunistii atei care au demolat biserici în loc sa cladeasca. Fac o divagatie amintind ca ateii se scuza, spunând ca nu slujesc nici lui Dumnezeu, nici lui Satan. Dar cui atunci, le punem întrebarea ? Dictionarul specifica clar: Ateismul este negarea existentei lui Dumnezeu si a oricarei divinitati. Ateismul este considerat o moda, de altii o filozofie, iar unii îl considera chiar o boala care s-a agravat în sec. XIX, când europenii au început sa guste din tehnica, stiinta si libertati politice, afirmând ca omul poate totul, nu mai are nevoie de nimic, nici de Dumnezeu. În 1Corinteni 2:5 ni se spune: „Credinta voastra sa nu fie întemeiata pe întelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu”, si aceasta întrucât întelepciunea o putem dobândi numai cu puterea lui Dumnezeu. Ateii sustin ca nu e nevoie de o carte „sfânta” care sa-ti spuna ce e „Bine” si ce e „Rau”, empatia, ratiunea si experienta sunt suficiente pentru fiecare om. Ori istoria acestei lumi a dovedit, în primul rând, ca exista o lege morala naturala prezenta la toate popoarele si în toate epocile de cultura ca o realitate a vietii umane, ca o cerinta a ei. Aceasta lege morala este lucrarea Întelepciunii divine, este înscrisul divin al inimii noastre, ea prescrie omului caile, regulile de purtare care duc spre fericirea fagaduita; interzice caile raului, care abat de la Dumnezeu si de la iubirea lui. Crestinismul este plusul, învatatura unica si suprema a Mântuitorului Hristos. În Morala crestina intervine iubirea crestina, jertfelnica, daruitoare, deci se pune accent pe interiorul omului. Crestinismul a aparut pe fondul lumii greco-romane unde excelasera celebre scoli filosofice cu mari întelepti. De exemplu Platon si Aristotel, desi acordau prioritate legilor pozitive ale statului, recunosteau si existenta unei legi morale naturale care obliga constiinta omului chiar si acolo unde nu exista o lege pozitiva. Despre aceasta lege vorbea si Sfântul Apostol Pavel în epistola catre Romani 2:14-15 : „Pagânii care nu au lege din fire fac ale legii, acestia neavând lege, îsi sunt lor si lege, ceea ce arata fapta legii scrisa în inimile lor, prin marturia constiintei lor si prin judecatile lor”. Degeaba spun ateii ca sunt morali si fara Dumnezeu când moralitatea lor, poate sa însemne ura, razbunare si chiar uciderea semenului daca acesta din urma nu crede în existenta lui Dumnezeu. Nu asa au facut în perioada comunista, omorând cu bestialitate pe cei care se opuneau sistemului? Ei mai sustin ca ateismul nu este comunism, dar comunismul nu a avut la baza ateismul? Nu Karl Marx spunea ca Religia este opiul poporului? „Eliminarea religiei ca fericire iluzorie a poporului este necesara pentru fericirea lor reala…” Nu Vladimir Lenin a fost cel care a spus ca „Ateismul este o parte naturala si inseparabila de marxism…”? Nu Iosif Stalin a spus ca „…acest cuvânt al lui Marx este piatra de temelie a întregii ideologii marxiste despre religie”?Ateismul este categoric o negare, nu o constatare, o neutralitate! Nu poti sa constati si sa nu te situezi de o parte sau alta. Este ca si cum te-ai urca într-un copac si ai ramâne suspendat de o creanga… Cât timp vei sta asa?

Ateismul este negarea lui Dumnezeu si a tot ce nu cade sub simturi, dupa cum credinta este o afirmare a existentei lui Dumnezeu si aderare ferma la tot ce ne-a descoperit El.

Proiectul construirii Catedralei nationale a reaparut dupa 1989. Cu greu, dar s-a reusit sa se puna piatra de temelie, iar de curând, aflam din presa ca s-a ajuns la ultima etapa a fundatiilor speciale, una dintre cele mai dificile actiuni, întrucât se lucreaza sub nivelul apei subterane. „Corpul navei catedralei se va înalta în forma de cruce pâna la cornisa desfasurata la 45 de metri. Nava principala se împarte în trei registre orizontale preluate din traditia bisericilor românesti medievale. De asemenea, porticele sunt o sinteza între cerdacul popular si colonadele din arhitectura manastirilor si palatelor brâncovenesti. Acestea sunt amplasate la intrarea principala, protejeaza intrarile laterale din dreptul pronaosului si înconjoara semicircular absida altarului. Cele sapte turle sunt înconjurate de colonade, asemenea porticelor de la primul nivel, dialogând armonic cu celalalt registru compozitional, iar cea principala se va înalta pâna la 120 de metri.”

Catedrala se va ridica în capitala tarii noastre – Bucuresti, pe Dealul Arsenalului, un teren aflat în proprietatea Patriarhiei din 2005, acordat prin ordonanta de Guvern, având ca destinatie exclusiva constructia Catedralei Mântuirii. „La pretul ridicarii la rosu de 400 de milioane euro se vor adauga înca circa 200 de milioane de euro pentru picturile din Catedrala.”

Când au aparut aceste informatii, au început sa apara imediat voci contestatare, jurnalisti straini dar si persoane de la noi din tara, unele în cunostinta de cauza, altele complet în afara subiectului, au cules date eronate exprimându-si parerile, ne aprofundând subiectul, necunoscând „esenta”, as spune. Ce a ajuns în presa? „Catedrala Mântuirii Neamului costa 600 milioane euro, bani platiti de Guvern” si lumea a vociferat în nestire : „Guvernul da 600 milioane euro pentru o catedrala; aceste milioanele de euro ar fi putut fi folosite în scopuri mult mai benefice oamenilor!” „Cu ce ar fi cucerit inimile tuturor oamenilor Biserica?” Vai ce trist ! „Cu o investitie de 600 de milioane de euro s-ar fi putut construi o scoala pentru tinerele talente din toate domeniile. Ar fi putut construi un centru pentru olimpicii romani. Ar fi putut construi câteva mii de adaposturi pentru batrânii cu probleme ai României. Ar fi putut sustine zeci de cantine ale saracilor în toata tara. Ar fi putut… dar n-au facut-o”, s-a mai scris. În numele cui vorbesc? În numele acestei tari crestine? Nu mai calculati atât ! Patriarhia are oameni care sa se ocupe de aceste calcule ! Unii ziaristi, de buna credinta, au adus la cunostinta cititorilor compararea faptului ca în Bucuresti a fost construit Stadionul National, arena cu o capacitate de 55.000 de locuri, din fonduri publice, iar Catedrala Mântuirii Neamului va avea o capacitate de 5.000 de locuri, si punând întrebarea: „Nu poate fi construita  doar partial din fonduri publice, ceilalti bani fiind din donatii ale clerului si credinciosilor ortodocsi români din tara si strainatate?”

Actuala Catedrala patriarhala a fost construita la mijlocul secolului al XVII-lea (1656 – 1658), fiind initial biserica manastireasca, devenita ulterior catedrala mitropolitana în anul 1668, iar din anul 1925, odata cu înfiintarea Patriarhiei Române, a servit în mod provizoriu drept Catedrala patriarhala. În anii 1932 – 1935 s-au facut lucrari de restaurare. Se stie ca toate catedralele mitropolitane din provinciile românesti sunt cu mult mai încapatoare decât actuala Catedrala patriarhala cu o capacitate de aproximativ 500 de persoane. S-a vazut ca este neîncapatoare pentru numarul mare de credinciosi care în fiecare duminica participa la Sf. Liturghie, atât în interiorul, cât si în exteriorul acesteia. O noua Catedrala patriarhala mai încapatoare se impune în mod imperios si pentru marile sarbatori religioase si momente solemne bisericesti, cu caracter national si international.

Au intrat vreodata aceste persoane oponente, denigratoare, cum vreti sa le spuneti, în Catedrala actuala, au participat la o Liturghie? S-au gândit numai la risipa de bani, dar la risipa de energie pe care si-o asuma prelatii si toti cei care s-au angajat în aceasta lucrare s-au gândit? La dragostea lor întru Hristos? La câte generatii se vor bucura de aceasta sfânta catedrala, s-au gândit? Ar fi trebuit sa se bucure de curajul si judecata limpede a Patriarhului!

Câta cultura în acest domeniu au toate aceste persoane care-si dau cu parerea? Ce stiu sau cât stiu ele despre Credinta, Religie, Biserica? Stiu ei ca o Biserica ortodoxa este învelisul arhitectural al unui continut spiritual? Ca este o comuniune a oamenilor credinciosi întru Hristos – Capul Bisericii celei vii! În Evrei 13,8 se spune: „Acelasi ieri, astazi si în veci”, adica fiecare biserica ortodoxa trebuie sa exprime eternitatea în timp. Destinatia Bisericii, înca din primele secole, era considerata „Domus ecclesia”, lacasul de închinare, bunul sacru, spatiul liturgic, un loc sfintit si sfintitor.

Un Episcop îmi povestea, pe vremea comunismului din tara noastra, cum a venit o cersetoare, a cerut audienta Preasfintitului si a donat o suma mare, bani pe care-i strânsese din cersit, pentru refacerea turlei unei Biserici. Ce suflet avea aceasta femeie? Statuse ani de zile cu trupul lipit de asfaltul rece, umed, si meditase asupra vietii, vazuse oamenii din jurul ei, poate mai bine ca noi cei care trecem indiferenti pe strazi, sau obsedati de câte un gând, fara sa observam pe cei de lânga noi… Facuse ea acest gest pentru iertarea pacatelor ei? Nu! O facuse pentru iertarea pacatelor noastre! O facuse din dragoste pentru Hristos!

Sa ne gândim la vremurile lui Stefan cel Mare. La început domniei a avut grija sa refaca principalele mânastiri ridicate de înaintasii sai în scaun, iar în a doua jumatate a secolului al XV-lea s-au construit peste 44 de lacasuri noi de închinare, precum mânastiri, biserici si schituri, majoritatea dupa fiecare victorie câstigata împotriva turcilor. Sunt faptele lui crestine, fapte ale dragostei de oameni, de Ortodoxie, ale umanismului sau românesc si al respectului pentru credinta stramoseasca. De aceea poporul l-a numit „cel Mare”, si „cel Sfânt”. El a fost cel mai mare ziditor de locasuri de închinare ortodoxa din Moldova si chiar din întreaga tara. Multe dintre bisericile si mânastirile construite în acele vremuri, precum Bistrita, Dobrovat, Neamt, Putna, Voronet si altele, s-au pastrat pâna în zilele noastre si de ele s-au bucurat generatii întregi. Nu mai vorbim de marile catedrale ale românitatii ortodoxe din Transilvania! Dupa Primul Razboi Mondial, din care România a iesit traumatizata, dar învingatoare si cu trei teritorii majoritar românesti alipite la vechiul Regat, constructia de biserici ortodoxe a continuat, caracterul Nationalul capatând si dimensiunea sacra, pentru ca românitatea presupunea Ortodoxia. Prima biserica de mari dimensiuni construita în Transilvania a fost Catedrala mitropolitana din Sibiu (1902-1906), înainte de Marea Unire din 1918, în stil bizantin, fiindca renasterea româneasca avea nevoie aici, în Transilvania, de asemenea trimiteri la mostenirea Bizantului. Alte biserici de mari dimensiuni s-au construit la Cluj – Catedrala Mitropolitana, la Târgu Mures, Miercurea Ciuc, Medias, Orastie. Catedrala ortodoxa, cunoscuta si sub numele de Catedrala Încoronarii din Alba Iulia (1921-23), constituie expresia artistica a unitatii noastre nationale realizata prin actul din 1918. Ea a continuat, ca stil, atât traditia împaratilor bizantini, cât si a domnilor ?arii Românesti, cu elemente artistice din veacurile al XVI-lea si al XVII-lea, care au contribuit la constituirea unui adevarat stil românesc în domeniul bisericesc.

Pe scurt, vreau sa amintesc precizarile Patriarhiei Române cu privire la necesitatea construirii Noii Catedrale numita si Catedrala Mântuirii Neamului si anume ca ea va fi Simbolul demnitatii nationale, ca reprezinta o necesitate arhitecturala pentru o capitala europeana cu o populatie de peste doua milioane si jumatate de locuitori; Catedrala va fi un simbol al capitalei unei tari din Uniunea Europeana, Bucurestiul fiind la ora actuala singura capitala europeana fara o catedrala reprezentativa; asadar, construirea viitoarei Catedrale patriarhale nu distoneaza cu traditia europeana, ci, dimpotriva, o confirma; credinciosii români ortodocsi, chiar daca în majoritate saraci, reprezinta principalii donatori (finantatori), alaturi de Statul român – care doreste sa ajute la construirea viitoarei Catedrale patriarhale; atribuirea de catre Statul român a terenului pentru construirea Catedralei patriarhale reprezinta, mai ales, o reparatie morala pentru cele cinci biserici demolate de catre dictatura comunista, în aceeasi zona; ea va fi o constructie decenta si armonioasa, care sa evite orice stil gigantesc sau strivitor. „Biserica este singura scoala care nu se finalizeaza cu examenul de bacalaureat sau cu studiile de doctorat, ci ramâne permanent o scoala spirituala pentru toata viata, care îndruma oamenii sa caute viata cereasca vesnica, înca din timpul vietii lor pamântesti. În plus, ea este singurul spital care vindeca pe om de pacate prin iertare si prin cultivarea virtutilor, spre a dobândi sanatate sufleteasca si iubire curata pentru armonia în familie si societate.”„Catedrala reprezinta un simbol al demnitatii nationale, Biserica Ortodoxa Româna fiind astazi singura între Bisericile ortodoxe fara o catedrala reprezentativa pentru credinta majoritatii poporului român”, se mai mentioneaza în comunicatul Patriarhiei..

Cert este ca un locas de cult duce gândul omului catre Dumnezeu. „Biserica înteleasa în extinderea ei spatial-temporala si în coordonatele ei cosmice raspunde dorului dupa raiul cel pierdut”, spune frumos lect. dr. Mihaela Palade, în „Arta ecleziala – icoana a universului”.

Da, avem nevoie de o Catedrala a Neamului! Unde putem fi mai aproape de Dumnezeul nostru, atâta timp cât sanatatea trupului ne permite, decât în Biserica? Suntem facuti de la început sa avem în noi puterea lui Dumnezeu. Asa ne-a facut, suflându-ne suflare de VIATA! Iar în Biserica ne „ reîncarcam bateriile” primind energie, harul Lui! „Harul este „favorul” de care recipientul beneficiaza din partea celui care-l ofera.” Recipientul suntem noi, oamenii pacatosi, iar Cel care ne ofera este Dumnezeu si Fiul Sau – Isus Hristos. „În Biserica este Duhul Sfânt, Botezul, Sfânta Împartasanie, Preotia, Sfânta Liturghie, bucuria vietii si mântuirea. În Biserica sunt sfintii toti împreuna cu Maica Domnului si însusi tronul nevazut al Prea Sfintei Treimi”. Avem nevoie de CATEDRALA NEAMULUI!

Pun capat gândurilor mele, cu un poem scris cu ocazia vizitarii unei Biserici: Sunetele melodioase ale clopotelor,/ cu bataia ritmica, lunga care le-nsoteste,/ ma cheama./ Privesc de departe Corabia/ cu care strabatem oceanul vietii…/ Pasii urca cararea pietrelor reci ale pamântului,/ luminate de soare./ Ridic privirea spre crucea din vârful turlei,/ si înteleg iubirea lui Hristos,/ legatura dintre Cer si Pamânt./ Si parca – as dori sa ramân/ cu ochii atintiti spre cer…/ Intru-n Biserica, ma îndrept spre Altar,/ ma opresc în fata „Usilor Raiului”./ Ma simt usoara, plutesc./ Cu genunchii plecati rostesc rugaciuni,/ imploratii si gândesc:/ Daca rugaciuni nu s-ar mai spune,/ daca credinta nu am mai avea,/ pamântul parasit de cer/ cum ar arata?/ Îmi îndrept pasii spre „Tarâmul Întristarii”,/ spre care se îndreapta viata noastra, toata ./ Închid usa mare si grea,/ cobor tulburata/ cararea pietrelor reci.

Vavila Popovici –Raleigh, Carolina de Nord

 

PORTRET DE SCRIITOR: DOINA DRAGUT

On By nelursIn literatureLeave a comment

Georgeta NEDELCU

 

 

Nascuta într-o zi minunata de toamna, Doina Dragut a fost asteptata cu drag de catre parinti si rude. Toti s-au bucurat când au aflat ca va veni pe lume o fetita. Perioada copilariei în care timpul trecea încet, pare mai departe ca niciodata. În cazul meu, ca si în cazul scriitoarei Doina Dragut, copilaria pe care ne-am petrecut-o la tara, la bunici, nu poate fi comparata cu cea din timpurile actuale. Doina Dragut a facut clasele elementare în satul Silistea Crucii – Dolj, iar liceul la Craiova, unde a avut parte de profesori deosebiti. Nu i-a scapat nicio carte din biblioteca comunala, pe care sa n-o citeasca.

 O asemenea persoana nu se putea sa nu termine si o facultate si dupa terminarea ei a devenit o buna matematiciana. De-a lungul vietii ei, matematica a concurat cu literatura. A debutat cu un volum de poezii „Ceasuri de îndoieli” publicat de editura Spirit Românesc din Craiova, în 1994, caruia i-au urmat alte trei volume de versuri: „Detasare într-un spatiu dens”, aparut la editura Spirit Românesc din Craiova, în 1995; „Spatiul din nelinisti”, aparut la Slatina, în 1998, publicat de editura Scribul; „Ochiul de lumina”, editat de Fundatia Scrisul Românesc, Craiova, în 2000, urmate de experientele eseului „Arabescuri”, la editura Spirit Românesc, Craiova, în 1995. A urmat romanul „Suferintele unui redactor”, aparut la editura Alma din Craiova, în 2006.

 Doina Dragut trece de la functiile matematicii la functiile estetice ale rostirii, dedicându-se jurnalismului, informându-si cititorii prin stirile de ziar, facându-si meseria cu aceeasi dezinvoltura, indiferent daca este vorba despre o cronica plastica, literara sau chiar eseuri.

 „Nelinisti prin timp”

 Cartea „Nelinisti prin timp” este împartita în patru parti, în care sunt cuprinse: articole si eseuri (partea I), prefete (partea a II-a), recenzii si cronici (partea a III-a) si cronici plastice (partea a IV-a).

 În prima parte a cartii, Doina Dragut îmbina evenimentele artistice, literare, istorice si religioase, având ca subiect personalitati de seama ale culturii si spiritualitatii românesti, ca: Tudor Arghezi, Mihai Eminescu, George Calinescu, Constantin Brâncusi, Marin Preda, Mircea Eliade, Patriarhul Teoctist, Marin Sorescu, dar si personalitati ale culturii universale: Ernest Hemingway, Jorge Luis Borges, sau Denis de Rougemont.

 În partea a II-a a cartii „Nelinisti în timp”, Doina Dragut scoate la suprafata elementele de valoare ale unor carti scrise de autori debutanti sau autori consacrati, ca de exemplu: Daniela Luca, general N. Portocala si Nicolae Maroga Enceanu.

 În partea a III-a a acestei carti, scriitoarea Doina Dragut ne prezinta recenziile a unor carti de proza, lucrari stiintifice sau poezie ale Nicoletei Maroga Enceanu, Florentinei Smarandache, Janet Nica, ?tefan Marinescu, Al. Florin Tene, N. Portocala, Alexandru Dobos, acad. Radu P. Voinea, Ion Zamfirescu, Eugen Caraghiaur, Alexie Al. Buzera, Ion Toba, Nicolae Balasa, George Geafir, Dan Rotru, Mihai Dutescu, Mircea Andras, Zenovie Cârlugea, Alex Gregora, Virgil Dumitrescu, Nicolae Truta, Ion Zbârcot si altii.

 Impartiala în criticile ei, dar documentata, scriitoarea se dovedeste a fi meticuloasa si datorita disciplinei impuse de intelectul ei ca matematician. În expunerile ei, autoarea foloseste fraze scurte, dar exacte.

 Îar în ultima parte a acestei carti, autoarea prezinta impresii asupra operelor artistilor nostri plastici: Marcel Chinoaga, George Vlaescu, Claudia Mandu, Paula Tudor. Dar este la fel de meticuloasa si sensibila si în prezentarea operelor artistilor straini, ca de de exemplu – danezul Soren Skov si Michael Lodberg Olsen.

 Parcurgând aceasta carte, descopar la Doina Dragut, preocupari complexe ale unei intelectuale de anvergura. Aprecierile critice ale autoarei sunt simple, inteligibile, sensibile, incitante chiar.

 Citind aceasta carte din scoarta-n scoarta, am descoperit între paginile acestei cartii o neliniste profund umana si bineînteles, am realizat ca autoarea da dovada de o profunda cultura generala, argumentând ca tot ce a scris pâna acum, a scris cu seriozitatea si meticulozitatea unui talentat scriitor.

 Cartea „Nelinisti prin timp” scrisa de Doina Dragut, este o carte reusita si o aparitie editoriala necesara în spatiul literar actual si de ce nu, pe piata craioveana.

 Craiova

21 iulie 2011