ADRIAN BOTEZ: “Adevărate și false tradiții creștin-geto-dace”

Adrian Botez

ADEVĂRATE ŞI FALSE TRADIŢII CREŞTIN-GETO-DACE. MASACRUL SATANIC AL MIEILOR.

OUL ŞI ÎNVIEREA, PRIN VIZIUNEA STRĂMOŞILOR NOŞTRI, GETO-DACII

Dintre cei 12 apostoli, Sfântul Apostol Andrei a avut, de departe, misiunea cea mai uşoară, în ce priveşte încreştinarea geto-dacilor, din Dobrogea: geto-dacii erau singurul popor din Europa care credea, cu desăvârşire, în nemurirea sufletului – şi ştia despre ÎNVIERE!!!(aveau modelul Zalmoxis – cel înviat/înălţat, după trei ani de scufundare sub pământ…). Continue reading “ADRIAN BOTEZ: “Adevărate și false tradiții creștin-geto-dace””

Corina Diamanta Lupu – DROBUL DE PAŞTE

Corina_Diamanta_Lupu_1DROBUL DE PAŞTE

.
A venit şi a trecut Duminica Floriilor, preludiu la Săptămâna Mare şi la Sărbătoarea Pascală. În ziua de Florii, vezi pe străzi oameni ieşind de la biserică, purtând în mâini ramuri şi coroniţe de salcie. Nu puţini sunt cei ce duc buchete de flori ori o cutie cu un tort. Este vremea bucuriei, dar şi a milosteniei. De aceea, în câte o piaţetă sau la un colţ de stradă, un cerşetor întinde mâna după câţiva bănuţi. În această perioadă, galantarele magazinelor alimentare sunt mai mult ca oricând, încărcate cu marfă: ouă vopsite, de găină şi de prepeliţă, drob de miel, specialităţi de carne şi de brânză autohtone sau venite de peste mări şi ţări, pască, prăjituri, cozonaci, vinuri şi băuturi fine. În pieţe, tronează fructe şi legume, flori şi decoraţiuni pentru Florii ori pentru masa de Paşte. Liliacul, garoafele şi mărgăritarul au acum cel mai mare succes la public. Un corn al abundenţei revărsat cu ocazia acestei sărbători! Continue reading “Corina Diamanta Lupu – DROBUL DE PAŞTE”

“LECTIILE” LUI HRISTOS DE PE CRUCE, PASTELE – SI ADEVARUL NEAMULUI ROMÂNESC

prof. dr. Adrian Botez

 

 

Duhovnicul meu din tinerete (Dumnezeu sa-i ierte si odihneasca sufletul! – caci, de mult, a pornit-o spre Cerurile Luminii!) mi-a grait, mereu, dupa fiece împartasire din Trupul si Sângele Lui Hristos-Mântuitorul Lumii: “Sa tii minte, fiule, ca Pastele, pentru noi, ortodocsii, este cea mai luminata sarbatoare!

Si, pentru ca mie, atunci, mai multa placere îmi facea Craciunul cel cu daruri surprinzatoare, întru bucurie – mi-a explicat: “Pastele nu e mâncare si bautura, ci Pastele este Minunea Învierii, a Mântuirii Duhului nostru!” Înca nu aparusera (în acei ani departati…), cum au aparut azi, prin magazinele “burdusite” de marfa scumpa si proasta – iepurasii de ciocolata si reclamele licarind turbate, mai sa-ti scoata ochii…

Mai târziu, intrând prin mânastiri, multi dintre preasfintitii calugari mi-au explicat ca Pastele nu ar trebui sa însemneze nici masacrul apocaliptic al mieilor…1

Tot batrânul meu duhovnic de tinerete mi-a lamurit si cele sapte “lectii” de pe Cruce, ale Lui Hristos, pentru umanitatea cosmic-divina:

1-întâi: “Parinte, iarta-i, ca nu stiu ce fac!” (Luca, 23/34) – era (si ramâne!) semnalul pentru cei care coboara în comoditatea de Duh a ascultarii (oarbe!) a unor comenzi cezarice, fara sa-si exercite Libertatea Discernamântului, pe care Dumnezeu i-a dat-o, înca din Rai, Omului/Întâiului Adam…;

2-apoi: “Iisus, vazând pe mama Sa si pe ucenicul pe care îl iubea (n.mea: pe Ioan, adus, cam în sila, de Maria Cea Pururea Fecioara si de Maria din Magdala – pentru ca, stiind latineste, se putea întelege cu legionarii romani, care pazeau, pe Golgota, cele trei cruci…si sa puna o vorba buna, ca femeile sa se poata apropia de Rastignit!) – stând acolo, a zis mamei Sale: <<Femeie, iata fiul tau!>> Apoi, a zis ucenicului: <<Iata mama ta!>>” (Ioan, 19/26-27); prin Sfântul Apostol Ioan, noi TOTI am devenit fiii, întru Duh, ai Mamei Cosmice…si, deci, fratii Sai, ai Lui Hristos!

3-“Dupa aceasta, Iisus stiind ca toate s-au savârsit, ca sa se plineasca Scriptura, a zis: <<Mi-e sete!>> Si era acolo un vas plin cu otet. Iara ostasii umplând un burete cu otet si puindu-l într-o varga de isop, l-a dus la gura Lui”. Ca unul care stiu, dupa operatie, cât de “taietor” de sete este otetul (cu care mi se tamponau buzele), am înteles bine ca sarmanii pagâni nu fusesera sadici, cum se mai interpreteaza, pe ici, pe colo, si azi… – … ci chiar milosi, în felul lor grosolan, rudimentar…Dar nu pricepusera ceea ce, peste ani, Vasile Voiculescu al nostru, în poemul În Gradina Ghetsimani, a talmacit ca fiind setea de sufletele noastre, pe care voia sa le preia ÎN TOTALITATE, astfel luând asupra Sa si TOATE pacatele omenirii (de aceea, la Mânastirea Zamfira, Nicolae Grigorescu picteaza, pe un perete, un Hristos Alb/Luminat-tot-anul, iar pe alt perete, un Hristos-Negru/Întunecat-tot-anul!), pentru a le mântui pe TOATE!

Si-o sete uriasa sta sufletul sa-i rupa…
Dar nu voia s-atinga infama bautura” –
…de fapt, Iisus-omul refuza, pe când Hristos-Dumnezeu îsi împlinea, “cu asupra de masura”, Misiunea Cosmic-Soteriologica!

4-…lui Dismas, Tâlharul (de fapt, zelotul lui Barabas!)-de-Dreapta, care (SINGURUL DIN UNIVERS!) îi recunoaste DUMNEZEIREA PURA, deci cu efecte SOTERIOLOGICE CLARE (pocaindu-se, din strafundul durerii si, deci, al INIMII sale! – si-l mustra pe Hestas, Tâlharul-din-Stânga: “Nu te temi tu de Dumnezeu, ca în aceeasi osânda esti? Dar noi dupa dreptate suntem osânditi, caci primim cele cuvenite dupa faptele noastre, iar ACESTA nimic nu a facut!” – Luca, 23/40-41…în acele clipe în care, si Hristosul, si ticalosul pocait, se chinuiau SUPREM, în ceasul mortii – iar apostolii, afara de Ioan, se ascundeau pe sub pamânt, precum sobolanii!): “Pomeneste-ma, Doamne, când vei veni întru împaratia Ta!” (Luca, 23/42) – Mântuitorul Hristos îi zice, cu ultimele puteri: “Adevarul îti graiesc: astazi vei fi cu mine în rai!” (Luca, 24/43).

Va dati seam ce lectie adânca a dat Hristosul, în aceste momente cumplite? “Orice vei fi facut în viata asta trecatoare (n.mea: în timpul încercarii, pe care-l numim “istoric”!), daca te pocaiesti, fie si cu bratele faptei/faptuirii blocate, fie si cu picioarele actiunii strapunse – DAR CU LIMBA TRADUCÂND SUFLETUL, SMERIT DIN RADACINI! – …Dumnezeu este atât de incredibil iubitor de fapturile sale, de Capodopera Zilei a Sasea, în primul rând, încât STERGE TOT ÎNTUNERICUL DIN FIINTA TA, pentru El si întru El suferitoare, pâna la zdrentuirea ultima a trupului cu care ai împlinit, cândva (n.mea: într-un timp pe care El îl “uita”, pentru a-ti “uita” pacatele istoricei tale fiinte de rele îndemnuri, de la Satana venite!), pacatul…SI TE RESTAUREAZA/INSTAUREAZA ÎNTRU ADEVARATUL TAU SALAS- RAIUL!”

5-Urmau acele enigmatice vorbe, pe care le mentioneaza Marcu (15/34): “<<Eloi, Eloi, lamma sabachtani?>> Adica: <<Dumnezeul/Stapânul meu, Dumnezeul/Stapânul meu, pentru ce m-ai lasat/parasit?>>”

Cât de controversate au ramas, pâna în zilele noastre, aceste vorbe, de o nemaipomenita vehementa a durerii hristice! Iata cum le talmaceste, un crestin-scriitor, de azi : „Foarte simplu, noi stim ca Dumnezeu este sfânt si ca El uraste pacatul. Chiar uraste pacatul, mai mult decât noi ne putem imagina. In acele momente, pe cruce, Isus duce povara tuturor pacatelor noastre. Va dati seama ca El avea pe umerii lui miliarde de miliarde de miliarde…. de pacate?

Am putea spune, în ghilimele, ca, în acele momente, Isus a fost “cel mai pacatos om din istorie”, pentru ca avea pe umeri Sai, pacatele mele si ale tale si ale TUTUROR oamenilor. Putea un Dumnezeu sfânt sa fie lânga un pacatos?

Asta ar putea explica de ce Dumnezeu l-a parasit, dar de ce a strigat si a permis si celorlalti sa afle asta?

Toata viata Lui, a trait alaturi de Tatal. De când s-a nascut în iesle, pâna ce a ajuns sus pe cruce, Isus a fost mereu în prezenta Tatalui. Noi nu ne putem imagina ce gol imens a simtit El pe cruce, în acele clipe, pe lânga durerea insuportabila, pricinuita de biciuire si rastignire. Astfel, prin faptul ca El a strigat, în auzul tuturor, avem înca o pilda, prin care putem vedea cât de mult uraste Dumnezeu pacatul.

In concluzie, Isus a spus aceste cuvinte, pentru ca realmente era parasit de Dumnezeu si pentru ca noi sa întelegem, o data pentru totdeauna, cât de mult uraste Dumnezeu pacatul. Nu exista pacat mai mic, sau pacat mai mare, exista pacat si atât. Mai mult decat atât, aceasta afirmatie ne arata dragostea imensa pe care Dumnezeu ne-o poarta. El a îngaduit ca Fiul Sau sa poarte pacatele noastre, sa moara în chinuri, pentru a le spala chiar cu sângele Sau, totul ca noi sa putem sa ne împacam cu Dumnezeu” – cf. dumnezeuestedragoste.blogspot.comAti facut clic pe +1 în mod public. Anulati, art. “Eli, Eli, lama sabachtani?”, din 24 Feb 2009 – si ce fel de comentarii se fac, pe forum: “Explicatia aceasta pur si simplu este fantezista. Acele cuvinte dovedesc cât se poate de clar ZDRUNCINAREA CREDINTEI LUI IISUS”, dar si: “Cea mai puternica fraza spusa de Iisus, pentru oamenii deznadajduiti…”

Ce grea se dovedeste, precum vedeti, Doctrina Sfintei Treimi! Se uita ca Tatal, Fiul si Sfântul Duh… “una sunt”!!!

Iata cum mi-a talmacit duhovnicul meu de tinerete, atunci, cu zeci de ani în urma, aceste vorbe, strigate în aramaica2 (pentru a se adresa, astfel, TUTUROR TIMPURILOR UMANITATII!), de Mântuitorul Hristos: “Fiule, tu stii ca Tatal, Fiul si Sfântul Duh sunt cele trei ipostazuri ale Lui Dumnezeu. Deci, Tatal nu putea sa-si paraseasca Fiul, pentru ca…PE SINE S-AR FI PARASIT! – ceea ce, cum singur îti dai seama, este absurd! Atunci, Dumnezeu este absurd…sau omul este absurd? Vei zice, si bine vei face, ca omul este absurd. Atunci, ne întrebam, din moment ce TOATE cele sapte lectii ale Mântuitorului, pe Sfânta Cruce a Mântuirii, sunt lectii pentru om, iar nu pentru…Dumnezeu: cui se adreseaza Hristos – cu aceste vorbe ale înstrainarii Sfintei Treimi… – se adreseaza omului, sau se adreseaza Lui Dumnezeu? Fireste, zic eu, ca Hristos se adreseaza omului – pentru ca Dumnezeu-Tatal si Dumnezeu-Fiul nu se puteau parasi, unul pe altul, pentru simplul motiv ca erau ACELASI DUMNEZEU! Si atunci, care este mesajul Lui Hristos-Dumnezeu (UNA cu Tatal si cu Sfântul Duh!), catre om? Pai, eu zic ca ar fi acesta: <<Omule, te cunosc, întru toata adâncimea si diversitatea pacatelor tale, cunosc, deci, ispitirile Satanei, cât de departe de Dumnezeu te duc. Dar, tocmai pentru ca Eu, Hristos, Dumnezeu-Cel-Întrupat, ti-am cunoscut chiar mai îndeaproape decât tine, pacatele si ispitirile tale, Eu te înteleg, ÎTI ÎNTELEG ABSURDUL: ajungi cu nebunia pacatului tau sa te departezi de Dumnezeu, atât de mult, încât fie te simti parasit si de neîntors pe Calea cea Dreapta, fie chiar te dedai pacatului lui Iuda Iscarioteanul – deznadajduirea! Eu îti spun, si nu de oriunde, ci chiar din Vârful Fiintarii Lumii, de pe Golgota, de pe Crucea înfipta, cu capatul de jos, în teasta Întâiului Adam: Dumnezeu nu pretinde de la tine imposibilul, niciodata! Dumnezeu îsi întelege si-si iubeste Creatia, oricât de mult ai striga tu împotriva acestei iubiri si ai contesta-o si te-ai teme ca nu exista! Omenire-a-Omului, stiu ca Satana te va îndemna, si de acum încolo, ca si pâna acum, la multe si grele pacate – DAR DUMNEZEU STIE CA NU ESTE POSIBILA CALIREA DUHULUI UMANO-DIVIN, DECÂT PRIN ÎNFRUNTAREA PACATELOR/DEMONILOR, DAR SI SLABICIUNILOR OMENESTI, DIN EXPRESIA PACATELOR! Daca tu vei savârsi TOATE pacatele Lumii, pâna si pe cel al RESPINGERII CREATORULUI TAU! – …dar nu vei starui, înversunat, pâna la capat, în aceasta gretoasa nebunie a pacatului <<îndepartarii>>, spre care te impinge Satana, ci, ÎN ULTIMA CLIPA, te vei întoarce, cu fata plina de lumina nadajduirii si cu sufletul umilit si prabusit de rusinea pacatului, Dumnezeu te va ierta! – tot asa cum l-a iertat si pe criminalul Dismas, care, în ultima lui clipa de luciditate, M-a recunoscut si s-a luminat de Nadejdea Ultima, cea în Dumnezeirea Mea…da, l-am iertat DEPLIN, FIRESC! – CA PE PROPRIUL MEU COPIL/CREATIE/CREATURA: Eu-Fiul, dimpreuna cu Eu-Tatal, dimpreuna cu Eu-Sfântul Duh…care UNA SUNTEM!!! >>”.

Mi s-a parut a fi cea mai de bun-simt si cea mai pilduitoare si mai umano-dumnezeiasca interpretare a (aparent!) “crâncenelor” (sau…”puternicelor”!) vorbe ale lui Hristos, dupa care Acesta,

6-…pentru a da, pâna la capat, Modelul pentru Omul/Faptura Umano-Divina a Zilei-a-Sasea, a rostit, cu împacare si nesfârsita blândete, vorbele “predarii”, ultime si deplin-triumfale, catre Dumnezeu (marcând, astfel, înfrângerea definitiva a Satanei-Marele Iluzionist al Crimei Deznadajduirii!): “Parinte, în mâinile Tale îmi dau duhul/îmi încredintez duhul Meu!”

7-Iar ultima vorba/”lectie” hristica, de pe Cruce: “Savârsitu-s-a!” (Ioan, 19/30) este, prin Taina ei Cosmic-Încifrata, de-a dreptul zguduitoare: “Mi-am împlinit misiunea de a descatusa Duhul Umano-Divin! Din acest moment, va începe, majestuos si la nivelul întregului univers al Fiintei Umano-Divine (trecute, prezente si viitoare), Procesul Mântuirii! NESTAVILIT, FARA OPRIRE, PÂNA LA TRONUL JUDECATII DE APOI!”

Pâna si scepticii “oameni de stiinta”-fizicieni – marturisesc ca au vazut, în jurul pamântului, acea aura/”halou” de Lumina Dumnezeiasca, urmare a tâsnirii Apei din Rana Inimii Hristice (sângele s-a pogorât peste “teasta” Primului Adam!) – prin care, peste timpuri si vreri meschin-umane (expresii ale degenerarii spirituale umane, pervertite, partial, de “frecventarea coltului/<<clubului>> cu ispite”, al Satanei!), se împlineste destinul Fapturii UMANO-DIVINE: MÂNTUIREA!!!

Deci, în definitiv, ce este PASTELE? Este vesnica reamintire, catre om (din partea Lui Dumnezeu!), a Învierii. Cu Duh si Trup, deopotriva (pentru ca si Trupul va fi judecat, la Supremul Tron Cosmic, pentru cât s-a supus si cât s-a împotrivit poruncilor Duhului Curateniei – si cât a pastrat si cât n-a pastrat, prin faptuire externa, Puritatea de Duh, Puritatea Cea Dinlauntrul Omului, acolo unde vine, pe neasteptate, MIRELE-HRISTOS!). Si ce înseamna Lumina Minunata a Învierii? Trebuie sa aflam, ori macar “sa pipaim” aceasta Taina Dumnezeiasca – pentru a nu ne prabusi, azi, în vremurile Beznelor celor mai dese si al Dansului Satanei, peste Lume – în prapastia DEZNADAJDUIRII, NEPASARII EGOISTE SI EGOTISTE…A LEHAMITEI VINOVATE, PRIN PASIVITATE (complice!) FATA DE CEL RAU!!!

Pentru a nu ne pierde omenia din noi si pentru a nu ne rataci de SUPRA-FIINTA NOASTRA NATIONALA – de popor si de NEAM!!! Caci, la Tronul Judecatii din Urma si Desavârsite: “…iata o multime mare de oameni, pe care nimeni n-ar fi putut-o numara, din toate semintiile si neamurile, si din toate popoarele si limbile (s.mea) – multime care statea înaintea tronului si înaintea Mielului, în haine albe si cu ramuri de finic în mâinile lor. Acestia strigau cu glas mare si ziceau: <<Mântuirea este a Dumnezeului nostru care sade pe tron si a Mielului!>>” (Apocalipsa, 7/9). Iata cum se zice CLAR ca SEMINTIILE si NEAMURILE si POPOARELE si LIMBILE sunt entitati dumnezeiesti (iar nu inventii de-ale…”turbatilor de nationalisti!”) – oricât s-ar da peste cap sa demonstreze contrariul toate…”UNIUNILE” masonice – si, mai ales, peste toate stradaniile masonilor lumii, de a amesteca, într-un spurcat Babilon, toate neamurile si a strica, satanic, toate limbile (cu exceptia celei maghiaro-udemeriste, poate…). Priviti cum …nu mai avem la ce si pe cine privi, la fotbal, unde la formatia C.F. R.-Cluj, într-o vreme, NU MAI EXISTA UN SINGUR ROMÂN, “DE SAMÂNTA”, MACAR… – nu mai zic de “alde” F.C. Barcelona, Bayern-München, Olympique Marseille, Chelsea Londra, Arsenal Londra etc. etc. (exceptie nu fac decât bravele echipe ale BASCILOR!!! – …frati traci, de-ai nostri, dar mult mai întelepti si stabili decât noi, întru Divina Traditie!!!). Si uitati-va cum corcesc rasele si semintiile, “fratii” ucigasi ai Franc-Masoneriei…si vor sa stearga toate hotarele dintre minti, religii (“ecumenismul” peste fire, cu de-a sila, în forme …“poruncite de la centru”!) si dintre neamuri si semintii…

VADE RETRO, SATANAS!!!”

Frumos si adânc graieste (cum niciun teolog crestin n-a facut-o si, din pacate, nici nu se straduieste a o mai face, azi!), despre ÎNVIERE, Parintele Dumitru Staniloae: “Învierea Domnului este evenimentul fara pereche, în istoria lumii. Importanta ei întrece absolut tot ce se întâmpla si se poate întâmpla în univers. (…) Creatia da posibilitatea istoriei, Învierea o arata ca insuficienta, ca stadiu ce trebuie sa dispara si sa fie înlocuit cu forma cea perfecta si definitiva a existentei. Învierea arata istoria ca un provizorat, în tensiune spre eschatology. În Înviere se manifesta nemultumirea Lui Dumnezeu cu istoria. O nemultumire de care suntem, si noi, patrunsi. Daca Învierea ar fi fost un fapt istoric, încadrat perfect în cauza si efectul ei, în istorie, atunci ea nu ne-ar arata ceva peste istorie, ci ne-ar confirma existenta istorica drept existenta ultima. Numai prin faptul ca Învierea atrage cu forta metaistorica, ceva din istorie – în alta orbita de existenta! – arata spre un viitor altfel decât istoric. Învierea are un lucru cu istoria, dar nu pentru a o confirma, ca singura realitate – CI PENTRU A O JUDECA, A O ARATA ÎN CRIZA DE CARE SUFERA SI PENTRU A SE MILOSTIVI DE EA! (…)

Prin Înviere, El scoate lumea din starea bolnava în care s-a rostogolit, înaltând-o la o stare a carei bogatie, plenitudine si fericire nici nu ne-o putem închipui, asa cum nu-si poate închipui omul mereu bolnav starea de perfecta sanatate. Daca prin pacat s-a introdus în viata, de la Dumnezeu, boala radical – prin Înviere, aceasta boala este eliminata. E de crezut ca, fara caderea în pacat, n-ar fi intervenit Învierea, asa cum, peste tot, n-ar fi avut loc întruparea Fiului Lui Dumnezeu.

În Iisus Hristos, viata cea noua, eshatologica, e realizata. El este începatura pentru toti care cred în Învierea Lui, pentru întregul univers, care, actualmente, boleste. Viata cea noua nu este numai promisiune, ci este realizata, prezenta. Noi traim mai departe în istorie, dar cu ochii credintei si ai nadajduirii spre El, spre viata cea adevarata, deplina, ultima si fara de moarte.

Când zicem, cu credinta: <<Hristos a înviat!>> – afirmam implicit: <<NOI TOTI AM ÎNVIAT!>>” – cf. D. Staniloae, Ortodoxie si românism, Sfintele Pasti, 1937 – tiparita La Sibiu, în 1939 – pp. 268-274.

Bine-bine, eu, noi… – ca fiinte, am aflat câte ceva din Vesnica Taina a Învierii. Dar SUPRA-FIINTA noastra, Neamul/natiune?

Deci, cum se produce Învierea, pentru Supra-Fiinta noastra – NEAMUL/NATIUNEA? Se produce la fel ca si pentru fiinta, numai ca este un eveniment fara margini de maret, întrevazându-l (prin SUPRA-FIINTA noastra!) pe însusi Adam-Cel-Mântuit, din Rai!

(…)Este diversificarea omenirii în natiuni un pacat, sau o urmare a pacatului? Ar fi de ajuns sa respingem aceasta presupunere, cu simpla provocare la legea universala a treptatei diversificari a faunei si a florei. Legea aceasta nu e plauzibil sa fie contrara Voii Lui Dumnezeu, mai ales ca diversificarile acestea manifesta, cele mai adeseaori o înnobilare a trunchiului de baza, nu o decadere a lui (s.mea). Dar raspunsul se poate da si altfel: pacatul sau raul e de alt ordin decât unitatea sau diversitatea. El înseamna stâlcire, desfigurarea a lucrului dat, a existentei produse de alte puteri. Este specificul national o stâlcire a umanului, o decadere din fiinta omeneasca? Ar fi, când acest specific national s-ar prezenta ca un ceva vicios, meschin, fara înaltimi ti puritati de simtire si de gând. Cine nu stie, însa, ca nimic josnic nu se afla în felul specific cum percepe si reactioneaza în lume membrul unei anumite natiuni? In simtirea doinei românesti si în hora noastra nu cred ca e ceva pacatos, sau daca e si asa ceva, aceasta nu e caracter national, ci omenesc. Natiunea în faza pacatului are manifestari pacatoase (n.mea: de aceea, eu fac deosebirea între Neam, pe de o parte – care este expresia metafizica a Supra-Fiintei umano-divine, în eternitatea Revelatiei Dumnezeiesti, deci înafara pacatului! – …si natiune-popor, care sunt expresia istorica, deci pacatoasa, a Supra-Fiintei umano-divine!), pentru ca natura omeneasca, în general, cu toate diversificarile în care se înfatiseaza, este pacatoasa. Scoaterea oamenilor din starea pacatoasa nu se face prin anularea calitatilor nationale, ci prin îndreptarea naturii omenesti, în general. Daca ar fi ceva pacatos în însusi specificul national, atunci nu s-ar mai putea face deosebire între buni si rai în cadrul unei natiuni, caci toti ar fi rai (o logica perfecta! – A SE LUA AMINTE, DE CATRE…”UNIONISTII” MASONI!!!).

Chestiunea îmi pare atât de evidenta, încât socotesc de prisos sa mai insist.

Se pune problema, greu de descurcat, a raportului între national si uman. Nationalul nu întuneca umanul, nu-l extermina? Iar daca umanul ramane, nu cumva e nationalul o simpla iluzie, ceva de suprafata, pe care sa-l poti lepada în oricare moment voiesti?

E de remarcat, întâi, canu exista om anational. Nici Adam, macar, n-a fost anational – ci a vorbit o limba, a avut o anumita mentalitate, o anumita constructie psihica si trupeasca. Un om pur, necolorat din punct de vedere national, fara determinamentele nationale – ESTE O ABSTRACTIE (n.mea: iata la ce vor cei de la “uniuni” sa realizeze din noi: niste …ABSTRACTII, niste “zombie”, pe care le/îi înrolezi cu mult mai lesne, în “armata” de sclavi mondiali – decât pe niste fiinte umano-divine, determinate, ca personalitati, de Însusi Dumnezeu!). Asa cum nu poate exista un mar fara determinamentele unui anumit soi, asa cum nu poate exista un om fara determinamente individuale.(…) Un român, când simte mila fata de un ungur, în mila lui e tot român; sentimentul de fratie umana care simte ca-l leaga de un ungur, e un sentiment colorat româneste, nu e anational.(…)” – cf. Bucovina profunda online, Parintele D. Staniloae, art. Scurta interpretare teologica a natiunii, Sfintele Pasti, 1934.

(…)Natiunile sunt, dupa cuprinsul lor, eterne în Dumnezeu. Dumnezeu PE TOATE LE VREA! În fiecare arata o nuanta din spiritualitatea Sa nesfârsita. Le vom suprima noi, vrând sa rectificam opera si cugetarea eterna a Lui Dumnezeu? SA NU FIE! Mai degraba vom tine la existenta fiecarei natiuni, protestând când una vrea sa oprime sau sa suprime pe alta si propovaduind armonia lor, caci armonie deplina este si în lumea ideilor dumnezeiesti (…) În cadrul Ortodoxiei pot exista popoare cu preocupari, însusiri, cu politica, arta si cugetare originale. Ortodoxia este RITMUL, este MASURA, nu este melodia vietii însesi. Si câte melodii nu pot exista, pe aceeasi masura? ” – cf. Parintele D. Staniloae, Ortodoxie si românism, Sibiu, 1939, p. 32.

Deci, cu inima plina de lumina, îti marturisesc (de fapt, dar egal: RE-AMINTESC!) Cereasca Minune, CERESCUL ADEVAR – Tie, Neam al Românilor:

HRISTOS A ÎNVIAT! ADEVARAT A ÎNVIAT!

VEI ÎNVIA SI TU, MIRACULOS NEAM AL ROMÂNILOR – CU TOTI SFINTII SI MARTIRII SI VOIEVOZII SI “CRAISORII” TAI… – …CÂT DE CURÂND VA BINEVOI DUMNEZEUL MÂNTUIRII!!!

FACETI SA TACA RAZBOAIELE SI CRIMELE VOASTRE (cele de pe dinlauntru, precum si cele de pe dinafara) – SI, HAIDETI (începând cu ACEST Paste!!!) SA ASCULTAM MAGNIFICA ARMONIE DUMNEZEIEASCA (…dinafara de partide „manelisto-tamburinice”, de interese grotesco-burlesti – lacomii dovedind lacomii si pofte animalice, de fiare ale beznelor…, dinafara de gasti si tâlhari nepocaiti, de tot soiul…!) – SI SA FIE (în sfârsit!), DUPA VORBA LUI HRISTOS: “PRECUM ÎN CER, ASA SI PRE PAMÂNT”!!!

…”SA FIE PASTI ÎN FIECARE ZI!” – cum întelept graieste Parintele Constantin Sturzu…!!! (cf. oradereligie.wordpress.comAti facut clic pe +1 în mod public. Anulati, ziarul Lumina de duminica, din 30 Mai 2008).

 

1 Trebuie sa spunem însa, de la început, ca, si la sat, si la oras, Biserica de Zid (institutionala), iar nu Biserica lui Hristos – perpetueaza, în mod ciudat (si deloc spre cinstea ei!), pe lânga traditiile autentice, închinate Pastelui-Învierii – si traditii false, traditii care nu tin nici macar de pagânismul tracic! Pastele n-are, nici în clin si mâneca, ceva cu mâncarea si bautura!!! Pastele este, exclusiv, bucurie spirituala!!! N-are nimic de-a face cu PÂNTECELE!!! Aminteam, în articolul nostru, din numarul dublu (9-10), din aprilie 2003, al revistei CONTRAATAC: Nu-l confundati pe Hristos cu abatorul!, ca macelarirea mieilor, de Paste, este o crima oribila, un pacat strigator la cer si, totodata, unul contra Sfântului Duh (pacat de care “pastorii turmei”-clerul, daca nu neaparat stimulator, macar un complice asiduu! – va avea de dat seama, din greu, pe cealalta lume!!!) – pacat prin care Hristos este rastignit, de lacomia pântecelui nostru – practic, la infinit! Si demonstram ca obiceiul pagân al “sacrificarii” (de fapt, MACELARIRII!!!) mielului, de Pastele-Pesahul evreiesc, precum si cel, tot atât de pagân, al “sacrificarii” (de fapt, MACELARIRII!!!) porcilor, de Craciun (când se naste Mântuitorul Lumii!!!) – tin de cu totul alte zone de spiritualitate, decât de cea crestin-româneasca, si trimit la demoni, iar nu la Dumnezeu-Hristos:

a-porcii, de Craciun, sunt masacrati, ca “restanta” a pagânilor greci si romani (saturnaliile…), care se închinau, astfel, lui Chronos-Saturn, iar

b-mieii masacrati de Paste sunt “restanta” a primitivilor evrei, închinatori lui Yahweh-Adonai cel veterotestamentar – dar si “restanta” de la pagânismul grecesc! Leviticul ebraic mentioneaza, pentru sarbatoarea Ispasirii, sacrificiul unuia din doi tapi de jertfa – în urma operatiei de MAGIE SIMPATETICA: tapul ispasitor, tinut la usa Tabernacolului, era atins de toti membrii comunitatii, apoi, fie înjunghiat, fie alungat în desert, fie aruncat într-o prapastie. Dar, într-o prima faza a mozaismului, tapul ispasitor (înlocuit, în timp,cu mielul!!!) era JERTFA CATRE DEMONUL AZAZEL (DEMONUL DESERTULUI!! – cf. Leviticul, 16, 5-10. Aceeasi mentiune, privind infernalitatea sacrificiului sângeros – de data aceasta, strict al mielului – e facuta si în legatura cu sarbatorile dionysiace, ale grecilor: “Ei (închinatorii lui Dionysos) aruncau, în hau, un miel, pentru a-l domoli pe Pylaochos, paznicul portilor infernale” (cf. Séchan Louis si Pierre Leveque, LES GRANDES DIVINITÉS DE LA GRÈCE, Paris, 1966).

Ierarhii vechi ai Bisericii Crestine, mult mai atenti la autenticitatea crestin-religioasa decât cei de azi, mult mai silitori în a calma furia “restantelor” pagâne din mentalul popular, si mult mai putin dispusi a ceda DEMAGOGIEI BURTII POPORULUI (îndemnând si aratând, ferm, spre Spirit-Duh!!!), exasperati de rezultatele strict culinare si de macel, ale identificarii lui Hristos cu mielul – AU INTERZIS, ÎN ANUL 692, LA CONCILIUL DE LA CONSTANTINOPOL, CA ARTA CRESTINA SA-L MAI REPREZINTE PE HRISTOS CU CHIP DE MIEL, SAU ÎNCONJURAT DE SOARE SI LUNA, CI DOAR CU ASPECT OMENESC!!!…Dar de atunci au trecut cam multi ani, si oamenii Bisericii (deh, oameni si ei…) au cazut la pace, se pare, cu demonii Pântecelui…Si astfel, macelul oribil al mieilor continua, într-o veselie tembela si terifiant-criminala – sporind astronomic pacatele noastre, în loc sa ne apropie, prin Paste, de Mântuire… – cf. revistacontraatac.wordpress.comnr. 20.

2Limba aramaica este o limba aproape moarta, vorbita în special în Antichitate. Câteva capitole din cartile lui Ezra (4:8 – 6:18; 7:12-26) si Daniel (2:4 – 7:28), un verset din cartea lui Ieremia (10:11) si un cuvânt din Geneza (31:47) sunt scrise în aramaica si nu în vechea ebraica, ca de altfel si Gamara, o parte din Talmud. Aramaica se înrudeste cu ebraica asa cum spaniola se aseamana cu portugheza. Diferentele dintre aramaica si ebraica sunt mai mari decât acelea dintre dialecte; de aceea cele doua sunt privite ca doua limbi distinct – cf. Wikipedia.

 

 

POEZII SI POEME DESPRE PASTI, HRISTOS SI ÎNVIERE

Adrian BOTEZ

PASTE

rare pasari sfinte – poate îngeri
zboara peste visinii în floare
e atâta alb – încât te doare:
de atâta sarbatoare – sângeri…

Hristul – în lumina de petale
împarat stapân peste gradina
se arata spre iertare – si suspina
când vreun suflet îi aluneca din poale

aleluia – susura copacii
aleluia – scânteiaza cerul
nu ucideti – nu ucideti mielul
sa nu stingeti în gradina macii

Golgota a fost – acum e linul
a-nflorit vazduhul – alb si moale
(Moartea s-a facut frumoasa cale…) –
si-a închis prin Sine-n lume chinul
***

VISINI ÎN FLOARE

a venit Împaratul! – nimeni
n-a auzit huruitul rotilor
calestii Maiestatii Sale – dar
Maiestatea Sa este
aici! – hlamida alba
a acoperit pamântul – ca pe un
nou – izbavitor vazduh – cu blândul – atotcuprinzatorul
totalitarism  – al
Întelegerii

a venit Împaratul! – e atâta
proaspata – neîntinata bunatate – cereasca
blândete – în
stapânirea lui absoluta – încât
pâna si ziarele s-au oprit din
scârtâitul lor slugarnic – despre
democratie…

pâna si ziua a uitat sa mai fie si
noapte…

a venit Împaratul! – cu
atâta liniste alba a umplut
gradina si ochii – încât nimeni
nu mai simte nevoia sa mai
priveasca la televizor:

Împaratul – hlamida lui
florile de visin – mai mult decât oricare
soare : ele revarsând
bine

se îngroapa – sub pleoapa uitarii – în flori albe de
visin – Mocirla – hlamida
lui de iubire – atotiertatoare – în albeata
calda – a petalelor ei – curma – înca
de pe buze – înca din
beciul mintii – orice început de
zvâcnet al cozii de drac: bârfa – cârtire si
zvon…

a venit Împaratul!
iata singura – eterna – beata
cât si clipa goetheana de
fericire – REALITATE

de acum – pâna-n vecie
nimeni nu va mai avea dreptul de a fi
toropit: Cristalul
cu toata asprimea lui
rece – trezitoare de
astri în sânge – fulgeratoare de monstri în
vise – a învins

menuetul de îngeri  este ritmul – de-acum – al aortei – al
auricolelor si
ventricolelor noastre

a venit Împaratul!
daca nu va puteti bucura – macar
priviti – si
smeriti-va trufiile sufletului – în
linistea cea vie – fosnitoarea maree de alb – a
Sarbatorii
***

NU  – CRIMEI DE LEZMAJESTATE!
                                  se dedica OANEI…

nu atingeti –  cu atingere de
lezmajestate – evanescenta cununa: florile de
visin! – altfel
spulberati frisca de pe tortul de
nunta – zapada proaspata – presarata pe
vise…

departati-va de minunea fragila – a
Primaverii – în vârfurile
picioarelor…

lasati – o sa se
stoarca singura de
preaplinul bucuriei
atât de scurte – plapânde – atât de
tragice – de
A FI!
***

ZARZARUL

Zarzarul a dat în sarbatoare:
Ce e vânt si ce-i acel destin
Care nu s-ar umili sub floare,
Nu s-ar lasa ars de alb si de senin?

Duhuri din vazduh si primavara,
Duhuri de iernatice-nfloriri  –
În vârtej va mistuiti povara,
Din minune sa-i chemati pe Miri !

Drept în viscolirea de petale
S-au cladit biserici lui Iisus:
Preschimbati, voi, ranile în zale,
Sub agheazma ochiului de sus !
***

LA LOCUL NUMIT GAVAFTA

În piata lumii-i rea-credinta sluta
Iar mierea se preface în cucuta

Hristosul sta si-nvata o lectie sublima:
Cei vindecati de lepre – se-mbolnavesc de crima…
Degeaba stai dadaca si îi feresti de Rau –
Daca nu îi stropeste-n fata – arzând – sângele Tau
***

HRISTOS CRUCIFICAT

Cuvântu-acum e-ntepenit de ger
Leprosii – vindecati nu se mai cer
Nimeni de OM-CIUDATUL nu-si mai aminteste
De MARELE LEPROS – care-n delir racneste:

“ELI – ELI- lama sabachtani?”
Porumbul  Alb din cer nu tresari
“ELI-ELI – lama sabachtani?”
ecou-i stins în veac: EL va veni
***

LEPROSUL CE-ASTEAPTA MÂNTUIREA

E fruntea sa boltita precum masca de leu
Pe care floarea împarateste greu
Fraged putreziciunea – surpa obraz si buze
Din cele doua nare: negre gauri difuze

Din cinci petale-a mâinii – ramân doar zdrente pale
Din talpa tiparita – doua tipsii ovale:
Ast fuse cersetorul caruia FOC-HRISTOSUL
I-a lauat chipu-n roua si raza – iara osul

I-a prefacut în fulger – asemeni unui înger
Se schimba spurcaciunea – puroi chemat la sânger
HRISTOASE SFINTE – iata ca la rascruce – iar
E-o târâtoare-a scârbei:  asteapta al Tau dar

E neamul meu cel jalnic – bubos de infamie
Cazut însa pe cioate – supus cu totul Tie
Nici nu-ndrazneste geamat – tremura-n scârnavie –
Dar în secret întors e l-a Ta împaratie
***

HRISTOS URCÂND GOLGOTA

Sa urci din rana-n rana – cînd sus rânjeste Moartea?
Trâmbitele-asudara – stânga mereu e partea…
Daca Tu culci Golgota – adoarme Mântuirea
FIII MINUNII ASPRE îngroapa Rânduirea

Pasu-I de om pe cale-i sa se predea tarânei
Împiedicat de Sine – pipaie drum de fiere –
Pasarea Neagra-a Crucii – spre Piscul Capatânei
E gata sa-si ia zborul – arzând în Înviere

Scuipati dusmani – pe fata Îi înfloresc – si-s crinii
Si gust taios de fulger prind bicele pe spate
În sagetari de raze Hristos preschimba spinii
Iar sângele-I – în nimbul multimilor se zbate

Se umple Capatâna – barbar pocal – de sânge
Cumpana dintre apa si foc – acum se frânge:
Apa se vestejeste: pe mâini – Maria plânge
Dar focul cotropirii – pe toata lumea-ajunge

De MARELE INCENDIU nu scapa omenirea
Si-a-ntredeschis iar Raiul pleoapa si menirea

Dar vredniciei noastre – Hristos i-e vistiernic:
Omule târâtura – si omule din flutur
Ticalosi solzi – ori aripi – sunt dajdii ce se scutur
Schimbate în Lumina Celui Atotputernic
***

HRISTOS AL APOCALIPSEI

Suflarea Ti se curma – si ochii Tai holbati
Vad cum calaii lumii cosesc dârzi si-ncruntati
“Cât sânge vreti din cruce?”- pari a-ntreba mereu
Si nimeni nu-ti raspunde – si ceasu-i tot mai greu

Din horcaitul cosmic – bulbuci de epoci ies
Dar veacul crimei creste – si-i noapte tot mai des
Hristosul casca-a moarte – un peste sufocat
Dar nimeni nu se-ndura –  si ceasurile-au stat

Stinghera – pe un munte – s-a fost uitat o cruce
Dar nu mai este nimeni – spre pisc – spre ea – sa urce:
Acolo unde-i lemnul de-a curmezis pe lemn
Ca pagina se-ntoarce – o stea e pusa semn
***

VENIT-A CEAS

Venit-a ceas – venit-a ceas
Domnul sa-nalte tare glas:
Din visul de dureri amare
Sa ne trezim în luminare

Venit-a ceas – venit-a ceas
Celui ce-a fost pe roata tras
Ciolanele în risipire
Cladeasca-i-se-n Noua Fire

Din burnitare si din sloi
Ne tragem madulare noi:
Fiinti de fulger si iertare
Muiate-n ceruri si zburare

Demonii s-au îmbolnavit
Când eu din NOI s-a-mpartasit –
Matreata neagra-s scuturati
Rascoale  de vazduh iscati

Venit-a ceas – venit-a ceas
Din mine-n Domnul nu e pas:
Prefac zvârcolul umilintei
În cald colind al biruintei

Venit-a ceas – venit-a ceas
Sparturi din cer îmi cânta-n glas –
În palma-mi se strecoara-o mâna
Strapunsa-mi este stânga râna

Obraji scuipati: nori de lumina
Plutind sfiosi spre Sfânta Cina:
Cruce îmi fac varsatul sânge
Hristos – si-n mine – Pâinea-si frânge

De flacari carnea mi-e arata:
Din orice rana dezgropata
Zbucnesc vazduhuri fulgerate
Vifor pierzarii de pacate

Fratii de-arhangheli – hori de spade
Ard în rotiri de cruciade:
Pamântul stravezit de cânturi
Înalta sfintii din mormânturi

Venit-a ceas – venit-a ceas
Pogoara-n noi Prea-Sfântul Vas
În care arde FOC DE MIERE
Alcatuire de-Nviere
***

IOSIF DE-ARIMATEEA
Veghind smerit si singur sub spintecarea Crucii
Am strâns cerescul sânge – din Om care s-a scurs
Si în pocal de Aur – Lumina I-am ascuns
Ca-ntr-un mormânt la care vin sa se-nchine cucii

L-am tras  de sub osânda – L-am îmbracat în taina
Si pentru ochii lumii – zabranic I-am dat haina:
Nimeni nu stie însa – Iosif  de-Arimateea
Ca-i paznic încercarii de-a sângera Ideea
***

PESCARUL PESCARILOR

Veniti – pescari de-abisuri – cu rana în navoade
Topiti-va –n aluatul de pâine aburinda
Pâine: siroi de sânge si abur de colinda
Lui Ravvi-I sunteti raze si naluciri de roade

Abia frânti înspre lume – sunteti uniti în Rost
Lumina din lumina n-a dezertat din post:
Ea e Buna-Vestirea visata de-omeniri
Arzând nestramutata pe Crucea dintre firi
***

SIMON DIN CIRENE

Din tarina veneam – pamânt peste pamânt
Si duhu-l aveam negru – prelins parca-n mormânt :
Zarii o fulgerare – si mâini nu mai aveam
Sub uriasa cruce târâs îngenuncheam

Cu sila si cu ura priveam ostenii crunti
Si Te priveam pe Tine – Tu singur între multi :
Strivit sub aripi negre – nauc ma întrebam
Sub a cui soarta – oare – straina – – naintam ?

Trufia lor romana-mi schimbase mie drumul
Sau Tu ciudat – pe care-ntre multi Te vedeam Unul ?
Nemernic trup – sadeai sub talpi sânge într-una
Lunatic – priveai cerul cu ochi holbati – si spuma

Se prelingea pe buze – inima sta sa-ti sara :
Cine-o fi aratarea strivita sub ocara ?
Deodata crucea-n spate o simt ca se traduce
Din limba de  osânda – în grai ceresc si dulce

Si umerii cu care prin lume-naintam
Nu mai duceau mort lemnul – ci iarasi verde ram –
O ramura frateasca – de care ma tineam
Cu mii de milioane – cu neamuri lânga neam

Si-necul de pamânturi nu ne mai atingea
Zburam cu-aripi de Cruce  –  din cer parca ningea
Cu pace si lumina – cu funigei de îngeri
Iar Tu – straine – uite – nu mai stiai sa sângeri

Din blând nebun si singur – erai Judecator
Cu fulger de coroana – zvâcnind mai sus de nor
Si ma priveai cu mila – si-atâtea-ntelegeai
Încât un prost ca mine – si tot afla de Rai
***

RUGACIUNEA UNUI COPIL

Hristoase Doamne – mila ai
De neamul meu cernit
Si blând – porneste-l catre Rai –
Caci mult s-a chinuit

Doamne Hristoase – neamul meu
Ciobani si voievozi
Ales-a-n lume drumul greu
Cu iude si irozi

L-ai pus de straja lânga Iad :
Cutremur si prapad –
Uita-Te câte stele cad :
Norocul nu i-l vad

E-un neam de crai si de minuni
Credinta-i arde-n piept
La iesle noi Ti-am fost nasi buni
Te-am slujit demn si drept

Am sângerat pe crucea Ta
Si-adânc ne-au îngropat
Dar – ca si Tine – -a treia zi
Din foc am înviat

Nu-i neamul meu – cât e al Tau
Ca-n Tine l-ai purtat :
Din iesle pân’ la ceasul greu
Când raii Te-au scuipat

Despre-acest neam de toti calcat
Când sfinti Te-or întreba
Spune-le ca-i adevarat:
L-ai luat în slava Ta

Sa le spui curat
Ca l-ai înaltat
De unde l-ai luat:
Pe-o gura de rai
Pe-un picior de plai…
***

BIRUINTA
Ca dalta în piatra mi-e limba pe buze
Si tandari împroasca – le scuip coji confuze
Viu Logos de jar e vadit dintre mituri
Arzând patru zari – PATRU VII RASARITURI

În inima port biruinta Credintei
Hristos Neclintit sta la Cârma Fiintei :
Spalati îmi sunt ochii în crivat de îngeri –
Copacule-n Rai – înceteaza sa sângeri

Caci vin în alai nunti de suflete rare
Se cutremur de joc galaxii glaciare
Si-n piscul acestei zeiesti Nebunii
Sta herbul de VERB – poruncind simetrii

*

sunt un biet cersetor – tinând scripca de gât
buzunarele-mi sunt forfotire de ceruri
dar nu-mi este din lume nimica urât
chiar de greierii-mi pleaca-n regatul de geruri

lacasul mi-l fac pe la muchii de lacrimi
prin piele îmi iese iubire ca roua :
te supara – Hriste – arunca-ma la crini
sa pot a razbi la NASCAREA A DOUA
***
ASASINATUL MODERN  SI ÎNVIEREA
Popor român – în somn vei fi ucis
Si Macbeth îsi sterge cutitele de slugi
Iar cimpanzei schelala-i-vor rugi
Peste mormântu-ti cu pecete-nchis

Dar uragan de raze si trasnete de stânci
Te vor salta din iaduri iarasi spre lumina :
Calaii ti-au uitat pe umeri – dându-ti brânci
Crucea – la care neamuri vin de se închina
***

DOR DE TARA (POEME)

de George SAFIR

 

N-ATI VAZUT CUMVA O TARA?

Spuneti-mi, n-ati vazut cumva o tara?
Am fost plecat vreo patru ani pe-afara;
Azi am venit si-o caut cu ardoare,
Dar n-o gasesc si-n suflet rau ma doare.

O caut peste tot, am fost si-n sate,
Ogoare plâng în buruieni lasate,
Înspre paduri, potecile uitate
M-au ratacit într-un pustiu de cioate.

Acasa poarta nu e zavorâta,
Caci mama tot mai iese si se uita;
Atâta dor i-a mai ramas pe lume,
Feciorii sa-i mai strige iar pe nume.

Mosneagul iese-n cale si-o întreaba:
„Vine? La anul, cred! Acu-i la treaba,
La noi în tara-i multa saracie…
Stiu ei – ca de-or veni, la ce sa vie?!”

Spuneti-mi, n-ati vazut cumva o tara
Cântata de poeti odinioara,
Cu ochi de cer si plina de verdeata?
Am fost si-am cautat-o si la piata.

Acolo nu era, de buna seama,
Ca prea o înjurau români de mama;
Harbuzul, patrunjelul, biata pruna,
Erau culese parca… de pe Luna!

Chiar, voi nu ati vazut pe jos o tara,
Calcata în picioare si murdara?
Ce-aveti cu ea? Nimica nu va cere,
Eu o declar singura mea avere!

MI-E DOR, MAMA!

Mi-e dor, mama, sa ma saruti pe frunte;
Sa-mi spui, cum stii doar tu, lucruri marunte;
Mi-e dor de ochii tai senini, albastri,
De vorba ta blajina de sihastri.

Mi-e dor sa m-astepti seara la portita;
Eu sa mai vin fluierând pe ulita.
Mi-e dor sa-ti mai fac un nod la naframa,
Sa te mai vad trebaluind, of, mama!

Mi-e dor sa mai merg cu tata la coasa,
Prin iarba, descult, când roua se lasa,
Sa mai adorm pe-o capita de fân,
Cu greieri, la scripca, arcusul sa-ngân.

Mi-e dor sa-mi mai fie iarasi foame,
Sa ma catar printre crengi dupa poame
Si sa ma-ndop cu cirese amare,
Cu mamaliga ascunsa-n ziare.

Sa hoinaresc toata ziua pe dealuri,
La prânz sa m-arunc în iaz, printre valuri,
În amurg sa ma retrag înspre maluri,
Obosit, sa ma culc pe idealuri.

Mi-e dor sa-ti mai trimit câte-o scrisoare,
Macar asa… la câte-o sarbatoare;
Sa te întreb: „acum ce te mai doare,
Maicuta mea, cea sfânta nascatoare?”

Te-anunt ca voi veni de Paste-acasa.
Sa te gatesti, ca vreau sa fii frumoasa
Si vezi de taie gâsca cea mai grasa!
Caci vreau de Pasti sa stam cu toti la masa.

M-A TREZIT TATA

m-a trezit tata
tocmai visam
o pajiste înverzita
eu alergam dupa fluturi

sa mergem la coasa

mi-am tras pantalonii scurti
si am plecat amândoi
fara sa scoatem o vorba
cu noaptea în cap
nespalati si desculti
din când în când
ma opream
sa-mi scot spinul
ce nu-si gasea loc
decât
la mine în talpa

„hai mai iute, ma îndemna tata
acusi rasare soarele!”
si eu fugeam schiopatând dupa el

iarba se culca pe spate
ca niste soldati secerati de gloante
trezind greierii din somn

în urma noastra rasareau brazde
ca niste morminte

soarele a uscat totul
coasa nu mai taia

roua înmuiase iarba
ca o lacrima
o inima de piatra…

TRECUT-AU ANI, N-OR SA MAI TREACA!

Trecut-au ani si-or sa mai treaca
Pe-acest pamânt de osânditi.
Un om se naste, altul pleaca
Si cât traim suntem grabiti.

Azi te-ai nascut si n-ai rabdare,
Parintii vrei ca sa-i întreci.
Cum ziua este trecatoare,
La fel prin viata ai sa treci.

Matur o sa te vezi deodata,
Ghicindu-ti soarta în ghioc.
Si-ai sa blestemi ca niciodata,
În viata, n-ai avut noroc.

Cât timp speranta licareste
Si ‘nalti privirea catre cer,
În tine, gingas, glasuieste
Copilul, ca un mesager.

Din vise mari, înaripate,
Ai sa te-alegi c-un gust amar
Si tot te amagesti ca poate
Mai rupi o zi din calendar.

Trecut-au ani, n-or sa mai treaca!
Batrân la vorba si la mers,
Izvoarele îndata seaca
De-amu vei fi un… fapt divers!

VOI MURI AZI, POATE MÂINE?

Voi muri azi, poate mâine?
Ma-ntreb adesea când asist
La un concert de clopot trist;
Cât ne zbatem pentru-o pâine…

Multa lume-ndoliata
Asculta-acelasi vechi prohod
Si parca mi se pune-un nod
În rasina tamâiata…

Vei trece suflete un pod,
În groapa, trupul o sa-l lasi;
Prin tintirim, tacutii pasi,
Încheie-al vietii episod.

De-acum treci în amintire,
De parca nici nu ai fost viu;
Te-asteapta sfântul interviu
Si-un etern de… pomenire.

Lacrimi, daca vor mai curge,
De-atâta dor se vor usca;
La moartea mea se vor brusca
Hulpavi, bautori de sânge…

Tânar îs si sunt în vâna,
Dar când popa glasuieste:
„Doamne sfinte, miluieste!”
În pumn strâng niste tarâna…

ÎN LUME TOATE SUNT DESARTE

ai fost o nota muzicala
un do de sus sau poate-un la
deschis-ai un concert de gala
dar l-ai închis c-un…  tralala

ai fost pe scena primadona
si glasul tau suia divin
chiar înflorise-o anemona
când ai plecat cu bratul plin

în posturi te visam madona
îngenuncheam în rugaciuni
dar oja ta cu acetona
îmi aprindea sub talpi taciuni

când mai citesc azi câte-o carte
îmi fura ochii un verset
în lume toate sunt desarte
dar orice zi e un reset

si-atunci când viata n-are miez
încearca sa te relaxezi
c-un mars de melc în fa diez
ca tot ce-ai strâns îndata pierzi

NU PLEC!

Nu plec, nu scapi asa usor de mine
Chiar de m-alungi si ma împingi pe scara!
Eu sunt mai credincios decât un câine,
Nici lantul nu l-as roade-n frig afara.

Sa-mi dai, de-ti amintesti, un colt de pâine;
Pe geam poti sa-l arunci, far-o privire
Si, bucuros, stiind ca-i de la tine,
Nu-mi va pasa de-a mortii otravire.

Sa nu-mi dai apa, nicio picatura!
Caci cerul s-o-ndura, macar, o noapte,
Sa-mi stinga-n ploaie-a buzelor arsura
Ori arsita din trup, când vântul bate.

De n-oi primi nimic, din toate cele,
Tu leaga-ma pe rug si-aprinde focul!
În fumul albastrui sa urc spre stele,
Sa-i caut vesniciei noastre – locul.

Bacau,  2011

LIRICA PASCALA 2011

– Prezentata de George ROCA –


Georgeta Resteman
ÎN DIMINETI DE PASTE

Covor de papadii si flori de Paste
Liniste-astern în suflete pustii
În dor de bine viata-n noi renaste
Singuratati ascunse-n nopti târzii.

Sperante împletim, cununi de vise
Lumina Sfânta-n zi de sarbatoare
Credinta, dragoste si porti deschise
Ne daruieste în suspin de floare.

Privesc cum firul ierbii unduieste
În adieri sublime de iubire
Pamântul reavan, marul ce-nfloreste
Sub cer albastru muguri de-mplinire.

Suntem plamada vie din lumina
Purtam comori nepretuite-n noi
Lut din iubire-avem la radacina
Sperantele din suflet curg suvoi.

Ne înaltam credinta-n gând senin
Sobor de floare-n dimineti de Paste
Ne însoteste-n drumul vietii lin
Tot ce-i frumos si bun în noi renaste.
Titina Nica Tene
DE PASTE

De Paste soarele e altfel,
are o altfel de lumina,
mama cu tata parca-s tineri
si parca nu mai sânt batrâna.

Ma vad copil pe Dealul Mare
dintr-un satuc îndepartat,
purtând rochita înflorata,
din sat de parca n-am plecat.

Ma joc cu fratii mei pe Beica,
râul ce curge-nvolburat,
ne salutam cu voie buna
zicând „Hristos a Inviat”!

Ce fericita eram, Doamne,
si ce departe sânt acum!
Am mers asa de mult prin viata
ajuns-am capatul de drum?

Privesc la pomul înflorit
pe care cânta o pasarica
nepoata vine lânga mine
“Hristos a Inviat”, Bunica!

 

Valeriu Cercel
POEZIE DE PASTI

Când Pastile se-apropie mereu
Sunt luat de amintiri si dus agale,
Copil ma regasesc în satul meu
La casa barâneasca de pe vale;

Simt si acum, pe prispa, dimineata,
Cernându-si fluturasii de ninsoare,
Cum îmi ating cu gingasie fata
Ciresii alintându-se în floare,

Si-aud la fel, venind peste câmpie
Spre deal zorit, urându-mi „ziua buna”,
Un soare îngânat de-o ciocârlie
Cu-o veste la clopotnita batrâna;

Se anunta o mare sarbatoare,
Iar martora era si Luna plina:
Va coborî din morti, spre Înaltare,
Isus, a lui Maria, cu lumina!

Ca începea asa o primeneala,
Miresmele de flori de liliac,
Si lutul proaspat, iz de varuiala,
Se vânturau prin usa din cerdac,

Ne usuram si trupul de povara
Si sufletul cumva de-am suduit,
(Scapam si eu atuncea de ocara,
În ziua când mergeam la spovedit!)

Fiind copii mâncam în Postul mare
Nu doar urzici ca ne rodea burtica,
Ne mai spurcam si noi, deh, la mâncare,
Ca popa nu stia, zicea bunica,

Dar totul se facea cu rânduial?
Si toate le-asezau la locul lor,
Stiau batrânii bine, fara scoala,
Cum sa-L primim pe-al lumii Salvator…

……………………………………

În miez de noapte, satu-n asteptare,
Biserica-ntr-o hora o strângea,
Lumini se aratau pe la altare,
Isus, Cristosul nostru, învia,

Ne întorceam cu paste si lumina,
Bunica ne dadea miel din cuptor,
Iar ouale-asteptau pe masa plina
Sfintite în al nostru tricolor,

Iar la amiezi, pe lunca ne-ntâlneam
Gatit în straie noi cum altul nu-i,
Caci noi copii-atunci ne înnoiam
Când Se nastea si la-nvierea Lui,

Si câta bucurie, ‘ntregul sat,
Oua ciocnind cu mare si cu mic,
“Cristos a înviat ! Adevarat !”
Pe pajistea cusuta-n borangic,

Iar mai apoi, crescusem eu fecior,
Aceeasi lunca mândra ca o ie
Mi-a dat ca sa le sorb licoarea lor
Doi ochi de vis cu nume de Marie

As vrea sa vin din nou în satul meu
În zi de Pasti, în zi de sarbatoare,
Poate-mi va spune bunul Dumnezeu
Cam cât mai am de ars din lumânare

E Paste iar si Cristul a-nviat,
Lumina Lui nicicând nu se va stinge,
Departe, peste mari, de al meu sat,
O lacrima de dor mi se prelinge

Simt o speranta-n suflet cum izvoare
Din flacaara-I ce arde, tumultoasa,
La ziua si satucul plin de soare,
La Învierea când voi fi acasa.

 

 

Adrian Munteanu
DAC-AS SUI PE TRUDA UNEI PLEOAPE
(la Psalmul 139)

Dac-as sui pe truda unei pleoape
Ce se framânta-n strigat de-aurora,
Când umbre-n zori lumina o implora,
Te-as regasi arzând în cer etape.

Dac-as fura dintr-un amurg o ora
Si i-as deschide clipei mii de trape
Ca dincolo spre moarte sa îsi scape
Nelinistea arcasi rotiti în hora,

Tot as simti ca esti, iar de as zice
Ca nopti de-acum pe veci ma vor robi,
Ca-mi vor înfrânge carnea mii de bice

Tot n-as fi trist stiind ca vei sadi
Graunte-n trup ca-ncet sa se ridice
Din întuneric un crâmpei de zi.

 

 

Al Florin Tene
A ÎNVIAT IISUS

Lumea este în concurenta cu ea
Si mai putin se uita spre Tine sus,
Tu, Doamne, esti Calauza mea
Când din morti înviaza Iisus.

Am un surplus de idei si de har
Si la picioarele Tale le-am pus
În numele vesniciei ca dar,
Când din morti înviaza Iisus.

Doamne ,as vrea sa recunosti
Din multi pe mine cel ce-a dus
Crucea în fruntea atâtor osti
Când din morti înviaza Iisus.

Erai, Doamne, Mielul sacrificat
Pe Cruce, spre Golgota, în apus,
Mântuieste lumea de acest pacat,
Când din morti înviaza Iisus.

Privesc în ochii Tai si-mi caut iertarea,
Pentru ateii cazuti în pacat, Iisus
E „vina” ce lumineaza cararea
Învierii sperantei noastre Sus.

Lumea este în concurenta cu ea
Si mai putin se uita spre Tine sus,
Tu, Doamne, esti Calauza mea
Când din morti înviaza Iisus.

 

 

Pascu Balaci
HRISTOS A INVIAT!

Când inceput-a sa se lumineze
În cea dintâia zi a saptamânii,
În taina ea si-a parasit stapânii-
Mormântul lui Iisus sa cerceteze

Maria din Magdala sa cuteze
Cu-a ei surate, scuturând tâtânii,
Sa afle sfântul trup, floarea tarânii
Si-apoi cu lacrimi sa-l imbalsameze.

– Ce cautati pe-aici? – apare un inger.
Femeile s-au infricat de-ndata:
– Pe Iisus dupa care si azi sânger!
A spus Maria, foarte tulburata.
– Nu e aici, a înviat; e în cer:
S-a dus sa-L întâlneasca pe-al Sau Tata!

 

Al Florin Tene
HRISTOS A INVIAT!

Se aprinde-n inima lumina
Coborând în noi de Sus.
Când sevele înverzesc tulpina
Înviaza-n suflete Iisus!

Cânta padurea-n mierle, prin copaci,
Înseninând cerul spre apus
De parca au înflorit ogoarele de maci,
Când înviaza-n suflete Iisus.

Cânta iarba în mieii de prin lunci
O aud cum creste si prin sat,
Când din Tainele Porunci
Hristos a Înviat!

Se aprinde-n inima lumina
Coborând în noi de Sus.
Când sevele înverzesc tulpina
Înviaza-n suflete Iisus!

 

Nicolae Nicoara-Horia
HRISTOS A INVIAT!

Hristos a înviat! Iisus exista,
Cu „Pace voua” o sa vina iar,
Sa nu fie crestin cu fata trista,
Nici cel fara de Pasti în calendar.

Hristos a Înviat! Lumina oarba,
Spun unii rataciti pe la rascruce –
Cei însetati de Adevar sa-i soarba
Din apa vie izvorând în cruce.

Frate-al meu de-aici, de oareunde,
Primeste-mi, dar, salutul cel mai sfânt-
Hristos a Înviat! De crezi, raspunde-
E „buna ziua” mea de pe pamânt…

 

Nicolae Nicoara-Horia
LUATI LUMINA!

Luati lumina si va bucurati!
E semnul ca în lume nu-i târziu –
Hristos a Înviat! Hristos e viu!
În cel care nu crede sa nu dati

Cu pietre si cu vorbe cât ocara,
Pentru el e prea devreme-acum,
E Ziua si petrecerea-i pe drum
Pâna când o sa-l cuprinda seara…

Luati lumina, cea primita-n dar,
Din Mormântul Lui fara de moarte
Si dati-o, întreita, mai departe-
Hristos a Înviat! Si nu-n zadar!
———————-
PASTI, 2011

Sarbatoarea Pastelui în Elvetia

Pastele este o sarbatoare cunoscuta înca din vremurile stravechi. Etimologia cuvântului „Paste”, în germana „Ostern”, ramâne necunoscuta, dar se presupune ca aceasta este asociata cu sarbatoarea de primavara, celebrata în cinstea zeitei fertilitatii Ostara. De aici si iepurasul de Paste si ouale, considerate simboluri ale fertilitatii.
Astazi întreaga lume crestina sarbatoreste Pastele ca Învierea lui Isus Hristos.
Si aici, ca si în alte tari, Pastele are un caracter din ce în ce mai comercial, originile acestei sarbatori având tendinta de a se pierde în favoarea zilelor de odihna care încep cu Vinerea Mare si se încheie cu Lunea Pastelui.
Deja cu o luna înainte de Pasti, vitrinele magazinelor si rafturile  supermarketurilor sunt decorate cu iepuri de ciocolata, oua colorate si cozonaci, astfel încât nu doar copiii sunt cei care se bucura de venirea Pastelui, dar si adultii. Prima zi de Paste începe în multe localitati cu cautarea oualor de Paste, ascunse într-un mod miraculos de iepuras cu o noapte înainte.
Lunea Pastelui în Zurich este numita Zwanzgerle, în care copiii le propun adultilor un joc. Regula acestuia este extrem de simpla, copiii vin cu oua colorate de ei si îi provoaca pe adulti sa le sparga coaja cu o moneda de 20 de centi. Daca acestia reusesc, fara ca moneda sa cada pe jos, oul si moneda le apartin, dar daca nu, atunci se vor cuveni copilului. De obicei câstigatorii sunt copiii, jocul fiind pentru ei un bun prilej de a-si completa rezerva banilor de buzunar.
La Mendrisio, în cantonul italofon din Tessin situat în sud, sunt puse în scena spectacole în Joia Mare cu soldati romani si trompetisti calare ce vestesc Patimile lui Isus. Dupa care în Vinerea Mare are loc o procesiune mult mai austera ce consta în transportarea pe strazi a statuilor lui Isus dupa crucificare si a mamei sale Maria.
În partea de vest a Elvetiei, orasul Romont, în Vinerea Patimilor, are loc procesiunea persoanelor îndoliate, îmbracate în negru, care poarta prin tot orasul pernute rosii cu instrumentele torturii lui Hristos pe ele, cum ar fi cuiele folosite pentru rastignire si cununa de spini pusa pe capul lui Isus, si batista cu care Sfânta Veronica i-a sters sudoarea Mântuitorului, pe care a ramas în mod miraculos amprenta fetei Sale. Strazile acestui oras din cantonul Fribourg rasuna în rugaciunile credinciosilor care reconstituie traseul urmat de Hristos spre Golgota.
În Nyon, în apropiere de Geneva, fântânile orasului sunt decorate cu flori, panglici si oua, în conformitate cu o veche traditie germana ce sarbatorea topirea zapezii si revenirea apei în fântâni. Un obicei similar exista si în alta parte a tarii, la Bischofzell, în cantonul Thurgovie.
Satul Rougemont, cantonul Vaud, produce cu aceasta ocazie oua gigante, culorile carora variaza de la an la an.
Satul Rumendingen din cantonul Berne surprinde cu obiceiul aruncarii betelor de trestie de zahar în duminica Pastelui, iar în cantonul Valais, unele sate au pastrat vechea traditie de Pasti de a oferi pâine, brânza si vin.
La Lucerne, o serie de concerte de Paste au loc în fiecare an.

Tatiana Scurtu-Munteanu

PASTE 2011…

…Vine, si anul acesta, Sfânta Sarbatoare a Pastelui Crestin-Ortodox…!
Dar seamana, oare, ce-i azi, cu sarbatorirea Pastelui, de catre românii crestini, de altadata? Fie si sub regimul ateisto-comunist…

Nu. Hotarât, nu!

…Înainte de razboiul al doilea mondial (timp pe care eu nu l-am apucat si despre care numai mi s-a povestit, ca o legenda frumoasa…) – în sate si târguri, oamenii scoteau mesele în ulite ori pe strazi, si-si uneau, astfel, bucatele si dragostea întru Hristos! Deloc formal, ci întru Adevar!!!

…Chiar si pe timpul ante-revolutionar (si acest timp îmi este foarte bine cunoscut, mai viu decât tot ce ma înconjoara azi!) , în Saptamâna Mare era o framântare luminoasa si generoasa, de într-ajutorare, în orasul blocurilor,  ca si-n satul casutelor (proaspat spoite cu var!) – a gospodinelor celor harnice, a copiilor cuminti, care erau dusi sau se duceau singuri, de erau mai mari – la spovedanie si la-mpartasanie…nu erau, niciunde, opriti preotii sa-si faca datoria cea rânduita!

…Tin minte cum bunica mea facea adevarate minuni, din pensia dupa bunicul: 100 (una suta) de lei! Facea atâta pasca si atâtia cozonaci si rosea atâtea oua, de avea de dat si de pomana, saracilor mai saraci decât ea, si le dadea, de gâfâiau carând toastele… – tuturor celor cinci copii ai ei…Iar, pe de alta parte, mama mea si fiica ei, când facea pastile si cozonacii si, mai ales, când rosea ouale, strângea, în bucatarie, un conclav întreg de femei: toate gospodinele de pe scara blocului, sfatuindu-se toate si împartasindu-si, tainic, experiente de coptura sau de rositura de oua, din ani trecuti…!
Dar nu vedeai, pe niciuna, sa ofteze, uitându-se în fundul (golit obscen…) al portofelului…De-i lipsea, vreuneia, ceva, celelalte-i dadeau pe loc, cu bucurie si cu totala uitare a daruirii: ele, toate gospodinele, faceau parte dintr-o Confrerie a Femeilor Lui Hristos Atoatedaruitorul! Si nu avea, niciuna, salariul de la stat, mai mare de 1.000 de lei…Dar inima buna nastea bucuria, iar deschiderea sufletelor, cu toata sinceritatea si cu toata dragostea de Sfânta Sarbatoare a Învierii Lui Hristos, le facea ca, în Noaptea cea Minunata, dupa ce trudisera, din greu, pe la cuptoarele de aragaz, sa cânte, la slujba din Biserica, „Hristos a înviat din morti,/Cu moartea pre moarte calcând…!!” – din toata inima si cu ochi stralucitori de roua, de parca tocmai se trezisera dintr-un somn odihnitor si învietor! Si asa si era!!!
…Azi, totul se face mohorât…pidosnic…oftat…de parca nu vine Minunea Învierii, ci Vesnica Osânda a Iadului!
E drept ca nu-s bani în punga sfrijita, de felul ei… –  lipsa ticaloasa, ca expresie a „binelui”, revarsat de PDL si complicii sai întru crima si genocid, peste tara si oameni…(taieri aberante, cinice si sadice, de salarii si pensii…sanatatea si viata noastra pamânteasca ne sunt amenintate, fiind date, spre aneantizare, Calailor României Contemporane – CSEKE, ÎN CÂRDASIE CU BASESCU ET COMP.!) – …dar nu-i nici Duhul oamenilor sanatos…în Gradina Maicii Domnului! Nu mai poarta în suflete, decât putini dintre ei, Duhul Sfânt al Sarbatorii!

Pentru tare putini dintre oamenii crestini, din România, mai rasuna, în inima, vorbele sfinte ale Lui Hristos, catre poporenii adunati pe Munte si catre propriii Lui Apostoli: „Luminatorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat. Iar de va fi ochiul tau rau, tot trupul tau va fi întunecat. Deci, daca lumina care e în tine este întuneric, dar întunericul cu cât mai mult! Nimeni nu poate sa slujeasca la doi domni, caci sau pe unul îl va urî si pe celalalt îl va iubi, sau de unul se va lipi si pe celalalt îl va dis-pretui; nu puteti sa slujiti lui Dumnezeu si lui Mamona. De aceea zic voua: Nu va îngrijiti pentru viata voastra ce veti mânca, nici pentru trupul vostru cu ce va veti îmbraca; au nu este viata mai mult decât hrana si trupul decât îmbracamintea ? Priviti la pasarile cerului, ca nu seamana, nici nu secera, nici nu aduna în jitnite, si Tatal vostru Cel ceresc le hraneste. Oare nu sunteti voi cu mult mai presus decât ele ? Si cine dintre voi, îngrijindu-se, poate sa adauge staturii sale un cot ? Iar de îmbracaminte de ce va îngrijiti ? Luati seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc. Si va spun voua ca nici Solomon, în toata marirea lui, nu s-a îmbracat ca unul dintre acestia. Iar daca iarba câmpului, care astazi este si mâine se arunca în cuptor, Dumnezeu astfel o îmbraca, oare nu cu mult mai mult pe voi, putin credinciosilor? Deci, nu duceti grija, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbraca? Ca dupa toate acestea se straduiesc pagânii; stie doar Tatal vostru Cel ceresc ca aveti nevoie de ele. Cautati mai întai împaratia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate acestea se vor adauga voua” – cf. Matei, Predica de pe Munte (Sa nu ne grijim prea mult de cele pamântesti), cap. 6, vss. 22-33.

…Nu mai avem nici trup si nici suflet luminat: „lumina care este” în noi este întuneric”, deci „întunericul cu atât mai mult!” Si, în loc sa lasam grijile Celui care ne-a creat, iar noi sa ne bucuram de Creatie si de Învierea Duhului Creatiei – noi oracaim si ne olicaim…BANUL devenind obsesie, cresc si demonicele strigari ale „nivelului nevoilor crescute”! Dar de ce sa ne creasca „nivelul nevoilor”?! Ca asa ne induc ideea negustorii lumii, prin promo-uri consumiste, care de care mai imbecile si pline de tot mai multa crima implicita, prin produsele promovate, în care s-au cuibarit tot mai multe otravuri, pana la 100%…?! Dar ce, ne-au crescut douazeci de burti si saptezeci de guri?! Nu, tot o burta avem, si tot o gura…dar am uitat, complet, „ca omul nu numai cu pâne se hraneste”! Unde e grija noastra pentru Duh? „Ce va folosi unui om daca va câstiga lumea toata, dar îsi va pierde sufletul sau?” – ne zice, pe sleau, nu în parabole, Hristos-Dumnezeu, Lumina Lumii…noua, atât de putin credinciosii!!!

…De ce n-om mai sti sa ne bucuram, cu Hristos dimpreuna, la Ospatul Lui, cu masa  de Ospat…pe o Raza de Soare?! Pentru ca, tot îndemnati fiind noi de tradatorii care s-au cocotat în „fruntea bucatelor”, am învatat sa ne otravim singuri sufletele, crezând ce nu trebuie nicicând crezut: ca poti sluji „la doi domni” deodata, lui Mamona si Dumnezeului Cel Viu!!! Nu, multor români a ajuns sa le fie complet indiferenta Morala Dumnezeului Crestin…deci, au ajuns sa-L dispretuiasca pe însusi Tatal Ceresc, pe Tatal Tururor Creaturilor!!! Au pierit, din noi, ROSTURILE SACRE ale Lumii-Creatie Dumnezeiasca…
…Iata pentru ce noi, subsemnatul, condamnam tot ce s-a facut împotriva firii de smerenie luminata a românului crestin ortodox, în acesti blestemati ani asa-zis „postrevolutionari”! Ni s-a pervertit sufletul, am fost tentati sa ne vindem bucuria de Hristos! – …s-a ajuns cu pervertirea pâna la „os”, pâna la Inima-Biserica Ortodoxa, „de zid”…!!!

…În schimb, urâm bine si ne îngrijoram cumplit, de orice tine de materia cea  trecatoare, cu iz de hoit! Ne vindem vesnicia dumnezeiasca, pentru „clipa cea repede” („…ce ni s-a dat”, dreptu-i… – dar nu ni s-a dat pentru ura, CI, CUM ÎNSUSI EMINESCU ZICE:  „PENTRU IUBIRE”!!!), clipa care se stinge înainte chiar s-o gândim!!! O vedem pe o fleoarta ca EBA sau ca Udrea, întolite ca de bâlci si în masini „supertari”, si cu ceasuri care costa cât o mosie (SFÂNTA/SFINTITA DE SÂNGE MARTIRIC!) de vechi boier de tara…si Erou-Martir (de-al lui Stefan al V-lea Musatin sau de-ai altor Martiri-Atleti ai Lui Hristos…) – si râvnim, si noi, la nimicurile care atârna si zdranganesc si lucesc…! – îl vedem pe un smecher analfabet si hahait si mahalagiu, precum Vanghelie sau Basescu sau Gigica Becali, scaldat în sudorile trufiei lui mârlanesti si pline de bani furati-smulsi de la vaduva si de la orfan… – si, pe loc, si noi VREM! Fara sa ne gândim, o clipa, cu ce pret infernal au capatat acestia, si spre cine au înaltat ei legaminte, pentru a se lipi, precum lipitorile scârbei, de mlastina secundei lor de asa-zisa „marire”…si unde se vor duce sufletele lor, în ce bezne vesnice, dupa o „scârba” de viata de câteva clipe!!!

…Da, suntem vinovati de scrântirea mintii si de pierderea caldurii sufletului, dar nici ispititorul smintirii noastre nu va scapa de raspundere! „Vai lumii, din pricina smintelilor! Ca smintelile trebuie sa vina, dar vai omului aceluia prin care vine sminteala” (Matei 18, 7).

…În Rusia, ne povesteste, documentaristic, Carmen Avram (emisiunea de duminica, ora 21, de pe postul Antena 3: În premiera: Au ales salbaticia) – mii de intelectuali (care, pe când se complaceau, înca, în ghearele civilizatiei urbane, a BANULUI – erau foarte bogati…) – si-au dat seama de primejdiile de moarte, pe care le-au adus BANUL si CIVILIZATIA TEHNOLOGICA (depersonalizant-robotizanta): pierderea personalitatii umano-divine, pierderea vremii de meditatie, pierderea fortei de a visa, adica, de a evada din închisoarea tehnologica, din închisoarea virtualitatii, Ucigasa Perversa a Duhului de VIATA!!! – …din închisoarea asfaltului, a zgomotului infernal, a stresului cumplit, care îmbolnaveste inima si nervi si…toate, si-ti apropie moartea, cu o viteza incredibila…
Traiesc, toti, acum, în iurte, scaldându-se în apa înghetata, dimpreuna cu copiii lor (pe care nu si-i tin neinstruiti, dar si-i tin departe de capcanele letale ale civilizatiei Banului, Tehnologiei si a Asasinatului Disimulat Savant: copiii lor nu stiu ce-i vaccinarea, nu stiu ce-i mâncarea gatita din altceva decât produci cu mâinile tale, în pamântul curat, sub energia stelar-cosmica…nu stiu ce e “comanda sociala” absurda si nelegiuit-birocratica, nici ce e stresul “orarului muncii”!), într-o Siberie a perfectei salbaticii (fara curent electric, fara alta apa decât cea din zapada siberiana a taigalei…). Ei se simt curati, se simt aproape de Duhul Neamului –  si, ceea ce-i fundamental: SE SIMT DIN CE ÎN CE MAI PUTIN VINOVATI FATA DE PAMÂNT, FATA DE STRAMOSI SI FATA DE CERUL CU STELE…DECI, FATA DE DUMNEZEU-CREATORUL…!
…Si, spun ei – în urmatorii ani, tot mai multi oameni vor constientiza dezastrul pe care-l produce, în Duh si în trup, civilizatia asasina, a smecherilor, care doar te paralizeaza în munca ta obsedata, malign fanatizata, pentru interesele lor meschine… – îti sug, vampiric, sistematic, Aripile Duhului, cu care ai putea  zbura sa-l întâlnesti, curat, pe Viul Dumnezeu!

…Sa ne întoarcem în “acum”-ul si “aici”-ul (deocamdata!) ale României si ale românilor.

Pramatia Suprema a României anului 2011, Basescul disimulat în “Traian” (invadatori, si unul, si altul…dar acesta, de azi,  e o SMÂRDOARE A IADULUI, pe când acela, de-atunci, voia sa-si salveze, prin alchimie, neamul de adoptiune, cel roman, re-aducându-l la Obârsia Dacica!) – se pregateste sa schimbe Constitutia, spre a ne oferi (în continuare si tot mai accelerat!), pe tava, Tara-Cea-Sfânta/Gradina Maicii Domnului – veneticilor si tuturor liftelor  straine / multinationalelor vampirice (prin “REGIUNILE ECONOMICE”!!!), DAR, MAI CU SEAMA, MAGHIARILOR!
…Asta – în loc sa-si schimbe fundamentul fiintei sale, de “mahalagiu al Duhului” – sa schimbe  “macazul” sufletului lui (?!), si sa intre la ascultare, undeva, în vreo sfânta mânastire (pâna la sfârsitul vietii lui!), unde sa se pocaiasca  de Pacatele contra Sfântului Duh, dintre care cele de capetenie sunt TRADAREA DE DUMNEZEU SI TRADAREA DE NEAM!
…Dimpreuna cu „SMÂRDOAREA IADULUI” vor trebui preluati, „la subsolul” lumii, însa, si „cântaretii” din drâmbe…slavitori de slava desarta: acum vreo  saptamâna, ANDREI PLESU (unul dintre multii „intelectuali de carton”, promovati, de micul ecran, ca…pasta de dinti ”Blend-a med”…sau ca… „tampoanele ecologice pentru femei”…) – s-a evidentiat (e drept, în urma lui Liiceanu, Patapievici, Traian Ungureanu, Catalin Avramescu etc.etc.), „pieptanând”…chelii! – afirmând, în subtext, ca românii sa fie împacati (definitiv!) cu…soarta! – adica, împacati cu faptul ca Dumnezeu, ducând lipsa de orice înlocuitor al Mârlanului Sef si al Paiatei Supreme a României, i-a condamnat (pe numitii români),  pe vecie, la…”BASESCORIE/BASESCRATIE” – vesnica stapânire a României, întru BOALA/BOLIRE DE DUH (…si „întâmplata” prin „mila washingtoniana”…”of course”!), de catre „Dictatorul Luminat”…adica, de catre Hahaitorul Suprem, Soitarul-Sef si  Urdoarea Pamântului… !

…Dar „omul (prost si orbit) propune, Dumnezeu dispune”…

…Daca „Hristos a înviat”, si…”Cu-adevarat a înviat!” – ATUNCI, TOTUL E POSIBIL! Chiar sa nu mai auzim si vedem, în veci, mutre de homunculi criminali, în ograda României…Profesorul universitar de la Cluj-Napoca, dr. Dan BRUDASCU, propune ca, daca tot se schimba, cândva, CONSTITUTIA ROMÂNIEI  – atunci sa se prevada, acolo, pentru tradatorii de Patrie si de Neam – nu pedeapsa cu moartea, pentru ca suntem popor crestin, dar: „sugerez celor ce lucreaza la modificarea si amendarea textului Constitutiei ca, pentru delicte grave si foarte grave, sa prevada exilul si surghiunul . Doar în felul acesta vom putea preîntâmpina înmultirea actelor de jaf si tradare nationala (s.n.) […]Cer, totodata, legiuitorilor ce vor lucra la modificarea Constitutiei României sa prevada interzicerea categorica a desfasurarii, pe teritorul nostru national, în interes extremist si revizionist, a oricarei manifestari, initiata de revizionistii de la Budapesta, de sarbatorire a zilei nationale a vreunui stat strain  (s.n.)[…] Daca vrem sa pastram aceasta tara întreaga, trebuie sa nu mai toleram batjocorirea ei de dusmanii din afara si de cozile lor de topor din tara” (s.n.) – cf. art. Sugestii pentru schimbarea Constitutiei, de prof. univ. dr. Dan BRUDASCU – sursa: www.napocanews.ro si: revista Contraatac, Adjud, nr. 26, aprilie-mai 2011.

…Bine zis, carturarule patriot, frate Brudascule! Numai sa nu-si uite firea românul începutului de veac 21…”anno Domini” 2011 – …cum aproape ca pare a-si uita Duhul si pe Mântuitorul de Duh, Hristosul-Lumina Lumii…!!! Ca si Mântuirea prin DUMINICA Pastelui…pentru ca Saptamâna CRESTIN-ORTODOXA este sfârsita/încununata, glorios, cu DUMINICA ÎNVIERII LUI HRISTOS, Preafericite Patriarh DANIEL…iar nu cu „Sabbatul/Sabatul” celor care-L rastignira…!

prof. dr. Adrian Botez

PIETA (Met)

Trebuie sa suferi, pentru a pricepe moartea înainte.”

Michelangelo

Fecioara Maria tine în brate

trupul fiului sau, dupa crucificare

si parca-i aud plânsul…

Marmura celor doua trupuri straluceste,

o lumina coboara din ceruri,

alta vine din interiorul materiei,

învaluind sufletele chinuite:

Unul plecat spre ceruri,

altul ramas pe pamânt…

Clipa prezenta pare ombilical legata

de cea din trecut!

Strâng pumnii de parca-as strânge

durerea clipei;

ca pe un ghem o stâng,

îl despletesc apoi si-ncep sa-nteleg

tristetea muta de pe chipul Fecioarei.

Cu puterea gândului masor

durerea profunda a mamei,

la pierderea vietii Fiului mult iubit

si ma tulbura geniul lui Michelangelo,

explozia lui de spiritualitate, de idee,

transformând materia,

dându-i, din întreg sufletul lui,

forma de gratie, de stare divina,

dainuitoare peste veacuri,

marturie a celor întâmplate…

Stiu, „Statuia nu transcende lumea!”

Si totusi, cât de aproape îmi pare acum,

statuia de icoana!

 

“you have to suffer,
to better understand death beforehand.”
MichelangeloI separate myself of time,
I become dumbfounded in the face of the statue…
Virgin Mary holds in her arms
the body of her son, after crucifixion
and I feel like I can hear
the stifled cry of the mother.
Behind me, a visitor shouts:
“The statue doesn’t transcend the world!”
The marble of the two bodies shines
my soul hugs
the face of Virgin Mary…
A light descends from the skies
another coming from inside the material,
enveloping the clothes of the tortured souls:
Another left toward the skies,
another left on the earth…
And the present moment becomes umbilically tied
to the one from the past…
I tightly hold the hand of the quiet moment
like a ball of yarn I hold it,
I unravel it and then I understand
the sacrifice, the mute sadness
on the face of the Virgin Mary;
With the power of thought I measure
the profound pain of a mother
of the loss of her one and only Son…
and the genius of Michelangelo disturbs me,
his explosion of spirituality, of idea
transforming matter,
giving it, from his whole soul,
graciousness, divine state
lasting ages,
evidence of what happened…
Oh, how close I feel now, the statue of an icon!

By VAVILA POPOVICI

Raleigh, NC

 

Vine Pastele…

Vine Pastele, curand, Blandetea Voastra,
Vine Pastele, si nu esti rastignit!
De nu esti in chiar inima noastra,
Pentru care Omenire ai venit?

Vine Pastele, curand, Prea Bunatate,
Vine Pastele, si bunii nu sunt multi!
Pentru ce noi le avem pe toate,
Pe cand, Doamne, Tu ramai intre desculti?

Vine Pastele, curand, Luminatie,
Vine Pastele, Stapan peste frumos!
Pentru ce este atata bogatie
Si atat urat, fara   Hristos?

Vine Pastele, tot vine, Maiestate,
Tu esti rob, si oamenii sunt regi –
Pentru ce noi le avem pe toate,
Tu – doar sufletele noastre, le culegi?

Vine Pastele, curand, Blandetea Voastra,
Vine Pastele, si nu esti rastignit!
De nu esti in chiar inima noastra,
Pentru care omenire ai venit?

Jianu Liviu-Florian

Lasatul Secului intr-un sat din inima Olteniei

Tocmai cand Sarbatorile de Iarna deveneau amintire, in anii cand inca mai purtam in suflet mirajul basmelor cu feti frumosi si ilene cosnanzene, satul dintre luncile Oltului se imbraca intr-un fel de abur caldut si strapungea cosurile caselor ce pareau de turta dulce. Aveam si de ce sa simt asa, o data in an era seara de Lasatul Postului de Peste. Asteptam cu infrigurare acea seara si aveam motivele mele. De cum se insera, imi pregateam nuiaua, o asezam dupa usa, ca nu cumva s-o vada tata, altfel Lasatul Secului trecea fara ca eu sa iau drumul in sus, spre capatul celalalt al satului, unde sta nasul si astepta sa vina finul, adica eu, sa-i sarute mana. Era plina ulita de fini mici si piperniciti care se zgribuleau pe langa gard spre casele nasilor de botez. Era un fel de pelerinaj al micului spre mare, al celui slab spre cel tare, al celui nestiutor spre cel de toate aflator. Tin minte ca in timpul unui an intreg tata ma speria cu nasul, dar nu sub forma de bai-bau, ci in senasul ca, daca faceam o trasnaie, auzea nasul si nu ma mai lasa sa-i pup mana si sa ma ierte, astfel eu eram pagubit de doua ori, una de iertarea micilor pacate facute cu fetele de leatul meu pe care, cand le prindeam la inghesuiala le controlam daca li s-a umflat bluza la piept si a doua ca ramaneam fara cei cativa banuti asezati in palma
Nici pomeneala ca nasul sa fie suparat pe mine, mai ales cand afla de nazdravaniile mele, ba se punea pe un ras sanatos, cum numai un taran sadea o putea face
 Lasa capul pe spate si radea de ziceai ca tuna din senin a bucurie
 “Asa, ba, fine”, zicea, si iar se punea pe ras. Eu roseam tot, dar el un ma vedea, tocmai ii duceam mana la frunte dupa ce i-o sarutam. Tata, ca un soldat instruit, ramasese asa din armata, dar mai ales din anii de prizonierat, astepta afara, pe prispa, isi facea de lucru cu cainele , bucuros nevoie mare ca avea sa primeasca mancare cat nu ar primi in alte zile din an. Aproape ca nici nu-i da atentie, sta tolanit pe prag si ciulea urechile la orice zgomot din casa. Masa intinsa in mijlocul casei, patura cea noua pe pat, focul in soba duduia de zor, iar pisica torcea a bine, cum zicea maestrul Nicolae Fulga, plecat dintre noi tot intr-un inceput de martie, oala cu capac din care tasnea mirosul de tuica fiarta, presurile tesute de nasa, vorba vine, ca erau facute de o femeie de la Greci  pe care toata vara o vedeai intinzand ata alba pe garduri pentru urzeala, intregeau atmosfera de sarbatoare care marca inceputul celor sase saptamani de post. Cum era firesc, incepeam de la nasul care ma astepta cocotat intre perne, in varful patului, avea naduf, se astupa daca nu avea toate pernele la spate. Dupa ce se minuna cat de mare m-am facut, desi ma vazuse cu doua zile inainte cand venisem cu tata “in recunoastere”, ma mangaia pe crestet, apoi imi da smechereste un bobarnac peste ceafa. Zicea ca asa e bine, altfel, daca nu da el, da altul si nu dadea cu mila
 Cand ieseam afara, racoarea serii amortite de sfarsitul lui februarie, sau inceputul lui martie, imi rosea obrajii mai rau ca ai lui nasu de atata  tuica fiarta. Cei cativa lei care poposisera in buzunarul de la haina erau deja arvuniti, deja stiam unde sa asez cartile pe care voiam sa le am, cu toate ca cizmele  nu mai depuneau niciun efort in a opri frigul si zapada peticita de pe ulita. Nu mai simteam nimic, poate doar o urma de regret ca, pana la anul, s-ar putea ca locul in care sta nasul sa ramana gol, dupa cum rasufla de greu. Nu a fost asa, ma speriam eu degeaba, se pare ca tuica fiarta il colora destul  pentru ca paloarea sa puna stapanire pe el.
 Am mai facut zeci de drumuri spre casa lui, el tot acolo era, numai ca timpul trecuse peste el ca si peste mine, dar noi tot o tineam cu ”sarutatul mainii” de Lasatul de Sec. Exista in aer o combinatie de bine si cald incat nu puteai sa gandesti altfel, nu puteai fii tu insuti daca nu te aplecai la cele sfinte ale noastre, nu puteai merge mai departe daca nu-ti faceai un mic proces de constiinta si nu te iertai cu cel caruia i-ai gresit, sub o forma sau alta. Capitolul “iertare” era unul care ne placea noua, baietilor, cel mai mult, pentru ca, atunci cand ne intalneam, in seara de Lasatul de Sec, ne ceream iertare la fete. Si cum poti demonstra acest lucru decat prin a pupa pe cel caruia ii soliciti iertare?
 Cum noi deveniseram evlaviosi din fire, pupam tot ce intalneam, ca si cand toate pacatele lumii noi le-am fi savarsit. Nu aveau, saracele, ce sa faca, le prindeam la inghesuiala,cu mainile ocupate de cosul cu imparteala dusa pe la alte case din vecini, si le luam de gat, fara sa uitam  a zice, ”sa fim iertati”. Dar si lor le placeaaaaa, mama, mama! Pai luau cosul cu pomana si se duceau tocmai in cealalta parte a satului, la o ruda careia in tot anul nu-i calca pragul, iar cand ajungea sa zica femeia “bogdaproste” nu avea decat pentru niste paine amestecata cu ciorba varsata din oala, cateva cornulete albite cu zahar pudra dar umezite de vin, si ultimele coaste de porc, oprite special pentru seara aceea, infipte in botul de mamaliga pus in paner, cu dedicatie pentru nu stiu care mort mai stirb. Si uite asa mai trecea inca un post pe langa altele impuse si lungi, care aveau sa vina cand eu insumi stau in varful patului.

Marin Trasca